M-a înviorat :) Un titlu potrivit. Imagini care vin în avalanșă, dar fără a sufoca. Realismul induce empatia și confortul spiritual al lectorului. Mi-a plăcut așa cum îmi plac toate diminețile senine în care se împlinește un vis dorit :)
N-aș deconspira interlocutorul prin ultimele două versuri. Am încercat să citesc fără.
(ramă și coșciug - după DOOM 2)

Eu cred ca Mircea este un poet adevarat si ma bucur ca a revenit, nu stiu de ce a lipsit atat, pe Hermeneia. Pentruca poezia nu este intotdeauna alcatuita dintr-o suma de cuvinte, iar lucian este un poet sincer si credincios. Imi place sa citesc ce scrie el cand mi-e mai greu. Andu

mă refeream la titlu. voiam ceva ”tare”, un verb. am scris poezia în 10 minunte, iar titlul l-am căutat două ceasuri! uneori e invers. Corina, domoale plecăciuni!

Salut ! De punctele de suspensie abuzez involuntar si nu prea realizez. Si cand sunt intr-o conversatie scrisa cele mai multe fraze se termina in puncte de suspensie. Voi incerca sa renunt la obicei. Voi reduce din ele. Orice text mai poate fi lucrat, ideea e sa beneficieze si de suport in acest sens . Multumesc de trecere si comentariu. Ialin

Gorunule, salutări din vechea...! Ahoe!
Nicholas, mulțumesc de atenționare, voi modifica.

Virgil, corecta observatia ta cu privire la repetarea "desprinderii", nu trebuia accentuat. Voi modifica. Desigur ca e singular cordonul ombilical, dar reciteste versul, se refera la cel care "mai taie (cate) un cordon ombilical" cand trece printre oameni (vers anterior), fiecare om isi are cordonul sau. Cineva ne taie cumva cordonul fiecaruia dintre noi. Sau ce semnifica el, nu neaparat fizic cordonul. :) Multam de citire si buna vedere.

uite, cat de diferite pot fi...modurile in care sunt receptate textele... Dincolo de jocul in oglinda, reusit- foarte adevarat, de..."colaj"...mie scrierea aceasta nu imi pare deosebita, ba din contra...nu regasesc nicio prospetime a imaginii, nimic inedit, nu percep o stare iar mesajul transmis imi pare unul ..."banal" suna banal.Pe scurt, cu toata lipsa de profesionalism a...exprimarii, la finalul poeziei imi vine sa spun "asa, si? ". nu e ok ,stiu, sa spun asta si ,din nou, e de apreciat textul-construct dar nu gasesc... poezia in poezia ta. Nu de data asta.Poate subapreciez domeniul...tehnic al scrierii de poezie dar nu as fi acordat vreo penita textului... In fine :) de gustibus, repet

Primele cinci versuri sunt banale, iar ultimele trei salvează poemul cu o metaforă superbă. Aș încerca un alt verb pentru amfora din versul 5 pentru că ne-ai atenționt din titlu că e vorba de un desen și ai accentuat acest aspect în primul vers.

E o schimbare vadita fata de rextele tele anterioare. Lungimea discursului nu mai deranjaza. In ciuda lungimii lipsesc explicatiile care diluau sugestia. Emotia starii in care s-a scris textul se transmite. Sa vedem ce mai urmeaza.

am citit mai multe poezii din creația ta. scrii complex și totuși limpede. puțini cărora le reușește, mai ales în rimă. aici e închegată ideea. nici nu știu dacă se pune accent pe revoltă sau resemnare. nerv este. finalul rotunjește cumva însă ai și texte mai bune în opinia mea. apoi nu înțeleg de ce lași space pe alocuri între cuvînt și semnul exclamării. ritmul parcă cere accentul pe primul cuvînt în strofa doi, vers doi. ce zici dacă s-ar inversa formularea în "Avem noi palma...", ar sparge cumva coerența?

Să înţeleg că îţi e indiferent dacă primeşti un comentariu de la mine sau că nu doreşti să te mai comentez?

Către editorul afon, care a modificat: suna mai bine "cur". A se asculta rezonanţa cuvintelor, oricare ar fi ele.

Da, nu ,,străluceşte” :), dar asta pentru că are o lumină interioară, proprie, şi nu are nevoie de alte străluciri primite pe muchiile frumos lustruite. Poemul străluceşte prin mesaj. Eu îl văd ca pe o încercare poetică de definire a poeziei în general în relaţia cu cititorul. Adevărurile, răspunsurile pe care le caută cititorul (superficial) sunt în adânc, sunt miezul miezurilor, dincolo de orice coji, dincolo de orice pulpe suculente. E nevoie de o presare la rece pentru a bea apa aceea din sâmburi de măr...şi s-ar putea să fie amară. Mi-a plăcut foarte mulr cum ai distribuit argumentele în cele două strofe. Imaginile sonore create conving. Se crează un câmp lexical în antonimie cu ,,tăcere”: gură, geme, spune, fluieră, icnetul, strigă, cântecul. Îmi place rezumarea din versurile:
,,Toate limbile ce s-au închis aici
îmi surzesc acum sufletul, cititorule.”
Îndemnul final e acela de a citi printre rânduri, dincolo de cuvinte, acolo unde se află poezia aceea nescrisă…De fapt, cred că îndemnul nu e doar de a citi, ci de a înţelege, de a interpreta…şi de a tăcea. (mi s-a întâmplat să mă simt un pic jenată când mi-am dat seama că am scormonit prea mult în sufletul autorului şi am scris în comentarii)
E un poem gândit, simţit, sculptat cu măiestrie. Mi-a bucurat sufletul şi mintea. Eu te felicit, Adrian, şi-ţi mulţumesc!

in prima varianta era "tataie se taia", unde am sesizat chiar si eu zgomotul de unghie plimbata pe geam.
e fara pretentii, de aceea lasat in pace. ii spuneam "tataie", nu "bunic" - cred ca aiureala e nevoia de a publica si nu cuvantul in sine, a carui duiosie aproape ca o uitasem.
multumesc pentru atentionare, o sa corectez acolo. si multumesc pentru comentariu, pentru ca ai rezonat (asta e chiar un supliment la care rareori ma astept!), chiar apreciez.

Rafael, hermeneia nu este un forum de discuții, nici chat; nici rubrică de "interpelări" nu avem. Dacă ai vreo observație de făcut referitor la funcționarea site-ului, te rog să folosești adresele de contact. Încercăm să păstrăm strict specificul unui site literar, nedorindu-ne să legăm prietenii sau să construim antipatii virtuale. Prin urmare, intervențiile tale sub acest text, iar ultima nu face deloc excepție, nu numai că încalcă regulamentul, dar, consider, devin și jignitoare. Referitor la întrebarea pe care mi-ai adresat-o, nu voi reuși să înțeleg de ce uneori avem impresia că, dacă suntem ironici și luăm în bășcălie pe cineva, vom ști noi, eventual cei care citesc, iar cel luat în bășcălie nu, și totul va fi un haz general, de care ne putem oricând dezice ridicând din umeri: "Eu am pus o simplă întrebare". La rându-mi mă voi abține de la a face cea mai mică presupunere sau afirmație referitoare la persoana ta, așa cum tu nu te-ai abținut deloc; îți voi spune că aici nimeni nu ți-a jignit credința, ci doar cineva și-a exprimat și explicat credința sa și a combătut ideile altor confesiuni (ceea ce, în sine, nu trebuie să jignească pe nimeni), pe un dialog început de către tine, și te voi ruga încă o dată să păstrezi regulile acestui site. Iar o rugăminte valorează mai mult decât o impunere. Dacă vrem să rămână hermeneia un spațiu de cultură, iar nu o caricatură a unei societăți virtuale, depinde de fiecare dintre noi să facă mai mult chiar decât impune regulamentul, mai ales în ceea ce privește bunul simț; aceasta nu ține de echipa editoriala, ci de noi toți, ca membri. Te invit încă o dată să recitești primul punct din regulament; într-o lume ideală acela ar trebui să fie și unicul. Ar fi plăcut dacă toți cel puțin am tinde spre asta. Aceasta este ultima mea intervenție aici fără legătură cu textul în sine, cerându-mi eu iertare tuturor membrilor site-ului pentru această degenerare de discuții; după părerea mea, una dintre cele mai triste de până acum.