Nenea Manolescu mă tot ameninţă de ceva vreme cu ciomagul pamfletului: "las' că-ţi altoiesc eu urechile, măgarule care eşti tu măgar", ar spune neanea. Eu n-am ce face - pun bot, îmi tai unghiile, ca să nu-şi zgârie obrajii în ele, şi-mi ascut pixul. Nenea Manolescu păleşte doborâtor când se enervează, pen' că a citit mult din nişte oameni foarte foarte deştepţi. Plus de asta, eu sunt aproape un ţânc, pe când el, din generaţia lui Gică Petrescu. Deci, cum spunea el, avantaj nenea Manolescu. Mie mi-e drag nenea Manolescu!
ok corina, este foarte posibil să nu mă pricep la așa de bine ca tine. deși nu cred că alunecarea în dimensiunea patriotică a erotismului duce undeva. probabil că îndepărtează de subtil, mai degrabă.
mădălina, da, cred că este unitar. surpriza finalului era o artă pe care o stăpîneam ceva mai bine „pe vremuri”.
prima parte, in forma ei relativ panseista, suna bine; chiar promite. dar apoi textul ia o turnura care te face sa te gindesti ca autorul s-a razgindit. continuarea e putin cam artificiala. ce inseamna "ultimul jukebox din california"? suna oarecum ambiguu. finalul incepe sa revina la abordarea panseista din introducere. e oarecum dificil sa pui in acelasi text "poezia momentului" impreuna cu contemplare nostalgica. pentru mine suna disonant. dar s-ar putea sa ma insel.
Un poem care îmi amintește de o carte și un film: "Femeia nisipurilor", de Kobo Abe; aceeași stare de pierdere în tine însuți, aceeași sete într-un deșert al vieții-morții, în care singura respirație posibilă este izvorul spiritului, spre creație. Interesant, dar mai ales uimitor cum motivul nisipurilor și al apelor capătă atâtea sensuri sub modelările tale de vers, Marlena... N'oublions jamais...
adrian, eu am rezonat cu poemul tau. e o confesiune directă, sinceră si frumoasă. de fapt, am senzatia că ratezi la limită pateticul. ceea ce e foarte greu cred, cand vorbești despre acest subiect. și muzica mi-a plăcut.
pentru că mie mi se pare un text reușit, care mi-a ajuns la inimă, voi lăsa și un semn de apreciere. toate bune, Daniela
sunt oarecum emoționată pentru că e un poem special pentru mine, la care țin nu știu de ce, mă bucur că ți-a plăcut. mărturisesc, l-am scris la prima mână, nu a fost așadar intervenție pe text, de aceea îmi cer scuze pentru greșeala de typo. am corectat, e perfect acum.
să ne citim cu bine, și toate cele calde de Sărbători, că uite, e Moș iarnă și pe la noi :)
Un poem ca o perlă de rouă, în zori.
Un omagiu adus înțelepciunii, frumuseții și liniștii interioare, acelor valori care ne-au fost sorocite din capătul vremurilor și la care, iată, nu vom renunța!
Sunt multe imagini frumoase aici, aşezate potrivit în context, dar eu (pe persoană fizică şi spirituală) aş vrea să respir ceva mai mult când citesc:
"când iarna vine doar fiindcă altfel ne-am îmbina poate micile focuri din margini și nimeni n-ar mai fi ceva precis, criminalul plătit și papagalul vorbitor ce strigă întruna Ximena" - aici era să-mi dau duhul. Vrei să mă ai pe conştiinţă? :)
Eu cred că acesta este un poem care se străduiește să își ascundă lipsa de comunicativitate cu cititorul în spatele unor cuvinte încifrate. Eu una am găsit aici tot atâta poezie cât a găsit Pocitan ben Pehlivan pe unde a umblat. Dar ca experiment, eu zic că merge. Se poate modifica puțin ca să zic așa pe ici pe colo 'unghiul de atac' al ideii și sunt convinsă că iese ceva frumos din aceasta... idee care, așa ca întotdeauna, nu lipsește din scrierile acestui stimabil domn poet de departe. Însă forma actuală mă nemulțumește, este veche, perimată. Și nu că aș căuta 'cu pricină' cum se zice pe la noi noul, dar sincer, m-am cam săturat de variațiunile pe aceeași temă. We are in the f...in' year 2x1000 and eleven.
Margas
al doilea corolar dacă timpul vine atunci și trece. asadar nu avem prezent și viitor, fiindcă ceea ce trece nu poate fi nici acum nici mâine. cu simpatie pentru felul matematic în care scrii și strădania de a îmbrăca în metafore acest univers logic, lucian.
Daca toti poetii buni ar fi alungati de pe site-uri s-ar aduna toti pe un site al alungatilor, si atunci am avea sansa sa citim lucruri bune fara sa mai cautam, si sa cautam... :)
Virgil, I admit, mi-a făcut mai multă plăcere să citesc hermeneutica decât poemul, ce să-i faci?
Să însemne oare asta ceva mai mult decât nimic?
Vreau să îți spun că respect și apreciez tentativa ta de a scrie psalm și nu aș vrea să iei critica mea ca distructivă, pentru că ceea ce tu încerci este greu, iar eu știu că noi ne mai îngăduim, din când în când, așa, ca doi șamani câte o mutare a punctului de asamblare.
Daca mai scrii așa, te mai citesc (normal, ce vorbă mai e și asta că doar citesc tot ce scrii pe aici)... dar aștept să mă captezi.
Cred că scrierea aceea cu literă mică este nepotrivită doar pentru că tu... bla bla da? care te pune pe tine în prim-plan... ori scrii psalm ori e altceva, psalmul înseamnă umilință sau greșesc eu? admit că poate fi altceva, deocamdată însă nu îmi dau seama ce poate fi acel altceva, nu sunt convins.
Deocamdată, după cum am spus.
Ave
dragul meu, daca exista cineva caruia ii lipseste bunul simt in acest context, ma tem ca acela esti tu. in ce priveste sampania sau vreun editor, nu stiu despre ce vorbesti cu atita siguranta. dar, evident, hermeneia este deschisa oricui, atit pentru a fi membru cit si editor. prima conditie insa este tocmai cea a bunului simt. conditie pe care cu regret trebuie sa recunosc ca tu nu o mai indeplinesti. si asta oricit de ingaduitor as incerca sa fiu eu. iti doresc numai bine.
este posibil ca datorită mesajului meu condensat să fiu înţeles greşit. nu am propus o alternativă la poem ci semnalam nişte repetiţii -îmi/ îţi/ îşi/ în- la care se pot găsi alternative. părere de cititor.
francisc, diferențe de nivel... ,chestii, Oxford, Webster, prostii! te îneci cu tot cu iubită... și e dramatic, la cât de frumoasă ți-o descrii:)! revin la text și mă repet pentru a fi înțeles. Ți-a reușit pastișa la nivel internațional:)! p.s. scuze că sunt atât de ... ermetic în exprimare!:) (e ultima opinie despre acest text explicată detaliat!)
când credeam că am pus și noi mîna pe viață, vine moartea și ne șopteste perfid s-a sfârșit. (se mai întamplă!) tu ai spus-o cu finețe, iată, eu am spus-o pe șleau.
La inceput Bobadil o da rau cu oistea-n gard. Aici (si acum) cred ca v-a intins o mica cursa. Eu as traduce asa: "apăi nici eu nu v-oi (vă voi) mai scrie nimic". Mai ales ca mai departe scrie (tot corect): "până când nu voi simți". Intru-n fel e cam acelas lucru daca eu as fi scris: "cred ca va intins". Dar recunosc ca "apăi nici eu nu v-oi", chiar daca in context e corect, totusi in limba romana "suna ca dracu'".
Semneaza: unul care si el da (adesea) cu bata in balta cand e vorba de "gramatica".
Referitor la textul Dvs. cred ca Bobadil nu are dreptate. Si aceasta deoarece mi se pare ca nu e vorba de o cronica de carte sau altceva de acest gen. Ci mai mult de un text cu nuanta eseistica. Unde intrepretarea autorului tinde spre o anumita libertate (chiar uneori "deformatoare"); e dreptul sau, al autorului. Cititorul poate (sau nu) sa fie de acord.
De fapt chiar Boba zice:"Un eseu...". Gura pacatosului, asa si pe dincolo...
totusi ma intreb cum e corect in limba romana, surealism sau suprarealism. eu inteleg ca ne pocim limba dupa franceza dar totusi cum ramine cu acest cuvint?
Abia cand Emilian scrie despre subiecte pe care ti se pare ca le recunosti, iti dai seama ca realitatea vazuta de el este altfel. Un fel de Don Quixote al unui Bucuresti mizer, depresiv, Emilian scrie intr-un stil jumatate jurnalistic, jumatate introspectiv care prinde. Daca pentru mine, de exemplu, TMB-ul este doar locul pe unde alergam de la o sala la alta la procese, pentru el este un vezuviu nimicitor, cu toate implicatiile de aici. Metroul se muta si el cu tot cu vagoane, miros de cauciuc ars, statii si gardieni, in venele tale si incepi sa iti auzi bataile inimii zguduite de trecerea cate unui tren. In fraze insa de genul "Lavinia îmi spune că dacă o să știu vreodată s-o iubesc o să fie acolo să primească dragostea mea", am senzatia ca se rupe ceva. E ca si cum l-as vedea pe Don Quixote, ca tot vorbeam mai devreme despre el, ca se scutura dintr-o data si isi da seama ca Dulcineea lui este doar Aldonza... Nu merge!
acta(n)eoane, sentimentul de-naltare te strabate, dar tot acolo te lasa, ca o penetrare cu efect de levitatie nul, vad, cat ascendenta explicativa de-o clipa a zborului de gandac in atac la Blanca si cat pulsiunea transcendentei iluzorii a reptilei (o)uro-borus, de unde apar atat de plinele (sic) tale invataturi (traiasca gogu-filozofu, vorba ta), cat un crant de chio-chips, morfolit la fel, de fiecare data, pe un inchipuit munte Cithaeron, la colt cu genunchiul broastei testoase kalmuce pe-o parte, a carei exclamatie nu e niciodata “ah” ci “anh” si totusi, orbitorule de Horus, marite (micite?)Seth, oare tu reprezinti, prin ceea ce scrii, versul alb? brrr, ar fi loc de a doua glaciatiune, stai linistit si modest, asa cum te stim, sunt multi altii care chiar reprezinta genul, in nici un caz insailarile tale, repetative, agramate (v. comentariul tau precedent), imprumutate fara voie, de multe ori, din convorbiri ym sau pur..facultative, pentru a scrie cu adevarat poezie in vers alb tu, domnule actaeon-negru ar trebui sa bei prea mult… lapte pentru asta…de capra….de bivolita, dupa gust, desigur, dar …cat sa-ti mai dau, in vers, pe inteles? Alma crezi perfect, sintetic, fara sa cercetezi, tine de intuitie la tine, de inteligenta, legatura cu subtitlul e o dovada - miracol a subtilitatii, intelegerii, in rest, s-auzim de bine, periscopici si plini de fortaje – fortaje ca de n-am fi nu s-ar povesti, ambilor simpaticilor, multam again :) va pupa si Blanca (cred), ca mult si frumos ati comentat la ea
Eu aș prefera ca la comentarii și autorii textelor de pe coloana din dreapta a primei pagini să fie trecut numele autorului, nu pen name-ul. Îmi place să-i știu pe nume, mai ales că avem Ela, Elia, Adim, Madim... vom fi tot mai multi și mi se pare prea hilar să avem atâtea porecle-n bătătură.
un text care mi-a plăcut foarte mult. pentru că în el găseşti pasaje care te fac să te simţi bine. nu cred că este SF, se înscrie mai degrabă pe o linie existenţială, uşor psihologică, prin stări, trăiri, imagini care transmit ca de exemplu:
Copilul cel mic calcă prin cioburi
"Cu papucii de gumă.
A învățat să scrie, știe multe
Cuvinte. Și mă întreabă.
Mamă, cu ce rimează mâine?
Cu pâine. Și câine"
altfel spus după cum vreau eu să văd, pentru că ne lasă autoarea această libertate, aş spune omul şi bucata de pâine este un câine pentru că rimează cu mâine, mâine fiind o zi, un drum, viaţa prin care trebuie să păşim. suntem nişte copii cu papuci din gumă, călcăm prin cioburi cu ei, uite câte ştim noi, mamă! suntem la fel, eu şi cu tine deşi aici nu rimează.
eu las o peniţă. pentru aceste versuri m-am oprit în mod deosebit.
Teribil de teribilist și de subțire acest poem.
Ca și cum dacă știm să scriem, apoi să articulăm ce să vezi? scriem și publicăm un text ca acesta
Și apoi ne-o furăm
Pluralul e de majestate!
Incet-incet incep sa se deschida caile perceptiei, imi amintesc de the doors "if the doors of perception were opened..." tehnic vorbind trebuie sa recunosc ca nu intotdeauna sinceritatea in literatura a dat roadele scontate insa in cazul acesta avem de-a face cu insusi copacul Nim! Citesc acest poem la fel cum as deschide cutia cu vechituri de la mama care, Dumnezeu s-o ierte, mi-a spus sa nu am incredere in nimeni niciodata dar eu nu am ascultat-o pentruca am crezut mereu ca poezia are puterea de a ne feri de toate cele rele de pe lumea asta plina de rele si de alte surprize inca si mai neplacute. Revenind la ideea de pornire, imi place cum Emil reuseste sa pastreze echilibrul stilistic in plina agonie spirituala deschizand aceste usi ale perceptiei. El scrie un reportaj (el mereu scrie reportaj, poezia lui este un nesfarsit reportaj teribil de actual) despre ce simti dupa ce ai murit deja cu nelinistea celui care abia se naste. Inca si mai mult, el nu ne vorbeste intr-o limba moarta, el zice cuvinte vii, gungurite, albe si negre si roz si bleu si purpurii. Dar gata cu metaforele "schimonosite" ! Lectura placuta va doresc aici voua hermenicilor Andu
dom'le ai cuvintul meu ca as fi vrut sa marchez cu o penita de aur acest text. doar ca untul acela de arahide din final m-a descurajat in cel mai gastronomic sens posibil. habar n-am ce fac unii cu untul de arahide. nu m-ar mira sa ajunga sa il considere si afrodiziac dar pina una alta in america e mincarea studentului sarac sa sandvisul de prinz al barbatului pe care s-a ofuscat nevasta, asta in cazul in care nu are un cupon la un thai food restaurant. deci, cam asta e
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nenea Manolescu mă tot ameninţă de ceva vreme cu ciomagul pamfletului: "las' că-ţi altoiesc eu urechile, măgarule care eşti tu măgar", ar spune neanea. Eu n-am ce face - pun bot, îmi tai unghiile, ca să nu-şi zgârie obrajii în ele, şi-mi ascut pixul. Nenea Manolescu păleşte doborâtor când se enervează, pen' că a citit mult din nişte oameni foarte foarte deştepţi. Plus de asta, eu sunt aproape un ţânc, pe când el, din generaţia lui Gică Petrescu. Deci, cum spunea el, avantaj nenea Manolescu. Mie mi-e drag nenea Manolescu!
pentru textul : Povestea filosofului deconstructiv deok corina, este foarte posibil să nu mă pricep la așa de bine ca tine. deși nu cred că alunecarea în dimensiunea patriotică a erotismului duce undeva. probabil că îndepărtează de subtil, mai degrabă.
mădălina, da, cred că este unitar. surpriza finalului era o artă pe care o stăpîneam ceva mai bine „pe vremuri”.
pentru textul : french kiss vegetal deesti sigur ca e proza jurnal?
pentru textul : silent dance for unknown wedding deprima parte, in forma ei relativ panseista, suna bine; chiar promite. dar apoi textul ia o turnura care te face sa te gindesti ca autorul s-a razgindit. continuarea e putin cam artificiala. ce inseamna "ultimul jukebox din california"? suna oarecum ambiguu. finalul incepe sa revina la abordarea panseista din introducere. e oarecum dificil sa pui in acelasi text "poezia momentului" impreuna cu contemplare nostalgica. pentru mine suna disonant. dar s-ar putea sa ma insel.
pentru textul : jukebox breakfast deyea, I guess so. mai ai si alte idei din astea interesante? oricum textul nu e de lepadat
pentru textul : the only ones deUn poem care îmi amintește de o carte și un film: "Femeia nisipurilor", de Kobo Abe; aceeași stare de pierdere în tine însuți, aceeași sete într-un deșert al vieții-morții, în care singura respirație posibilă este izvorul spiritului, spre creație. Interesant, dar mai ales uimitor cum motivul nisipurilor și al apelor capătă atâtea sensuri sub modelările tale de vers, Marlena... N'oublions jamais...
pentru textul : אני בולעת את הצמא deadrian, eu am rezonat cu poemul tau. e o confesiune directă, sinceră si frumoasă. de fapt, am senzatia că ratezi la limită pateticul. ceea ce e foarte greu cred, cand vorbești despre acest subiect. și muzica mi-a plăcut.
pentru textul : De vorbă cu tata depentru că mie mi se pare un text reușit, care mi-a ajuns la inimă, voi lăsa și un semn de apreciere. toate bune, Daniela
sunt oarecum emoționată pentru că e un poem special pentru mine, la care țin nu știu de ce, mă bucur că ți-a plăcut. mărturisesc, l-am scris la prima mână, nu a fost așadar intervenție pe text, de aceea îmi cer scuze pentru greșeala de typo. am corectat, e perfect acum.
să ne citim cu bine, și toate cele calde de Sărbători, că uite, e Moș iarnă și pe la noi :)
pentru textul : negru dece faceti domnu' buricea? ati inceput sa incurcati borcanele?
pentru textul : Eu am lăsat acolo casa mea străbună deUn poem ca o perlă de rouă, în zori.
pentru textul : 蓮 ー Lotus deUn omagiu adus înțelepciunii, frumuseții și liniștii interioare, acelor valori care ne-au fost sorocite din capătul vremurilor și la care, iată, nu vom renunța!
Sunt multe imagini frumoase aici, aşezate potrivit în context, dar eu (pe persoană fizică şi spirituală) aş vrea să respir ceva mai mult când citesc:
"când iarna vine doar fiindcă altfel ne-am îmbina poate micile focuri din margini și nimeni n-ar mai fi ceva precis, criminalul plătit și papagalul vorbitor ce strigă întruna Ximena" - aici era să-mi dau duhul. Vrei să mă ai pe conştiinţă? :)
Mă bucur de.
pentru textul : Ascunzișuri la vedere deEu cred că acesta este un poem care se străduiește să își ascundă lipsa de comunicativitate cu cititorul în spatele unor cuvinte încifrate. Eu una am găsit aici tot atâta poezie cât a găsit Pocitan ben Pehlivan pe unde a umblat. Dar ca experiment, eu zic că merge. Se poate modifica puțin ca să zic așa pe ici pe colo 'unghiul de atac' al ideii și sunt convinsă că iese ceva frumos din aceasta... idee care, așa ca întotdeauna, nu lipsește din scrierile acestui stimabil domn poet de departe. Însă forma actuală mă nemulțumește, este veche, perimată. Și nu că aș căuta 'cu pricină' cum se zice pe la noi noul, dar sincer, m-am cam săturat de variațiunile pe aceeași temă. We are in the f...in' year 2x1000 and eleven.
pentru textul : punk bach deMargas
al doilea corolar dacă timpul vine atunci și trece. asadar nu avem prezent și viitor, fiindcă ceea ce trece nu poate fi nici acum nici mâine. cu simpatie pentru felul matematic în care scrii și strădania de a îmbrăca în metafore acest univers logic, lucian.
pentru textul : ombra mai fu cara ed soave più deDaca toti poetii buni ar fi alungati de pe site-uri s-ar aduna toti pe un site al alungatilor, si atunci am avea sansa sa citim lucruri bune fara sa mai cautam, si sa cautam... :)
pentru textul : Mihai Takács : pictură --- muzica : Eldad Talmu deVirgil, I admit, mi-a făcut mai multă plăcere să citesc hermeneutica decât poemul, ce să-i faci?
pentru textul : poate deSă însemne oare asta ceva mai mult decât nimic?
Vreau să îți spun că respect și apreciez tentativa ta de a scrie psalm și nu aș vrea să iei critica mea ca distructivă, pentru că ceea ce tu încerci este greu, iar eu știu că noi ne mai îngăduim, din când în când, așa, ca doi șamani câte o mutare a punctului de asamblare.
Daca mai scrii așa, te mai citesc (normal, ce vorbă mai e și asta că doar citesc tot ce scrii pe aici)... dar aștept să mă captezi.
Cred că scrierea aceea cu literă mică este nepotrivită doar pentru că tu... bla bla da? care te pune pe tine în prim-plan... ori scrii psalm ori e altceva, psalmul înseamnă umilință sau greșesc eu? admit că poate fi altceva, deocamdată însă nu îmi dau seama ce poate fi acel altceva, nu sunt convins.
Deocamdată, după cum am spus.
Ave
Imi place modul lejer in care ai spus povestea, fara obiectivari inutile, doar partea vazuta dar cata betie a simturilor.
pentru textul : azi e iarăși greu de trăit dedragul meu, daca exista cineva caruia ii lipseste bunul simt in acest context, ma tem ca acela esti tu. in ce priveste sampania sau vreun editor, nu stiu despre ce vorbesti cu atita siguranta. dar, evident, hermeneia este deschisa oricui, atit pentru a fi membru cit si editor. prima conditie insa este tocmai cea a bunului simt. conditie pe care cu regret trebuie sa recunosc ca tu nu o mai indeplinesti. si asta oricit de ingaduitor as incerca sa fiu eu. iti doresc numai bine.
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deeste posibil ca datorită mesajului meu condensat să fiu înţeles greşit. nu am propus o alternativă la poem ci semnalam nişte repetiţii -îmi/ îţi/ îşi/ în- la care se pot găsi alternative. părere de cititor.
pentru textul : trembling defrancisc, diferențe de nivel... ,chestii, Oxford, Webster, prostii! te îneci cu tot cu iubită... și e dramatic, la cât de frumoasă ți-o descrii:)! revin la text și mă repet pentru a fi înțeles. Ți-a reușit pastișa la nivel internațional:)! p.s. scuze că sunt atât de ... ermetic în exprimare!:) (e ultima opinie despre acest text explicată detaliat!)
pentru textul : podul suspinelor decând credeam că am pus și noi mîna pe viață, vine moartea și ne șopteste perfid s-a sfârșit. (se mai întamplă!) tu ai spus-o cu finețe, iată, eu am spus-o pe șleau.
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi deDomnule Cristea,
La inceput Bobadil o da rau cu oistea-n gard. Aici (si acum) cred ca v-a intins o mica cursa. Eu as traduce asa: "apăi nici eu nu v-oi (vă voi) mai scrie nimic". Mai ales ca mai departe scrie (tot corect): "până când nu voi simți". Intru-n fel e cam acelas lucru daca eu as fi scris: "cred ca va intins". Dar recunosc ca "apăi nici eu nu v-oi", chiar daca in context e corect, totusi in limba romana "suna ca dracu'".
Semneaza: unul care si el da (adesea) cu bata in balta cand e vorba de "gramatica".
Referitor la textul Dvs. cred ca Bobadil nu are dreptate. Si aceasta deoarece mi se pare ca nu e vorba de o cronica de carte sau altceva de acest gen. Ci mai mult de un text cu nuanta eseistica. Unde intrepretarea autorului tinde spre o anumita libertate (chiar uneori "deformatoare"); e dreptul sau, al autorului. Cititorul poate (sau nu) sa fie de acord.
De fapt chiar Boba zice:"Un eseu...". Gura pacatosului, asa si pe dincolo...
pentru textul : Între Orfeu şi Euridice detotusi ma intreb cum e corect in limba romana, surealism sau suprarealism. eu inteleg ca ne pocim limba dupa franceza dar totusi cum ramine cu acest cuvint?
pentru textul : Expoziția surealistă - "Surrealism and Beyond"- Ierusalim 2007 deAbia cand Emilian scrie despre subiecte pe care ti se pare ca le recunosti, iti dai seama ca realitatea vazuta de el este altfel. Un fel de Don Quixote al unui Bucuresti mizer, depresiv, Emilian scrie intr-un stil jumatate jurnalistic, jumatate introspectiv care prinde. Daca pentru mine, de exemplu, TMB-ul este doar locul pe unde alergam de la o sala la alta la procese, pentru el este un vezuviu nimicitor, cu toate implicatiile de aici. Metroul se muta si el cu tot cu vagoane, miros de cauciuc ars, statii si gardieni, in venele tale si incepi sa iti auzi bataile inimii zguduite de trecerea cate unui tren. In fraze insa de genul "Lavinia îmi spune că dacă o să știu vreodată s-o iubesc o să fie acolo să primească dragostea mea", am senzatia ca se rupe ceva. E ca si cum l-as vedea pe Don Quixote, ca tot vorbeam mai devreme despre el, ca se scutura dintr-o data si isi da seama ca Dulcineea lui este doar Aldonza... Nu merge!
pentru textul : prison game II deacta(n)eoane, sentimentul de-naltare te strabate, dar tot acolo te lasa, ca o penetrare cu efect de levitatie nul, vad, cat ascendenta explicativa de-o clipa a zborului de gandac in atac la Blanca si cat pulsiunea transcendentei iluzorii a reptilei (o)uro-borus, de unde apar atat de plinele (sic) tale invataturi (traiasca gogu-filozofu, vorba ta), cat un crant de chio-chips, morfolit la fel, de fiecare data, pe un inchipuit munte Cithaeron, la colt cu genunchiul broastei testoase kalmuce pe-o parte, a carei exclamatie nu e niciodata “ah” ci “anh” si totusi, orbitorule de Horus, marite (micite?)Seth, oare tu reprezinti, prin ceea ce scrii, versul alb? brrr, ar fi loc de a doua glaciatiune, stai linistit si modest, asa cum te stim, sunt multi altii care chiar reprezinta genul, in nici un caz insailarile tale, repetative, agramate (v. comentariul tau precedent), imprumutate fara voie, de multe ori, din convorbiri ym sau pur..facultative, pentru a scrie cu adevarat poezie in vers alb tu, domnule actaeon-negru ar trebui sa bei prea mult… lapte pentru asta…de capra….de bivolita, dupa gust, desigur, dar …cat sa-ti mai dau, in vers, pe inteles? Alma crezi perfect, sintetic, fara sa cercetezi, tine de intuitie la tine, de inteligenta, legatura cu subtitlul e o dovada - miracol a subtilitatii, intelegerii, in rest, s-auzim de bine, periscopici si plini de fortaje – fortaje ca de n-am fi nu s-ar povesti, ambilor simpaticilor, multam again :) va pupa si Blanca (cred), ca mult si frumos ati comentat la ea
pentru textul : Cassa-Blanca (rurala) deEu aș prefera ca la comentarii și autorii textelor de pe coloana din dreapta a primei pagini să fie trecut numele autorului, nu pen name-ul. Îmi place să-i știu pe nume, mai ales că avem Ela, Elia, Adim, Madim... vom fi tot mai multi și mi se pare prea hilar să avem atâtea porecle-n bătătură.
pentru textul : prima pagină deIa uite ce de bastonașe!
pentru textul : ad interim deun text care mi-a plăcut foarte mult. pentru că în el găseşti pasaje care te fac să te simţi bine. nu cred că este SF, se înscrie mai degrabă pe o linie existenţială, uşor psihologică, prin stări, trăiri, imagini care transmit ca de exemplu:
Copilul cel mic calcă prin cioburi
"Cu papucii de gumă.
A învățat să scrie, știe multe
Cuvinte. Și mă întreabă.
Mamă, cu ce rimează mâine?
Cu pâine. Și câine"
altfel spus după cum vreau eu să văd, pentru că ne lasă autoarea această libertate, aş spune omul şi bucata de pâine este un câine pentru că rimează cu mâine, mâine fiind o zi, un drum, viaţa prin care trebuie să păşim. suntem nişte copii cu papuci din gumă, călcăm prin cioburi cu ei, uite câte ştim noi, mamă! suntem la fel, eu şi cu tine deşi aici nu rimează.
pentru textul : aleea cu cireși deeu las o peniţă. pentru aceste versuri m-am oprit în mod deosebit.
Teribil de teribilist și de subțire acest poem.
pentru textul : poem pentru ploaie deCa și cum dacă știm să scriem, apoi să articulăm ce să vezi? scriem și publicăm un text ca acesta
Și apoi ne-o furăm
Pluralul e de majestate!
Incet-incet incep sa se deschida caile perceptiei, imi amintesc de the doors "if the doors of perception were opened..." tehnic vorbind trebuie sa recunosc ca nu intotdeauna sinceritatea in literatura a dat roadele scontate insa in cazul acesta avem de-a face cu insusi copacul Nim! Citesc acest poem la fel cum as deschide cutia cu vechituri de la mama care, Dumnezeu s-o ierte, mi-a spus sa nu am incredere in nimeni niciodata dar eu nu am ascultat-o pentruca am crezut mereu ca poezia are puterea de a ne feri de toate cele rele de pe lumea asta plina de rele si de alte surprize inca si mai neplacute. Revenind la ideea de pornire, imi place cum Emil reuseste sa pastreze echilibrul stilistic in plina agonie spirituala deschizand aceste usi ale perceptiei. El scrie un reportaj (el mereu scrie reportaj, poezia lui este un nesfarsit reportaj teribil de actual) despre ce simti dupa ce ai murit deja cu nelinistea celui care abia se naste. Inca si mai mult, el nu ne vorbeste intr-o limba moarta, el zice cuvinte vii, gungurite, albe si negre si roz si bleu si purpurii. Dar gata cu metaforele "schimonosite" ! Lectura placuta va doresc aici voua hermenicilor Andu
pentru textul : rece dedom'le ai cuvintul meu ca as fi vrut sa marchez cu o penita de aur acest text. doar ca untul acela de arahide din final m-a descurajat in cel mai gastronomic sens posibil. habar n-am ce fac unii cu untul de arahide. nu m-ar mira sa ajunga sa il considere si afrodiziac dar pina una alta in america e mincarea studentului sarac sa sandvisul de prinz al barbatului pe care s-a ofuscat nevasta, asta in cazul in care nu are un cupon la un thai food restaurant. deci, cam asta e
pentru textul : femeia-copil dePagini