un om singur se inchide in singuratate ca intr-o fintina si ramine acolo refuzind lumina... un om singur e cel ce isi pierde credinta. un poem deosebit.
Chiar aşa, dragă Claudia? Să te duci tu fată tânără la balamuc? Fii serioasă!
Şi să fim serioşi, chiar mi-a plăcut expunerea ta. Nu ştiu dacă nu cumva ai scris-o în timp ce ţipai alergând prin mulţime, dar a ieşit... bine - zic eu. Succes, Cezar
ok. eu aș fi înlocuit „lume” cu „lumea”, evident schimbînd sensul versurilor apoi aș fi înlocuit „dorințe” cu „dorințele” apoi aș fi înlocuit „nicicui” cu „nimănui” și în final aș fi înlocuit „nedesinfectați” cu „impuri” Dar evident tu nu ești eu. Remarc un text care se citește dintr-o respirație
Aranca, înțeleg că acele locuri și "șapte coline" descrise în poemul tău s-ar referi și la Iași... frumos spus. Cred că a lăsa o anume ambiguitate în poezie este o calitate. În rest, nu am făcut vreo aluzie decât la faptul că nu îmi amintesc de numele tău, referitor la afirmația ta privind prieteniile. Dar sunt sigură că te citesc de multă vreme, sub altă semnătură. Aici, important e să scriem și să scriem bine. :)
Citind, «cu un ochi critic», textul acesta, încearcă, aşa, să mă ispitească, demonul ironiei. Şi-mi aduc aminte de următoarea anecdotă din «Epoca de Aur». Ci că Tovarăşu’, în vizită de lucru la o fabrică de dulciuri se opreşte lângă o linie de producţie şi întreabă: „Biscuiţi?”; Biscuim, Buscuim…. Cam asta se întâmplă şi cu A.A.A.; inclusiv cu acest text, intitulat (pompos) „fără pretenţii” (orgoliul neputinţei «poietice» al celui ce l-a scris). La care, zisul autor, îmi va propune (tot pompos) următorul citat din Kierkegaard:
„A fi ironic nu înseamnă să nu cunoşti împrospătarea şi întărirea care constau în a te dezbrăca atunci când aerul devine prea apăsător şi a te arunca în marea ironiei, bineînţeles nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a reveni mai sănătos, vesel şi uşor în aerul care ţi se părea irespirabil şi care a devenit deodată o adevărată încântare.
Mărturisesc că o săgeată a durerii mi s-a implantat de mic în inimă. Atâta timp cât rămâne acolo am fost şi sunt ironic. Dar, în acelaşi timp, sunt conştient că ironia este o dezvoltare nefirească care, asemenea ficatului anormal al gâştelor de Strasbourg, sfârşeşte prin a-i îmbolnăvi pe cei implicaţi în ea.”
Vorba aia: Kierkegaard a murit; ăilalţi de după (ca şi înaintea lui) care au vorbit despre ironie, au murit şi ei. Şi nici el (autorul textului de faţă) nu se simte prea bine…
Cât priveşte gramatica…Ei, asta este (sau nu) altă problemă. Dacă îl voi vedea, am să i-o comunic. Dar hăbăuc cum îl ştiu o să-mi răspundă că nici împreună cu ea nu se simte prea bine. (O să aibă, probabil, grijă de ea, Posteritatea). Cu ăsta nu se poate discuta!
foarte frumos! de cand astept un kireji ca acesta intreit. (cires,mugur,soare)
mi-a creat o senzatie de bine, de confort real, iar acestea sunt mai greu de obtinut in zilele noastre.
tehnica impecabila si premiul castigat se unesc in aprecierea mea pe care o am, justa si nestirbita.
o frantura din sufletul tau,care a ajuns repede la mine. pe autostrada aceea...:)
bakemono_ella, eu nu compar "senin cu poezia fara rima". si nu contest ca "o poezie scrisa din inima"; majoritatea poeziilor scrise, asa cum spunea cineva de pe site, reprezinta "copiii" fiecaruia din noi. problema este sa scrii, sa te autoperfectionezi, sa nu postezi orice fel de poezie doar pentru ca ai scris-o. trebuie sa stii cind esti desueta sau nu, sa ai un simt moderat al autoaprecierii valorii tale. problema (intr-o comunitate literara, indiferent de gen, virtuala sau nu) este sa accepti opiniile tuturor, pentru ca e interesul tau de a afla efectul creatiilor tale. nimic nu se realizeaza usor in viata. nici macar o casa sau o poezie cu rima.
Marga Stoicovici,
Am constatat-fără să intervin-că apar des în com tale. Ba mă cerţi (“…dar un scriitor sub-mediocru și în plus un elitist din vechea gardă a misoginilor”) ba mă lauzi (“... și mai ales pe Dvs. stimate autor respectabil, unul dintre cei mai buni de pe aici”). Acum aflu că sînt “un exemplu a ceea ce înseamnă evoluția înspre habar-n-am-ce a poeziei actuale.” De fapt cred că tu mă iubeşti dar încă nu realizezi. Eu am curajul să-ţi spun că îmi eşti dragă. Ce zici, ne încurcăm?
Precizări:
1. Nu sînt un artist grafic excelent. Hai să spunem că am urcat cîteva dealuri doar.
2. O singură poezie semnată de mine are şi grafică.
prima strofa imi place. e directa, limpede. spune ceva. imaginea creata e logica si completa.c est drole. a doua strofa nu pare a se ridica la acelasi nivel, desi e o continuare logica a primeia. fara sa vreau, fara sa vreau, ma gandesc la versul din andre (citez din memoire) cum ca tacerea mea vorbeste. inteleg puisorii luminii cum ciugulesc ei adevarul din palmele poetului, dandu se cu fesu ridicat pe toboganul limbii...si vad cum tacerea reprezinta conditia de posibilitate a discursului, a unei noi infiripari si legari ale celor 2 suflete, de colturile lor, ca niste covorase zburatoare. dar, strofa 2, asa cum e acum, imi cere acest efort de imaginatie. mult mai mult si mai frumos ar fi fost sa vad acestea fara sa ma zbenguiesc aici asa. adica, fara contributia cititorului (care este), mai exact, fara prea multa contributie carele l a facut sa scoata limba
E un poem care sfredeleşte emoţii adânci ca un burghiu de argint. Nici nu îmi dau prea bine seama de ce...poate datorită versurilor:
,,dacă aș reuși să te fac la loc
din argilă și pământul mormintelor sfinte
sau dacă eu mi-aș smulge chipul
pentru a-l lipi de abdomenul tău roditor
nimeni nu ar observa că trec
leneș ca un obiect negândit
fără ploi și neguri
fără dimineți cu cafele tari parfumate"...şi mai cu seamă versului ,,pentru a-l lipi de abdomenul tău roditor"...aici e ,,cheia", cheia raiului...( îmi vine în minte stăruitor un titlul de carte ,,Căminul-un colţ de rai" )
Paul, poemul tău s-a aşezat cald în sufletul meu. Mulţumesc.
raspuns: 1) sint de acord ca "arta se face din orice", dar nu orice este arta iar antecomentatorul meu se pare ca ignora asta. 2) se pare ca a spune "Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze", fraza care se pare ca rezuma ideea a doua a antecomentatorului meu nu face decit sa confirme teza pe care am enuntat-o eu haos-ordine-diversitate. Astfel el se contrazice singur, diversitatea fiind prin excelenta implicatia imboldului experimentarii. Ideea pe care in mod ascuns am sugerat-o eu este ca insasi diversitatea universului (aparentul lui "haos") sugereaza ca Dumnezeu vorbea cu omul, adica cu o fiinta libera sa aleaga. Ce rost ar fi avut un univers fascinant si paradoxal daca nu ar fi existat o minte controversata care sa "enjoy" asa ceva. Iar folosirea contrastului lege naturala - lege umana (eu as spune lege morala, cu toate ca problema e mai complicata si termenii s-au tot interschimbat din antichitate pina astazi) dar folosirea acestui exemplu nu face decit din nou sa fie un argument in plus la teza propusa de mine, de vreme ce nu poate exista perceptia diversitatii decit intr-o minte care compara, deci alege, deci are libertatea de a alege, deci este guvernata de "capricioasa" lege morala. 3.La punctul trei antecomentatorul meu ne spune ca nu a inteles de fapt nimic din ce am spus eu. Se lanseaza in simplificari relativ ieftine si mai ales pune "in gura mea" interpretari pe care nu le-am facut. Nu imi aduc aminte sa fi spus/scris ca trebuie sa ne multumim cu regulile. Tot la fel nu am spus ca arta cere sacrificii. Arta cere geniu. Poti sa trudesti ca un prost si tot nu iese nimic daca nu ai "the spark". Nu am sustinut sau sugerat mortificari sau alte chestii de genul acesta. Din nou, nu pot decit sa regret ca antecomentatorul meu pur si simplu nu a inteles ce am spus eu. Dar cu siguranta ca vina imi apartine. Convins fiind ca nici umilele mele idei (care nici macar nu au tinut neaparat sa faca parte din polemica - dar uite cum se intimpla...) nu au fost combatute, ma multumesc sa continui sa exist fara sa atrag nici o atentie.
Ioana Geacar. In primul rind, multumesc, intr-adevar fragmentarea tine locul uni dozaj pe care ma stradui sa-l practic in asa fel incit sa nu cad in grafomanie, cum se intimpla in multe texte de-ale mele. In al doilea rind, putin malioasa a doua parte a comentariului , dar pe jumatate justificata. Nu citesc numai si numai textele mele, din contra. Sunt la curent cu mai toate postarile de pe site-urile de literatura. Personal, ma consider un cititor, rolul de critic nu ma prinde. Rareori las semne de lectura din doua motive: in primul rind e dificil sa gasesc ceva ce imi place si sa si gasesc cuvintele potrivite pentru a spune lucrul asta. In al doilea rind(aici e jumatatea adevarata din comentariul tau-lipsa de implicare), am avut o tentativa de implicare ce a esuat in mod lamentabil. Pe de alta parte, e un repros legitim de care voi tine cont.
nu ştiu dacă limbi de şarpe este exprimarea cea mai bună. după câte ştiu, şarpele n-are mai multe limbi.
poate limbă de şarpe, sau limbi de şerpi. înţeleg degetele, dar nu ca nişte limbi de şarpe. e ca şi când ai spune: şi chiar eu aş fi diferiţi.
bobadil, comul tau il iau ca pe un dragastos sut in fund, pe care il accept , pt se stie ca impinge inaninte.. ai dreptate pe alocuri, asta ca sa nu zic ca tu chiar ai dreptate. sunt mica, dar o sa cresc eu mare! si atunci, feriti-va! :P
Ciudat, Si eu m-am gandit la acelasi lucru ca si Aranca si nu intamplator deoarece am locuit aproape zece ani intr-un bloc din spatele Pietii Norilor, zona Timpuri Noi Liceul Sincai. Poemul mi se pare demn de toata atentia pentru ca nu exagereaza la capitolul cerebralitate (un act aproape reflex al poetei Bianca Goean). Bianca foloseste aici un procedeu pe care l-as numi "luminos" sau "fascicular" si nu unul "cerebral" pentru a scoate in evidenta cele cateva miscari poetice esentiale ale textului: singuratatea, incercarea (experienta) si iluzia (pervertirea simturilor). Un poem pe care nu ma sfiesc sa-l "penitez" :-) indeosebi pentru logosul extrem de reusit. Cuvintele sunt firesti, curgerea lor este naturala, cititorul este "preluat" inca de la poarta si dus de mana prin coridoarele poeziei cu o blandete de ghid batran si intelept. Ceva gen Antoine de Saint Exupery. Andu
Remarc două versuri piloni ideatici ai poemului, după părerea mea:
"în fiecare bărbat există un pod de lemn cu florărese"
și
"poate că în fiecare femeie există un turn de oțel
cu lifturi albe "
De asemenea, întrebările retorice:
"oare ce mai e cu noi?
ne mai privim oval superbele gelozii?"
Concluzia din final parcă doare: "în fiecare om moare la fix același dans "
Titlul? Ia în palmele sale poemul și-l modelează ca pe un bulgăre de zăpadă proaspătă :) pe care îl lasă apoi să se rostogolească lent spre lector.
Un poem care mi-a lipsit tocmai pentru această abilitate aproape firească, naturală, de a provoca emoții artistice atât prin mijloace, cât și prin mesaj. Mulțumiri.
Bine ai revenit, Paul!
Am forțat despărțirea în silabe pentru cuvântul piața-piețe : pi-e-țe. Dacă ar fi un sonet mai serios aș investi timp să rectific... Am impresia că și Stefan a revenit asupra acestui vers care schioapată... Încântat de trecere Cristi
Sunt un pic bulversat de citirea ortodoxa, conformista a textului dup cum reiese din comentarii. Nimic din ce e aici nu e legat de vreo cultura anume, ( ca doar nu existau la Kyoto nici sambelani si nici nu se scria pe papirus ) dar biasul nostru cultural obliga la protest cind lucrurile nu se imbina cum ne asteptam. Cit despre "influentiali, sorți aleatorici " etc sunt puse cu intentie, ecoul unor texte oficiale stupide pe care le intilnim zi de zi. Acum ramine intrebarea: ce sunt tokomanii?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
A fost ceva... spontan:), Adriana! Cu toată prețuirea...
pentru textul : când memorăm doar sfârșitul deun om singur se inchide in singuratate ca intr-o fintina si ramine acolo refuzind lumina... un om singur e cel ce isi pierde credinta. un poem deosebit.
pentru textul : Singur deChiar aşa, dragă Claudia? Să te duci tu fată tânără la balamuc? Fii serioasă!
pentru textul : scurtă intensificare a coşmarului deŞi să fim serioşi, chiar mi-a plăcut expunerea ta. Nu ştiu dacă nu cumva ai scris-o în timp ce ţipai alergând prin mulţime, dar a ieşit... bine - zic eu. Succes, Cezar
cu siguranţă, e corect va ști. infantil e posibil. personal nu văd de ce ar fi textul asta. mulțumesc pentru citire.
pentru textul : poveste cu pasăre-zmee deMultumesc
pentru textul : Joc deRaluca, am scris în acelaşi timp, acelaşi gând! :)
Adriana, am uitat să spun: azi am citit din volumul tău ,,Despre ea, niciodată" şi am băut ceai lângă fântâna arteziană, aniversând :)
pentru textul : arămie deai dreptate daniela. încă mai am de învățat
pentru textul : metalmorphosis deok. eu aș fi înlocuit „lume” cu „lumea”, evident schimbînd sensul versurilor apoi aș fi înlocuit „dorințe” cu „dorințele” apoi aș fi înlocuit „nicicui” cu „nimănui” și în final aș fi înlocuit „nedesinfectați” cu „impuri” Dar evident tu nu ești eu. Remarc un text care se citește dintr-o respirație
pentru textul : Poem pe coajă de săpun. Basta deAranca, înțeleg că acele locuri și "șapte coline" descrise în poemul tău s-ar referi și la Iași... frumos spus. Cred că a lăsa o anume ambiguitate în poezie este o calitate. În rest, nu am făcut vreo aluzie decât la faptul că nu îmi amintesc de numele tău, referitor la afirmația ta privind prieteniile. Dar sunt sigură că te citesc de multă vreme, sub altă semnătură. Aici, important e să scriem și să scriem bine. :)
pentru textul : și zeii plîng deDa.
Citind, «cu un ochi critic», textul acesta, încearcă, aşa, să mă ispitească, demonul ironiei. Şi-mi aduc aminte de următoarea anecdotă din «Epoca de Aur». Ci că Tovarăşu’, în vizită de lucru la o fabrică de dulciuri se opreşte lângă o linie de producţie şi întreabă: „Biscuiţi?”; Biscuim, Buscuim…. Cam asta se întâmplă şi cu A.A.A.; inclusiv cu acest text, intitulat (pompos) „fără pretenţii” (orgoliul neputinţei «poietice» al celui ce l-a scris). La care, zisul autor, îmi va propune (tot pompos) următorul citat din Kierkegaard:
„A fi ironic nu înseamnă să nu cunoşti împrospătarea şi întărirea care constau în a te dezbrăca atunci când aerul devine prea apăsător şi a te arunca în marea ironiei, bineînţeles nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a reveni mai sănătos, vesel şi uşor în aerul care ţi se părea irespirabil şi care a devenit deodată o adevărată încântare.
Mărturisesc că o săgeată a durerii mi s-a implantat de mic în inimă. Atâta timp cât rămâne acolo am fost şi sunt ironic. Dar, în acelaşi timp, sunt conştient că ironia este o dezvoltare nefirească care, asemenea ficatului anormal al gâştelor de Strasbourg, sfârşeşte prin a-i îmbolnăvi pe cei implicaţi în ea.”
Vorba aia: Kierkegaard a murit; ăilalţi de după (ca şi înaintea lui) care au vorbit despre ironie, au murit şi ei. Şi nici el (autorul textului de faţă) nu se simte prea bine…
Cât priveşte gramatica…Ei, asta este (sau nu) altă problemă. Dacă îl voi vedea, am să i-o comunic. Dar hăbăuc cum îl ştiu o să-mi răspundă că nici împreună cu ea nu se simte prea bine. (O să aibă, probabil, grijă de ea, Posteritatea). Cu ăsta nu se poate discuta!
pentru textul : Har şi talent deam să acord o peniță pentru poezia din această poezie. singurul lucru care mi se pare cam ieftin este versul „întâi în aer apoi în vid”.
pentru textul : carantină defoarte frumos! de cand astept un kireji ca acesta intreit. (cires,mugur,soare)
mi-a creat o senzatie de bine, de confort real, iar acestea sunt mai greu de obtinut in zilele noastre.
tehnica impecabila si premiul castigat se unesc in aprecierea mea pe care o am, justa si nestirbita.
o frantura din sufletul tau,care a ajuns repede la mine. pe autostrada aceea...:)
felicitari, Mariana! splendid!
pentru textul : Haiku...poleit dete rog să corectezi textul ca să nu fim nevoiți să îl facem invizibil
pentru textul : 99 deda, probabil ar fi fost mai normal sa o declar "experiment"
pentru textul : majoritatea lucrurilor sînt absurde debakemono_ella, eu nu compar "senin cu poezia fara rima". si nu contest ca "o poezie scrisa din inima"; majoritatea poeziilor scrise, asa cum spunea cineva de pe site, reprezinta "copiii" fiecaruia din noi. problema este sa scrii, sa te autoperfectionezi, sa nu postezi orice fel de poezie doar pentru ca ai scris-o. trebuie sa stii cind esti desueta sau nu, sa ai un simt moderat al autoaprecierii valorii tale. problema (intr-o comunitate literara, indiferent de gen, virtuala sau nu) este sa accepti opiniile tuturor, pentru ca e interesul tau de a afla efectul creatiilor tale. nimic nu se realizeaza usor in viata. nici macar o casa sau o poezie cu rima.
pentru textul : E prea târziu deMarga Stoicovici,
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deAm constatat-fără să intervin-că apar des în com tale. Ba mă cerţi (“…dar un scriitor sub-mediocru și în plus un elitist din vechea gardă a misoginilor”) ba mă lauzi (“... și mai ales pe Dvs. stimate autor respectabil, unul dintre cei mai buni de pe aici”). Acum aflu că sînt “un exemplu a ceea ce înseamnă evoluția înspre habar-n-am-ce a poeziei actuale.” De fapt cred că tu mă iubeşti dar încă nu realizezi. Eu am curajul să-ţi spun că îmi eşti dragă. Ce zici, ne încurcăm?
Precizări:
1. Nu sînt un artist grafic excelent. Hai să spunem că am urcat cîteva dealuri doar.
2. O singură poezie semnată de mine are şi grafică.
prima strofa imi place. e directa, limpede. spune ceva. imaginea creata e logica si completa.c est drole. a doua strofa nu pare a se ridica la acelasi nivel, desi e o continuare logica a primeia. fara sa vreau, fara sa vreau, ma gandesc la versul din andre (citez din memoire) cum ca tacerea mea vorbeste. inteleg puisorii luminii cum ciugulesc ei adevarul din palmele poetului, dandu se cu fesu ridicat pe toboganul limbii...si vad cum tacerea reprezinta conditia de posibilitate a discursului, a unei noi infiripari si legari ale celor 2 suflete, de colturile lor, ca niste covorase zburatoare. dar, strofa 2, asa cum e acum, imi cere acest efort de imaginatie. mult mai mult si mai frumos ar fi fost sa vad acestea fara sa ma zbenguiesc aici asa. adica, fara contributia cititorului (care este), mai exact, fara prea multa contributie carele l a facut sa scoata limba
pentru textul : apa trece, pietrele trec dedintre textele prezente aici la al dvs am zambit cel mai mult. dincolo de retusurile sugerate, mi se pare cel mai bun
pentru textul : Sonet 161 deE un poem care sfredeleşte emoţii adânci ca un burghiu de argint. Nici nu îmi dau prea bine seama de ce...poate datorită versurilor:
pentru textul : little terra de,,dacă aș reuși să te fac la loc
din argilă și pământul mormintelor sfinte
sau dacă eu mi-aș smulge chipul
pentru a-l lipi de abdomenul tău roditor
nimeni nu ar observa că trec
leneș ca un obiect negândit
fără ploi și neguri
fără dimineți cu cafele tari parfumate"...şi mai cu seamă versului ,,pentru a-l lipi de abdomenul tău roditor"...aici e ,,cheia", cheia raiului...( îmi vine în minte stăruitor un titlul de carte ,,Căminul-un colţ de rai" )
Paul, poemul tău s-a aşezat cald în sufletul meu. Mulţumesc.
placut
pentru textul : aspacardin sau nopţi nedormite deeugen, nu am vrut sa lungesc ceva ce mi-a aparut clar
pentru textul : a început să miroasă a lavandă pe răni deionut, cu acel sus, ai dreptate. acum ii vad inutilitatea.
sebi, multumesc de trecere
raspuns: 1) sint de acord ca "arta se face din orice", dar nu orice este arta iar antecomentatorul meu se pare ca ignora asta. 2) se pare ca a spune "Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze", fraza care se pare ca rezuma ideea a doua a antecomentatorului meu nu face decit sa confirme teza pe care am enuntat-o eu haos-ordine-diversitate. Astfel el se contrazice singur, diversitatea fiind prin excelenta implicatia imboldului experimentarii. Ideea pe care in mod ascuns am sugerat-o eu este ca insasi diversitatea universului (aparentul lui "haos") sugereaza ca Dumnezeu vorbea cu omul, adica cu o fiinta libera sa aleaga. Ce rost ar fi avut un univers fascinant si paradoxal daca nu ar fi existat o minte controversata care sa "enjoy" asa ceva. Iar folosirea contrastului lege naturala - lege umana (eu as spune lege morala, cu toate ca problema e mai complicata si termenii s-au tot interschimbat din antichitate pina astazi) dar folosirea acestui exemplu nu face decit din nou sa fie un argument in plus la teza propusa de mine, de vreme ce nu poate exista perceptia diversitatii decit intr-o minte care compara, deci alege, deci are libertatea de a alege, deci este guvernata de "capricioasa" lege morala. 3.La punctul trei antecomentatorul meu ne spune ca nu a inteles de fapt nimic din ce am spus eu. Se lanseaza in simplificari relativ ieftine si mai ales pune "in gura mea" interpretari pe care nu le-am facut. Nu imi aduc aminte sa fi spus/scris ca trebuie sa ne multumim cu regulile. Tot la fel nu am spus ca arta cere sacrificii. Arta cere geniu. Poti sa trudesti ca un prost si tot nu iese nimic daca nu ai "the spark". Nu am sustinut sau sugerat mortificari sau alte chestii de genul acesta. Din nou, nu pot decit sa regret ca antecomentatorul meu pur si simplu nu a inteles ce am spus eu. Dar cu siguranta ca vina imi apartine. Convins fiind ca nici umilele mele idei (care nici macar nu au tinut neaparat sa faca parte din polemica - dar uite cum se intimpla...) nu au fost combatute, ma multumesc sa continui sa exist fara sa atrag nici o atentie.
pentru textul : some rule rules some rules deIoana Geacar. In primul rind, multumesc, intr-adevar fragmentarea tine locul uni dozaj pe care ma stradui sa-l practic in asa fel incit sa nu cad in grafomanie, cum se intimpla in multe texte de-ale mele. In al doilea rind, putin malioasa a doua parte a comentariului , dar pe jumatate justificata. Nu citesc numai si numai textele mele, din contra. Sunt la curent cu mai toate postarile de pe site-urile de literatura. Personal, ma consider un cititor, rolul de critic nu ma prinde. Rareori las semne de lectura din doua motive: in primul rind e dificil sa gasesc ceva ce imi place si sa si gasesc cuvintele potrivite pentru a spune lucrul asta. In al doilea rind(aici e jumatatea adevarata din comentariul tau-lipsa de implicare), am avut o tentativa de implicare ce a esuat in mod lamentabil. Pe de alta parte, e un repros legitim de care voi tine cont.
pentru textul : story of a city denu ştiu dacă limbi de şarpe este exprimarea cea mai bună. după câte ştiu, şarpele n-are mai multe limbi.
pentru textul : Altfel depoate limbă de şarpe, sau limbi de şerpi. înţeleg degetele, dar nu ca nişte limbi de şarpe. e ca şi când ai spune: şi chiar eu aş fi diferiţi.
bobadil, comul tau il iau ca pe un dragastos sut in fund, pe care il accept , pt se stie ca impinge inaninte.. ai dreptate pe alocuri, asta ca sa nu zic ca tu chiar ai dreptate. sunt mica, dar o sa cresc eu mare! si atunci, feriti-va! :P
pentru textul : Ana M deCiudat, Si eu m-am gandit la acelasi lucru ca si Aranca si nu intamplator deoarece am locuit aproape zece ani intr-un bloc din spatele Pietii Norilor, zona Timpuri Noi Liceul Sincai. Poemul mi se pare demn de toata atentia pentru ca nu exagereaza la capitolul cerebralitate (un act aproape reflex al poetei Bianca Goean). Bianca foloseste aici un procedeu pe care l-as numi "luminos" sau "fascicular" si nu unul "cerebral" pentru a scoate in evidenta cele cateva miscari poetice esentiale ale textului: singuratatea, incercarea (experienta) si iluzia (pervertirea simturilor). Un poem pe care nu ma sfiesc sa-l "penitez" :-) indeosebi pentru logosul extrem de reusit. Cuvintele sunt firesti, curgerea lor este naturala, cititorul este "preluat" inca de la poarta si dus de mana prin coridoarele poeziei cu o blandete de ghid batran si intelept. Ceva gen Antoine de Saint Exupery. Andu
pentru textul : Piața norilor deRemarc două versuri piloni ideatici ai poemului, după părerea mea:
pentru textul : oamenii de care ne este rușine de"în fiecare bărbat există un pod de lemn cu florărese"
și
"poate că în fiecare femeie există un turn de oțel
cu lifturi albe "
De asemenea, întrebările retorice:
"oare ce mai e cu noi?
ne mai privim oval superbele gelozii?"
Concluzia din final parcă doare: "în fiecare om moare la fix același dans "
Titlul? Ia în palmele sale poemul și-l modelează ca pe un bulgăre de zăpadă proaspătă :) pe care îl lasă apoi să se rostogolească lent spre lector.
Un poem care mi-a lipsit tocmai pentru această abilitate aproape firească, naturală, de a provoca emoții artistice atât prin mijloace, cât și prin mesaj. Mulțumiri.
Bine ai revenit, Paul!
Matei, multumesc de trecere si pentru apreciere. sbasiba tibia toate cele bune
pentru textul : Cerc deAm forțat despărțirea în silabe pentru cuvântul piața-piețe : pi-e-țe. Dacă ar fi un sonet mai serios aș investi timp să rectific... Am impresia că și Stefan a revenit asupra acestui vers care schioapată... Încântat de trecere Cristi
pentru textul : Sonet 161 deSunt un pic bulversat de citirea ortodoxa, conformista a textului dup cum reiese din comentarii. Nimic din ce e aici nu e legat de vreo cultura anume, ( ca doar nu existau la Kyoto nici sambelani si nici nu se scria pe papirus ) dar biasul nostru cultural obliga la protest cind lucrurile nu se imbina cum ne asteptam. Cit despre "influentiali, sorți aleatorici " etc sunt puse cu intentie, ecoul unor texte oficiale stupide pe care le intilnim zi de zi. Acum ramine intrebarea: ce sunt tokomanii?
pentru textul : Ultimul text la Kyoto dePagini