interesant, mie îmi sugerează soluțiile grafico-metafizice ale lui M. C. Escher.
Care chestie in consecinta ma face sa ma gîndesc că Gorun Manolescu așa te îmbîrligă în jurul cozii încît niciodată nu îi dai... de cap.
eu admir perseverența ta. Din scurta mea experiență de viață pot spune că ai mai multe șanse decît cei care abandonează. Dacă perseverența este însoțită de progres (adică de schimbare). Cam ăsta e paradoxul succesului. Pe deoparte intransigență, pe de alta maleabilitate. Anyway, texte care încep cu „tîrfă viața asta” sînt handicapate din start. Pentru că formula asta este ori vers de manea (sau manelă, sau cum i s-o mai fi spunînd), ori vers pierdut undeva prin anii '40 din secolu' trecut.
- „ţinută de mai bine de-o-ncredere” sună aiurea în limba română și ca formulă e o chestie optzecistă (sau poate chiar mai devreme) și care te face doar să zîmbești nostalgic, eventual.
- „arătătorul înmuiat în păcate”, ... well chestia asta m-a făcut să rîd pe înfundate. Prefer să nu îmi dau drumul la imaginație dar pe bune că sună cel puțin... bizar.
- „mă-neacă falsităţi
scrum azvârlit mai mereu
în ochii mei nefumătoarea
o pipă a păcii între duşmani de moarte
sau un trio în numele iubirii” -... am citit strofa asta și chiar dacă am făcut șpagatul cu mintea și tot nu am priceput ce a vrut să spună. Nu știu dacă a arunca bombastic cu cuvinte califică un text la ceva.
Ultima strofă este și ea bizară. După ce citești un astfel de text ai senzația că ori ai avut o cădere bruscă de tensiune ori s-a luat lumina pentru citeva minute. Și apoi te tot întrebi ce are asta cu așa zisele „cîntece violete”. Nu de alta dar ăsta pare mai degrabă un cîntec vinețiu.
Am citit aici un poem slab, în afară de secvența identificată de Virgil. Poemul e complet 'transparent', previzibil 'da capo al fine' iar mie nu mi-a transmis vreo emoție. Am citit o îngrămădire de metafore care se străduiesc să potențeze un fapt de viață fără vreun succes însă, totul este atât de evident iar pe final devine chiar rizibil
'şi-n gura ei aş fi spart
unşpe popice dintr-o singură bilă'
Limba de fier a autorului continua să facă zgomot degeaba 'în noaptea cu pricina' de parcă ne vorbește despre 'o pricină' cu perfuzia în venă.
Apoi urmează singura parte care stă în picioare... câteva versuri bune însă din păcate imposibil de scos din context. Pe final absurdul revine în forță cu o metaforă aiurită 'mi-am mușcat limba până la cuvânt' pentru ca să pună definitiv stăpânire pe acest poem în lumina reflectoarelor 'sonda' care 'a tușit ca un măr acru' și apoi soarele culegea oameni fericiți pentru că așa o scriere trebuie, nu-i așa, să aibe un fel de happy-end.
În concluzie îmi pare rău că trebuie să revin la ce am mai afirmat când mi-am luat o suspendare dictatorială de la acest autor-editor care confundă în mod discreționar literatura cu funcția pe care o deține pe acest site valoros, anume că, dincolo de o educație și o disciplină pe care le posedă nu are mai nimic de spus în literatura contemporană. Folosește metafore modificate genetic ca niște roșii fără gust fără miros însă adevărat, sunt ceva ce n-a mai văzut nimeni, apoi le amestecă cu un mujdei de fracturism din care i-a scos toată sarea și tot usturoiul.
Este doar părerea mea și sper că de data asta mi-am exprimat-o fără a încălca Regulamentul, pentru a nu oferi acestui autor-editor un nou prilej de a mă suspenda în mod abuziv.
Margas
"decît un clipocit de suflet cărăbănit pe după ziduri de cărți" - Inedită imagine tocmai prin folosirea cuvântului "cărăbănit" (regionalism moldovenesc, reminiscență a copilăriei), felicitări, Virgil, ai găsit un cuvânt mai rar care pune-n valoare contextul! În ultimele patru versuri, însă, ai comis un abuz: doar în patru versuri sunt 5 epitete! ! ! Brrr, prea dulce! "ca într-un batiscaf translucid răsucindu-mă embrionic și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei"
Un poem care demonstrează maturitate din toate punctele de vedere. Foarte bine surprins si redat sentimentul golului, al pustiului, al neîmplinirilor raportate la grila simplă a vieţii obisnuite, plină de lucruri aparent simple, dar care au valoarea aceea de a umple. Discursul liric e firesc, de o naturaleţe seducătoare. Imaginile sunt redate de metafore nou-nouţe, sugestive ( viața mea e o cameră de hotel de două stele / din care pînă și gîndacii au plecat de teama pereților goi).
Ultima strofă e un maxim pe care îl putea atinge acest poem. Primul vers m-a purtat rapid prin filozofiile new age, apoi m-a adus ,,acasă", la o înţelegere perfectă a ceea ce simte uneori dumnezeu ( toţi si-au întors faţa de la mine...).
Admirabil! Mulţumesc autorului că mi-a făcut duminica asta atât de frumoasă si mi-am întors faţa spre un poem excepţional. Pentru tot ce am scris mai sus, evidenţiez acest poem împreună cu felicitări sincere!
Lasand deoparte realizarea in sine care, asa cum am zis si la precedenta, okinawa, este ireprosabila dpdv tehnic (acolo n-am priceput mesajul) aici insa il pricep si ma intreb pana la urma textul asta intra la cultul personalitatii or what? Chiar asa de diafana colorata si conectata o fi hermeneia asta a noastra? Mie imi apare mai degraba ca un organism bolnav care are nevoie disperata de un transplant de inima si de ficat. Sunt sigur ca, la o adica tu ai fabrica si o poza pe tema asta asa-i Vlade? Nu stiu daca ar fi la fel de remarcata, dar cred ca ar fi reusita. Ce se vede de la mine e ca pe Hermeneia de o vreme buna incoace au scazut dramatic atat calitatea textelor postate cat si cea a comentariilor. Marea calitate a site-ului ramane anonimatul sau care poate fi usor confundat de altii cu un fel de eruditie.
pai, oricum l-ai citi, e ceva care copleseste, nu? fie nisipul, fie tristetea... asa ca prefer sa nu fiu ceea ce sunt, sa fiu ceea ce as putea fi a LEX.
Marga,
în viziunea mea nici una nici alta dar interpretările tale sînt incitante. interogația are un rol fundamental în comportamentul uman și cred că această stare de curiozitate sau indecizie nu se va epuiza vreodată.
și chiar dacă pînă la zei eu mai am un singur li tot sînt curios așa că voi aștepta cu interes poemul tău. mulțumesc.
Domnule Djamal, din nefericire textul are prea multă melodramă și mai puțină poezie. In plus, cu groază mă gândesc că ceea ce vă place realmente mai mult la o femeie e doar cum geme: "îmi place mult mult cum gemi". In privința titlului mă gândesc sincer că l-ați plagiat pe Stefan Bănică Jr ( http://video.google.com/videoplay?docid=7872323432946993204&q=romania+clip) și sigur vom avea probleme...
ai reuşit din versurile mai multor poezii - pe unele am satisfacţia că le-am recunoscut la prima citire (o să fac doar câteva exemplificări: "şi aşa cum aduc zorii fluturele la gura fântânii"/ "din cartea profeţilor", "atingerile mele sînt la fel ca măceaşa de august/"din cartea eclesiastului", "... clipeala de ochi măsoară lumina ca s-o aşeze în oale"/"din cartea proerbelor") - să faci un poem care are aerul că îşi cară metaforele în spate, cu acuitate, un ansamblu cu sens din care se deznoadă sensuri, o pătură lirică cu care înveleşti cititorul, îl aduci la cald, el simte cum duhneşti a cerneală...
ne-ai introdus în natură, fie ea spânzurată ori nu, apoi, mai aproape, în natura interioară cu un aer ca o pasăre albă. pentru ingeniozitate şi lucrul bine făcut, nu pot decât să apreciez!
pornind dintr/o locatie aleatorie, cuvantul, ce se straduieste sa infloreasca poemul acesta, se pierde, se dezintegreaza intr/o casa boiereasca, ce comunistii au daruiot/o abuziv cetatenilor rromi.
Cred ca nu incalc nici un fel de regula de pe H. (reclama mascata) daca anunt ca textul lui Dorin „Problema Ființei la Thoma de Aquino”, aparut pe alt site, a fost preluat si va apare intr-un volum anual (IX, 2010) al unei publicatii a Academiei. El intregeste diversitatea preocuparilor autorului. Pe cand si un volum de poezii?
tin general, titlurile tale sunt acceptabile, insa textele par a fi scrise de o persoana care nu este bărbată. nu cred ca ai curaj sa spui ce simti tu. decat o tentativa de spovedanie mai bine vandut demonilor
Aici a fost mai mult inspirația unui personaj dintr-un desen animat (Misuzu, personajul principal dintr-o animație japoneză, "Air TV", 2006), amestecată cu unele fragmente din imaginația copilărei mele. Un amestec de oniric cu visarea cu ochii deschiși. Pentru mine, personal, a fost un experiment inedit, să mă așez în pielea unei fetițe de 14 ani și să gândesc din perspectiva ei feminină. La unii dintre prietenii mei nu le-a prea plăcut textul, l-au considerat prea pueril, dar de fapt exact așa mi-am și propus să fie. Mulțumesc mult, dragă Marina, pentru comentariu.
Tudor, ce înțelegi tu prin literatura adevărată? Știi, îmi pare că se repetă un dialog în care cineva susține arta pentru artă iar altcineva arta cu tendință. Să mă fac înțeles, după cum te-am înțeles bine în intenția remarcabilă (pentru mine) de a aprecia și versul clasic.
Contextul imediat al poeziei lui Labiș, Moartea căprioarei, este o vânătoare în care un copil (precoce) nu înțelege de ce trebuie să facă, adică de ce să mănânce dintr-un animal nevinovat, iar emoția este împinsă în extrem până la antiteza verbelor a mânca și a plânge. Bun. După mine, aceasta este acea esență care rămâne, cum spuneai tu. Dar, tot vorba dumitale, trăim alte vremuri. Vremuri în care îmi pare mult mai dramatic și sensibil să constați același lucru în fața unei conserve de pește, ori în fața unui grătar. Pentru că lipsește atmosfera aceea, pentru că ea a fost în autorul textului, fără sprijin intens cum e în cadrul prefigurat de Labiș. Este mult mai greu să pescuiești cu undița decât cu năvodul.
Acum, referitor la progresul în literatură, îmi aduc aminte un dialog al lui Țuțea cu un prieten proaspăt trecut la creștinism în care îl întreabă: ei cum e?/ Sunt creștin, am evoluat!/Nu, doar te-ai luminat! îi răspunde Țuțea. Și în artă, eu cred că e vorba despre o iluminare mai degrabă decât de un progres, deci și aici sunt de acord cu tine.
Despre timbrul original la Labiș, permite-mi să am opinia lui N. Manolescu.
Despre poetul copil... era un activist convins și foarte stimulat, avea prestație și era respectat ca un bun orator. Iar de pe la vârsta lui mulți își încep maturitatea.
Revin însă la Shakespeare și Iliada, este de la sine înțeles că valoarea le este incontestabilă. Dar fii sincer cu tine... de când nu ai mai citit din Iliada, sau un sonet de Shakespeare? E drept, ne mai urcăm în trăsuri când suntem romantici, dar nu plecăm cu ele în Canada. Hugo e la fel de valoros pentru mine ca Voltaire... dar Tolstoi nu are egal. Prin urmare, valorile în timp își au rostul lor, acela de a ne motiva să gândim mai mult și mai frumos (poate, zic), le apreciem valoarea, dar uităm să ne raportăm la ele.
Iar concluziv, mulți nu știu prin ce un text este literatură sau buletin meteorologic, nu au bazele teoretice pentru asta.
Cam asta vreau să spun și îți mulțumesc pentru tonul profesoral, doar asta ești și nu numai...
cu gând bun!
Cu un titlu nu ştiu cât de potrivit (poate-mi scapă mie sugestia...), poemul îmi pare a face parte din efortul tău de a depăşi starea aceea care se instalează după ce publici o carte (mai ales prima)...Şi mi se pare că lucrurile merg bine...
O mică observaţie de limbă, totuşi: deşi multă lume (inclusiv educatoarele de grădiniţă) zice şi scrie "plastelină", corect e "plastilina".
femeile cantau soarelui
goale
asezate in cerc
in mijloc
singura tacere
ii impletisera parul
funii peste chip
o umpleau cu jale
incantatii unui nou inceput
tot nu inteleg de unde si pina unde a ajuns bobadil la concluzia ca eu nu imi amintesc "numele corect al unui om care [ți]mi-a fost editor pe site". cu adevarat, ce bine ca nu se sterg comentariile pe hermeneia.
iar despre text am spus. iar despre ce s-a intimplat scrie in text. ma amuza bobadil cu nevoia asta a lui de a ma vedea pe mine ca devin numai lacrimi si muci cind apare cite o tragedie in romania. de fapt cam asta este cu multi romani ca el. lacrimi si muci. si dupa zece minute bere, seminte si bascalie. si bineinteles convingerea ca ei, romanii adevarati, romanii care "au ramas acolo la vatra tarii" au patent si trade mark, si copyright, si monopol pe suferinta, simtiri profunde, lacrimi adevarate si intelegerea suferintei nationale, internationale si eventual universale. parca ii vad la doi ani dupa ce cistiga geoana sau miticii lui iliescu cum incep sa ii injure si sa ii blasteme ca si pe basescu. ca la urma urmei ce ventilare mai buna au ei decit sa arunce vina pe "ai de sus" ori de cite ori nu e suficienta piine sau circ. ... sau bere, ma rog, fiecare cu piinea lui. si cu tresele patrihotice de presedinte de detasament. hai la lupta cea mare...
colțuri ale cercului tăiate de umbră prin inima nopții fereastră lupoaica albă dansează printre fulgi de zăpadă mieii unui paradis nenumit cînd am ajuns umbrele reci ale pădurii mă cutremurară stele sticlind implacabile reci mă ghemuii în adîncuri precum întunericul în trup de vioară cînd arcușu-i pierdut cînd pierdută-i în vară amintirea maestrului său n-aveam cum să strig n-aveam cum să plîng se răzvrătise tare și mă rănea pădurea cu pași de pîslă pe zăpadă însingurarea coboară și n-am ce face cu ea
Miruna, bine ai venit! Îmi place expresia ta suprarealistă. Faci poezie chiar și din semnele grafice și de punctuație. Ai racordat titlul rupt la corpul textului și la tema căderii. Până și ruptura pe care o provoci cu ultimul vers, cu acel "inexistent" care întrerupe tensiunea este corelată cu ideea unei căderi, a unei rupturi de real. Imagine cu o forță latentă, aparent cuminte și frumoasă vizual: "am impresia că iubirea/ e benzinăria de la marginea orașului"
Sunt aici câteva imagini frumoase... Un mare congrat pentru " apa întindea mâinile să mă spele", o expresie pe care mi-aş fi dorit s-o scriu eu.
La capitolul negativ - comparaţii prea multe şi, da, imagini prea multe. De altfel, acesta - abundenţa imaginilor, este un cusur constant al scrierilor d-voastră, cusur care striveşte discursul şi oferă caracter pedant. Dacă ati găsi un echilibru...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
interesant, mie îmi sugerează soluțiile grafico-metafizice ale lui M. C. Escher.
pentru textul : gorunul cunoaşterii deCare chestie in consecinta ma face sa ma gîndesc că Gorun Manolescu așa te îmbîrligă în jurul cozii încît niciodată nu îi dai... de cap.
eu admir perseverența ta. Din scurta mea experiență de viață pot spune că ai mai multe șanse decît cei care abandonează. Dacă perseverența este însoțită de progres (adică de schimbare). Cam ăsta e paradoxul succesului. Pe deoparte intransigență, pe de alta maleabilitate. Anyway, texte care încep cu „tîrfă viața asta” sînt handicapate din start. Pentru că formula asta este ori vers de manea (sau manelă, sau cum i s-o mai fi spunînd), ori vers pierdut undeva prin anii '40 din secolu' trecut.
pentru textul : în casa îngerilor nu se fumează de- „ţinută de mai bine de-o-ncredere” sună aiurea în limba română și ca formulă e o chestie optzecistă (sau poate chiar mai devreme) și care te face doar să zîmbești nostalgic, eventual.
- „arătătorul înmuiat în păcate”, ... well chestia asta m-a făcut să rîd pe înfundate. Prefer să nu îmi dau drumul la imaginație dar pe bune că sună cel puțin... bizar.
- „mă-neacă falsităţi
scrum azvârlit mai mereu
în ochii mei nefumătoarea
o pipă a păcii între duşmani de moarte
sau un trio în numele iubirii” -... am citit strofa asta și chiar dacă am făcut șpagatul cu mintea și tot nu am priceput ce a vrut să spună. Nu știu dacă a arunca bombastic cu cuvinte califică un text la ceva.
Ultima strofă este și ea bizară. După ce citești un astfel de text ai senzația că ori ai avut o cădere bruscă de tensiune ori s-a luat lumina pentru citeva minute. Și apoi te tot întrebi ce are asta cu așa zisele „cîntece violete”. Nu de alta dar ăsta pare mai degrabă un cîntec vinețiu.
Am citit aici un poem slab, în afară de secvența identificată de Virgil. Poemul e complet 'transparent', previzibil 'da capo al fine' iar mie nu mi-a transmis vreo emoție. Am citit o îngrămădire de metafore care se străduiesc să potențeze un fapt de viață fără vreun succes însă, totul este atât de evident iar pe final devine chiar rizibil
pentru textul : Viraj mult prea strâns de'şi-n gura ei aş fi spart
unşpe popice dintr-o singură bilă'
Limba de fier a autorului continua să facă zgomot degeaba 'în noaptea cu pricina' de parcă ne vorbește despre 'o pricină' cu perfuzia în venă.
Apoi urmează singura parte care stă în picioare... câteva versuri bune însă din păcate imposibil de scos din context. Pe final absurdul revine în forță cu o metaforă aiurită 'mi-am mușcat limba până la cuvânt' pentru ca să pună definitiv stăpânire pe acest poem în lumina reflectoarelor 'sonda' care 'a tușit ca un măr acru' și apoi soarele culegea oameni fericiți pentru că așa o scriere trebuie, nu-i așa, să aibe un fel de happy-end.
În concluzie îmi pare rău că trebuie să revin la ce am mai afirmat când mi-am luat o suspendare dictatorială de la acest autor-editor care confundă în mod discreționar literatura cu funcția pe care o deține pe acest site valoros, anume că, dincolo de o educație și o disciplină pe care le posedă nu are mai nimic de spus în literatura contemporană. Folosește metafore modificate genetic ca niște roșii fără gust fără miros însă adevărat, sunt ceva ce n-a mai văzut nimeni, apoi le amestecă cu un mujdei de fracturism din care i-a scos toată sarea și tot usturoiul.
Este doar părerea mea și sper că de data asta mi-am exprimat-o fără a încălca Regulamentul, pentru a nu oferi acestui autor-editor un nou prilej de a mă suspenda în mod abuziv.
Margas
"decît un clipocit de suflet cărăbănit pe după ziduri de cărți" - Inedită imagine tocmai prin folosirea cuvântului "cărăbănit" (regionalism moldovenesc, reminiscență a copilăriei), felicitări, Virgil, ai găsit un cuvânt mai rar care pune-n valoare contextul! În ultimele patru versuri, însă, ai comis un abuz: doar în patru versuri sunt 5 epitete! ! ! Brrr, prea dulce! "ca într-un batiscaf translucid răsucindu-mă embrionic și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei"
pentru textul : ghemuire III devă mulţumesc pentru comentarii/obs.
pentru textul : femeie aşteptînd primăvara deUn poem care demonstrează maturitate din toate punctele de vedere. Foarte bine surprins si redat sentimentul golului, al pustiului, al neîmplinirilor raportate la grila simplă a vieţii obisnuite, plină de lucruri aparent simple, dar care au valoarea aceea de a umple. Discursul liric e firesc, de o naturaleţe seducătoare. Imaginile sunt redate de metafore nou-nouţe, sugestive ( viața mea e o cameră de hotel de două stele / din care pînă și gîndacii au plecat de teama pereților goi).
pentru textul : fade out hotel deUltima strofă e un maxim pe care îl putea atinge acest poem. Primul vers m-a purtat rapid prin filozofiile new age, apoi m-a adus ,,acasă", la o înţelegere perfectă a ceea ce simte uneori dumnezeu ( toţi si-au întors faţa de la mine...).
Admirabil! Mulţumesc autorului că mi-a făcut duminica asta atât de frumoasă si mi-am întors faţa spre un poem excepţional. Pentru tot ce am scris mai sus, evidenţiez acest poem împreună cu felicitări sincere!
Lasand deoparte realizarea in sine care, asa cum am zis si la precedenta, okinawa, este ireprosabila dpdv tehnic (acolo n-am priceput mesajul) aici insa il pricep si ma intreb pana la urma textul asta intra la cultul personalitatii or what? Chiar asa de diafana colorata si conectata o fi hermeneia asta a noastra? Mie imi apare mai degraba ca un organism bolnav care are nevoie disperata de un transplant de inima si de ficat. Sunt sigur ca, la o adica tu ai fabrica si o poza pe tema asta asa-i Vlade? Nu stiu daca ar fi la fel de remarcata, dar cred ca ar fi reusita. Ce se vede de la mine e ca pe Hermeneia de o vreme buna incoace au scazut dramatic atat calitatea textelor postate cat si cea a comentariilor. Marea calitate a site-ului ramane anonimatul sau care poate fi usor confundat de altii cu un fel de eruditie.
pentru textul : login depai, oricum l-ai citi, e ceva care copleseste, nu? fie nisipul, fie tristetea... asa ca prefer sa nu fiu ceea ce sunt, sa fiu ceea ce as putea fi a LEX.
pentru textul : Epilog... decred ca asta e unul din momentele in care "incapacitatea de a intelege" ma bucura.
pentru textul : Lumea ca tablă de şah de"își trăgeau sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii"
"nu ningea
dar eu mă prefăceam că ninge
suflam peste ceaiul fierbinte"
"dii câine-căluț
pentru textul : iarna întârzie la un film demai plimbă-mă pe sub pod
în nordul orașului
o să-ți cânt ușor
să mă îmbrățișeze fetița în bleumarin" - f frumos!
Marga,
pentru textul : punctus interrogativus deîn viziunea mea nici una nici alta dar interpretările tale sînt incitante. interogația are un rol fundamental în comportamentul uman și cred că această stare de curiozitate sau indecizie nu se va epuiza vreodată.
și chiar dacă pînă la zei eu mai am un singur li tot sînt curios așa că voi aștepta cu interes poemul tău. mulțumesc.
Domnule Djamal, din nefericire textul are prea multă melodramă și mai puțină poezie. In plus, cu groază mă gândesc că ceea ce vă place realmente mai mult la o femeie e doar cum geme: "îmi place mult mult cum gemi". In privința titlului mă gândesc sincer că l-ați plagiat pe Stefan Bănică Jr ( http://video.google.com/videoplay?docid=7872323432946993204&q=romania+clip) și sigur vom avea probleme...
pentru textul : Te iubesc femeie deai reuşit din versurile mai multor poezii - pe unele am satisfacţia că le-am recunoscut la prima citire (o să fac doar câteva exemplificări: "şi aşa cum aduc zorii fluturele la gura fântânii"/ "din cartea profeţilor", "atingerile mele sînt la fel ca măceaşa de august/"din cartea eclesiastului", "... clipeala de ochi măsoară lumina ca s-o aşeze în oale"/"din cartea proerbelor") - să faci un poem care are aerul că îşi cară metaforele în spate, cu acuitate, un ansamblu cu sens din care se deznoadă sensuri, o pătură lirică cu care înveleşti cititorul, îl aduci la cald, el simte cum duhneşti a cerneală...
pentru textul : pasăre albă dene-ai introdus în natură, fie ea spânzurată ori nu, apoi, mai aproape, în natura interioară cu un aer ca o pasăre albă. pentru ingeniozitate şi lucrul bine făcut, nu pot decât să apreciez!
pornind dintr/o locatie aleatorie, cuvantul, ce se straduieste sa infloreasca poemul acesta, se pierde, se dezintegreaza intr/o casa boiereasca, ce comunistii au daruiot/o abuziv cetatenilor rromi.
pentru textul : se poate cânta și sub apă deNu l-am mai reprodus...
Dintr-un motiv sau altul apar de doua ori la "utilizatori prezenti"
În acest moment sunt 3 membri și 8 vizitatori online.
Utilizatori prezenți
hialin
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 dehialin
Sofia Sinca
de unde știi Alina că l-am citit pe diagonală? evident nu știu să citesc japoneză dar restul l-am citit. pe rînd...
pentru textul : Haiku deMi-a placut acest poem in proza. Are o resemnare cumva pozitiva in el, o liniste regasita. E frumos.
pentru textul : incognito deCred ca nu incalc nici un fel de regula de pe H. (reclama mascata) daca anunt ca textul lui Dorin „Problema Ființei la Thoma de Aquino”, aparut pe alt site, a fost preluat si va apare intr-un volum anual (IX, 2010) al unei publicatii a Academiei. El intregeste diversitatea preocuparilor autorului. Pe cand si un volum de poezii?
pentru textul : Apocalipsa după Vaslui detin general, titlurile tale sunt acceptabile, insa textele par a fi scrise de o persoana care nu este bărbată. nu cred ca ai curaj sa spui ce simti tu. decat o tentativa de spovedanie mai bine vandut demonilor
pentru textul : Nu plânge Moira deAici a fost mai mult inspirația unui personaj dintr-un desen animat (Misuzu, personajul principal dintr-o animație japoneză, "Air TV", 2006), amestecată cu unele fragmente din imaginația copilărei mele. Un amestec de oniric cu visarea cu ochii deschiși. Pentru mine, personal, a fost un experiment inedit, să mă așez în pielea unei fetițe de 14 ani și să gândesc din perspectiva ei feminină. La unii dintre prietenii mei nu le-a prea plăcut textul, l-au considerat prea pueril, dar de fapt exact așa mi-am și propus să fie. Mulțumesc mult, dragă Marina, pentru comentariu.
pentru textul : Aripile din cer deTudor, ce înțelegi tu prin literatura adevărată? Știi, îmi pare că se repetă un dialog în care cineva susține arta pentru artă iar altcineva arta cu tendință. Să mă fac înțeles, după cum te-am înțeles bine în intenția remarcabilă (pentru mine) de a aprecia și versul clasic.
pentru textul : domnule Labiș deContextul imediat al poeziei lui Labiș, Moartea căprioarei, este o vânătoare în care un copil (precoce) nu înțelege de ce trebuie să facă, adică de ce să mănânce dintr-un animal nevinovat, iar emoția este împinsă în extrem până la antiteza verbelor a mânca și a plânge. Bun. După mine, aceasta este acea esență care rămâne, cum spuneai tu. Dar, tot vorba dumitale, trăim alte vremuri. Vremuri în care îmi pare mult mai dramatic și sensibil să constați același lucru în fața unei conserve de pește, ori în fața unui grătar. Pentru că lipsește atmosfera aceea, pentru că ea a fost în autorul textului, fără sprijin intens cum e în cadrul prefigurat de Labiș. Este mult mai greu să pescuiești cu undița decât cu năvodul.
Acum, referitor la progresul în literatură, îmi aduc aminte un dialog al lui Țuțea cu un prieten proaspăt trecut la creștinism în care îl întreabă: ei cum e?/ Sunt creștin, am evoluat!/Nu, doar te-ai luminat! îi răspunde Țuțea. Și în artă, eu cred că e vorba despre o iluminare mai degrabă decât de un progres, deci și aici sunt de acord cu tine.
Despre timbrul original la Labiș, permite-mi să am opinia lui N. Manolescu.
Despre poetul copil... era un activist convins și foarte stimulat, avea prestație și era respectat ca un bun orator. Iar de pe la vârsta lui mulți își încep maturitatea.
Revin însă la Shakespeare și Iliada, este de la sine înțeles că valoarea le este incontestabilă. Dar fii sincer cu tine... de când nu ai mai citit din Iliada, sau un sonet de Shakespeare? E drept, ne mai urcăm în trăsuri când suntem romantici, dar nu plecăm cu ele în Canada. Hugo e la fel de valoros pentru mine ca Voltaire... dar Tolstoi nu are egal. Prin urmare, valorile în timp își au rostul lor, acela de a ne motiva să gândim mai mult și mai frumos (poate, zic), le apreciem valoarea, dar uităm să ne raportăm la ele.
Iar concluziv, mulți nu știu prin ce un text este literatură sau buletin meteorologic, nu au bazele teoretice pentru asta.
Cam asta vreau să spun și îți mulțumesc pentru tonul profesoral, doar asta ești și nu numai...
cu gând bun!
Cu un titlu nu ştiu cât de potrivit (poate-mi scapă mie sugestia...), poemul îmi pare a face parte din efortul tău de a depăşi starea aceea care se instalează după ce publici o carte (mai ales prima)...Şi mi se pare că lucrurile merg bine...
pentru textul : cu un acvariu în minus deO mică observaţie de limbă, totuşi: deşi multă lume (inclusiv educatoarele de grădiniţă) zice şi scrie "plastelină", corect e "plastilina".
femeile cantau soarelui
goale
asezate in cerc
in mijloc
singura tacere
ii impletisera parul
funii peste chip
o umpleau cu jale
incantatii unui nou inceput
un gangurit de copil
vantul rascolea nisipul
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 14 dedescoperea viorile ingropate
esti kiki vasilescu, autorul "romanului rominesc pervers"? cit despre text, nu-i nereusit
pentru textul : Rectiliniu detot nu inteleg de unde si pina unde a ajuns bobadil la concluzia ca eu nu imi amintesc "numele corect al unui om care [ți]mi-a fost editor pe site". cu adevarat, ce bine ca nu se sterg comentariile pe hermeneia.
pentru textul : despre inundaţii. altfel deiar despre text am spus. iar despre ce s-a intimplat scrie in text. ma amuza bobadil cu nevoia asta a lui de a ma vedea pe mine ca devin numai lacrimi si muci cind apare cite o tragedie in romania. de fapt cam asta este cu multi romani ca el. lacrimi si muci. si dupa zece minute bere, seminte si bascalie. si bineinteles convingerea ca ei, romanii adevarati, romanii care "au ramas acolo la vatra tarii" au patent si trade mark, si copyright, si monopol pe suferinta, simtiri profunde, lacrimi adevarate si intelegerea suferintei nationale, internationale si eventual universale. parca ii vad la doi ani dupa ce cistiga geoana sau miticii lui iliescu cum incep sa ii injure si sa ii blasteme ca si pe basescu. ca la urma urmei ce ventilare mai buna au ei decit sa arunce vina pe "ai de sus" ori de cite ori nu e suficienta piine sau circ. ... sau bere, ma rog, fiecare cu piinea lui. si cu tresele patrihotice de presedinte de detasament. hai la lupta cea mare...
colțuri ale cercului tăiate de umbră prin inima nopții fereastră lupoaica albă dansează printre fulgi de zăpadă mieii unui paradis nenumit cînd am ajuns umbrele reci ale pădurii mă cutremurară stele sticlind implacabile reci mă ghemuii în adîncuri precum întunericul în trup de vioară cînd arcușu-i pierdut cînd pierdută-i în vară amintirea maestrului său n-aveam cum să strig n-aveam cum să plîng se răzvrătise tare și mă rănea pădurea cu pași de pîslă pe zăpadă însingurarea coboară și n-am ce face cu ea
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 16 deMiruna, bine ai venit! Îmi place expresia ta suprarealistă. Faci poezie chiar și din semnele grafice și de punctuație. Ai racordat titlul rupt la corpul textului și la tema căderii. Până și ruptura pe care o provoci cu ultimul vers, cu acel "inexistent" care întrerupe tensiunea este corelată cu ideea unei căderi, a unei rupturi de real. Imagine cu o forță latentă, aparent cuminte și frumoasă vizual: "am impresia că iubirea/ e benzinăria de la marginea orașului"
pentru textul : liftul.cazi.inexistent deer : sa apucam SA vorbim... scuze
pentru textul : anotimpuri cu pălării vechi detablétă s.f. ♦ 1. Articol (de gazetă) foarte scurt.
pentru textul : spovedanie deSunt aici câteva imagini frumoase... Un mare congrat pentru " apa întindea mâinile să mă spele", o expresie pe care mi-aş fi dorit s-o scriu eu.
La capitolul negativ - comparaţii prea multe şi, da, imagini prea multe. De altfel, acesta - abundenţa imaginilor, este un cusur constant al scrierilor d-voastră, cusur care striveşte discursul şi oferă caracter pedant. Dacă ati găsi un echilibru...
pentru textul : inventar dePagini