Dacă (într-un interval scurt) nu se îmbunătăţeşte calitatea textelor pe care le postezi pe Hermeneia, voi propune retrogradarea ta la "novice", fie numai şi pentru ca textele tale să necesite validare.
Personal şi fără supărare, m-am plictisit să-ţi trimit la "şantier" tone de clişee, dulcegării infantile şi lamentări pseudolirice, pe care mai apoi tu să le ştergi.
O fi pentru tine Hermeneia o magazie unde-ţi depozitezi texte, dar, din ce citesc în general la tine, tu ai nevoie de un bazar.

Aş prefera să înţelegi ceea ce spun... Nu e cazul să devii paranoică: " Ori poate utilizezi forma vulgară a exprimării legat de respectul de sine? Mă respect suficient, te asigur, dar totuşi îţi răspund". Despre "mă respect, dar îţi răspund" nu vorbesc, că mi-e ruşine. Ar fi trebuit sa-mi amintesc de diferenţa cu care primeşti laudele şi critica. Apoi, să tac.

Am spus clar că un autor care se respectă nu utilizează de copilării de genul "necuvinte/ nemoarte, nedurere etc". Ce-s tâmpeniile astea? Un fel de-a spune "habar n-am cum să mă exprim/ habar n-am cum să surprind interliric nişte concepte".

"gol şi sec nu e redundant, sunt concepte cu sensuri multiple" - şi care ar fi aici - "e asfaltul gol şi sec" - acele sensuri multiple ori poate complementare?!

"Dar nu e vorba de preţiozitate defel, cum poţi numi preţiozitate ceva care curge natural în formă aproape brută, neprelucrată?" - faptul că spui tu că totul curge natural nu înseamnă că e şi adevărat. Doar câteva exemple care curg precum lipiciul : "am sufletul otova/ decât să fixez de-a dreptul în plin/ en passant (nu românescul "în trecere, că nu-i interesant şi poetic)".

Nu pot să închei fără să mă mir/ îngrozesc" de frumuseţea contradicţiei/ ipocriziei din:

"Mă respect suficient, te asigur, dar totuşi îţi răspund şi "mulţam frumos pentru comentariu, sunt recunoscătoare pentru comunicare şi părere".

Când mi-am intitulat cartea „Dincolo de ironie şi ironism” care a consemnat parcurgerea unui purgatoriu – amintirea acestei parcurgeri mă bântuie încă şi vreau să scap de ea dar e prea curând – mă refeream la negativitatea unei asemenea „ironii” marca PoMo. Dar iată că există şi una stenică în care jocul inteligenţei încântă. Aşa cum rezultă şi din textul de mai sus, precum şi din cele două com-uri anterioare.

Ok, e un psalm (urban), dar titlul e complet ratat, via patetic. Textul e şi el poticnit, undeva între idee (ori lipsa ideii) şi transmitere. Exp: "mă uit ca un bou la playlist
probabil aș vrea
să trag melodiile după mine
la jug" - unde, după mine, nu există niciun motor ideatic, dacă plictisul liric nu se pune la socoteală, şi unde pare că autorul vrea cu orice risc să scrie, luându-şi ideile în mod accidental, redându-le nefericit. Cred că e unul dintre cele mai slabe texte pe care eu le-am citit la tine. Mi se pare că, aici, nu ai nimic de spus, si o ne-spui rău. Păcat de finalul extraordinar. Cu sinceritate şi, sper, fără supărare...

Paul, e chiar frumoasă versiunea ta, n-am, Doamne fereşte, ce interpreta greşit, dar e...altceva. A ieşit cu totul altceva faţă de ceea ce am vrut eu să trasmit. N-o să mă apuc acum să.mi explic tot textul, dar pentru exemplificare aleg:

Varianta originală :
caietul tău cu scoarţe vişinii
care şi-a tot amânat parada esteticii
o să-l vindem pe o gură de oxigen
nici o amintire nimic
biciuieşte-ţi zeii în seara aceasta
pentru ultima dată
să nu le rămână pe mâini
nici o urmă din adeneul tău

Varianta Paul:
apoi să părăsim parcul copertat vişiniu
să ne vindem pe o gură de oxigen
pentru că am pe mâini
urmele adeneului tău

caietul cu scoarţe vişinii e un manuscris care aşteaptă publicarea, în varianta ta devine parc copertat vişiniu, ceea ce, trebuie să admitem, nu-i chiar acelaşi lucru.
Chestia cu zeii şi cu nici o urmă de adeneu pe mâini e un îndemn de renunţare la idolii urbani, mă rog, diferiţi pt fiecare, nu are nici o importanţă că este vorba de discuţii mondene din cafenea sau mersul la cinema 3 D.
Adeneul ajunge pe mâinile lor prin...sărut, salivă, etc..
În varianta ta, „pentru că am pe mâini /urmele adeneului tău”, ar însemna că ea, persoana căreia mă adresez, mi-a sărutat, atins, mâinile, ceea ce iar nu e acceeaşi chestiune.
Şi mai sunt exemple. Dar, repet, îmi place varianta ta şi cred că ar fi interesant un astfel de joc, să vedem ce ar putea ieşi după tiparele altui autor.
Încă o dată, a mă supăra pe ceea ce ai scris tu, înseamnă să fiu cel puţin ingrat. Şi nu sunt. Nu pot deci decât să-ţi mulţumesc şi îmi doresc să ne citim, aici, pe Hermenia, cu plăcere în continuare.

dan dediu, compozitorul?

multumesc frumos, e mai bine cum mi-ai sugerat, am modificat! multumesc, o seara faina!

"Soarele confundă parcele afumate." - aici, m-am chinuit din răsputeri să înţeleg sensul, poate mă ajuţi:)Ştiu că nu se face, dar la tine nimic nu este întâmplător, prin urmare, poate îmi sugerezi, măcar, sensul dorit de tine, dacă eu nu l-am găsit.
Îmi place foarte mult versul: "Firul tremură scurt,/nu se aude."
"Pe tablele-epitaf,
oamenii rămaşi fac rebus,
se bea, se râde la pomană,
se salută."
Am citit aşa: 1. se bea, se râde/ 2. la pomană,se salută."

text bun!

Nu e prost textul. Doar că pare puțin disjunct. E ca și cum te-ai concentra pe frunză și pe făraș și pe tot acel microunivers și brusc cineva ți-ar întoarce capul spre altceva - mătura de alături. Îmi pare o „ruptură” care nu știu dacă face bine „senzației de haiku”

Laurentiu, am reusit sa urmaresc povestea pana la interventia acelei maini violet - si mi-a placut! de acolo,insa, am ramas fara "firul rosu". dar o sa ma intorc, poate-l gasesc. preferata mea - strofa asta: "din turn în fiecare noapte se prelingeau flăcări ca niște zulufi de copil el îi punea coiful pe cap povestindu-i obosit de războaie ea-i umplea palmele cu pâine și vin apoi se spăla în ochii lui dezgolindu-și gâtul de gulerul dantelat noaptea părea o păpușă îmbrăcată cu ața roșie a tuturor corăbiilor iar respirația lui cobora încet ca un menuet vrei păpușa asta? a intrebat-o" oricum, subiectul este unul cu greutate! felicitari pentru idee. (si nu numai pentru idee)

Francisc, Cate o data ai niste sensibilitati pe care nu le pricep. Un gand bun, Gorun

hulubii zilelor mele şi-au recăpătat vederea...eu, Mie, m-am redat...

De ce "hai-hui"? Stiam ca se scrie legat. Trecerea de la "in cercul sotronului"/"semnul trunchiului" e greoaie, poate succesiunea de genitive nu creaza un efect pozitiv.

Cred ca se pierde ideea pe parcurs intre inimile care colinda haihui si final. Partea cu cioburile as asocia-o mai mult ludicului, e greu de definit iubirea prin intermediul ei.

am citit textul. mi se pare heteroclit din punctul de vedere al calitatii. nu imi plac sau nu imi spun absolut nimic urmatoarele versur (sau mi se par superflue)i: "al lui și al nostru,", "răsăriturile care nu mai răsar,", "toate, toate pe sufletul meu.", "O să-mi fac o metanie mare, mare", "Doamne miluiește-le!", "dar să rămânem până la final eu mama și tu tatăl lui.", etc. exista si formule demne de atentie precum: "țărâna ușoară de la toate nunțile lor,", "nădejdea coborâtă prin spărtura albastră,", "Mirosul de timbre creează în război mai multă dependență,". deci, opinia mea este ca ar trebui sa te hotarasti cum vrei sa scrii.