Pentru Alma. Eu incerc si altceva. In cazul de fata am luat doua personaje care au pierit la Pompei . Metempsihoza ii face sa reapara in timpuri moderne continuand dialogul intrerupt in seara eruptiei. Despre regulamente, cenzura si restrictii - Doresc sa precizez ca istoria demonstreaza efervescenta artelor in timpurile de libertate si neconstringere. Eu am trait vremuri cand poetii erau batuti pt crima ca scriau. Am trait anii cand revolutia culturala in China taia degetele pianistilor ce indrazneau sa cante Bach. Vecini de-ai mei au fost trimisi in judecata pt ca ascultau radio Europa Libera. Toti actionau in virtutea unor regulamente si legi. In cazul de fata se interzice publicarea unui text scris in doi. Desigur, Hermeneia este un site particular care poate impune bariere, limite etc la libera alegere, in spiritul Take it or Live it. Consider ca lipsa de incredere si suspiciunea in intentiile bune ale autorului nu fac decit sa obtina un efect negativ. Iancu Ramona a facut aplicatie de membru. Ce masuri corespunzatoare sa iau Alma? O deportare in Gulag ar fi pe plac ?
iata ca aici m-ati lasat confuz. nu inteleg despre ce "regula a jocului" este vorba. am aflat ca sint "acuzat" de tot felul de despotisme, mai mari sau mai mici, dar uite ca de o "impunere a regulii de joc" inca nu am auzit. poate mi-o clarificati dumneavoastra ca sa va pot raspunde daca este sau nu asa. in ce priveste cititul am mai spus ca sint un incult. am citit sau citesc alte lucruri decit poezie. poate ar trebui sa ma rusinez din aceasta cauza. poate singura din care am citit cite ceva din cei din lista dvs. e blandiana. stanescu prea putin. sorescu la fel. restul poate de loc. ma califica asta drept incult? sint incult. de ce face un incult un site de literatura? habar nu am. cred ca am raspuns la intrebarea asta pe la inceputurile hermeneii. poate cautati pe acolo. am citit multe alte lucruri. uneori si poezie, dar alti autori, alte epoci, alte locuri. si in general am dilema asta. stiu ca e benefic sa citesti mai ales daca vrei sa inveti. dar e si periculos pentru ca te poti "infecta", poti ajunge sa imiti sau sa "oglindesti" fara sa iti dai seama. uneori mi-e frica. daca nu voi sti sau nu voi putea sa pastrez echilibrul. alteori nici nu imi pasa. poetii sint niste egolatri convinsi. poezia este subiectivism dus la perfectiune. altfel nu poate exista cu adevarat. dar iata ca am inceput sa bat cimpii...
eu am prostul obicei ca uit cind oamenii imi fac rau sau ma tradeaza. dar nu, nu e legat de asta. e legat de un text, un text care m-a urmarit fara vreun motiv anume
Cristina realitatea e mai cruntă în comparaţie cu ce vezi tu în acest poem sau în com. autorului. mergi prea departe acuzînd aici de fascism un om care descrie o stare de fapt. doar atitudinea ta decentă -încă!- pe site te scapă de un avertisment.
nu ascund faptul că îmi place cum scrie Emilian. aici nu în totalitate nu din cauza subiectului abordat -asta am lămurit- ci pentru faptul că ici colo forţează nota- vezi mai ales-cîine cîinişorul meu ce mi te-a dat dumnezeu. şi nu pentru că scrie cu î în loc de â şi eu scriu la fel. este alegerea noastră.
Of, ce greu de obtinut este acel ceva simplu si profund, draga Alma! Este ca si cum ai urca o aspra carare de munte, dar elatia pe care ti-o da excaladarea, atit de asemanatoare zborului, merita. Cit despre unghiul din care privesti tu lucrurile, cel european, tocmai asta am vrut sa spun in prima strofa: lumea e una, Cuvintul e unul, rostit din inima toti vor intelege. Poate iti place mai mult cum exprima ideea Andre Schwarz-Bart in La Mulatresse solitude: ''sunetul flautului care se inalta sub clar de luna, cind alizeul se arunca in mare...'' In zona de sud-est a Asiei muzica presupune urmarirea rafinamentului suprem dominata fiind de ideea de fluiditate. Muzica trebuie sa fie ca o curgere de piriu. Aceasta estetica provine din preocuparea instinctiva de aducere a naturii in cimpul culturii, spiritul anotimpurilor transpuse pe note cu gratia si eleganta specifice tarilor dinspre soare rasare.
am citit de cateva ori poemul ca sa inteleg ce nu merge la el, pentru ca ceva nu merge, si am priceput, cred. adancul simbolic, miezul lui se descompune la ultimul vers prea deschis, prea explicit, mai bine zis la ultimul cuvant "murim". poemului ii lipseste "nespusul".
Mi se pare cam lacunar. Adica iti pare bine de ce ? Daca parerea de bine nu se leaga de o idee, atunci "drumul deschis" nu pare sa duca nicaieri si textul pica in banal sau poate nu inteleg eu.
Virgil, stiu ca a mai fost semnalata problema asta, dar tot pierd sesiunea la navigarea pe pagini si trebuie sa ma logez din nou.
M-am logat (in timpul petrecerii), să vă spun şi eu câteva gânduri: de ani de zile, funcţionez pe diferite site-uri literare. Hermeneia este (nu mi se pare, şi n-o spun de flori de tei pe după nuc!) site-ul care, aşa cum îmi place mie să spun, se ia cel mai în serios, din toate pedeveurile de vedere. Şi cu asta, fără multă vorbărie dulceagă, filosofică sau ruptă-n petec, am spus tot.
Sunt bucuros că pot oferi cât de puţin din mine acestui site, dar mai ales mulţumesc pentru ce-mi oferă Hermeneia!
La mulţi ani tuturor hermeneuţilot (hermenauţilor), petrecere frumoasă, introspecţii uşoare!
Ne vedem la anul! Over, şi mă întoc la destrăbălare!
Sunt lucruri care ma afecteaza; uneori profund. Dar nu ma omor dupa textele despre ele. Cu atat mai mult in cazul de fata. Asa ca am preferat sa ma refer la comentariu. Ca sa-mi treaca.
deși, inițial, titlul m-a ținut deoparte de acest text, am avut, în cele din urmă, buna inspirație să intru în casa lui.
mă bucur că am făcut-o: textul are acea delicatețe feminină neforțată, nu exagerează în ton elegiac, deși are destule elemente de melancolie/nostalgie structurale. faptul că sunt bine stăpânite îi conferă aerul unei alunecări fără hiat pe sania amintirilor. imaginea șfichiuie din când în când prin noaptea cu malluri, ducând frumusețea ei, poate mai fecundă, din ce în ce mai aproape, din ce în ce mai aproape...
”ridicând biciul și lovind câinii atunci când
înca erau vii și sângele lor se scurgea pe zapadă
ca ea să poată merge mai departe
să ajungă la mine în toiul acestor nopți polare / încă tânără și fericită
sub ploaia de geminide în aerul tăios care a sugrumat cîndva multe vise
dar nu și frumusețea/ nu și frumusețea ei”
Vă mulțumesc mult pentru mesaje. Iată și răspunsul meu, conform așteptărilor: "dragostea mea e o mașină veche de scris cuvintele curg între file precum îngerii lui altaiyr & nichita luna care apare aici e o plasă galbenă și fiecare cititor al acestui text trebuie să stea în ea pe cer timp de o noapte ascult alte piese verzi depășite ele sunt covorașele mele fermecate din folderul zestre prin galbena plasă a lunii primăvara asta mi se scurge cu totul sunt in românia și cresc dimineți în care pielea mea străvezie miroase a lună râd e versul de care îmi amintesc acum când dragostea mea e o scară de griuri și seamănă puțin cu mirabile dictu"
Ovidiu, Cristian... tare m-ar fi bucurat daca as fi primit si altceva in afara de "medalii"... ce rost au acestea in lipsa unor comentarii referitoare la text?
Eu cred că Paul a vrut să demonstreze ceva ce știm cu toții. Și anume că nouă ne place circul. Din păcate, oamenii nu intră neapărat să citească un text bine scris, cât intră la "reclamă", la "sclipici", balonașe și focuri de artificii. Ei, da. Mai mult decât atât, dacă mai facem și două-trei ironii bine țintite, îi obligăm pe ceilalți să se întoarcă, să "dea replica". Sesizez cu bucurie pe de-o parte că Ioana a prins această transformare în chat și a încercat elegant să o depășească. Pe de alta, Paul, eu cred că te-ai distrat suficient și nu ai demonstrat nimic din ceea nu știam deja. Poate e timpul să ne întoarcem la literatură și la a nu folosi mijloace de marketing direct. Cel puțin nu aici. Să nu ne folosim de timpul și răbdarea celorlalți. Eu sincer cred că nu era nevoie să demonstrezi că știi să folosești și "arsenalul" celorlalți. Și nu, nu e nevoie să îmi spui că am dreptate. Doar să revenim la cele ale noastre.
Ela, am retinut fulguirea ta prin gradinile mele...o singura precizare: nu am si nu accept gradinile oranj, sau nu asa percep eu gradinile raiului, ci in alte nuante, mai putin ostile. ipostazele compasiunii sint si ramin intotdeauna indiferent de sursa, aceleasi: pumnul sau palma, si tu stii.
Versurile acestea: "Se uită parcă în oglinda unei fântâni Și își bea din ochii cu care privesc." ...nu cred ca se potrivesc gramatical cu cele precedente lor. Primele trei strofe sint destul de reusite in umila mea parere. Ultimele doua sint total aiurea. Nici nu se potrivesc cu cele precedente lor dar nici ca strofe de sine statatoare nu au absolut nimic poetic. Scuze, daca te-a deranjat opinia mea.
cred ca aceasta este una din cele mai frumoase poezii ale tale. in fond, trebuie doar sa recunoastem sintem in general albastri.si asta "pentru că nu vrem rădăcinile negre și cărțile mucegăite să ne lege verdele vertebrelor pe burta umflată a pămîntului din loc în loc smulgem din noi osatura cîte unui pește zburător" si mai departe raminem albastri contrar vointei noastre: "tînjind după dureri pe care nu le-am simțit niciodată în amputatele noastre aripi de porțelan cînd ne trezim într-una din acele realități păstrate ordonat între pleoape" acolo ne definitivam credinta si sperantele, sensul existentei noastre. interesant e ca sarutul e nuanta noastra complementara in spectrul cromatic propus, noua celor atit de albastri. sa fie Invierea o ploaie hemoragica? sa fie numai prin varsare de singe? ma mai gindesc la ultima metafora care inchide in cercuri transparente aceasta lume necunoscuta celor nealbastri... "așteptînd învierea ca pe o ploaie hemoragică în pustiul oranj al fiecărui sărut"...
textul a fost evidențiat și acest act doresc să-l motivez puțin, tentată de a fi poate mai puțin obiectivă câteodată (poate și cunoscând majoritatea poemelor Luminiței Suse precum și evoluția lor de-a lungul timpului): palimpsestul acesta e mult mai vechi decât s-ar putea scrie...venit din alte toamne în care speranțele respirau vitralii spre lumile albastre ale irealului. e mult mai nostalgic și sfâșietor decât s-ar părea asemeni unei tumori vechi uitate. planurile metaforelor au un subtil crescendo cu tentă fină ironică, dar păstrând ceva din universul grafic al stampelor japoneze (metamorfoze nocturne incerte dar din nefericire inevitabile - liniile frânte de cocori spre comune gâște sălbatice ale locurilor noastre atât de comune): "caligrafiază cuneiformele trecerii prin ideograma diurnă" până la spațiile inospitaliere, noi, agresive aproape, din alte lumi conflictuale: "arțarii își dau foc greierii se îneacă prin ambră lichefiată" sfârșitul este însă atât de aproape, abreviat/abreviant, inevitabil și malign ca într-un ultim palimpsest in-folio închis fatalmente în unicul loc imposibil, atât de expus, atât de vulnerabil: "evanghelia inimii" (metaforă cu totul specială) "toamna transcrie fosile din piatră în evanghelia inimii sfielnic abreviind iubirea din urmă" inevitabilis...
despre cum e să simți că locul tău nu e în viața asta. despre cum să te ascunzi în spatele hainelor când totul s-a prăbușit. despre cum e să porți blugi "strâmți până la genunchi" cand ninge... tensiune lirică dusă până la extrem prin versurile : "dacă aș avea măcar o singură rochie să mi se potrivească aș lăsa pictorii lumii să-mi deseneze pe ea capete de cai morți. copite și fân pe la coate..." bineînțeles că nu aveam cum să omit acest poem unde sensibilitate este "cuvânt de ordine". găsesc aici una din cele mai expresive scriituri ale tale. îngerii uită repede, îți recomand un drăcușor. :)
stiu, Marina; multumesc...dar nu te supara - pentru mine virtualul e un loc de relaxare, intr-o mare masura. si un punct de observatie, daca vrei... sunt atatea lucruri grave in viata reala...incat aici prefer sa ma misc lasand la o parte incrancenarile. daca uiti sa zambesti , esti pierdut...:)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Pentru Alma. Eu incerc si altceva. In cazul de fata am luat doua personaje care au pierit la Pompei . Metempsihoza ii face sa reapara in timpuri moderne continuand dialogul intrerupt in seara eruptiei. Despre regulamente, cenzura si restrictii - Doresc sa precizez ca istoria demonstreaza efervescenta artelor in timpurile de libertate si neconstringere. Eu am trait vremuri cand poetii erau batuti pt crima ca scriau. Am trait anii cand revolutia culturala in China taia degetele pianistilor ce indrazneau sa cante Bach. Vecini de-ai mei au fost trimisi in judecata pt ca ascultau radio Europa Libera. Toti actionau in virtutea unor regulamente si legi. In cazul de fata se interzice publicarea unui text scris in doi. Desigur, Hermeneia este un site particular care poate impune bariere, limite etc la libera alegere, in spiritul Take it or Live it. Consider ca lipsa de incredere si suspiciunea in intentiile bune ale autorului nu fac decit sa obtina un efect negativ. Iancu Ramona a facut aplicatie de membru. Ce masuri corespunzatoare sa iau Alma? O deportare in Gulag ar fi pe plac ?
pentru textul : După Pompei deiata ca aici m-ati lasat confuz. nu inteleg despre ce "regula a jocului" este vorba. am aflat ca sint "acuzat" de tot felul de despotisme, mai mari sau mai mici, dar uite ca de o "impunere a regulii de joc" inca nu am auzit. poate mi-o clarificati dumneavoastra ca sa va pot raspunde daca este sau nu asa. in ce priveste cititul am mai spus ca sint un incult. am citit sau citesc alte lucruri decit poezie. poate ar trebui sa ma rusinez din aceasta cauza. poate singura din care am citit cite ceva din cei din lista dvs. e blandiana. stanescu prea putin. sorescu la fel. restul poate de loc. ma califica asta drept incult? sint incult. de ce face un incult un site de literatura? habar nu am. cred ca am raspuns la intrebarea asta pe la inceputurile hermeneii. poate cautati pe acolo. am citit multe alte lucruri. uneori si poezie, dar alti autori, alte epoci, alte locuri. si in general am dilema asta. stiu ca e benefic sa citesti mai ales daca vrei sa inveti. dar e si periculos pentru ca te poti "infecta", poti ajunge sa imiti sau sa "oglindesti" fara sa iti dai seama. uneori mi-e frica. daca nu voi sti sau nu voi putea sa pastrez echilibrul. alteori nici nu imi pasa. poetii sint niste egolatri convinsi. poezia este subiectivism dus la perfectiune. altfel nu poate exista cu adevarat. dar iata ca am inceput sa bat cimpii...
pentru textul : ambiguu pentru ruperi de ritm și tăcere depentru această plăcută lectură. o paralelă între doi regi ai poeziei cu măiestrie conturată. a fost lectura mea de suflet astăzi.
pentru textul : Noaptea de martie deeu am prostul obicei ca uit cind oamenii imi fac rau sau ma tradeaza. dar nu, nu e legat de asta. e legat de un text, un text care m-a urmarit fara vreun motiv anume
pentru textul : fără titlu deCristina realitatea e mai cruntă în comparaţie cu ce vezi tu în acest poem sau în com. autorului. mergi prea departe acuzînd aici de fascism un om care descrie o stare de fapt. doar atitudinea ta decentă -încă!- pe site te scapă de un avertisment.
pentru textul : viaţa de dincolo de fortral denu ascund faptul că îmi place cum scrie Emilian. aici nu în totalitate nu din cauza subiectului abordat -asta am lămurit- ci pentru faptul că ici colo forţează nota- vezi mai ales-cîine cîinişorul meu ce mi te-a dat dumnezeu. şi nu pentru că scrie cu î în loc de â şi eu scriu la fel. este alegerea noastră.
Of, ce greu de obtinut este acel ceva simplu si profund, draga Alma! Este ca si cum ai urca o aspra carare de munte, dar elatia pe care ti-o da excaladarea, atit de asemanatoare zborului, merita. Cit despre unghiul din care privesti tu lucrurile, cel european, tocmai asta am vrut sa spun in prima strofa: lumea e una, Cuvintul e unul, rostit din inima toti vor intelege. Poate iti place mai mult cum exprima ideea Andre Schwarz-Bart in La Mulatresse solitude: ''sunetul flautului care se inalta sub clar de luna, cind alizeul se arunca in mare...'' In zona de sud-est a Asiei muzica presupune urmarirea rafinamentului suprem dominata fiind de ideea de fluiditate. Muzica trebuie sa fie ca o curgere de piriu. Aceasta estetica provine din preocuparea instinctiva de aducere a naturii in cimpul culturii, spiritul anotimpurilor transpuse pe note cu gratia si eleganta specifice tarilor dinspre soare rasare.
pentru textul : Huluxiao - flautul din tigvă deam citit de cateva ori poemul ca sa inteleg ce nu merge la el, pentru ca ceva nu merge, si am priceput, cred. adancul simbolic, miezul lui se descompune la ultimul vers prea deschis, prea explicit, mai bine zis la ultimul cuvant "murim". poemului ii lipseste "nespusul".
pentru textul : dragoste deMi se pare cam lacunar. Adica iti pare bine de ce ? Daca parerea de bine nu se leaga de o idee, atunci "drumul deschis" nu pare sa duca nicaieri si textul pica in banal sau poate nu inteleg eu.
Virgil, stiu ca a mai fost semnalata problema asta, dar tot pierd sesiunea la navigarea pe pagini si trebuie sa ma logez din nou.
emil
pentru textul : părere deM-am logat (in timpul petrecerii), să vă spun şi eu câteva gânduri: de ani de zile, funcţionez pe diferite site-uri literare. Hermeneia este (nu mi se pare, şi n-o spun de flori de tei pe după nuc!) site-ul care, aşa cum îmi place mie să spun, se ia cel mai în serios, din toate pedeveurile de vedere. Şi cu asta, fără multă vorbărie dulceagă, filosofică sau ruptă-n petec, am spus tot.
Sunt bucuros că pot oferi cât de puţin din mine acestui site, dar mai ales mulţumesc pentru ce-mi oferă Hermeneia!
La mulţi ani tuturor hermeneuţilot (hermenauţilor), petrecere frumoasă, introspecţii uşoare!
Ne vedem la anul! Over, şi mă întoc la destrăbălare!
A.A.A
pentru textul : starea hermeneia deAm corectat, mulţumesc. Cred pur şi simplu că în acest text aşa am vrut eu să pun sau să nu pun virgulele. Aşa le simt, cred că mă înţelegi :)
pentru textul : Gâscă, găină şi chiar capră deSunt lucruri care ma afecteaza; uneori profund. Dar nu ma omor dupa textele despre ele. Cu atat mai mult in cazul de fata. Asa ca am preferat sa ma refer la comentariu. Ca sa-mi treaca.
pentru textul : me and mr. tom waits dedin clontul pasarii lui Labis am scapat eu cum-necum, dar m-am ofilt toata cand m-a cules Ienachita! :))
pentru textul : înmugureşti deai scris asta? De la mine ma astept la orice. Dar de la tine...
pentru textul : neştirea zilei. ciorne scrise pe o pungă ecologică dedeși, inițial, titlul m-a ținut deoparte de acest text, am avut, în cele din urmă, buna inspirație să intru în casa lui.
mă bucur că am făcut-o: textul are acea delicatețe feminină neforțată, nu exagerează în ton elegiac, deși are destule elemente de melancolie/nostalgie structurale. faptul că sunt bine stăpânite îi conferă aerul unei alunecări fără hiat pe sania amintirilor. imaginea șfichiuie din când în când prin noaptea cu malluri, ducând frumusețea ei, poate mai fecundă, din ce în ce mai aproape, din ce în ce mai aproape...
”ridicând biciul și lovind câinii atunci când
înca erau vii și sângele lor se scurgea pe zapadă
ca ea să poată merge mai departe
să ajungă la mine în toiul acestor nopți polare / încă tânără și fericită
sub ploaia de geminide în aerul tăios care a sugrumat cîndva multe vise
dar nu și frumusețea/ nu și frumusețea ei”
Sărbători cu nostalgii blânde!
pentru textul : feliz navidad deMulțumesc, Ioan. Văd că ideea reușește să meargă mai departe. Poate-s buni și poeții la ceva, pe vreme de secetă. Măcar să ne aducă minte de ploaie.
pentru textul : Serile Artgotice - fotocronica deVă mulțumesc mult pentru mesaje. Iată și răspunsul meu, conform așteptărilor: "dragostea mea e o mașină veche de scris cuvintele curg între file precum îngerii lui altaiyr & nichita luna care apare aici e o plasă galbenă și fiecare cititor al acestui text trebuie să stea în ea pe cer timp de o noapte ascult alte piese verzi depășite ele sunt covorașele mele fermecate din folderul zestre prin galbena plasă a lunii primăvara asta mi se scurge cu totul sunt in românia și cresc dimineți în care pielea mea străvezie miroase a lună râd e versul de care îmi amintesc acum când dragostea mea e o scară de griuri și seamănă puțin cu mirabile dictu"
pentru textul : dragostea mea e o mașină veche de scris detrebuie editata si traducerea, adica scos din text "come" din ultimul vers, ca sa corespunda schimbarii din original.
pentru textul : ambiguo | le mani deOvidiu, Cristian... tare m-ar fi bucurat daca as fi primit si altceva in afara de "medalii"... ce rost au acestea in lipsa unor comentarii referitoare la text?
pentru textul : țara lui nu-știu-unde detext reusit. este interesant cum dimensiunea rationalista il conditioneaza pe autor chiar atunci cind scrie poezie.
pentru textul : Pe muchie de cuţit deEu cred că Paul a vrut să demonstreze ceva ce știm cu toții. Și anume că nouă ne place circul. Din păcate, oamenii nu intră neapărat să citească un text bine scris, cât intră la "reclamă", la "sclipici", balonașe și focuri de artificii. Ei, da. Mai mult decât atât, dacă mai facem și două-trei ironii bine țintite, îi obligăm pe ceilalți să se întoarcă, să "dea replica". Sesizez cu bucurie pe de-o parte că Ioana a prins această transformare în chat și a încercat elegant să o depășească. Pe de alta, Paul, eu cred că te-ai distrat suficient și nu ai demonstrat nimic din ceea nu știam deja. Poate e timpul să ne întoarcem la literatură și la a nu folosi mijloace de marketing direct. Cel puțin nu aici. Să nu ne folosim de timpul și răbdarea celorlalți. Eu sincer cred că nu era nevoie să demonstrezi că știi să folosești și "arsenalul" celorlalți. Și nu, nu e nevoie să îmi spui că am dreptate. Doar să revenim la cele ale noastre.
pentru textul : blogbadil deși poezia unde este? hai să fim serioși, nu orice înșirare de propoziții este demers poetic.
pentru textul : vis de ţigan deai folosit adecvat termenul acesta de "recuzită religioasă". Recuzită care alt scop în scenografia poemului.
Îţi mulţumesc pentru sublinieri. Tuşele tale critice au acurateţe.
pentru textul : undeva în mine tu încă mai speri deCorina, Adriana, mulțumesc! textul nu este pentru a mă pune pe mine în valoare.
pentru textul : Dorin Cozan - "Baletistul" deEla, am retinut fulguirea ta prin gradinile mele...o singura precizare: nu am si nu accept gradinile oranj, sau nu asa percep eu gradinile raiului, ci in alte nuante, mai putin ostile. ipostazele compasiunii sint si ramin intotdeauna indiferent de sursa, aceleasi: pumnul sau palma, si tu stii.
pentru textul : compendiu despre grădini deVersurile acestea: "Se uită parcă în oglinda unei fântâni Și își bea din ochii cu care privesc." ...nu cred ca se potrivesc gramatical cu cele precedente lor. Primele trei strofe sint destul de reusite in umila mea parere. Ultimele doua sint total aiurea. Nici nu se potrivesc cu cele precedente lor dar nici ca strofe de sine statatoare nu au absolut nimic poetic. Scuze, daca te-a deranjat opinia mea.
pentru textul : Rugă secundă decred ca aceasta este una din cele mai frumoase poezii ale tale. in fond, trebuie doar sa recunoastem sintem in general albastri.si asta "pentru că nu vrem rădăcinile negre și cărțile mucegăite să ne lege verdele vertebrelor pe burta umflată a pămîntului din loc în loc smulgem din noi osatura cîte unui pește zburător" si mai departe raminem albastri contrar vointei noastre: "tînjind după dureri pe care nu le-am simțit niciodată în amputatele noastre aripi de porțelan cînd ne trezim într-una din acele realități păstrate ordonat între pleoape" acolo ne definitivam credinta si sperantele, sensul existentei noastre. interesant e ca sarutul e nuanta noastra complementara in spectrul cromatic propus, noua celor atit de albastri. sa fie Invierea o ploaie hemoragica? sa fie numai prin varsare de singe? ma mai gindesc la ultima metafora care inchide in cercuri transparente aceasta lume necunoscuta celor nealbastri... "așteptînd învierea ca pe o ploaie hemoragică în pustiul oranj al fiecărui sărut"...
pentru textul : sîntem albaștri detextul a fost evidențiat și acest act doresc să-l motivez puțin, tentată de a fi poate mai puțin obiectivă câteodată (poate și cunoscând majoritatea poemelor Luminiței Suse precum și evoluția lor de-a lungul timpului): palimpsestul acesta e mult mai vechi decât s-ar putea scrie...venit din alte toamne în care speranțele respirau vitralii spre lumile albastre ale irealului. e mult mai nostalgic și sfâșietor decât s-ar părea asemeni unei tumori vechi uitate. planurile metaforelor au un subtil crescendo cu tentă fină ironică, dar păstrând ceva din universul grafic al stampelor japoneze (metamorfoze nocturne incerte dar din nefericire inevitabile - liniile frânte de cocori spre comune gâște sălbatice ale locurilor noastre atât de comune): "caligrafiază cuneiformele trecerii prin ideograma diurnă" până la spațiile inospitaliere, noi, agresive aproape, din alte lumi conflictuale: "arțarii își dau foc greierii se îneacă prin ambră lichefiată" sfârșitul este însă atât de aproape, abreviat/abreviant, inevitabil și malign ca într-un ultim palimpsest in-folio închis fatalmente în unicul loc imposibil, atât de expus, atât de vulnerabil: "evanghelia inimii" (metaforă cu totul specială) "toamna transcrie fosile din piatră în evanghelia inimii sfielnic abreviind iubirea din urmă" inevitabilis...
pentru textul : palimpsest de toamnă dedespre cum e să simți că locul tău nu e în viața asta. despre cum să te ascunzi în spatele hainelor când totul s-a prăbușit. despre cum e să porți blugi "strâmți până la genunchi" cand ninge... tensiune lirică dusă până la extrem prin versurile : "dacă aș avea măcar o singură rochie să mi se potrivească aș lăsa pictorii lumii să-mi deseneze pe ea capete de cai morți. copite și fân pe la coate..." bineînțeles că nu aveam cum să omit acest poem unde sensibilitate este "cuvânt de ordine". găsesc aici una din cele mai expresive scriituri ale tale. îngerii uită repede, îți recomand un drăcușor. :)
pentru textul : Femeia fără țipăt deNu stiu cat e de poezie... mi se pare ca pasajele sunt prozaice. L-ai incadrat cumva gresit ? Ialin
pentru textul : mama iubire destiu, Marina; multumesc...dar nu te supara - pentru mine virtualul e un loc de relaxare, intr-o mare masura. si un punct de observatie, daca vrei... sunt atatea lucruri grave in viata reala...incat aici prefer sa ma misc lasand la o parte incrancenarile. daca uiti sa zambesti , esti pierdut...:)
pentru textul : Autodafé dePagini