măcinare, la propriu şi la figurat, asta îmi induc mie termenii anume aleşi ai acestui haiku. drept pentru care spun că a reuşit să ajungă la destinaţie!
Un text interesant. Imi plac ideile versurilor doi si cinci. Versul trei imi pare ca ramane in aer. Ideea lui e practic taiata. Cred ca ar veni bine un vers dupa care sa spuna ce ascund zambetele. Uite de exemplu eu vreau sa inteleg "zambetele tale ascund... dintii" (glumesc, evident !). Ialin
Am încercat să înrămez în vers o atmosferă cu totul specială. Dacă se simte asta, înseamnă că le-a fost drag şi cuvintelor să joace şotron la lumina veiozei :)
Paul, mulţumesc mult pentru cuvintele încurajatoare, pentru sugestie, pentru empatia din ,,vale" şi pentru evidenţierea poemului. Ai dreptate, versul final ar trebuie să fie după ,,struguri". De fapt, nici nu contează restul ( sursa şi timpul ) :). Am remarcat şi în timpul recitării că se impune ,,oprire" ( ca în psalmi ).
Deci, voi elimina versurile finale:
,,din via ta
până spre zori" Mulţumesc din nou.
Astăzi trebuie să mai spun cuiva un mare MULŢUMESC! L-am spus :)
Îmi place finalul şi aş reformula începutul din motive soresciene. ("Mă întorc cu faţa la perete/ Şi le spun prietenilor îndureraţi/ Mă întorc repede").
Adriana, ai spus ceva din ceea ce căutai să spui și altceva din ceea ce nu cred că voiai să spui prin acest poem. Mie îmi plac ambele secțiuni, cum? Simplu, închid ochii.
Margas
ma incurca putin localizarea auctoriala din strofa 2 (visul?) dar imi place poemul, per total, experienta oniricului constientizat si dedublarea. ti-a iesit (as renunta la "noaptea o leg de piciorul patului să nu fugă" care e inutil si devine naiv, in context). congrat.
Salutare Adela! Nu-mi place imaginea "zilelelor trase la xerox" sau a ingerilor ce se joaca "de-a v-ați ascunselea". Cred c-ar trebui sa faci ceva, macar cu primul vers. Si da, aici sentimentele au corp material, modificandu-si de la o clipa la alta alcatuirea. "te iubesc, mai mult pentru doomuri..." - super fain finalul.
chei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
e ușor să faci praf, însă pentru asta trebuie să treci de la aspirator la mătură. ok. citește-mă. am udat mătura. aștept părerea ta. cu sympatheia, yester
Maria, ai incercat sa asezi textul (strofele) exaact invers? uite: Să ne imaginăm cu toții o mare iubire... Lumea i-a vindecat întotdeauna greu pe cei care au rămas iubind. E ca și cum o poveste săracă nu a putut să își plătească la timp chiria. Cei doi locatari ai săi au fost evacuați din orice dragoste posibilă și de aici înainte, de aici înapoi toate îi vor ploua separat. Unul singur va lua umbrela sub care nu te ajunge din urmă nici o durere. Celălalt va achita uitat datoriile firești ale unui deznodământ. Să ne imaginăm cu toții un om care pleacă. Să ne imaginăm un drum strâns în pumnul drept, o palmă stângă întinsă goală, un pantof cărunt fără talpă...
de ce "in trupul iubitei" si nu "pe trupul iubitei"? inteleg ideea, am desfacut in mintea mea degetul inflorind inauntrul iubitei...si totusi... intelegi ce vreau sa spun? apoi "seara trecuta"....fixeaza prea mult in timp povestea apoi "privea la o floare cum infloreste" ....cum suna? insa ideea e frumoasa, felicitari
Am reședința în Mongolia dar o parte dintre strămoșii mei au fost români, sufletul meu este din viță românească și mă doare cînd este denigrat acest popor chiar de către oamenii lui. Și nu este numai părerea mea. Sînt mulți aceia care deși nu au nici o picătură de sînge românesc au sentimente și cuvinte foarte frumoase despre România și cred că românii sînt oameni de ispravă. I-am întrebat în repetate rînduri pe aceștia de ce nu vorbesc la fel de frumos despre români și atunci cînd se află în țara lor, în prezența propriilor concetățeni, iar ei mi-au răspuns cam același lucru: noi îi vorbim de bine dar cei care se află la noi se vorbesc numai de rău, se dușmănesc, se ironizeză, se invidiază, se sapă unii pe alții, urît! Nu am intenționat să vă jignesc, d-le Titarenco. Este în ființa mea cea mai profundă să nu jignesc, să nu fac rău nimănui, nici chiar celor care neînțelegîndu-mă mă atacă (din frică, din invidie, din mai știu eu ce sentiment de culpabilitate sau alt motiv, sau ce alte probleme, ale lor, ar mai avea). Eu doar v-am apreciat mult și am fost foarte mîhnită să văd cum tratați cu frivolitate lucruri care nu ar trebui luate atît de ușor. A fost părerea mea, v-am spus ce nu mi-a plăcut și așa sînt eu, prefer să retez răul din rădăcină decît să-l las să se extindă în sufletul meu ca iarba cea rea. Cît despre politică, despre sisteme, ele se fac de către oameni și oamenii sînt supuși greșelii.
...într-un loc...și într-un timp, aș mai adăuga. Sunt aici, aproape de locul nașterii lui. M-a emoționat foarte tare poemul. Uf! Și chiar acum ninge de parcă se scutură cerul de toată floarea de tei...
Surprinzi metafora în acasa ei, printre oameni si locuri, printre suflete albe. Și da, marea înghețată nu putea oglindi cerul. Mă opresc aici...restul se scrie pe această ninsoare ce îți dă atâta dreptate. Mulțumiri, Virgil! Un poem care m-a îmbogățit.
Remarc mai ales:
,,pe vremea aceea străzile erau pline de noroaie
dar se terminau în cer"
"doar marea
singură și rece
privea înghețată cerul
ca pe o oglindă întunecată
și asta te făcea să crezi că poate
îl aștepta pe el
pe eminescu
să o atingă și să să o facă să se simtă
pentru prima dată
frumoasă"
dacă varianta 'necenzurată' aduce ceva în acest text dezlânat și neinteresant în afară de probabil, câteva cuvinte vulgare?
foarte slab text, nu înțeleg de ce apare în pagina principală, s-a desființat șantierul din cauza crizei din construcții?
sau din alte cauze?...
Comentariul acesta împreună cu penița de la comentariul anterior sunt valabile. Primul comentariu a fost scris din greșeală, mea culpa, acela urmând să-l fi scris pentrul poemul Epifania după Simion. Îl citesc pe acest autor de multă vreme și sper să nu fie vreo problemă cu acest gen de greșeală. Mulțumesc editorilor și autorului acestui text. Am observat la timp verificându-mi notițele de peste zi. Îmi place să-l citesc pe aalizeei. E felul meu de a-i arăta că nu mă comport precum vecinul lui de la patru. Nu mă deranjeaza aalizeei că-ți scuturi viața peste mine! Conștient este bărbatul din tine precum conștientă de trecerea primăverilor este și femeia ta, Eli, Eli, Primavera, Primavera și așmd– (repetiție des întâlnită în poemele altaiyrene când îi atribuie femeii un nume) Primavera, primavera (dacă-mi permite autorul) te desculță tu, femeie a lui dumnezeu, ce stai ca o stană de piatră, te făcui femeie să te-nmulțești precum Rahila. Fluturi de hârtie, origami , autorul cu siguranță făcea acasă, la mama lui din caietul de dictando dar să-i facă din femeie? Ce bine! Reușește să fie copil - matur și să-și acopere tristețea foarte bine sub un gri liquify și un ceai de busuioc luat drept terapie pentru zilele în care își macină trecerea timpului în bucătăria unui bloc din caritierul de nord. Pe masă “ poetul ar imagina aici un plic”, ceaiul îndulcit, fără timbru, o femeie, câtă adăstare! “Aceasta nu e o chemare e doar o incantație ieftină pentru a înduioșa cititorii”. Oare? Eli, Eli” scrie tu pe mine - un alt toiag, o altă tarana”. Vrei un inceput de viață dragă altaiyr. Totul stă în puterea toiagului tău. Este toiagul pe care te sprijini si cu care scuturi frunze oilor tale, și-i mai dai și alte întrebuințări.” Aruncă-l altaiyr! “El îl aruncă si iată-l un sarpe iute târâtor” Prinde-l! Sa nu-ți fie frică, căci se va întoarce la înfațișarea lui dintâi... ÎNFĂȚIȘAREA LUI DINTÂI... Frumos poem, sincer și studiat cu foarte multă atenție, amănunte din bucătăria sa, mâncarea, peștele- hrana biblică ai spune,dar nu, este asemănarea cu autorul nostru mai degrabă .Carnea trupului său nu mai contează , solzii în schimb îl pun în valoare. Este un poet în adevăratul sens al cuvântului. Este o beție de cuvinte, o fântână fermecată. Poate că toți avem nevoie din când în când de câte un semn și atunci m-am gândit să las și eu aici acest semn lângă scrisoarea ta. Sil VIA
Frumos, suav, o tristete nuantata... Daca imi permiteti as face cateva sugestii despre care nu am pretentia ca sunt potrivite dar asa vad eu: versul "de bunăvoie și nesilită de nimeni" mi se pare explicativ si in loc de "batjocura" poate e de cautat un sinonim mai bland. "Batjocura" mi se pare cam brutal in comparatie cu partea suava a poeziei. Sunt cateva rostiri lirice deosebit de reusite: "insomniile se revarsă în foc", "locul acesta ca un mormânt de faraon/în care intru cu toate podoabele", "ochii mei negri până la muguri" (aici v-a scapat un typo : nergi), "o salcie n-are alt fruct decât umbra sa curgătoare". Violeta
A, încă ceva: pentru ultima strofă, pentru portretul Scrâșnitorului, pentru ultimele trei versuri, pentru contrastul acesta cardian (original totuși) "mintea lui urâcioasă / gândurile noastre pline de frică", de parcă îl văd pe Ender vorbind în numele simpaticului pequenino Human în fața unei omeniri înspăimântate, care se prelungește în contrastul "raman" / "varelse", îți acord o peniță.
Alexandra, dacă e un text-experiment așa cum precizezi la subtitlu, te rog să îl reîncadrezi la categoria „Experiment”.
Părerea mea e că „absurd” nu suportă lângă el „atât de”:
De asemenea, cred că poemul supralicitează morbiditatea. Dacă ar fi scoase/înlocuite unele cuvinte/expresii, cred că ar fi mai bine. E de preferat sugestia în locul imaginii brute, dure.
Ce e de apreciat este că poemul are o idee și transmite o stare bine definită. Problema e „cum” o face.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
măcinare, la propriu şi la figurat, asta îmi induc mie termenii anume aleşi ai acestui haiku. drept pentru care spun că a reuşit să ajungă la destinaţie!
pentru textul : Haiku deUn text interesant. Imi plac ideile versurilor doi si cinci. Versul trei imi pare ca ramane in aer. Ideea lui e practic taiata. Cred ca ar veni bine un vers dupa care sa spuna ce ascund zambetele. Uite de exemplu eu vreau sa inteleg "zambetele tale ascund... dintii" (glumesc, evident !). Ialin
pentru textul : esență deexcelent. admir această suprapunere a temporalului peste imaginar. cred ca am mai vrut sa scriu cindva un comentariu sub acest text. iata o fac acum.
pentru textul : Mirza devirgil, e opinia ta și o respect. dar acestea nu sunt clișee, ori nu avem aceeași noțiune a cuvântului clișeu.
pentru textul : de când facem primii pași în mici forme concave deMultumesc ,baieti!
pentru textul : suferinţă deAm încercat să înrămez în vers o atmosferă cu totul specială. Dacă se simte asta, înseamnă că le-a fost drag şi cuvintelor să joace şotron la lumina veiozei :)
Paul, mulţumesc mult pentru cuvintele încurajatoare, pentru sugestie, pentru empatia din ,,vale" şi pentru evidenţierea poemului. Ai dreptate, versul final ar trebuie să fie după ,,struguri". De fapt, nici nu contează restul ( sursa şi timpul ) :). Am remarcat şi în timpul recitării că se impune ,,oprire" ( ca în psalmi ).
Deci, voi elimina versurile finale:
,,din via ta
până spre zori" Mulţumesc din nou.
Astăzi trebuie să mai spun cuiva un mare MULŢUMESC! L-am spus :)
pentru textul : Lumina veiozei în zori deÎmi place finalul şi aş reformula începutul din motive soresciene. ("Mă întorc cu faţa la perete/ Şi le spun prietenilor îndureraţi/ Mă întorc repede").
(felicitări pentru premiul de la Târgovişte!)
pentru textul : tu să nu mori în mine deAdriana, ai spus ceva din ceea ce căutai să spui și altceva din ceea ce nu cred că voiai să spui prin acest poem. Mie îmi plac ambele secțiuni, cum? Simplu, închid ochii.
pentru textul : cercuri de ape deMargas
în jocul trist și searbăd
pentru textul : Frunze deal frunzelor de toamnă
din onomatopee
făcut-ai șnur de salbă
iar vîntul te îngînă
cu înc-o melopee
se pare ca a fost o neintelegere, asadar sa trecem peste ea. :)
pentru textul : despre dragoste numai de bine dema incurca putin localizarea auctoriala din strofa 2 (visul?) dar imi place poemul, per total, experienta oniricului constientizat si dedublarea. ti-a iesit (as renunta la "noaptea o leg de piciorul patului să nu fugă" care e inutil si devine naiv, in context). congrat.
pentru textul : unde nimeni nu mă cunoaşte deSalutare Adela! Nu-mi place imaginea "zilelelor trase la xerox" sau a ingerilor ce se joaca "de-a v-ați ascunselea". Cred c-ar trebui sa faci ceva, macar cu primul vers. Si da, aici sentimentele au corp material, modificandu-si de la o clipa la alta alcatuirea. "te iubesc, mai mult pentru doomuri..." - super fain finalul.
pentru textul : habituel dechei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
pentru textul : portarul de la spital denu stiu ce merita dar o penita iti spun eu ca nu merita sint vremuri ciudate
pentru textul : 3:59 a.m. dee ușor să faci praf, însă pentru asta trebuie să treci de la aspirator la mătură. ok. citește-mă. am udat mătura. aștept părerea ta. cu sympatheia, yester
pentru textul : Ca sunetul în fluier deMaria, ai incercat sa asezi textul (strofele) exaact invers? uite: Să ne imaginăm cu toții o mare iubire... Lumea i-a vindecat întotdeauna greu pe cei care au rămas iubind. E ca și cum o poveste săracă nu a putut să își plătească la timp chiria. Cei doi locatari ai săi au fost evacuați din orice dragoste posibilă și de aici înainte, de aici înapoi toate îi vor ploua separat. Unul singur va lua umbrela sub care nu te ajunge din urmă nici o durere. Celălalt va achita uitat datoriile firești ale unui deznodământ. Să ne imaginăm cu toții un om care pleacă. Să ne imaginăm un drum strâns în pumnul drept, o palmă stângă întinsă goală, un pantof cărunt fără talpă...
pentru textul : Radical din doi deDacă se poate, o fotografie reprezentativă la profil. Mulțumim!
pentru textul : ada or ardor dede ce "in trupul iubitei" si nu "pe trupul iubitei"? inteleg ideea, am desfacut in mintea mea degetul inflorind inauntrul iubitei...si totusi... intelegi ce vreau sa spun? apoi "seara trecuta"....fixeaza prea mult in timp povestea apoi "privea la o floare cum infloreste" ....cum suna? insa ideea e frumoasa, felicitari
pentru textul : fii bun până la moarte deAm reședința în Mongolia dar o parte dintre strămoșii mei au fost români, sufletul meu este din viță românească și mă doare cînd este denigrat acest popor chiar de către oamenii lui. Și nu este numai părerea mea. Sînt mulți aceia care deși nu au nici o picătură de sînge românesc au sentimente și cuvinte foarte frumoase despre România și cred că românii sînt oameni de ispravă. I-am întrebat în repetate rînduri pe aceștia de ce nu vorbesc la fel de frumos despre români și atunci cînd se află în țara lor, în prezența propriilor concetățeni, iar ei mi-au răspuns cam același lucru: noi îi vorbim de bine dar cei care se află la noi se vorbesc numai de rău, se dușmănesc, se ironizeză, se invidiază, se sapă unii pe alții, urît! Nu am intenționat să vă jignesc, d-le Titarenco. Este în ființa mea cea mai profundă să nu jignesc, să nu fac rău nimănui, nici chiar celor care neînțelegîndu-mă mă atacă (din frică, din invidie, din mai știu eu ce sentiment de culpabilitate sau alt motiv, sau ce alte probleme, ale lor, ar mai avea). Eu doar v-am apreciat mult și am fost foarte mîhnită să văd cum tratați cu frivolitate lucruri care nu ar trebui luate atît de ușor. A fost părerea mea, v-am spus ce nu mi-a plăcut și așa sînt eu, prefer să retez răul din rădăcină decît să-l las să se extindă în sufletul meu ca iarba cea rea. Cît despre politică, despre sisteme, ele se fac de către oameni și oamenii sînt supuși greșelii.
pentru textul : e bună tipa dese pare că iarna face bine la poezie. un text care are ceva poezie în el. mai ales în prima jumătate.
pentru textul : Imobiliară de...într-un loc...și într-un timp, aș mai adăuga. Sunt aici, aproape de locul nașterii lui. M-a emoționat foarte tare poemul. Uf! Și chiar acum ninge de parcă se scutură cerul de toată floarea de tei...
pentru textul : iarnă și eminescu deSurprinzi metafora în acasa ei, printre oameni si locuri, printre suflete albe. Și da, marea înghețată nu putea oglindi cerul. Mă opresc aici...restul se scrie pe această ninsoare ce îți dă atâta dreptate. Mulțumiri, Virgil! Un poem care m-a îmbogățit.
Remarc mai ales:
,,pe vremea aceea străzile erau pline de noroaie
dar se terminau în cer"
"doar marea
singură și rece
privea înghețată cerul
ca pe o oglindă întunecată
și asta te făcea să crezi că poate
îl aștepta pe el
pe eminescu
să o atingă și să să o facă să se simtă
pentru prima dată
frumoasă"
am citit mai multe poezii de-ale tale, imi place cum scrii.
pentru textul : Când scriu dedacă varianta 'necenzurată' aduce ceva în acest text dezlânat și neinteresant în afară de probabil, câteva cuvinte vulgare?
pentru textul : Poemul-blestem defoarte slab text, nu înțeleg de ce apare în pagina principală, s-a desființat șantierul din cauza crizei din construcții?
sau din alte cauze?...
Comentariul acesta împreună cu penița de la comentariul anterior sunt valabile. Primul comentariu a fost scris din greșeală, mea culpa, acela urmând să-l fi scris pentrul poemul Epifania după Simion. Îl citesc pe acest autor de multă vreme și sper să nu fie vreo problemă cu acest gen de greșeală. Mulțumesc editorilor și autorului acestui text. Am observat la timp verificându-mi notițele de peste zi. Îmi place să-l citesc pe aalizeei. E felul meu de a-i arăta că nu mă comport precum vecinul lui de la patru. Nu mă deranjeaza aalizeei că-ți scuturi viața peste mine! Conștient este bărbatul din tine precum conștientă de trecerea primăverilor este și femeia ta, Eli, Eli, Primavera, Primavera și așmd– (repetiție des întâlnită în poemele altaiyrene când îi atribuie femeii un nume) Primavera, primavera (dacă-mi permite autorul) te desculță tu, femeie a lui dumnezeu, ce stai ca o stană de piatră, te făcui femeie să te-nmulțești precum Rahila. Fluturi de hârtie, origami , autorul cu siguranță făcea acasă, la mama lui din caietul de dictando dar să-i facă din femeie? Ce bine! Reușește să fie copil - matur și să-și acopere tristețea foarte bine sub un gri liquify și un ceai de busuioc luat drept terapie pentru zilele în care își macină trecerea timpului în bucătăria unui bloc din caritierul de nord. Pe masă “ poetul ar imagina aici un plic”, ceaiul îndulcit, fără timbru, o femeie, câtă adăstare! “Aceasta nu e o chemare e doar o incantație ieftină pentru a înduioșa cititorii”. Oare? Eli, Eli” scrie tu pe mine - un alt toiag, o altă tarana”. Vrei un inceput de viață dragă altaiyr. Totul stă în puterea toiagului tău. Este toiagul pe care te sprijini si cu care scuturi frunze oilor tale, și-i mai dai și alte întrebuințări.” Aruncă-l altaiyr! “El îl aruncă si iată-l un sarpe iute târâtor” Prinde-l! Sa nu-ți fie frică, căci se va întoarce la înfațișarea lui dintâi... ÎNFĂȚIȘAREA LUI DINTÂI... Frumos poem, sincer și studiat cu foarte multă atenție, amănunte din bucătăria sa, mâncarea, peștele- hrana biblică ai spune,dar nu, este asemănarea cu autorul nostru mai degrabă .Carnea trupului său nu mai contează , solzii în schimb îl pun în valoare. Este un poet în adevăratul sens al cuvântului. Este o beție de cuvinte, o fântână fermecată. Poate că toți avem nevoie din când în când de câte un semn și atunci m-am gândit să las și eu aici acest semn lângă scrisoarea ta. Sil VIA
pentru textul : tablou din cartierul de nord deFrumos, suav, o tristete nuantata... Daca imi permiteti as face cateva sugestii despre care nu am pretentia ca sunt potrivite dar asa vad eu: versul "de bunăvoie și nesilită de nimeni" mi se pare explicativ si in loc de "batjocura" poate e de cautat un sinonim mai bland. "Batjocura" mi se pare cam brutal in comparatie cu partea suava a poeziei. Sunt cateva rostiri lirice deosebit de reusite: "insomniile se revarsă în foc", "locul acesta ca un mormânt de faraon/în care intru cu toate podoabele", "ochii mei negri până la muguri" (aici v-a scapat un typo : nergi), "o salcie n-are alt fruct decât umbra sa curgătoare". Violeta
pentru textul : în fruct de salcie deA, încă ceva: pentru ultima strofă, pentru portretul Scrâșnitorului, pentru ultimele trei versuri, pentru contrastul acesta cardian (original totuși) "mintea lui urâcioasă / gândurile noastre pline de frică", de parcă îl văd pe Ender vorbind în numele simpaticului pequenino Human în fața unei omeniri înspăimântate, care se prelungește în contrastul "raman" / "varelse", îți acord o peniță.
pentru textul : Scrâșnitorul dedouă recomandări: modifică majusculele în titlu și nu mai posta mai mult de un text pe zi
pentru textul : Peisaj de toamnă dePaul, Alexandru, Maria, Maricica, mulţumesc frumos!
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte deMaricica te felicit şi eu din suflet. Ştii că te citesc cu drag.
Alexandra, dacă e un text-experiment așa cum precizezi la subtitlu, te rog să îl reîncadrezi la categoria „Experiment”.
pentru textul : atât de absurd dePărerea mea e că „absurd” nu suportă lângă el „atât de”:
De asemenea, cred că poemul supralicitează morbiditatea. Dacă ar fi scoase/înlocuite unele cuvinte/expresii, cred că ar fi mai bine. E de preferat sugestia în locul imaginii brute, dure.
Ce e de apreciat este că poemul are o idee și transmite o stare bine definită. Problema e „cum” o face.
am uitat sa specific ca e parerea umila a unui necunoscator...
pentru textul : Cruciada nebunilor dePagini