intuiesc ca acest text a trecut prin mainile criticilor si ale prietenilor din moment ce a fost publicat intr-un volum, dar asta nu ma impiedica sa cred ca e o poezie slaba in care repetitiile deranjeaza (chiar daca or fi fost puse cu un scop acolo). nu mi se pare bine ales verbul "sugruma" in prima strofa. de asemenea nu mi se mai par interesante inversiunile tip:"piatră cu miez de nisip nisip cu miez de piatră". de obicei acestea sunt specifice incepatorilor carora nu prea le da ghes inspiratia si nu pot sa se exprime. din toata poezia mi-a placut doar "sinuciderea clepsidrei".

Mă rog, eu mă abțin acum de la teologie ca să nu îmi sară careva în cap și mă rezum la terminologie. Este oare "vinovată" o limbă pentru faptele culturii sau cultului care a îmbrățișat-o? Asta continuînd întrebarea dintre compasiune și milă.

uite-asa, Dorine! Tarfa aia de poezie care te bantuie pana iti frange gatul, "Femeia/ Care dansa pe mese si ucidea poeti" desi esti plin de ea pana in maduva oaselor, o cauti fara sa sti ca esti impregnat in totalitate de ea! Este unul din textele iesit intr-o clipa de gratie. Perfect imbraca in prozodia fara cusur.

Mie mi-a plăcut bancul. Mă face să mă gândesc la reclama aia cu doi tipi fugarind zadarnic un porc și niște orătănii exclamând, după ce se lasă păgubași: "bă, ce ficat au ăștia!". Partea finală e o chestie de improvizație-experiment, dar mi se pare introdusă cam ca nuca în perete. Dacă mă înșel, rușine să-mi fie! Din prima parte am reținut, pe moment, doar unda de nostalgie: "ar fi totul exact ca la cismea cand ma dadeam pe craca imi luam avant de pe tuturca si ma aruncam in gol urland ca tarzan*** atunci eram in perioada aceea plina de sens numita copilarie cand nu cadeam ma cuibaream la bunica mea in poala eram o mica printesa in jiltul de carne stamba si iubire"

Hai ca este un text fain, ingrijit cu migala. Niste imagini succesive expresive. O singura remarca, sus este in plus, luna si stalpii arata deja locatia.

stâlpii solemni
susțin ungherul nostru (sus)
aproape de bustul de plastic al lunii

deh, ultimele versuri sunt poezia inflorita:) multam!

interesanta realizarea scenografica. pe mine ma cam obosesc versurile astea "feminine" (iertat fie-mi sexismul) "casa mea o văd luminată de o apă"

Andule, într-adevăr ai reușit aici să te aduni cu simplitate, să sintetizezi pe un spațiu extrem de restrâns mai mult decât o stare, aș spune chiar acea aplecare a sinelui către sine, și-apoi hopa hai să vedem cum se vede toată chestia asta și din-afară. Îmi tot spun eu că poezia începe să se scrie abia după ce am trecut de contemplare. Ca să fiu puțin cârcotașă, singura chestie care nu-mi place sunt picioarele filiforme, a căror economie o înțeleg, dar reușește să sune atât de caraghios, încât pare că mută întreg centrul de greutate al poeziei acolo, ceea ce e păcat. Mai ales pentru ceea ce urmează. Acum știu eu că n-ai să schimbi, dar trebuia să-ți spun.

hai ca le scot... ! :)) si pe mine ma deranjeaza. mai ales ca viata e asa de scurta. stiu ca ma citesti baby. multumesc. & see u soon virrgil, nu este chat! vorbeam despre forma, nu te formaliza! dealtfel, lansez ghicitoarea: ce tablou si al cui este prima strofa?

Interesant, Sancho. Scriu pe fugă, dar promit să revin. Cu referire la prima ta obiecție/întrebare aș zice că nu/da. La origine poezia a fost act ontologic și noetic abia apoi, așa cum bine zici, ”am împins-o noi” spre un simplificat act estetic.

Am zis că revin, acum trebe să străbat ploaia cu umbrela mea Guy Laroche, Paris, cu etichetă de Grecia și făcută în China, că am o treabă. Mă-ntorc că-i interesant ce ziceți voi aici.

da, s-au si inversat putin "cronologiile" comurilor, asa se face ca ultimul meu com nu raspunde ultimului tau com. Hawking (cred ca la el te referi) spune multe atunci când neaga "Big Bang" universului, dar demonstreza mai putine chiar si atunci când încearca sa-l supuna teoriilor mecanicii cuantice. Dar asta e deja fizica. O zi faina.

"ca să existe unele lucruri nu trebuie să vorbească ele doar sînt pentru vremea cînd ochii vor fi pregătiți" - poate prea retoric "fără tine e ca și cum ai dormi noaptea cu ușa deschisă și dimineața te trezești gripat sau ca și cum realizezi..." - probabil as fi preferat folosirea persoanei intii "zilele mele încep cu accidente niște tineri s-au făcut zob pe dn nu știu care dau fuga la hartă să văd dacă e drumul tău de întoarcere mă rog să ajungi acasă cu bine" - relativ melodramatic in umila mea opinie (mai ales finalul) "ca să exist nu trebuie să vorbesc să mănînc să să mă spăl pe față nu trebuie să am dantura completă trebuie doar să mă rog să-ți fie bine într-o zi vei fi pregătită vei ști că eu am făcut toate minunile din viața ta" - am inteles ca acesta este intr-un fel un poem de dragoste dar versurile de mai sus mi se par simplute si mai degraba "emotionalitati" decit poezie. "de nu m-ai crede ți-aș spune că-l am pe dumnezeu la degetul mic e topit după mine nu am făcut lumea dar am crescut oameni cum am știut mai bine" - putin cam copilareasca strofa asta "de astăzi ambulanțele vor transporta miri la starea civilă moartea e ca un mijloc de transport în comun mergi două trei stații și ai ajuns" - textul asta incepe sa semene cu o colectie de cimilituri sau ziceri mai mult sau mai putin batrinesti, si tot mai putin cu poezie. Finalul e la fel de simplut.

Paul, tu esti sufletul acela nobil care stie unde, când si cum să încurajeze. Am încercat un stil nou, fără artificii si broderii metaforice. Din intersecţia în care mă aflu, fac primul pas cu o creangă de măr înflorit în mână si cu un colind special :). Mulţumesc pentru generozitate. Semnul tău mă responsabilizează. Mai e mult de lucru. Tu mi-ai arătat că pot.

recunosc ca m-a incurcat un pic omentul acela, mai ales ca nu-l gaseam in dex, pana la urma am inteles ce e cu el; mi-am imaginat tot acel cadru introspectiv construit din imagini inedite si m-a dezarmat finalul, dragostea fara aripi, neidealizata, pur omeneasca, poate singura eficienta;