Virgil, mă simt bine în spațiul poeziei de inspirație populară, chair dacă rigoarea metricii scurte presupune foarte mare atenție din cauza cuvântului sau sintagmelor scurte care devin vers. Penița mă onorează!

tratatele (de anestezie) le scriu noaptea. de aceea, intersectiile isi pierd unghiurile...dar se tot redeseneaza, pentru simplul fapt ca Cineva incearca sa le stearga...timpul, vremurile... c'est la vie en bleu. merçi.

Nici n-am susţinut că "forţa" este suficientă. Şi mai cred că, măcar din ce-am citit până acum la tine, nu trebuie să forţezi forţarea ca s-o ai.
Da, m-au văzut şi pe mine fulgii azi :)

Seară frumoasă!

maritimă. textul tău accentuează această stare fiindcă el deconspiră viaţa dusă de val, cea care este mereu departe şi... aproape doar prin acea undă care se propagă.
cu tentă orientală, dar şi cu trimiteri biblice, mi se pare un text complex, bazat pe imaginaţie şi intense trăiri personale datorate unui context al sinelui..
"„În pântecul meu călătoreşte o stea.” - parcă are rolul de a anunţa ceva ieşit din comun. contrastând cu expunerea foarte firească, nepretenţioasă. dar poate tocmai asta îi conferă un aer de mister...

mulțumesc pentru semn. cred că e foarte bine că ești cârcotaș.(-half kidding.)

în culorile nopţii o samba-reggae
s-a oprit sub geam
copacabana e încă plină de lume
el sambodromo a curs până la ultima picătură
maracatu şi frevo zgâlţâie aerul parcă
încercând să-l despice
cordao do bola preta
marchinhas
munecas
ritmuri de burgeonic dans
carnaval sau circ frivol în toate moleculele
oraşului

tu calcă încet
roşu e culoarea mea preferată
am terminat dansul
sectorul 6 e ca un câmp plin cu măşti
baloane sparte steguleţe pene de papagal
sicle goale de bere şi sânge

nu pune întrebări
iniţierea n-are nevoie de zgomot
lasă-ţi cuvintele în antreu şi ca rafta marley
acordează-mi atent coardele pielii
apasă pe coarda g pe coarda o
vor înflori aceleaşi acustice note
în acelaşi timp în amândoi
apoi vom vorbi.

Îmi pare rău să nu fiu de acord cu stimații mei colegi de site dar poemul acesta mi se pare împănat cu clișee mai ceva ca un curcan de thanksgiving... și mai ales pe Dvs. stimate autor respectabil, unul dintre cei mai buni de pe aici vă rog să mă scuzați că aleg calea de a nu oferi multe citate... ci mai degrabă senzații de lectură. 'Poate poate' de doua ori în incipitul poemului... o stângăcie mai ales dacă vorbim de 'tinerețea o toamnă timpurie' și 'am mers prea repede fără să privesc îndărăt'... Poate ar fi trebuit să vă gândiți să nu așterneți aceste versuri șchioape pe hărtia virtuală a Hermeneiei aș zice eu în continuare. Multe stângăcii prepoziționale și conjuncturale în debutul aproape a fiecărui vers, stângăcii care împiedică acea tensiune necesară sentimentului poetic menit să țină cititorul captiv și fascinat în text. Revelația (pentru că textul se vrea și unul cu conotații religioase) lipsește aproape cu desăvârșire, mai mult, pe alocuri textul poate fi interpretat chiar și ca blasfemie, autorul probabil într-un fel doar al său de exces de zel se crede îndreptățit în această impersonare lipsită, după cum spuneam de fiorul revelației.
În concluzie, pe de o parte acest poem abuzează de clișeul poetic iar pe de alta bagatelizează ideile prezentate prin nenumăratele lui stângăcii. Un poem care are un aer prăfuit.
Margas

Tres beau! M-am trezit pe malul mării înainte de a-mi da seama ce se întâmplă cu mine. Doar la primul vers, fragmentul "en ces jours" îmi suna puțin ciudat, parcă "dans ces jours" mi s-ar fi părut mai natural... Oricum, după părerea mea, textul merită o peniță. Marian

mă tem că nu cunoști semnificația cuvîntului spleen

"ai avut vreodată senzația că te-au trezit brusc din somn te-au luat din pat tu n-ai reușit să-ți pui mai nimic în bagaj apoi te-au înghesuit într-un tren fără să știi unde mergi? ai avut vreodată senzația că ai coborît într-o gară mai mult din panica de a nu ajunge nicăieri și pe marginea drumului copaci înșirați ca niște naziști care te lovesc cu patul puștii în cap la cel mai mic pas nesigur?" da si inca de cate ori. imagininile, de fapt textul in intregime mi se pare genial. incerc sa-mi revin dupa socul de emotii pe care l-am primit.
sincer, ma mir cum de textul asta a ramas doar cu citirile si fara nicio penita. asa cum spunea si babodil, este mult prea bun pentru atat.

Lea, uneori în viață ajungi să afirmi precum dna Doinița Coman "suficientă mie nu mi-am fost niciodată" pentru ca mai apoi să găsești această sintagmă la Montherlant în "Demonul binelui", pare-mi-se. trăim printre semnificați, aici da, ocnași, dar semnificanții sunt eliberare.cât despre mirare există o carte interesantă "Mirarea filozofică" apărută prin '90 și ceva, care mi-a declanșat resorturile pozitive pentru înțelesul cuvântului, după cum îl spuneai și tu, iar singurătatea e o noțiune mai mult decât relativă și discutabilă. cât despre actul faustian pe care îl intuiesc în ce-mi spui, sunt străin.cad bine voroavele tale, triste ca tricoul de pe mine:) Aranca, semnele tale sunt un semn bun pentru mine, reprezinți o categorie importantă de cititori:)! Bianca, nu pot să nu savurez comentariul tău. ironia o împărțim frățește. îmi place modul tău de argumentare și cred că ți-am mai făcut complimentul acesta:), însă intuiția este de-a dreptul debordantă. ai presimțit că spectatorul este personajul principal cât și faptul că starea mea de acum îmi este favorabilă actului creativ:) bravo! cine nu și-ar dori cititori atât de atenți și dezinvolți?:)mulțam de acestea și de îngălbenire![ce zici, am mai epatat o dată?:)]

Marina, spui tu că: a) "tehnic", sunt prea mulți ''ți"...; tot tehnic, spun eu că sunt 3, adresativul fiind la persoana a 2-a (poate întâmplător, poate nu) și că: b) sunt prea mulți de "Mamei"...; este al 2-lea; poate că mai sunt, poate că nu; "mult" în raport cu CE? "își duc ingerii de aripi prin odaile de oaspeti luminate si mai putin pe cei dragi..."; eu spun că e invers; nu cred în "materialitatea îngerilor", ci numai în conceptualizarea lor (mistică sau nu); cred, în schimb, chiar foarte mult, în "cei dragi". apropo, la mine, "mamă" este tot un concept; nu contează în raport cu Ce, însă poate contează DE CE...

Scuze, acum văd că am scris greșit cuvântul transcendență în comentariul meu. Apropos de amalgamare și aură de mister, Sixtus, nu cred că ar fi un mister dacă ai sesiza și trimiterea la numele trandafirului... Am crezut că titlul și strofa finală sunt destul de transparente. Aș fi putut aduce inima de bou în context dar a tatălui mi-a părut mai adecvată ideii. Și mă mir că nici Brâncuși nu transpare...

captivanta si morbida aceasta succesiune de cadavre...dincolo de modul de expunere descriptiv in detaliu, deja cristalizat, exista stilul incontestabil à la Sandru (citeodata ai impresia ca l-ai mai citit cindva printre alte locuri reviste carti...) poemul se sprijina pe citeva puncte de echilibru filosofic si remarc forta scenica a acestei imagini compozite intre o Marilyn Monroe si Maica Natura ca un cumul urias existential: "Fustele marii-mume se ridică în timp ce ea stă pe capacul de aeraj Desface picioarele și ne primește, vom intra cu toții în grota ei uriașă." insa centrul de echilibru al intregului poem il gasesc aici, "Cadavrul clipei se află în acest poem, poemul e un sicriu". un poem ca o morga a clipelor...