merci, Aranca :) fac ce fac si mereu uit sa bifez sectiunea cu "vreau sa primesc e-mail"... si nu stiu de comentarii... dar... iata... le gasesc in cele din urma
eu as renunta la prima strofa (: pentru ca e prea cerebrala pentru ce urmeaza.
in rest mi-a placut, doar ca , versul
"ochii cu albastru spart şi roşu ud," l-as scoate nu mi se pare poetic/ estetic. si o mica nemultumire la tendinta de a folosi deseori multe adverbe, de a explica cum faci ceva, de
ex. "calcai grabit si subtire". mie mi se pare pretios, acest subtire, plus ca imediat apare si varianta de a calca gros, in mint, care suna oribil. astea sunt
micile mele obiectii.
ultima strofa e plina de emotie, ultimul vers, dramatic, asa cum imi place mie:) ( multi de si , dar e clara abordarea,).
in final, da, o despartire faina, daca exista asa ceva. my pen.
... bănuiesc cu umilință că acest poem a fost gândit în franceză. Însă calitatea traducerii mă determină să observ fluxul- refluxul acestei chei: "acolo unde realitatea nu are nimic real". Păstrarea unui "presupus vis" ilustrează anterioara afirmație. Am îndrăgit sintagma:"acolo unde timpul e lentoare". Legătura acesteia intrinsecă de titlu mi-a dat curajul de a spune că: lentoarea e ireală. În jurul nostru e orice, numai lentoare nu. Pornind de aici, bat câmpii mai frumos, poate, afirmând că timpul este acel "nimic real". Bref: realitatea nu are timp! "Acum" nu exisă!( Sau: dupe cum s-a afirmat: visul e o realitate fără nik real.) Îmi place poemul! cu sympatheia, Paul
din ea sub țol de fulgi s-adună agoniseli de grâu în brazde dar și credința că din hazne sporește rod de vreme bună ce-l laud țânci și dau de veste la toată liota de prin case o, lerui Doamne, lerui ler primim lumina Ta din cer la multi ani si tie!
Virgile, asa-i, in argumente putem sa ne batem mai ceva ca Fat-Frumos cu zmeul, stii tu... in sabii sa ne taiem sau in ciorapi sa ne mirosim :-) Oricum, disputa mi-a placut dpdv intelectual (mai putin atunci cand tu dai impresia ca esti mai destept decat esti de fapt), nu vreau sa o prelungesc si in niciun caz sa am aici (Doamne fereste) ultimul cuvant decat acesta: doi barbati discuta si unul ii spune celuilat "eu la mine in casa am mereu ultimul cuvant", la care celalalt intreaba "da? care e ala?" "Ai dreptate, draga mea" Emile, dupa cum ti-am mai relatat cu alta ocazie, la mine in familie exista un frate mai mic dar destul de mare (are si el deja 40 de ani) care este de 17 ani in presa si mai nou o cumnata care este si ea de 10 ani tot pe acolo (ambii pe la ziare neinsemnate cum ar fi Adevarul, Jurnalul National sau Cronica Romana). Eu nu am scris nimic din genul reportaj and such asa-i, dar, prin natura lucrurilor, am citit si am fost invatat de catre mai sus-numitii cate ceva in ultimul deceniu si ceva. Crezi ori ba ce iti spun, treaba ta la urma urmei. Andu
mulțumesc de întâmpinare ,Aranca! ai dreptate, e aceiași viermăluială în tabloul "Jocuri de copii" al lui Breugel, aceeași nesupunere a materialului artistic, totul alunecă și-n textul meu. Mulțumesc pentru idee.
Șerban Foarță, sonetele Constanței Buzea, George Țărnea și mulți alții... îți spun nu ca și cum n-ai ști ci ca și cum te-am citit. Ieși din "codrule , codruțule"... și aș mai spune , dar cred că am fost înțeles, ori cine știe???
1. Mi-am dorit o paralela (prin antiteza) (nu numai de imagini ci si de limbaj) intre lumea noua a celor doi amanti si lumea arhaica si metaforica in care dorinta lor se intrupeaza (personificare) intr-un zimbru...
un discurs care intriga si captiveaza, urmaresti vocea ca pe un fum de tigara in rotocoale dispersandu-se pana unde nu mai poate ajunge nici o intrebare, un altfel de tandrete si nostalgie, impregnata cu parfumuri barbatesti;
pun pariu că nicu ceaușescu nu o cunoscuse pe nadia comăneci când ai scris acest poem.
să-mi spui te rog dacă am dreptate știind că ești un om corect.
Andu
M-am gândit la acelaşi lucru la-nceput, Adriana, dar ceea ce m-a determinat să las sub această formă a fost cuvântul "poeti" care este la plural.
Da "L'esser" (a fi), poate accepta ambele forme dar ceea ce m-a încurcat a fost al doilea cuvânt.
Versul "cum împânzeau Pământul cu iubire" mi se pare prea denotativ. Cred ca iubirea trebuie sugerata, la fel implinirea. Suna destul de bine. Nu trebuie neaparat sa scrii la persoana a treia. Eu cred ca citatul lui Bobadil ar atrage atentia asupra verbului "a relata". Ideea este chiar aceea a conotatiei. Scrii la persoana intai pentru ca pana la urma tu simti toate cele... dar trebuie redate astfel incat sa treaca dincolo de simpla relatare. Versurile "incriminate" (4 si 5) chiar asta fac ... relateaza. Poti sa schimbi persoana in versurile alea, nu cred ca va folosi la ceva. Parerea mea... Ialin
Poate un pic dulci aceste mici bijuterii, dar de o frumusețe aparte. Imagini liniștitoare, calde, tușuri fine, adînci, contururi delicate asemenea unor stampe traduc în cuvînt farmecul temperat al zilelor de toamnă; da, acel farmec de care avem norocul să ne mai putem încă bucura. Mi-au plăcut mult.
Actaeon, eu l-am ascuns, pentru ca nu era edificator ci era injurios si risca sa ma puna in situatia de a lua alte masuri, ai putea sa te controlezi pe viitor Alma, nu se ascunde nimeni. Am explicat destul de clar si de suficiente ori. Ma mir de ce este nevoie de un efort asa mare pentru tine ca sa pricepi
Spărgând toate tiparele, chiar și pe cele în care el însuși a scris până acum, Florin Caragiu intră pe Hermeneia "amețitor de aproape". Începe cu o definiție, care conturează orizontul unei priviri evanescente: O bucată ... este ceva... peste care ... unde ce se întâmplă... Orice torni în această formă ultra-carteziană se va supune celei mai severe rigori științifice. Se supune însă? Aceasta e întrebarea. Florin Caragiu ne "împinge" să vedem mai departe de zid, mai departe de definiție. "Umbră", "piatră neatinsă", "aripi răsfoite" (frumos!), "se pierd", "cânt înfipt" nu se mai supun însă nici unei rigori, ci deschid, cum am spus, orizontul unei priviri ce-ndeamnă spre altceva. Strofa a doua amplifică mesajul inițial. "Moartea din palme", atât de apropiată, "limpede", nu sperie, nu înfricoșează. De ce? "Amețitor de aproape / flutură un cuvânt neînceput". Nu e un cuvânt oarecare, cuvântul obișnuit odată rostit e gata sfârșit. Noi nu, noi avem un cuvânt încă neînceput, care abia urmeză să se rostească. Care este deja și nu încă. Strofa a treia cu acel răsuflet, cu suflul care "încrețește marmura", care topește piatra, e o suflare ca de foc ce acompaniază cuvântul care (câtă expresivitate!) "se ascute de răni". Acest cuvânt amețitor de aproape, acest cuvânt încă nerostit, adică mereu nou, mereu gata să înceapă și să se înceapă, "crește-n noi ca un tăiș". Neînceput - se ascute, crescând - devine aurit. Nu el se aurește pe sine, noi îl aurim. Cu genunchii ostenelilor noastre. Peniță pentru forța de sugestie, pentru expresiile rarisime și originale pe care le-am amintit.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
merci, Aranca :) fac ce fac si mereu uit sa bifez sectiunea cu "vreau sa primesc e-mail"... si nu stiu de comentarii... dar... iata... le gasesc in cele din urma
pentru textul : Cântec ud deşi ale diavolului tasmanian. typo
pentru textul : ai putea scrie un poem despre asta dedeşi poate e o încercare de a inova pe mine nu a reuşit să mă convingă
nu stiu ce inseamna sa "scoateti la lumina comentariile". nu stiu cine le tine la intuneric.
pentru textul : bunica mea a fost o lebădă neagră deeu as renunta la prima strofa (: pentru ca e prea cerebrala pentru ce urmeaza.
in rest mi-a placut, doar ca , versul
"ochii cu albastru spart şi roşu ud," l-as scoate nu mi se pare poetic/ estetic. si o mica nemultumire la tendinta de a folosi deseori multe adverbe, de a explica cum faci ceva, de
pentru textul : Despărţire deex. "calcai grabit si subtire". mie mi se pare pretios, acest subtire, plus ca imediat apare si varianta de a calca gros, in mint, care suna oribil. astea sunt
micile mele obiectii.
ultima strofa e plina de emotie, ultimul vers, dramatic, asa cum imi place mie:) ( multi de si , dar e clara abordarea,).
in final, da, o despartire faina, daca exista asa ceva. my pen.
... bănuiesc cu umilință că acest poem a fost gândit în franceză. Însă calitatea traducerii mă determină să observ fluxul- refluxul acestei chei: "acolo unde realitatea nu are nimic real". Păstrarea unui "presupus vis" ilustrează anterioara afirmație. Am îndrăgit sintagma:"acolo unde timpul e lentoare". Legătura acesteia intrinsecă de titlu mi-a dat curajul de a spune că: lentoarea e ireală. În jurul nostru e orice, numai lentoare nu. Pornind de aici, bat câmpii mai frumos, poate, afirmând că timpul este acel "nimic real". Bref: realitatea nu are timp! "Acum" nu exisă!( Sau: dupe cum s-a afirmat: visul e o realitate fără nik real.) Îmi place poemul! cu sympatheia, Paul
pentru textul : Acolo unde realitatea nu are nimic real dedin ea sub țol de fulgi s-adună agoniseli de grâu în brazde dar și credința că din hazne sporește rod de vreme bună ce-l laud țânci și dau de veste la toată liota de prin case o, lerui Doamne, lerui ler primim lumina Ta din cer la multi ani si tie!
pentru textul : Colind deVirgile, asa-i, in argumente putem sa ne batem mai ceva ca Fat-Frumos cu zmeul, stii tu... in sabii sa ne taiem sau in ciorapi sa ne mirosim :-) Oricum, disputa mi-a placut dpdv intelectual (mai putin atunci cand tu dai impresia ca esti mai destept decat esti de fapt), nu vreau sa o prelungesc si in niciun caz sa am aici (Doamne fereste) ultimul cuvant decat acesta: doi barbati discuta si unul ii spune celuilat "eu la mine in casa am mereu ultimul cuvant", la care celalalt intreaba "da? care e ala?" "Ai dreptate, draga mea" Emile, dupa cum ti-am mai relatat cu alta ocazie, la mine in familie exista un frate mai mic dar destul de mare (are si el deja 40 de ani) care este de 17 ani in presa si mai nou o cumnata care este si ea de 10 ani tot pe acolo (ambii pe la ziare neinsemnate cum ar fi Adevarul, Jurnalul National sau Cronica Romana). Eu nu am scris nimic din genul reportaj and such asa-i, dar, prin natura lucrurilor, am citit si am fost invatat de catre mai sus-numitii cate ceva in ultimul deceniu si ceva. Crezi ori ba ce iti spun, treaba ta la urma urmei. Andu
pentru textul : reporter în războiul din absurdistan demulțumesc de întâmpinare ,Aranca! ai dreptate, e aceiași viermăluială în tabloul "Jocuri de copii" al lui Breugel, aceeași nesupunere a materialului artistic, totul alunecă și-n textul meu. Mulțumesc pentru idee.
pentru textul : Zidit/tidiz detak faino :D te ukrainetz rumunii?
pentru textul : Vinul de Trandafiri deOff topic. Ce Dumnezeu cauta Leo Ancuta la "membrii corespondenti" ale caror texte nu apar pe prima pagina?
pentru textul : cînd dragostea n-a murit pentru tine deAndu, Mulțumesc de lectură! Frica aceasta stă la baza tuturor fricilor de mai târziu. Nu am găsit alt titlu mai potrivit. tincuța
pentru textul : Astăzi am aflat ce-i frica deȘerban Foarță, sonetele Constanței Buzea, George Țărnea și mulți alții... îți spun nu ca și cum n-ai ști ci ca și cum te-am citit. Ieși din "codrule , codruțule"... și aș mai spune , dar cred că am fost înțeles, ori cine știe???
pentru textul : Cu mine șezând față-n față de1. Mi-am dorit o paralela (prin antiteza) (nu numai de imagini ci si de limbaj) intre lumea noua a celor doi amanti si lumea arhaica si metaforica in care dorinta lor se intrupeaza (personificare) intr-un zimbru...
2. Stii cum sunt ochii de ciuta... :)
Cristi
pentru textul : Sonet 205 (CCLXXXI) deasta e cam slabuta, ai de grija, sa nu mototolesti poezia din tin tine, ptr ca ai
pentru textul : lângă un izvor termal deun discurs care intriga si captiveaza, urmaresti vocea ca pe un fum de tigara in rotocoale dispersandu-se pana unde nu mai poate ajunge nici o intrebare, un altfel de tandrete si nostalgie, impregnata cu parfumuri barbatesti;
pentru textul : la film cu Mihnea depun pariu că nicu ceaușescu nu o cunoscuse pe nadia comăneci când ai scris acest poem.
pentru textul : Descântec desă-mi spui te rog dacă am dreptate știind că ești un om corect.
Andu
asteptam sa fiu corectat. aici e vorba de oximoron si repetitie... dar asta e:)
pentru textul : dialog cu mirabeau de„prin fata porții” - un typo mititel aici.
„și peste cuvintele mele or să înceapă să cadă
cuvintele tale
și alte zece mii de cuvinte care vor ști să
descrie zăpada
Dar sunt numai cuvintele mele
așternându-se peste cuvintele tale
drumul spre lumea pierdută
și lumea oamenilor care nu dorm
în fața caselor fără trepte
unde mă aștepți numai tu”
partea asta mi-a plăcut, e curgătoare (deloc agloreată) și sugestivă, m-a făcut să mă gândesc la o gură de aer curat. :)
pentru textul : casa concept deerata: i-a cam deranjat
pentru textul : your woman // see me/ smell me/ lick me deiti multumesc de citire si pentru observatii, ma bucura trecerea ta. am facut niste modificari, sper ca arata mai bine poemul acum. mult respect
pentru textul : Gargara deM-am gândit la acelaşi lucru la-nceput, Adriana, dar ceea ce m-a determinat să las sub această formă a fost cuvântul "poeti" care este la plural.
Da "L'esser" (a fi), poate accepta ambele forme dar ceea ce m-a încurcat a fost al doilea cuvânt.
Mulţumesc de trecere şi semn!
pentru textul : E' solo un vizio (Eugenio Montale) deNu a mers, deci vă rog să o faceţi Dv. L-aş retrage, dar vreau să văd ce pot face pe viitor din el. Cezar
pentru textul : Judecata de Apoi deVersul "cum împânzeau Pământul cu iubire" mi se pare prea denotativ. Cred ca iubirea trebuie sugerata, la fel implinirea. Suna destul de bine. Nu trebuie neaparat sa scrii la persoana a treia. Eu cred ca citatul lui Bobadil ar atrage atentia asupra verbului "a relata". Ideea este chiar aceea a conotatiei. Scrii la persoana intai pentru ca pana la urma tu simti toate cele... dar trebuie redate astfel incat sa treaca dincolo de simpla relatare. Versurile "incriminate" (4 si 5) chiar asta fac ... relateaza. Poti sa schimbi persoana in versurile alea, nu cred ca va folosi la ceva. Parerea mea... Ialin
pentru textul : re-Facerea demultumesc alma. încântat.
pentru textul : Stare existențială dePoate un pic dulci aceste mici bijuterii, dar de o frumusețe aparte. Imagini liniștitoare, calde, tușuri fine, adînci, contururi delicate asemenea unor stampe traduc în cuvînt farmecul temperat al zilelor de toamnă; da, acel farmec de care avem norocul să ne mai putem încă bucura. Mi-au plăcut mult.
pentru textul : Tanka de toamnă decalitatea e inacceptabilă? vreau să știu ce este inacceptabil, ca să nu vă mai dau de lucru. Mulțumesc.
pentru textul : umbră deActaeon, eu l-am ascuns, pentru ca nu era edificator ci era injurios si risca sa ma puna in situatia de a lua alte masuri, ai putea sa te controlezi pe viitor Alma, nu se ascunde nimeni. Am explicat destul de clar si de suficiente ori. Ma mir de ce este nevoie de un efort asa mare pentru tine ca sa pricepi
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deSpărgând toate tiparele, chiar și pe cele în care el însuși a scris până acum, Florin Caragiu intră pe Hermeneia "amețitor de aproape". Începe cu o definiție, care conturează orizontul unei priviri evanescente: O bucată ... este ceva... peste care ... unde ce se întâmplă... Orice torni în această formă ultra-carteziană se va supune celei mai severe rigori științifice. Se supune însă? Aceasta e întrebarea. Florin Caragiu ne "împinge" să vedem mai departe de zid, mai departe de definiție. "Umbră", "piatră neatinsă", "aripi răsfoite" (frumos!), "se pierd", "cânt înfipt" nu se mai supun însă nici unei rigori, ci deschid, cum am spus, orizontul unei priviri ce-ndeamnă spre altceva. Strofa a doua amplifică mesajul inițial. "Moartea din palme", atât de apropiată, "limpede", nu sperie, nu înfricoșează. De ce? "Amețitor de aproape / flutură un cuvânt neînceput". Nu e un cuvânt oarecare, cuvântul obișnuit odată rostit e gata sfârșit. Noi nu, noi avem un cuvânt încă neînceput, care abia urmeză să se rostească. Care este deja și nu încă. Strofa a treia cu acel răsuflet, cu suflul care "încrețește marmura", care topește piatra, e o suflare ca de foc ce acompaniază cuvântul care (câtă expresivitate!) "se ascute de răni". Acest cuvânt amețitor de aproape, acest cuvânt încă nerostit, adică mereu nou, mereu gata să înceapă și să se înceapă, "crește-n noi ca un tăiș". Neînceput - se ascute, crescând - devine aurit. Nu el se aurește pe sine, noi îl aurim. Cu genunchii ostenelilor noastre. Peniță pentru forța de sugestie, pentru expresiile rarisime și originale pe care le-am amintit.
pentru textul : Undeva amețitor de aproape deam mai făcut cîteva retușuri. există și în Mirabile Dictu texte din acestea. nu cred că pot să controlez eu „etapele” acestea.
pentru textul : introfanie de toamnă I deam scapat ca prin urechile acului! ...:))
pentru textul : cine ești tu de fapt Vlad Turbure? deVlad, la mine se-ncarca tare greu linkul revistei, dar imi plac tare mult noii tai ochi verzi! :)
Pagini