Katya, cred ca imi va fi greu sa explic cum trebuie de ce mi-a placut atat de mult aceasta poezie. Dar am o usoara banuiala ca nu atat pentru legenda adusa aici, cat pentru ceea intr-adevar se simte foarte puternic in poezie: imaginea Muntelui Athos. Si atat de frumos, fara frustrare, ci cu mintea care a cunoscut coborarea in inima (rugaciunea inimii). Impresionant si curajos "insa ea nu observa asta / ci pur si simplu iese din mormant", fara pretentia de a oferi un raspuns la o problema teologica. Poate doar putin prea explicativ pe alocuri ("nicăieri nu se vorbește despre o egală atracție între penelopa și ulise"). Sper din toata inima ca vei tine cont de rugamintea mea...
cami, cred ca purtam pe dinauntru sentimente lasate in noi de la nastere, asa-mi explic eu unele lucruri pe care le simt ca facand parte din mine, constienta fiind ca nu eu le-am zidit inauntru. multumesc de interpretarea asta luminoasa si de gestul tau cu penita:)
"și doar femeia suspendată nicăieri în vid" un cuib/un ochi/un suflet - șevaletul în care timpul își înmoaie penelul; mai mult timp trece, mai tare culorile sunt împinse una către cealaltă, încep să se amestece, dând naștere unor nuanțe noi și nebănuite, dar, totodată, anulând culorile de bază, "semnele cromatice", punctele de reper cunoscute, în absența cărora turnul de vrăbii devine, din cauza aspațialității, un turn babel al formelor. "ochiul ce se crede viu", Vasile Munteanu
interesante textele. apreciez in mod special ultimul, pentru idee: clasica...si actuala... "vă invit în cortul meu umil azi nu avem decât pe noi la cină..." imaginea e stranie...ai putea sa ne spui putin mai mult despre ea?
... știi și tu Marina,ca să augmentez, personalizând ordinar ... perfecțiunea stă în ochii privitorului. Deci asta e și așa va fi , dragă privitoare:) după cum vorovește dl. Florin Piersic. [(eu am o chestie, citesc ce scriu cu voce tare... și sincer, nu mă deranjează aliterația aceasta, chiar și după 8 ani de muzică:) ]
E relativ:). Aici, în schimb, comunicarea ne face bine, este de bine. Este o terapie a minţii şi terapia este terapie. Să nu-mi spuneţi că este şi asta relativă? Zâmbesc.
Domnule Petru, așa cum am spus și mai sus, finalul rămâne deocamdată așa cum este. Și nu pentru că ar avea un caracter subiectiv... Poemul, chiar dacă este scris la persoana întâi și pe deasupra mai poartă și titlul pe care îl vedeți, nu înfățișează o ipostază din viața mea. Aici, ca și în alte locuri, eul liric nu se confundă cu autorul. Dacă îl vedeți pe domnul Titarenco pe aici, spuneți-i, vă rog și dumnealui asta. Eu am scris "despre" povestea asta, dar nu puteam scrie "din cauza ei", pentru că nu este a mea. Ștefan cel prezent în text putea deci să se numească și Gheorghe și Ioan și cum o vrea el- sau putea să nu poarte nici un nume- cred că era și mai bine. Mulțumire pentru semn, Maria
Alina, multumesc pentru apreciere. A spune ca o consider subiectiva suna evident cu doua intelesuri si nici nu poate fi altfel. Da, si eu m-am gindit la asta dar va trebui sa lucrez cu mai multa atentie. As face o mare greseala daca nu as recunoaste ca sint printre textele la care lucrez cu cea mai mare placere.
îmi pare un colaj din cinci fragmente, fiecare cu tensiunea lui, și cu sclipirea, fără un liant, dar tocmai mobilitatea fragmentelor fascinează! (cam forțată imaginea: "spală visele pe ochi")
evident ca sufismul nu se reduce la Rumi, dar inclin sa cred ca autorul mai ales la Rumi s-a gandit...trimiterea din titlu (Mathnawi) si "dervisul rotitor in extaz" mie asta mi-au spus. si nu cred ca am fosr "prea aspra" - mi-am spus, simplu, parerea.
Singurul fragment care merita retinut este primul: "singurele lucruri despre care ar merita să vorbim nu au nevoie de noi." Atat. Restul nu are legatura cu poezia de mai sus si nici cu poezia in general. Dar versurile citate sunt excelente.
Aranca, eu nu mă pricep la desen ca să îmi pot da o părere așa cum ai mai primit, dar mi-a plăcut modul sincretic în care ai prezentat ideea. Nu pot să spun decât că îmi place desenul tău, că îmi plac desenele în creion în general. Îmi place ideea înălțării sufletului din prima strofă ca o desprindere dintr-un peisaj marin, frumos conturat în secvențele următoare ale poeziei cu meduze luminând, alge atârnând de trup sau călătoria aluzivă spre reciful necunoscut de coral. Epitetul metaforic din final este foarte expresiv și conduce din nou spre ideea de înălțare. Chiar mi-a plăcut, Aranca.
Raluca, eşti în eroare cu de-a totul. Sau de-a toată... Pen' că nu există text 1 şi text 2, deci nici variante îmbunătăţite, nici antijoc filosofic, nici nimic. Există doar acest text. Nu s-a schimbat absolut nimic în afară de titlu. Şi doar ce-ţi lăudam spiritul de observaţie. Am vrut să postez textul "Antijoc", dar am postat "Ultima întâlnire cu sinele", pe care, din eroare, l-am intitulat "Antijoc". Probabil mi-a rămas pe retină ideea de-a posta, iniţial, "Antijoc".
Las că şi alte vocale îs aiurea. (De abia acum am înţepat.). Na. :)
Le titre de ce poème reflète bien l’extraordinaire complexité, l’entrelacs impossible à défaire du clair à l’obscur. Ici l’effet profond va certes plus loin que le sourire entendu s’esquissant sur le visage des lecteurs…un reste des faibles brises que les lumières exhalent vers la mer pendant la nuit...
Nu as vrea sa intru chiar acum in detaliile "ecumenice" ale sintagmei din final dar pot spune totusi ca anumite aspecte ale crestinarii, ca proces spiritual, se regasesc de multe ori in pragmatism... iar asta mi-a placut la aceasta lectura. Si poate ca uneori, chiar si daca doar din lipsa de timp e preferabil acest mod condensat de exprimare. Cine citeste, sa fie primit carevasazica... Raman dator cu ultima provocare, deocamdata sunt cam stramtorat, Andu
domnule drag, eu am zis ce mi-a plăcut şi ce am reţinut că merită pentru poezie. am zis că "atât" în sensul în care doar atât găsesc eu, ca simplu cititor subiectiv, aici.
evident că mai trebuie lucrată partea despre care am amintit, să se închege cumva, dar nu cu trasul planetei, musca ţeţe, etc. etc.
doar o părere, fireşte:)
Alma - acum nici mie nu-mi mai sună bine, dar, deocamdată, nu există posibilitatea modificării la care m-am gândit deja. Mulțumesc. Ela - sonetul are această capacitate de a arunca lumini și umbre care să îmbrace cu un veșmânt mereu armonios. Inima mea, cam fragilă , ascultă numai de comenzile sonetului. Să-ți fie sărbătorile ca o eternă împlinire.
Doamnă, acolo nu e vorba de acord. Acolo e o simplă transformare a unui adjectiv, în adverb + inversiune (ochi închişi subţire - ochi subţire închişi). Fluenţa versului este/ poate fi împiedicată numai în urechile celor cu organul liric atrofiat ori slab dezvoltat.
pe scurt: ,,soarele interior” – cred că tu poți găsi ușor ceva mai puțin uzitat cred de asemenea că ar fi benefică renunțarea la amestecul de timpuri verbale, atmosfera de poveste neavând de suferit printr-o eventuală uniformizare. ,,cu frumusețea în pânză de sac știută doar de un stol de privighetori" – propunere prea multe comparații și epitete, unele mult prea bătătorite. merită revenit asupra textului, pentru că într-adevăr, așa cum remarca și dan, are farmec femeia asta, femeie-contraste, pasiune ispășindu-se, un farmec ciudat are și povestea, tragică prin neaflarea finală. martorii risipirii ei rămân un fundal sonor care sporesc dramatismul. sfârșitul însă nu putea fi altfel.
Dorin, e un proiect, ca atatea proiecte incepute de mine, poate pe acesta chiar o sa il si duc pana la capat. Dumnezeu stie! :-) Multumesc pentru ganduri.
Domnule Djamal, din nefericire textul are prea multă melodramă și mai puțină poezie. In plus, cu groază mă gândesc că ceea ce vă place realmente mai mult la o femeie e doar cum geme: "îmi place mult mult cum gemi". In privința titlului mă gândesc sincer că l-ați plagiat pe Stefan Bănică Jr ( http://video.google.com/videoplay?docid=7872323432946993204&q=romania+clip) și sigur vom avea probleme...
Sunt nevoit să explic puţin “tărăşenia asta”. De fapt, titlul este Fals tratat pentru sponsorizarea poeziei. Înşiruirea aceasta prozaică se vrea o alegorie a tensiunii dintre creator şi poem. “Sponsorizarea poeziei” trebuie înţeleasă ca o dimensiune obiectivă: nu sponsorizarea pentru poezie, aşa cum pragmatic s-ar putea înţelege, ci ideea că poezia însăşi sponsorizează poetul cu tăcere, iluzii, dăruire care dezrădăcinează, dar şi cu surprize inoportune, cruzime, indiferenţă.
Această idilă se consumă într-un singur sens: incitarea, poate chiar măcinarea, celui care şi-a asumat actul gratuit al scrisului.
Cam asta ar fi ideea. Nu ştiu cum aş fi putut să o redau într-un registru liric, care, să placă la cât mai mulţi cititori. Aşa mi-a ieşit. Nimeni nu e perfect.
Cu stimă, prietenie sinceră şi mulţumiri pentru lectură şi semn. Zapata
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Katya, cred ca imi va fi greu sa explic cum trebuie de ce mi-a placut atat de mult aceasta poezie. Dar am o usoara banuiala ca nu atat pentru legenda adusa aici, cat pentru ceea intr-adevar se simte foarte puternic in poezie: imaginea Muntelui Athos. Si atat de frumos, fara frustrare, ci cu mintea care a cunoscut coborarea in inima (rugaciunea inimii). Impresionant si curajos "insa ea nu observa asta / ci pur si simplu iese din mormant", fara pretentia de a oferi un raspuns la o problema teologica. Poate doar putin prea explicativ pe alocuri ("nicăieri nu se vorbește despre o egală atracție între penelopa și ulise"). Sper din toata inima ca vei tine cont de rugamintea mea...
pentru textul : vorbesc o latină ciudată IV decami, cred ca purtam pe dinauntru sentimente lasate in noi de la nastere, asa-mi explic eu unele lucruri pe care le simt ca facand parte din mine, constienta fiind ca nu eu le-am zidit inauntru. multumesc de interpretarea asta luminoasa si de gestul tau cu penita:)
pentru textul : cuvinte de leac de"și doar femeia suspendată nicăieri în vid" un cuib/un ochi/un suflet - șevaletul în care timpul își înmoaie penelul; mai mult timp trece, mai tare culorile sunt împinse una către cealaltă, încep să se amestece, dând naștere unor nuanțe noi și nebănuite, dar, totodată, anulând culorile de bază, "semnele cromatice", punctele de reper cunoscute, în absența cărora turnul de vrăbii devine, din cauza aspațialității, un turn babel al formelor. "ochiul ce se crede viu", Vasile Munteanu
pentru textul : cel mai frumos idol nu există deinteresante textele. apreciez in mod special ultimul, pentru idee: clasica...si actuala... "vă invit în cortul meu umil azi nu avem decât pe noi la cină..." imaginea e stranie...ai putea sa ne spui putin mai mult despre ea?
pentru textul : 6 manuscrise de Anti-haiku deImaginile există peste tot. Eu doar încerc să le mut în poeme :)
PS. Prietenii îmi zic „Mariana” :)
pentru textul : Haiku dece viaţă frumoasă moartea asta...
toamna sunt cel mai trist om din univers.
îmi propun să privesc lumea cu alţi ochi.
îi scot pe aceştia şi în loc pun două găuri negre.
mă gândesc la tine. ca un câine pierdut te caut pe străzi.
mereu. mereu.
pentru textul : cu alţi ochi de... știi și tu Marina,ca să augmentez, personalizând ordinar ... perfecțiunea stă în ochii privitorului. Deci asta e și așa va fi , dragă privitoare:) după cum vorovește dl. Florin Piersic. [(eu am o chestie, citesc ce scriu cu voce tare... și sincer, nu mă deranjează aliterația aceasta, chiar și după 8 ani de muzică:) ]
pentru textul : Într-o Iarnă decuraj, sir, curaj! in santier se intaresc muschii:)
pentru textul : fara titlu deE relativ:). Aici, în schimb, comunicarea ne face bine, este de bine. Este o terapie a minţii şi terapia este terapie. Să nu-mi spuneţi că este şi asta relativă? Zâmbesc.
Cele bune.
pentru textul : Eu sunt mersul meu către… deDomnule Petru, așa cum am spus și mai sus, finalul rămâne deocamdată așa cum este. Și nu pentru că ar avea un caracter subiectiv... Poemul, chiar dacă este scris la persoana întâi și pe deasupra mai poartă și titlul pe care îl vedeți, nu înfățișează o ipostază din viața mea. Aici, ca și în alte locuri, eul liric nu se confundă cu autorul. Dacă îl vedeți pe domnul Titarenco pe aici, spuneți-i, vă rog și dumnealui asta. Eu am scris "despre" povestea asta, dar nu puteam scrie "din cauza ei", pentru că nu este a mea. Ștefan cel prezent în text putea deci să se numească și Gheorghe și Ioan și cum o vrea el- sau putea să nu poarte nici un nume- cred că era și mai bine. Mulțumire pentru semn, Maria
pentru textul : autoportret într-un fund de pahar deAlina, multumesc pentru apreciere. A spune ca o consider subiectiva suna evident cu doua intelesuri si nici nu poate fi altfel. Da, si eu m-am gindit la asta dar va trebui sa lucrez cu mai multa atentie. As face o mare greseala daca nu as recunoaste ca sint printre textele la care lucrez cu cea mai mare placere.
pentru textul : mate blues deîmi pare un colaj din cinci fragmente, fiecare cu tensiunea lui, și cu sclipirea, fără un liant, dar tocmai mobilitatea fragmentelor fascinează! (cam forțată imaginea: "spală visele pe ochi")
pentru textul : Lonely people can`t jump debine ai venit pe Hermeneia, Marinela! sper ca noaptea de vis sa dainuiasca timpului: "Iubește-mă când nu mai sunt în umbra ta, lumina-ți fără aripi"
pentru textul : Decor cu îngeri deevident ca sufismul nu se reduce la Rumi, dar inclin sa cred ca autorul mai ales la Rumi s-a gandit...trimiterea din titlu (Mathnawi) si "dervisul rotitor in extaz" mie asta mi-au spus. si nu cred ca am fosr "prea aspra" - mi-am spus, simplu, parerea.
pentru textul : o clipă din viața lui Mathnawi deAm vazut mult mai tarziu din motive obiective, demersul facut catre Virgil Titarenco. Scuzele de rigoare. Iti doresc Succes!
pentru textul : Concurs literar deSingurul fragment care merita retinut este primul: "singurele lucruri despre care ar merita să vorbim nu au nevoie de noi." Atat. Restul nu are legatura cu poezia de mai sus si nici cu poezia in general. Dar versurile citate sunt excelente.
pentru textul : Lecția despre evoluționism. furca deAranca, eu nu mă pricep la desen ca să îmi pot da o părere așa cum ai mai primit, dar mi-a plăcut modul sincretic în care ai prezentat ideea. Nu pot să spun decât că îmi place desenul tău, că îmi plac desenele în creion în general. Îmi place ideea înălțării sufletului din prima strofă ca o desprindere dintr-un peisaj marin, frumos conturat în secvențele următoare ale poeziei cu meduze luminând, alge atârnând de trup sau călătoria aluzivă spre reciful necunoscut de coral. Epitetul metaforic din final este foarte expresiv și conduce din nou spre ideea de înălțare. Chiar mi-a plăcut, Aranca.
pentru textul : doar marea o mai aud, iubite… deRaluca, eşti în eroare cu de-a totul. Sau de-a toată... Pen' că nu există text 1 şi text 2, deci nici variante îmbunătăţite, nici antijoc filosofic, nici nimic. Există doar acest text. Nu s-a schimbat absolut nimic în afară de titlu. Şi doar ce-ţi lăudam spiritul de observaţie. Am vrut să postez textul "Antijoc", dar am postat "Ultima întâlnire cu sinele", pe care, din eroare, l-am intitulat "Antijoc". Probabil mi-a rămas pe retină ideea de-a posta, iniţial, "Antijoc".
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele deLas că şi alte vocale îs aiurea. (De abia acum am înţepat.). Na. :)
Le titre de ce poème reflète bien l’extraordinaire complexité, l’entrelacs impossible à défaire du clair à l’obscur. Ici l’effet profond va certes plus loin que le sourire entendu s’esquissant sur le visage des lecteurs…un reste des faibles brises que les lumières exhalent vers la mer pendant la nuit...
pentru textul : Ce silence noir devant moi desorry paul. I misread. scuzele mele. așa este cînd încerc să fac multitasking
pentru textul : icoană hoinară deNu as vrea sa intru chiar acum in detaliile "ecumenice" ale sintagmei din final dar pot spune totusi ca anumite aspecte ale crestinarii, ca proces spiritual, se regasesc de multe ori in pragmatism... iar asta mi-a placut la aceasta lectura. Si poate ca uneori, chiar si daca doar din lipsa de timp e preferabil acest mod condensat de exprimare. Cine citeste, sa fie primit carevasazica... Raman dator cu ultima provocare, deocamdata sunt cam stramtorat, Andu
pentru textul : Povești pseudo-Zen (5) dedomnule drag, eu am zis ce mi-a plăcut şi ce am reţinut că merită pentru poezie. am zis că "atât" în sensul în care doar atât găsesc eu, ca simplu cititor subiectiv, aici.
pentru textul : cu urechea lipită de al nouălea cer deevident că mai trebuie lucrată partea despre care am amintit, să se închege cumva, dar nu cu trasul planetei, musca ţeţe, etc. etc.
doar o părere, fireşte:)
Alma - acum nici mie nu-mi mai sună bine, dar, deocamdată, nu există posibilitatea modificării la care m-am gândit deja. Mulțumesc. Ela - sonetul are această capacitate de a arunca lumini și umbre care să îmbrace cu un veșmânt mereu armonios. Inima mea, cam fragilă , ascultă numai de comenzile sonetului. Să-ți fie sărbătorile ca o eternă împlinire.
pentru textul : Piciorul zvelt, un semn al învierii deun text aerisit și care mi-a plăcut. remarc „sunt sub puterea unor litere absurde
pentru textul : sunt orb deîmi tai buricele degetelor
încercând să recompun chipul tatălui”
Doamnă, acolo nu e vorba de acord. Acolo e o simplă transformare a unui adjectiv, în adverb + inversiune (ochi închişi subţire - ochi subţire închişi). Fluenţa versului este/ poate fi împiedicată numai în urechile celor cu organul liric atrofiat ori slab dezvoltat.
pentru textul : Alb şi roşu deSper ca acum e bine.
pentru textul : De dragoste depe scurt: ,,soarele interior” – cred că tu poți găsi ușor ceva mai puțin uzitat cred de asemenea că ar fi benefică renunțarea la amestecul de timpuri verbale, atmosfera de poveste neavând de suferit printr-o eventuală uniformizare. ,,cu frumusețea în pânză de sac știută doar de un stol de privighetori" – propunere prea multe comparații și epitete, unele mult prea bătătorite. merită revenit asupra textului, pentru că într-adevăr, așa cum remarca și dan, are farmec femeia asta, femeie-contraste, pasiune ispășindu-se, un farmec ciudat are și povestea, tragică prin neaflarea finală. martorii risipirii ei rămân un fundal sonor care sporesc dramatismul. sfârșitul însă nu putea fi altfel.
pentru textul : paramour deDorin, e un proiect, ca atatea proiecte incepute de mine, poate pe acesta chiar o sa il si duc pana la capat. Dumnezeu stie! :-) Multumesc pentru ganduri.
pentru textul : domnul Pa și visul deDomnule Djamal, din nefericire textul are prea multă melodramă și mai puțină poezie. In plus, cu groază mă gândesc că ceea ce vă place realmente mai mult la o femeie e doar cum geme: "îmi place mult mult cum gemi". In privința titlului mă gândesc sincer că l-ați plagiat pe Stefan Bănică Jr ( http://video.google.com/videoplay?docid=7872323432946993204&q=romania+clip) și sigur vom avea probleme...
pentru textul : Te iubesc femeie deSunt nevoit să explic puţin “tărăşenia asta”. De fapt, titlul este Fals tratat pentru sponsorizarea poeziei. Înşiruirea aceasta prozaică se vrea o alegorie a tensiunii dintre creator şi poem. “Sponsorizarea poeziei” trebuie înţeleasă ca o dimensiune obiectivă: nu sponsorizarea pentru poezie, aşa cum pragmatic s-ar putea înţelege, ci ideea că poezia însăşi sponsorizează poetul cu tăcere, iluzii, dăruire care dezrădăcinează, dar şi cu surprize inoportune, cruzime, indiferenţă.
pentru textul : Fals tratat despre sponsorizare deAceastă idilă se consumă într-un singur sens: incitarea, poate chiar măcinarea, celui care şi-a asumat actul gratuit al scrisului.
Cam asta ar fi ideea. Nu ştiu cum aş fi putut să o redau într-un registru liric, care, să placă la cât mai mulţi cititori. Aşa mi-a ieşit. Nimeni nu e perfect.
Cu stimă, prietenie sinceră şi mulţumiri pentru lectură şi semn. Zapata
Pagini