Sixtus, sunt de acord cu amendamentul dvs la postmodernitate. in legatura cu revenirea nr 2, la sfarsit, ma abtin. folositi un sistem binar de instrumentare insa polarizat per se.

erată: preludiu "al" unei; îmi cer scuze

Hermeneia a fost înca de cînd am început sa postez aici un loc îndemînos pt mine. Imi place interfata grafica a site-ului. Arata mai a site literar decît majoritatea site-urilor literare pe care le-am vizitat. Imi place ca poti respira, poti vedea mai toate textele noi; nu se posteaza intr-un ritm nebunesc. Ai posibilitatea sa cunosti scrierile mai tuturor membrilor. Si cred ca Hermeneia ne-a apropiat destul. Hermeneia e o comunitate super faină. Felicitari pt demersul dv. si pt faptul ca sustineti acest spatiu din propriile resurse (ma gîndesc).

Nu vreau să ofensez pe nimeni şi habar n-aveam de legătura Dv cu America. Eu nu sunt de origine română întru totul. Bunicii dinspre tată sunt de origine germană, dar asta nu e important, cred. În ceea ce priveşte "americanismele" de care vorbeam, făceam referire la tumultul de texte ce li se dau titlu în engleză, iar textul în prealabil este scris în română. Manager a fost doar un exemplu neutru cu aluzie pentru a nu ofensa pe nimeni.Acum am fost nevoit să mă explic.

Donaris, mulţumesc de vizită şi apreciere, Cezar

Zilele acestea citeam o cronică a lui Vintilă Mihăilescu, intitulată Țara mea ca o manea. Citatul de mai jos, mi s-a părut reprezentativ, în aceeași orine de idei:
” După ani de frustrări regulate şi alienări sistematice, „capitalismul“ scotea dorinţa de pe cartelă şi băga jubilaţia la liber. Iar maneliştii au sesizat rapid această nouă „cerere“ a publicului şi i-au cîntat în strună: dorinţele voastre vor fi realitate!

Partea sumbră a acestui narcisism descătuşat şi invadator este că, la acest nivel şi astfel orchestrate, dorinţele nu pot fi decît bazale: sex, avere şi, mai presus de toate, putere. A le avea înseamnă a reuşi, a fi un winner – sau, în termenii manelelor, un barosan. În caz contrar, nu eşti decît un amărît de fraier. Redundanţa obsesivă a manelelor a conturat astfel cel mai consistent model de reuşită socială din România recentă: dorinţa de a fi „barosan“ cu orice preţ vs angoasa de a nu deveni un „fraier“. Tertium non datur!

Tot manelele au exprimat – şi astfel au cristalizat – mijloacele utilizate deja pentru a atinge această aspiraţie socială: să ai „tupeu“ şi să faci „ce vrea muşchii tăi“. Singurul obstacol pe acest drum spre reuşită sînt „duşmanii“. Lumea românească flatată de manele este astfel una darwinistă, în care singurele două categorii sociale semnificative sînt prietenii şi duşmanii, iar singurele două statute reprezentative sînt barosanii şi fraierii. Pentru a cîştiga apartenenţa la categoriile pozitive ale acestei dihotomii structurale, mijloacele sînt cele ale selecţiei naturale.”
Prin urmare, există idei despre ceea ce se întâmplă de fapt, problemele societății românești contemporane se cunosc, dar care sunt soluțiile practice de rezolvare ? Ce putem face, ce putem alege, Quo Vadis Domine, se întreabă omul prins între Scylla și Caribda zilelor noastre.

Nu va trece mult și vom dărîma toți acești mastodonți bolnavi și inutili, vom euthanasia mașina lor ruginită de menținut viața pe căi artificiale, vom ara locul și vom reîncepe prin a planta pur și simpla iarbă. Și atunci Bianca, abia începînd de acolo, va fi pace...:) Crucit între minuni și dezastre, cu mulțimiri pentru aprecierile tale sincere, oricît de subiective, amical da' drăgăstos, george cel asztalos

Sunt impresionat de substanţialitatea fiecărui vers, de felul în care imaginile poetice prind contur prin tuşe tot mai puternice. Imagistica primului vers e cinematografică: stropii limpezi ce cad. Apoi zgomote discrete sunt introduse cu cea mai mare fineţe: "dinţii de lapte/ ai primului înger", ori "umbrar de sunete", sau "vorbă risipită în somn".

Tandemul versurilor din strofa a treia are o alcătuire simfonică, o construcţie perfect cadenţată, probabil datorită ritmului amfibrahic, deschis şi înalt. Ultima silabă a tandemului este însă eliminată şi lasă expresia în suspendare, în aşteptarea unei explicaţii: "eu/ o gâză-ntre două ferestre..."

La nivel compoziţional aş remarca succesiunea privirii: odată ochiul priveşte-n afară, apoi înspre sine. La început tonul e reflexiv, apoi retoric, sfârşind din nou reflexiv, aceasta conferind o anumită construcţie sferică, în perfectă consonanţă cu intenţiile semantice ale textului. Detectez o nuanţă aproape de pioşenie în faţa micilor "minuni" ale lumii, un soi de bună-cuviinţă în faţa spectacolului fiinţei, care îl situează pe autor aidoma unei "gâze între două ferestre", un autor care se trezeşte integrat în acest palpit-respiraţie-cosmică.

O poezie nu bună, ci de-a dreptul impresionantă, profundă şi plină de subînţelesuri.

Bianca, prefer varianta aceasta, cu versurile atașate. Fiindcă e necesar ca acel galben luminos al fontului să rămână. Am încercat și alte variante de fonturi, și bolduite (dar se vede inestetic). la mine se disting bine versurile pe imagine, de ai fi aici, au vedea. Însă trebuie să vadă mai ales cititorii. Mă bucură că îți place ideea. Voi mai lucra cu vizuale o vreme - exercițiu solitar - până când îmi va reuși conf. exigențelor. Aici, în format jpeg, deschisă pe desktop, se vede ok, postată deja se percepe altfel, voi ajusta cumva, în timp.

Andu in ipostaza melancolina. Nu-i asa ca, uneori, lucrurile simple, spuse din suflet, sunt mai aproape de ceea ce intelegem prin poezie?

un poem încântător. un poem ce curge lin, alcătuit inspirat.

Multumesc frumos pentru atentie!

biletele lasate in usa sufletului sint intotdeauna fara prea multe cuvinte, sincopate, nestiute de nimeni, citeodata ignorate...ramin acolo o mie de ani pentru a imbraca nostalgia. un poem cit o lacrima.

Întristătoriu, stăpâne Virtual, și degrab vărsătoriu de vin, miluitoriu și plin de depresant este acest uret!

antal, evident aici nu ne ocupam de suflete. si nici nu imi permit sa fac aprecieri despre asa ceva. incercam sa ne ocupam de texte. ne straduim sa raminem la aceasta limita. desi sint constient ca atunci cind vorbesti despre arta si literatura este aproape imposibil sa nu fii subiectiv si sa nu pui suflet in ceea ce scrii. pe Hermeneia scopul santierului nu este nici sa umileasca pe cineva si nici sa il descurajeze. scopul lui este in esenta dublu. primul este cel de semnal. catre autorul textului. ca ceva semnificativ nu este bine cu acel text si trebuie lucrat pentru a putea fi acceptat pe prima pagina. al doilea scop este cel de a pastra pe hermeneia o a numita elita a textelor. asa cum suna si inceputul regulamentului, nu nepropunem sa categorisim oameni ci texte. si in ultima instanta acest lucru este benefic si pentru tine. o anumita calitate a textelor implica o anumita asteptare din partea celor ce viziteaza hermeneia. daca ei nu sint dezamagiti vor mai veni sa citeasca. inclusiv textele pe care le postezi tu.