Mulţumită ţie am citit ,,şase creioane" şi mă alătur ţie propunerii, rugăminţii, încurajării ca Vlad Turburea să adune aceste texte într-un volum. Alături de valoarea literară au şi una documentară, istorică.
Am făcut cunoştinţă şi cu unchiul Costei :) (iertare, Vlad ... mi-am depăşit atribuţiile)

mult, mai ales şi în special tenta mitică a poeziei şi scara aceasta: "ca o sentință - ca o cassandră - înainte să te cred" atât de inspirat creată pe ultimul vers al fiecărei strofe. şi remarc metaforica jumătate a strofei a doua. în opinia mea, o poezie inteligent construită, atât şi cum trebuie.

Se prea poate să ai dreptate. Tare aș vrea să știu însă, cum te-aș putea întreba pe tine atunci când postez o poezie?

dom'le, si iezistî difieriențî întri poiazii șî proazî. au ba? cî dacî ba, atunși i tăt una. șî dacî ie tăt una, si zîși cî-i la fiel. șî atunși di șie aratî a poizîi?

îmi asum responsabilitatea de a evidenția acest text fară să aduc argumente; de ce să o fac cînd autorul-chiar el afirmă adesea- vorbește de unul singur! și vorbește bine.

... mi-a plăcut poezia. Sunt câteva imagini care m-au impresionat în mod deosebit, imaginea zilelor cu parfum nostalgic de care nu are nimeni curajul să se atingă, nu chiar perfecte, dar imuabile. Apoi gândurile, cumva prizoniere în încăpere, lipite de tavan - o limită mai presus de care încă nu se pot înălţa şi oarecum 'ale nimănui', având acum o existenţă proprie, pentru că nimeni nu şi le mai adjudecă. O lipsă de intrări sau ieşiri - voită de protagonişti, de aceste gânduri acum autonome sau chiar de cititorul care locuieşte acest poem din când în când. Şi fizicul care uneori nu îţi mai aparţine, alteori chiar te trădează.

Totuşi, termenul de 'duşmani' mi s-a părut un pic dintr-un alt registru, dar poate chiar asta a fost şi ideea.

Numai bine!

multumesc yester! adevarul este ca titlurile chiar imi dau bataie de cap si le gasesc cu destula dificultate, uneori insa se mai intampla sa gasesc si titlul potrivit :) "faine" cuvinte de inceput de an !! cu bucurie anna

majoritatea timpului sunt un fel de piatra care sparge capetele tuturor zburand aiurea intre datorii de tot felul. poezia e un animal mic facut covrig in degetul cel mai marunt. ca sa ma linistesc, citesc. si animalutul incepe sa miste. voiam sa stii ca pe la tine trec adesea, cu scopul asta. si poezia ta mi-a stat deschisa pe monitor o zi intreaga (era sa nici nu-ti spun).
"cineva și-a pierdut telefonul
în buzunarul de la spate
era de la nesomn
și multă poezie"

cand am plecat, mi-am comparat infernul cu chestia asta:"paul stătea pe niște trepte
și am știut
că oricât de mult aș fi mers
eram cumva aproape de casă" si mi-a dat asa, o masura a propriei incapacitati. multumesc pentru "se poate si altfel".

Domnul Leoveanu a fost cel care m-a sfatuit de cum se organizeaza un cenaclu si cel care a ales numele de Virtualia. Anul acesta, cenaclul insa se va numi "Cenaclul literar Mihai Leoveanu", in memoriam.

A fost ceva... spontan:), Adriana! Cu toată prețuirea...

ma refer la ultima ta afirmatie...sau "părelniţă". Din pacate pentru tine, constat ca in ultima vreme "părelniţele" astea iti induc o stare de neliniste si agitatie. Vii, stropesti si pleci.
Ma intreb daca agitatia asta nu e chinuitoare si ma intreb daca nu ti-ar face bine sa renunti la ea, macar pentru o vreme.

aaa...acesta este un avertisment. :)

Gândul zboară spre mitul lui Odin.
Apar aici: corbii lui Odin, ochiul- preţul înţelepciunii.
Călin, multumesc pentru citire, comentariu.

Dorine, imi cer iertare ca uite, citesc abia acum textul asta al tau, nu stiu de ce mi-a scapat neobservat la momentul postarii, pesemne de vina este oboseala mea cu care convietuiesc de-o vreme incoace sau incertitudinea care imi da si aceasta lipsa de credibilitate oneroasa semnalata atat de bine de unu' tanar con-satean (con-sitean) de-al nostru. Marturisesc ca si pe mine, ca si pe tine, m-a emotionat comentariul annei, "un trecut ce o ia inaintea prezentului" "trairea prin toti porii" si alte chestii incredibile. Dar hai sa lasam ceeace stim cu totii foarte bine si anume ca nici poetul nu e facut ci doar nascut dar comentatorul e mai rau... asta nici macar nu s-a nascut inca pe aici. Deci "eram asa, fericit" - un incipit care te aseaza confortabil in fotoliul din sufragerie si te intrebi: ok, what's next. "ma temeam sa nu dispar cand pocneai din degete" - asta poate fi o noua fobie si a disparut linistea de tot. In cheia asta daca citesti mai departe restul poemului ti se pare o relatare a unui moment de delirium tremens, si de aceea ma intreb daca asta ai urmarit de fapt, pentruca daca aplic o alta cheie de citire iese cu totul altceva. Incipitul la tine mereu da tonul. De fapt, multe dintre poemele tale sufera de aceasta "previzibilitate" care te face ca, atunci cand ai citit finalul sa spui ceva de genul "bineinteles", ca un sistem de-al lui popper care, odata stabilite axiomele, tot ce-ti mai ramane este sa te dai mare in propozitii si in demonstratii logice. Din alta perspectiva, poemul tau ar fi simpatic si umoristic. Moldoveneste se zice "Să ridiși un dejit, oricari. Sufletu`-mi s-ar puni și-acum cu botu pi labii." In cheia asta de lectura restul textului capata alte semnificatii, mai putin plicticoase. Parerea mea, Andu

mi-a plăcut poemul într-un ton confesional pe care trebuie să mărturisesc îmi era dor să-l regăsesc în poeziile almei. imaginea cu sânii verzi mă lasă în așteptare ori de câte ori o re-citesc, nu știu dar parcă aștept să răsară ceva din sânii aceștia o metaforă aparte. un poem pentru lectură aici pe H