Ce frumos te contrazice acest poem! :)
Am recitit cu drag și spun la fel: nu ești ,,poet”, ești poezie. Nu spun cuvinte mari. Uite cum eul liric te trădează :) Da, Adriana, e un poem în care identitatea e clar oglindită. Ideile curg lin precum lumina. Zbaterea poetului, cântul lui, odihna în cuvânt, sunt surprinse în toată înflorirea lor. Remarc versurile:
,, sunt numai un ciob de oglindă
care-ncearcă să taie cuvântul
mărunt.
un liliac închis în candelabru.
un cântec pe care copilul din mine
îl mai murmură-n somn…” Metafore, definiţii poetice, declinări ale eului poetic.
Finalul are o durere prevestită de ultimele versuri din prima parte. Aici titlul are nu doar un punct de sprijin, ci o întreagă platform. Lumina dinaintea vederii…și de după ea…ferice de cel ce o are.
Ultimele două versuri îmi accentuează starea de meditaţie, de introspecţie:
,, eu sunt doar o chemare
înspre alt început”. Mulţumesc, Adriana, pentru această lecţie de viaţă… si de poezie! Evidenţiez cu bucurie acest poem.

Foarte bun interviul, Florin! Pentru că ai început cu o întrebare inedită, un adevărat motor pentru acest dialog din care transpar idei deosebite. Ca aceea a culturii făcute de filozofi, nu de critici și istorici literari cum este a noastră. Viorel Cernica a atins aproape toate punctele nevralgice ale filozofiei românești (Blaga și Camil Petrescu au fost favoriții mei dintotdeauna, dar trebuie să recunosc că are dreptate în privința tipului de filozofie pe care aceștia au făcut-o sau nu ). Viorel Cernica e un filozof interesant, iar tu l-ai provocat în acest fascinant duel ideal. Mulțumiri!

mă bucură mult cuvintele voastre, mai ales că ele vin după o perioadă de ”„tăceri mai lungi” (cum bine zici, Adrian) - nu neapărat autoimpuse, ci mai degradă pricinuite de împrejurări... :)

Daniela,

.....Se poate ca finalul să fie inestetic, dar nu e trântit. El sugerează bine ultima măsură a rătăcitorului (şi poate de aici factorul inestetic). Nu ştiu dacă e ceva prin text mai forţat decât procesul creativ o presupune. Dar nu bag mână-n foc.

Doina,

.....Mă bucur că ai developat câteva tuşe care poartă miza textului. Receptezi bine. Si nu mă refer doar la cazul acesta. O chestie doar:

"Şi vai de noi când rătăcim într-un om pustiit, cu suflet rece, plin de indifirenţă, plin de ură, de răzbunări, de amărăciuni, de injurii şi dispreţ, incapabil de iubire, de căldură, de hrănire spirituală a semenului său." - nu doar acest segment am vrut să-l acopăr.

Sebi,

.....Ştiu ce înseamnă "pleiadă", doar că eu o interpretasem altfel. Cred că îndrăgosteala de care vorbim se referă la îndrăgostitul de ceva, nu neapărat de cineva. Dar cred că e destul de pământean. Cred.

D-le Manolescu,

.....Între deconstrucţii, lupte şi încercări de aducere a non-poeziei către poezie, mai respirăm, mai aşteptăm, mai sperăm. Faptul că, văd, sunt un caz, nu mă supără, dar nici nu mă flatează cu asupra de măsură. Ce mă bucură e cititorul Gorun.

Vă mulţumesc tuturor pentru timp şi semne!

Din motive obiective, cenaclul se amână pentru 22 decembrie, ora 16.
Dacă reuşim să ne adunăm atunci, vom fi prima generaţie de poeţi post-apocaliptici :)

tot sucind această poză
ca trezit dintr-o hipnoză
de la păhărele (trei)
m-am făcut adânc yo hei

ia priviți voi dragii mei
fără Vlad am putea spune
că istoria pe bune
e o pajiște cu miei

poemul încântă prin comparațiile moderne și cotidiene din care se construiește. cât despre titlu și Iuda Trădătorul, cred că este o asociere inspirată, deși subtilă, foarte subtilă, a ideii de moarte cu aceea de trădare. cu toții acceptăm moartea ca un dat, dar, poate fi, așa cum spuneți, o trădare. nu înțelg de ce "înmiresmată".

dar oare, Marga, nu crezi că s-ar putea ca indigestia ta față de astfel de „eforturi de a scrie poezie scurtă” să își aibă obîrșia (sau aș putea spune patognomonia) în neinteresul către a descoperi mult în puține cuvinte, în nevoia ta de a te scălda într-o maree de cuvinte pentru a te simți satisfăcută. Și nu vreau să spun că asta ar fi neaparat ceva rău. Barocul și rococoul au avut (și au farmecul lor), chiar și logoreea douămistă. Dar oare nu există mister în tăcere? Sau farmec într-un singur cuvînt?... Mai ales dacă te oprești să te gîndești la el, cu adevărat.

..... iertare pt. typos

probabil. oricum, noi între noi ne putem da cu părerea. nu face rău nimănui. pun pariu că și clasicii la vremea lor, tot asta făceau:))

cam dificil sa numesti asa ceva haiku. iti recomand sa mai citesti despre asta.

Alma, ar trebui să încadrezi acest text la categoria Experiment/Colaj Poetic

Poeziile mele sunt, in mare parte, poeziile unui cautator, ale unui sceptic ce cauta raspunsuri la intrebari fundamentale. Acele intrebari inutile la care oricum nu se poate raspunde. Aceasta este cheia de citire a majoritatii textelor mele. Sunt o revoltata a conditiei umane. O neobosita interogativa.
In poezia de fata nu nucul este subiectul ci continuitatea. Este zadarnica? este reala ? stiu frunzele inainte de moarte ceva mai mult decat stim noi ?
Nucul este singuratatea celui ce se indoieste pana la capat.

"şi împăraţii fericiţi mai trăiesc şi acum
dacă nu au murit de mult..."
Si aici este o farama de indoiala, nu cumva au murit totusi in ciuda fericirii ? - exprimata cu sintagma obisnuita a sfarsitului basmelor.

Oricum, daca textul nu a fost receptionat in ideea lui, inseamna ca este slab.
Multumesc de observatii. Sunt binevenite. Am facut minime modificari, dar deocamdata nu am idei noi.
Il puteti rescrie, sunt chiar foarte curioasa.

Slab.Slab! Slab!! "Te simt aproape... Simt emotia in stomac Si un val prabusindu-se peste mine." ce bine ca ne-ai adus si noua la cunoastinta! "Te simt aproape... Te-am respirat inlauntrul fiintei mele, Dar acum simt ca ma sufoc!"...................si eu! "Ma simt... Te-am respirat... Te-am simtit..." cata simtire, Doamne! si cata fiziologie!