Nu stiu in totalitate ce modificari au aparut in DOOM dupa 2005, dar eu stiam ca se scrie cu doi de i. Imi place dispunerea descrescatoare a poemului, la fel si imbinarea planurilor. Inceputul aproape paslm se muta foarte bine stapinit in cotidian.
Nu știu cine recită, presupun că tu, oricum părerea mea este că poemul este unul bun insă recitarea este execrabilă (mă refer și la ea, pentru că, dacă ai postat-o împreună cu poemul, face parte din textul postat, nu?) Dacă tu ești cea care recită, probabil suferi de o boală cunoscută a poeților, ea se cheamă 'auto-recitare cu orice preț' și are manifestări foarte neplăcute asupra ascultătorilor cum ar fi dureri de cap, nervozitate, dorința de suicid, etc.
Desigur sunt mulți poeți mari care au făcut asta (Bacovia de exemplu) așa te poți considera, on the other hand, într-o companie selectă de poeți care au ținut morțiș să-și distrugă poemele recitîndu-le.
Despre text, mi se pare reușit, mai ales pauzele dintre versuri care îți oferă un fel de timp de gândire meritat, ciudat că mie tocmai respirația aia dintre pastilă și bubă nu-mi place, are ceva nashpa, probabil buba aia e buba. Parcă îmi amintesc că ești soră medicală? Pentru că dacă e așa, înțeleg, e deformație profesională. Dar atunci putea fi respirația dintre pastilă și edemul Quincke, ar fi fost și mai dramatic și mai poetic, în opinia mea.
Iar titlul e ultra-fumat.
În rest un poem bun, bravo.
Bianca, mulțumesc, dezacordul era o greșeală și s-a corectat. Ai dreptate cu privire la temă, e poate cea mai veche. Dar se întâmplă că eu nu scriu după o temă... O imagine, o împerechere de cuvinte mă obsedează la un moment dat și nu mă pot elibera decât scriind, folosind împreuna cu alte imagini / împerecheri - stări, de fapt. Pentru mine poezia ESTE viață și viața este poezie. Subliniez: doar pentru mine! Multumesc tuturor pentru atenția și deschiderea cu care au citit. Orice s-ar spune, nu poți scrie doar pentru tine și ești bucuros când emoția ta trece la ceilalți.
cam bobadilic finalul textului, iar confuzia clepsidra-oglinda ramane, chiar daca, intre noi, poetii, permutarea lor e facila.
si-mi displace ideea asta de lume kitsch unde dumnezeu rade ca de o gluma proasta.
A.A.A., dacă era mai simplu să ștergi textul, atunci era mai simplu să nu-l mai citesc nici eu sau să nu mai comentez, nu crezi? Să nu care cumva să faci asta, e suficientă o foarfecă. Te urmăresc, Bianca.
Mi se pare că textul a îmbrăcat niște stereotipii în cuvinte „flamboaiante” (asta ca să fiu în ton):
„oceane de suflete”, „răscrucea odăilor dorului”, „ praguri de vise” etc. E un text lipsit de „zvâc” care are un oarece patetism(literar). Mie personal mi-ar plăcea să văd ceva mai „curajos” de la textele autoarei, să improvizeze un pic, să încerce o ieșire din tipar, o ieșire din zona de comfort, cu atât mai mult cu cât e vers liber. „Sky is the limit !” :)
Apreciez și a doua intervenție a Flabrei. Mi se pare că ea este mai gata să devină incisvă doar în momentul în care o provoci. Am să rețin asta. Dar mi s-a părut interesant optimismul ei și privirea înspre viitor. Chiar disponibilitatea de a inova, de a inventa. Aici mă aliez cu ea. Am și eu oroare de oamenii care văd sau impun poezia ca un set rigid de reguli cărora trebuie să te supui și care sînt cunoscute cu adevărat doar de o kabală de aleși. Poate că nu am identificat pe deplin ce este poezia de vreme ce sîntem gata să o refuzăm altora. Dar aici intervine definirea poeziei și nu despre asta vorbim aici. Vorbim despre rostul poeziei. Și Flabra pare să îi vadă un viitor deși probabil e unul din lucrurile căruia i s-a cîntat de foarte multe ori prohodul. E interesantă această aparentă antipoziționare. Cailean deplînge oarecum pierderea valorilor trecutului și abandonarea metaforei ca element primordial în poezie de dragul expedientului, al facilului în versuri care lovesc brutal cu muchiile și banalul contemporan și cotidian. În același timp Flabra ne spune că nu trebuie să ne speriem pentru că asistăm la metamorfoza inerentă a poeziei, la „reinventarea” ei. Care este adevărul?
Această discuție a lunecat în cu totul altă parte decât era cazul. Nu mai are nicio legătură cu obiectul ei, exprimat în textul sub care se desfășoară. Anul care vine poate o să ne mai îmblânzească. La mulți ani!
"Cat il priveste buddhismul" se va citi "Cat priveste buddhismul"; "Inclusiv cu presupusele conexiuni dintre binarism si zisul buddhism" se va citi: "Inclusiv presupusele conexiuni dintre binarism si zisul buddhism" "4. Nici adevara si nici fals (asta este prea de tot)." se va citi: "4. Nici adevarat si nici fals (asta este prea de tot)." Gata, or mai fi si altele, dar m-am plictisit. Scuzele de rigoare.
Virgil, scuză-mă dar ce am citit aici este o exemplificare irefutabilă (ce-mi place cuvântul ăsta) a prostiei în forma ei supremă, adică să pornești de la o premisă greșită (aceea că eu nu cunosc sensul acelui cuvânt ci doar l-am folosit greșit vrând să folosesc un altul... nu e cazul tău, tu ai întrebat, finuț) și să concluzionezi, inevitabil în aceeași idee, adică pe arătură.
Încă mai sper că pe aici am cu cine vorbi, de exemplu Paul mi-a dat un răspuns care, deși obraznic e măcar deștept.
În rest, ce să mai zic?
Idei preconcepute, minți înguste... care nu știu să se aplece și să se așeze la o masă rotundă fără să sloboadă un pârț. Subțire, de neluat în seamă, însă urât mirositor.
Nici eu nu m-am impacat cu acel "caci" si voi renunta la el pentru a reduce gradul determinismului. Insa timpul verbului il voi pastra, pentru a reda nota de cauzalitate dorita la momentul respectiv. Va multumesc pentru sfat.
alma, daca tot ai intrat "special" aici ca sa vezi una si alta dar n-ai vazut, incearca sa mai intri o data si "fara numar" poate observi vreo schimbare.
textul e un exerciţiu, s-ar putea spune şi aşa; de când totuşi au devenit termenii "aerobic" si "anaerobic" instrumente de critica literară.
"încearcă și tu la școala primară" asta sună a jignire, aşa că o să o i-au ca atare, la fel şi cuvintele hilar şi rizibil de apar în cometariul "constructiv" al domnului Bodabil. Nu ar fi mai frumos să criticăm opera, fie ea şi aşa mai rizibilă poate, mai proastă sau mai bună ci nu să atacăm persoana? NU cultivăm duşmănia ci să arătăm unu altuia că poate mai mult prin scrieri ci nu prin trimiteri la şcoala primară, sau la o facultate de litere, sau de filosofie, în locul uneia de automatică şi calculatoare; sau în braţele unei iubite mai complexe, nu ca cea prezentă în pozia "şapte cai"; construcţia "hai hai/dihai dihai" nu îşi are locul decât în poezia pentru copii, imaginile iar... un tramvai tras de şapte cai , cât de poetic sună domnul Bodabil aşa-i, să-l compară simplist cu textul meu hilar în care poetul e un Atlas poate...
Dacă vorbim de hilar, de rizibil de chestii infantile, le putem găsi şi în poeziile dumneavoastră, precum şi în poezia "şotron": "curcubeul acela/oprise lacrimile cerului/ca tu să faci diferenţa/între un strop de ploaie/şi o amărâtă de lacrimă" o imagine demnă de, mai ştie careva oracolele alea ale copilăriei, în care ne scriam amintiri la spate, nişte texte infabitile simple şi nevinovate, na exact asta exprima curcubeul ala şi nimic mai mult, prea multă culoare nu dă poemului dumneavoastră, care nu este deloc hilar.
Mulţumesc frumos domnului Ioan Bistriţeanul pentru încercare de a se apropia de sensul poemului, de mesajul ce îl oferă el...
Cristina Ştefan, hmmm, dacă vă deranjează atât de mult prezenţa textelor mele de devenire poetică, puteţi propune o "exmatriculare" a poetului Qudatu, dacă nu, să îl ignoraţi sau poate să îl criticaţi aşa de frumos ca şi acum prin "la satiră, sau un "la mişto", că ar putea fi sinonime în cazul de faţă.
Ei bine şi ultimul contra contraargument, să zicem că poate e un crez artistic, deci ce încercă qudatu să facă, ce îşi propune el? Să ucidă poezia, să o sufoce să o spânzure, să o distrugă oare; dar oare poezia nu au distrus-o alţii înaintea lui? Cine mai scrie ca Qu pe site acesta şi în altă parte? Cine se chinuie să scrie altfel şi să caute alte forme? Voi v-aţi propus să fiţi toţi la fel, eu mi-am propus să fiu diferit, să caut alte forme, că nu sunt apreciate asta nu ma deranjeazî cu nimic chiar, chiar mă distrează uneori, asta fiind şi motivl pentru care continui să postez pe acest site, să văd percepţia asta a oamenilor cultivaţi în pămantul cel bun, iar eu ca sămânţa aia prost aruncatpă pe piatră, să cresc mai diform şi să arăt că se poate şi altfel(chiar dacă altfel voi credeţi că-i rău aţa au crezut şi alţii, mult înaintea voastră), cautând altfel drumul spre lumină, spre marele Sol.
A smulge aripile când toată lumea le poartă nu e un lucru rău şi a tăia râmele în bucăţele la fel, mai ţine minte careva cum arată o râmă tăiată, se mai mişcă oare, mai caută careva în iarbă, mai simte careva vântul şi ploaia aşa cum ar trebui, ca un copil, ca pe ceva veşnic nou? Ei bine să vedem cum luaţi sfoara de la gâtul poeziei...
La urma urmei de cand mai este poezia, poezie, cine mai stie cu adevart ce este, mai stie cineva in ziua de azi, mereu reguli mereu reguli şi înfranari, ei bine sa vă zic ce este pozia pentru mine, o dublura a omului, un joc, un puzzel chiar, o pictură a cuvântului, şi "cântec" de dureiri şi bucurii, ci nu ca la alţii "glorie poetică" şi apariţie în manuale şcolare...
Greşeşti profund. Şi ştii de ce? Pentru că nu ştii (n-ai înţeles) că eu am simţul jocului. Şi, desigur, simţul relativităţii. Dacă nu-l aveam, nu eram aici.
Nu-mi place cum alternezi singularul cu pluralul în monologul tău adresat. Nu e cazul. Disputele noastre sunt vechi, se menţin, în genere, în limitele unei politeţi amicale, aşa că nu e niciun motiv de panică şi nici de iritare excesivă.
Mă aşteptam să observi cum am fost supus unui tir deloc corect din partea unor postatori de ultimă oră ale căror texte le-am comentat defavorabil, dar absolut sincer. A se vedea cum au comentat ei textele "Anotimp" şi "Într-o zi, într-o noapte". Ceea ce nu ştiu, însă, ei ar fi că nu mă deranjează. Poeţii sunt genus irritabile. Dacă-i atingi cu o floare, ei încearcă să-ţi dea un par în cap. Unii, însă, încearcă să-ţi înfigă cuţitul în spate. Îi anunţ că, la naştere, mama mea m-a scăldat într-un râu magic, ca pe Siegfrid. Nu le spun, însă, în ce loc mi-a căzut, pe corp, frunza de tei.
pe care l-am citit cu plăcere. Și totuși, în opinia mea, sunt prea multe adjective în primele 2 texte despărțite de o steluță, care se succed unul după altul și care mie nu mi s-au părut indispensabile: „ierbivore înfometate”, „pajiște arsa”, „suflul nostru calm și senin”, „stradă pustie”, „Centru vechi”, „lanțuri aproape senzuale, lustruite și strălucitoare”, „un șir lung de blocuri vopsite proaspăt roșu și galben, din cartierele marginașe”, „câini cuminți”, „temeri sinistre și indispensabile”. Mai sunt și în jumătatea a doua, dar le-am enumerat doar pe cele care mi s-au părut cele mai supărătoare.
Aproape de final, cred că ai un typo: „chiar dacă seara nimeni nu uita că...” cred că ai vrut să spui „nu uită” În caz contrar nu se potrivește timpul verbului.
un poem între tandrețea și grația jocului (nu numai poetic). există un stadiu al ingenuității care impresionează prin lipsa de stilizare sau printr-una aparte. sunt sigur că nu m-am lăsat înduioșat. pariem pe sinceritate?
dupa ce corectezi greselile gramaticale, vin si iti zic ceva care sper ca te va ajuta. pana atunci, incearca sa faci ceva cu citatele - sentinta. sa imi lasi semn. yours
cam infantilă. în umila mea părere. probabil ca text ludic e acceptabil sau poate o parodie vis a vis de îngeri și fluturi (despre care s-a scris, cred eu, ad nauseam).
Mult succes Cenaclului Virtualia. Vă voi însoți de departe cu gândul și inima și aștept vești cât mai frumoase pe măsura inițiatorului său. Să auzim numai de bine.
"În altă ordine de idei, chestia cu normele morale în societate e o aberație. Cine le impune? Tu? De unde știi ce consideră moral societatea și ce nu? Îți asumi responsabilitatea să vorbești în numele tuturor?
Cât privește calitatea textului, doamna Mariana Doina Leonte, tu nu vei fi în stare să scrii niciodată un text ca acesta. Cunosc foarte bine ce poți în materie de literatură și toate încercările tale dubioase în materie de haiku ori alte genuri de lirică. Comenatriul de mai sus care se vrea critic este subțirel."
- nu este vorba de norme morale in societate aici. (apropo, aceasta este manipulare - a pune cuvinte în gura altuia este manipulare). deci, aici este vorba de niște cerințe pe care le impune Hermeneia prin regulament și la care și eugen și alina și mariana și eu am subscris. diferența este ca (nu alina, și nu eugen) (ci) mariana decide asupra respectării acestui lucru. dacă nu vă place, sorry, dar asta este. dacă mă întrebați pe mine vă pot spune că mariana... a greșit... fiindcă și-a pierdut timpul să vă ofere explicații. pe viitor o rog să nu le mai dea. nu se merită. arunci prăjituri la cine nu apreciază. nu vă faceți iluzii, regula nu se schimbă. și nu încercați să dați cu capul în zid că... nu se sparge. zidul.
- Eugen, despre al doilea paragraf. te rog frumos să nu mai jignești moderatorii sau editorii cînd iau decizii care nu-ți convin. iar dacă ți s-a făcut un comentariu învață să spui mulțumesc chiar dacă nu ești de acord cu el. a ataca la modul acesta nu îți scoate în evidență nici bărbăția și nici talentul. în cazul în care există.
Despre text. Nu e neparat prost. Dar e simpluț și cam logoreic. Prea multe cuvinte într-o înșiruire banală care nu reușeșete să spună mai nimic. Mai ales în prima parte.
De fapt mie mi-a plăcut expresia
„Stăm în fund
pe treptele unei biserici
şi ne uităm la lună;”
Dar după ea urmează cam nimic. Și se temină letargic cu somn și lacrimi. Părerea mea (repet, este doar o părere) este că textul putea să fie mult mai reușit dacă chiar vroia să fie poezie. Dar nu vrea decît așa, sa fie un fel de letargie. Și cu ambiția de a fi din... cur. Hai să fim serioși. Dacă toată miza acstui text a ajuns să se sprijine doar pe elementul de rezistență al cuvîntului „cur”, atunci e chiar trist. Și pe bune că aș fi fost gata să zic că e ok să apară acolo cuvîntul și să fie vizibil. Dar să fi fost și altceva mai cu greutate în text. Altfel e doar un text care începe... din cur. Și... cam tot acolo rămîne.
Îmi voi permite și o observație vis a vis de argumentul Alinei. Care este valid... atunci cînd este valid. Adică în analiza unui text, în hermeneutică. există atît etimologie(vocabular) cît și contextualitate(context). Dacă textul ar fi fost „Stăm în biserică, în fund”, aș fi fost de acord că ar fi sunat ambiguu. Dar cînd spui „Stăm în fund, pe treptele unei biserici”, nu mai există ambiguitate. „Justificarea” Alinei mi se pare doar un moft cu pretenții lingvistice. A spune că „Stăm în fund, pe treptele unei biserici” te-a dus cu gîndul la fundul bisericii... e o glumiță. Asta ca să nu fim nevoiți să chemăm un lingvist ca să ne lumineze cum stau lucrurile și cu... fundul bisericii. Are biserica fund? Sau e mai corect a spune spatele bisericii. Sau „în partea din spate”? Sau toate sînt corecte și nu facem decît să căutăm nod în papură.
O poezie în adevaratul sens al cuvantului, pe care o citesti cu placere,cu imagini vii pe care lev ezi remarc: Te urci copil și te cobori Purtat încet de subțiori și finalul binențeles.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu stiu in totalitate ce modificari au aparut in DOOM dupa 2005, dar eu stiam ca se scrie cu doi de i. Imi place dispunerea descrescatoare a poemului, la fel si imbinarea planurilor. Inceputul aproape paslm se muta foarte bine stapinit in cotidian.
pentru textul : în medalionul din piept deNu știu cine recită, presupun că tu, oricum părerea mea este că poemul este unul bun insă recitarea este execrabilă (mă refer și la ea, pentru că, dacă ai postat-o împreună cu poemul, face parte din textul postat, nu?) Dacă tu ești cea care recită, probabil suferi de o boală cunoscută a poeților, ea se cheamă 'auto-recitare cu orice preț' și are manifestări foarte neplăcute asupra ascultătorilor cum ar fi dureri de cap, nervozitate, dorința de suicid, etc.
pentru textul : Carpe Diem deDesigur sunt mulți poeți mari care au făcut asta (Bacovia de exemplu) așa te poți considera, on the other hand, într-o companie selectă de poeți care au ținut morțiș să-și distrugă poemele recitîndu-le.
Despre text, mi se pare reușit, mai ales pauzele dintre versuri care îți oferă un fel de timp de gândire meritat, ciudat că mie tocmai respirația aia dintre pastilă și bubă nu-mi place, are ceva nashpa, probabil buba aia e buba. Parcă îmi amintesc că ești soră medicală? Pentru că dacă e așa, înțeleg, e deformație profesională. Dar atunci putea fi respirația dintre pastilă și edemul Quincke, ar fi fost și mai dramatic și mai poetic, în opinia mea.
Iar titlul e ultra-fumat.
În rest un poem bun, bravo.
Bianca, mulțumesc, dezacordul era o greșeală și s-a corectat. Ai dreptate cu privire la temă, e poate cea mai veche. Dar se întâmplă că eu nu scriu după o temă... O imagine, o împerechere de cuvinte mă obsedează la un moment dat și nu mă pot elibera decât scriind, folosind împreuna cu alte imagini / împerecheri - stări, de fapt. Pentru mine poezia ESTE viață și viața este poezie. Subliniez: doar pentru mine! Multumesc tuturor pentru atenția și deschiderea cu care au citit. Orice s-ar spune, nu poți scrie doar pentru tine și ești bucuros când emoția ta trece la ceilalți.
pentru textul : Același joc decam bobadilic finalul textului, iar confuzia clepsidra-oglinda ramane, chiar daca, intre noi, poetii, permutarea lor e facila.
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă desi-mi displace ideea asta de lume kitsch unde dumnezeu rade ca de o gluma proasta.
A.A.A., dacă era mai simplu să ștergi textul, atunci era mai simplu să nu-l mai citesc nici eu sau să nu mai comentez, nu crezi? Să nu care cumva să faci asta, e suficientă o foarfecă. Te urmăresc, Bianca.
pentru textul : Biletul de doi lei deMi se pare că textul a îmbrăcat niște stereotipii în cuvinte „flamboaiante” (asta ca să fiu în ton):
pentru textul : întotdeauna a fost de„oceane de suflete”, „răscrucea odăilor dorului”, „ praguri de vise” etc. E un text lipsit de „zvâc” care are un oarece patetism(literar). Mie personal mi-ar plăcea să văd ceva mai „curajos” de la textele autoarei, să improvizeze un pic, să încerce o ieșire din tipar, o ieșire din zona de comfort, cu atât mai mult cu cât e vers liber. „Sky is the limit !” :)
Apreciez și a doua intervenție a Flabrei. Mi se pare că ea este mai gata să devină incisvă doar în momentul în care o provoci. Am să rețin asta. Dar mi s-a părut interesant optimismul ei și privirea înspre viitor. Chiar disponibilitatea de a inova, de a inventa. Aici mă aliez cu ea. Am și eu oroare de oamenii care văd sau impun poezia ca un set rigid de reguli cărora trebuie să te supui și care sînt cunoscute cu adevărat doar de o kabală de aleși. Poate că nu am identificat pe deplin ce este poezia de vreme ce sîntem gata să o refuzăm altora. Dar aici intervine definirea poeziei și nu despre asta vorbim aici. Vorbim despre rostul poeziei. Și Flabra pare să îi vadă un viitor deși probabil e unul din lucrurile căruia i s-a cîntat de foarte multe ori prohodul. E interesantă această aparentă antipoziționare. Cailean deplînge oarecum pierderea valorilor trecutului și abandonarea metaforei ca element primordial în poezie de dragul expedientului, al facilului în versuri care lovesc brutal cu muchiile și banalul contemporan și cotidian. În același timp Flabra ne spune că nu trebuie să ne speriem pentru că asistăm la metamorfoza inerentă a poeziei, la „reinventarea” ei. Care este adevărul?
pentru textul : Ce rost are poezia? deAceastă discuție a lunecat în cu totul altă parte decât era cazul. Nu mai are nicio legătură cu obiectul ei, exprimat în textul sub care se desfășoară. Anul care vine poate o să ne mai îmblânzească. La mulți ani!
pentru textul : hermeneia 2.0 deE plăcută descoperirea unor detalii despre nume şi locuri cunoscute. Mai ales, fiind scrise cu talent. Aştept urmarea!
pentru textul : Nicu Enea. Jurnal închipuit (II) de"Cat il priveste buddhismul" se va citi "Cat priveste buddhismul"; "Inclusiv cu presupusele conexiuni dintre binarism si zisul buddhism" se va citi: "Inclusiv presupusele conexiuni dintre binarism si zisul buddhism" "4. Nici adevara si nici fals (asta este prea de tot)." se va citi: "4. Nici adevarat si nici fals (asta este prea de tot)." Gata, or mai fi si altele, dar m-am plictisit. Scuzele de rigoare.
pentru textul : Binaritate & PoMo deVirgil, scuză-mă dar ce am citit aici este o exemplificare irefutabilă (ce-mi place cuvântul ăsta) a prostiei în forma ei supremă, adică să pornești de la o premisă greșită (aceea că eu nu cunosc sensul acelui cuvânt ci doar l-am folosit greșit vrând să folosesc un altul... nu e cazul tău, tu ai întrebat, finuț) și să concluzionezi, inevitabil în aceeași idee, adică pe arătură.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deÎncă mai sper că pe aici am cu cine vorbi, de exemplu Paul mi-a dat un răspuns care, deși obraznic e măcar deștept.
În rest, ce să mai zic?
Idei preconcepute, minți înguste... care nu știu să se aplece și să se așeze la o masă rotundă fără să sloboadă un pârț. Subțire, de neluat în seamă, însă urât mirositor.
LIM, corecteaza, te rog, la "ochii larg deshişi" .
pentru textul : Copilul din lanul de grîu deNici eu nu m-am impacat cu acel "caci" si voi renunta la el pentru a reduce gradul determinismului. Insa timpul verbului il voi pastra, pentru a reda nota de cauzalitate dorita la momentul respectiv. Va multumesc pentru sfat.
pentru textul : Sărutul dealma, daca tot ai intrat "special" aici ca sa vezi una si alta dar n-ai vazut, incearca sa mai intri o data si "fara numar" poate observi vreo schimbare.
pentru textul : login detextul e un exerciţiu, s-ar putea spune şi aşa; de când totuşi au devenit termenii "aerobic" si "anaerobic" instrumente de critica literară.
pentru textul : Căzută-mi sta ploaia de"încearcă și tu la școala primară" asta sună a jignire, aşa că o să o i-au ca atare, la fel şi cuvintele hilar şi rizibil de apar în cometariul "constructiv" al domnului Bodabil. Nu ar fi mai frumos să criticăm opera, fie ea şi aşa mai rizibilă poate, mai proastă sau mai bună ci nu să atacăm persoana? NU cultivăm duşmănia ci să arătăm unu altuia că poate mai mult prin scrieri ci nu prin trimiteri la şcoala primară, sau la o facultate de litere, sau de filosofie, în locul uneia de automatică şi calculatoare; sau în braţele unei iubite mai complexe, nu ca cea prezentă în pozia "şapte cai"; construcţia "hai hai/dihai dihai" nu îşi are locul decât în poezia pentru copii, imaginile iar... un tramvai tras de şapte cai , cât de poetic sună domnul Bodabil aşa-i, să-l compară simplist cu textul meu hilar în care poetul e un Atlas poate...
Dacă vorbim de hilar, de rizibil de chestii infantile, le putem găsi şi în poeziile dumneavoastră, precum şi în poezia "şotron": "curcubeul acela/oprise lacrimile cerului/ca tu să faci diferenţa/între un strop de ploaie/şi o amărâtă de lacrimă" o imagine demnă de, mai ştie careva oracolele alea ale copilăriei, în care ne scriam amintiri la spate, nişte texte infabitile simple şi nevinovate, na exact asta exprima curcubeul ala şi nimic mai mult, prea multă culoare nu dă poemului dumneavoastră, care nu este deloc hilar.
Mulţumesc frumos domnului Ioan Bistriţeanul pentru încercare de a se apropia de sensul poemului, de mesajul ce îl oferă el...
Cristina Ştefan, hmmm, dacă vă deranjează atât de mult prezenţa textelor mele de devenire poetică, puteţi propune o "exmatriculare" a poetului Qudatu, dacă nu, să îl ignoraţi sau poate să îl criticaţi aşa de frumos ca şi acum prin "la satiră, sau un "la mişto", că ar putea fi sinonime în cazul de faţă.
Ei bine şi ultimul contra contraargument, să zicem că poate e un crez artistic, deci ce încercă qudatu să facă, ce îşi propune el? Să ucidă poezia, să o sufoce să o spânzure, să o distrugă oare; dar oare poezia nu au distrus-o alţii înaintea lui? Cine mai scrie ca Qu pe site acesta şi în altă parte? Cine se chinuie să scrie altfel şi să caute alte forme? Voi v-aţi propus să fiţi toţi la fel, eu mi-am propus să fiu diferit, să caut alte forme, că nu sunt apreciate asta nu ma deranjeazî cu nimic chiar, chiar mă distrează uneori, asta fiind şi motivl pentru care continui să postez pe acest site, să văd percepţia asta a oamenilor cultivaţi în pămantul cel bun, iar eu ca sămânţa aia prost aruncatpă pe piatră, să cresc mai diform şi să arăt că se poate şi altfel(chiar dacă altfel voi credeţi că-i rău aţa au crezut şi alţii, mult înaintea voastră), cautând altfel drumul spre lumină, spre marele Sol.
A smulge aripile când toată lumea le poartă nu e un lucru rău şi a tăia râmele în bucăţele la fel, mai ţine minte careva cum arată o râmă tăiată, se mai mişcă oare, mai caută careva în iarbă, mai simte careva vântul şi ploaia aşa cum ar trebui, ca un copil, ca pe ceva veşnic nou? Ei bine să vedem cum luaţi sfoara de la gâtul poeziei...
La urma urmei de cand mai este poezia, poezie, cine mai stie cu adevart ce este, mai stie cineva in ziua de azi, mereu reguli mereu reguli şi înfranari, ei bine sa vă zic ce este pozia pentru mine, o dublura a omului, un joc, un puzzel chiar, o pictură a cuvântului, şi "cântec" de dureiri şi bucurii, ci nu ca la alţii "glorie poetică" şi apariţie în manuale şcolare...
Greşeşti profund. Şi ştii de ce? Pentru că nu ştii (n-ai înţeles) că eu am simţul jocului. Şi, desigur, simţul relativităţii. Dacă nu-l aveam, nu eram aici.
pentru textul : O dimineață pe fugă deNu-mi place cum alternezi singularul cu pluralul în monologul tău adresat. Nu e cazul. Disputele noastre sunt vechi, se menţin, în genere, în limitele unei politeţi amicale, aşa că nu e niciun motiv de panică şi nici de iritare excesivă.
Mă aşteptam să observi cum am fost supus unui tir deloc corect din partea unor postatori de ultimă oră ale căror texte le-am comentat defavorabil, dar absolut sincer. A se vedea cum au comentat ei textele "Anotimp" şi "Într-o zi, într-o noapte". Ceea ce nu ştiu, însă, ei ar fi că nu mă deranjează. Poeţii sunt genus irritabile. Dacă-i atingi cu o floare, ei încearcă să-ţi dea un par în cap. Unii, însă, încearcă să-ţi înfigă cuţitul în spate. Îi anunţ că, la naştere, mama mea m-a scăldat într-un râu magic, ca pe Siegfrid. Nu le spun, însă, în ce loc mi-a căzut, pe corp, frunza de tei.
pe care l-am citit cu plăcere. Și totuși, în opinia mea, sunt prea multe adjective în primele 2 texte despărțite de o steluță, care se succed unul după altul și care mie nu mi s-au părut indispensabile: „ierbivore înfometate”, „pajiște arsa”, „suflul nostru calm și senin”, „stradă pustie”, „Centru vechi”, „lanțuri aproape senzuale, lustruite și strălucitoare”, „un șir lung de blocuri vopsite proaspăt roșu și galben, din cartierele marginașe”, „câini cuminți”, „temeri sinistre și indispensabile”. Mai sunt și în jumătatea a doua, dar le-am enumerat doar pe cele care mi s-au părut cele mai supărătoare.
Aproape de final, cred că ai un typo: „chiar dacă seara nimeni nu uita că...” cred că ai vrut să spui „nu uită” În caz contrar nu se potrivește timpul verbului.
Eugen.
pentru textul : construct devoi încerca. rămâne de văzut dacă voi reuşi. mulţumesc de oprire şi sfaturi.
pentru textul : points faibles deun poem între tandrețea și grația jocului (nu numai poetic). există un stadiu al ingenuității care impresionează prin lipsa de stilizare sau printr-una aparte. sunt sigur că nu m-am lăsat înduioșat. pariem pe sinceritate?
pentru textul : Mirose dedupa ce corectezi greselile gramaticale, vin si iti zic ceva care sper ca te va ajuta. pana atunci, incearca sa faci ceva cu citatele - sentinta. sa imi lasi semn. yours
pentru textul : murmur decam infantilă. în umila mea părere. probabil ca text ludic e acceptabil sau poate o parodie vis a vis de îngeri și fluturi (despre care s-a scris, cred eu, ad nauseam).
pentru textul : alergie la îngeri demerci Adrian pentru corectare.
pentru textul : poem prefăcut numai al meu deMult succes Cenaclului Virtualia. Vă voi însoți de departe cu gândul și inima și aștept vești cât mai frumoase pe măsura inițiatorului său. Să auzim numai de bine.
pentru textul : Cenaclul Virtualia Iași - la ediția a XI-a deștiu, Mariana, unde era repetiția. îți mulțumesc din nou pentru lectură, rescriere, răbdare.
pentru textul : iarna întârzie la un film derespect.
pe mine m-a emoționat acest poem. felicitări Adrian pentru cât ai deschis din tine și pentru cum ai deschis!
pentru textul : Noapte bună, copii de"În altă ordine de idei, chestia cu normele morale în societate e o aberație. Cine le impune? Tu? De unde știi ce consideră moral societatea și ce nu? Îți asumi responsabilitatea să vorbești în numele tuturor?
Cât privește calitatea textului, doamna Mariana Doina Leonte, tu nu vei fi în stare să scrii niciodată un text ca acesta. Cunosc foarte bine ce poți în materie de literatură și toate încercările tale dubioase în materie de haiku ori alte genuri de lirică. Comenatriul de mai sus care se vrea critic este subțirel."
- nu este vorba de norme morale in societate aici. (apropo, aceasta este manipulare - a pune cuvinte în gura altuia este manipulare). deci, aici este vorba de niște cerințe pe care le impune Hermeneia prin regulament și la care și eugen și alina și mariana și eu am subscris. diferența este ca (nu alina, și nu eugen) (ci) mariana decide asupra respectării acestui lucru. dacă nu vă place, sorry, dar asta este. dacă mă întrebați pe mine vă pot spune că mariana... a greșit... fiindcă și-a pierdut timpul să vă ofere explicații. pe viitor o rog să nu le mai dea. nu se merită. arunci prăjituri la cine nu apreciază. nu vă faceți iluzii, regula nu se schimbă. și nu încercați să dați cu capul în zid că... nu se sparge. zidul.
- Eugen, despre al doilea paragraf. te rog frumos să nu mai jignești moderatorii sau editorii cînd iau decizii care nu-ți convin. iar dacă ți s-a făcut un comentariu învață să spui mulțumesc chiar dacă nu ești de acord cu el. a ataca la modul acesta nu îți scoate în evidență nici bărbăția și nici talentul. în cazul în care există.
Despre text. Nu e neparat prost. Dar e simpluț și cam logoreic. Prea multe cuvinte într-o înșiruire banală care nu reușeșete să spună mai nimic. Mai ales în prima parte.
De fapt mie mi-a plăcut expresia
„Stăm în fund
pe treptele unei biserici
şi ne uităm la lună;”
Dar după ea urmează cam nimic. Și se temină letargic cu somn și lacrimi. Părerea mea (repet, este doar o părere) este că textul putea să fie mult mai reușit dacă chiar vroia să fie poezie. Dar nu vrea decît așa, sa fie un fel de letargie. Și cu ambiția de a fi din... cur. Hai să fim serioși. Dacă toată miza acstui text a ajuns să se sprijine doar pe elementul de rezistență al cuvîntului „cur”, atunci e chiar trist. Și pe bune că aș fi fost gata să zic că e ok să apară acolo cuvîntul și să fie vizibil. Dar să fi fost și altceva mai cu greutate în text. Altfel e doar un text care începe... din cur. Și... cam tot acolo rămîne.
Îmi voi permite și o observație vis a vis de argumentul Alinei. Care este valid... atunci cînd este valid. Adică în analiza unui text, în hermeneutică. există atît etimologie(vocabular) cît și contextualitate(context). Dacă textul ar fi fost „Stăm în biserică, în fund”, aș fi fost de acord că ar fi sunat ambiguu. Dar cînd spui „Stăm în fund, pe treptele unei biserici”, nu mai există ambiguitate. „Justificarea” Alinei mi se pare doar un moft cu pretenții lingvistice. A spune că „Stăm în fund, pe treptele unei biserici” te-a dus cu gîndul la fundul bisericii... e o glumiță. Asta ca să nu fim nevoiți să chemăm un lingvist ca să ne lumineze cum stau lucrurile și cu... fundul bisericii. Are biserica fund? Sau e mai corect a spune spatele bisericii. Sau „în partea din spate”? Sau toate sînt corecte și nu facem decît să căutăm nod în papură.
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. decine mă poate lămuri de ce această poezie se află în "şantier" ?
pentru textul : călătorie spre itaca denu l-am cunoscut, nici nu l-am citit pe Virgil Diaconu dar mi se pare că dânsului i s-au deschis cumva ochii, cum şi mie de altfel.
pentru textul : Partidul florii de cireş deO poezie în adevaratul sens al cuvantului, pe care o citesti cu placere,cu imagini vii pe care lev ezi remarc: Te urci copil și te cobori Purtat încet de subțiori și finalul binențeles.
pentru textul : Podul Grant deAsa-i, si cred ca aceasta este o adevarata inclinatie poetica... si un har, deopotriva Bobadil
pentru textul : vorbesc o latină ciudată IV dePagini