e ceva ce imi place aici. poate naturaletea , poate simplitatea textului. e ca respiratia. nu stiu daca e un poem, dar exista poezie aici. mi-a placut!
e ok prima obsevație. s-a rezolvat!
cu a doua: eu cred că literatura este plină de generalizări, uneori îmi pare rău că doi oameni
poartă același nume. în fond, unicatul, originalul este căutat. iar specificând apropii cititorul de tine.
salut reintoarcerea Ioanei mele :-) la scris. un text-vartej care m-a prins, tine-o tot asa, Ioano! Re. scriitura: sa nu vomez, sau sa nu vomit, e chestiune de pudibonderie, de fapt e cheia... taiem in carne vie sau facem un gratar la iarba verde. Andu
o chestie foarte reusita mi se pare alegerea numelor personajelor. doar ca personajele in sine nu mi se par destul individualizate mai sunt sclipiri interesante ici-colo, insa cred ca puteai concentra ideile intr-un text mai mic si mai profund (ma refer la toata piesa, ca am citit-o in intregime) in plus, vad idei filosofice diferite in discursul acelorasi personaje, ceea ce arata ca n-au o scara de valori ori o personalitate atat de bine definita
multumesc. pentru observatii. ai dreptate, si eu am avut o retinere cind am scris asa. probabil am simtit nevoia de a sublinia posesivul intr-un mod care se potriveste mai degraba cu comunicarea orala decit cu cea scrisa.
Reiau: Dacă (virgulă) conștiința este reflexia „Fiintei Pure” în om, ar rezulta că nu îmbogățirea sa este necesară, ci păstrarea la capacitățile sale plenare; dar să admitem că autorul își definește conștiința din alt unghi. Ceea ce mă uimește, însă, în citatul de mai sus, este fraza pe care am marcat-o cu bold. Mai precis: a afirma că un maestru (dați-mi voie să folosesc acest termen) pune înaintea credinței , văzul ( deci o formă de percepție senzorială) și că o folosește drept argument superior deducției , punând, deci, cunosterea rațională înaintea celei intelectuale, mi se pare greu de crezut. Și încă: faptul că acestui Vultur i se conferă, astfel, corporalitate, fiind coborât din rândul manifestării informale, (superioare) în rândul manifestării grosiere, mă pune iarăși pe gânduri și mă determină să nu-i mai acord nici urmă de credibilitate lui Castaneda. Tendința asta, de a trage în jos tot ceea ce depășește întinderile percepției noastre senzoriale, de a materializa tot ceea ce aparține celei de "a doua naturi", este proprie New Age-ului, într-adevăr, dar nu unui maestru spiritual al unei tradiții autentice, acesta din urmă având pe deplin (sau trebuind să aibe) conștiința caracterului iluzoriu ce este propriu „umbrelor” (ca să recurg la un limbaj deja consacrat). Ajung la punctul 7 al expunerii dumneavoastră, și văd că Vulturul (Zburatorul) primește, întrucâtva, o identitate asemănătoare cu ceea ce Guenon (iarăși, știu...) numea „Demiurgul”. pe care (aici este un aspect interesant și care poate naște contrarietate), el în consideră, în același timp, Satan! Citez: "...în realitate Demiurgul nu este o putere exterioară omului; el nu e în principiu decât voința omului în măsura în care realizează distinctia dintre Bine și Rău. Dar apoi, limitat la calitatea de ființă individuală prin această voință, omul o consideră că pe ceva din afara lui, ea devenind astfel distinctă de el; mai mult, cum ea se opune eforturilor de a ieși din domeniul în care singur s-a închis, omul o numește ca pe o putere ostilă, numind-o Satan sau Adversarul. Se remarcă, de altfel, că acest adversar, pe care noi înșine îl creăm în fiecare clipă (deoarece acest lucru nu poate fi considerat ca având loc în timp determinat), acest Adversar, spunem noi, nu esta rău în sine, ci e doar ansamblul a ceea ce ne e contrar. " Știu că fragmentul acesta, scos din context, poate să pară puțin ciudat, dar am riscat; este parte din articolul Demiurgul, publicat în volumul cu același nume la ed. Herald, în 2005. Și am riscat pentru că, dacă vom compara cele două puncte de vedere, cel al lui Guenon și cel al toltecilor, asa cum e prezentat de Castaneda, similitudinile sunt clare. ("Disciplină face ca mantaua luminoasă a conștientizării să nu mai fie pe gustul zburătorului. El este astfel bulversat. Probabil că o manta luminoasă a conștientizării pe care să nu o poată devora scăpa sistemului lor de cunoaștere. După momentul de bulversare, nu mai au altă soluție dec_t să pună punct faptelor lor nefaste. Dacă un timp animalul de pradă nu ne mai devorează mantaua luminoasă a conștientizării, această va continuă să crească. Dacă imbracam mintea zburătorului cu tăcerea interioară, ") Mi s-ar fi părut interesantă o mai amplă tratare a acestei „taceri interioare”; nu știu dacă a omis-o Castaneda sau dvs. ați ales să nu vă opriți mai mult asupra ei, însă eu consider că merita toată atenția și că este o treaptă de maximă inportanta a inițierii, nu numai la amerindieni. Mă refer la echilibru pe care ea îl implică între cele trei părți ale ființei umane (corp, suflet, spirit), la legătura ei cu misterele din tradiția elenistică, la raportul dintre tăcere și Verbul Nerostit (Logosul Nemanifestat), șamd. În concluzie, dvs. ne întrebați: :” Este substanțială contribuția lui Castaneda la transmiterea și dezvoltarea tradiției vrăjitorilor-luptători-Maeștrii tolteci, fără a schimba însă invarianții săi de bază?” Tot în concluzie, va întreb și eu: dspre ce „dezvoltare” vorbiți?! iar transmiterea, către cine? și, mai ales, pentru ce? și, mai ales, chiar nu a schimbat nimic, transmițând niște noțiuni pe care nu am certitudinea că le-a înțeles (sau care poate că nu i-au fost încredințate) până în miezul lor?
vino cu toate literele în sângele meu spune-mi dragostea asta are miros de toamnă așează-ți mâinile peste mâinile mele să caligrafiem nașterea dragul meu dragostea nu se oprește se învârte pe glob iar noi avem punctul nostru deschidem peretele pământului de tavanele sudului suspendăm semnele inimii. să nu rătăcim vino cu toate literele în sângele meu să mergem. te simt odată cu respirația te îmbrățișez silabă cu silabă. Era dificil să spun ce aș modifica, am rescris în tușă fină poezia, cu mâinile mele, peste mâinile tale, iertare să îmi fie dacă am caligrafiat în alte nuanțe. Ela
Ce găsesc deosebit în acest text este gama lirică propusă în acordurile unei toamne inefabile, ceremoniile propriei sale religii între făptuire și contemplație: "și nici “te-iubesc e numele meu” și nici asta nici să ne facem că plouă și va ploua și dacă tot plouă pune mâna pe sânul meu, domine do, și apasă"
Cui îi place să fie pus într-un insectar?! Dar aste-i treaba criticilor – scriitori rataţi ca să-i „înţeleagă” pe cei de pe urma cărora trăiesc, fără a pricepe (fie vorba între noi) mare lucru. Nefericirea e că nici scriitorii nu pot „trăi” fără critici. Chiar şi atunci când au fost puşi în zisul insectar din care viaţa a dipărut.
Cred că mai e nevoie să ne întoarcem, din cȃnd în cȃnd, la «origini». Fără a deveni «protocroniști» păgubitori. Ca de exemplu, că noi eram «creștini» îmcinte să fim cteștini sau alte aiureli și mai și de genul acesta. Dompotrivă, «originile» de care aminteam comunică, se pare, osmotic cu ale altora de pe alte meleaguri.
Adriana, am corectat "le afaceri"; "se desculta" e o formulare neliterara, dar care mi-e draga. "excepțiile confirmă regula" introduce versul umator "personal îmi place aia de trei compusă", deci exista o sustinere (nu neaparat una care sa scoata scrierea din banal) ambele secvente sunt scrise dintr-o rasuflare; nu le-am prelucrat pentru ca transmit o stare a momentelor respective, chiar daca nu sunt poezii; totusi titlul anunta citiorul ca scrierea se vrea o secventa banala a unei zile oarecare. multam' pentru comentariu si intentie.
Un efort deosebit pentru a promova fapte și acte de cultură la un nivel cît mai înalt și care merită a fi salutat. În privința recidivei aș avea unele obiecțiuni: - în primul rînd, aș face o distincție între personjul malefic Aranca și distinsa doamnă Marina Nicolaev; - în al doilea rînd, aș avea în vedere faptul că atunci cînd sînt supuși unui efort prelungit terminațiile nervoase ale unui artist se întîmplă să se lungească, și artiștii au fibre mai sensibile decît orice altă categorie, să zicem așa, socială; - în al treilea rînd, aș avea o obiecțiune de natură absolută subiectivă (acuma nu că Aranca ar fi prietena mea cea mai bună) dar fără dumneaei, n-are niciun farmec!
Un titlu reluat in text cu o imagina interesanta, usor amuzanta. Imi place ideea pomului decupat din fereastra. Cred ca trecerea spre lupul flamand nu este benefica textului. Personal, vad textul fara "din camera copilului" sau "sunt un lup flamand". Finalul creste intensitatea si imi pare bine construit. Daca mi se permite o formulare... eu l-as vedea astfel: " liniștea e o inimă lipită pe ușă uneori treci prin ea spre pomul decupat din fereastră strigătul meu se oprește pe un perete apoi traversează strada pe la colț când Dumnezeu e pe partea cealaltă înghit întunericul ca pe-o rană inima mea se face confeti îți îmbracă trupul înainte să-l pietrifice " Ialin
Legat de "c-un/cu-n", pe intuiţia analogică m-am bazat şi eu. Plus de asta, mi se pare absurd să cadă/dispară al doilea sunet/"u", în loc de primul [cu(1) u(2)n], mai ales când, aşa cum observaţi şi d-voastră, în mai toate cazurile asemănătoare (spre exemplu - "m-ai"), primul sunet este cel care pică. Mergând mai departe de intuiţie, aş spune că, din perspectiva importanţei semanticii, articolul nehotărât trebuie să rămâna neatins, în detrimentul prepoziţiei. Sper să nu mă îşsel prea tare...
Despre "mult"/Nichita/caracter liric - eu dădeam acel exemplu numai şi numai pentru evidenţa lexicală, nu pentru una contextuală. Aveţi dreptate, este evidentă deosebirea lirică. Ei, vedeţi că lirismul nu se reduce la cuvinte? :).
Gândindu-mă, acum, la "cantitativ", recitind versul, da, se poate să nu fie extraordinar de poetic, dar nici apoetic nu este, fie numai şi din materia cantităţii - vânăt, nu cartofi, flori ori alte chestii. Oricum, ce ţin musai să subliniez este: pentru a nu mă judeca greşit pe viitor, eu foloesc de foarte multe ori prozaismul ca un instrument liric intrinsec, pentru a sublinia, prin efect, unele tuşe metaforice, pentru evitarea preţiozităţii şi a patetismului; la fel şi discursul liric - îl alternez cu cel denotativ, comun/banal. Ok, nu a fost cazul acum, în "e mult vânăt". Aici, se pare, e doar un rateu.
mda e clar ti-ai scris testamentul:) un text slab, cred ca mai ai de lucrat parerea mea e ca ar trebui sa mai urci nitel treptele literaturii cu vreo suta de ani (sau poate chiar mai mult) textul de fata poate fi considerat un exercitiu de incepator, important e sa nu stagnezi, iti prevad un viitor roz:) "a copiat poezia, pictura și sculptura" - nu respecta lungimea versurilor si nici ritmul "au luat porunca sfântă, în suflet să o poarte," - "lu-at" -impartirea corecta in silabe si rima: "De remarcat că atunci când rimele aparțin unor clase morfologice diferite, poezia pare mai bogată, mai îndelung rafinată, opusul fiind tendința versului popular de a folosi în rime cuvinte din aceeași clasă morfologică." Monica Manolachi cu respect Ion Nimerencu
Mă bucur! Iata cum intr-o singură săptămâna lansez o carte la Brăila şi particip la un cenaclu în Iasi, via California :D Abia aştept! Sper ca tehnica şi Cerul să conspire pentru ca totul să fie ok. Succes!
Remarc acest poem în fața căruia nu știu dacă pot ridica mâinile a rugăciune sau a liniște. Dar că nu mi se par potrivite cuvântul "brichetă" și nici finalul cu "după tine".
Oriana, multumesc pentru observatiile aduse textului meu,imi permit sa postez cu placere, varianta sugerata.
Ma bucur sa am un semn de la dvs.
Cu simpatie,
Iuri.
Îmi pare bine că poezia mea ţi se pare aparte faţă de altele Silvia. Pierrot este simbolul clovnului trist, păcălit sau bajocorit de alţii dar care îşi păstrează inima curată. Am scris ultimul vers din prima strofă deoarece, conform unor surse, costumul tradiţional alb cu puţin negru al lui Pierrot poate avea o căciulă sau vreun fel de pălărie neagră. Cât despre cântec, mi-am amintit de el după ce am scris poezia şi am considerat că e o bună ilustrare.
Andu, faptul că acest haiku nu îţi sugerează nimic ţie nu înseamnă că este lipsit de valenţe artistice. Este adevărat că e un simplu fapt de observaţie din dormitorul meu, unde ţin cutii de puzzle pe dulap. Dar dacă de gândeşti mai bine puzzle înseamnă compunere şi descompunere, fapte evident legate de somnul superficial. Tresăriri apar mai ales la începutul somnului. Lumea e descompusă în vise.
Dar cel mai important lucru, pe care îl ştiai şi tu, este că poezia nu este fotografie sau hiperrealism decât arar. Experienţele oamenilor diferă şi nu este obligatoriu ca poezia să fie expresia unei trăiri sau cunoaşteri universale. Haiku-ul nu este nici el o formă de demagogie sau ceva absolut universal care să fie pe placul sau înţelesul oricui. Nu este oratorie. Ce poezie ar mai fi poezie dacă toţi ar avea aceeaşi experienţă, dacă toţi ar înţelege sau dacă poetul şi-ar explica poeziile?
Şi ce legătură are lex-ul tău cu poezia mea? Te crezi mare magistrat sau tribun al poporului? Declami tu despre valoarea haiku-ului meu? Sincer, nu prea te înţeleg.
tie e redundant sa-ti dau eu! penita, asa cum mi se pare aiurea sa dau si altora de pe aici. e pentru a remarca titlu in combinatie cu versurile alea doua, ansamblul ala mi s-a parut cumva foarte fin, chiar daca e posibil sa fie un amestec din vulnerabilitatea calcaiului meu si o intamplare. :o)
Ai doar doi stâlpi pe care poți susține poemul: "într-o mână norocul / în alta nebunia" și "așa că îmi iau cuvintele toate și le fac pod peste mine". Scutură frunzele uscate: "scrijelește", "genunchii" (de două ori), "șuier", "sâsâind", "nenuntită", "încâlceala", "cântec" și găsește tu crengile uscate (ca, de exemplu, "să pot să vorbesc" - mult mai armonic ar fi "să pot vorbi"). Ideea e bună, însă mai e ceva de lucru pe text.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
e ceva ce imi place aici. poate naturaletea , poate simplitatea textului. e ca respiratia. nu stiu daca e un poem, dar exista poezie aici. mi-a placut!
pentru textul : Respirator dee ok prima obsevație. s-a rezolvat!
cu a doua: eu cred că literatura este plină de generalizări, uneori îmi pare rău că doi oameni
poartă același nume. în fond, unicatul, originalul este căutat. iar specificând apropii cititorul de tine.
mulțumesc!
pentru textul : once upon a time in springland desalut reintoarcerea Ioanei mele :-) la scris. un text-vartej care m-a prins, tine-o tot asa, Ioano! Re. scriitura: sa nu vomez, sau sa nu vomit, e chestiune de pudibonderie, de fapt e cheia... taiem in carne vie sau facem un gratar la iarba verde. Andu
pentru textul : repetentă deMulţumesc de popas...Aşa scrie un poet liric când (mai poate) face haz de necaz :))
pentru textul : Motanul încercuit desi iti multumesc pentru asta.
pentru textul : singura piele deo chestie foarte reusita mi se pare alegerea numelor personajelor. doar ca personajele in sine nu mi se par destul individualizate mai sunt sclipiri interesante ici-colo, insa cred ca puteai concentra ideile intr-un text mai mic si mai profund (ma refer la toata piesa, ca am citit-o in intregime) in plus, vad idei filosofice diferite in discursul acelorasi personaje, ceea ce arata ca n-au o scara de valori ori o personalitate atat de bine definita
pentru textul : Cruciada nebunilor deMarina, îți mulțumesc de trecere și pentru apreciere, mă bucur că ți-a plăcut poemul. Te mai aștept
pentru textul : Singur demultumesc. pentru observatii. ai dreptate, si eu am avut o retinere cind am scris asa. probabil am simtit nevoia de a sublinia posesivul intr-un mod care se potriveste mai degraba cu comunicarea orala decit cu cea scrisa.
pentru textul : sequoia II deerr:"vom uita cum am înfruntat(laudabil) nametii"...
pentru textul : Entropia unei seri de poezie. Virtualia XII. deReiau: Dacă (virgulă) conștiința este reflexia „Fiintei Pure” în om, ar rezulta că nu îmbogățirea sa este necesară, ci păstrarea la capacitățile sale plenare; dar să admitem că autorul își definește conștiința din alt unghi. Ceea ce mă uimește, însă, în citatul de mai sus, este fraza pe care am marcat-o cu bold. Mai precis: a afirma că un maestru (dați-mi voie să folosesc acest termen) pune înaintea credinței , văzul ( deci o formă de percepție senzorială) și că o folosește drept argument superior deducției , punând, deci, cunosterea rațională înaintea celei intelectuale, mi se pare greu de crezut. Și încă: faptul că acestui Vultur i se conferă, astfel, corporalitate, fiind coborât din rândul manifestării informale, (superioare) în rândul manifestării grosiere, mă pune iarăși pe gânduri și mă determină să nu-i mai acord nici urmă de credibilitate lui Castaneda. Tendința asta, de a trage în jos tot ceea ce depășește întinderile percepției noastre senzoriale, de a materializa tot ceea ce aparține celei de "a doua naturi", este proprie New Age-ului, într-adevăr, dar nu unui maestru spiritual al unei tradiții autentice, acesta din urmă având pe deplin (sau trebuind să aibe) conștiința caracterului iluzoriu ce este propriu „umbrelor” (ca să recurg la un limbaj deja consacrat). Ajung la punctul 7 al expunerii dumneavoastră, și văd că Vulturul (Zburatorul) primește, întrucâtva, o identitate asemănătoare cu ceea ce Guenon (iarăși, știu...) numea „Demiurgul”. pe care (aici este un aspect interesant și care poate naște contrarietate), el în consideră, în același timp, Satan! Citez: "...în realitate Demiurgul nu este o putere exterioară omului; el nu e în principiu decât voința omului în măsura în care realizează distinctia dintre Bine și Rău. Dar apoi, limitat la calitatea de ființă individuală prin această voință, omul o consideră că pe ceva din afara lui, ea devenind astfel distinctă de el; mai mult, cum ea se opune eforturilor de a ieși din domeniul în care singur s-a închis, omul o numește ca pe o putere ostilă, numind-o Satan sau Adversarul. Se remarcă, de altfel, că acest adversar, pe care noi înșine îl creăm în fiecare clipă (deoarece acest lucru nu poate fi considerat ca având loc în timp determinat), acest Adversar, spunem noi, nu esta rău în sine, ci e doar ansamblul a ceea ce ne e contrar. " Știu că fragmentul acesta, scos din context, poate să pară puțin ciudat, dar am riscat; este parte din articolul Demiurgul, publicat în volumul cu același nume la ed. Herald, în 2005. Și am riscat pentru că, dacă vom compara cele două puncte de vedere, cel al lui Guenon și cel al toltecilor, asa cum e prezentat de Castaneda, similitudinile sunt clare. ("Disciplină face ca mantaua luminoasă a conștientizării să nu mai fie pe gustul zburătorului. El este astfel bulversat. Probabil că o manta luminoasă a conștientizării pe care să nu o poată devora scăpa sistemului lor de cunoaștere. După momentul de bulversare, nu mai au altă soluție dec_t să pună punct faptelor lor nefaste. Dacă un timp animalul de pradă nu ne mai devorează mantaua luminoasă a conștientizării, această va continuă să crească. Dacă imbracam mintea zburătorului cu tăcerea interioară, ") Mi s-ar fi părut interesantă o mai amplă tratare a acestei „taceri interioare”; nu știu dacă a omis-o Castaneda sau dvs. ați ales să nu vă opriți mai mult asupra ei, însă eu consider că merita toată atenția și că este o treaptă de maximă inportanta a inițierii, nu numai la amerindieni. Mă refer la echilibru pe care ea îl implică între cele trei părți ale ființei umane (corp, suflet, spirit), la legătura ei cu misterele din tradiția elenistică, la raportul dintre tăcere și Verbul Nerostit (Logosul Nemanifestat), șamd. În concluzie, dvs. ne întrebați: :” Este substanțială contribuția lui Castaneda la transmiterea și dezvoltarea tradiției vrăjitorilor-luptători-Maeștrii tolteci, fără a schimba însă invarianții săi de bază?” Tot în concluzie, va întreb și eu: dspre ce „dezvoltare” vorbiți?! iar transmiterea, către cine? și, mai ales, pentru ce? și, mai ales, chiar nu a schimbat nimic, transmițând niște noțiuni pe care nu am certitudinea că le-a înțeles (sau care poate că nu i-au fost încredințate) până în miezul lor?
pentru textul : (1) Până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții [și îngerii]. Azi, «Vrăjitorii tolteci» devino cu toate literele în sângele meu spune-mi dragostea asta are miros de toamnă așează-ți mâinile peste mâinile mele să caligrafiem nașterea dragul meu dragostea nu se oprește se învârte pe glob iar noi avem punctul nostru deschidem peretele pământului de tavanele sudului suspendăm semnele inimii. să nu rătăcim vino cu toate literele în sângele meu să mergem. te simt odată cu respirația te îmbrățișez silabă cu silabă. Era dificil să spun ce aș modifica, am rescris în tușă fină poezia, cu mâinile mele, peste mâinile tale, iertare să îmi fie dacă am caligrafiat în alte nuanțe. Ela
pentru textul : Peste mâinile mele deCe găsesc deosebit în acest text este gama lirică propusă în acordurile unei toamne inefabile, ceremoniile propriei sale religii între făptuire și contemplație: "și nici “te-iubesc e numele meu” și nici asta nici să ne facem că plouă și va ploua și dacă tot plouă pune mâna pe sânul meu, domine do, și apasă"
pentru textul : arca lui do deDa,
Cui îi place să fie pus într-un insectar?! Dar aste-i treaba criticilor – scriitori rataţi ca să-i „înţeleagă” pe cei de pe urma cărora trăiesc, fără a pricepe (fie vorba între noi) mare lucru. Nefericirea e că nici scriitorii nu pot „trăi” fără critici. Chiar şi atunci când au fost puşi în zisul insectar din care viaţa a dipărut.
pentru textul : Manifeste (3) – Manifest of Vorticism (Erza Pound) deCred că mai e nevoie să ne întoarcem, din cȃnd în cȃnd, la «origini». Fără a deveni «protocroniști» păgubitori. Ca de exemplu, că noi eram «creștini» îmcinte să fim cteștini sau alte aiureli și mai și de genul acesta. Dompotrivă, «originile» de care aminteam comunică, se pare, osmotic cu ale altora de pe alte meleaguri.
pentru textul : Noapte-zi de cer cu lună deAdriana, am corectat "le afaceri"; "se desculta" e o formulare neliterara, dar care mi-e draga. "excepțiile confirmă regula" introduce versul umator "personal îmi place aia de trei compusă", deci exista o sustinere (nu neaparat una care sa scoata scrierea din banal) ambele secvente sunt scrise dintr-o rasuflare; nu le-am prelucrat pentru ca transmit o stare a momentelor respective, chiar daca nu sunt poezii; totusi titlul anunta citiorul ca scrierea se vrea o secventa banala a unei zile oarecare. multam' pentru comentariu si intentie.
pentru textul : cotidian deUn efort deosebit pentru a promova fapte și acte de cultură la un nivel cît mai înalt și care merită a fi salutat. În privința recidivei aș avea unele obiecțiuni: - în primul rînd, aș face o distincție între personjul malefic Aranca și distinsa doamnă Marina Nicolaev; - în al doilea rînd, aș avea în vedere faptul că atunci cînd sînt supuși unui efort prelungit terminațiile nervoase ale unui artist se întîmplă să se lungească, și artiștii au fibre mai sensibile decît orice altă categorie, să zicem așa, socială; - în al treilea rînd, aș avea o obiecțiune de natură absolută subiectivă (acuma nu că Aranca ar fi prietena mea cea mai bună) dar fără dumneaei, n-are niciun farmec!
pentru textul : Apariție editorială 2007 – „În vizită la Ussais” de Adrian Graunfels deacum am gasit poezia asta, ajunsa, printr-o fericita intamplare, pe prima pagina. si prima strofa m-a fascinat. surrealista cu totul.
pentru textul : catedrală pe șine deUn titlu reluat in text cu o imagina interesanta, usor amuzanta. Imi place ideea pomului decupat din fereastra. Cred ca trecerea spre lupul flamand nu este benefica textului. Personal, vad textul fara "din camera copilului" sau "sunt un lup flamand". Finalul creste intensitatea si imi pare bine construit. Daca mi se permite o formulare... eu l-as vedea astfel: " liniștea e o inimă lipită pe ușă uneori treci prin ea spre pomul decupat din fereastră strigătul meu se oprește pe un perete apoi traversează strada pe la colț când Dumnezeu e pe partea cealaltă înghit întunericul ca pe-o rană inima mea se face confeti îți îmbracă trupul înainte să-l pietrifice " Ialin
pentru textul : Inima mea se face confeti deLegat de "c-un/cu-n", pe intuiţia analogică m-am bazat şi eu. Plus de asta, mi se pare absurd să cadă/dispară al doilea sunet/"u", în loc de primul [cu(1) u(2)n], mai ales când, aşa cum observaţi şi d-voastră, în mai toate cazurile asemănătoare (spre exemplu - "m-ai"), primul sunet este cel care pică. Mergând mai departe de intuiţie, aş spune că, din perspectiva importanţei semanticii, articolul nehotărât trebuie să rămâna neatins, în detrimentul prepoziţiei. Sper să nu mă îşsel prea tare...
Despre "mult"/Nichita/caracter liric - eu dădeam acel exemplu numai şi numai pentru evidenţa lexicală, nu pentru una contextuală. Aveţi dreptate, este evidentă deosebirea lirică. Ei, vedeţi că lirismul nu se reduce la cuvinte? :).
Gândindu-mă, acum, la "cantitativ", recitind versul, da, se poate să nu fie extraordinar de poetic, dar nici apoetic nu este, fie numai şi din materia cantităţii - vânăt, nu cartofi, flori ori alte chestii. Oricum, ce ţin musai să subliniez este: pentru a nu mă judeca greşit pe viitor, eu foloesc de foarte multe ori prozaismul ca un instrument liric intrinsec, pentru a sublinia, prin efect, unele tuşe metaforice, pentru evitarea preţiozităţii şi a patetismului; la fel şi discursul liric - îl alternez cu cel denotativ, comun/banal. Ok, nu a fost cazul acum, în "e mult vânăt". Aici, se pare, e doar un rateu.
Mulţumesc pentru revenire.
pentru textul : Cerneluri demda e clar ti-ai scris testamentul:) un text slab, cred ca mai ai de lucrat parerea mea e ca ar trebui sa mai urci nitel treptele literaturii cu vreo suta de ani (sau poate chiar mai mult) textul de fata poate fi considerat un exercitiu de incepator, important e sa nu stagnezi, iti prevad un viitor roz:) "a copiat poezia, pictura și sculptura" - nu respecta lungimea versurilor si nici ritmul "au luat porunca sfântă, în suflet să o poarte," - "lu-at" -impartirea corecta in silabe si rima: "De remarcat că atunci când rimele aparțin unor clase morfologice diferite, poezia pare mai bogată, mai îndelung rafinată, opusul fiind tendința versului popular de a folosi în rime cuvinte din aceeași clasă morfologică." Monica Manolachi cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : ... și au numit-o carte deMă bucur! Iata cum intr-o singură săptămâna lansez o carte la Brăila şi particip la un cenaclu în Iasi, via California :D Abia aştept! Sper ca tehnica şi Cerul să conspire pentru ca totul să fie ok. Succes!
pentru textul : Virtualia XII - Live Online pe Hermeneia.com - anunț important dem-am hotarit sa incep sa raspund la comentarii, multumesc de trecere si apreciere
pentru textul : dimineți gri deRemarc acest poem în fața căruia nu știu dacă pot ridica mâinile a rugăciune sau a liniște. Dar că nu mi se par potrivite cuvântul "brichetă" și nici finalul cu "după tine".
pentru textul : Bonsai deOriana, multumesc pentru observatiile aduse textului meu,imi permit sa postez cu placere, varianta sugerata.
pentru textul : Bicicleta deMa bucur sa am un semn de la dvs.
Cu simpatie,
Iuri.
Îmi pare bine că poezia mea ţi se pare aparte faţă de altele Silvia. Pierrot este simbolul clovnului trist, păcălit sau bajocorit de alţii dar care îşi păstrează inima curată. Am scris ultimul vers din prima strofă deoarece, conform unor surse, costumul tradiţional alb cu puţin negru al lui Pierrot poate avea o căciulă sau vreun fel de pălărie neagră. Cât despre cântec, mi-am amintit de el după ce am scris poezia şi am considerat că e o bună ilustrare.
pentru textul : piatră de var deAndu, faptul că acest haiku nu îţi sugerează nimic ţie nu înseamnă că este lipsit de valenţe artistice. Este adevărat că e un simplu fapt de observaţie din dormitorul meu, unde ţin cutii de puzzle pe dulap. Dar dacă de gândeşti mai bine puzzle înseamnă compunere şi descompunere, fapte evident legate de somnul superficial. Tresăriri apar mai ales la începutul somnului. Lumea e descompusă în vise.
pentru textul : Haiku deDar cel mai important lucru, pe care îl ştiai şi tu, este că poezia nu este fotografie sau hiperrealism decât arar. Experienţele oamenilor diferă şi nu este obligatoriu ca poezia să fie expresia unei trăiri sau cunoaşteri universale. Haiku-ul nu este nici el o formă de demagogie sau ceva absolut universal care să fie pe placul sau înţelesul oricui. Nu este oratorie. Ce poezie ar mai fi poezie dacă toţi ar avea aceeaşi experienţă, dacă toţi ar înţelege sau dacă poetul şi-ar explica poeziile?
Şi ce legătură are lex-ul tău cu poezia mea? Te crezi mare magistrat sau tribun al poporului? Declami tu despre valoarea haiku-ului meu? Sincer, nu prea te înţeleg.
tie e redundant sa-ti dau eu! penita, asa cum mi se pare aiurea sa dau si altora de pe aici. e pentru a remarca titlu in combinatie cu versurile alea doua, ansamblul ala mi s-a parut cumva foarte fin, chiar daca e posibil sa fie un amestec din vulnerabilitatea calcaiului meu si o intamplare. :o)
pentru textul : porumbeii și ninsorile știu deAi doar doi stâlpi pe care poți susține poemul: "într-o mână norocul / în alta nebunia" și "așa că îmi iau cuvintele toate și le fac pod peste mine". Scutură frunzele uscate: "scrijelește", "genunchii" (de două ori), "șuier", "sâsâind", "nenuntită", "încâlceala", "cântec" și găsește tu crengile uscate (ca, de exemplu, "să pot să vorbesc" - mult mai armonic ar fi "să pot vorbi"). Ideea e bună, însă mai e ceva de lucru pe text.
pentru textul : Gena balanței deca de obicei, ideea e de marca:) poate as spune altfel primul vers. poate nu, ca nu am incercat:) mi-a placut. multam!
pentru textul : de albastru de adânc de muze deElena, pentru această apropiere.
toate cele bune în prag de sărbători!
pentru textul : aspacardin sau nopţi nedormite dePagini