pentru ca intr-adevar e o poza reusita, care imi place cu atat mai mult cu cat o privesc mai des, pentru ca s a vorbit cam pe langa texul-imagine si prea mult despre sub-text, pt offtopic uri si pentru ca sa dovedesc ca si eu am energie nuptiala, afirm:
ce atrage la aceasta poză ( pt ca in perfectiunea ei afisata tocmai asta induce- senzatia de poză, adica de ireal, de joc prefacut) este intraductibilitatea gestuala pe care o arata, ascunzand totodata tocmai ceea ce vrea sa exprime. mai simplu, vad un joc, unde viata se exprima in 3 stadii: maturitatea si intelegerea, o anume intelepciune si suport pe care il ofera, iesind frumos din scena, cu spatele, asa cum se iesea odata din fata regelui, apoi tanara mireasa, tineretea care accepta si asuma starea de a fi in ceea ce are ea frumos si bun, cu tandrete si sfiiciune as indrazni sa spun, apoi tineretea naiva, dar curata si surazanda din cap pana in picioare, care parca abia asteapta confirmarea din partea miresei ca totul e extraordinar si asta o asteapta si pe ea.
este remarcabil aici faptul ca cele 3 personaje se privesc si ne privesc. apoi ca mainile lor impreunate arata ca una fara alta nu se poate; ele se hranesc una din alta, se sustin si se intemeiaza in ceea ce sunt, simt si vor face. daca la rubliov sfanta treime avea acelasi tip de privire, dar cu picioarele incrucisate, aici avem mainile inlantuite...nu stiu pe care din cele 2 variante sa le prefer.
Nu spun ca aceasta poza e mincinoasa. Viata si casatoria in speta nu inseamna doar atat. Dar ceea ce garanteaza si fundamenteaza gestul inefabil exprimat aici, generozitatea si bucuria, viata ca sarbatoare si joc, tocmai ca revolta impotriva raului si uratului care pandesc aproape, justifica acest argument scos in fata, fie ca il pricepem fie ca nu.
Am recitit recent Cantarea Cantarilor. Discursul e acelasi: momentul iubirii si al impartasirii acesteia trebuie...strigat, pt ca, altfel, ca si aici, prin dispute sterile si inutile, pierdem esentialul. Si uitam.
Eu nu vreau sa uit asta. Multumesc..
Niculescu, observ o tendinta de a raspunde agresiv comentariilor care, dintr-un motiv sau altul, nu iti cad bine. Nu trebuie confundata exigenta (si chiar este imbucurator ca pari a fi un adept al ei) cu ironiile si agresivitatea. Este adevarat ca este de preferat un comentariu asa cum l-ai cerut tu, pentru ca numai astfel el poate fi folositor, dar, pe de alta parte, nu putem inregimenta modalitatea in care fiecare vrea sa faca sau nu critica. Iar adresari de genul "in mandria ta de Mare Poet" sunt lipsite de respectul pe care incercam sa il promovam pe hermeneia.
Cristina, filosofia imanentă e filosofie, iar literatura, literatură. Că ele se combină, că se intersectează până la un punct, că pot face un hibrid interesant... astea-s altă treabă. Dar a confunda, la propriu, filosofia cu literatura numai pentru a-ţi atrage un argument e un gest semidoct.
"cel mai bine te prinde infailibilul si plinul de sine" - la asta nu răspund. Dar sper să fie ultima dată când îmi daţi la palmă aşa, ca o educatoare de pension.
Un poem cum imi place mie sa citesc, o desfatare. Amprenta masculinitatii, un pic de visare, un pic de revolta... salt'n'pepa. Iar maine chiar vom avea o zi imposibila ca un titlu de volum de versuri. Cu placerea lecturii, Bobadil. P.S. Versurile mi se par un pic prea "rupte" prea multe capete de rand adica. "E un devreme prea tarziu" merita un dom perignon maestre... devreme sau tarziu nici nu mai conteaza :-)
se simte mult dincolo de prozolirismul utilizat iar atmosfera ideii este foarte frumos ocrotita. un personaj previzibil, natural si iscusit retusat. mi-a facut placere sa citesc o proza buna, in aceasta seara de Inca weekend. felicitari Sorin! si semnul meu de apreciere fara rezerve!
Nici nu mă mai miră. Și asta dacă stau să mă uit la ultima postare a celui care mi-a comentat textul de mai sus. Oricum, nu este un text de șantier.
Andu, felul tău de a citi și de a gândi este abject și nu textul. Mă întreb, oare de ce ai reacționat atât de vehement? Eu cred că te-ai simțit vizat ...
da, multumim Sebi. Bine, ce e drept e drept, nu am putut fi prezenta dar nu din motive de alaptare, am incheiat faza asta, fetita mea are 1 an jumate si nu aveam cu cine o lasa, dar in fine, ideea este ca ma bucur sa vad ca Mirela si Maria au gasit in asta o sursa de provocare la bucuroase marturisiri. Multumim de urare in schimb si ...sa ne fie toturor sanatoase familiile. Felicitari tuturor castigatorilor fie ...novici sau seniori :)
...nu vreau să cad în "romanțios" Virgil, de aceea pun contextul. la urma urmei sunt oameni care iubesc și în România zilelor noastre. merci de opinie. rețin acel ...poate!
Dihania, ţi s-a explicat - cred - la timpul respectiv problema acelui text, dar ai continuat să-l postezi la fel + încă un fragment. Acum, văd că umbli cu ţidula prin sat, intrând cu ciubotele de cauciuc pe textele oamenilor, ceea ce, de data asta, nu-mi mai ridică întrebări, ci-mi coboară evidenţe. Îţi recomand să citeşti regulamentul site-ului pentru a vedea ce nu e în regulă cu textul tău, deşi ceva îmi spune că ai priceput, dar îti place să te victimizezi. La următoarul derapaj, voi propune suspendarea ta.
Virgile nu mai traiesti in Romania de ceva vreme insa modul cum intelegi realitatile noastre denota multa dibacie. Probabil ca ne vom astepta cu totii la o noua reforma. Si poate ca de data aceasta se va petrece in bine :)
chiar reușit textul. de la început pînă la sfîrșit. mai aștept texte din acestea. mi-ar fi greu să punctez numai un singur lucru care mi-a plăcut. aș avea sentimentul că le-aș trăda pe celelalte. e fascinant să văd ce bine scrii în românește știind ce bine scrii în engleză.
urmarind filmul Sunshine ceva a ramas neterminat in mine...filmul este drama unor oameni de stiinta plecati sa salveze soarele care era pe moarte, completat de un soundtrack superb al lui John Murphy (da, filmul este britanic..;))...in fine, daca te intereseaza the trailer is here: http://www.youtube.com/watch?v=YZ2-xR54UDU
despre rindurile de mai sus, doar light verse, deci un fel de foreplay poetic..cu accent pe mortalitate individuala si tangenta la orice soare ne alegem: interior, exterior si, posibil chiar si californian..:)
dupa unii (si au fost n polemici in revistele literare) nu "e normal in cazul lui", demitizarea a adus in discutie si acest aspect. ce vroiam sa subliniez... nu este suficient sa preiei doar vocabularul si unele motive, trebuie sa faci plauzibila , valoroasa si "pe bune" dedicatia implicita. altfel risti o pastisa, in cel mai fericit caz. dar hei! decat epigon mai bine fan:)
exista o adresa de email pentru asta. cred ca ti-am raspuns ori de cite ori m-ai intrebat ceva acolo. nu cred ca e civilizat sa vorbesti despre defecte la nivel de insesctar fara sa le numesti. este doar un mod de a improsca cu noroi. asta vorbeste mai mult despre intentii meschine de denigrare decit despre altceva.
ca intotdeauna Alma, un critic lucid si intransigent, multumesc francisc, ma faci sa zimbesc, ar trebui sa scrii ceva despre bogumilii postmodernismului aranca, in dragoste nu exista arta ci doar inconstienta
Comentariul acesta împreună cu penița de la comentariul anterior sunt valabile. Primul comentariu a fost scris din greșeală, mea culpa, acela urmând să-l fi scris pentrul poemul Epifania după Simion. Îl citesc pe acest autor de multă vreme și sper să nu fie vreo problemă cu acest gen de greșeală. Mulțumesc editorilor și autorului acestui text. Am observat la timp verificându-mi notițele de peste zi. Îmi place să-l citesc pe aalizeei. E felul meu de a-i arăta că nu mă comport precum vecinul lui de la patru. Nu mă deranjeaza aalizeei că-ți scuturi viața peste mine! Conștient este bărbatul din tine precum conștientă de trecerea primăverilor este și femeia ta, Eli, Eli, Primavera, Primavera și așmd– (repetiție des întâlnită în poemele altaiyrene când îi atribuie femeii un nume) Primavera, primavera (dacă-mi permite autorul) te desculță tu, femeie a lui dumnezeu, ce stai ca o stană de piatră, te făcui femeie să te-nmulțești precum Rahila. Fluturi de hârtie, origami , autorul cu siguranță făcea acasă, la mama lui din caietul de dictando dar să-i facă din femeie? Ce bine! Reușește să fie copil - matur și să-și acopere tristețea foarte bine sub un gri liquify și un ceai de busuioc luat drept terapie pentru zilele în care își macină trecerea timpului în bucătăria unui bloc din caritierul de nord. Pe masă “ poetul ar imagina aici un plic”, ceaiul îndulcit, fără timbru, o femeie, câtă adăstare! “Aceasta nu e o chemare e doar o incantație ieftină pentru a înduioșa cititorii”. Oare? Eli, Eli” scrie tu pe mine - un alt toiag, o altă tarana”. Vrei un inceput de viață dragă altaiyr. Totul stă în puterea toiagului tău. Este toiagul pe care te sprijini si cu care scuturi frunze oilor tale, și-i mai dai și alte întrebuințări.” Aruncă-l altaiyr! “El îl aruncă si iată-l un sarpe iute târâtor” Prinde-l! Sa nu-ți fie frică, căci se va întoarce la înfațișarea lui dintâi... ÎNFĂȚIȘAREA LUI DINTÂI... Frumos poem, sincer și studiat cu foarte multă atenție, amănunte din bucătăria sa, mâncarea, peștele- hrana biblică ai spune,dar nu, este asemănarea cu autorul nostru mai degrabă .Carnea trupului său nu mai contează , solzii în schimb îl pun în valoare. Este un poet în adevăratul sens al cuvântului. Este o beție de cuvinte, o fântână fermecată. Poate că toți avem nevoie din când în când de câte un semn și atunci m-am gândit să las și eu aici acest semn lângă scrisoarea ta. Sil VIA
Mulțumesc, Alma, da, sunt spații întrepătrunse, e o rugă. Despre inimile îngropate în lacrimi poate s-a mai scris, așa am simțit eu, așa cred că aș scrie și peste o mie de ani, pe acest pământ, de aș mai fi copilul Terrei. Lumină Sfântă, ție.
interesanta ideea de a construi poezie. mesajul nu își pierde menirea, însă se încifrează în text, încât, ca citior, te întrebi dacă autorul a voit să exprime ideea din titlu sau să se descopere cititorului în toată complexitatea sa.
ana, mi s-a mai reprosat incipitul. nu pot spune ca l-am construit special asa pentru ca nu ar fi adevarat. cred ca acolo am identificat problema. recunosc ca m-a luat prin surprindere. multumesc mult pentru semn. dorin, tie si femeii adevarate, va multumesc! ...
"arheologii se minunează încearcă să dezlege misterul
acestui ritual în care moartea vine pe dinăuntru
grăbește-te
pe sufletul acesta numit stîncă sau invers
cei cu mania grandorii vor construi
cel mai mare baraj"
o creație emoționantă. inspirată și inspirată din realitatea trăirilor autoarei. felicitări pentru transmiterea stărilor ce le trăiești. ca și cel ce a scris înaintea mea, observ că titlu ar trebui să fie potrivit acestui mișcător text.
Un text minimalist este extrem, extrem de pretențios. E ca și cum l-ai vedea la microscop. Trebuie să fie impecabil, ca stropul de rouă în care încape soarele.
Și dacă tot suntem în sfera aforismelor, spun și eu:
„Unii mor fiind încă în viaţă, alţii trăiesc şi după moarte.” (Valeriu Butulescu) Și mai adaug din spusele altora, să învățăm să trăim frumos, să învățăm să murim frumos!
Cât despre a cere respect, cred că e jalnic. Iar a cere respect doar pentru niște ani în plus e și mai jalnic.
Respectul începe cu noi înșine.
Repet ce mai spuneam altă dată: respectă-te mai mult, Andu. Meriți!
Să te adresezi cuiva cu expresia „mucosul de tine” nu cred că e prea elegant pentru tine și nici prea confortabil pentru persoana în cauză. Ori a te adresa cuiva cu o prescurtare dintr-un nume ales de cel în cauză nu cred că e o jignire, lipsă de respect sau lipsă de educație. Doar nu ai vrea să ți se spună „domnule Andu Moldovan”? Sau poate da. Ai tot dreptul, numai că mie, în acest caz, mi s-ar părea cel puțin peiorativ acest mod de adresare.
Hai să fim toleranți, eleganți, inteligenți! Mereu am fost convinsă că mânuitorii cuvântului trebuie să fie consecvenți artei și adevărului, chiar și în comentariile critice.
Revenind la text, recunosc că ideea are forță și m-a pus pe gânduri... poate și pentru faptul că am mai auzit-o iar acum doar se confirmă. Nu pot să spun decât că nașterea ne condamnă la moarte... dar cred că și asta au spus-o alții înaintea mea.
Cred că textele care sunt peste 50 % aforistice ies din sfera poeziei.
Nu îmi place cum sună "virgule vesele". "Cicatricele" este pluralul corect.
Însă îmi place finalul textului, este emoţionant. La fel ca toate cuvintele în care ne regăsim. Cine mai ştie rugăciunea cu îngerul?!...
multumesc Lucian, adevarat ca in tot ce scriem, descoperim bucati de suflet, mai mari sau mai mici, in functie de "adancimea zilei dintre umeri"... asta in legatura cu trairea aceea de care ziceai.
După acest duş rece pe care mi l-ai servit, mă simt umilit că de atâta timp nu m-am învrednicit să citesc acel „Corpus hermeticum”; precum nu l-am citit, decât pe sărite, nici pe R.G. Am s-o fac cât de curând voi putea. Dar asta, sunt sigur, nu mă va putea apropia de interpretarea ta faţă de care textul meu îşi râde singur de el.
Cu toate acestea îndrăznesc să spun cele ce urmează.
Ceea ce reţin din comentariul tău este că Heidegger prin „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.” se întâlneşte cu marii gnostici prin Poeticul care depăşeşte filosofia (aşa cum o înţelegem noi astăzi).
Şi se mai întâmplă ceva.
Oricum, Poetul ca şi orice Mare Gnostic, e sortit totuşi utopiei. Şi aceasta deoarece fiind „locuit de Fiinţa” infinită şi astfel autoreferenţială în identitatea sa, el, poetul/gnosticul nu poate sugera (metaforic) decât cel mult (prin absurd) un număr infinit numărabil (cantorian) de sensuri ale Fiinţei şi nu toate sensurile de puterea continuului (tot cantorian) ale Acesteia. Prin urmare cred că are dreptate Andrei Cornea să afirme că avem de-a face, noi europenii, de peste două mii de ani cu o „Utopie pur şi simplu, în forma ei cea mai pură, mai metafizică şi mai abstractă”. Lucru ce s-a răsfrânt (aiurea?!) într-o anumită logică care a preluat „Identitatea” (autoreferenţialităţii Fiinţei) drept principiu de bază căruia ar trebui să i se conformeze lumea noastră (concretă) de toate zilele. Dar asta pare a fi altă problemă. Şi nu e! Pentru că zice tot Heidegger: „…unde acţionează propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se păstrează contactul cu fiinţarea curentă şi se crede că e de ajuns să iei fiinţarea, aşa cum s-a făcut până acum, ca fiinţare pur şi simplu. Însă în felul acesta întrebarea privitoare la fiinţă este recuzată, iar fiinţa e tratată ca un nimic (nihil), ceea ce într-un anume fel ea şi „este” în măsura în care fiinţează. A avea de-a face doar cu fiinţarea în vreme ce se cade în uitarea fiinţei – iată ce este nihilismul. Nihilismul înţeles astfel este, el abia, temeiul acelui nihilism pe care Nietzsche l-a expus în cartea întâi din Voinţa de putere.”. Acelaşi nihilism care azi, departe de a nega „Identitate”, o atribuie cu o eroare de putere exponenţială, devenirii/”fiinţării” deoarece această devenire extrem de accelerată acum, în lumea noastră curentă , a «devenit» atât de «reală» şi concertă. Aşa cum de altfel se întâmplă şi în «poetica PoMo». De care toată lumea zice că am scăpat (mai ales cei ce o practică, în continuare, cu fervoare). În alt text voi reveni (eroarea este umană, perseverarea…). Ca şi asupra corelatului constituit de «analitica limbajului».
Textul are carente in prima strofa ce reprezinta o stereotipie atat prin constructie(as fi vrut/dar + repetitie agasanta), cat si la nivelul ideilor("le crescusera aripi", "le crescusera coltii de leu" etc). Remarc in mode special: "ci doar un împrumut mereu neînapoiat al lui dumnezeu către mine" si finalul incepand cu "atîrn în gol uneori odihnindu-mă"... Ialin
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
pentru ca intr-adevar e o poza reusita, care imi place cu atat mai mult cu cat o privesc mai des, pentru ca s a vorbit cam pe langa texul-imagine si prea mult despre sub-text, pt offtopic uri si pentru ca sa dovedesc ca si eu am energie nuptiala, afirm:
ce atrage la aceasta poză ( pt ca in perfectiunea ei afisata tocmai asta induce- senzatia de poză, adica de ireal, de joc prefacut) este intraductibilitatea gestuala pe care o arata, ascunzand totodata tocmai ceea ce vrea sa exprime. mai simplu, vad un joc, unde viata se exprima in 3 stadii: maturitatea si intelegerea, o anume intelepciune si suport pe care il ofera, iesind frumos din scena, cu spatele, asa cum se iesea odata din fata regelui, apoi tanara mireasa, tineretea care accepta si asuma starea de a fi in ceea ce are ea frumos si bun, cu tandrete si sfiiciune as indrazni sa spun, apoi tineretea naiva, dar curata si surazanda din cap pana in picioare, care parca abia asteapta confirmarea din partea miresei ca totul e extraordinar si asta o asteapta si pe ea.
pentru textul : Feminitate sine qua non deeste remarcabil aici faptul ca cele 3 personaje se privesc si ne privesc. apoi ca mainile lor impreunate arata ca una fara alta nu se poate; ele se hranesc una din alta, se sustin si se intemeiaza in ceea ce sunt, simt si vor face. daca la rubliov sfanta treime avea acelasi tip de privire, dar cu picioarele incrucisate, aici avem mainile inlantuite...nu stiu pe care din cele 2 variante sa le prefer.
Nu spun ca aceasta poza e mincinoasa. Viata si casatoria in speta nu inseamna doar atat. Dar ceea ce garanteaza si fundamenteaza gestul inefabil exprimat aici, generozitatea si bucuria, viata ca sarbatoare si joc, tocmai ca revolta impotriva raului si uratului care pandesc aproape, justifica acest argument scos in fata, fie ca il pricepem fie ca nu.
Am recitit recent Cantarea Cantarilor. Discursul e acelasi: momentul iubirii si al impartasirii acesteia trebuie...strigat, pt ca, altfel, ca si aici, prin dispute sterile si inutile, pierdem esentialul. Si uitam.
Eu nu vreau sa uit asta. Multumesc..
Niculescu, observ o tendinta de a raspunde agresiv comentariilor care, dintr-un motiv sau altul, nu iti cad bine. Nu trebuie confundata exigenta (si chiar este imbucurator ca pari a fi un adept al ei) cu ironiile si agresivitatea. Este adevarat ca este de preferat un comentariu asa cum l-ai cerut tu, pentru ca numai astfel el poate fi folositor, dar, pe de alta parte, nu putem inregimenta modalitatea in care fiecare vrea sa faca sau nu critica. Iar adresari de genul "in mandria ta de Mare Poet" sunt lipsite de respectul pe care incercam sa il promovam pe hermeneia.
pentru textul : photo deCristina, filosofia imanentă e filosofie, iar literatura, literatură. Că ele se combină, că se intersectează până la un punct, că pot face un hibrid interesant... astea-s altă treabă. Dar a confunda, la propriu, filosofia cu literatura numai pentru a-ţi atrage un argument e un gest semidoct.
"cel mai bine te prinde infailibilul si plinul de sine" - la asta nu răspund. Dar sper să fie ultima dată când îmi daţi la palmă aşa, ca o educatoare de pension.
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit desi noi "astia din diaspora" cu ce ne alegem?
pentru textul : Rezidențe de creație la Institutul Cultural Român din Paris deUn poem cum imi place mie sa citesc, o desfatare. Amprenta masculinitatii, un pic de visare, un pic de revolta... salt'n'pepa. Iar maine chiar vom avea o zi imposibila ca un titlu de volum de versuri. Cu placerea lecturii, Bobadil. P.S. Versurile mi se par un pic prea "rupte" prea multe capete de rand adica. "E un devreme prea tarziu" merita un dom perignon maestre... devreme sau tarziu nici nu mai conteaza :-)
pentru textul : 3:59 a.m. dese simte mult dincolo de prozolirismul utilizat iar atmosfera ideii este foarte frumos ocrotita. un personaj previzibil, natural si iscusit retusat. mi-a facut placere sa citesc o proza buna, in aceasta seara de Inca weekend. felicitari Sorin! si semnul meu de apreciere fara rezerve!
pentru textul : Portret cu bătrân în prag deNici nu mă mai miră. Și asta dacă stau să mă uit la ultima postare a celui care mi-a comentat textul de mai sus. Oricum, nu este un text de șantier.
Andu, felul tău de a citi și de a gândi este abject și nu textul. Mă întreb, oare de ce ai reacționat atât de vehement? Eu cred că te-ai simțit vizat ...
Eugen
pentru textul : Bățos. deda, multumim Sebi. Bine, ce e drept e drept, nu am putut fi prezenta dar nu din motive de alaptare, am incheiat faza asta, fetita mea are 1 an jumate si nu aveam cu cine o lasa, dar in fine, ideea este ca ma bucur sa vad ca Mirela si Maria au gasit in asta o sursa de provocare la bucuroase marturisiri. Multumim de urare in schimb si ...sa ne fie toturor sanatoase familiile. Felicitari tuturor castigatorilor fie ...novici sau seniori :)
pentru textul : Concursul Internaţional “Toamna bacoviană-130” şi-a desemnat câştigătorii de...nu vreau să cad în "romanțios" Virgil, de aceea pun contextul. la urma urmei sunt oameni care iubesc și în România zilelor noastre. merci de opinie. rețin acel ...poate!
pentru textul : luni... e o profesie dehopa! alba a intrat cu argumente obiective pe site si asilor a inceput sa li se bulbuce andrenalina critico literara (ca sa fiu domol)
gabi, si pe-aici e o rasa ariana dpdv al textologiei, n-ai scapat de fantome. mie mi-a placut poezia. te sfatuiesc sa nu te lasi intimidata.
pentru textul : Devorah deDihania, ţi s-a explicat - cred - la timpul respectiv problema acelui text, dar ai continuat să-l postezi la fel + încă un fragment. Acum, văd că umbli cu ţidula prin sat, intrând cu ciubotele de cauciuc pe textele oamenilor, ceea ce, de data asta, nu-mi mai ridică întrebări, ci-mi coboară evidenţe. Îţi recomand să citeşti regulamentul site-ului pentru a vedea ce nu e în regulă cu textul tău, deşi ceva îmi spune că ai priceput, dar îti place să te victimizezi. La următoarul derapaj, voi propune suspendarea ta.
pentru textul : stare de fapt deVirgile nu mai traiesti in Romania de ceva vreme insa modul cum intelegi realitatile noastre denota multa dibacie. Probabil ca ne vom astepta cu totii la o noua reforma. Si poate ca de data aceasta se va petrece in bine :)
pentru textul : scrisoarea a treia către români dede aia am specificat vol I. Doiul nici mie nu prea mi-a placut:)
pentru textul : Noapte bună, copii dechiar reușit textul. de la început pînă la sfîrșit. mai aștept texte din acestea. mi-ar fi greu să punctez numai un singur lucru care mi-a plăcut. aș avea sentimentul că le-aș trăda pe celelalte. e fascinant să văd ce bine scrii în românește știind ce bine scrii în engleză.
pentru textul : Apucîndu-l de falcă deurmarind filmul Sunshine ceva a ramas neterminat in mine...filmul este drama unor oameni de stiinta plecati sa salveze soarele care era pe moarte, completat de un soundtrack superb al lui John Murphy (da, filmul este britanic..;))...in fine, daca te intereseaza the trailer is here: http://www.youtube.com/watch?v=YZ2-xR54UDU
despre rindurile de mai sus, doar light verse, deci un fel de foreplay poetic..cu accent pe mortalitate individuala si tangenta la orice soare ne alegem: interior, exterior si, posibil chiar si californian..:)
glad to see ya!:p
pentru textul : Ra dedupa unii (si au fost n polemici in revistele literare) nu "e normal in cazul lui", demitizarea a adus in discutie si acest aspect. ce vroiam sa subliniez... nu este suficient sa preiei doar vocabularul si unele motive, trebuie sa faci plauzibila , valoroasa si "pe bune" dedicatia implicita. altfel risti o pastisa, in cel mai fericit caz. dar hei! decat epigon mai bine fan:)
pentru textul : emindoină deexista o adresa de email pentru asta. cred ca ti-am raspuns ori de cite ori m-ai intrebat ceva acolo. nu cred ca e civilizat sa vorbesti despre defecte la nivel de insesctar fara sa le numesti. este doar un mod de a improsca cu noroi. asta vorbeste mai mult despre intentii meschine de denigrare decit despre altceva.
pentru textul : despre o femeie goală deca intotdeauna Alma, un critic lucid si intransigent, multumesc francisc, ma faci sa zimbesc, ar trebui sa scrii ceva despre bogumilii postmodernismului aranca, in dragoste nu exista arta ci doar inconstienta
pentru textul : de profundis deComentariul acesta împreună cu penița de la comentariul anterior sunt valabile. Primul comentariu a fost scris din greșeală, mea culpa, acela urmând să-l fi scris pentrul poemul Epifania după Simion. Îl citesc pe acest autor de multă vreme și sper să nu fie vreo problemă cu acest gen de greșeală. Mulțumesc editorilor și autorului acestui text. Am observat la timp verificându-mi notițele de peste zi. Îmi place să-l citesc pe aalizeei. E felul meu de a-i arăta că nu mă comport precum vecinul lui de la patru. Nu mă deranjeaza aalizeei că-ți scuturi viața peste mine! Conștient este bărbatul din tine precum conștientă de trecerea primăverilor este și femeia ta, Eli, Eli, Primavera, Primavera și așmd– (repetiție des întâlnită în poemele altaiyrene când îi atribuie femeii un nume) Primavera, primavera (dacă-mi permite autorul) te desculță tu, femeie a lui dumnezeu, ce stai ca o stană de piatră, te făcui femeie să te-nmulțești precum Rahila. Fluturi de hârtie, origami , autorul cu siguranță făcea acasă, la mama lui din caietul de dictando dar să-i facă din femeie? Ce bine! Reușește să fie copil - matur și să-și acopere tristețea foarte bine sub un gri liquify și un ceai de busuioc luat drept terapie pentru zilele în care își macină trecerea timpului în bucătăria unui bloc din caritierul de nord. Pe masă “ poetul ar imagina aici un plic”, ceaiul îndulcit, fără timbru, o femeie, câtă adăstare! “Aceasta nu e o chemare e doar o incantație ieftină pentru a înduioșa cititorii”. Oare? Eli, Eli” scrie tu pe mine - un alt toiag, o altă tarana”. Vrei un inceput de viață dragă altaiyr. Totul stă în puterea toiagului tău. Este toiagul pe care te sprijini si cu care scuturi frunze oilor tale, și-i mai dai și alte întrebuințări.” Aruncă-l altaiyr! “El îl aruncă si iată-l un sarpe iute târâtor” Prinde-l! Sa nu-ți fie frică, căci se va întoarce la înfațișarea lui dintâi... ÎNFĂȚIȘAREA LUI DINTÂI... Frumos poem, sincer și studiat cu foarte multă atenție, amănunte din bucătăria sa, mâncarea, peștele- hrana biblică ai spune,dar nu, este asemănarea cu autorul nostru mai degrabă .Carnea trupului său nu mai contează , solzii în schimb îl pun în valoare. Este un poet în adevăratul sens al cuvântului. Este o beție de cuvinte, o fântână fermecată. Poate că toți avem nevoie din când în când de câte un semn și atunci m-am gândit să las și eu aici acest semn lângă scrisoarea ta. Sil VIA
pentru textul : tablou din cartierul de nord deMulțumesc, Alma, da, sunt spații întrepătrunse, e o rugă. Despre inimile îngropate în lacrimi poate s-a mai scris, așa am simțit eu, așa cred că aș scrie și peste o mie de ani, pe acest pământ, de aș mai fi copilul Terrei. Lumină Sfântă, ție.
pentru textul : infans deinteresanta ideea de a construi poezie. mesajul nu își pierde menirea, însă se încifrează în text, încât, ca citior, te întrebi dacă autorul a voit să exprime ideea din titlu sau să se descopere cititorului în toată complexitatea sa.
pentru textul : merg pe urma cuvintelor deana, mi s-a mai reprosat incipitul. nu pot spune ca l-am construit special asa pentru ca nu ar fi adevarat. cred ca acolo am identificat problema. recunosc ca m-a luat prin surprindere. multumesc mult pentru semn. dorin, tie si femeii adevarate, va multumesc! ...
pentru textul : spălat uscat și deloc pufos deFrancisc, eu iau antialergice :-). Sa mai iau și poezie? Care primăvară? Te mai aștept.
pentru textul : no memory de"arheologii se minunează încearcă să dezlege misterul
acestui ritual în care moartea vine pe dinăuntru
grăbește-te
pe sufletul acesta numit stîncă sau invers
cei cu mania grandorii vor construi
cel mai mare baraj"
fragnmentul acesta mă fascinează. de aceea:
pentru textul : sicrie suspendate deo creație emoționantă. inspirată și inspirată din realitatea trăirilor autoarei. felicitări pentru transmiterea stărilor ce le trăiești. ca și cel ce a scris înaintea mea, observ că titlu ar trebui să fie potrivit acestui mișcător text.
pentru textul : Casa cu vedere spre moarte deUn text minimalist este extrem, extrem de pretențios. E ca și cum l-ai vedea la microscop. Trebuie să fie impecabil, ca stropul de rouă în care încape soarele.
Și dacă tot suntem în sfera aforismelor, spun și eu:
„Unii mor fiind încă în viaţă, alţii trăiesc şi după moarte.” (Valeriu Butulescu) Și mai adaug din spusele altora, să învățăm să trăim frumos, să învățăm să murim frumos!
Cât despre a cere respect, cred că e jalnic. Iar a cere respect doar pentru niște ani în plus e și mai jalnic.
Respectul începe cu noi înșine.
Repet ce mai spuneam altă dată: respectă-te mai mult, Andu. Meriți!
Să te adresezi cuiva cu expresia „mucosul de tine” nu cred că e prea elegant pentru tine și nici prea confortabil pentru persoana în cauză. Ori a te adresa cuiva cu o prescurtare dintr-un nume ales de cel în cauză nu cred că e o jignire, lipsă de respect sau lipsă de educație. Doar nu ai vrea să ți se spună „domnule Andu Moldovan”? Sau poate da. Ai tot dreptul, numai că mie, în acest caz, mi s-ar părea cel puțin peiorativ acest mod de adresare.
Hai să fim toleranți, eleganți, inteligenți! Mereu am fost convinsă că mânuitorii cuvântului trebuie să fie consecvenți artei și adevărului, chiar și în comentariile critice.
Revenind la text, recunosc că ideea are forță și m-a pus pe gânduri... poate și pentru faptul că am mai auzit-o iar acum doar se confirmă. Nu pot să spun decât că nașterea ne condamnă la moarte... dar cred că și asta au spus-o alții înaintea mea.
pentru textul : 100% safe deCred că textele care sunt peste 50 % aforistice ies din sfera poeziei.
Nu îmi place cum sună "virgule vesele". "Cicatricele" este pluralul corect.
pentru textul : duminica nu ploua niciodată deÎnsă îmi place finalul textului, este emoţionant. La fel ca toate cuvintele în care ne regăsim. Cine mai ştie rugăciunea cu îngerul?!...
multumesc Lucian, adevarat ca in tot ce scriem, descoperim bucati de suflet, mai mari sau mai mici, in functie de "adancimea zilei dintre umeri"... asta in legatura cu trairea aceea de care ziceai.
pentru textul : oceanul mai adânc decât oceanul deMulţumesc Adriana
Pentru răbdarea de a parcurge textul.
După acest duş rece pe care mi l-ai servit, mă simt umilit că de atâta timp nu m-am învrednicit să citesc acel „Corpus hermeticum”; precum nu l-am citit, decât pe sărite, nici pe R.G. Am s-o fac cât de curând voi putea. Dar asta, sunt sigur, nu mă va putea apropia de interpretarea ta faţă de care textul meu îşi râde singur de el.
Cu toate acestea îndrăznesc să spun cele ce urmează.
Ceea ce reţin din comentariul tău este că Heidegger prin „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.” se întâlneşte cu marii gnostici prin Poeticul care depăşeşte filosofia (aşa cum o înţelegem noi astăzi).
Şi se mai întâmplă ceva.
Oricum, Poetul ca şi orice Mare Gnostic, e sortit totuşi utopiei. Şi aceasta deoarece fiind „locuit de Fiinţa” infinită şi astfel autoreferenţială în identitatea sa, el, poetul/gnosticul nu poate sugera (metaforic) decât cel mult (prin absurd) un număr infinit numărabil (cantorian) de sensuri ale Fiinţei şi nu toate sensurile de puterea continuului (tot cantorian) ale Acesteia. Prin urmare cred că are dreptate Andrei Cornea să afirme că avem de-a face, noi europenii, de peste două mii de ani cu o „Utopie pur şi simplu, în forma ei cea mai pură, mai metafizică şi mai abstractă”. Lucru ce s-a răsfrânt (aiurea?!) într-o anumită logică care a preluat „Identitatea” (autoreferenţialităţii Fiinţei) drept principiu de bază căruia ar trebui să i se conformeze lumea noastră (concretă) de toate zilele. Dar asta pare a fi altă problemă. Şi nu e! Pentru că zice tot Heidegger: „…unde acţionează propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se păstrează contactul cu fiinţarea curentă şi se crede că e de ajuns să iei fiinţarea, aşa cum s-a făcut până acum, ca fiinţare pur şi simplu. Însă în felul acesta întrebarea privitoare la fiinţă este recuzată, iar fiinţa e tratată ca un nimic (nihil), ceea ce într-un anume fel ea şi „este” în măsura în care fiinţează. A avea de-a face doar cu fiinţarea în vreme ce se cade în uitarea fiinţei – iată ce este nihilismul. Nihilismul înţeles astfel este, el abia, temeiul acelui nihilism pe care Nietzsche l-a expus în cartea întâi din Voinţa de putere.”. Acelaşi nihilism care azi, departe de a nega „Identitate”, o atribuie cu o eroare de putere exponenţială, devenirii/”fiinţării” deoarece această devenire extrem de accelerată acum, în lumea noastră curentă , a «devenit» atât de «reală» şi concertă. Aşa cum de altfel se întâmplă şi în «poetica PoMo». De care toată lumea zice că am scăpat (mai ales cei ce o practică, în continuare, cu fervoare). În alt text voi reveni (eroarea este umană, perseverarea…). Ca şi asupra corelatului constituit de «analitica limbajului».
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul deTextul are carente in prima strofa ce reprezinta o stereotipie atat prin constructie(as fi vrut/dar + repetitie agasanta), cat si la nivelul ideilor("le crescusera aripi", "le crescusera coltii de leu" etc). Remarc in mode special: "ci doar un împrumut mereu neînapoiat al lui dumnezeu către mine" si finalul incepand cu "atîrn în gol uneori odihnindu-mă"... Ialin
pentru textul : futility I dePagini