Paul, revin cu inca o data specificarea ca nu ma refeream la forma si la aplecarea asupra constructiei textului. ma refeream la fond si, mai ales, la faptul ca toate marile opere (inclusiv a lui salinger) au, in substrat, atingere la temele de baza ale umanitatii si la filosofia lumii, fie literatura, pictura, muzica, etc., indiferent cum sunt ele percepute "ca forma", indiferent cat de "intamplatoare" par la o lectura superficiala. nu anume "eu" vad intr-un anume fel poezia, literatura. asa este scris in manualele de teorie a artei, literaturii si in estetica. iar salinger are un univers urias, bogat (inclusiv in Noua povestiri), un univers cu tematica grea si motive mult batatorite de ceilalti prozatori ai epocii. un univers al violentei irationale, paranoice in care vulgarul intra in conflict cu mentalitatea personajelor (copii, cu precadere) si o perverteste. el acuza cinismul materilismului si instrainarea, alienarea, ca mai toti scriitorii americani ai generatiei lui. mai mult decat atat, salinger scrie proza, literatura pe intinderi mari. departe de mine gandul sa intru in divergente de opinii si nici de hachite critice nu am chef, dar daca eu, care nu fusaresc lectura si am bunul simt sa citesc cu atentie un text, am ramas cu ideea de "accident", inseamna ca asta mi-a ramas din text. nimic peiorativ aici. aici inchei si gata:)

Imi place ritmul interior din acesta repetitie "a"... plus desenul. Andu

unul din textele credibile, a carui logica am urmarit o in cele 3 strofe - de la intalnirea celui care exista undeva in minte in lucruri sau in cuvinte pana la recunoasterea faptului ca propria existenta deriva din aceea. insa, la nivelul limbajului unele comparatii mi s au parut retusabile. cum ar fi cea dintre icnire si vulturi, dintre persani si oedip ( cred ca se poate renunta la ac referinte culturale, care contextualizeaza prea mult, fara a dauna textului), plus trecerea, brusca pt cititor, de la zbor la inot (adica de la pasari la pastrav, carele si el zboara, desigur)

poezia si sahul - finalurile:) lipsea un „să”:) multam, Raul Coldea, zile bune iti doresc!

de la oltean la oltean/să trăiți bine domnule Lucian

înţeleg Adrian din ce spui tu că eu nu sunt un autor respectabil. Nu e nimic. Ori poate utilizezi forma vulgară a exprimării legat de respectul de sine? Mă respect suficient, te asigur, dar totuşi îţi răspund. Acuzaţiile tale sunt absurde şi nefondate. Pur şi simplu nu ţi-a plăcut poezia aceasta a mea şi gusturile nu se discută.
1. Doar de data aceasta, în acest poem, din motive pe care nu le mai detailez, am simţit că emoţia se exprimă mai bine prin acele cuvinte non-existente. Nu s-a mai întâmplat şi e clar chiar din acest poem că nu se va mai întâmpla chiar dacă voi trăi peste 100 de ani.
2. gol şi sec nu e redundant, sunt concepte cu sensuri multiple şi nu văd de ce autorii care "se respectă" trebuie neapărat să delimiteze sensurile dintr-o poezie ca într-un tratat ştiinţific, ori mereu să scrie cu spaima redundanţei. E poate o modă care desigur va dispărea şi tu ştii asta, chiar tu care mă acuzai că eu nu mai sunt la modă dacă scriu despre non-entităţi.
3. asimetria şi lipsa de formă nu sunt defel aspecte preţioase. Despre suflet nu prea se poate vorbi în poezie, doar aici în acest poem sentimental l-am pomenit; în general nu pomenesc sufletul desigur. Dar nu e vorba de preţiozitate defel, cum poţi numi preţiozitate ceva care curge natural în formă aproape brută, neprelucrată? Se numeşte ingenuitate, candoare, dar nu preţiozitate.

Oricum mulţam frumos pentru comentariu, sunt recunoscătoare pentru comunicare şi părere.

Îmi place cum începe textul. Partea mediană parcă ocoleşte prea mult...

M-a impresionat asocierea "masinilor prabusite" cu suavul "tremolo de forme".

Un poem-idee-imagine... insa scris la repezeala. Ceva in genul "nu te iei in serios", chestie pe care si eu am incasat-o pe merit. Poemul l-as "scutura" de mecanicisme si as reformula asa: la marginea drumurilor orașul nu se mai vede nici oamenii nici casele lor doar niște mușuroaie uriașe la marginea privirii acolo copacii sunt oameni ramurile brațe cuiburile palme albastrul fad al ochilor pierduți în cer o pereche de hulubi izgonită de ploaie apleacata peste tine aducînd o teamă fericită în mirosul verde al sufletului lor despuiat în tăcere ... ma rog, parerea mea. Andu

Imi pare o satira existentiala in cheie religioasa.
In titlu ai subiect multiplu...

Vasile, sa ma lasam pe mine, pot scrie oricum. Ideea era doar o rearanjare a versurilor va intra iarna și nu vei ști cum oasele tale vor scrie cu fum si la fel in toate cazurile iti dai seama ca in prisma subiectivismului pe care toti il avem, imi exprim parerea, iar tu ai de invatat din tot ce ceilalti iti spun, ca doar nu te-oi fi nascut Eminescu.

Virgile, din prima parte a raspunsului tau n-am inteles mare lucru pentruca te exprimi cam confuz, niciodata inseamna niciodata dar tu zici ca nu ar fi chiar asa de niciodata :-) Oricum, asta nu are mare importanta, eu cred ca a reveni pe texte mai vechi este ok, nu vad nicio problema aici, iar un lucru, daca este refurbisat bine poate fi vandut bine de nou si la un pret acceptabil. Revenind, eu cred ca poezia este doar una dintre manifestarile Spiritului nostru iar acestea sunt multe, incluzand mai ales tacerea. Rau este daca imbatranim crezand ca stim ceva punct si virgula, pentruca nu stim de fapt nimic. Putem invata ca un melc iar melcul va ajunge. In rest, imi plac argumentarile tale, ma destind teribil, zau Andu

Singurul lucru care mă deranjează sunt "/". Nu le văd rostul.
E un text matur, care are ce spune şi ştie cum s-o facă.

albastră o fi! mulțumesc de lectură și de semn!