ştii cine esti Vladimir, de ce mai întrebi?

cerusem ajutorul pentru editarea profilului, dar intre timp am vazut cum se face..scuzati!

fatal, desigur, în sensul realizării artistice. a scos Adrian, recent, câțiva tropi reușiți în ”oamenilor mei”, după ce înainte lui a scris Nichita, ”Atâta să nu uiţi / Că el a fost un om viu / viu / pipăibil cu mâna”, și înaintea acestuia alții..., iar textul de mai sus mi se pare o încercare (nereușită), de același gen.
pasul dintre aforism și metaforă e mic. enervant de mic. dacă nu faci stop pe piep când trebuie riști să-ți dai o minge-n gură. deci, nimic nu e chiar 100% safe :)

Oraș incendiat (varianta) Pe ziduri se scurge lumină cleioasă Și aerul moare astmatic, arzând Nici apa nu vede, tunelul de-angoasă Transpiră speranță închisă-ntr-un gând. Un colț ars de viață, tarabă pe-o cârpă Cu petice, ace și ațe pierdute Un drum rătăcit ți-l coase de talpă Cizmar-ambulant ce dispare-n volute. Piciorul îmi intră-n asfalt rădăcină Mă chinui să-mping timpul către un mâine Pe pargul încins o pisică-ncet toarce Lăsându-mi doar răni, supurând de lumină. O casă ascunde o umbră firavă Și zidul se-nfige-n pământul dospit Smochinu-ncruzit, asfaltul răstoarnă Uitând de blestemul ce l-a desfrunzit. Telal care-mi cumperi dureri și păcate Străbați tot orașul, cărându-mă-n spate La umbra de parc, ostenit tu privești Iei verdele lavă și îl îmblânzești. Din cer se revarsă și curge lumină. E miere, căldură, verbină și ură, Asfaltul se strânge-n nisip se ascunde, Căldură și ură se scurge. Pătrunde.

mulțumesc, e prima mea "tentativă" de parodie, mă bucur că v-a plăcut, cu deosebită stimă,adelina

poemul tau are sensibilitate si greutate. imi place mult postura de Micul Print a baiatului care contempla luna, dialogul imaginar (sper) cu mama. ce mi se pare putin sarit din logica poetica este "respirația de pe geamuri" care nu este acelasi lucru cu geamul aburit in urma expiratiei. acolo m-am poticnit, de aceea iti specific asta.

Multumesc, Silvia, pentru aceste opinii pertinente. Care dovedesc nu doar că un critic este şi el un scriitor, este, cum am mai spus, "un prozator sobru şi un poet de idei", dar că si scriitorul poate (şi trebuie) să fie niţeluş critic.
Altminteri, Vladiimir Streinu spunea aşa: "Înţeleg ca un poet să nu fie şi critic; dar cum voi înţelege ca un critic să nu fie şi poet". Asta nu înseamnă că el trebuie neapărat să scrie poezii...Dar critica are şi ea nevoie de inspiraţie. De aceea există critici buni şi plăcuţi ca lectură şi critici arizi...

Dar si picioarele care se repeta. Deci pana la urma se repeta curva curva mana mana picioare picioare, asta intr-un text de 9 randuri. Vedeti fratilor cum ati dat 3 penite? Si dupa aceea va mirati ca de ce nu va ia lumea in serios...

Bianca, e o notă personală, nici proză, nici jurnal. Am prins ideea, știu ce îmi transmiți. Textul s-a vrut la marginea impersonalului-personalului, ceea ce ai bine surprins. Da, fraza aceea a fost prima dată scrisă apropae cum ai redat-o tu. Dar pe parcurs, am prelucrat-o așa. Promit că atunci când voi scrie proză - hei, dar tu însăți ai o grămadă de texte-proză foarte foarte personale, my dear - voi aluneca frumos pe alt stil. Vei vedea. Istoria acestui text: am avut ieri o fulgerare de idee și am făcut gafa să o trec direct aici, iar când am vrut să postez, în loc de click pe "publică", am dat pe "șterge". Așa încât aici e umbra celui de ieri sau urma scrisă stângaci, fiindcă am vrut să rămână totuși ceva. Cred că cel de ieri chiar ar fi fost pe placul tău. :) Acolo ai frânt discursul, Bianca, deși știu bine că ai prins firul: este "eu nu am suflet din esență dură/ e o urmă ..." Știu că lipsa punctuației (special aleasă așa) dă peste cap unele sensuri sau, dimpotrivă, le accentuează. So, am promis că o voi face, adică voi scrie proză. Deocamdată e în lucru un jurnal și note, schițe etc. Până la proză mai e drum de bătut. Nu știu dacă atât de curând. Și nu știu dacă aici. Mulțumesc. Deci: sunt simple note personale, gânduri. Și așa le las.

„mă așteaptă o iarnă lungă
ca un gât de lebădă”

fie și numai pentru versul ăsta (plus finalui, totuși, să i-l dăm și pe acesta Cezarului), meriți să fii iertat.
și n-am căutat textul, să știi, a venit el singur la mine. ;)

Scuză-mă Adelina, ți-am citit CV-ul după ce am făcut comentariul. Nu pune în practică nimic! Scrie poezii, fie și precum aceasta. Dar trebuie să mai și citești: 50 de poezii din autori importanți, înainte de a scrie tu una.

îmi place titlul, este deosebit. felicitări.

Am citit şi eu cartea şi nu ştiu dacă comparaţia mă bucură sau mă întristează (cu tot respectul pentru autor).

Mulţumesc pentru mesaj.

Cunosc multi autori de pe unele siteuri cu texte incadrate la atelier, care de fapt scriu f bine. La o repede analiza constat ca autorul are o imaginatie bogata, fascicule de imagini si sentimente se impletesc armonios in poezia sa. ești așa departe încât aș trage scoarța pământului spre mine ca pe un covor l-aș tivi cu păsări și i-aș decupa o fereastră undeva într-un ochi spart un păianjen își face veacul înfometat superb inceput cu o continuare eleganta, pe motivul scarii soresciene - scara la cer: brațele lui din cheratină opintesc o scară de ațe multicolore cu ace fine de gherghef dacă o vei urca lumea îți va părea altfel evidentiez si versul catedrală unde privighetorile nu pot cânta ce poate fi mai frumos? ultimele 5 versuri sunt de fapt o poezie in sine, este alegerea autorului, eu as fi considerat ca era bine si pana la versul cu privighetorile, un final mai puternic, fara a cadea in descriptiv. DAR, autorul se intoarce, ciclic, spre inceputul poemului, la acelasi motiv al covorului... Cel mai bun text de departe din ultimele zile, drept pentru care il felicit pe autor si evidentiez.