...că de data asta Profetul a mers la limita exigenței cu acest text.
Nu că nu ar avea dreptate, mai mult, comentariul lui poate fi luat drept exemplu la acest capitol, dar tot cred că a apăsat un pic prea mult pe accelerația criticii negative. Într-adevăr, textul nu sugerează cum trebuie, însă nu e un text rău, are idee, e curat iar câteva ajustări minore l-ar putea transforma într-un text bun.
Numărând oile (asta mi-a plăcut și m-a atins), desigur nu are legătură cu textul,
Andu

eu sînt destul de îngăduitor cu expresiile fără perdea atunci cînd aduc un plus de savoare textului şi conturează personajul. dar ele trebuie să vină firesc să treci peste ele fără să-ţi pui întrebarea de ce aşa ci să accepţi că da e de acolo din peisaj. Crin are dreptate, aici nu e, e doar o găselniţă care nu aduce niciun aport. dacă spuneai de pildă "cu degetele mirosindu-i încă a ţigară şi a pizdă" poate îmi sugerai o stare abia consumată şi un anumit profil erotic al personajului.
găseşte o alternativă altfel vom trece textul în şantier.

Andu, nu ascult Compact. De fapt NICI NU STIU cine e Compact. Asa ca am un alibi perfect. Finalul imi apartine in totalitate. Despre "promisiunile violate" daca as fi spus pe la spate ar fi fost ridicol de banal. Aproape manelist. Eu prefer insa sa am stil. Stilul sugestivitatii. La urma urmei am senzatia ca tu esti pasionat de cit de brutala si trosnitoare e o imagine. Eu nu ma dau in vint dupa asa ceva. Ma intereseaza mai mult complexitatea senzatiei reverberate in cititor decit valoarea pornografica. Anyway, cam asa ceva.

da. e grea gramatica. voi reveni, voi studia, voi medita, voi corecta

traiasca Hermeneia! :p

o membra de patru ani si o luna

Din nou un text excelent. Eu unul sorb cu nesaț, de fiecare dată, din Crin. Se spune că aroma lui poa' să te-mbete. Aici aduce a Hesse, a starea din "Lupul se stepă". Procedeele stilistice ale Roxanei surpind de fiecare dată, parcă nu are limită, dar stilul, per ansamblu, e matur, bine conturat, solid, e inconfundabil deja.

Mister Doru, mă încântă faptul că nu îți este străin acest text și intenția mea este să-l cunoască foarte multă lume. Este un text oarecum reprezentativ pentru mine și pentru volumul 3, care dacă nu a apărut până acum este dintr-o acută lipsă de timp.Vor apărea aici desigur și texte noi și sper să existe un feedback interesant care să mă ajute.

îi felicit şi eu pe premianţi. regret să spun ca poezia "funk şi brânză de capră" nu a fost nici pe departe cea mai bună. notele de 10 sunt umflate cu clenbuterol. cele două poezii ale Luminiţei Suse (oriana) i-au fost net superioare. La fel poeziile "Femeia cu ochi de felinar" şi "Anotimpul păpuşilor". Regret, de asemenea, că membrii juriului nu au participat la concurs, am fi văzut şi noi cum s-ar fi cotat unii pe alţii.

domul albu, ce spui e interesant si chiar aveam de gind sa iti raspund dar am citit comentariul pina la sfirsit si cu regret oarecum iti spun ca trebuie sa revin asupra deciziei mele. nu raspund nimanui care ma ofenseaza in felul acesta si imi spune ca daca nu ii voi raspunde asa cum ii place lui atunci sint (aprioric) un... perete, in conditiile in care el stabileste care din argumentele mele sint rationale si care nu, deci el fiind si arbitru si jucator. eu nu te-am jignit si deci nu am nici o obligatie sa ma demit si sa raspund cuiva care ma conditioneaza si vorbeste in halul acesta cu mine. poti incerca asta unde vrei si cu cine vrei dar nu cu mine si nu aici.

Maestre, lămurit buștean! Puneți-mi zece întrebări (preferabil, condensate într-o propoziție, fiecare) și am să vă răspund! Eu vorbesc despre bretele și d-voastră mă întrebați de „brăcinar”! Ne înțelegem ca surdul cu mutul! Parol! Ioan J

Bun touche-ul, un crampei de imagine proiectat dincolo de efemer prin acel "si astepta" din final care, desi si eu l-am folosit ori de cate ori m-am simtit inspirat, acum incerc sa gasec "altceva"... nu stiu daca voi gasi insa. Obiectez la juxtapunerea oarecum rimata "haituita/nehotarata" care nu-mi suna bine, cred ca se poate gasi o exprimare mai eleganta... Insa pentru imaginea temperat-regizorala, pentru ritmul interior al unei priviri de o clipa peste "luciul nemiscat al vietii" (cine spune ca metafora a murit?) o penita din acelea pe care unii pe aici care habar n-au pe ce lume traiesc cu cashuletzu la gura zic ca o acord ca sa-l pup in cur pe Virgil Titarenco. Scrie si tu omule care zici ce zici macar ceva pe aproape de asa ceva si o sa te pup si pe tine in cur, ok? (Asta in cazul in care crezi ca eu chiar fac asta, problema ta tinere scriitor debil) Andu

Cred ca polemica la care se gandea Andu ar putea fi formulata astfel: daca incalcarea regulilor in literatura este justificata. Iar modul in care a formulat-o, implica, cred, adeziunea lui pentru DA, aducand un exemplu din actualitatea literara si anume Charles Bukowski. Aceasta inclinatie de a vedea literatura si implicit arta “adevarata” ca existand in afara regulilor, a dogmatismului literar se justifica astazi intr-o lume hyperreala/consumista/postmodernista etc prin interogatia referitoare la utilitatea scrierii (util in sensul pragmatismului lui W James), un raspuns posibil si universal valabil fiind acela ca literatura are o existenta autentica in special prin capacitatea ei de a vechicula concepte, idei umaniste, punand a priori omul si nu haina care il acopera. In favoarea acestei idei – ca “literatura exista fara reguli”- care sugereaza conditia de posibilitate a oricarui act creator, care defineste astfel actul uman in esenta sa, aduc urmatoarele argumente: Argumentul 1: actul literar fiind un act creator reprezinta un mod al omului de situare in “luminisul Fiintei” (Dasein ul lui Heidegger). Adica, a crea prin scris presupune mereu o depasire a conditiei de obiect, a impersonalului si grijii cotidiene, un proiect, un mod de exprimare a propriei fiinte. Insa, o exprimare adecvata a sinelui nu e posibila decat prin acest recurs la sinceritate, la aratarea de sine, ceea ce in inefabilitatea sa infinita, presupune un risc si implicit posibilitatea ratarii ca scriitor si om. De aici, necesitatea de a depasi comunul, existenta sigura de tip animal, dupa cum preciza Blaga, pentru exprimarea individualului, ceea ce nu e posibil fara depasirea regulilor acceptate de comunitatea artistica. Orice mare creator s-a impus prin preluarea ideilor general acceptate, prin negarea lor si imbogatirea fondului literar cu propria sa individualitate. Ne putem aminti de ce a insemnat, la vremea lor, un Goethe, un Baudelaire, un Apollinaire sau chiar Eminescu in cultura noastra. Argumentul 2, strans legat de primul il formulez astfel: actul literar in sine este un act al nonconformitatii, al nebuniei obisnuite, al gratuitatii si revendicarii unui real cizelabil. Mai mult decat orice actiune umana, actul literar este unul al aporiilor: textul revendica totul ( de la limbajul aforistic pana la literatura filosofica nedigerabila) dar nu ofera in schimb decat propria sa fiinta, poate nega indoindu-se de orice cutuma literara sau nu, dar nu ofera alternative sociale, se poate revolta, fara a construi ceva in schimb samd. O constiinta artistica permite detinatorului ei depasirea acestor dileme valabile la nivelul simtului comun, un mod generos de a fi intr o lume complexa si nesigura. Aceasta specificitate a actului literar (dar nu numai) justifica negarea regulilor, depasirea moralei de sclavi ai sistemului (literar dar nu numai) in vederea comunicarii adevarului personal, in acord cu al celuilalt, pana la un punct. Limbajul literaturii descrie progresul ideatic al unei epoci, putand imprima o directie, un drum, cand, la randul sau, devine regula de conduita, adica de a scrie si de a te conforma mesajului scris. Aici, amintesc doar de teza lui Thomas Mann din Doctor Faustus, unde impune modelul geniului ca exemplar pentru specia umana; model inclasabil, sustras oricarei scheme explicative si oricarei norme. Argumentul 3 ( si inchei ca sa nu plictisesc prea mult): actul literar este a priori un spatiu al libertatii. Reprezinta astazi unul din putinele instrumente legitime de manifestare a eului, in integralitatea sa, intr-o lume a controlului reciproc si al cenzurii de orice natura. Daca spatial religios sau cel filosofic sunt limitate, primul, prin nevoia omului de raportare la divin sau nu, cel filosofic, prin accesibilitatea sa redusa, spatiul literar este unul al democratiei, al reconstructiei continue, al juisarii dincolo de rational, al debuseului si permisivitatii unei inocenti recuperabile. Iar aici l-as reaminti pe monsieur Charles, care descrie realul in nuditatea sa spendida si fascinanta. In concluzie, plecand de la specificul uman, si anume acela de a fi creator, trecand prin specificul actului creator literar, -unul al noconformismului, si continuand cu legitimitatea libertatii creatoare si chiar al abuzului de libertate, consider ca incalcarea regulilor in literatura este nu doar justificata, ci mereu dezirabila pentru evitarea unei inchistari si a neadecvarii paradigmei personale si literare la realul in continua re-creere.

erată - minime; interveni

I like so much: "I am the shell of her memory yet silent" It's not a word games, it's just a lyric poem characterizing the future life of you and Iulia.