Puțin mai lipsea ca să fie bine punctate titlul și subtitlul :)

Corina;
uite vezi aici, la chestia asta cu „magazinele”, am devenit eu indispus. Deși mărturisesc nostalgia după CompUSA sau primele Fry's(acolo mi-am cumpărat primul HDD WD de 1Gb - ce vremuri!). Dar „magazinele” oricît de frumoase și „sanctuarizate” ar fi, au dus la pervertirea mitului. Mai ales pentru Apple. Steve Jobs a promis ca va face din computer „ceva ce va fi la îndemîna oricui” și în anii '90-'00 l-a transformat în ceva ce a ajuns numai la nivelul buzunarului unora. Ar fi multe de spus și despre 3rd party applications sau hardware. în esență l-a transformat, cum ai scris și tu, paradoxal, într-un „muzeu” (deși eu totuși aș prefera British Museum (pe care nu am apucat să îl văd niciodată) oricărui magazin Apple. Iar paradoxul merge și mai departe, da e un fel de „artă”, un fel de „frumos” pe care recunoști că îl ștergi acum de praf. Dar trebuie să recunoști că acum în 2011 scrii comentariul tău pe un PC cu un sistem de operare MS. „Istoria” are învingătorii și învinșii ei. Mulțumesc pentru că te-ai oprit să citești și pentru apreciere. Pentru Steve...

"cântecul îngropăciune"? lipsește un DE? "dimineața am urinat Toate cozile cometelor" PE toate cozile cometelor? Sau nu? "Îngerii cu tramvaiul" mi se pare o metaforă uzitată... "Vioare din izmă creață și parfum de lirism" un aer simbolist aici, interbelic, care nu cadrează cu "stropii de sudură"... "păsări bilingve", asta sună fain și "trafic de insistență" nu am înțeles ideea din "Le segmentam vasele în coardă" Îmi pari un fel de Pan rătăcit printre noi... un Pan blagian. Mi-a plăcut imaginea finală, "tot orizontul care lumina insistent, Deși cădeau stropi de sudură". Stropii ăia de sudură pentru a sugera răsăritul sunt perfecți. Și felul în care ai urinat cozile cometelor... Trebuie să-ți acordezi cumva harpa ta blagiană, aparținând unui imaginar interbelic, cu astfel de metafore moderniste... Ar ieși ceva interesant.

Nu înțeleg: v-ați dat singur peniță??!

greu de redat un sentiment care te urmărește toată viața. probabil niciodată nu ești sigur că acest filon al amintirii e valorificat așa cum merită. e prea prețios, ne ”cere”, ne revedică total. de aici farmecul, emoția.
proza îmi amintește, poate și pentru că am recitit recent, dintr-un foc, Desculț, Constantina, Ce mult te-am iubit,de stilul lui Zaharia Stancu.
Desigur, există diferențe, textul lui A.A.A,, atâta cât a fost publicat până acum, nu pare atât de încrâncenat, nu are substrat social, își permite chiar să fie ironic ”Spune o poezie, ia o damigeană, stropeşte cu vin şi pleacă. Ia şi damigeana cu el”.
Aștept să văd cum evoluează personajul. Spor!

nici nu mai era nevoie de ultimul vers. ai scris suficient despre starea de păianjen, despre singurătate în starea acesta de a ţese ceva spre a uita de substituiri, linişte şi alte dovezi de însingurare...

Fara argumente? Deci imi dai dreptate. Stii in timpul lui Ceausescu oamenii erau luati noaptea din case si dusi la inchisoare unde erau interogati, amenintati... stii ce m-a frapat intotdeauna? Nimeni nu le oferea explicatii... nu stiau de ce au fost adusi, nu se prezentau dovezi... era vorba doar de lipsa de respect pentru regim si faptul ca indrazneau sa spuna pe un glas mai putin soptit decat altii ce era gresit. Pe de alta parte cei fara coloana vertebrala macaneau la urechea reprezentantilor regimului minciuni despre colegi, cunoscuti, familie si astfel, desi erau doar niste jigodii, isi scapau existenta mizera moral. Acum nu ma astept sa intelegi. Iti spun doar ca procedezi gresit... unui om care este judecat ii sunt aduse la cunostinta acuzatiile si ii sunt probate. Suspendarea, in circumstantele prezente, a contului meu reprezinta un abuz de putere, o incercare de a pune pumnul in gura celui care indrazneste sa fie de alta parere cu tine. Cat despre cei doi membri hermeneia la care te raportezi si care sunt "obositi" le recomand odihna :) Fii pe pace... n-am sa mai scriu sub acest text si ma mai gandesc daca si pe site. Pana la urma mai sunt vreo 8 oameni care mai posteaza pe aici... restul au plecat sau nu activeaza. A cui sa fie vina? Nu ma pot abtine sa nu iti bat obrazul... macar putin respect coane pentru cele facute de mine pentru hermeneia, macar putin, in spiritul moralei crestine.

Constantin, mulțumesc de trecere și opinie. Totuși, nu mi se pare că ar exista acolo o separare între mine și mine, ci mai degrabă una între mine și restul. Toate cele bune, Eugen.

Fara cuvinte. Un text cum rar mai poti citi. Cu adevarat deosebit.

Am remarcat strofa a treia in mod special. Din punctul meu de vedere cred ca poemul, pentru mai multa cursivitate in idee, ar fi mers si fara penultima strofa care mi se pare putin in plus. Dar asta e doar parerea mea. Emil

e vorbeam serios. asteptam o propunere din partea ta. atunci cred ca ma sa introduc o subsectiune de poem in proza si ai sa o reincadrezi atunci. ce zici?

Cred ca orice fel de polemica pe teme religioase este nepotrivita acum. mai mult, textul de fata are cateva lacune serioase in ceea ce priveste motivarea adoptarii religiei crestine ortodoxe de catre poporul roman. Si oricum ar fi, intelectualii de talia unui Manolescu Gorun obisnuiau sa taca in preajma Sarbatorilor Sfinte mai demult... sigur, pe atunci nu exista ideea de rating. Andu

"Azi" mă lasă să cred că exist într-o lume foarte mică şi îmi împart existenţa între gară şi tren, o lume în care pustiul creat de singurătate şi în lipsa cuvintelor nu poate fi decât foarte tristă. Aici este nevoie de intervenţia poeţilor să aducă cuvinte şi să recreeze, personalizând, această lume. Şi mai e nevoie de ceva. De solidaritate. Vin în lumea poemului tău pentru ca să-ţi spun că mi-a plăcut. Continuă.

şi eu cred că este riscant să facem literatură pe tema abordată aici pentru că probabil niciodată nu se va scrie de ajuns şi suficient de tranşant despre tragedia cumplită a îndobitocirii şi ruinării poporului român în toţi anii blestemaţi ai comunismului şi ceauşismului. Aici sînt de acord cu Dorel, niciodată nu vei putea elimina riscul de a scrie prea puţin şi prea vag. Sînt mult, mult prea mulţi morţi şi mult prea multe vieţi ruinate de ciuma roşie ca să se poată vreodată face pe deplin lumină şi dreptate. Şi încă sînt mulţi foşti aplaudaci ai monstruozităţii comuniste care se străduie să îi estompeze memoria într-un fel de bonomie patriotard populistă. Riscurile ostracizării comunismului şi ceauşismului sînt majore. Dar marele adevăr este că se merită. Şi dacă nu ni le asumăm noi cei care ne mai amintim vremurile acelea urmaşii noşti vor confunda comunismul cu socialismul sau cu o metaforă. Iar pericolul ăsta este mult prea mare.