Înainte să citesc poezia in extenso („citeşte mai departe”) mă pregăteam să spun că ar fi trebuit să te opreşti la „în canopele cu mir”. Apoi am văzut că te-ai oprit exact unde trebuie.
foarte faina poezia. ca o epistola trimisa din suflet.
dar vocea tipei... vocea tipei... mi sa parut ca suna asa... ca scartaitul cretei pe tabla. am rezistat cu greu pana la final. :) mi-a amintit de uriah heep - asa trebuie ca-i era vocea in varianta feminina.
reactia e una sincera. si nu. nu asa se citeste o poezie.
Ralu k...adevar ai grait! catusele pot fi folosite ca reward nu numai ca punishment: just make sure you throw away the key! [and the choir: oh, yes, the key!]...and enjoy the ride [choir: ah, yes,the ride]..:p
e greu Emilian în inima puiului sau a bunicului tău. și totul trece prea repede și te salută dar abia apuci să-l vezi. sunt niște fructe ale mîniei superbe aici: "acum am să-mi iau un pickamer și-am să dau trei milioane de găuri în pămînt să respire toți ai mei. să mă lase pe mine fără aer dar să respire." de-a dreptul impresionante. În ansamblu un text de categorie grea, inspirat și inspirant, de o sinceritate imprevizibilă, cu un fior autentic și un stil de invidiat...:) pentru toate astea nu mă pot abține să vin cu o distincție. o meriți din plin. cu stimă, george asztalos
cami , am sentimentul ca inca cineva a vazut despicarea unui adevar, al meu... multumesc! oriana, ma bucur ca ai vazut dincolo de existenta fizica a unei maini... poezia sta sub semnul acesta al „mainii” care mangaie, alina si rasare apoteotic ca un soare darnic... finalul insa, eu nu l-am gandit ca pe o gluma. multumesc pentru „elegie”, mi-a placut... dar poezia aceasta cred ca o s-o pastrez in forma scrisa de mine cu toate imperfectiunile ei, asa o simt mai adevarata... aranca, despre dualitatea mainii nu a scris doar Nichita... sunt si o sa existe mereu teme comune, abordate doar din alte unghiuri... la mine acest cuvant este o obsesia veche, cu radacini adanci... o alta varianta aici nu cred sa reusesc... (s-ar putea sa ma insel) dar am sentimentul ca aceasta poezie are forma pe care eu am cautat-o. iti multumesc de comentariu si ... stiu ca vii cu ganduri bune, de aceea te astept intotdeauna!
nu vreau sa urmaresc logica poetica pentru ca este foarte posibil sa-mi placa mai putin ca acum, iar acum imi place mult (dar daca "apele" nu sunt "din" si sunt "in", etc.)
una peste alta ai o tranzitie eleganta, aici, intre micro-si macrocosmos, si motivele sunt bine puse in valoare. imi place si cum ilustrezi necesitatea comunicarii. si, totusi, de ce te-ai oprit?
In rest, poti sa stergi tot. "poate ar fi timpul să te trezești să uiți ultimul vis, să bei o cafea să asculți știrile la radio n-o să-ți spună nimeni nimic nu lăsa urme, nu precipita știu. pe malul celălalt trăiesc oameni fără gură. dimineața se strâng unul lângă altul și privesc răsăritul."
o citesc a treia data si dau penita. pentru faptul ca ai umor. poate ca observatia este subiectiva. dar este destul de dificil sa dozezi umor in poezie. si apoi mai este si cinismul si autoironia si un fel de onestitate sensibila. astea fac toti banii.
Și totuși trebuie remarcat modul în care e construită treptat această atmosferă ludică! Îmi doresc din ce în ce mai mult "un kráken violet cu cinci viteze"... Am auzit că se mai găsesc prin Atlantic, pe lângă insulele Bahamas, în larg.
un drum repetabil, acelasi, la nesfirsit, ca o povara a propriei resemnari, neputinte... imbatrinind cu fiecare clipa a renasterii pe marginile barcii lui Caron... incercind sa vizualizez poemul tau m-am gindit sa iti trimit un link care mi se pare potrivit ca ilustratie - o gravura de Marcel Chirnoaga (din ciclul "Infernul "lui Dante - Luntrea lui Caron )http://www.stdb.ro/~vasile/muzeuc.htm da, sint de acord cu tine in ceea ce priveste: "o privire mai senină ar declanșa un vifor de suspiciune"...
Cred că fonturile ar merge mult mai bine dacă ar fi micșorate și ar ocupa mai puțin (și mai aleatoriu) negrul de dedesubtul buștenilor - sunt aceștia suficient de bine aranjați, cred eu. Cuvintele ar trebui să fie în dezordine, sau așa văd eu completată ideea acestui experiment. Pașii care pășesc merge, dar pășesc pașii stinși este deja prea mult. Și "nesiguri", ca sens, nu vine bine lângă "stinși". Poate găsești ceva cu care să înlocuiești pașii stinși (care sunt numai ecou, corect?) și să legi direct de aromă. Care, la rândul său, ar merge mai puțin "poetizată". Asta e o lecție despre cum se face harcea-parcea un experiment care de fapt mi-a plăcut. Dar poate tocmai de aceea. Atât de mult încât l-am citit de câteva ori când l-ai postat, m-am gândit la el ca imagine, dar fără a-l reciti, și am revenit direct. Poate faci și tu asemenea, și îți dai seama ce nu "merge" aici. Sigur, nu vreau să mă dau mare c-am înțeles ce-i cu 84, grrr.
Mie tocmai "ruga unui sange pierdut" mi se pare partea cea mai reusita dpdv poetic in text. Este vorba de procedeul numit "personificare" aici, spun asta pentru un posibil cap patrat care nu pricepe ca poezia d-aia e poezie ca sa nu denumeasca substantivele cu sensul lor din dex. Poemul desi usor desuet (mai ales strofa ultima, picurarea, cupa vesniciei stinse) reuseste sa deschida ochiul poetic al cititorului (si nu ma refer desigur la antecomentatorii mei).cu acest tablou: lacrimi de sange pe pardoseala unui salon parasit de ultima amintire. Felicitari. Andu
Multumesc pentru rabdarea de a parcurge textul. Daca ma voi hotara sa-l public intr-o carte voi tine seama de sugestia ta de a include comul meu in text.
maitre, mi-a fost intotdeauna urat de omul ipocrit si actorul cabotin. Stefan Iordache este un minunat, un adevarat. recunosc ca l-am avut si pe el in minte cand am scris. dar mai mult pe cei de langa. ti se pare siropos poemul? multumesc ...
O simfonie neterminată, un monolog în care se intersectează reflectări ale crudei realități cu gânduri de autodefinire, regăsire. Un știm în ce parte se va înclina cumpăna , constatăm că " nimeni nu tremură la o iluzie " . cu prietenie, anisoara iordache
Ela, brrr, nu pot sa nu apreciez franchetea poemului acestuia, spatiul atat de ingust in care ne conduce, si, pe care de consecinta, atmosfera. Rar imi este dat sa SIMT atat de acut starea unei poezii, acum ai reusit sa faci asta, aici. Imaginea de final... cea cu mortii mici... Mi se pare mie sau chiar este prea puternica? De fapt, este EXTREM de puternica, nu socanta, dar asa, ca o esenta nediluata luata fara apa. Nu stiu, ma mai gandesc la poezia aceasta a ta. As renunta la "acelea" din "figurinele acelea", pentru ca sunt mult prea aproape ca sa le departezi fortat in felul acesta, sau as inlocui cu simplul "astea", ca sa completeze abruptul poeziei.
Profete, cuvintele de mai sus (despre hermeneia) mă dezamăgesc. Nu-ți dinamita propriul proiect. "Practic nu există"? Cum să nu existe? Ce există atunci? Despre Adrian Munteanu, da, e o poezie matură.
Excelentă scriere, o tabletă nu doar de aducere-aminte a ceea ce suntem, ci mai degrabă a ceea ce ar trebui să fim dacă nu am fi uitat, ca să zic așa, întretimp, ceea ce suntem.
Și a murit Enkidu, prietenul care vâna cu mine lei... parcă așa era?
Mulțumesc pentru această lectură aparte și vă mai aștept.
Andu
...Încep incursiunea aceasta prin a spune că, spre deosebire de ce pot crede alţii, există (până şi) o logică a sentimentelor, darămite a figurii de stil; prima etapă a înţelegerii oricărui text începe cu logica cea de toate zilele; dacă unei figuri de stil îi lipseşte, la orice nivel, logica primară (corespondent raţional, susţinere analogică etc) , ea nu poate fi înţeleasă (cel puţin, nu inţeleasă corect/coerent) în sensul ei ascuns. E şi acesta un aspect pentru care am putea crede de cuviinţă că e ok să scriem orice, oricum, atâta vreme cât e poezie.
Urmează apoi nivelul de ambiguitate, unde autorul este olbigat să-l seteze pe mediu spre mic; citiorul nu are voie să-şi închipuie orice atunci când citeste un text. În prima unitate, ai ambiguitate în materie (subiect - incertitudine) mişcare (verb), esenţă (atribute).
" prima incertitudine
mă deschide repetat
spre partea întunecată a lunii
acolo se mulează
popasul crud
dintre două insomnii" - de aceea, e dificil de interpretat coerent, dar uşor să-mi imaginez, ceea ce nu am voie.
"chem soarele roşind
pe margini de zi
mai aproape
cât să îmi treacă nelumina" - aici ai un discurs neasumat, fără miză şi fără expresivitate. Ce ar putea fi expresiv/inedit/interesant în "la finalul zilei, chem soarele, sa-mi rupă bezna", atât timp cât acest nesaj se construieşte pe un verb opac, sărăcăcios, pe un clişeu destul de mare - margini de zi -, pe un explicativ gratuit (chem - mai aproape) şi pe un concluziv tautologic, evident chiar de la "chem saorele"? Acel gerunziu (roşind) nu face decât să pară un petec de culoare, culoare care nu a putut fi obţinută din idee. Iar "nelumina" e un clişeu stilistic, dacă-l pot numi astfel: construcţii paradoxale/antagonice/oximoronice, în cazul acesta, negarea unui concept; o încercare de captare superficială a sensului (necuvânt/nesuflet/neiubre/nelumină etc) A avut şi acest artificiu vremurile sale...
"închid doar un ochi
acela care te vede
drept şi bun" - aici este o parte bună, spre excelentă. Are idee, are modalitate de transmitere - simplu, curat, onest, fără briz briz-uri şi, poate cel mai important, concentrare sensibilă şi matură.
...ca o vecernie
de vorbe cu duh
pentru omul singur - ultimul vers, scris aşa: (când omul e singur) era o încheiere excelentă a versurilor de mai sus. Prin "ca o vecernie/ de vorbe cu duh" nu faci decât să divaghezi, să diluezi, să pui pete/culori, probabil din teama de-a nu fi prea... nepoetică. (închid doar un ochi\ acela care te vede/ drept şi bun/ când omul e singur) - aşa aş fi văzut acest fragment, pentru că, prin "când omul e singur (lirism obiectiv), ai mai anula din lirismul subiectiv, care poate sufoca.
"pe celălalt îl sfinţesc
în albul psalmilor tăi
şi-l pun strajă" - aici, că de aceea am început comentariul legându-mă de logică, din cazua lipsei oricărui corespondent ideatic (de ce alb, de ce psalmi, de ce strajă, la ce strajă etc) nu prea se pot face interpretări închegate. Ar rămâne de admirat doar nivelul artistic, dar şi acessta lipseşte.
În încheiere, am observat (în haikuri) că atunci când eşti constrânsă de spaţiu, ai forţă; în unele cazuri, forţă mare. În paralele, în textele mai lungi, uneori, deviezi. Iarăsi, nu mai caut motivele. Tu trebuie să o faci. Mai spun doar că sper să nu te fi iritat intervenţia mea şi, de ce nu, să-ţi fie cumva de ajutor.
in primul rind bun venit pe hermeneia. apoi recunosc ca ma surprinde un text care aduce ceva nou. si asta e bine. am rezerve insa fata de partea a doua a textului. dar misterul ramine
Ambele variante îmi plac, diferențele sunt minore, un vers sau două, cizelări precum gerunziu "trecând" în loc de "care treceau", apariția muncitorui ilegal, un posibil jose the plumber, etc. Ex-presie generală bună mai puțin im-presia manelistă dată de "soro mireaso" Bobadil a citat deja partea cea mai frumoasă. I s-a dat în cap, capul a reculat în cap, the usual ciocniri bombadilico-profetice, antologice, ciocniri plastice ori elastice, nu mai știu - ceva cu bile de soc într-un laborator cu miros chimic de transpirație macho, mai puțin mireasmă de poet. Ah, și teoria de buzunar a magnetismului polemic.
Chiar dacă mă detaşez
de cuvinte
un înger mă poartă în lesă... Eu m-am detaşat deja citind aceste versuri foarte reuşite. Te felicit. Cu simpatie, Ioan.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Înainte să citesc poezia in extenso („citeşte mai departe”) mă pregăteam să spun că ar fi trebuit să te opreşti la „în canopele cu mir”. Apoi am văzut că te-ai oprit exact unde trebuie.
pentru textul : un cavaler pentru milady defoarte faina poezia. ca o epistola trimisa din suflet.
dar vocea tipei... vocea tipei... mi sa parut ca suna asa... ca scartaitul cretei pe tabla. am rezistat cu greu pana la final. :) mi-a amintit de uriah heep - asa trebuie ca-i era vocea in varianta feminina.
reactia e una sincera. si nu. nu asa se citeste o poezie.
pentru textul : vintage collection -audio deRalu k...adevar ai grait! catusele pot fi folosite ca reward nu numai ca punishment: just make sure you throw away the key! [and the choir: oh, yes, the key!]...and enjoy the ride [choir: ah, yes,the ride]..:p
so, multumesc! :)
me
pentru textul : Friday, 13 dee greu Emilian în inima puiului sau a bunicului tău. și totul trece prea repede și te salută dar abia apuci să-l vezi. sunt niște fructe ale mîniei superbe aici: "acum am să-mi iau un pickamer și-am să dau trei milioane de găuri în pămînt să respire toți ai mei. să mă lase pe mine fără aer dar să respire." de-a dreptul impresionante. În ansamblu un text de categorie grea, inspirat și inspirant, de o sinceritate imprevizibilă, cu un fior autentic și un stil de invidiat...:) pentru toate astea nu mă pot abține să vin cu o distincție. o meriți din plin. cu stimă, george asztalos
pentru textul : despre moarte și alte obsesii decongrats!
o sa te caut in librarii adriana. imi pare bine sa pot spune ca am crescut cumva cu tine pe aici. :)
pentru textul : Lansare de carte: Adriana Lisandru - "Despre ea, niciodată" decami , am sentimentul ca inca cineva a vazut despicarea unui adevar, al meu... multumesc! oriana, ma bucur ca ai vazut dincolo de existenta fizica a unei maini... poezia sta sub semnul acesta al „mainii” care mangaie, alina si rasare apoteotic ca un soare darnic... finalul insa, eu nu l-am gandit ca pe o gluma. multumesc pentru „elegie”, mi-a placut... dar poezia aceasta cred ca o s-o pastrez in forma scrisa de mine cu toate imperfectiunile ei, asa o simt mai adevarata... aranca, despre dualitatea mainii nu a scris doar Nichita... sunt si o sa existe mereu teme comune, abordate doar din alte unghiuri... la mine acest cuvant este o obsesia veche, cu radacini adanci... o alta varianta aici nu cred sa reusesc... (s-ar putea sa ma insel) dar am sentimentul ca aceasta poezie are forma pe care eu am cautat-o. iti multumesc de comentariu si ... stiu ca vii cu ganduri bune, de aceea te astept intotdeauna!
pentru textul : mâna ta stângă deMă bucură faptul că parcurgeți o parte din paginile mele, am înțeles nuanțarea aprecierii pe părți și vă mulțumesc pentru recomandarea dvs.
pentru textul : Pe unde nuferii galbeni au înflorit denu vreau sa urmaresc logica poetica pentru ca este foarte posibil sa-mi placa mai putin ca acum, iar acum imi place mult (dar daca "apele" nu sunt "din" si sunt "in", etc.)
pentru textul : mă strâng ghetele deuna peste alta ai o tranzitie eleganta, aici, intre micro-si macrocosmos, si motivele sunt bine puse in valoare. imi place si cum ilustrezi necesitatea comunicarii. si, totusi, de ce te-ai oprit?
poate ca ar trebui sa fim mai rezervati in afirmatii gen "chintesenta a o suta de poeme". pt ca...de ce o suta si nu 99? si tot asa
pentru textul : pas d'applaudissements, s 'il vous plaît! deIn rest, poti sa stergi tot. "poate ar fi timpul să te trezești să uiți ultimul vis, să bei o cafea să asculți știrile la radio n-o să-ți spună nimeni nimic nu lăsa urme, nu precipita știu. pe malul celălalt trăiesc oameni fără gură. dimineața se strâng unul lângă altul și privesc răsăritul."
pentru textul : să nu declari iubire înghițitorului de suflete deo citesc a treia data si dau penita. pentru faptul ca ai umor. poate ca observatia este subiectiva. dar este destul de dificil sa dozezi umor in poezie. si apoi mai este si cinismul si autoironia si un fel de onestitate sensibila. astea fac toti banii.
ma bucur sa te citesc.
pentru textul : text parțial lipsă deȘi totuși trebuie remarcat modul în care e construită treptat această atmosferă ludică! Îmi doresc din ce în ce mai mult "un kráken violet cu cinci viteze"... Am auzit că se mai găsesc prin Atlantic, pe lângă insulele Bahamas, în larg.
pentru textul : iubire somnambulă deintim extins:)
pentru textul : înţelegi? demulțumesc pentru citire, Sister
pentru textul : psalm deun drum repetabil, acelasi, la nesfirsit, ca o povara a propriei resemnari, neputinte... imbatrinind cu fiecare clipa a renasterii pe marginile barcii lui Caron... incercind sa vizualizez poemul tau m-am gindit sa iti trimit un link care mi se pare potrivit ca ilustratie - o gravura de Marcel Chirnoaga (din ciclul "Infernul "lui Dante - Luntrea lui Caron )http://www.stdb.ro/~vasile/muzeuc.htm da, sint de acord cu tine in ceea ce priveste: "o privire mai senină ar declanșa un vifor de suspiciune"...
pentru textul : Resignatio deCred că fonturile ar merge mult mai bine dacă ar fi micșorate și ar ocupa mai puțin (și mai aleatoriu) negrul de dedesubtul buștenilor - sunt aceștia suficient de bine aranjați, cred eu. Cuvintele ar trebui să fie în dezordine, sau așa văd eu completată ideea acestui experiment. Pașii care pășesc merge, dar pășesc pașii stinși este deja prea mult. Și "nesiguri", ca sens, nu vine bine lângă "stinși". Poate găsești ceva cu care să înlocuiești pașii stinși (care sunt numai ecou, corect?) și să legi direct de aromă. Care, la rândul său, ar merge mai puțin "poetizată". Asta e o lecție despre cum se face harcea-parcea un experiment care de fapt mi-a plăcut. Dar poate tocmai de aceea. Atât de mult încât l-am citit de câteva ori când l-ai postat, m-am gândit la el ca imagine, dar fără a-l reciti, și am revenit direct. Poate faci și tu asemenea, și îți dai seama ce nu "merge" aici. Sigur, nu vreau să mă dau mare c-am înțeles ce-i cu 84, grrr.
pentru textul : hârtia ultimului zmeu înălțat deMie tocmai "ruga unui sange pierdut" mi se pare partea cea mai reusita dpdv poetic in text. Este vorba de procedeul numit "personificare" aici, spun asta pentru un posibil cap patrat care nu pricepe ca poezia d-aia e poezie ca sa nu denumeasca substantivele cu sensul lor din dex. Poemul desi usor desuet (mai ales strofa ultima, picurarea, cupa vesniciei stinse) reuseste sa deschida ochiul poetic al cititorului (si nu ma refer desigur la antecomentatorii mei).cu acest tablou: lacrimi de sange pe pardoseala unui salon parasit de ultima amintire. Felicitari. Andu
pentru textul : stropi de iubire deMultumesc pentru rabdarea de a parcurge textul. Daca ma voi hotara sa-l public intr-o carte voi tine seama de sugestia ta de a include comul meu in text.
pentru textul : Ceasul demaitre, mi-a fost intotdeauna urat de omul ipocrit si actorul cabotin. Stefan Iordache este un minunat, un adevarat. recunosc ca l-am avut si pe el in minte cand am scris. dar mai mult pe cei de langa. ti se pare siropos poemul? multumesc ...
pentru textul : vine iarna, bătrâne ! deMulțumesc pentru trecere și companie.
pentru textul : Întârziere deO simfonie neterminată, un monolog în care se intersectează reflectări ale crudei realități cu gânduri de autodefinire, regăsire. Un știm în ce parte se va înclina cumpăna , constatăm că " nimeni nu tremură la o iluzie " . cu prietenie, anisoara iordache
pentru textul : de ce să nu știu deEla, brrr, nu pot sa nu apreciez franchetea poemului acestuia, spatiul atat de ingust in care ne conduce, si, pe care de consecinta, atmosfera. Rar imi este dat sa SIMT atat de acut starea unei poezii, acum ai reusit sa faci asta, aici. Imaginea de final... cea cu mortii mici... Mi se pare mie sau chiar este prea puternica? De fapt, este EXTREM de puternica, nu socanta, dar asa, ca o esenta nediluata luata fara apa. Nu stiu, ma mai gandesc la poezia aceasta a ta. As renunta la "acelea" din "figurinele acelea", pentru ca sunt mult prea aproape ca sa le departezi fortat in felul acesta, sau as inlocui cu simplul "astea", ca sa completeze abruptul poeziei.
pentru textul : pre-simțire deProfete, cuvintele de mai sus (despre hermeneia) mă dezamăgesc. Nu-ți dinamita propriul proiect. "Practic nu există"? Cum să nu existe? Ce există atunci? Despre Adrian Munteanu, da, e o poezie matură.
pentru textul : Un tânăr pin a sângerat în ploaie deerata noianul de clone...
pentru textul : Răsare deExcelentă scriere, o tabletă nu doar de aducere-aminte a ceea ce suntem, ci mai degrabă a ceea ce ar trebui să fim dacă nu am fi uitat, ca să zic așa, întretimp, ceea ce suntem.
pentru textul : Ploaie în luna lui Marte deȘi a murit Enkidu, prietenul care vâna cu mine lei... parcă așa era?
Mulțumesc pentru această lectură aparte și vă mai aștept.
Andu
...Încep incursiunea aceasta prin a spune că, spre deosebire de ce pot crede alţii, există (până şi) o logică a sentimentelor, darămite a figurii de stil; prima etapă a înţelegerii oricărui text începe cu logica cea de toate zilele; dacă unei figuri de stil îi lipseşte, la orice nivel, logica primară (corespondent raţional, susţinere analogică etc) , ea nu poate fi înţeleasă (cel puţin, nu inţeleasă corect/coerent) în sensul ei ascuns. E şi acesta un aspect pentru care am putea crede de cuviinţă că e ok să scriem orice, oricum, atâta vreme cât e poezie.
Urmează apoi nivelul de ambiguitate, unde autorul este olbigat să-l seteze pe mediu spre mic; citiorul nu are voie să-şi închipuie orice atunci când citeste un text. În prima unitate, ai ambiguitate în materie (subiect - incertitudine) mişcare (verb), esenţă (atribute).
" prima incertitudine
mă deschide repetat
spre partea întunecată a lunii
acolo se mulează
popasul crud
dintre două insomnii" - de aceea, e dificil de interpretat coerent, dar uşor să-mi imaginez, ceea ce nu am voie.
"chem soarele roşind
pe margini de zi
mai aproape
cât să îmi treacă nelumina" - aici ai un discurs neasumat, fără miză şi fără expresivitate. Ce ar putea fi expresiv/inedit/interesant în "la finalul zilei, chem soarele, sa-mi rupă bezna", atât timp cât acest nesaj se construieşte pe un verb opac, sărăcăcios, pe un clişeu destul de mare - margini de zi -, pe un explicativ gratuit (chem - mai aproape) şi pe un concluziv tautologic, evident chiar de la "chem saorele"? Acel gerunziu (roşind) nu face decât să pară un petec de culoare, culoare care nu a putut fi obţinută din idee. Iar "nelumina" e un clişeu stilistic, dacă-l pot numi astfel: construcţii paradoxale/antagonice/oximoronice, în cazul acesta, negarea unui concept; o încercare de captare superficială a sensului (necuvânt/nesuflet/neiubre/nelumină etc) A avut şi acest artificiu vremurile sale...
"închid doar un ochi
acela care te vede
drept şi bun" - aici este o parte bună, spre excelentă. Are idee, are modalitate de transmitere - simplu, curat, onest, fără briz briz-uri şi, poate cel mai important, concentrare sensibilă şi matură.
...ca o vecernie
de vorbe cu duh
pentru omul singur - ultimul vers, scris aşa: (când omul e singur) era o încheiere excelentă a versurilor de mai sus. Prin "ca o vecernie/ de vorbe cu duh" nu faci decât să divaghezi, să diluezi, să pui pete/culori, probabil din teama de-a nu fi prea... nepoetică. (închid doar un ochi\ acela care te vede/ drept şi bun/ când omul e singur) - aşa aş fi văzut acest fragment, pentru că, prin "când omul e singur (lirism obiectiv), ai mai anula din lirismul subiectiv, care poate sufoca.
"pe celălalt îl sfinţesc
în albul psalmilor tăi
şi-l pun strajă" - aici, că de aceea am început comentariul legându-mă de logică, din cazua lipsei oricărui corespondent ideatic (de ce alb, de ce psalmi, de ce strajă, la ce strajă etc) nu prea se pot face interpretări închegate. Ar rămâne de admirat doar nivelul artistic, dar şi acessta lipseşte.
În încheiere, am observat (în haikuri) că atunci când eşti constrânsă de spaţiu, ai forţă; în unele cazuri, forţă mare. În paralele, în textele mai lungi, uneori, deviezi. Iarăsi, nu mai caut motivele. Tu trebuie să o faci. Mai spun doar că sper să nu te fi iritat intervenţia mea şi, de ce nu, să-ţi fie cumva de ajutor.
pentru textul : Mai singură... deiata o voce noua pe Hermeneia, care pare a avea multe de spus.
pentru textul : Q Fever dein primul rind bun venit pe hermeneia. apoi recunosc ca ma surprinde un text care aduce ceva nou. si asta e bine. am rezerve insa fata de partea a doua a textului. dar misterul ramine
pentru textul : nu îţi dau drumul deAmbele variante îmi plac, diferențele sunt minore, un vers sau două, cizelări precum gerunziu "trecând" în loc de "care treceau", apariția muncitorui ilegal, un posibil jose the plumber, etc. Ex-presie generală bună mai puțin im-presia manelistă dată de "soro mireaso" Bobadil a citat deja partea cea mai frumoasă. I s-a dat în cap, capul a reculat în cap, the usual ciocniri bombadilico-profetice, antologice, ciocniri plastice ori elastice, nu mai știu - ceva cu bile de soc într-un laborator cu miros chimic de transpirație macho, mai puțin mireasmă de poet. Ah, și teoria de buzunar a magnetismului polemic.
pentru textul : downloadez poezii deChiar dacă mă detaşez
pentru textul : O nouă provocare dede cuvinte
un înger mă poartă în lesă... Eu m-am detaşat deja citind aceste versuri foarte reuşite. Te felicit. Cu simpatie, Ioan.
Pagini