wow!!! cînd am spus eu că tu nu ai voie să te bucuri de vreo recunoaștere? sau că ar trebui să te ascunzi după deget?
poate îmi arăți și unde mi-am exprimat o altă opinie despre acest text.
iar dacă cumva te ocupi de postat-șters-repostat și tot așa ca să obții tot felul de reacții, îmi pare rău dar e o joacă de prost gust care nu mă interesează. mi se par penibili oamenii care se ocupă de așa ceva.
în orice caz, astăzi am citit acest text și habar nu am să îl mai fi văzut vreodată. citesc probabil zeci, sute de texte pe săptămînă. în orice caz l-am citit fără nici o prejudecată și chiar l-am citit ignorînd în mod intenționat celelalte comentarii (pe care nici pînă acum nu le-am citit). îmi pare rău pentru faptul că nu crezi că depun eforturi foarte mari ca să fiu obiectiv și imparțial și neafectat de nici un fel de elemente „extra-textuale”. crezi însă ceea ce vrei. nu mă confunda însă cu tine sau cu alții.
am să îți spun ceva ce nu ți-am spus pînă acum. nu mi-a plăcut niciodată lipsa de subtilitate și umor a textelor tale. faci parte din categoria scriitorilor care se iau mult prea în serios pentru gustul meu. iar gustul meu este posibil să fie într-o evoluție. cu siguranță că astăzi am mult mai mult gust și sînt mult mai critic decît acum cîțiva ani.
"Cuvintele nu-mi era de ajuns." Probabil nici gramatica. Din punctul meu de vedere, nici simplist, nici mimetic, nici biografic, ceva naratiune pe care am intilnit-o la unii autori moldoveni care nu salveaza lipsa de substanta. P.s. Nu am auzit de poetul important, asta nu inseamna ca nu e.
Spiritele mari se întâlnesc întotdeauna! Precum Tanţa şi Costel la Lehliu; ba, parcă, la Mizil. Şi tot aşa precum Adrian şi Dorin pe Hermeneia. După ce s-au păruit, cu gingăşie, tot pe aici. Şi apoi au dat semne de împăcare. Se zice că ironia ar fi un mod subtil de răutate. Ce încerc să fac aici e un exerciţiu (ironic) de admiraţie (sinceră) pentru amândoi. Dorine, am să vin; pregăteşte dedicaţia cu autograf.
Virgil, citind textul tău mi-am adus aminte de un alt text - Copacul patruped de Djamal Mahmoud. Desigur, acolo era cu totul alt fel de conținut și interpretare, însă, tot despre un copac interior era vorba, care „care tace continuu în mine/crescând tot mai înalt/cu fiecare moarte a sângelui meu...” În altă ordine de idei, din cele două variante, cea veche și cea nouă, o prefer pe a treia care să nu conțină ultimul vers „ca o femeie frumoasă”(nu aduce nimic nou cu ea și e o comparație banală) și „improbabile adieri” - acel „improbabile” - e prea prețios și artificial. Doar o părere. Toate cele bune, Eugen.
ai rezumat inteligent aceasta falsa culoare "cenusie" a stihuitorului ,care are un cotidian terestru gri dar prin poezie "curata" universul de impuritati...,trancende...viata este un vis salvat de la moarte
imparateasa si hecatonhir, sunt fericit ca ma cititi si lasati semn de apreciere. ati obs ce fac cand nu am nici un semn. sper sa fiu amuzant. multumesc inca o data
Virgil, chiar nu ştiu de ce lungimea sau scurtimea unui text paote fi motiv de dezamăgire. Finalul, nu ştiu, tind să nu fiu de acord cu tine, fie şi pentru că melodrama, în sensul ei primordial, există în orice text încă din momentnul scrierii lui, aşadar, pâna la urmă, ea depinde de expresie; iar aici, nu cred c-am dat chix. Dar asta e părerea mea.
Cristina, remarc intuiţia ta. Nu doar referitor la stradă, ci şi la modul de-a scinda fragmentele pe axa sensului unitar. Şi asta nu-i de ici de colo de dincolo.
Paul, mie îmi place finalul. Şi tot subiectiv vorbesc, evident. Ma voi gândi la un surogat pentru acel verb.
Clisee sau nu, locuri comune sau nu, eu prefer sa judec poezia asta prin starea care mi-o induce. Si, recunosc, la prima lectura, m-a cutremurat. Am recitit-o acum, reverberatia ei nu s-a stins. Virgil, cred ca uneori ceea ce simtim se cere spus, fara indelunga cernere prin filtre.Uneori ne pitulam in spatele cuvintelor, de teama repetabilitatii, pana habar nu avem cine mai suntem. Iar scrierea unei astfel de poezii cere curaj. Sinceritatea intotdeauna e apanajul indraznetilor... Pe scurt: mie mi-a placut. Adriana
Am citit textul de câteva ori. Aseară și astăzi. Și de fiecare dată, m-am îmbrăcat într-o haină având cusături îngrijite, dar fără revere. Gândul mă duce la un raport de activitate, o dare de seamă, – nu, nu poezia mea! - la o declarație. Mi se ia ostentativ cheotoarea la care să-mi prind cu o plăcere desuetă garoafa. Vin și completez cu exemple: „Numele meu este Laura, m-am născut în România…” „Mama a cumpărat”/”s-a mutat”/”a abandonat Sibiul, a renovat casa, a mărit-o și s-a apucat de turism.” „Eu?”- cu stările mele – „bând”/”mâncând”/”stând”/”uitându-mă”. Acum că am definit senzația (a mea, firește!) sar pasaje întregi – nu că n-ar fi importante, revin – însă vreau să ajung la „Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…)”. Nu întâmplător m-am grăbit; pentru că impresia de declarație se rotunjește aici ca o lună plină. Adică, ok, ok, recunosc… Iar această expresie (ok) este ca o botină rătăcită la raionul de teniși. Ca și bourbonul, ratăcit printre covoare de lână, plăcinte, mere și nuci. Revin așa cum am promis și spun că, din fericire, avem și paharul cu apă la îndemână. Și asta ne înviorează. Exemplific cu o înghițitură: „Tata a prins jocul acesta al meu de când aveam vreo doi ani și de atunci, cam la vreo alte două luni, îmi punea pensula în mâini, lua o cutie de vopsea, și, cu fereastra larg deschisă, ne puneam amândoi pe pictat patul și visele mele.” În continuare, să-mi dai voie să mă opresc la personajul Laura. Mă întreb cât de credibilă e pendularea ei între naivitate și starea de „copil special”; între amintirile proaspete (avem chiar și detalii) de la vârsta de doi ani (oare?) și mirarea „că există mai multe feluri de daruri” (un lucru previzibil totuși). Să fie o percepție falsă a cititorului sau o scăpare din mână a personajului? În treacăt fie spus, se observă în text (uneori) și o întindere nejustificată a frazei. Autorul are abilitatea de a descoperi și singur. Cu stimă și posibil subiectiv(!?)
Paul, când scriam poemul, nu aveam nici o lehamite, dar se pare ea era acolo, de vreme ce a răzbit lesne la suprafață.
mulțumesc, mă bucur că ți-a plăcut. mulțumesc pentru semnul de apreciere. Daniela
Ottilia,
chiar este multă muncă răbdare atenţie la detalii şi să ştii să te opreşti acolo unde trebuie.
Virgil,
uite îţi voi da un exemplu. urmăresc zilnic pagini în format electronic sau clasic dedicate graficii digitale. pe un site structurat pe taburi căutam secţiunea photoshop retouching. după cîteva răsfoiri eşuate o găsesc la capitolul photo manipulation structurat la rîndul lui pe retuş, fashion, retuş&fashion şi manipulări foto. surpriză: în alt tab găsesc de data asta clar secţiunea portrait retouching urmată de fashion unde portretele sînt completate cu tatuaje, fantasy make-up, accesorii etc. în concluzie nu greşeşti dar în breaslă chiar dacă secţiunile au elemente înrudite utilizatorii folosesc un limbaj al lor prin care definesc elemente şi proceduri specifice de abordare.
oi fi eu român care trăiesc "în afară" dar parcă ultima dată cînd am citit nu exista locuțiunea "înafară", sau asta s-o fi folosind acum numai cînd e vorba de ”sîn” și nu știu eu
despre text: 1) nu ar trebui sa o iei ofensator, dar, in primul rand, este necesar sa iti spun ca pluralul de la elice este elice conform "elíce s. f., art. elícea, g.-d. art. elícei; pl. elíce, art. elícele" sursa dictionarul ortografic. 2) textul are suplete pastreaza o idee generoasa ce dezvolta planuri suprapuse aparent intersectate. Exista tuse frumoase, delicate si daca tind sa vorbesc despre poem ca despre un triptic profan de data aceasta este tocmai aceasta dinamica a ta creata cu dezinvoltura. am subliniat versurile urmatoare pentru calitatea metaforelor, imaginilor: "Stați în mine câteva minute vorbiți despre imaginea veche pusă în ramă nouă Vorbiți despre mere nu le mai faceți compot Despre avioanele care trec cirezi prin frunze de livadă Despre piloții care își caută iesle nouă O lumânare mă aprinde verde se vede că sunt fruct proaspăt" ma tot gandesc la: "Sunt scaun de masă cu două picioare" :) si incerc sa nu o iau mot-à-mot... P.S. La vita è bella...
imi pare rau, cred ca m-am exprimat aiurea, ma refeream la anumite sintagme folosite intens de altii, incat ajung sa fie recunoscuti dupa ele si astfel ii impiedica oarecum pe alti autori sa le utilizeze. nu am apucat sa il citesc pe claudiu in perioada aceea. multumesc pentru sugestie si iarta-ma inca o data.
nici eu nu am nimic să-ți reproșez, ioana. ba din contră. e bine că nu te retragi pentru că, tu știi, scrii bine și ar fi o decizie proastă dacă ai pleca. pentru tine și pentru noi, ceilalți. n-am fost niciodată ținta persoanei care se află în spatele acțiunilor pomenite de tine mai sus.
Eh, ce sa mai spun acum? Ca omului ii este dat, cateodata in aceasta viata sa se si bucure? Ar fi inutil... Multumesc voua, prieteni de pe Hermeneia pentru "gand"... traiesc cu convingerea ca poezia este sora buna cu "gandul" (nu cu ziarul :-) si asa-i, Profetule, Bianca, finalul este acolo ca sa "strice vraja", cred ca intelegeti cat mi-ar fi fost de "usor" sa o pastrez "birds of a feather flock together" sunt satul de asta.... si imi place aceasta neimacare cu sinele poetic, pentruca mereu ne trezim dimineata si dupa ce facem dragoste ne ducem la baie sa facem un dus. Stiu ca poate suna vulgar, iertare... Multumesc cu osebire pentru prima mea recomandare pe Hermeneia. Astept si alte opinii, eventual devastatoare, ca sa ma trezeasca si sa ma duc sa fac un dus :-) Andu
adri, cred că ai ales modul greșit de a te face remarcat pe hermeneia. am avut de ales: să glumesc cu tine sau să îți spun ca unui om serios că părerea ta nu contează pentru mine. și îți spun și de ce: trebuie ca mai întâi să îți apreciez eu scrisul... e ca la pierdutul kilogramelor. nu iei o rețetă cu o cură de slăbit de la obeze. te-am sfătuit în comentariul anterior să fii civilizat. e drept, poate era prea subtil pentru tine... însă cred că era un sfat de bun simț. dar ceva nu s-a mișcat la tine între neuroni. observ că ai mari probleme cu exprimarea în limbile română și engleză. eu îți propun să iei o pauză, sau să intri pe un site de socializare sau să faci aerobic dimineața sau să faci flotări... ceva care să te relaxeze (observi că sunt galant și nu mă refer la sex). și din câte îmi aduc eu aminte, oamenii erau mai civilizați la cenaclul de luni, al dlui N. Manolescu. poate tu plimbai doar cafeaua...
în fine, mulțumesc de opinie, asta pentru că ești dintr-un județ în care am o parte din suflet. dar îți promit ca pe viitor să te ignor... și am antrenament la asta:)
Luand in calcul lipsa diacriticelor, textul fragmentat (explicitate prin titlu, intr-adevar), dar si lipsa totala a punctuatiei si structura de ingambament textul acesta este foarte greu de citit / inteles. Personal, il deschid a treia oara si doar pentru ca are doua penite m-am straduit sa il citesc pana la capat. Din punctul meu de vedere experimentul nu este unul foarte reusit. Din punct de vedere al continutului remarc versul "ecranul despica intunericul urcand la zen", sintagma "silabele durerii" si finalul. In rest, imi pare un text mediocru. Ialin
Ioana, ai dreptate, e puțin forțată imaginea aceea, am văzut și am revăzut filmul "Cubul", oi fi rămas sub influența lui, mulțumesc pentru observație. Medeea, uimirea e la baza filozofiei, de asemenea un mare scriitor zicea că vrea să scrie mai întâi o operă care să-l uimească întâi pe el. (Proust?) așa că mă bucură laconicul tău comentariu.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
decât cu textul în sine. Mulțumesc, Maria !
pentru textul : în oraș nu sunt mansarde de închiriat (I) dewow!!! cînd am spus eu că tu nu ai voie să te bucuri de vreo recunoaștere? sau că ar trebui să te ascunzi după deget?
pentru textul : Poemul fără de sfârşit depoate îmi arăți și unde mi-am exprimat o altă opinie despre acest text.
iar dacă cumva te ocupi de postat-șters-repostat și tot așa ca să obții tot felul de reacții, îmi pare rău dar e o joacă de prost gust care nu mă interesează. mi se par penibili oamenii care se ocupă de așa ceva.
în orice caz, astăzi am citit acest text și habar nu am să îl mai fi văzut vreodată. citesc probabil zeci, sute de texte pe săptămînă. în orice caz l-am citit fără nici o prejudecată și chiar l-am citit ignorînd în mod intenționat celelalte comentarii (pe care nici pînă acum nu le-am citit). îmi pare rău pentru faptul că nu crezi că depun eforturi foarte mari ca să fiu obiectiv și imparțial și neafectat de nici un fel de elemente „extra-textuale”. crezi însă ceea ce vrei. nu mă confunda însă cu tine sau cu alții.
am să îți spun ceva ce nu ți-am spus pînă acum. nu mi-a plăcut niciodată lipsa de subtilitate și umor a textelor tale. faci parte din categoria scriitorilor care se iau mult prea în serios pentru gustul meu. iar gustul meu este posibil să fie într-o evoluție. cu siguranță că astăzi am mult mai mult gust și sînt mult mai critic decît acum cîțiva ani.
"Cuvintele nu-mi era de ajuns." Probabil nici gramatica. Din punctul meu de vedere, nici simplist, nici mimetic, nici biografic, ceva naratiune pe care am intilnit-o la unii autori moldoveni care nu salveaza lipsa de substanta. P.s. Nu am auzit de poetul important, asta nu inseamna ca nu e.
pentru textul : I have a dream deSpiritele mari se întâlnesc întotdeauna! Precum Tanţa şi Costel la Lehliu; ba, parcă, la Mizil. Şi tot aşa precum Adrian şi Dorin pe Hermeneia. După ce s-au păruit, cu gingăşie, tot pe aici. Şi apoi au dat semne de împăcare. Se zice că ironia ar fi un mod subtil de răutate. Ce încerc să fac aici e un exerciţiu (ironic) de admiraţie (sinceră) pentru amândoi. Dorine, am să vin; pregăteşte dedicaţia cu autograf.
pentru textul : Baletistul 2.0 deVirgil, citind textul tău mi-am adus aminte de un alt text - Copacul patruped de Djamal Mahmoud. Desigur, acolo era cu totul alt fel de conținut și interpretare, însă, tot despre un copac interior era vorba, care „care tace continuu în mine/crescând tot mai înalt/cu fiecare moarte a sângelui meu...” În altă ordine de idei, din cele două variante, cea veche și cea nouă, o prefer pe a treia care să nu conțină ultimul vers „ca o femeie frumoasă”(nu aduce nimic nou cu ea și e o comparație banală) și „improbabile adieri” - acel „improbabile” - e prea prețios și artificial. Doar o părere. Toate cele bune, Eugen.
pentru textul : copacul dinăuntru deai rezumat inteligent aceasta falsa culoare "cenusie" a stihuitorului ,care are un cotidian terestru gri dar prin poezie "curata" universul de impuritati...,trancende...viata este un vis salvat de la moarte
pentru textul : poezia de azi deS-a folosit atât e des "yerba mate" pe hermeneia, încât am impresia că nu se mai poate scrie despre nimic altceva. Deja am devenit alergică!
pentru textul : Tetley deimparateasa si hecatonhir, sunt fericit ca ma cititi si lasati semn de apreciere. ati obs ce fac cand nu am nici un semn. sper sa fiu amuzant. multumesc inca o data
pentru textul : crucile deRectific: "al nopții". Ultimele 5 versuri poartă specifica amprentă Adriana Lisandru.
pentru textul : irespirabil deVirgil, chiar nu ştiu de ce lungimea sau scurtimea unui text paote fi motiv de dezamăgire. Finalul, nu ştiu, tind să nu fiu de acord cu tine, fie şi pentru că melodrama, în sensul ei primordial, există în orice text încă din momentnul scrierii lui, aşadar, pâna la urmă, ea depinde de expresie; iar aici, nu cred c-am dat chix. Dar asta e părerea mea.
Cristina, remarc intuiţia ta. Nu doar referitor la stradă, ci şi la modul de-a scinda fragmentele pe axa sensului unitar. Şi asta nu-i de ici de colo de dincolo.
Paul, mie îmi place finalul. Şi tot subiectiv vorbesc, evident. Ma voi gândi la un surogat pentru acel verb.
Mulţumesc tuturor pentru timp!
pentru textul : de n luate câte două deClisee sau nu, locuri comune sau nu, eu prefer sa judec poezia asta prin starea care mi-o induce. Si, recunosc, la prima lectura, m-a cutremurat. Am recitit-o acum, reverberatia ei nu s-a stins. Virgil, cred ca uneori ceea ce simtim se cere spus, fara indelunga cernere prin filtre.Uneori ne pitulam in spatele cuvintelor, de teama repetabilitatii, pana habar nu avem cine mai suntem. Iar scrierea unei astfel de poezii cere curaj. Sinceritatea intotdeauna e apanajul indraznetilor... Pe scurt: mie mi-a placut. Adriana
pentru textul : bronzul orologiilor deAm citit textul de câteva ori. Aseară și astăzi. Și de fiecare dată, m-am îmbrăcat într-o haină având cusături îngrijite, dar fără revere. Gândul mă duce la un raport de activitate, o dare de seamă, – nu, nu poezia mea! - la o declarație. Mi se ia ostentativ cheotoarea la care să-mi prind cu o plăcere desuetă garoafa. Vin și completez cu exemple: „Numele meu este Laura, m-am născut în România…” „Mama a cumpărat”/”s-a mutat”/”a abandonat Sibiul, a renovat casa, a mărit-o și s-a apucat de turism.” „Eu?”- cu stările mele – „bând”/”mâncând”/”stând”/”uitându-mă”. Acum că am definit senzația (a mea, firește!) sar pasaje întregi – nu că n-ar fi importante, revin – însă vreau să ajung la „Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…)”. Nu întâmplător m-am grăbit; pentru că impresia de declarație se rotunjește aici ca o lună plină. Adică, ok, ok, recunosc… Iar această expresie (ok) este ca o botină rătăcită la raionul de teniși. Ca și bourbonul, ratăcit printre covoare de lână, plăcinte, mere și nuci. Revin așa cum am promis și spun că, din fericire, avem și paharul cu apă la îndemână. Și asta ne înviorează. Exemplific cu o înghițitură: „Tata a prins jocul acesta al meu de când aveam vreo doi ani și de atunci, cam la vreo alte două luni, îmi punea pensula în mâini, lua o cutie de vopsea, și, cu fereastra larg deschisă, ne puneam amândoi pe pictat patul și visele mele.” În continuare, să-mi dai voie să mă opresc la personajul Laura. Mă întreb cât de credibilă e pendularea ei între naivitate și starea de „copil special”; între amintirile proaspete (avem chiar și detalii) de la vârsta de doi ani (oare?) și mirarea „că există mai multe feluri de daruri” (un lucru previzibil totuși). Să fie o percepție falsă a cititorului sau o scăpare din mână a personajului? În treacăt fie spus, se observă în text (uneori) și o întindere nejustificată a frazei. Autorul are abilitatea de a descoperi și singur. Cu stimă și posibil subiectiv(!?)
pentru textul : Șoimul. Primele apariții ale darului. detextul de fata are vreun referent "cunoscut" ? astept scena balconului.... :)
pentru textul : din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea întîi dePaul, când scriam poemul, nu aveam nici o lehamite, dar se pare ea era acolo, de vreme ce a răzbit lesne la suprafață.
pentru textul : mașină mecanică de tuns iarba demulțumesc, mă bucur că ți-a plăcut. mulțumesc pentru semnul de apreciere. Daniela
Şi încă ceva: dacă ai impresia că prim observaţie se referea la posibila tautologie înseamnă că nu înseamnă nimic.
pentru textul : de ce? deYounger Sister,
…sau cîte măşti purtăm
Ottilia,
chiar este multă muncă răbdare atenţie la detalii şi să ştii să te opreşti acolo unde trebuie.
Virgil,
pentru textul : retuş fotografie deuite îţi voi da un exemplu. urmăresc zilnic pagini în format electronic sau clasic dedicate graficii digitale. pe un site structurat pe taburi căutam secţiunea photoshop retouching. după cîteva răsfoiri eşuate o găsesc la capitolul photo manipulation structurat la rîndul lui pe retuş, fashion, retuş&fashion şi manipulări foto. surpriză: în alt tab găsesc de data asta clar secţiunea portrait retouching urmată de fashion unde portretele sînt completate cu tatuaje, fantasy make-up, accesorii etc. în concluzie nu greşeşti dar în breaslă chiar dacă secţiunile au elemente înrudite utilizatorii folosesc un limbaj al lor prin care definesc elemente şi proceduri specifice de abordare.
cred ca erotismul are suficienta poezie per se, asa ca ma asteptam la mai putina poezie si la mai multa filozofie. dar poate asta e defectul meu
pentru textul : breathing again deMie personal mi-ar fi sunat mai bine ”foșnetul mătăsos...”. Iar fotografiile pentru a avea efect vizual deplin, ar trebui ceva mai mari, nu?
pentru textul : (4) Aforeme deoi fi eu român care trăiesc "în afară" dar parcă ultima dată cînd am citit nu exista locuțiunea "înafară", sau asta s-o fi folosind acum numai cînd e vorba de ”sîn” și nu știu eu
pentru textul : Când scriu poezie îmi scot un sân înafară demultumesc Cristina. e o bucata de traire f reprezentativa pt viata mea.
pentru textul : Sacrilegea dedespre text: 1) nu ar trebui sa o iei ofensator, dar, in primul rand, este necesar sa iti spun ca pluralul de la elice este elice conform "elíce s. f., art. elícea, g.-d. art. elícei; pl. elíce, art. elícele" sursa dictionarul ortografic. 2) textul are suplete pastreaza o idee generoasa ce dezvolta planuri suprapuse aparent intersectate. Exista tuse frumoase, delicate si daca tind sa vorbesc despre poem ca despre un triptic profan de data aceasta este tocmai aceasta dinamica a ta creata cu dezinvoltura. am subliniat versurile urmatoare pentru calitatea metaforelor, imaginilor: "Stați în mine câteva minute vorbiți despre imaginea veche pusă în ramă nouă Vorbiți despre mere nu le mai faceți compot Despre avioanele care trec cirezi prin frunze de livadă Despre piloții care își caută iesle nouă O lumânare mă aprinde verde se vede că sunt fruct proaspăt" ma tot gandesc la: "Sunt scaun de masă cu două picioare" :) si incerc sa nu o iau mot-à-mot... P.S. La vita è bella...
pentru textul : Măr cu elice deimi pare rau, cred ca m-am exprimat aiurea, ma refeream la anumite sintagme folosite intens de altii, incat ajung sa fie recunoscuti dupa ele si astfel ii impiedica oarecum pe alti autori sa le utilizeze. nu am apucat sa il citesc pe claudiu in perioada aceea. multumesc pentru sugestie si iarta-ma inca o data.
pentru textul : somn deîntr-adevăr, sunt sublinieri care mă ajută, Dorin. mulțumesc.
pentru textul : trăiesc în suburbii denici eu nu am nimic să-ți reproșez, ioana. ba din contră. e bine că nu te retragi pentru că, tu știi, scrii bine și ar fi o decizie proastă dacă ai pleca. pentru tine și pentru noi, ceilalți. n-am fost niciodată ținta persoanei care se află în spatele acțiunilor pomenite de tine mai sus.
pentru textul : rugaminte importanta deEh, ce sa mai spun acum? Ca omului ii este dat, cateodata in aceasta viata sa se si bucure? Ar fi inutil... Multumesc voua, prieteni de pe Hermeneia pentru "gand"... traiesc cu convingerea ca poezia este sora buna cu "gandul" (nu cu ziarul :-) si asa-i, Profetule, Bianca, finalul este acolo ca sa "strice vraja", cred ca intelegeti cat mi-ar fi fost de "usor" sa o pastrez "birds of a feather flock together" sunt satul de asta.... si imi place aceasta neimacare cu sinele poetic, pentruca mereu ne trezim dimineata si dupa ce facem dragoste ne ducem la baie sa facem un dus. Stiu ca poate suna vulgar, iertare... Multumesc cu osebire pentru prima mea recomandare pe Hermeneia. Astept si alte opinii, eventual devastatoare, ca sa ma trezeasca si sa ma duc sa fac un dus :-) Andu
pentru textul : excalibur demulțumesc Dana. geografia ne omoară. asta e. încă mă strădui să (re)aduc penițele
pentru textul : dezvățatul de a fi II deprobabil ca Oriana s-a referit la alta tara, daca nu cumva la o tara imaginara
pentru textul : Viscol cu geminide deadri, cred că ai ales modul greșit de a te face remarcat pe hermeneia. am avut de ales: să glumesc cu tine sau să îți spun ca unui om serios că părerea ta nu contează pentru mine. și îți spun și de ce: trebuie ca mai întâi să îți apreciez eu scrisul... e ca la pierdutul kilogramelor. nu iei o rețetă cu o cură de slăbit de la obeze. te-am sfătuit în comentariul anterior să fii civilizat. e drept, poate era prea subtil pentru tine... însă cred că era un sfat de bun simț. dar ceva nu s-a mișcat la tine între neuroni. observ că ai mari probleme cu exprimarea în limbile română și engleză. eu îți propun să iei o pauză, sau să intri pe un site de socializare sau să faci aerobic dimineața sau să faci flotări... ceva care să te relaxeze (observi că sunt galant și nu mă refer la sex). și din câte îmi aduc eu aminte, oamenii erau mai civilizați la cenaclul de luni, al dlui N. Manolescu. poate tu plimbai doar cafeaua...
pentru textul : lângă un izvor termal deîn fine, mulțumesc de opinie, asta pentru că ești dintr-un județ în care am o parte din suflet. dar îți promit ca pe viitor să te ignor... și am antrenament la asta:)
Luand in calcul lipsa diacriticelor, textul fragmentat (explicitate prin titlu, intr-adevar), dar si lipsa totala a punctuatiei si structura de ingambament textul acesta este foarte greu de citit / inteles. Personal, il deschid a treia oara si doar pentru ca are doua penite m-am straduit sa il citesc pana la capat. Din punctul meu de vedere experimentul nu este unul foarte reusit. Din punct de vedere al continutului remarc versul "ecranul despica intunericul urcand la zen", sintagma "silabele durerii" si finalul. In rest, imi pare un text mediocru. Ialin
pentru textul : Fragmentarium. Fără diacritice deIoana, ai dreptate, e puțin forțată imaginea aceea, am văzut și am revăzut filmul "Cubul", oi fi rămas sub influența lui, mulțumesc pentru observație. Medeea, uimirea e la baza filozofiei, de asemenea un mare scriitor zicea că vrea să scrie mai întâi o operă care să-l uimească întâi pe el. (Proust?) așa că mă bucură laconicul tău comentariu.
pentru textul : ce să fac dePagini