Iată un text în care prozodia curge de la sine, neîmpiedicată de tot soiul de considerente „poetico-filosofico-ideatice” incluse în subtext pe care AAA se înverşunează să le expună în alte «producţii» ce-i aparţin. Şi totuşi stăpânirea «tehnică» a zisei prozodii este atât de adecvată încât nu se simte. S-a prins (şi transmis) o clipă de graţie.
Dar..
„Dacă respiri mai cald, mă-mbătrâneşti c-o dungă
gălbuie şi rotundă,
cum peste o veioză un răsărit de august;”
merge, în schimb:
„cercul”, care este O.K., când ajunge să fie „de lapte şi grisină,” devine de-a dreptul «dulceag». Păcat! Şi strică, atenuează din efectul:
Imi par versurile destul de telegrafice... de parca ar fi o pauza adanca dupa fiecare si se pierde conexiunea (ipotetica) intre ele. Iar in versurile doi-patru de la ma gandesc-la ma fugaresc ganduri nu se face o trecere suficienta si apare totul ca o repetitie redundanta. Remarca utilizarea "fasii/sfasii" care provoaca o dihotomie intre o simtire oarecum pasiva si una ce exprima o actiune activa in forta ("sfasii") , intre "eu" si "tu". Ialin
de-a bușilea printre pietricele strîngeam zdrelituri. zărisem ceva sclipind - le couteau! - și credeam că-i mărgica cea fermecată. cînd să mă las păgubașă, dădui cu fruntea de un ce fără cap cu coadă. oare ... de ce, francisc? cu... cu ...cucui se lăsă astă poezie, fi-ți-ar penițele fără număr!
imaginea nu are nimic paranormal; nu arata decit pinzele de protectie (decorate) pe un santier de renovare a fatadelor unei constructii. insa efectul optic este departe de notiunea de inconfort ce se gaseste in general in apropierea unei cladiri in curs de renovare, consolidare. poezia ramine doar in franceza deocamdata, fiind incadrata corect la sectiunea respectiva. multumesc pentru comentarii.
eram copii desenam o stradă închipuită ne îndesam buzunarele cu fluturi apoi mergeam cu trenul, soarele se multiplica în ferestre intr-un fel, iubirea era o schimbare de registru era martie ei se repezeau să îmbrace desenând pe asfalt arcuirea odinioară visam aceleași lucruri ne prefaceam în continuare tu coborai eu iți întindeam mâna Atat am retinut din textul de mai sus. Cat timp iti ia sa incerci sa scrii altfel, adica sa reduci contextualitatea si sa fac poezia valabila pentru oricine? O ora, o viata? Gandeste-te ca poate nebuna [adica eu] are dreptate.
Adriana, am înţeles argumentul tău vizavi de "trebuie" - (cum trebuie să fie poezia), însă cred că ai deplasat niţel sensul întrebării. Nu cred (repet - cred) că întrebarea "cum ar trebui să fie poezia" se referă la intenţia de-a fi a poeziei. Mai concret, nu cred că ar trebui se referă la dorinţa (autorului) ca poezia să existe, să ia naştere la dorinta lui de-a o scrie oricând, oricum. Cred că "ar trebui" se referă la felul în care arată, se scrie, este poezia... după ce aceasta ia naştere (cu voia ei, evident, că ne situăm în contextul poeziei veritabile). Cred că esenţa întrebării nu se referă la geneza poeziei, ci la valenţele ei de după geneză. Nu ştiu daca m-am exprimat foarte bine...
Paul, probabil că aşa este. în fond, pleacă de la a gunguri şi ajunge până la "a cosi", aşa că trece şi prin şcolăresc. sigur, gusturile nu se discută.
mulţumesc pentru lectură şi pentru opinie.
În principiu boierismul nu ar trebui să aivă nimic în comun cu nazismul. Aș spune că acel numitor comun pe care l-ai găsit, obligarea la purtare de semn !, ține mai curînd de un element definitoriu al balcanismului cu care ne-am căptușit din vremuri pe care le credeam apuse. Din punct de vedere legal, obligația contractuală a editorilor unui site literar de a se iscăli cu o titulatură care include denumirea acelui site pe celelalte site-uri literare, poate fi privită ca o formă de publicitate mascată, mai mult decît atît, ca o modalitate de a se situa cu de la sine putere pe un nivel superior acelor site-uri cărora nu le acordă un beneficiu asemănător și este prin urmare un act de concurență neloială. O astfel de clauză contractuală ilicită, ilegală și care contravine bunelor uzanțe în domeniu, nu poate decît să ducă la nulitatea absolută a acelui contract. Practic contractul semnat de acești editori este lovit de nulitate absolută, nulitate care poate fi invocată de oricine, oricînd. Pe de altă parte, întrucît site-ul Hermeneia nu are o formă juridică de organizare, caracterul acesteia fiind internațional, legea care i se aplică este legea contractului, a convenției prevăzută în Regulament. Regulamentul Comunității literare Hermeneia nu cuprinde clauze exprese de interzicere a folosirii în semnătură a denumirii unui alt site literar, fiind chiar permisiv în această privință. Astfel, consider că membrii comunității care au folosit sau urmează să folosească în condițiile prezente o astfel de semnătură nu pot fi sancționați în nici-un fel. Propun conducerii Hermeneia ca înainte de a lua orice decizie, să aivă în vedere cuvintele unui om care a reușit cu adevărat să facă ceva pentru cei dragi, pentru țara lui, anume: ``Cu pumnul strîns nu se poate da mîna cu cineva`` - Indira Ghandi. Părerea mea este că pentru a împăca lucrurile, ar trebui avută în vedere contribuția membrilor respectivi și ar trebui promovați editori și pe acest site. Astfel titulatura de editor nu ar mai stînjeni cu nimic, iar meritul acestora, contribuția lor, ar justifica pe deplin această titulatură. Cît despre nazismul literar Vigil, iar trag cu urechea la ce spun alții și zic la fel ca ei: `` Cînd cineva nu înțelege o privire, cu atît mai puțin va înțelege o explicație``. Direcția în care vor să pășească membrii acestei comunități este din fericire alta. Cît despre români și românism să nu uităm că este vorba despre o națiune care a trebuit să se descurce în diferite circumstanțe. Și pentru că veni vorba despre evrei, tocmai mi-am amintit ce au făcut românii cînd au fost nevoiți să-i deporteze pe evrei. Dar aceasta este deja o altă poveste, mai amplă.
Mulţam fain de trecere!
Ţin să specific şi aici că ideea poemului a venit după ce am citit poemul lui LIM, "Blestemul limbii de câine pe mână de om". Aşa că vă felicit pentru idee! Mă bucur că am reuşit să întăresc ideea asta din perspectiva câinelui...:)
Cu prietenie,
Raul
Cezar,
întîmplarea a făcut ca deschizînd pagina editorului H să găsesc de multe ori texte semnate de tine care așteptau aprobarea unui editor. recunosc, am trimis destule în șantier. am găsit apoi aceste texte la secțiunea -atenție editor- și am apreciat că ai avut disponibilitatea să corectezi unele greșeli de editare, nu toate. am aprobat două sau trei după modificare - deși nu eram multumit mi-am asumat acest risc- pentru a avea mai multe reacții din partea cititorilor și pentru a trage tu o concluzie. cred că ai maturitatea necesară de a înțelege comentariile de mai sus și să îți găsești drumul tău.
ceva important pentru mine, dar si pentru cei ce doresc sa cunoasca mai mult despre mine si despre cum arat eu cand scriu: acest poem este poemul scris "atunci", in acel moment, fara nici un artificiu si fara urma de ipocrizie. asa arata "autorul" solomon cand este la capat. :)
Mai știi cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoțul", disperat că lumea nu-și dorește decât putere și faimă. El știe că-i poate face fericiți, dar ei nu știu ce-și doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrățișează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce mușca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranță" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârșită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnași, apoi "pereții" și "gratiile" depășite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realități schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forță poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "și le privește". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu știu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităților muribunde dintre om și umbra sa cea fericită).
D-le Dălan, în primul rând, nu mi-aduc aminte să fi băut împreună. Aşadar, lăsaţi apelativele miştocăreşti la intrare. Intervenţia mea era una pe text şi, mai voalat, e drept, vă atrăgeam atenţia să schimbaţi câte ceva prin poezică, pentru a nu fi trimisa la şantier. Cu alte vorbe, am mizat pe fineţe. Şi am pierdut.
Numeralul se acordă în gen cu substantivul determinat. Vă rog să corectaţi aici: "poate ne prinde şi ora doisprezece"!
În rest, vizavi de pumni, palme, şuturi şi alte scăfârlii anatomice, vă priveşte. Nu ştiu cine are de pierdut dacă textul e perceput ca o bătaie pentru un loc de parcare.
Aaaa, aerul ăsta de metafizician căzut în butoiul logosului anamnezei lui Seneca suferind de pojar (v-a plăcut asta?) nu vă prea prinde. Uneori, subtilitatea filosofică ori a integrării în nara lui Dumnezeu se confundă până la identitate cu retorismul frunzei de câine, după citirea cărţii de telefon.
doar 2 propozitii mi-au placut, pentru generozitatea lor: "Aici ȋntre liniile palmei mele gândurile au amuţit. Uneori mă ȋntreb dacă eu toată nu am fost născocită ȋntre două linii din căuşul palmei mele." desi as inlocui "palmei mele" cu "palmei tale". Apoi as construi textul pornind de aici. De ce nu mi-au placut restul: cred ca din cauza unui subiect bine definit, care sa nu-ti dea pace si aproape sa te oblige sa scrii. Dar contemplarea exterioara si interioara pe care le propui sunt, aici, prea comune. Cu siguranta, le-am mai citit undeva, si spun citit in sensul de cunoscut. e, asadar, un deja-vu care respinge.
Am scos virgulele. Am pus compasul spre sud. Am pus o ureche pe scoica si va ascult ca un vuiet de mare lasat sa scada intr-o litanie. Si cuvintele dorm uneori. Si e bine sa avem clipe fara poezie in care doar sa ne privim mainile, condeiul, foaia alba, calimara, scrumiera plina, paharul gol...
ar fi prea complicat sa ne ratam pe noi insine. probabil ii ratam pe altii, pe care am tot avut impresia ca i-am trait. o parte din noi va intelege candva asta si se va minuna. cealalta parte nu are nevoie de explicatii. nici aia cu mura-n gura nu mai prea functioneaza. prea ne-am inchis gurile si ne-am ascuns inauntru:) salutare om fain si ma bucur sa te citesc iar! zile bune!
Alexis, cred că ești o bună observatoare. Detaliile... detaliile pe care eu în general nu am suficientă forță să le fructific, la tine fac muzica. E ca și cum am vedea lumea aceasta prin lupă. Personajul comis - voiajor este bine conturat, poate totuși un pic exagerat. Poate nu e suficient pentru conturarea unui stil propriu, dar exercițiul este definitoriu pentru proză. Ai câteva typos.
Eu nu pot pricepe hipersensibilitatea asta... Daniela, oamenii şi-au spus părerea. Civilizat. Sau au observat erori. Şi şi-au spus părerea. Dacă pentru asta n-o să mai activezi pe H., ce te-ai fi făcut dacă venea o pagină de critică imanentă, care să-ţi demoleze textul? Eu te rog să te mai gândeşti şi să revii la sentimente mai bune!
si mi-a placut mult. pacat ca nu am putut ramane pana la sfarsit. si dupa sfarsit. ideea e ca mi a placut sa pipai oameni pe care ii stiam doar prin click uri. si sa vad ca exista si sunt toti frumosi. apropo de asta. stiu ca in ac poza arat asa, ca un mafiot, dar daca ne uitam atent ..foarte atent...cu cine seman?? aud?! deci... multumesc si alinei, bineinteles!
Dorin Cozan scrie bine si pasnic aici, dar fara compromisuri. Ne dezvaluie o interesanta poveste de dragoste in asa fel incit sa nu plictiseasca ba chiar sa intrige. Avem mai putin de a face cu sentimentalisme (ceea ce m-ar si mira la el) ci cu un recucerire a celuilalt ascultindu-l. Semnificativ mesaj si nu ma asteptam sa spun asta
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Iată un text în care prozodia curge de la sine, neîmpiedicată de tot soiul de considerente „poetico-filosofico-ideatice” incluse în subtext pe care AAA se înverşunează să le expună în alte «producţii» ce-i aparţin. Şi totuşi stăpânirea «tehnică» a zisei prozodii este atât de adecvată încât nu se simte. S-a prins (şi transmis) o clipă de graţie.
Dar..
„Dacă respiri mai cald, mă-mbătrâneşti c-o dungă
gălbuie şi rotundă,
cum peste o veioză un răsărit de august;”
merge, în schimb:
„cercul”, care este O.K., când ajunge să fie „de lapte şi grisină,” devine de-a dreptul «dulceag». Păcat! Şi strică, atenuează din efectul:
„cum sub versantul ultim,
buchetele de colţ.”
Asta nu mă împiedică să nu dau o „peniţă”.
pentru textul : Andante deImi par versurile destul de telegrafice... de parca ar fi o pauza adanca dupa fiecare si se pierde conexiunea (ipotetica) intre ele. Iar in versurile doi-patru de la ma gandesc-la ma fugaresc ganduri nu se face o trecere suficienta si apare totul ca o repetitie redundanta. Remarca utilizarea "fasii/sfasii" care provoaca o dihotomie intre o simtire oarecum pasiva si una ce exprima o actiune activa in forta ("sfasii") , intre "eu" si "tu". Ialin
pentru textul : delirice VII deAm spus de atunci DA! :)
pentru textul : Carpe Diem dede-a bușilea printre pietricele strîngeam zdrelituri. zărisem ceva sclipind - le couteau! - și credeam că-i mărgica cea fermecată. cînd să mă las păgubașă, dădui cu fruntea de un ce fără cap cu coadă. oare ... de ce, francisc? cu... cu ...cucui se lăsă astă poezie, fi-ți-ar penițele fără număr!
pentru textul : Pietrele Doamnei deimaginea nu are nimic paranormal; nu arata decit pinzele de protectie (decorate) pe un santier de renovare a fatadelor unei constructii. insa efectul optic este departe de notiunea de inconfort ce se gaseste in general in apropierea unei cladiri in curs de renovare, consolidare. poezia ramine doar in franceza deocamdata, fiind incadrata corect la sectiunea respectiva. multumesc pentru comentarii.
pentru textul : la liberté promise deeram copii desenam o stradă închipuită ne îndesam buzunarele cu fluturi apoi mergeam cu trenul, soarele se multiplica în ferestre intr-un fel, iubirea era o schimbare de registru era martie ei se repezeau să îmbrace desenând pe asfalt arcuirea odinioară visam aceleași lucruri ne prefaceam în continuare tu coborai eu iți întindeam mâna Atat am retinut din textul de mai sus. Cat timp iti ia sa incerci sa scrii altfel, adica sa reduci contextualitatea si sa fac poezia valabila pentru oricine? O ora, o viata? Gandeste-te ca poate nebuna [adica eu] are dreptate.
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deAdriana, am înţeles argumentul tău vizavi de "trebuie" - (cum trebuie să fie poezia), însă cred că ai deplasat niţel sensul întrebării. Nu cred (repet - cred) că întrebarea "cum ar trebui să fie poezia" se referă la intenţia de-a fi a poeziei. Mai concret, nu cred că ar trebui se referă la dorinţa (autorului) ca poezia să existe, să ia naştere la dorinta lui de-a o scrie oricând, oricum. Cred că "ar trebui" se referă la felul în care arată, se scrie, este poezia... după ce aceasta ia naştere (cu voia ei, evident, că ne situăm în contextul poeziei veritabile). Cred că esenţa întrebării nu se referă la geneza poeziei, ci la valenţele ei de după geneză. Nu ştiu daca m-am exprimat foarte bine...
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? dePaul, probabil că aşa este. în fond, pleacă de la a gunguri şi ajunge până la "a cosi", aşa că trece şi prin şcolăresc. sigur, gusturile nu se discută.
pentru textul : viaţa trece prin octombrie demulţumesc pentru lectură şi pentru opinie.
În principiu boierismul nu ar trebui să aivă nimic în comun cu nazismul. Aș spune că acel numitor comun pe care l-ai găsit, obligarea la purtare de semn !, ține mai curînd de un element definitoriu al balcanismului cu care ne-am căptușit din vremuri pe care le credeam apuse. Din punct de vedere legal, obligația contractuală a editorilor unui site literar de a se iscăli cu o titulatură care include denumirea acelui site pe celelalte site-uri literare, poate fi privită ca o formă de publicitate mascată, mai mult decît atît, ca o modalitate de a se situa cu de la sine putere pe un nivel superior acelor site-uri cărora nu le acordă un beneficiu asemănător și este prin urmare un act de concurență neloială. O astfel de clauză contractuală ilicită, ilegală și care contravine bunelor uzanțe în domeniu, nu poate decît să ducă la nulitatea absolută a acelui contract. Practic contractul semnat de acești editori este lovit de nulitate absolută, nulitate care poate fi invocată de oricine, oricînd. Pe de altă parte, întrucît site-ul Hermeneia nu are o formă juridică de organizare, caracterul acesteia fiind internațional, legea care i se aplică este legea contractului, a convenției prevăzută în Regulament. Regulamentul Comunității literare Hermeneia nu cuprinde clauze exprese de interzicere a folosirii în semnătură a denumirii unui alt site literar, fiind chiar permisiv în această privință. Astfel, consider că membrii comunității care au folosit sau urmează să folosească în condițiile prezente o astfel de semnătură nu pot fi sancționați în nici-un fel. Propun conducerii Hermeneia ca înainte de a lua orice decizie, să aivă în vedere cuvintele unui om care a reușit cu adevărat să facă ceva pentru cei dragi, pentru țara lui, anume: ``Cu pumnul strîns nu se poate da mîna cu cineva`` - Indira Ghandi. Părerea mea este că pentru a împăca lucrurile, ar trebui avută în vedere contribuția membrilor respectivi și ar trebui promovați editori și pe acest site. Astfel titulatura de editor nu ar mai stînjeni cu nimic, iar meritul acestora, contribuția lor, ar justifica pe deplin această titulatură. Cît despre nazismul literar Vigil, iar trag cu urechea la ce spun alții și zic la fel ca ei: `` Cînd cineva nu înțelege o privire, cu atît mai puțin va înțelege o explicație``. Direcția în care vor să pășească membrii acestei comunități este din fericire alta. Cît despre români și românism să nu uităm că este vorba despre o națiune care a trebuit să se descurce în diferite circumstanțe. Și pentru că veni vorba despre evrei, tocmai mi-am amintit ce au făcut românii cînd au fost nevoiți să-i deporteze pe evrei. Dar aceasta este deja o altă poveste, mai amplă.
pentru textul : boierismul sau nazismul literar deMulţam fain de trecere!
pentru textul : viaţă de câine în intersecţie deŢin să specific şi aici că ideea poemului a venit după ce am citit poemul lui LIM, "Blestemul limbii de câine pe mână de om". Aşa că vă felicit pentru idee! Mă bucur că am reuşit să întăresc ideea asta din perspectiva câinelui...:)
Cu prietenie,
Raul
Cezar,
pentru textul : în zori deîntîmplarea a făcut ca deschizînd pagina editorului H să găsesc de multe ori texte semnate de tine care așteptau aprobarea unui editor. recunosc, am trimis destule în șantier. am găsit apoi aceste texte la secțiunea -atenție editor- și am apreciat că ai avut disponibilitatea să corectezi unele greșeli de editare, nu toate. am aprobat două sau trei după modificare - deși nu eram multumit mi-am asumat acest risc- pentru a avea mai multe reacții din partea cititorilor și pentru a trage tu o concluzie. cred că ai maturitatea necesară de a înțelege comentariile de mai sus și să îți găsești drumul tău.
ceva important pentru mine, dar si pentru cei ce doresc sa cunoasca mai mult despre mine si despre cum arat eu cand scriu: acest poem este poemul scris "atunci", in acel moment, fara nici un artificiu si fara urma de ipocrizie. asa arata "autorul" solomon cand este la capat. :)
pentru textul : askalon deMai știi cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoțul", disperat că lumea nu-și dorește decât putere și faimă. El știe că-i poate face fericiți, dar ei nu știu ce-și doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrățișează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce mușca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranță" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârșită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnași, apoi "pereții" și "gratiile" depășite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realități schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forță poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "și le privește". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu știu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităților muribunde dintre om și umbra sa cea fericită).
pentru textul : Culori debine descrisă tortura ploii.
mi-a plăcut: " Totul se mişcă precum într-o fotografie mişcată."
sfârşitul e abrupt, desigur n-avem experienţa şi revelaţia completă asupra cerului.
pentru textul : taverna deD-le Dălan, în primul rând, nu mi-aduc aminte să fi băut împreună. Aşadar, lăsaţi apelativele miştocăreşti la intrare. Intervenţia mea era una pe text şi, mai voalat, e drept, vă atrăgeam atenţia să schimbaţi câte ceva prin poezică, pentru a nu fi trimisa la şantier. Cu alte vorbe, am mizat pe fineţe. Şi am pierdut.
Numeralul se acordă în gen cu substantivul determinat. Vă rog să corectaţi aici: "poate ne prinde şi ora doisprezece"!
În rest, vizavi de pumni, palme, şuturi şi alte scăfârlii anatomice, vă priveşte. Nu ştiu cine are de pierdut dacă textul e perceput ca o bătaie pentru un loc de parcare.
pentru textul : prăbuşire deAaaa, aerul ăsta de metafizician căzut în butoiul logosului anamnezei lui Seneca suferind de pojar (v-a plăcut asta?) nu vă prea prinde. Uneori, subtilitatea filosofică ori a integrării în nara lui Dumnezeu se confundă până la identitate cu retorismul frunzei de câine, după citirea cărţii de telefon.
"Mintea i se învîrtea în cerc".
se poate învârti ceva în dreptunghi? sau pi ar pătrat? dar mai bine să aşteptăm continuarea.
pentru textul : cercul - episod pilot deprima parte, pana la "Ah, această lumină...", mi se pare un bun intro pentru un eseu.
pentru textul : Viermii şi El Dorado dedoar 2 propozitii mi-au placut, pentru generozitatea lor: "Aici ȋntre liniile palmei mele gândurile au amuţit. Uneori mă ȋntreb dacă eu toată nu am fost născocită ȋntre două linii din căuşul palmei mele." desi as inlocui "palmei mele" cu "palmei tale". Apoi as construi textul pornind de aici. De ce nu mi-au placut restul: cred ca din cauza unui subiect bine definit, care sa nu-ti dea pace si aproape sa te oblige sa scrii. Dar contemplarea exterioara si interioara pe care le propui sunt, aici, prea comune. Cu siguranta, le-am mai citit undeva, si spun citit in sensul de cunoscut. e, asadar, un deja-vu care respinge.
pentru textul : În căuşul palmei deda, merci buna ideea, am schimbat
pentru textul : forbidden love deAm scos virgulele. Am pus compasul spre sud. Am pus o ureche pe scoica si va ascult ca un vuiet de mare lasat sa scada intr-o litanie. Si cuvintele dorm uneori. Si e bine sa avem clipe fara poezie in care doar sa ne privim mainile, condeiul, foaia alba, calimara, scrumiera plina, paharul gol...
pentru textul : O zi fără poezie dear fi prea complicat sa ne ratam pe noi insine. probabil ii ratam pe altii, pe care am tot avut impresia ca i-am trait. o parte din noi va intelege candva asta si se va minuna. cealalta parte nu are nevoie de explicatii. nici aia cu mura-n gura nu mai prea functioneaza. prea ne-am inchis gurile si ne-am ascuns inauntru:) salutare om fain si ma bucur sa te citesc iar! zile bune!
pentru textul : Românul modern s-a născut cu forcepsul deah, bine zice Virgil: un text gogonea !("o rosie din aia abia pirguita si murata") . felicit butoiul!
pentru textul : sunt trei crime într-un cocalar deAlexis, cred că ești o bună observatoare. Detaliile... detaliile pe care eu în general nu am suficientă forță să le fructific, la tine fac muzica. E ca și cum am vedea lumea aceasta prin lupă. Personajul comis - voiajor este bine conturat, poate totuși un pic exagerat. Poate nu e suficient pentru conturarea unui stil propriu, dar exercițiul este definitoriu pentru proză. Ai câteva typos.
pentru textul : Paharul cu apă deAcum da, mulțumesc, mă simt și eu ca pe pod!
pentru textul : aproape noapte pe grant deda
pentru textul : de ziua mexicului parcă deEu nu pot pricepe hipersensibilitatea asta... Daniela, oamenii şi-au spus părerea. Civilizat. Sau au observat erori. Şi şi-au spus părerea. Dacă pentru asta n-o să mai activezi pe H., ce te-ai fi făcut dacă venea o pagină de critică imanentă, care să-ţi demoleze textul? Eu te rog să te mai gândeşti şi să revii la sentimente mai bune!
pentru textul : eine kleine musik desi mi-a placut mult. pacat ca nu am putut ramane pana la sfarsit. si dupa sfarsit. ideea e ca mi a placut sa pipai oameni pe care ii stiam doar prin click uri. si sa vad ca exista si sunt toti frumosi. apropo de asta. stiu ca in ac poza arat asa, ca un mafiot, dar daca ne uitam atent ..foarte atent...cu cine seman?? aud?! deci... multumesc si alinei, bineinteles!
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. deDorin Cozan scrie bine si pasnic aici, dar fara compromisuri. Ne dezvaluie o interesanta poveste de dragoste in asa fel incit sa nu plictiseasca ba chiar sa intrige. Avem mai putin de a face cu sentimentalisme (ceea ce m-ar si mira la el) ci cu un recucerire a celuilalt ascultindu-l. Semnificativ mesaj si nu ma asteptam sa spun asta
pentru textul : din viața noastră secretă dedesigur mie îmi place să cred că am descris îmbătrânirea prin: apoi merg merg până aproape merg...
pentru textul : nimeni nu pune la îndoială aerul de"urmezi tu
punctul
apoi seara" - inspirat liant.
Nu înţeleg de ce există conjuncţie în "cu palmele arme și reci"...
pentru textul : de ce-mi doresc să văd pământul dePagini