asaza. corectez. multumesc pentru atentionare.
s-a vrut un crescendo, e adevarat, putin prea alert poate in prima parte, cum a remarcat si Adrian.
uneori ma gandesc ca ar trebui sa fac un film, apropos de "locul" (evenimentele generatoare) din care apar poeziile. ar fi foarte amuzant si, cred, ar aduce multe explicatii. :o)
adrian
asa e, am realizat ca am surprins perfect cauza care a generat poezia, apropos de oboseala si Ximena si multe chestii spuse deodata in prea putin timp. doar ca cititorul n-are nicio vina. si eu ma bucur de. si multumesc.
paul
te citesc, nu aici gresesc. citesc prea putin autori noi. poezia e ca vinul, nu vrei sa risti si e pacat uneori.
incepe si mie sa-mi placa finalul acum, multumesc. :o)
Lumea e frumoasa mereu, de fiecare data cand preferi compania unei carti, sau numai dupa ce-i excluzi pe toti acesti "impostori" din ea? Dependenta de a scrie, o fi ea zilnica, dar nu cred ca poate fi considerata doar o distractie pt cei ce-o practica.
preafericitii se bucura in ei insisi de fericirea lor. se bucura de ea in fiecare zi ca de o felie de paine aburinda. trebuie sa stii sa fii fericit din puzzle-ul lucrurilor mici neinsemnate ce iti decoreaza viata. si asa cum spuneai: "fericirea este a noastră a fericiților".
Fiind încadrat la categoria experiment cred că vrei un feedback. Încerc o părere sinceră care sper să ajute.
Textul are câteva aspecte interesante, însă pare un text sufocat de explicații, de amănunte nesemnificative pentru noi (pentru tine poate că au semnificație). Aș renunța la unele, ce e în paranteze. De exemplu: un vlăstar fragil (cu frunze verzi punctate galben); felie mare de pepene (roşu cu dungi verde închis
ca fierăstrăul pe coajă); ea este singurul meu copil, (prieten, soţ) etc. Nu înțeleg ce experimentezi... Așezarea textului? Singurul beneficiu ar fi acela că e mai ușor de citit cum e acum, cu rânduri scurte. Alt titlu, neapărat :). Nu se mai acceptă forma verbului "vroia".
Textul impresionează prin amintirile despre cei dragi care rămân puternic înfipte în noi.
PS. Considerație pentru memoria tatălui tău, Cristina!
Da, multumesc Alina. Va scriu din Timisoara. Sper sa ajung si eu la lansari. Adica cred ca am sa ajung. In orice caz vreau si pe aceasta cale, inca o data sa ii multumesc lui Alina, fara aportul, perseverenta, munca si inimaginabila rabdare cu mine, acest volum nu ar fi aparut niciodata. Multumesc si domnului director Cojocaru si Editurii Grinta pentru sprijinul acordat si pentru deosebita lor bunavointa. Acum trei ani si jumatate cind incepeam sa incep sa postez texte online nu imi imaginam nici in cele mai neobisnuite visuri ca voi ajunge aici. Dar se pare ca in ciuda abilitatii mele de a-mi controla viata n-am reusit sa "previn" aceasta "tendinta poetica" din mine. Va multumesc si astept pe cei care pot veni. Oricum Romania a fost o experienta extraordinara pina acum.
mie titlul nu imi pare foarte inspirat. seamana, cumva, cu un titlu de topic pe un forum medical.
altfel, poemul este prea intimist, prea adresat, ca sa pot empatiza. este ca o scrisoare cu un singur destinatar.
dar este, doar, o parere absolut subiectiva. poate, maine, mi se va parea altfel.
Metaforizarea – vălul transparent; dincolo de el – procesul simbolizării: degetul care arată. Cine privește la deget, e treaba lui. Ca atunci când, după ce ai traversat, cu o barcă, un râu, continui drumul cărând barca în spinare. Cine privește spre ceea ce se arată (și lasă barca în plata Domnului), câștigă. Ni se întâmplă o mulțime de lucruri pentru prima dată: să ne naștem, să scoatem primul strigăt, să iubim (pur, precum copii – rămâne, din asta „un pantof de copil”) etc.; dar, tot pentru prima dată (în viață) se întâmplă să și… murim (secera). De ce să nu privim dincolo de ce indică astfel de «simboluri»? Remarcabilă concizia textului. Nu poți nici să scoți și nici să adaugi ceva.
Am reflectat asupra titlului cautand sa-l privesc prin ochii tai insa alaturarea unui termen ce implica existenta unei relatii nelegitime cu ideea de spiritual mi se pare putin cam fortata... nu-i neg ineditul (tocmai asta m-a pus pe ganduri) insa atata timp cat vorbim de spirit nu cred ca am putea sa ne punem problema ilegitimitatii. Apoi nu poti insela in gand sau intr-un atribut al persoanei fara ca situatia sa se rasfranga la nivelul carnii... atunci cand vorbim de patima ea se consuma mai intai in suflet si abia apoi in trup. Desigur ca imi poti pune pe tapet sensul originar al termenului de amant, acela de iubit si in acest caz ti-as da dreptate, dar n-ar mai functiona legatura cu spiritualul. Povestea ta pare structurata pe ideea conceptului de amor heroes si ce a fantasmei (Bruno sau Ficino au scris despre asta) dar are niste vicii care sunt mai mult de sugestie decat de intelegere... nu mai dau exemple pentru ca Sapphire a enumerat cateva dintre ele. "De fapt asta caută, să-și dorească ceva ce nu poate avea"... aici este un prag cheie al textului si cred ca se simte nevoia sa reformulezi intr-un mod mai convingator... e ambiguu pentru ca se amesteca nevoia gnoseologica a fiintei umane de a se raporta la lume cu ideea de dorinta (care in acest caz nu e sinonima cu vrerea, cu vointa), amandoua conexate la un nedefinit "ceva ce nu poate" pus in consonanta cu verbul "a avea", posesiv prin excelenta. Inteleg temerea ca iubirea o data consumata sa lase loc golului dar raman la opinia ca in acest punct foarte important trebuie mai multa coerenta. Imi place modalitatea in care ai suprapus planurile (lasi impresia ca ceea ce povestesti e real apoi tot "castelul" acesta se muta doar in imaginatia ei, apoi imaginea se tulbura iarasi)... asta figureaza o lume crepusculara apropiata de starea de pre - visare. Mi se pare ca momentul cand ea are "iluminarea" fata de natura relatiei cu partenerul vine prea brusc... poate ca asa este ea o fiinta intuitiva dar asta contrasteaza cu analizele pe care tocmai le facuse cu putin timp inainte, a naibii de logice... poate ca e vorba de labilitate psihica, de modificarea iremediabila a conditiilor de raportare la el... oricum eu as fi lasat o pauza de respiratie acolo. Imi place finalul, are o nota tragica insa (o sa zici ca sunt carcotas) am impresia ca ambele personaje sunt un fel de masochisti ai simturilor... au nevoie unul de altul doar in masura in care isi trezesc senzatii, asta da dependenta si pariez ca daca vei face o continuare povestea nu va avea final fericit... macar unul dintre ei o sa moara de o supradoza de viata reala.
Mircea, cred ca poemul acesta reprezinta un efort pe care tu il faci de a scrie "altfel" si asta e apreciabil, chiar daca iti voi spune in continuare ca deocamdata nu ai reusit. Sigur, pana la urma este o intrebare care ne framanta pe toti, sa ramanem ceea ce suntem pana la moarte sau sa incercam sa fim si altceva? Intrebarea asta ne poate costa o gramada de timp, stii bine... Sa-ti zic despre poem. Ideea este (cum altfel la tine?) pornita din simtire. Exprimarea se desfasoara intr-o substantivare (cam prea mult) casnico-meteorologica hai sa o numesc asa, in incipit. Apoi incerci metafora asa de brusc "pasari obsedate de gheare" si esuezi pentru ca atunci cand folosesti verbul, acesta trebuie sa fie natural in context, ori intreg esafodajul trebuie sa duca spre contradictoriu, ori la tine, incipitul este casnic, natural, pe cand "obsesia" pasarilor forteaza perceptia si nu mai intelegi nimic. Poate ar fi mai bine sa rafinezi lucrurile pe care le ai bune inlauntru (sentimentul paternitatii, frumusetea copilariei, lupta cu blestemul) inainte sa te lansezi in asemenea "coupaje" riscante. Cu drag, Andu
Marga, eu credeam că eşti ceva mai rafinată. În fine, aceeaşi impresie o aveam şi despre grătarul de care-mi curăţam bocancii, asta până mi-am rupt talpa-n el. Dacă tot nu poţi comenta un text fără să te legi de icşi/i greci, măcar încearcă să fii ironică alături de cineva de calibrul tău, căci fineţea ta de buldozer merită. Sau, dacă nu se şi nu se poate, împleteşte un goblen, un episod de telenovelă, scoate-te-n parc, şi revino.
Astea fiind spuse, am să te rog să te limitezi în a comenta textul, fără să te legi de alte persoane. Acesta este un dublu avertisment. Unu pentru tine, altul pentru mine. :)
daca zici tu Sister, asa o fi, ca o zici parca din carte. Desi eu zimbesc si ma intreb care o fi poetul ca eu sint tare departe de asa ceva. Dar imi place ca te folosesti de comentarii ca sa mai prelungesti ceva din ce gusti. E si acesta un mod de a citi sau poate de a te lasa citit
Marinela, iată că stilul tău se limpezește, ai imagini deosebite în fața cărora micile defecte dispar: "până când talpa soldatului se murdărește cu făină de piatră" sau "până când cățelul pământului uită labele în casa clopotarului". În timp vei înlătura și acele mici imperfecțiuni!
i-as sugera urmatoarea idee lui bobadil: sa dea un premiu cui citeste cap coada aceasta lunga versificatie. eu unul ma retrag din start. pt ca nu am nici o vina.... :)
Aproape nimic de reproşat aici. Pare un text de final, emană un regret abia acoperit de cuvinte şi dezvoltă un adevăr aproape universal: "totul se sfîrșește
la fel de simplu
cum a început
în limbo". Mi-amintesc de nişte versuri scrise acum nu foarte mult timp: "Cum din nimic ne-am întâlnit, se pare/ Că ne vom pierde din nimic, c-o frază".
Poezia de mai sus, pentru mine, este un epitaf ori un recviem al unei iubiri. As fi dat peniţă, însă nu pot trece, oricât aş vrea, peste: ..."unei opriri cu torțe/
amețitoare fericire a rătăcirii". Cel puţin din pedeveul meu de vedere, textul ar merita o reformulare a acestor versuri.
da, nu stiu ce i- as putea face, pentru ca asta am intentionat sa fie un cantec de jale, pentru inima si suflet, ... dar cu siguranta am sa ma opresc asupra lui mai tarziu, cand imi vine vreo idee, pe care s-o intorc in favoarea bietului poem. multumesc frumos, paul.
nu mă aşteptam la aşa final, oricum, nu la unul care să confirme levitaţia. eu aş fi ales o contopire mai accentuată a planurilor, mai ales în sensul sugerării confuziei vis-realitate, parcă sublinierea directă, de câteva ori în text, a întrepătrunderii nu e cea mai bună soluţie. sigur, depinde de continuare. nu ştiu încă ce urmăreşte textul.
mai sunt câteva repetiţii care ar putea fi evitate (ex. ,,Se gândea că ar putea fi văzut, să vadă toţi" ).
oricum, mă bucură revenirea. aştept continuarea.
domnule Virgil, am aşteptat în zadar mai multe zile ...Am modificat demult textul, am scos linkul aşa cum aţi sugerat şi cum mi s-a părut şi mie corect. Cu bună credinţă vă întreb de ce îl consideraţi încă un text inacceptabil. Oare fiindcă e prea şcolăresc, ca un fel de referat? Adică trebuia să îl scriu într-un stil mai aproape de eseu de exemplu? Adică e prea clar? Vă rog mult să nu vă supăraţi pe mine că vă întreb (nici eu nu mă supăr); dacă nu îmi răspundeţi voi înţelege că răspunsul dvs. e inclus în cele enumerate de mine mai sus.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
asaza. corectez. multumesc pentru atentionare.
s-a vrut un crescendo, e adevarat, putin prea alert poate in prima parte, cum a remarcat si Adrian.
uneori ma gandesc ca ar trebui sa fac un film, apropos de "locul" (evenimentele generatoare) din care apar poeziile. ar fi foarte amuzant si, cred, ar aduce multe explicatii. :o)
adrian
asa e, am realizat ca am surprins perfect cauza care a generat poezia, apropos de oboseala si Ximena si multe chestii spuse deodata in prea putin timp. doar ca cititorul n-are nicio vina. si eu ma bucur de. si multumesc.
paul
pentru textul : Ascunzișuri la vedere dete citesc, nu aici gresesc. citesc prea putin autori noi. poezia e ca vinul, nu vrei sa risti si e pacat uneori.
incepe si mie sa-mi placa finalul acum, multumesc. :o)
Andu, tocmai pe miza compulsiv-maladiva am vrut sa insist.
pentru textul : viaţa de dincolo de fortral deVirgil, multumesc de apreciere.
și eu mă gândeam la filmul italian realizat acum câțiva ani de R.Marconi și unde era vorba de bisexualitate și altele...și nu înțelegeam...
pentru textul : forbidden love deLumea e frumoasa mereu, de fiecare data cand preferi compania unei carti, sau numai dupa ce-i excluzi pe toti acesti "impostori" din ea? Dependenta de a scrie, o fi ea zilnica, dar nu cred ca poate fi considerata doar o distractie pt cei ce-o practica.
pentru textul : Mai nou depreafericitii se bucura in ei insisi de fericirea lor. se bucura de ea in fiecare zi ca de o felie de paine aburinda. trebuie sa stii sa fii fericit din puzzle-ul lucrurilor mici neinsemnate ce iti decoreaza viata. si asa cum spuneai: "fericirea este a noastră a fericiților".
pentru textul : fericirea I deDa, este vorba exact de acea carte despre care am discutat la seminar cu studenții. Lor le este didicată, aș putea spune.
pentru textul : amartya deFiind încadrat la categoria experiment cred că vrei un feedback. Încerc o părere sinceră care sper să ajute.
Textul are câteva aspecte interesante, însă pare un text sufocat de explicații, de amănunte nesemnificative pentru noi (pentru tine poate că au semnificație). Aș renunța la unele, ce e în paranteze. De exemplu: un vlăstar fragil (cu frunze verzi punctate galben); felie mare de pepene (roşu cu dungi verde închis
ca fierăstrăul pe coajă); ea este singurul meu copil, (prieten, soţ) etc. Nu înțeleg ce experimentezi... Așezarea textului? Singurul beneficiu ar fi acela că e mai ușor de citit cum e acum, cu rânduri scurte. Alt titlu, neapărat :). Nu se mai acceptă forma verbului "vroia".
Textul impresionează prin amintirile despre cei dragi care rămân puternic înfipte în noi.
PS. Considerație pentru memoria tatălui tău, Cristina!
pentru textul : Dungi şi buline deDa, multumesc Alina. Va scriu din Timisoara. Sper sa ajung si eu la lansari. Adica cred ca am sa ajung. In orice caz vreau si pe aceasta cale, inca o data sa ii multumesc lui Alina, fara aportul, perseverenta, munca si inimaginabila rabdare cu mine, acest volum nu ar fi aparut niciodata. Multumesc si domnului director Cojocaru si Editurii Grinta pentru sprijinul acordat si pentru deosebita lor bunavointa. Acum trei ani si jumatate cind incepeam sa incep sa postez texte online nu imi imaginam nici in cele mai neobisnuite visuri ca voi ajunge aici. Dar se pare ca in ciuda abilitatii mele de a-mi controla viata n-am reusit sa "previn" aceasta "tendinta poetica" din mine. Va multumesc si astept pe cei care pot veni. Oricum Romania a fost o experienta extraordinara pina acum.
pentru textul : Lansarea volumului Mirabile Dictu demie titlul nu imi pare foarte inspirat. seamana, cumva, cu un titlu de topic pe un forum medical.
pentru textul : degete reci dealtfel, poemul este prea intimist, prea adresat, ca sa pot empatiza. este ca o scrisoare cu un singur destinatar.
dar este, doar, o parere absolut subiectiva. poate, maine, mi se va parea altfel.
Metaforizarea – vălul transparent; dincolo de el – procesul simbolizării: degetul care arată. Cine privește la deget, e treaba lui. Ca atunci când, după ce ai traversat, cu o barcă, un râu, continui drumul cărând barca în spinare. Cine privește spre ceea ce se arată (și lasă barca în plata Domnului), câștigă. Ni se întâmplă o mulțime de lucruri pentru prima dată: să ne naștem, să scoatem primul strigăt, să iubim (pur, precum copii – rămâne, din asta „un pantof de copil”) etc.; dar, tot pentru prima dată (în viață) se întâmplă să și… murim (secera). De ce să nu privim dincolo de ce indică astfel de «simboluri»? Remarcabilă concizia textului. Nu poți nici să scoți și nici să adaugi ceva.
pentru textul : năvod deAm reflectat asupra titlului cautand sa-l privesc prin ochii tai insa alaturarea unui termen ce implica existenta unei relatii nelegitime cu ideea de spiritual mi se pare putin cam fortata... nu-i neg ineditul (tocmai asta m-a pus pe ganduri) insa atata timp cat vorbim de spirit nu cred ca am putea sa ne punem problema ilegitimitatii. Apoi nu poti insela in gand sau intr-un atribut al persoanei fara ca situatia sa se rasfranga la nivelul carnii... atunci cand vorbim de patima ea se consuma mai intai in suflet si abia apoi in trup. Desigur ca imi poti pune pe tapet sensul originar al termenului de amant, acela de iubit si in acest caz ti-as da dreptate, dar n-ar mai functiona legatura cu spiritualul. Povestea ta pare structurata pe ideea conceptului de amor heroes si ce a fantasmei (Bruno sau Ficino au scris despre asta) dar are niste vicii care sunt mai mult de sugestie decat de intelegere... nu mai dau exemple pentru ca Sapphire a enumerat cateva dintre ele. "De fapt asta caută, să-și dorească ceva ce nu poate avea"... aici este un prag cheie al textului si cred ca se simte nevoia sa reformulezi intr-un mod mai convingator... e ambiguu pentru ca se amesteca nevoia gnoseologica a fiintei umane de a se raporta la lume cu ideea de dorinta (care in acest caz nu e sinonima cu vrerea, cu vointa), amandoua conexate la un nedefinit "ceva ce nu poate" pus in consonanta cu verbul "a avea", posesiv prin excelenta. Inteleg temerea ca iubirea o data consumata sa lase loc golului dar raman la opinia ca in acest punct foarte important trebuie mai multa coerenta. Imi place modalitatea in care ai suprapus planurile (lasi impresia ca ceea ce povestesti e real apoi tot "castelul" acesta se muta doar in imaginatia ei, apoi imaginea se tulbura iarasi)... asta figureaza o lume crepusculara apropiata de starea de pre - visare. Mi se pare ca momentul cand ea are "iluminarea" fata de natura relatiei cu partenerul vine prea brusc... poate ca asa este ea o fiinta intuitiva dar asta contrasteaza cu analizele pe care tocmai le facuse cu putin timp inainte, a naibii de logice... poate ca e vorba de labilitate psihica, de modificarea iremediabila a conditiilor de raportare la el... oricum eu as fi lasat o pauza de respiratie acolo. Imi place finalul, are o nota tragica insa (o sa zici ca sunt carcotas) am impresia ca ambele personaje sunt un fel de masochisti ai simturilor... au nevoie unul de altul doar in masura in care isi trezesc senzatii, asta da dependenta si pariez ca daca vei face o continuare povestea nu va avea final fericit... macar unul dintre ei o sa moara de o supradoza de viata reala.
pentru textul : Amantă spirituală deacum zâmbesc când îmi aduc aminte conjunctura în care a fost scris. caragialică.
pentru textul : cu ochii deschiși degeorge, te rog să respecți regulile tipografice ale virgulei deși e ciudat că ai ales să folosești virgula în titlu dar nu în text
pentru textul : aripa clipei,infirmă deMircea, cred ca poemul acesta reprezinta un efort pe care tu il faci de a scrie "altfel" si asta e apreciabil, chiar daca iti voi spune in continuare ca deocamdata nu ai reusit. Sigur, pana la urma este o intrebare care ne framanta pe toti, sa ramanem ceea ce suntem pana la moarte sau sa incercam sa fim si altceva? Intrebarea asta ne poate costa o gramada de timp, stii bine... Sa-ti zic despre poem. Ideea este (cum altfel la tine?) pornita din simtire. Exprimarea se desfasoara intr-o substantivare (cam prea mult) casnico-meteorologica hai sa o numesc asa, in incipit. Apoi incerci metafora asa de brusc "pasari obsedate de gheare" si esuezi pentru ca atunci cand folosesti verbul, acesta trebuie sa fie natural in context, ori intreg esafodajul trebuie sa duca spre contradictoriu, ori la tine, incipitul este casnic, natural, pe cand "obsesia" pasarilor forteaza perceptia si nu mai intelegi nimic. Poate ar fi mai bine sa rafinezi lucrurile pe care le ai bune inlauntru (sentimentul paternitatii, frumusetea copilariei, lupta cu blestemul) inainte sa te lansezi in asemenea "coupaje" riscante. Cu drag, Andu
pentru textul : Spirală deMarga, eu credeam că eşti ceva mai rafinată. În fine, aceeaşi impresie o aveam şi despre grătarul de care-mi curăţam bocancii, asta până mi-am rupt talpa-n el. Dacă tot nu poţi comenta un text fără să te legi de icşi/i greci, măcar încearcă să fii ironică alături de cineva de calibrul tău, căci fineţea ta de buldozer merită. Sau, dacă nu se şi nu se poate, împleteşte un goblen, un episod de telenovelă, scoate-te-n parc, şi revino.
Astea fiind spuse, am să te rog să te limitezi în a comenta textul, fără să te legi de alte persoane. Acesta este un dublu avertisment. Unu pentru tine, altul pentru mine. :)
pentru textul : dade I - varianta 2 deP.S. linga acest canal, pe dreaota, am locuit o vreme: Hotel Mesner....
pentru textul : pietrele umbrei dem-ai leagănă-te și pe comentariu...
pentru textul : tolănit într-o limbă străină dedaca zici tu Sister, asa o fi, ca o zici parca din carte. Desi eu zimbesc si ma intreb care o fi poetul ca eu sint tare departe de asa ceva. Dar imi place ca te folosesti de comentarii ca sa mai prelungesti ceva din ce gusti. E si acesta un mod de a citi sau poate de a te lasa citit
pentru textul : la răsărit de eden deIonuț, nu e nicio problemă. am citit poezia și a rămas senzația de oraș între două lumi. atît.
pentru textul : confluențe deMarinela, iată că stilul tău se limpezește, ai imagini deosebite în fața cărora micile defecte dispar: "până când talpa soldatului se murdărește cu făină de piatră" sau "până când cățelul pământului uită labele în casa clopotarului". În timp vei înlătura și acele mici imperfecțiuni!
pentru textul : Redundanță dei-as sugera urmatoarea idee lui bobadil: sa dea un premiu cui citeste cap coada aceasta lunga versificatie. eu unul ma retrag din start. pt ca nu am nici o vina.... :)
pentru textul : A trecut amar de vreme deAproape nimic de reproşat aici. Pare un text de final, emană un regret abia acoperit de cuvinte şi dezvoltă un adevăr aproape universal: "totul se sfîrșește
la fel de simplu
cum a început
în limbo". Mi-amintesc de nişte versuri scrise acum nu foarte mult timp: "Cum din nimic ne-am întâlnit, se pare/ Că ne vom pierde din nimic, c-o frază".
Poezia de mai sus, pentru mine, este un epitaf ori un recviem al unei iubiri. As fi dat peniţă, însă nu pot trece, oricât aş vrea, peste: ..."unei opriri cu torțe/
pentru textul : nevoia de predictibil II deamețitoare fericire a rătăcirii". Cel puţin din pedeveul meu de vedere, textul ar merita o reformulare a acestor versuri.
bina mai nicodem. promit sa te ignor de acum. am vrut sa te ajut dar se pare ca nu am cu ce. iti doresc numai succes.
pentru textul : Pe drum cu Iosif și Maria deCu scuze că intervin, dar nicidecum ”ne-au măcinat vînturile” în poezie. În rest, e frumos. Cum se cheamă parfumul albastru?
pentru textul : parfumul albastru deda, nu stiu ce i- as putea face, pentru ca asta am intentionat sa fie un cantec de jale, pentru inima si suflet, ... dar cu siguranta am sa ma opresc asupra lui mai tarziu, cand imi vine vreo idee, pe care s-o intorc in favoarea bietului poem. multumesc frumos, paul.
pentru textul : fetița cu unghii de catifea denu mă aşteptam la aşa final, oricum, nu la unul care să confirme levitaţia. eu aş fi ales o contopire mai accentuată a planurilor, mai ales în sensul sugerării confuziei vis-realitate, parcă sublinierea directă, de câteva ori în text, a întrepătrunderii nu e cea mai bună soluţie. sigur, depinde de continuare. nu ştiu încă ce urmăreşte textul.
pentru textul : Caietele lui Filip demai sunt câteva repetiţii care ar putea fi evitate (ex. ,,Se gândea că ar putea fi văzut, să vadă toţi" ).
oricum, mă bucură revenirea. aştept continuarea.
nu știu de ce:) dar am o reținere față de oamenii care își încep discursul cu "sincer"!
pentru textul : Adonai – întreită mirare deFelicitări, mă bucur pentru cartea ta, este minunată! O așteptam de mult... Îți doresc un an bun, cu drag! La mulți ani tuturor!
pentru textul : Apariție editorială 2007: “Calvaria”– Adina Ungur deÎmi place simplitatea instrumentelor lirice pe care le foloseşti aici, îmi plac şi gustul, şi mirosul de ploaie care rămân în urma textului.
În prima unitate ai nişte redundanţe destul de supărătoare (pentru mine, cel puţin):
"doar umbra acestei dimineţi ploioase
în care înveţi cum să fugi gol prin ploaie
să te speli de păcate cu apa cerului".
De ce nu:
"doar umbra acestei dimineţi ploioase
în care înveţi cum să fugi gol,
să te speli de păcate"
" cu toată năvala de frunze
pentru textul : meditaţie în umbra unei dimineţi decăzute peste visele tale necoapte" - aş spune "căzută peste..." şi aş mai tăia din zâmbete, în unitatea trei.
domnule Virgil, am aşteptat în zadar mai multe zile ...Am modificat demult textul, am scos linkul aşa cum aţi sugerat şi cum mi s-a părut şi mie corect. Cu bună credinţă vă întreb de ce îl consideraţi încă un text inacceptabil. Oare fiindcă e prea şcolăresc, ca un fel de referat? Adică trebuia să îl scriu într-un stil mai aproape de eseu de exemplu? Adică e prea clar? Vă rog mult să nu vă supăraţi pe mine că vă întreb (nici eu nu mă supăr); dacă nu îmi răspundeţi voi înţelege că răspunsul dvs. e inclus în cele enumerate de mine mai sus.
pentru textul : Scurt pe doi dePagini