cred că m-ai înţeles greşit. Nu, n-am zis că trebuie excluse, ci doar limpezit discursul. Pe de altă parte, eu nu dau niciodată verdicte, am mai spus-o. Este doar o părere a unui cititor oarecare de poezie, atâta tot.

Revino editorule de mai revii/un com detaliat sa-mi scrii...

Pentru Rim eu dispun de 'Biblia' (c) Gute Botschaft Verla 1989, 1990, nespecificandu-se numele celui care a tradus-o din germana in romana, tiparirea fiind realizata in Germania. La pagina 687 sta scris: 13 "Preaiubitul meu imi este ca un manunchi de mir, care se odihneste intre sinii mei". Citat pe care l-am preluat intocmai. Recitind acum cu atentie "citatul" precum si observatia ta, inclin sa cred ca ai dreptate si ca cel ce a tradus trebuia sa foloseasca "mirt" si nu "mir" (sau o fi fost o gresala/scapare de tipar)! G.M.

surpriză plăcută ori neplăcută, Alma?

e neintenţionat, d-le Dupeş. Ceea ce am intenţionat a fost să dau curs apelului domnului Andu Moldovan de a veni cu ceva creaţii despre sfârşitul lumii, cel de la 21 Decembrie. Adică eu eram absolut convins că se lansase în privinţa acestei zile un hoax uriaş, eu am binoclul focalizat mai mult cândva pe la sfârşitul lui 2016, atâţia s-au păcălit, alţii s-au făcut mici cât un purice, în fine. Ceea ce m-a făcut să-mi ridic sprânceana e că nimeni nu a dat curs propunerii domnului Andu, nici măcar domnia sa însuşi. Cât despre lipsuri s-ar putea să ai dreptate, nu mi-am propus să compun poemul vieţii mele.

Andu,

Este pentru prima data când încerc să vorbesc serios cu tine prin com-uri. Mă aşteptam ca odată cu reapariţia ta pe aici să postezi şi texte şi nu numai să vorbeşti discuţii. Acolo, măcar în unele texte, eşti tu cu bune şi cu rele ca fiecare dintre noi. Şi, după umila mea părere, mai şi nimereşti uneori să şi „transmiţi” câte ceva deosebit. Nefericirea este că atunci când o dai pe „pamfletăreală”, inclusiv în texte, ajungi la o bufonerie execrabilă. Un prost suficient de lucid pentru a pricepe că e aşa, nu mai e prost. Se aplică şi nebunilor. Mai rău e că nu faci parte din niciuna dintre cele două categorii. Şi nici din „limita” dintre ele. Din punctul meu de vedere scălămbăiala ta „intelectuală”, când te apucă, nu mă deranjează. O iau ca pe un „studiu de caz”. Dar asta nu înseamnă că pentru alţii ea nu este – pur şi simplu – un discurs din budă în timpul „durerilor facerii”.

Gorun

în afara unor finisări (oricand binevenite, in fapt) si a unor greseli de redactare (sau nu?) tin sa remarc si acest text al dvoastra, desi nu am timpul necesar pentru un comentariu elaborat. ps: vorbiti serios in privinta corelatiei cu budismul? al dvs, francisc

Ella, îți mulțumesc pentru exemplele concrete pe care le- ai adus în legătură cu poezia mea. În legătură cu comentariul făcut de doamna editor pe care am rugat- o respectuos să nu mă mai citească dacă nu- i place, aștept și eu să- mi mai spună și altcineva dacă chiar nu ar mai trebui să postez niciun text pentru a nu mai "deranja" pe nimeni. Poate ar trebui suspendate conturile celor care scriu "prost". Din punctul meu de vedere, nu cred că am greșit cu ceva în activitatea mea pe acest site și nu am atitudini vindicative, doresc doar să fiu lăsată în pace, să scriu așa cum pot.

alexandru

multumesc, ce frumoasa e prietenia asta literara. :o) tocmai de aceea astept critici, asta in speta mi s-a parut o poezie tocmai buna ca motiv. am facut niste modificari intre timp, de obicei le las cam impulsive, sper sa-ti placa in continuare.

ioan

iti multumesc, cam la fel cum am facut-o si mai sus. :o) mie mi se pare ca ma intorc prea des si cu prea multa frustrare la copilarie, culmea e ca nici macar nu-mi amintesc motivele. incep sa cred ca sunt inventii necesare.

pentru mine, poemul incepe de la "la sfarsitul zilei..." aceasta e povestea textului. primele 2 secvente au frumusetea lor dar pentru altceva. poate de aceea virgil vorbeste despre banal si simplitate.
citind insa textul asa cum mi-a placut, am simtit ca intensitatea textului creste spre final. de aceea, finalul mi s-a parut foarte...adevarat.
si spun asta pt ca, dincolo de argumentul prin care fac apel la emotie, despre aceasta tema se scrie, din pacate, mai putin.
ideea sugerata de titlu e faina, dar constructia "cu crengi" nu suna bine pre limba noastra.

Virgile habar n-am de la ce mi se trage... poate de la melodia aceea indicata de Adrian pe un text, poate de la primavara/vara asta... insa eu nu as scoate nimic din poezia aceasta... ma incanta ca ai inviat iar faptul ca acolo unde-i carne e si durere devine in circumstantele de fata un amanunt nesemnificativ... remarcabil textul tau... "batranul" sarpe isi pierde pielea cea veche prin maracini deoarece a capatat alta.

daca era numai ultima strofa ii acordam probabil o penita. asa cum este insa mi se pare ceva ce nu ma atrage.

aha...binevenita lamuririrea, ma refer la spusele Evanghelistului. Iertata fie-mi ignoranta, amin!

Textul imi place mult poate pentru ca acest mod de a poetiza este relativ diferit fata de restul scrierilor lui Virgil... sau poate ca nu e vorba musai despre diferente ci de faptul ca aici ai curajul sa spui lucrurile pana la capat, fara sa iti mai pese de cenzura interioara. O rara avis :) "aleargă prin mine o fată de treisprezece ani cu picioare lungi"... o imagine de toata frumusetea.