Frumos. Cum poate îngheța ceva ce conține sare? Micuțul tău poem m-a lăsat gîndind și zîmbind. Și cred că titlul e bun, doar un accident poate provoca spargerea, o scăpare printre degete, un moment de neatenție, pe care, nu-i așa?, toți îl avem.
bun text. chiar măsurat, echilibrat. ceva ce văd mai rar la tine. cred că ar trebui să scrii România cu majusculă. nu se justifică lipsa ei. puțin cam artificială menționarea glonțului din Matrix. chiar și gluma cu prezervativul. dar textul are un farmec aș zice aproape „cult” prin păstrarea discreției pînă la capăt.
Ei, cum să mă pot eu supăra pe dvs.!... Doar că un "LC" nu a existat: am avut nevoie doar de un pretext pentru a mai veni cu niște crâmpeie dintr-o altă epocă, așa, "la botul calului"... Sărumâna.
cred ca poema ta se poate perfectiona in sensul in care mai elimini din ma-uri, pe mine unul ma deranjeaza la citit, si mai ai niste constructii care se pot ameliora ...ca niste...in care, mai ales ca se repeta in care si in primul vers si in al 9-lea. Chiar daca da bine la ureche repetarea..ca niste carlige, ca niste gheare, este de preferat o optiune din doua, parerea mea. Moarte la final epateaza, de ce nu subtilizezi moartea? Succes
pai daca e asa cum spui tu Sorine, atunci e foarte usor sa scrii poezie douamiista. totul e sa te apuce sughitul, sau spasmele, sau ticul nervos.. no offence intended,... eu credeam ca e o chestiune mai dificila, mai profunda... dar daca o fractura a logicii sau e suficienta atunci cred ca e simplu, cel putin pentru mine, ca eu am dificultati sa gindesc o chestie mai mult de citeva propozitii. imi tot sare gindul in alta parte. si tot nu stiam de ce. in alta ordine de idei sint intr-o dilema relativa. daca tot experimentezi, te-as intreba de ce nu ai incadrat-o la experiment sau la cutia_de_nisip. dar ma tem ca imi vei raspunde ca sablonul asta pe care tu il numesti o iesire din sabloane dar care tot este un sablon pentru ca se defineste totusi prin a fi ceva ce nu este, deci ma tem ca imi vei spune ca stilul asta sau sablonul asta este deja consacrat (si probabil ca ma vei trimite sa citesc prin diferite parti despre el dar eu te cred pe cuvint). deci dilema mea ramine, si se refera la ce anume am vrut eu sa numesc experiment cind am facut sectiunea cu pricina si unde este punctul din care ceva este consacrat (si de cine). dar e dilema mea, si nu e vina ta ca ma confrunt eu cu ea.
Urmele evanescenței sunt urmele umbrelor noastre ca un implacabil epifenomen... Ce creăm, aruncăm peste umar, iar peste toate rămâne amintirea pentru a "săpa adânci dureri / în asfalt", fiindcă "nihil nove sub sole" parcă intenționat ne vrea reduși la un monism teluric...
Aida, penita sigur ai vrut sa mi-o dai mie? Vad ca vorbesti de Emilia. Oricine ar fi ea, multumesc oricum. Bobadil, Cristian Ovidiu Pal e fratele meu, fost bucatar la un restaurant din londra, actualmente self employed si probabil viitor necalificat in constructii. :)
Va mulțumesc la amândoi, Aranca și Bobadil, pentru comentarii. Și în special Arancăi pentru peniță, deși uneori mă întreb dacă merit atâta apreciere... Trebuie sa îmi găsesc și eu timp să mă uit pe alte texte să vad care merită penițe. Versul final poate că sună mai prozaic, însă voi încerca să fiu mai original pe viitor, ghinionul e că nu sunt foarte fluent încă în dialectul huțul, deși am crescut auzindu-l zilnic în familie și pe stradă, dar asta se va remedia în timp. Am găsit săptămâna asta materiale mai vechi și foarte interesante despre huțuli, care aduc dovezi consistente că acest neam e unul din cei mai vechi locuitori ai Carpaților, încă de pe timpul dacilor. Probabil sunt urmași ai Costobocilor care s-au slavizat sub influențele din nord după secolul al VIII-lea. Îmi propun să scriu curând un articol pe această temă pe care să îl pun pe paginile mele de internet (nu cred că merge pe hermeneia, fiind o temă de antropologie și nu una de literatură).
îmi pare adecvat să evaluezi poezia după propria rezonanță la ea. altfel nu ești decât un/o roboțel/roboțică mai mult sau mai puțin japonez/japoneză, rătăcit/rătăcită prin românia care sortează conservele cu iahnie de fasole în funcție de data expirării... mențiune:)
ştiu că m-a făcut să simt mirosul de mentă şi parcă şi timpul a devenit mai cald! bună şi ideea desenului.
de acord întru totul cu Adrian. ultima strofă ar putea fi în alt loc, dar nu aici. primele două se completează şi se închid cum trebuie. nu au nevoie de "joacă", nici vorbă!
oare vom putea vreodată să ne eliberăm de aceste temeri. de teama „datului cu puterea”? puterea cui? ce putere? ce „pot” face eu? ce ”vă pot face” eu? ce vă pot da sau lua eu? am senzația că trăim (continuăm să trăim) o tragedie kafkiană. și nu resping prin asta teama margăi ca fiind neautentică. tocmai faptul că e autentică mă ucide. cînd am început hermeneia acum cinci ani și jumătate am făcut-o tocmai cu această dorință, cu această obsesie idealistă. a unui spațiu altfel. altfel mai ales din acest punct de vedere. am plecat atunci dintr-un alt spațiu, de pe un alt site, tocmai din cauza acestei lehamite. lehamitea față de puterea căreia îi place să fie lingușită și care împarte pomeni la milogii și norodul care o adulează. lehamitea față de obsedanta deprindere a plecăciunii și temenelelor, a convingerii că dacă vrei să urci cu o treaptă pe un fel de scară imaginară a absurdului trebuie să pupi în cur cu sîrguință. am vrut să să fie altfel și cu siguranță am fost numit și chiar s-a scris despre mine că sînt dictator, că domin, că stăpînesc ca un tiran, tocmai pentru că în anumite momente mi-am pierdut răbdarea să tot aștept ca în mod natural oamenii să își îndrepte spinarea. poate că am fost dictator în încercarea mea de a-i ajuta să fie drepți, să fie liberi și responsabili. am mai spus-o de zeci de ori poate: nimeni care a fost sau este pe hermeneia nu poate să spună că a obținut ceva de la mine pentru că m-a lingușit. și nimeni, absolut nimeni nu poate să spună ca a fost ostracizat sau nedreptățit de mine pentru că și-a exprimat opinia negativă față de ceva scris de mine. dau un premiu la primul care poate identifica cu dovezi o astfel de întîmplare. ba mai mult, de cele mai multe ori mi-am exercitat dreptul de veto pentru a nu sancționa (deși ar fi fost corect) un anumit membru hermeneia care m-a jignit sau m-a atacat la persoană. am făcut absolut tot ce a fost omenește posibil ca să nu se poată niciodată spune că pe hermeneia puterea politică, administrativă a avut vreodată vreo atingere asupra unei judecăți de natură artistică oricît ar fi fost ea de mică. și totuși temerile și apucăturile fanariote sînt tot acolo. nimeni nu își dă seama cît de mult mă afectează asta.
da, textul de mai sus probabil nu este perfect scris. poate că cineva ar putea să scrie un îndrumar pentru asta. deși mă tem că există tot felul de reguli și soluții contradictorii. am încercat să fiu „creativ” cînd nu am știut. nu am pretenția a fi un prozator. după cum nu am pretenția a fi un poet. tocmai de aceea dacă va fi să public vreodată pe hîrtie voi avea nevoie de un editor.
daca am trecut cu vederea generalizarea de ambe sexe pohetice a lui Virgil, care ar putea insemna ceva sau nimic, pe a ta, Eugen, nu o pricep. ar trebui sa inteleg ca autoarea textului sub care comentezi face parte dintre cele care "se mai cred și pohete, chiar dacă nu au scris la viața lor un singur vers, dar au bani, în schimb, și publică poezie furata de la alții"?
in privinta poemului, m-am linistit: daca nu ii vezi miza, este clar ca nu e chiar atat de "la vedere", chiar daca nu e full de imbarligaturi stilistice si oh, ah, vai mama mea, inima mea...
va multumesc amandurora pentru observatiile la obiect si ma astept sa nu se deraieze in comentarii fara legatura cu terorismul individual.
batranutragator, considera ca ai primit un advertisment pentru interventia ta. am sa verific daca ai mai primit asa ceva. daca nu la prima abatere asemanatoare vei avea contul suspendat temporar. iti recomand sa citesti CU ATENTIE si sa RESPECTI regulamentul care ti se aplica si tie aici.
frumoasă imagine, concentrată... sigur sunt un adept mărturisit al scrierii minimaliste. apropiere-depărtare, facere-desfacere însă ceva totuși scârțâie aici. cele două strofe ar dori, cred eu, să sublinieze sentimentul printr-o tehnică a contrastului, cel puțin așa sugerează primele versuri
'atât de aproape'
apoi
'atât de departe'
însă ultimele versuri ale strofelor sunt intrigante, ele exprimând aceeași distrugere finalmente. E o abordare cred eu care suferă de simplism.
O variantă pe care o sugerez, apreciind totuși poemul așa cum este el acum ar fi
atât de aproape, încât, uneori,
orice cuvânt
ne răsună prea tare,
Ioana... gând bun ai avut tu astăzi :-) ... mă tem că pagina aceasta se va încărca extrem de puternic... tu îți dai seama ce ai chemat aici? Poate ar trebui să pui un avertisment :-) Cred că nu voi face un comentariu chiar atât de "pe text", ci voi încerca să spun unde anume mi se pare, la fiecare, cât de subiectiv voi putea, punctul cel mai acut. Ioana: "ti-am spus ai gresit... ti-am mai spus am gresit... tu nu aveai voie sa gresesti am crezut ca era de la sine inteles " Francisc: "care mâini de copil, scrijelind, îți caută Fața." La rându-mi, îți las aceasta: Împărtășirea cu celălalt Niciodată nu scriem doar pentru noi înșine. Când cea mai ascunsă dorință, durere sau bucurie, cum ar fi, se așterne pe hârtie, ne-am făcut un părtaș. Există cineva pe care, conștient sau inconștient, l-am lăsa sau ni l-am dori să citească. Să știe. Uneori îmi pare că toate cuvintele, cu excepția unuia singur, au murit. Astăzi, el este durere. În altă seară, este iubire. Alteori, lacrimă. A fost și moarte. Să-mi fie Doamne în fiecare zi. Te-ai gândit cât de ușor ar fi dacă, în loc de a scrie, ne-am îndrepta încet spre ușa acelui prieten, spre brațele acelei iubite, și am spune în puține cuvinte moartea din suflet, disprețul ce ne macină, ura, durerea, patima, și ne-am așterne singurătatea? Dar cum să mai înfrunți și demonii celuilalt? Și cât de cumplit dacă am bătut la ușă și a rămas închisă. Sau, mai rău decât atât, s-a deschis, brațele ne-au primit, am fost ascultați, am fost și înțeleși! Ce ne mai rămâne, căci demonii aduși la lumina zilei par mici și caraghioși, chiar nouă ni se face parcă rușine… Asa că tăcem. Nu facem nici un drum, nu batem la nici o ușă, nu ne odihnim în brațele nimănui. Ne iubim temerile, le creștem și le hrănim, nu vrem să rămânem mai săraci cu o frământare. Hârtia este o promisiune care este mai bine, uneori, să rămână doar atât. (nov. 2004) P.S. Pentru editare, în dreapta paginii, sus: HCODE.
spațiu interiorizat prin capacitatea de adîncire în introspecție, profunzime drapată în cuvinte simple însă cu aer reflexiv și poate grav în funcție de unghiul de refracție a dramei raportate la exterior, luciditatea adică. ideea că ne putem controla universul propriu, viațamoartea, obscuritatea or luminozitatea acumulată treptat. în sens că voluntar. oarecare indolență față de moarte. revenire la începuturi într-un fel de metamorfoză. cum că noaptea ar fi o posibilitate de refugiu, curățare de mizeriile zilei or numai toate dilemele / frămîntările / refuzurile / eșecurile adunate la un loc. căutarea liniștii, da, libertatea absolută definită ca o formă de desprindere, despicare, de evadare, de schizofrenie - gradație descrescătoare din limpezime. drept cauzalitate poate fi aerul sufocat de certitudini infantile, în plină naivitate. necesitatea de distanțare de la toate banalitățile pretențioase cu tendință spre distorsionarea eului adevărat, sufletului pur în esență. necesitatea de liniște, tăcere și cumva chiar închidere în sine. dreptul la tristețe. da, finalul e scris cu patos, adîncă simțire ce atinge fibra gravă-sensibilă însă lucid asumată. echilibrată mi se pare relaționarea început - final atît ca stare cît și ca simplitate lingvistică și capacitate a sugestiei. eu una aș fi evitat formularea "cu_care" însă dacă nu te deranjează nu văd vreo problemă. per ansamblu mi-a plăcut rafinarea expresiei, nervul / liniștea or simplul joc de contrast.
Buna ziua ! Un text foarte bun, o alternanta de ritmuri (versuri cu italics si fara) si cu procedee tehnice bune. Un pic dificil de citit in constructii ca in versul trei strofa trei... Cel mai mult imi place strofa patru . Ialin
Domnul Oana, eu nu stiu ce probleme ai dumneata dar observ si eu unele lucruri. Observ de exemplu ca te comentezi numai pe dumneata. Observ ca te legi de motto-urile altora fara sa spui de ce si fara sa explici de ce nu esti de acord cu ele. Observ ca ai senzatia ca cineva vrea sa te scoata afara de pe hermeneia si alte aberatii din astea. Eu sint ceva mai putin "soft" decit Bianca. Si am sa ti-o spun franc: Scrie bine (elitist sau cum vrei sa ii spui) si ai sa ai zile multe si multe aprecieri pe Hermeneia. Scrie prost si vei avea zile grele. Pentru ca aici tragem cu prastia in tot ce e slab si nu are vlaga. Acum sa nu ne intrebi de unde descoperim noi ca e slab si nu are vlaga pentru ca daca are vlaga poate sa stea in doua picioare si sa se apere. Daca nu poate, cade. Deocamdata dumneata inca nu ai postat mult pe Hermeneia dar din punctul meu de vedere nu prea au depasit nivelul mediocru textele. Vom vedea ce va urma. In ce priveste modul cum functioneaza Hermeneia sau ce criterii are parerea mea este ca deocamdata nu te-am intrebat ce parere ai si deci probabil ca nu ne intereseaza. Cind ne va interesa te asigur ca am sa te intreb personal. Asa cum am facut-o cu altii. Dar deocamdata nu. Asa ca banuiesc ca iti dai seama ca e polticos sa le pastrezi pentru tine. Asa cum functioneaza Hermeneia si principiile pe care le are in prezent cred ca este destul de bine si printre altele realitatea o confirma.
E un alt stil, un stil care se pare că te prinde.
Am crezut că după versul, „ceva mai vechi şi dulceag ca sângele meu”, nu mai urmează nimic... E o ruptură acolo, chiar dacă spre final revii cu unele idei. Finalul e bun.
Cred că acesta este stilul în care te-ai putea perfecta :)
PS. Apropo de discuțiile personale, de expunerea problemelor personale, cred că e bine să fim mai reținuți. Nu ajută nimănui, dimpotrivă!
Și mie îmi place haiku-ul! Redă excelent starea de sărăcie, de disconfort (păduchii și CD-ul zgâriat), dar și puterea de a trece peste toate încercând să avem mici bucurii. Continuă!
Mi-au placut formulari de genul "ploi albe /de parcă în cer au crăpat oalele cu lapte", "a intrat să pună masă și leagăn pentru prunci" insa e mult, poate prea mult, balast... parerea mea este ca esti nehotarata intre a scrie proza si poezie. Nu-i bai, acum in genul numit poezie incap multe atat la nivel formal cat si pe partea de continut insa un construct din acesta diluat tinde sa devina neconvingator.
"Ce m-a dezechilibrat e că aţi intrat în bordeiul meu fără să bateţi la zdreanţa de la intrare, cu gumarii plini de rahat"
D-le Dinu (şi dacă tot suntem la domnit, vă reamintesc că numele proprii se scriu cu majusculă. Altfel, la fel de bine în loc de "adriane" aţi putea să scrieţi "mocofane", sau orice altceva de prin zonă) nu înţeleg de ce trebuie să(-mi) răspundeţi ca la uşa grajdului... Şi nici măcar nu e a suta oară. Vă rog să vă recalibraţi vocabularul şi să-mi citiţi comentariile mai puţin încrâncenat... poate veţi descoperi şi nişte soare printre pete.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Poate ar trebui scris cu ghilimele sau italic sau cu un asterisc și o notă de subsol.... ca să nu fie suspiciuni .
pentru textul : din centru înspre nicio margine deFrumos. Cum poate îngheța ceva ce conține sare? Micuțul tău poem m-a lăsat gîndind și zîmbind. Și cred că titlul e bun, doar un accident poate provoca spargerea, o scăpare printre degete, un moment de neatenție, pe care, nu-i așa?, toți îl avem.
pentru textul : Accident deTextul de faţă ce are? Nu înţeleg?
Aştept o explicaţie.
Cu stimă,
pentru textul : Pictat de ploi deBot Eugen
bun text. chiar măsurat, echilibrat. ceva ce văd mai rar la tine. cred că ar trebui să scrii România cu majusculă. nu se justifică lipsa ei. puțin cam artificială menționarea glonțului din Matrix. chiar și gluma cu prezervativul. dar textul are un farmec aș zice aproape „cult” prin păstrarea discreției pînă la capăt.
pentru textul : prietenul deEi, cum să mă pot eu supăra pe dvs.!... Doar că un "LC" nu a existat: am avut nevoie doar de un pretext pentru a mai veni cu niște crâmpeie dintr-o altă epocă, așa, "la botul calului"... Sărumâna.
pentru textul : Ucenic din Țigănie decred ca poema ta se poate perfectiona in sensul in care mai elimini din ma-uri, pe mine unul ma deranjeaza la citit, si mai ai niste constructii care se pot ameliora ...ca niste...in care, mai ales ca se repeta in care si in primul vers si in al 9-lea. Chiar daca da bine la ureche repetarea..ca niste carlige, ca niste gheare, este de preferat o optiune din doua, parerea mea. Moarte la final epateaza, de ce nu subtilizezi moartea? Succes
pentru textul : antiplatonice V depai daca e asa cum spui tu Sorine, atunci e foarte usor sa scrii poezie douamiista. totul e sa te apuce sughitul, sau spasmele, sau ticul nervos.. no offence intended,... eu credeam ca e o chestiune mai dificila, mai profunda... dar daca o fractura a logicii sau e suficienta atunci cred ca e simplu, cel putin pentru mine, ca eu am dificultati sa gindesc o chestie mai mult de citeva propozitii. imi tot sare gindul in alta parte. si tot nu stiam de ce. in alta ordine de idei sint intr-o dilema relativa. daca tot experimentezi, te-as intreba de ce nu ai incadrat-o la experiment sau la cutia_de_nisip. dar ma tem ca imi vei raspunde ca sablonul asta pe care tu il numesti o iesire din sabloane dar care tot este un sablon pentru ca se defineste totusi prin a fi ceva ce nu este, deci ma tem ca imi vei spune ca stilul asta sau sablonul asta este deja consacrat (si probabil ca ma vei trimite sa citesc prin diferite parti despre el dar eu te cred pe cuvint). deci dilema mea ramine, si se refera la ce anume am vrut eu sa numesc experiment cind am facut sectiunea cu pricina si unde este punctul din care ceva este consacrat (si de cine). dar e dilema mea, si nu e vina ta ca ma confrunt eu cu ea.
pentru textul : nu despre penibil deUrmele evanescenței sunt urmele umbrelor noastre ca un implacabil epifenomen... Ce creăm, aruncăm peste umar, iar peste toate rămâne amintirea pentru a "săpa adânci dureri / în asfalt", fiindcă "nihil nove sub sole" parcă intenționat ne vrea reduși la un monism teluric...
pentru textul : Ca ieri dese vede că mi-e somn: m-aș poema -> poema-m-aș
pentru textul : mi-e frică să dorm deAida, penita sigur ai vrut sa mi-o dai mie? Vad ca vorbesti de Emilia. Oricine ar fi ea, multumesc oricum. Bobadil, Cristian Ovidiu Pal e fratele meu, fost bucatar la un restaurant din londra, actualmente self employed si probabil viitor necalificat in constructii. :)
pentru textul : smog deVa mulțumesc la amândoi, Aranca și Bobadil, pentru comentarii. Și în special Arancăi pentru peniță, deși uneori mă întreb dacă merit atâta apreciere... Trebuie sa îmi găsesc și eu timp să mă uit pe alte texte să vad care merită penițe. Versul final poate că sună mai prozaic, însă voi încerca să fiu mai original pe viitor, ghinionul e că nu sunt foarte fluent încă în dialectul huțul, deși am crescut auzindu-l zilnic în familie și pe stradă, dar asta se va remedia în timp. Am găsit săptămâna asta materiale mai vechi și foarte interesante despre huțuli, care aduc dovezi consistente că acest neam e unul din cei mai vechi locuitori ai Carpaților, încă de pe timpul dacilor. Probabil sunt urmași ai Costobocilor care s-au slavizat sub influențele din nord după secolul al VIII-lea. Îmi propun să scriu curând un articol pe această temă pe care să îl pun pe paginile mele de internet (nu cred că merge pe hermeneia, fiind o temă de antropologie și nu una de literatură).
pentru textul : Osinĭ (Toamnă) deîmi pare adecvat să evaluezi poezia după propria rezonanță la ea. altfel nu ești decât un/o roboțel/roboțică mai mult sau mai puțin japonez/japoneză, rătăcit/rătăcită prin românia care sortează conservele cu iahnie de fasole în funcție de data expirării... mențiune:)
pentru textul : dimineți kafkiene I deştiu că m-a făcut să simt mirosul de mentă şi parcă şi timpul a devenit mai cald! bună şi ideea desenului.
de acord întru totul cu Adrian. ultima strofă ar putea fi în alt loc, dar nu aici. primele două se completează şi se închid cum trebuie. nu au nevoie de "joacă", nici vorbă!
pentru textul : Zile prin care trecem ca oamenii deoare vom putea vreodată să ne eliberăm de aceste temeri. de teama „datului cu puterea”? puterea cui? ce putere? ce „pot” face eu? ce ”vă pot face” eu? ce vă pot da sau lua eu? am senzația că trăim (continuăm să trăim) o tragedie kafkiană. și nu resping prin asta teama margăi ca fiind neautentică. tocmai faptul că e autentică mă ucide. cînd am început hermeneia acum cinci ani și jumătate am făcut-o tocmai cu această dorință, cu această obsesie idealistă. a unui spațiu altfel. altfel mai ales din acest punct de vedere. am plecat atunci dintr-un alt spațiu, de pe un alt site, tocmai din cauza acestei lehamite. lehamitea față de puterea căreia îi place să fie lingușită și care împarte pomeni la milogii și norodul care o adulează. lehamitea față de obsedanta deprindere a plecăciunii și temenelelor, a convingerii că dacă vrei să urci cu o treaptă pe un fel de scară imaginară a absurdului trebuie să pupi în cur cu sîrguință. am vrut să să fie altfel și cu siguranță am fost numit și chiar s-a scris despre mine că sînt dictator, că domin, că stăpînesc ca un tiran, tocmai pentru că în anumite momente mi-am pierdut răbdarea să tot aștept ca în mod natural oamenii să își îndrepte spinarea. poate că am fost dictator în încercarea mea de a-i ajuta să fie drepți, să fie liberi și responsabili. am mai spus-o de zeci de ori poate: nimeni care a fost sau este pe hermeneia nu poate să spună că a obținut ceva de la mine pentru că m-a lingușit. și nimeni, absolut nimeni nu poate să spună ca a fost ostracizat sau nedreptățit de mine pentru că și-a exprimat opinia negativă față de ceva scris de mine. dau un premiu la primul care poate identifica cu dovezi o astfel de întîmplare. ba mai mult, de cele mai multe ori mi-am exercitat dreptul de veto pentru a nu sancționa (deși ar fi fost corect) un anumit membru hermeneia care m-a jignit sau m-a atacat la persoană. am făcut absolut tot ce a fost omenește posibil ca să nu se poată niciodată spune că pe hermeneia puterea politică, administrativă a avut vreodată vreo atingere asupra unei judecăți de natură artistică oricît ar fi fost ea de mică. și totuși temerile și apucăturile fanariote sînt tot acolo. nimeni nu își dă seama cît de mult mă afectează asta.
pentru textul : Spoiler deda, textul de mai sus probabil nu este perfect scris. poate că cineva ar putea să scrie un îndrumar pentru asta. deși mă tem că există tot felul de reguli și soluții contradictorii. am încercat să fiu „creativ” cînd nu am știut. nu am pretenția a fi un prozator. după cum nu am pretenția a fi un poet. tocmai de aceea dacă va fi să public vreodată pe hîrtie voi avea nevoie de un editor.
daca am trecut cu vederea generalizarea de ambe sexe pohetice a lui Virgil, care ar putea insemna ceva sau nimic, pe a ta, Eugen, nu o pricep. ar trebui sa inteleg ca autoarea textului sub care comentezi face parte dintre cele care "se mai cred și pohete, chiar dacă nu au scris la viața lor un singur vers, dar au bani, în schimb, și publică poezie furata de la alții"?
in privinta poemului, m-am linistit: daca nu ii vezi miza, este clar ca nu e chiar atat de "la vedere", chiar daca nu e full de imbarligaturi stilistice si oh, ah, vai mama mea, inima mea...
va multumesc amandurora pentru observatiile la obiect si ma astept sa nu se deraieze in comentarii fara legatura cu terorismul individual.
pentru textul : terorism individual* debatranutragator, considera ca ai primit un advertisment pentru interventia ta. am sa verific daca ai mai primit asa ceva. daca nu la prima abatere asemanatoare vei avea contul suspendat temporar. iti recomand sa citesti CU ATENTIE si sa RESPECTI regulamentul care ti se aplica si tie aici.
pentru textul : capetown defrumoasă imagine, concentrată... sigur sunt un adept mărturisit al scrierii minimaliste. apropiere-depărtare, facere-desfacere însă ceva totuși scârțâie aici. cele două strofe ar dori, cred eu, să sublinieze sentimentul printr-o tehnică a contrastului, cel puțin așa sugerează primele versuri
'atât de aproape'
apoi
'atât de departe'
însă ultimele versuri ale strofelor sunt intrigante, ele exprimând aceeași distrugere finalmente. E o abordare cred eu care suferă de simplism.
O variantă pe care o sugerez, apreciind totuși poemul așa cum este el acum ar fi
atât de aproape, încât, uneori,
orice cuvânt
ne răsună prea tare,
atât de departe, încât
abia auzim
cum murim.
Andu
pentru textul : dragoste deFoarte bună sugestia. Mi-am însuşit şi am modificat.
pentru textul : entitatea 000 deAșteptăm și alte texte, la fel de bune :).
pentru textul : trembling deCredem că deja ai parcurs regulamentul Hermeneia și secțiunea cu întrebări și răspunsuri.
Ioana... gând bun ai avut tu astăzi :-) ... mă tem că pagina aceasta se va încărca extrem de puternic... tu îți dai seama ce ai chemat aici? Poate ar trebui să pui un avertisment :-) Cred că nu voi face un comentariu chiar atât de "pe text", ci voi încerca să spun unde anume mi se pare, la fiecare, cât de subiectiv voi putea, punctul cel mai acut. Ioana: "ti-am spus ai gresit... ti-am mai spus am gresit... tu nu aveai voie sa gresesti am crezut ca era de la sine inteles " Francisc: "care mâini de copil, scrijelind, îți caută Fața." La rându-mi, îți las aceasta: Împărtășirea cu celălalt Niciodată nu scriem doar pentru noi înșine. Când cea mai ascunsă dorință, durere sau bucurie, cum ar fi, se așterne pe hârtie, ne-am făcut un părtaș. Există cineva pe care, conștient sau inconștient, l-am lăsa sau ni l-am dori să citească. Să știe. Uneori îmi pare că toate cuvintele, cu excepția unuia singur, au murit. Astăzi, el este durere. În altă seară, este iubire. Alteori, lacrimă. A fost și moarte. Să-mi fie Doamne în fiecare zi. Te-ai gândit cât de ușor ar fi dacă, în loc de a scrie, ne-am îndrepta încet spre ușa acelui prieten, spre brațele acelei iubite, și am spune în puține cuvinte moartea din suflet, disprețul ce ne macină, ura, durerea, patima, și ne-am așterne singurătatea? Dar cum să mai înfrunți și demonii celuilalt? Și cât de cumplit dacă am bătut la ușă și a rămas închisă. Sau, mai rău decât atât, s-a deschis, brațele ne-au primit, am fost ascultați, am fost și înțeleși! Ce ne mai rămâne, căci demonii aduși la lumina zilei par mici și caraghioși, chiar nouă ni se face parcă rușine… Asa că tăcem. Nu facem nici un drum, nu batem la nici o ușă, nu ne odihnim în brațele nimănui. Ne iubim temerile, le creștem și le hrănim, nu vrem să rămânem mai săraci cu o frământare. Hârtia este o promisiune care este mai bine, uneori, să rămână doar atât. (nov. 2004) P.S. Pentru editare, în dreapta paginii, sus: HCODE.
pentru textul : ce am scris "atunci" despațiu interiorizat prin capacitatea de adîncire în introspecție, profunzime drapată în cuvinte simple însă cu aer reflexiv și poate grav în funcție de unghiul de refracție a dramei raportate la exterior, luciditatea adică. ideea că ne putem controla universul propriu, viațamoartea, obscuritatea or luminozitatea acumulată treptat. în sens că voluntar. oarecare indolență față de moarte. revenire la începuturi într-un fel de metamorfoză. cum că noaptea ar fi o posibilitate de refugiu, curățare de mizeriile zilei or numai toate dilemele / frămîntările / refuzurile / eșecurile adunate la un loc. căutarea liniștii, da, libertatea absolută definită ca o formă de desprindere, despicare, de evadare, de schizofrenie - gradație descrescătoare din limpezime. drept cauzalitate poate fi aerul sufocat de certitudini infantile, în plină naivitate. necesitatea de distanțare de la toate banalitățile pretențioase cu tendință spre distorsionarea eului adevărat, sufletului pur în esență. necesitatea de liniște, tăcere și cumva chiar închidere în sine. dreptul la tristețe. da, finalul e scris cu patos, adîncă simțire ce atinge fibra gravă-sensibilă însă lucid asumată. echilibrată mi se pare relaționarea început - final atît ca stare cît și ca simplitate lingvistică și capacitate a sugestiei. eu una aș fi evitat formularea "cu_care" însă dacă nu te deranjează nu văd vreo problemă. per ansamblu mi-a plăcut rafinarea expresiei, nervul / liniștea or simplul joc de contrast.
pentru textul : beit sau a doua teorie a incompatibilității deBuna ziua ! Un text foarte bun, o alternanta de ritmuri (versuri cu italics si fara) si cu procedee tehnice bune. Un pic dificil de citit in constructii ca in versul trei strofa trei... Cel mai mult imi place strofa patru . Ialin
pentru textul : Descântec de sfârșitul ploilor deDomnul Oana, eu nu stiu ce probleme ai dumneata dar observ si eu unele lucruri. Observ de exemplu ca te comentezi numai pe dumneata. Observ ca te legi de motto-urile altora fara sa spui de ce si fara sa explici de ce nu esti de acord cu ele. Observ ca ai senzatia ca cineva vrea sa te scoata afara de pe hermeneia si alte aberatii din astea. Eu sint ceva mai putin "soft" decit Bianca. Si am sa ti-o spun franc: Scrie bine (elitist sau cum vrei sa ii spui) si ai sa ai zile multe si multe aprecieri pe Hermeneia. Scrie prost si vei avea zile grele. Pentru ca aici tragem cu prastia in tot ce e slab si nu are vlaga. Acum sa nu ne intrebi de unde descoperim noi ca e slab si nu are vlaga pentru ca daca are vlaga poate sa stea in doua picioare si sa se apere. Daca nu poate, cade. Deocamdata dumneata inca nu ai postat mult pe Hermeneia dar din punctul meu de vedere nu prea au depasit nivelul mediocru textele. Vom vedea ce va urma. In ce priveste modul cum functioneaza Hermeneia sau ce criterii are parerea mea este ca deocamdata nu te-am intrebat ce parere ai si deci probabil ca nu ne intereseaza. Cind ne va interesa te asigur ca am sa te intreb personal. Asa cum am facut-o cu altii. Dar deocamdata nu. Asa ca banuiesc ca iti dai seama ca e polticos sa le pastrezi pentru tine. Asa cum functioneaza Hermeneia si principiile pe care le are in prezent cred ca este destul de bine si printre altele realitatea o confirma.
pentru textul : a catedralei grea singurătate detot cu respect:
pentru textul : aşteptându-l pe fram denu ti se pare ca repeti niste clisee de doi lei, si poezia, astfel, dispare in ... cu liftul?
E un alt stil, un stil care se pare că te prinde.
Am crezut că după versul, „ceva mai vechi şi dulceag ca sângele meu”, nu mai urmează nimic... E o ruptură acolo, chiar dacă spre final revii cu unele idei. Finalul e bun.
Cred că acesta este stilul în care te-ai putea perfecta :)
PS. Apropo de discuțiile personale, de expunerea problemelor personale, cred că e bine să fim mai reținuți. Nu ajută nimănui, dimpotrivă!
Și mie îmi place haiku-ul! Redă excelent starea de sărăcie, de disconfort (păduchii și CD-ul zgâriat), dar și puterea de a trece peste toate încercând să avem mici bucurii. Continuă!
pentru textul : cerşind milă păduchilor deMi-au placut formulari de genul "ploi albe /de parcă în cer au crăpat oalele cu lapte", "a intrat să pună masă și leagăn pentru prunci" insa e mult, poate prea mult, balast... parerea mea este ca esti nehotarata intre a scrie proza si poezie. Nu-i bai, acum in genul numit poezie incap multe atat la nivel formal cat si pe partea de continut insa un construct din acesta diluat tinde sa devina neconvingator.
pentru textul : interviu deunele imagini, ca cea cu tălpile, sunt foarte reușite, dar per total îmi pare mult prea aglomerat, prea poezie
pentru textul : după o cană cu rouă de"Ce m-a dezechilibrat e că aţi intrat în bordeiul meu fără să bateţi la zdreanţa de la intrare, cu gumarii plini de rahat"
D-le Dinu (şi dacă tot suntem la domnit, vă reamintesc că numele proprii se scriu cu majusculă. Altfel, la fel de bine în loc de "adriane" aţi putea să scrieţi "mocofane", sau orice altceva de prin zonă) nu înţeleg de ce trebuie să(-mi) răspundeţi ca la uşa grajdului... Şi nici măcar nu e a suta oară. Vă rog să vă recalibraţi vocabularul şi să-mi citiţi comentariile mai puţin încrâncenat... poate veţi descoperi şi nişte soare printre pete.
pentru textul : Midnight taboo defragmentul "cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul/din cortul adormiților gutui..." este din "Luna în câmp" de Nichita Stănescu.
pentru textul : mâna ta stângă deSchimbă ceva la regulament...sau citeşte doar textul Virgil! Cu prietenie.
pentru textul : Întoarcerea toamnei dePagini