Sunt trei lucruri aici: ceva simplu de când lumea, ceva complicat și ceva de reținut: un dumnezeu ca un perete de sare, pe care să îl lingi când îți e foame, durerea foamei fiind una din cele mai insuportabile. Titlul e parcă prea simplu, dar ce contează un titlu? Mi-a plăcut mult strofa cu și despre Dumnezeu. Pune textul la colecția ta cu cele mai bune poezii.

...dacă aș explica de ce, chiar v-aș desconsidera dragi prieteni! Încântat precum de majoritatea textelor tale, observ cu plăcere disocierea feminină înspre Naum. Eu zic, text remarcabil, oareșicum citându-l pe Virgil. logica mea este : fără exordiu nu ar exista finalul! Ești veche în "branșă", deci nu ne mai lălăim cu felicitări, etc.:)!

Am dat intamplator peste articol si m-am bucurat mult sa gasesc si online, nu numai pe usa salii de recital. Adica am fost acolo, invitata de Katya, desi credeam ca nu mai ajung, am si intarziat si am deschis usa ca o nesimtita in timpul recitalului, dar pur si simplu nu am putut astepta pauza, asa de frumos se auzea. Si pot sa va mai spun sincer ca eu nu ma omor dupa opera, desi fac muzica de la 6 ani, dar acolo in sala mi-au dat lacrimile la cat de impresionant a putut sa interpreteze Katya. Acum vad ca la pian a fost un prof. univ. si va zic, a cantat minunat si e un om modest, daca o intalneam pe strada nu as fi zic ca este profesor si universitar. Ca mai sunt unii cu fumuri, daca nu cei mai multi. Despre afis, habar n-aveam de cine e facut, dar de cand l-am vazut pe holurile Academiei, mi-am zis: clar, e afis facut de Altaiyr, iar acum aflu ca asa a si fost. Ceea ce ma bucura. Si un afis poate fi o opera de arta. Arata superb pe hartie. Iata motivele pentru care consider ca acest text isi are locul intre celelalte din Societatea de Literatura si Arte "Hermeneia". De ce nu am considera, aici pe Hermeneia si Muzica, facand parte din cele Arte incluse in Societate? Iar muzica facuta de Katya Kelaro este intr-adevar arta. O felicit cu tot sufletul! Stiu ca s-a inregistrat la recital. O rog pe Katya sa urce undeva pe net un fragment din recitalul sau si sa lase link aici.

Pare un poem interesant, personal însă nu înțeleg și nu agreez în mod deosebit textele în care țigara este un motiv. Am remarcat ideea lui "un Dumnezeu funcțional / numai pe principii hidraulice" și, ca orice bun creștin cu lecturi de fizică, mă întreb care din principiile hidraulicii sunt valabile în această situație.

Hialin, multumesc pentru parere. Poate fi si asa cum spui tu. Voi fi mai atenta! :-).

... vezi dom'le, asta înseamnă obiectivitate. nu mai fac Virgil. numa' nu mă bate:)! cu drag, paul

voi reveni asupra textului întreg, Dorin. este un șpalt. sunt onorat de trecerea prietenească și semnalarea îngăduitoare a ta.

sa gasesc ceva frumos... mai trec...

Cîtă cursivitate! Te citesc cu mare plăcere! Ador textele care se desfășoară cu atîta seninătate în curgere încît simți că alergi. Bun, asta e legat de construcție. Acum.. de conținut. Ideea de eu-Dumnezeu, cădere, unic Dumnezeu, dialog cu Dumnezeu, condiția umană, nu e nouă dar nici nu tocmai obosește, că s-ar sinucide toți filozofii. Ideea se digeră relativ ușor tocmai din cauza discursului cursiv, ironiei și sarcasmului. Face dintr-o lectură care în sine are un subiect greu, să discuți spiritualul în termeni de micoze.. nu-i tocmai de colea. Oricum, ești cel mai bun prozator care îl descopăr în ultima vreme. Ah și ce mă bucur, și ce mai sper că textul asta nu e a one time thing behavior.

inaintea cuvantului si a numarului se afla mintea in cautarea unui obiect pe care sa-l cerceteze... Virgil fuge de idei... de fapt toata aceasta nevoie a scrisului este de fapt o fuga de idee, un mod functional de aerisire a mansardei, asemeni donatorului de sange care dupa o vreme simte nevoia sa se duca iarasi la dispensar. In acest text autorul s-a ascuns foarte bine printre cuvinte, el vinde iluzii la superoferta, insa unii zaresc si elefantii roz disimulati prin copaci... intr-un fel de similaritate, stiu unde sa caute si nimic mai mult.

Acest portret suprarealist stă într-o lumină palidă, străpunsă de proiecțiile conștiente ale subiectului, "ca un fel de călătorie în jurul vieții mele", cu o aureolă spartă de imageria visului sonor" ma târăsc prin coridoare mozaicate cu tâmplării bizantino-bizare" Îmi par puțin prea forțate versurile:"am semnat condica unei terfeliri", "ca un bărbat falnic, matur cum sunt uitat beat dupa lada ta de zestre" , pentru un alt registru, pentru un alt context. Ultimul vers descendent imprimă o tristețe desăvârșită.

Multumesc de semnalarea greșelii. Se tot strecoară...
Hm, știi de ce aș prefera să rămână în engleză? Pentru că expresia mi se pare tare interesantă. Americanii (e chiar din constituția lor) nu-și crează fericirea, n-o asteaptă. "Pursuit" sună a urmărire, a vânat, parcă stau cu pușca în mână la capăt de coridor țipând din rărunchi "unde ești?", spărgând toate ușile de-a lungul lui. (există acest echivalent în limba română?)

Cam asta-mi inspiră, de aceea aș vrea să rămân la el, și se leagă ulterior oarecum de acțiunea povestirii. Dacă la sfâșitul textului încă mai consideri că ar trebui schimbat, schimb. :)

as renunta la versul 9 ("m-a locuit o vreme"). de ce? fiindca toata poezia mi se pare un instantaneu fotografic. in rest - excelent prin ironie si eleganta, poseda chiar si o anumita senzualitate, ceea ce nu-i dauneaza deloc, si o usoara tenta ludica, prin final... placut pret de o penita.

io nu mă lupt cu morile de vînt. e clar. încerc în schimb să fac pace între dobitoace. la modul real, autentic şi posibil. să fie doar o duminică şi tot e ceva...într-o lume a cărei singur geniu e ura, invidia şi intoleranţa. pe care n-o pot schimba. pe care putem să o menţinem însă, în limite normale, urît de frumoasă...:)
n-am ştiut unde să îl încadrez. poate la experiment? mi se reproşa atunci că nu-i experiment. nu-i nici jurnal. e un eseu inedit. ata ete...:)
mersi fain că ai avut răbdare să-l parcurgi.
o seară faină Adilisa!