citesc textul acesta și văd Sorescu zâmbind pe sub mustăți, cu degetul arătător la tâmplă, jucându-se de-a ruleta rusească, desigur poem bun, premiat meritat, d-lui dorin felicitări, cu invidie memorabil, memor-abil: "Am deschis ochii la o mână, apoi la cealaltă, și te-am văzut goală De cuvinte." "Morții din care se-nalță piersicii, fix până la Dumnezeu." "ne va găsi dormind, cu rădăcinile-ntoarse.. " de haz maxim dialogul: - imi aminteste de versurile lui Chilian... - Andu, cine e Florin Chilian? (ironie a dracului de fina/faina)
Cred că orice construcţie arhitectonică bine clădită şi atrăgătoare va păstra farmecul indiferent de culoarea pe care o are; iar limba italiană îi dă o nuanţă fermecătoare. Eu o găsesc deosebită şi îmi place foarte mult muzicalitatea ei în limba italiană. Când o citesc... simt fiecare notă cum urcă şi coboară. Poate că pentru mine este mult mai uşor să o văd. Chiar mă-ntreb dacă nu cumva a fost creată în italiană (glumeam, desigur), dar nu văd nici o diferenţă. Nu-i găsesc nici un cusur. De fapt, uneori am impresia că vorbesc aceeaşi limbă.
Cât despre traduceri mă bucur că vă plac. Voi încerca să creez o punte sau mai bine spus să o consolidez. Mulţumirile mele! Să ne citim cu bine!
Interesantă redarea acestei antiteze finit-infinit, a ideii de infinit sprijinit pe finit, axa lumii ca o dreaptă compusă dintr-o mulțime infinita și numărabilă de puncte - acolo unde se prind ascendent mâinile, pentru a ajunge la punctul terminus - de unde începe descendentul, micimea condiției umane, grandoarea penetrantă a minții sale. Iată cum un poem simplu poate sugera adâncimile complexului...
yester, hopernicus, este un text ceva mai vechi. dar cu siguranta foarte aproape de anumite amitiri. opiniile voastre ma incurajeaza sa mai incerc sa scriu in lb. engleza
Draga doamna Margas, in biblie, in cartea mortilor, in cartile lui Bernard Werber etc sunt multe ceruri despre care se vorbeste, nu are rost acuma sa-mi explicati despre ce este vorba. Dumneavoastra puteti sa alegeti orice cer doriti, dar cand spuneti trag jos, zau ca trageti ceva ce nu poate fi decat deasupra. Este la mintea cocosului. In rest, vad ca aveti multa ambitie si verva, nici pe departe nu meritati un atac la persoana ci toata admiratia ca va chinuiti sa scrieti ceva. Problema este alta: multi se chinuie, putini reusesc, si asta nu depinde de cantitatea de inteligenta investita in poem ci de sentiment. Eu consider ca sunteti o persoana extrem de inteligenta dar in materie de poezie sunteti in cautari. Si, referitor la text, zau ca ultima strofa cu tantarii ma duce la fracturismul si strumfii lui ianus. Din fericire, omul a avut curajul eroic sa-si renege opera. Numai de bine.
Emilian, finalul este savuros... Per total, un text profund, care socheaza la prima vedere printr-un limbaj aparent neliterar, dovedindu-se in cele din urma un adevarat carusel, purtandu-l pe cititor prin intreaga paleta a trairilor umane... mantra din final e superb aleasa... In primul rand pentru ea acord o penita de aur... Felicitari sincere cu prietenie petre
Ca discuţia noastră să fie utilă şi pentru alţii, daţi-mi voie să vin cu următoarele sugestii.
1. Plec de la premisa ca H., ca şi alte site-uri de acest gen este şi unul de informare şi nu numai de creaţie.
2. În acest sens dispunând de un set de documente privind diversele curente, constând în „manifeste” (suprarealist(e), dadaist, fracturist, postmodernism românesc, boierim, infrarealism, etc.) şi încercări de definire (e.g. a PoMo, douămiism, minimalism, maximalism dar şi altele). , aş putea să le pun la dispoziţie.
3. În acest fel, fiecare dintre noi care are chef, ar putea să deducă, plecând de la ele, în ce măsură „programul” de la care s-a plecat s-a realizat, eventual modificâdu-se pe parcurs.
4. In fine, daca si altii dispun de astfel de documente, le pot pune si ei la dispozitie.
Interesantă perspectiva din ultima poezie, cea mai bună, zic eu. Un fel de duioșie temperată, tristă, amestecată cu puțină compasiune. Îmi place "mama era o pată de cerneală neîncăpătoare". Penultima nu-mi place. Este ca un verdict, sună prea dur, prea profetic.
Cristian Pop, vrem să credem că Hermeneia e mai mult decât FB :) unde se acordă like-uri. Fiindcă ești nou pe site, te îndemn să vezi un pic partea de regulament referitoare la comentarii de aici http://hermeneia.com/content/regulament_hermeneiacom
Ca să mă faci praf, Raluca, tre' s-aduni multă ploaie, desene animate şi dinţi de lăptic. Plus de asta, car mereu cu mine două sprayuri Pronto (am auzit că-s şi antibacteriene). Psss, şi-a dispărut!
Parerea mea e ca versificatia este cam greoaie, mesajul ar fi mult mai limpede si mai clar daca versurile nu ar fi atat de "rupte". Este drept ca acest procedeu este destul de interesant si folosit de multi autori (si eu mai scap asemenea chestii dar incerc sa le limitez la strictul necesar). Pentru conformitate incerc sa redau aici cam cum as vedea eu acest poem versificat: "ni se trage de la cuvinte sau poate de la lipsa lor acută de îmblînzire oricît le-am repeta pentru noi înșine am rămîne tot asimetrici în jurul inimii de unde vin izvoarele cu luntrea morții plutind într-un fel de evadare despre care ne promitem în fiecare zi că nu va fi nici prea departe și nici prea vinovată de simpla imposibilitate a învierii la doi ne desfacem din așternuturile carnivore ale timpului defect ca și cum l-am șterge pentru totdeauna din căușul pieptului înălțîndu-ne spre banalele noastre trădări ca un orb care pipăie tavanul după o noapte de dragoste căutîndu-și cioburile dar cuvintele ne revin simple așa cum le-am lăsat fiecare sub gîndurile lui iar viața devine ceea ce ni s-a spus mereu ca un fel de scuză a faptului că ne-am născut lăsînd loc tăcerii" Finalul mi se pare remarcabil, nu degeaba am spus eu candva ca Titarenco este unul dintre putinii poeti contemporani pe care ii cunosc si caruia ii sta bine cand filozofeaza :-) Debutul poemului insa mi se pare perfectibil, exprimarea "ni se trage de la" este usor frivola, avand in vedere trimiterea catre jargon. Bobadil. P.S. Scuze ca prin copy-paste am stricat diacriticele textului :-)
Ecaterina, eu pot fi cel mult dragutA (desi, in genere, nu prea sunt), tinand cont de faptul ca m-am nascut femeie. Ce sa fac - fiecare cu handicapul sau. Dar nu ma pot opri sa nu amnedez felul... sa-i zicem transant in care tie iti place sa-ti spui parerile (vezi sintagma "e o tampenie"), finndca ceea ce ti de pare TIE a fi o tampenie poate gasi ecouri intr-un alt cititor. Chestie de filtru, filtru alcatuit din conceptii, rigori estetice personale si - de ce nu? - de lecturi. Iar faptul ca, citind dervisi, te-ai gandit la...darwinisti, e scuzabil: din cate stiu, Mevlana nu se preda in liceu. Darwin,da. Sau, pe vremea mea (ah, ce muuult e de-atuci), se preda. Bun, nici despre faptul ca poate exista o cunoastere a divinitatii <B>relevata</B> nu se spune, pesemne, prea multe in manuale...Asa ca, repet, fiecare se gandeste la ce i-o fi mai la indemana... Cat despre "cliseistic"...ce sa mai zic? Zic doar e necesar un dram de forta sa nu-ti mai pese de "vanatorii de clisee" si sa indraznesti sa spui ce ai de spus in era asta a pseudo-literaturii verbiajului, cand pseudo-originalitatea trece inaintea autenticitatii. Nu mai conteaza CE spui, ci CUM spui. Eu m-am cam saturat de tagma asta de atleti care substituie liniei de sosire, alergarea in sine. Dar aici e o alta poveste... Virgil, eu nu stiu, eu pot doar sa fac asocieri, in acele limite pe care mi le ingaduie textul...si altele. Fireste ca licentele nu sunt condamnabile, atunci cand isi gasesc justificarea.
Eeeeei, Alma, ce-ai făcut aici? Ce mai ceremonie e asta, fără "Zmeura de aur"... sau oare cum i-am putea spune aici? Îți dai seama că formulări de genul "Cele mai proaste poezii", "Cel mai neinspirat titlu", "Cel mai șters pseudonim" ar trezi adevărate războaie... :-) Pe de altă parte, psihologic vorbind, dacă cineva nu s-ar fi trezit nici pe o listă, nici pe alta, probabil că ar fi răsuflat ușurat :-))) Îmi dau seama că ma aflu într-o postură și mai ingrată decât Actaeon, care se plângea ca n-a fost nominalizat și la capitolul pseudonim :-), dar sinceră să fiu mă întreb cu ce ar putea fi considerat demersul tău, Alma, mai greu de digerat decât comentariile pe text, unde spunem tranșant:"textul ăsta e cel mai bun, cel mai reușit, titlul este extrem de bine ales etc etc". Ba, zic eu, în lipsa unui "martor etalon", aprecieri de acest gen pot risca să fie insuficiente. Mai mult decât atât, chiar avem fiecare dintre noi posibilitatea de a face asta, nu cred că gestul tău e în vreun fel o manifestare de "editor", și nici nu am sesizat să te fi erijat ca purtătoare de cuvânt a părerilor noastre... Prin urmare eu apreciez în primul rând efortul tău fantastic, mărturisesc că nu mă pot încumeta să îți spun unde am aș avea eu alte păreri, tocmai pentru că îmi dau seama că, indiferent dacă eu am, din lectura de pe parcurs, alte "preferințe", aș nedreptăți, pentru că nu am citit TOT, așa cum ai făcut, se pare, tu. O mică abatere, vorba lui Virgil (hmm, asta nu-i metoda cea mai bună de a păstra regulile, dar uite tocmai asta e, zic eu, una din chestiile care îmi place aici... nu omul e făcut pentru reguli, ci regula pentru om): Cailean are dreptate, ar putea fi făcută și o analiză a comentariilor. La urma urmelor, dacă e să ne "folosim" (adică să avem foloase) de faptul că postăm, asta din comentarii pertinente ni se poate trage. Dar aici iar mi se pare că ne apropiem cam mult de o bubă grea: e mai ușor și comun să spunem "să se facă", decât să ne apucăm noi înșine să o facem. Cailean, dacă îmi aduc eu bine aminte, începuse la un moment dat niște demersuri mai speciale în comentariile sale... Nu mai continuu, pic și eu în aceeași capcană, tocmai mă pregăteam sa-i sugerez să facă el clasamentul :-) Și, să nu uit, susțin ideea transformării acestui gen de clasament într-o practică lunară. Numărul celor care ar putea să facă astfel de "clasificări" ține, până la urmă, de slăbiciunea noastră...
alma, alma, ce iti plac tie proclamatiile... just kiddin'. merci de trecere. aranca, interesant, alma zicea ca e echilibru, tu zici ca e depasire ("dezechilibru"). interpretarea este deci monopolul fiecaruia pentru sine lucian, da, e multa constientizare aici. si cind te gindesti ca dragostea de fapt te cam face inconstient...
Am convingerea că textul acesta e diferit faţă de ce şi cum scrii de obicei. Mai întâi, prin discurs - unul uniform/ închegat în ceea ce priveşte ideea/ conceptul şi derularea tehnico-artistică a acesteia/ acestuia. Nu mai avem fragmente care trebuie lipite/ umplute de cititor, nu mai avem imagini la limita dintre suprarealism şi fracturism. Aş spune că scrierea e de un neoromantism pur, dar a categorisi un text doar într-un curent e cumva livresc/ superficial. Îmi place mult spontaneitatea şi autenticitatea (poate a doua este rezultată din prima), îmi place cum imaginile dezvelesc idei (nu ingenioase, dar cu siguranţă personalizate), ci nu invers, îmi place emoţia resemnată din final (un final foarte bun), îmi place că slash-urile sunt mai puţine (doar trei! - record), îmi place şi titlul, pentru că îndrumă cititorul pe drumul propus de poezie, chiar dacă, luat separat, e un mic clişeu aforistic (plus de asta, nu e în engleză!), îmi plac şi altele:
"vrei nemișcare cu rasuflări reci
orașe părăsite și sate bătrâne case vopsite în albastru lângă mările de var"
etc.
Ai un typo în versul doi, iar aici:
"cu ele se sapă
primavara și doar atât se aude glasuri închise în
vase de lut" - aş rearanja, altfel topica e tare de cap.
da, un poem care m-a cucerit de la început până la final, ca o pâine proaspătă pe un flămând.
pt. că unde sunt, ne-tul pâlpâie ca o stea într-o noapte de iarnă geroasă, laconic spun că dincolo de mesaj îmi place aerul de tristeţe conturat atât cât să nu devină patetic. ( poate aici: dispar... tot...mai mult, ar merita prelucrat),felicitări.
Sărbători cu lumină !
Ioana, altă dată ui-te-te-n-jur. Bine că-ți plac ț-urile, abia aflai acum. Oi fi făcut un experiment, dar pentru mine se termină acolo poezia bună. Restul e umplutură. pssssss! "puneau furtunele pe mine aruncau detergenți"??? . furtun,sg-furtunuri,pl
Mulțumesc. Safir, forma nu e ea prea elaborată, dar legăturile acelea invizibile există. "înzidite" ar trebui să dispară, la "înfiaoară..." e clar că trebuie altă formulă. O s-o iau de la capăt sigur, Mulțumesc. Crinu', "înspre" sună întradevăr bine, iar cu măștile nu e numai o figură de stil, ele stau pe perete și mă privesc în fiecare zi cu privirile lor severe. Mai treceți, data viitoare dau și o cafea.
ai dreptate bobadil, am schimbat acolo. explicatia este ca textul a fost mai altfel si mai incarcat si am tot modificat in el si am uitat un surub aiurea. ce sint aia cocalari?
"arhaic?! nicidecum. este înfiripat după o discuţie reală şi recentă" - acesta nu e un argument suficient. Când rezultatul liric al discuţiei reale şi recente este acesta:
"cum s-a făcut cerul şi pământul
n-am mai aşteptat mult
după orânduială" - acel "nicidecum nu este arhaic!" e suspect de obstinaţie pură.
"nu văd de ce frecvenţa postărilor ar fi direct proporţională cu "efect(ul) negativ asupra valorii literare intrinseci." - pentru că poezia veritabilă are nevoie de nişte factori irefutabili, factori pe care mulţi dintre noi îi ştim, deci nu mai plictisesc. Am să numesc doar unul, acela care face valabile spusele mele de mai sus: cenzura trăirilor. Nu totul e demn de-a fi scris. În fapt, foarte puţine sentimente sunt menite intelectualizării lirice. Şi mai puţine sunt publicabile. Pentru că puţine sunt emoţiile specifice mie şi numai şi numai mie, iar cele care nu sunt aşa, nu echivalează preţul hârtiei risipite. Iar când cineva nu se mai poate opri din scris, e mai degrabă un semn de exhibiţie, poetizare, superficialitate etc decât de fertilitate imanent-literară. Şi iată de ce frecvenţa creaţiei şi a postării afectează calitatea. Bunînţeles, există cazuri rare în care cineva scrie şi mult, şi bine, dar acolo e vorba despre geniu, ceea ce, după cum spuneai, nu e cazul nostru. Nu mai dezvolt...
" păi după cum spui tu, toate textele mele sunt defectuoase" - n-am spus asta!
"Adrian, este firesc să-mi pese de propria creaţie. aşa că nu văd ce trebuie să fie atât de curios în asta" - retoric, o fi firesc şi atunci când ne pasă numai de creaţiile noastre?
solomon - starea dominantă, înainte de momentul lansării , e de buimăceală și goană fără rost după un timp care nu-ți e niciodată suficient. Vine amețirea completă, copleșitoare, a evenimentului propriu-zis. Abia apoi discernerea semnificațiilor acestui moment de finalitate a unui parcurs, cântărirea vorbelor ce s-au spus și a împlinirilor sau neîmplinirilor ce le-au provocat. Pentru mine însă, cu mult înainte, noua carte care apare înseamnă un pariu câștigat cu mine însumi, conștiința tonică a faptului că sunt în grafic și că, în ciuda tuturor vorbelor și reacțiilor celor ce nu înțeleg de ce atâta înfrigurată străduință de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preț, am mai lăsat un semn al trecerii mele pe pământ și certificarea că nu fac umbră acestei țărâni chiar degeaba. Străduințele mele au fost depuse până la extenuare. În ultimele două săptămâni mi-a fost greu și corpul nu mă mai sprijinea. Am făcut câteva crize de inimă, începuturi de fibrilații, scăderi de tensiune până sub 10 și de câteva ori am vrut să dau telefon la Salvare, simțind că e periculos și că, în orice moment, o agravare ar putea să fie fatală. Atunci am pus frână tuturor acestor zbateri ( pentru că eu sunt un tip care se consumă enorm pe dinăuntru) și mi-am făcut un program de odihnă. Asta a fost, oboseala. Cum m-am odihnit mai mult, au început să mă lase durerile. Acum vreau să iau totul ca o bucurie și să dau la o parte orice tensiune interioară. Vreau să fie o sărbătoare și un moment care să-mi dea aripi pentru a porni apoi de la început, într-o altă cursă de un an întreg. Cam asta e, așa, la o primă trecere în revistă. Știi tu că, de fapt, tot ce simțim e mai complex și mai greu exprimabil prin cuvinte.
bianca, daca am o problema, sigur ea este asta cu diacriticele. o sa vina vremea sa le pun pe toate. numai gandul asta ma sperie... daniela, am incercat sa imbrac piei, blanuri, copite, etc. mastile nu mi-au placut nicodata. si nici sforile. intr-un fel sau altul, fiecaruia i se intampla sa filosofeze asa, la un moment dat. dorin, deseori, in timpul scolilor, barac fiind, nimeream prima la catalog. nu era mereu bine. nu stiam intotdeauna lectia. va multumesc ca ati fost cu mine. imi sunteti dragi.
mi-a plăcut mereu stilul ăsta cald în care scrii.
în acest text îmi place îndeosebi partea de la mijloc spre final.
şi cu toate astea, cred că ai cam multe comparaţii chiar în zona asta.
şi te-aş ruga să fii atentă la "vor năvălii".
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
cu mâna pe inimă că, măcar de data asta, n-a fost nicio ironie la mine. Ai dreptate în ceea ce spui.
pentru textul : despre noi I I ▒ decitesc textul acesta și văd Sorescu zâmbind pe sub mustăți, cu degetul arătător la tâmplă, jucându-se de-a ruleta rusească, desigur poem bun, premiat meritat, d-lui dorin felicitări, cu invidie memorabil, memor-abil: "Am deschis ochii la o mână, apoi la cealaltă, și te-am văzut goală De cuvinte." "Morții din care se-nalță piersicii, fix până la Dumnezeu." "ne va găsi dormind, cu rădăcinile-ntoarse.. " de haz maxim dialogul: - imi aminteste de versurile lui Chilian... - Andu, cine e Florin Chilian? (ironie a dracului de fina/faina)
pentru textul : livadă de piersici, cu botoșei albi deCred că orice construcţie arhitectonică bine clădită şi atrăgătoare va păstra farmecul indiferent de culoarea pe care o are; iar limba italiană îi dă o nuanţă fermecătoare. Eu o găsesc deosebită şi îmi place foarte mult muzicalitatea ei în limba italiană. Când o citesc... simt fiecare notă cum urcă şi coboară. Poate că pentru mine este mult mai uşor să o văd. Chiar mă-ntreb dacă nu cumva a fost creată în italiană (glumeam, desigur), dar nu văd nici o diferenţă. Nu-i găsesc nici un cusur. De fapt, uneori am impresia că vorbesc aceeaşi limbă.
pentru textul : Prinţesa de nisip (Călin Sămărghiţan) deCât despre traduceri mă bucur că vă plac. Voi încerca să creez o punte sau mai bine spus să o consolidez. Mulţumirile mele! Să ne citim cu bine!
Interesantă redarea acestei antiteze finit-infinit, a ideii de infinit sprijinit pe finit, axa lumii ca o dreaptă compusă dintr-o mulțime infinita și numărabilă de puncte - acolo unde se prind ascendent mâinile, pentru a ajunge la punctul terminus - de unde începe descendentul, micimea condiției umane, grandoarea penetrantă a minții sale. Iată cum un poem simplu poate sugera adâncimile complexului...
pentru textul : Axis Mundi deyester, hopernicus, este un text ceva mai vechi. dar cu siguranta foarte aproape de anumite amitiri. opiniile voastre ma incurajeaza sa mai incerc sa scriu in lb. engleza
pentru textul : there is a war ▒ deDraga doamna Margas, in biblie, in cartea mortilor, in cartile lui Bernard Werber etc sunt multe ceruri despre care se vorbeste, nu are rost acuma sa-mi explicati despre ce este vorba. Dumneavoastra puteti sa alegeti orice cer doriti, dar cand spuneti trag jos, zau ca trageti ceva ce nu poate fi decat deasupra. Este la mintea cocosului. In rest, vad ca aveti multa ambitie si verva, nici pe departe nu meritati un atac la persoana ci toata admiratia ca va chinuiti sa scrieti ceva. Problema este alta: multi se chinuie, putini reusesc, si asta nu depinde de cantitatea de inteligenta investita in poem ci de sentiment. Eu consider ca sunteti o persoana extrem de inteligenta dar in materie de poezie sunteti in cautari. Si, referitor la text, zau ca ultima strofa cu tantarii ma duce la fracturismul si strumfii lui ianus. Din fericire, omul a avut curajul eroic sa-si renege opera. Numai de bine.
pentru textul : de mama apelor deEmilian, finalul este savuros... Per total, un text profund, care socheaza la prima vedere printr-un limbaj aparent neliterar, dovedindu-se in cele din urma un adevarat carusel, purtandu-l pe cititor prin intreaga paleta a trairilor umane... mantra din final e superb aleasa... In primul rand pentru ea acord o penita de aur... Felicitari sincere cu prietenie petre
pentru textul : quenotte deCa discuţia noastră să fie utilă şi pentru alţii, daţi-mi voie să vin cu următoarele sugestii.
1. Plec de la premisa ca H., ca şi alte site-uri de acest gen este şi unul de informare şi nu numai de creaţie.
pentru textul : Recuperarea Realului de2. În acest sens dispunând de un set de documente privind diversele curente, constând în „manifeste” (suprarealist(e), dadaist, fracturist, postmodernism românesc, boierim, infrarealism, etc.) şi încercări de definire (e.g. a PoMo, douămiism, minimalism, maximalism dar şi altele). , aş putea să le pun la dispoziţie.
3. În acest fel, fiecare dintre noi care are chef, ar putea să deducă, plecând de la ele, în ce măsură „programul” de la care s-a plecat s-a realizat, eventual modificâdu-se pe parcurs.
4. In fine, daca si altii dispun de astfel de documente, le pot pune si ei la dispozitie.
Interesantă perspectiva din ultima poezie, cea mai bună, zic eu. Un fel de duioșie temperată, tristă, amestecată cu puțină compasiune. Îmi place "mama era o pată de cerneală neîncăpătoare". Penultima nu-mi place. Este ca un verdict, sună prea dur, prea profetic.
pentru textul : Voci deCristian Pop, vrem să credem că Hermeneia e mai mult decât FB :) unde se acordă like-uri. Fiindcă ești nou pe site, te îndemn să vezi un pic partea de regulament referitoare la comentarii de aici http://hermeneia.com/content/regulament_hermeneiacom
pentru textul : Iubirea nelimitată de...să fie, Marina. atent, Paul
pentru textul : girovag al maculelor deÎți mulțumesc de trecere și pentru comentariu. Te mai aștept Cu drag Djamal
pentru textul : Haiku deCa să mă faci praf, Raluca, tre' s-aduni multă ploaie, desene animate şi dinţi de lăptic. Plus de asta, car mereu cu mine două sprayuri Pronto (am auzit că-s şi antibacteriene). Psss, şi-a dispărut!
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele deParerea mea e ca versificatia este cam greoaie, mesajul ar fi mult mai limpede si mai clar daca versurile nu ar fi atat de "rupte". Este drept ca acest procedeu este destul de interesant si folosit de multi autori (si eu mai scap asemenea chestii dar incerc sa le limitez la strictul necesar). Pentru conformitate incerc sa redau aici cam cum as vedea eu acest poem versificat: "ni se trage de la cuvinte sau poate de la lipsa lor acută de îmblînzire oricît le-am repeta pentru noi înșine am rămîne tot asimetrici în jurul inimii de unde vin izvoarele cu luntrea morții plutind într-un fel de evadare despre care ne promitem în fiecare zi că nu va fi nici prea departe și nici prea vinovată de simpla imposibilitate a învierii la doi ne desfacem din așternuturile carnivore ale timpului defect ca și cum l-am șterge pentru totdeauna din căușul pieptului înălțîndu-ne spre banalele noastre trădări ca un orb care pipăie tavanul după o noapte de dragoste căutîndu-și cioburile dar cuvintele ne revin simple așa cum le-am lăsat fiecare sub gîndurile lui iar viața devine ceea ce ni s-a spus mereu ca un fel de scuză a faptului că ne-am născut lăsînd loc tăcerii" Finalul mi se pare remarcabil, nu degeaba am spus eu candva ca Titarenco este unul dintre putinii poeti contemporani pe care ii cunosc si caruia ii sta bine cand filozofeaza :-) Debutul poemului insa mi se pare perfectibil, exprimarea "ni se trage de la" este usor frivola, avand in vedere trimiterea catre jargon. Bobadil. P.S. Scuze ca prin copy-paste am stricat diacriticele textului :-)
pentru textul : simptomul cuvintelor deEcaterina, eu pot fi cel mult dragutA (desi, in genere, nu prea sunt), tinand cont de faptul ca m-am nascut femeie. Ce sa fac - fiecare cu handicapul sau. Dar nu ma pot opri sa nu amnedez felul... sa-i zicem transant in care tie iti place sa-ti spui parerile (vezi sintagma "e o tampenie"), finndca ceea ce ti de pare TIE a fi o tampenie poate gasi ecouri intr-un alt cititor. Chestie de filtru, filtru alcatuit din conceptii, rigori estetice personale si - de ce nu? - de lecturi. Iar faptul ca, citind dervisi, te-ai gandit la...darwinisti, e scuzabil: din cate stiu, Mevlana nu se preda in liceu. Darwin,da. Sau, pe vremea mea (ah, ce muuult e de-atuci), se preda. Bun, nici despre faptul ca poate exista o cunoastere a divinitatii <B>relevata</B> nu se spune, pesemne, prea multe in manuale...Asa ca, repet, fiecare se gandeste la ce i-o fi mai la indemana... Cat despre "cliseistic"...ce sa mai zic? Zic doar e necesar un dram de forta sa nu-ti mai pese de "vanatorii de clisee" si sa indraznesti sa spui ce ai de spus in era asta a pseudo-literaturii verbiajului, cand pseudo-originalitatea trece inaintea autenticitatii. Nu mai conteaza CE spui, ci CUM spui. Eu m-am cam saturat de tagma asta de atleti care substituie liniei de sosire, alergarea in sine. Dar aici e o alta poveste... Virgil, eu nu stiu, eu pot doar sa fac asocieri, in acele limite pe care mi le ingaduie textul...si altele. Fireste ca licentele nu sunt condamnabile, atunci cand isi gasesc justificarea.
pentru textul : cîntec pentru ploaie deEeeeei, Alma, ce-ai făcut aici? Ce mai ceremonie e asta, fără "Zmeura de aur"... sau oare cum i-am putea spune aici? Îți dai seama că formulări de genul "Cele mai proaste poezii", "Cel mai neinspirat titlu", "Cel mai șters pseudonim" ar trezi adevărate războaie... :-) Pe de altă parte, psihologic vorbind, dacă cineva nu s-ar fi trezit nici pe o listă, nici pe alta, probabil că ar fi răsuflat ușurat :-))) Îmi dau seama că ma aflu într-o postură și mai ingrată decât Actaeon, care se plângea ca n-a fost nominalizat și la capitolul pseudonim :-), dar sinceră să fiu mă întreb cu ce ar putea fi considerat demersul tău, Alma, mai greu de digerat decât comentariile pe text, unde spunem tranșant:"textul ăsta e cel mai bun, cel mai reușit, titlul este extrem de bine ales etc etc". Ba, zic eu, în lipsa unui "martor etalon", aprecieri de acest gen pot risca să fie insuficiente. Mai mult decât atât, chiar avem fiecare dintre noi posibilitatea de a face asta, nu cred că gestul tău e în vreun fel o manifestare de "editor", și nici nu am sesizat să te fi erijat ca purtătoare de cuvânt a părerilor noastre... Prin urmare eu apreciez în primul rând efortul tău fantastic, mărturisesc că nu mă pot încumeta să îți spun unde am aș avea eu alte păreri, tocmai pentru că îmi dau seama că, indiferent dacă eu am, din lectura de pe parcurs, alte "preferințe", aș nedreptăți, pentru că nu am citit TOT, așa cum ai făcut, se pare, tu. O mică abatere, vorba lui Virgil (hmm, asta nu-i metoda cea mai bună de a păstra regulile, dar uite tocmai asta e, zic eu, una din chestiile care îmi place aici... nu omul e făcut pentru reguli, ci regula pentru om): Cailean are dreptate, ar putea fi făcută și o analiză a comentariilor. La urma urmelor, dacă e să ne "folosim" (adică să avem foloase) de faptul că postăm, asta din comentarii pertinente ni se poate trage. Dar aici iar mi se pare că ne apropiem cam mult de o bubă grea: e mai ușor și comun să spunem "să se facă", decât să ne apucăm noi înșine să o facem. Cailean, dacă îmi aduc eu bine aminte, începuse la un moment dat niște demersuri mai speciale în comentariile sale... Nu mai continuu, pic și eu în aceeași capcană, tocmai mă pregăteam sa-i sugerez să facă el clasamentul :-) Și, să nu uit, susțin ideea transformării acestui gen de clasament într-o practică lunară. Numărul celor care ar putea să facă astfel de "clasificări" ține, până la urmă, de slăbiciunea noastră...
pentru textul : Cel mai, Cea mai dealma, alma, ce iti plac tie proclamatiile... just kiddin'. merci de trecere. aranca, interesant, alma zicea ca e echilibru, tu zici ca e depasire ("dezechilibru"). interpretarea este deci monopolul fiecaruia pentru sine lucian, da, e multa constientizare aici. si cind te gindesti ca dragostea de fapt te cam face inconstient...
pentru textul : triad curse defoarte faina imaginea asta:
mâinile tale pătrund în mâna mea
pentru textul : amidon deşi formează un soare.
Am convingerea că textul acesta e diferit faţă de ce şi cum scrii de obicei. Mai întâi, prin discurs - unul uniform/ închegat în ceea ce priveşte ideea/ conceptul şi derularea tehnico-artistică a acesteia/ acestuia. Nu mai avem fragmente care trebuie lipite/ umplute de cititor, nu mai avem imagini la limita dintre suprarealism şi fracturism. Aş spune că scrierea e de un neoromantism pur, dar a categorisi un text doar într-un curent e cumva livresc/ superficial. Îmi place mult spontaneitatea şi autenticitatea (poate a doua este rezultată din prima), îmi place cum imaginile dezvelesc idei (nu ingenioase, dar cu siguranţă personalizate), ci nu invers, îmi place emoţia resemnată din final (un final foarte bun), îmi place că slash-urile sunt mai puţine (doar trei! - record), îmi place şi titlul, pentru că îndrumă cititorul pe drumul propus de poezie, chiar dacă, luat separat, e un mic clişeu aforistic (plus de asta, nu e în engleză!), îmi plac şi altele:
"vrei nemișcare cu rasuflări reci
orașe părăsite și sate bătrâne case vopsite în albastru lângă mările de var"
etc.
Ai un typo în versul doi, iar aici:
"cu ele se sapă
primavara și doar atât se aude glasuri închise în
vase de lut" - aş rearanja, altfel topica e tare de cap.
Felicitări!
pentru textul : întotdeauna te vei întoarce de unde ai plecat deam făcut din nou niște modificări. mulțumesc pentru observații
pentru textul : oameni și pietre deda, un poem care m-a cucerit de la început până la final, ca o pâine proaspătă pe un flămând.
pentru textul : grîu și maci dept. că unde sunt, ne-tul pâlpâie ca o stea într-o noapte de iarnă geroasă, laconic spun că dincolo de mesaj îmi place aerul de tristeţe conturat atât cât să nu devină patetic. ( poate aici: dispar... tot...mai mult, ar merita prelucrat),felicitări.
Sărbători cu lumină !
Ioana, altă dată ui-te-te-n-jur. Bine că-ți plac ț-urile, abia aflai acum. Oi fi făcut un experiment, dar pentru mine se termină acolo poezia bună. Restul e umplutură. pssssss! "puneau furtunele pe mine aruncau detergenți"??? . furtun,sg-furtunuri,pl
pentru textul : punga de plastic deMulțumesc. Safir, forma nu e ea prea elaborată, dar legăturile acelea invizibile există. "înzidite" ar trebui să dispară, la "înfiaoară..." e clar că trebuie altă formulă. O s-o iau de la capăt sigur, Mulțumesc. Crinu', "înspre" sună întradevăr bine, iar cu măștile nu e numai o figură de stil, ele stau pe perete și mă privesc în fiecare zi cu privirile lor severe. Mai treceți, data viitoare dau și o cafea.
pentru textul : Atâta abis deai dreptate bobadil, am schimbat acolo. explicatia este ca textul a fost mai altfel si mai incarcat si am tot modificat in el si am uitat un surub aiurea. ce sint aia cocalari?
pentru textul : tăcerea hienei de"arhaic?! nicidecum. este înfiripat după o discuţie reală şi recentă" - acesta nu e un argument suficient. Când rezultatul liric al discuţiei reale şi recente este acesta:
"cum s-a făcut cerul şi pământul
n-am mai aşteptat mult
după orânduială" - acel "nicidecum nu este arhaic!" e suspect de obstinaţie pură.
"nu văd de ce frecvenţa postărilor ar fi direct proporţională cu "efect(ul) negativ asupra valorii literare intrinseci." - pentru că poezia veritabilă are nevoie de nişte factori irefutabili, factori pe care mulţi dintre noi îi ştim, deci nu mai plictisesc. Am să numesc doar unul, acela care face valabile spusele mele de mai sus: cenzura trăirilor. Nu totul e demn de-a fi scris. În fapt, foarte puţine sentimente sunt menite intelectualizării lirice. Şi mai puţine sunt publicabile. Pentru că puţine sunt emoţiile specifice mie şi numai şi numai mie, iar cele care nu sunt aşa, nu echivalează preţul hârtiei risipite. Iar când cineva nu se mai poate opri din scris, e mai degrabă un semn de exhibiţie, poetizare, superficialitate etc decât de fertilitate imanent-literară. Şi iată de ce frecvenţa creaţiei şi a postării afectează calitatea. Bunînţeles, există cazuri rare în care cineva scrie şi mult, şi bine, dar acolo e vorba despre geniu, ceea ce, după cum spuneai, nu e cazul nostru. Nu mai dezvolt...
" păi după cum spui tu, toate textele mele sunt defectuoase" - n-am spus asta!
"Adrian, este firesc să-mi pese de propria creaţie. aşa că nu văd ce trebuie să fie atât de curios în asta" - retoric, o fi firesc şi atunci când ne pasă numai de creaţiile noastre?
pentru textul : şi s-au ales cu mine deEminescu sa ne judece:)!
pentru textul : emindoină desolomon - starea dominantă, înainte de momentul lansării , e de buimăceală și goană fără rost după un timp care nu-ți e niciodată suficient. Vine amețirea completă, copleșitoare, a evenimentului propriu-zis. Abia apoi discernerea semnificațiilor acestui moment de finalitate a unui parcurs, cântărirea vorbelor ce s-au spus și a împlinirilor sau neîmplinirilor ce le-au provocat. Pentru mine însă, cu mult înainte, noua carte care apare înseamnă un pariu câștigat cu mine însumi, conștiința tonică a faptului că sunt în grafic și că, în ciuda tuturor vorbelor și reacțiilor celor ce nu înțeleg de ce atâta înfrigurată străduință de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preț, am mai lăsat un semn al trecerii mele pe pământ și certificarea că nu fac umbră acestei țărâni chiar degeaba. Străduințele mele au fost depuse până la extenuare. În ultimele două săptămâni mi-a fost greu și corpul nu mă mai sprijinea. Am făcut câteva crize de inimă, începuturi de fibrilații, scăderi de tensiune până sub 10 și de câteva ori am vrut să dau telefon la Salvare, simțind că e periculos și că, în orice moment, o agravare ar putea să fie fatală. Atunci am pus frână tuturor acestor zbateri ( pentru că eu sunt un tip care se consumă enorm pe dinăuntru) și mi-am făcut un program de odihnă. Asta a fost, oboseala. Cum m-am odihnit mai mult, au început să mă lase durerile. Acum vreau să iau totul ca o bucurie și să dau la o parte orice tensiune interioară. Vreau să fie o sărbătoare și un moment care să-mi dea aripi pentru a porni apoi de la început, într-o altă cursă de un an întreg. Cam asta e, așa, la o primă trecere în revistă. Știi tu că, de fapt, tot ce simțim e mai complex și mai greu exprimabil prin cuvinte.
pentru textul : Lansare carte - SONETE 2 de Adrian Munteanu deerata: plan logic
pentru textul : iubire în stil modern debianca, daca am o problema, sigur ea este asta cu diacriticele. o sa vina vremea sa le pun pe toate. numai gandul asta ma sperie... daniela, am incercat sa imbrac piei, blanuri, copite, etc. mastile nu mi-au placut nicodata. si nici sforile. intr-un fel sau altul, fiecaruia i se intampla sa filosofeze asa, la un moment dat. dorin, deseori, in timpul scolilor, barac fiind, nimeream prima la catalog. nu era mereu bine. nu stiam intotdeauna lectia. va multumesc ca ati fost cu mine. imi sunteti dragi.
pentru textul : ebosa demi-a plăcut mereu stilul ăsta cald în care scrii.
pentru textul : reverie fără lăutar deîn acest text îmi place îndeosebi partea de la mijloc spre final.
şi cu toate astea, cred că ai cam multe comparaţii chiar în zona asta.
şi te-aş ruga să fii atentă la "vor năvălii".
Pagini