O copie a acestui text se afla la "inacceptabile". Acolo exista şi un comentariu explicativ:
""poate c-aşa, aşa ajungi să porţi
o zdreanţă pişată" - dacă veţi modifica termenul cu care Hermeneia un este compatibilă, faceţi click pe "atenţie editor". Până atunci, textul rămâne la "inacceptabile".
Gândindu-mă că nu aţi văzut acel com. am să las acest text în prima pagină o ora-două, timp în care sper ca d-voastră să fi citit această intervenţie.
Paul, ma bucura mult popasul facut, parerea ta conteaza mult pentru mine, iti multumesc , suflet ales!
Viorel, sunt coplesita! este prima mea penita pe aici, ai un suflet darnic si sensibil, multumesc mult!
Valdimir, ti-am citit comentariul...stii ce-i ciudat? :) ca autoarea nu falsa pe nicaieri. pur si simplu striga.nu, nu e vorba de o traire mimata... da, stiu, privit din afara, trebuie sa para absolut patetic...:) e un text pe care nu mai pot interveni. fireste ca subiectul are si variante de abordare dezvoltate in vers alb...dar asta asa s-a scris. multumesc pentru interventie si comentariu.
Doru, această scurtă povestire ar fi încăput foarte bine la rubrica poezie, știi că barierele au fost de mult înlăturate, rămâne doar chestie de dispoziție, sa-i spui proză sau poezie. Remarc patetismul discret în această arhitectură a sinelui, precum și totalul abandon în noua realitate: "Lumea e, într-adevăr, minunată, dacă a putut construi un oraș numai pentru mine. Nu mă mai spăl, nu mă mai îmbrac după ultima modă, nu mă mai pretind cel mai bun în toate pentru că nu e nimeni care să mă vadă" P.s : îmi place acest tip de proză foarte scurtă, dar cu un conținut esențializat, cu o filozofie și sinceritate de jurnal distinse...
Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
În al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
Ioana, ai început destul de sobru, cu o definiție, dar interesantă a amintirii ca film cu final "incert", sigur, nu știi niciodată până unde-l vei desfășura, continui cu o imagine delicată:" între două iluzii de înger"și termini prima secvență descendent, cu o imagine mai puțin inspirată:"și cealaltă față a materiei îmbrăcând fantome" care mi se pare forțată puțin.Apoi portretul Anei, expresiv, fascinant "mergând încet printre morții din tablouri", la fel și-n ultima secvență în care prinde rădăcini, se leagă de materie ca-ntr- un desen suprarealist
Adevarat a inviat,”Sister”, va fi o munca sa il memorezi. multumesc de trecere, Lucian, Alithos anesti!, e un text mai vechi dar la care tin cu nostalgia cu care tii la adolescenta
Un poem bine-nchegat cursiv, și totuși am rețineri cu privire la astfel de exprimări gen „cămașa de forță a lumii”ori „catapulta clipei” - care sună cumva disonant față cu simplitatea discursului din restul poemului. Apoi, nu știu de ce, mi se par și învechite, pretențioase și forțate astfel de sintagme. Și desigur, ce ne-am face dacă nu am folosi în poem, chiar și în treacăt , cuvântul poem?!. Nu știu, dar de la mine textul se vede fără ultimele 2 versuri care strică tot farmecul și naturalețea lirică de dinainte, ori cel puțin fără cuvântul poem, care sună foarte cerebral și pretențios spre final. Doar o părere /
aşteptam un comentariu din altă parte înainte de a scrie eu ceva. am citit dar nu am înţeles mai nimic. la un text ca acesta se vede talentul, dacă cel ce scrie este un poet. aici talentul e nix, nicio urmă de încuscrire cu muza. pe alocuri rime aruncate din traistă ca seminţele căzute pe piatră, care nu vor încolţi, ori da roadă. stai în versul alb Sebi, acolo cel puţin nu se vede scârţâiala asta vădit inervantă.
16.1. să fie original, adică să aparțină celui care îl publică. În cazul unui text la care există coautori aceștia trebuie să detina toti un cont Hermeneia iar numele sau penName-ul lor trebuie specificat. Lipsa acestei precizări poate duce la eliminarea textului de către editori sau moderatori. Doamna Kelaro mentioneaza "un Koncept Andrei Moldovan, artist român"
E clar că avem concepţii diferite despre imagine. Eu, în poezie, nu înţeleg imaginea ca orice reprezentare vizuală, ci o înţeleg ca o alegorie senzorială. Tu-mi vorbeşti de imagine, eu de imagine lirică. Concret, pentru mine "în noaptea dintre ani am să mănânc o felie de tort" n-o să fie niciodată o imagine. Pe când "atunci din abis/
brațele tale vor lumina un timp", da.
Nu prea văd deosebirea dintre ceea ce numeşti tu "ton confesiv", imagine şi descriere, dar asta-i altă discuţie. Poate altă dată.
Nu s-a vrut o intervenţie exhaustivă, deci mă opresc aici.
Adevarul e ca asteptam oarecum prilejul de a asterne o penita pe un text de-al tau dar, desigur, nu o puteam face asa, oricum, nu? Si iata ca acest text apare pe gustul meu. Are o ironie fina, un aer de confesiune de femeie matura plus destul de multa nebunie adica atat cat sa-mi placa. In seara asta m-am intors acasa de la o reluare interesanta a cenaclului de la Deko unde ar insemna sa mint sa spun altceva decat ca a fost foarte interesant. Si ca imi doresc ca boierii si boieroaicele aceia/acelea de pe agonia sa fie capabili/capabile sa o tina tot asa o vreme indelungata. O concluzie insa s-a desprins de acolo, una destul de trista si anume ca "sfarsitul liteaturii, asa cum o stim noi, e aproape". Nu pot decat sa fiu de acord cu asta, si am ascultat vocile unor comentatori de marca: Alexandru Matei, Octavian Soviany, Felix Nicolau, Gelu Vlasin chiar si pe Catalin Goian cu stilul sau inconfundabil de om trecut prin "realitate". Din pacate aici pe Hermeneia, fenomenul este cat se poate de vizibil. Totul a inghetat intr-o noapte polara de unde vorba poetului doar "p-ici pe colo mai strabate cate-o raza mai curata/ dintr-un carmen saeculare ce-l visai si eu odata". Iar aceasta raza este si un poem ca acesta, viu si zgomotos. Voi lua si eu o pauza mai lunga la fel ca toti cei care, din varii si necunoscute motive, au lasat hermeneia la voia intamplarii (asta incluzand pe creatorul sau, Virgil Titarenco). Sper ca lucrurile sa revina la normal cat mai repede. Anyway, pana atunci, un salut, a wave of hand si o penita pentru Adriana aici. Andu
nici nu inteleg de ce atita bruhaha pentru un text care e slab din capul locului. si da, aparitia aceea a lui "perche" acolo se vrea probabil un fel de jargon de prost gust. la fel si "te dai mare" sau "chestia". textul acesta nu reuseste nici macar sa faca o estetica a uritului. este eventual o estetica a penibilului. I alta ordine de idei, i-as atrage atentia autorului ca daca nu vrea sa aiba comentarii la textele sale probabil ca a gresit venind pe Hermeneia, dar daca vrea sa publice aici, aici, in limitele bunului simt si ale regulamentului, oricine are voie si este incurajat sa comenteze ce se publica. e o agora. daca autorul inca nu a inteles asta atunci probabil ca e vremea sa o inteleaga.
..."Aripi frânte, a frânge aripi, a frânge zborul" etc - sintagme care de prin secolul 16 și-au tot frânt coatele în milioane de creioane poetice și nu numai. În momentul când, în secolul 21 o folosești, înseamnă că 1. nu poți mai mult decât niște reproduceri citite, probabil, pentru v''o teză; 2. nu te respecți ca poet. ..."din păduri răsar" - răsar ca sinonim pentru "a apărea" se află cam în aceeași situație. .."lupii își ascut dinții" reiau și eu "capra cu trei iezi" și mai spun că "în toiul verii" nu aduce după sine nici o luminre a ideii sau vreo completare a vreunei alegorii subtile. E... toi de vară... și-o dungă. ...finalul s-a vrut apoteotic? A ieșit doar un truism tras de păr. E ca și cum ai spune "duc lingura la gură" (trei puncte pentru suspansul terifiant) pentru ca să mă hrănesc. Iaca poezie. Albă. Modernă. Plină de metatexte, de nepătruns de niciun filtru hermeneutic. A.A.A pi es: Ialin, îți pierzi timpul cu doamna.domnișoara. Crede-mă!
dragul meu actaeon, cind vei invata sa vorbesti fara sa jignesti, te asigur ca nu voi avea nici o problema sa iti raspund. Pina atunci insa ma tem ca nu pot sa o fac. Te rog, nu imi cere sa ma demit. Multumesc.
Pe mine m-au amuzat și mă amuză mereu nemții care zic că fac rock în ritmul aceluiași marș nazist înfipt în capul lor ca o țepușă (vezi oomph, rammstein, you name it) la fel și poeții plictisiți care cred că sunt cool dacă bagă material de genu.
aplauzelor...astea nu au cum sa imi fie de ajutor.
multumesc, Virgil. il las sa se aseze cateva zile si pe urma o sa vad ce schimbari ii aduc. daca merita.
Doru, textele mele suferă des schimbări, iar de la un volum la altul încerc să scriu altfel. Sigur că vor arăta altfel peste 2 ani, ba chiar la vară. Știi că vezi mai bine de departe și mai repede pe un text străin. La rece. Și dacă nu e al tău, și mai bine! Mulțumesc.
e unul din putinele tale texte din seria asta care imi place si, poate, singurul care-mi place in intregime. asta e, sper sa nu te superi, nu-i vorba de calitatea scriiturii, cat de temele cu care rezonam. dar aici exista o tensiune puternica, venind atunci cand te astepti mai putin, asa ca si tu, cititorul, te trezesti izbit ca-ntr-un impact frontal, traiesti intamplarea. mi-a placut si finalul.
dar nu inteleg de ce ti se pare ca titlul n-ar suna bine in romaneste. ma rog, e alegerea ta.
Îți mulțumesc, Petre, pentru bunavointa de a lectura textul si amabilitatea de a lasa un semn. Sper sa nu te pierd in Țara lui Wu :) , si sa pot mentine viu interesul cititorilor pina la finalul povestii. Cu afectiune, Naan Lea
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
deh, ultimele versuri sunt poezia inflorita:) multam!
pentru textul : cerc deO copie a acestui text se afla la "inacceptabile". Acolo exista şi un comentariu explicativ:
""poate c-aşa, aşa ajungi să porţi
o zdreanţă
pişată" - dacă veţi modifica termenul cu care Hermeneia un este compatibilă, faceţi click pe "atenţie editor". Până atunci, textul rămâne la "inacceptabile".
Gândindu-mă că nu aţi văzut acel com. am să las acest text în prima pagină o ora-două, timp în care sper ca d-voastră să fi citit această intervenţie.
pentru textul : în care discul se zgârie dePaul, ma bucura mult popasul facut, parerea ta conteaza mult pentru mine, iti multumesc , suflet ales!
pentru textul : o variantă de iubire deViorel, sunt coplesita! este prima mea penita pe aici, ai un suflet darnic si sensibil, multumesc mult!
Vă mulţumesc pentru aprecieri.
pentru textul : amintirea deValdimir, ti-am citit comentariul...stii ce-i ciudat? :) ca autoarea nu falsa pe nicaieri. pur si simplu striga.nu, nu e vorba de o traire mimata... da, stiu, privit din afara, trebuie sa para absolut patetic...:) e un text pe care nu mai pot interveni. fireste ca subiectul are si variante de abordare dezvoltate in vers alb...dar asta asa s-a scris. multumesc pentru interventie si comentariu.
pentru textul : Autodafé deDoru, această scurtă povestire ar fi încăput foarte bine la rubrica poezie, știi că barierele au fost de mult înlăturate, rămâne doar chestie de dispoziție, sa-i spui proză sau poezie. Remarc patetismul discret în această arhitectură a sinelui, precum și totalul abandon în noua realitate: "Lumea e, într-adevăr, minunată, dacă a putut construi un oraș numai pentru mine. Nu mă mai spăl, nu mă mai îmbrac după ultima modă, nu mă mai pretind cel mai bun în toate pentru că nu e nimeni care să mă vadă" P.s : îmi place acest tip de proză foarte scurtă, dar cu un conținut esențializat, cu o filozofie și sinceritate de jurnal distinse...
pentru textul : Orasul dePaul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
pentru textul : domnule Labiș deÎn al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
Ioana, ai început destul de sobru, cu o definiție, dar interesantă a amintirii ca film cu final "incert", sigur, nu știi niciodată până unde-l vei desfășura, continui cu o imagine delicată:" între două iluzii de înger"și termini prima secvență descendent, cu o imagine mai puțin inspirată:"și cealaltă față a materiei îmbrăcând fantome" care mi se pare forțată puțin.Apoi portretul Anei, expresiv, fascinant "mergând încet printre morții din tablouri", la fel și-n ultima secvență în care prinde rădăcini, se leagă de materie ca-ntr- un desen suprarealist
pentru textul : Ana deAdevarat a inviat,”Sister”, va fi o munca sa il memorezi. multumesc de trecere, Lucian, Alithos anesti!, e un text mai vechi dar la care tin cu nostalgia cu care tii la adolescenta
pentru textul : Biruința Învierii ▒ deUn poem bine-nchegat cursiv, și totuși am rețineri cu privire la astfel de exprimări gen „cămașa de forță a lumii”ori „catapulta clipei” - care sună cumva disonant față cu simplitatea discursului din restul poemului. Apoi, nu știu de ce, mi se par și învechite, pretențioase și forțate astfel de sintagme. Și desigur, ce ne-am face dacă nu am folosi în poem, chiar și în treacăt , cuvântul poem?!. Nu știu, dar de la mine textul se vede fără ultimele 2 versuri care strică tot farmecul și naturalețea lirică de dinainte, ori cel puțin fără cuvântul poem, care sună foarte cerebral și pretențios spre final. Doar o părere /
Am citit,
pentru textul : În amonte deEugen.
foarte frumos
pentru textul : halucinogenetic deaşteptam un comentariu din altă parte înainte de a scrie eu ceva. am citit dar nu am înţeles mai nimic. la un text ca acesta se vede talentul, dacă cel ce scrie este un poet. aici talentul e nix, nicio urmă de încuscrire cu muza. pe alocuri rime aruncate din traistă ca seminţele căzute pe piatră, care nu vor încolţi, ori da roadă. stai în versul alb Sebi, acolo cel puţin nu se vede scârţâiala asta vădit inervantă.
pentru textul : versurile sunt asimptomatice deGreen Mary, nimfa apelor inimii: -- -- --
pentru textul : my Mary de16.1. să fie original, adică să aparțină celui care îl publică. În cazul unui text la care există coautori aceștia trebuie să detina toti un cont Hermeneia iar numele sau penName-ul lor trebuie specificat. Lipsa acestei precizări poate duce la eliminarea textului de către editori sau moderatori. Doamna Kelaro mentioneaza "un Koncept Andrei Moldovan, artist român"
pentru textul : silent night deAici e un poem greu, plin, dureros. Îl iau în palmele gândului să-i număr pasii si să îi ating tristeţile si revin. Zi frumoasă, Paul!
pentru textul : mi s-ar lumina ochii de indiferență deE clar că avem concepţii diferite despre imagine. Eu, în poezie, nu înţeleg imaginea ca orice reprezentare vizuală, ci o înţeleg ca o alegorie senzorială. Tu-mi vorbeşti de imagine, eu de imagine lirică. Concret, pentru mine "în noaptea dintre ani am să mănânc o felie de tort" n-o să fie niciodată o imagine. Pe când "atunci din abis/
brațele tale vor lumina un timp", da.
Nu prea văd deosebirea dintre ceea ce numeşti tu "ton confesiv", imagine şi descriere, dar asta-i altă discuţie. Poate altă dată.
Nu s-a vrut o intervenţie exhaustivă, deci mă opresc aici.
pentru textul : animalul de pradă al resemnării deAdevarul e ca asteptam oarecum prilejul de a asterne o penita pe un text de-al tau dar, desigur, nu o puteam face asa, oricum, nu? Si iata ca acest text apare pe gustul meu. Are o ironie fina, un aer de confesiune de femeie matura plus destul de multa nebunie adica atat cat sa-mi placa. In seara asta m-am intors acasa de la o reluare interesanta a cenaclului de la Deko unde ar insemna sa mint sa spun altceva decat ca a fost foarte interesant. Si ca imi doresc ca boierii si boieroaicele aceia/acelea de pe agonia sa fie capabili/capabile sa o tina tot asa o vreme indelungata. O concluzie insa s-a desprins de acolo, una destul de trista si anume ca "sfarsitul liteaturii, asa cum o stim noi, e aproape". Nu pot decat sa fiu de acord cu asta, si am ascultat vocile unor comentatori de marca: Alexandru Matei, Octavian Soviany, Felix Nicolau, Gelu Vlasin chiar si pe Catalin Goian cu stilul sau inconfundabil de om trecut prin "realitate". Din pacate aici pe Hermeneia, fenomenul este cat se poate de vizibil. Totul a inghetat intr-o noapte polara de unde vorba poetului doar "p-ici pe colo mai strabate cate-o raza mai curata/ dintr-un carmen saeculare ce-l visai si eu odata". Iar aceasta raza este si un poem ca acesta, viu si zgomotos. Voi lua si eu o pauza mai lunga la fel ca toti cei care, din varii si necunoscute motive, au lasat hermeneia la voia intamplarii (asta incluzand pe creatorul sau, Virgil Titarenco). Sper ca lucrurile sa revina la normal cat mai repede. Anyway, pana atunci, un salut, a wave of hand si o penita pentru Adriana aici. Andu
pentru textul : Plecări denici nu inteleg de ce atita bruhaha pentru un text care e slab din capul locului. si da, aparitia aceea a lui "perche" acolo se vrea probabil un fel de jargon de prost gust. la fel si "te dai mare" sau "chestia". textul acesta nu reuseste nici macar sa faca o estetica a uritului. este eventual o estetica a penibilului. I alta ordine de idei, i-as atrage atentia autorului ca daca nu vrea sa aiba comentarii la textele sale probabil ca a gresit venind pe Hermeneia, dar daca vrea sa publice aici, aici, in limitele bunului simt si ale regulamentului, oricine are voie si este incurajat sa comenteze ce se publica. e o agora. daca autorul inca nu a inteles asta atunci probabil ca e vremea sa o inteleaga.
pentru textul : uite-l pe unul foarte periculos de..."Aripi frânte, a frânge aripi, a frânge zborul" etc - sintagme care de prin secolul 16 și-au tot frânt coatele în milioane de creioane poetice și nu numai. În momentul când, în secolul 21 o folosești, înseamnă că 1. nu poți mai mult decât niște reproduceri citite, probabil, pentru v''o teză; 2. nu te respecți ca poet. ..."din păduri răsar" - răsar ca sinonim pentru "a apărea" se află cam în aceeași situație. .."lupii își ascut dinții" reiau și eu "capra cu trei iezi" și mai spun că "în toiul verii" nu aduce după sine nici o luminre a ideii sau vreo completare a vreunei alegorii subtile. E... toi de vară... și-o dungă. ...finalul s-a vrut apoteotic? A ieșit doar un truism tras de păr. E ca și cum ai spune "duc lingura la gură" (trei puncte pentru suspansul terifiant) pentru ca să mă hrănesc. Iaca poezie. Albă. Modernă. Plină de metatexte, de nepătruns de niciun filtru hermeneutic. A.A.A pi es: Ialin, îți pierzi timpul cu doamna.domnișoara. Crede-mă!
pentru textul : Ieșire dedragul meu actaeon, cind vei invata sa vorbesti fara sa jignesti, te asigur ca nu voi avea nici o problema sa iti raspund. Pina atunci insa ma tem ca nu pot sa o fac. Te rog, nu imi cere sa ma demit. Multumesc.
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deda, e un text prost. multumesc pentru citire si observatii
pentru textul : clinical life dePe mine m-au amuzat și mă amuză mereu nemții care zic că fac rock în ritmul aceluiași marș nazist înfipt în capul lor ca o țepușă (vezi oomph, rammstein, you name it) la fel și poeții plictisiți care cred că sunt cool dacă bagă material de genu.
pentru textul : decubitus vulgaris deaplauzelor...astea nu au cum sa imi fie de ajutor.
pentru textul : Oala cu lapte demultumesc, Virgil. il las sa se aseze cateva zile si pe urma o sa vad ce schimbari ii aduc. daca merita.
imi place. nu spun nu. dar as fi vrut mai mult. sau mai putin. in plus, as pune alt titlu
pentru textul : Și piatra dintre noi deam retinut o parte din observatii. multumesc.
pentru textul : peisaj cu hieroglifă deDoru, textele mele suferă des schimbări, iar de la un volum la altul încerc să scriu altfel. Sigur că vor arăta altfel peste 2 ani, ba chiar la vară. Știi că vezi mai bine de departe și mai repede pe un text străin. La rece. Și dacă nu e al tău, și mai bine! Mulțumesc.
pentru textul : despre cum să... dee unul din putinele tale texte din seria asta care imi place si, poate, singurul care-mi place in intregime. asta e, sper sa nu te superi, nu-i vorba de calitatea scriiturii, cat de temele cu care rezonam. dar aici exista o tensiune puternica, venind atunci cand te astepti mai putin, asa ca si tu, cititorul, te trezesti izbit ca-ntr-un impact frontal, traiesti intamplarea. mi-a placut si finalul.
pentru textul : ... the last alibi for death dedar nu inteleg de ce ti se pare ca titlul n-ar suna bine in romaneste. ma rog, e alegerea ta.
unul dintre cele mai frumoase texte pe care le-am citit la tine, Adriana. Doamne, serios, dar tu chiar ești poetă.
pentru textul : cinsprezece deCum zice o tânără cu umor pe facebook, filosofeală! Şi, aş adăuga eu, verbozitate...A intra în detalii mi se pare inutil.
pentru textul : jar deÎți mulțumesc, Petre, pentru bunavointa de a lectura textul si amabilitatea de a lasa un semn. Sper sa nu te pierd in Țara lui Wu :) , si sa pot mentine viu interesul cititorilor pina la finalul povestii. Cu afectiune, Naan Lea
pentru textul : Călătorie în Țara Wu dePagini