Nu cred că termiologia aleasă este una care să ridice bariere majore între enunțător și receptor, cel mult îl poate determina pe ultimul să-și completeze niște lacune, îl poate stimula să caute. Mă rog, asta o spune cineva care a făcut mici, mici pași spre fizica cuantică provocat de astfel de scrieri, și care este, totuși, tare departe de o cuprindere amplă a domeniului. (curajul semidoctului- sau nici măcar - nu-i așa, domnule profesor? :)...) Și totuși, eseul mi s-a părut incitant și, mai ales, extreme de sprinten redactat. Domnule Gorun, eu voi porni de aici: „Iar, ca să revenim la ceea ce ne interesează, PoMo nu vrea nici el, în ruptul capului, să renunțe la acest nivel «material». Și refuză cu încăpățânare să vadă că poate dincolo de acest suport ar mai putea exista «ceva» tot «real» deși nu în sensul «materialist» clasic. În schimb adoptă, chiar cu frenezie, lipsa predictibilității și o utilizează din plin; prin tot soiul de «inovații», care mai de care mai neașteptate și mai «originale» tocmai prin impredictibilitatea lor. În al doilea rând, PoMo fură și își însușește, cu totul deformat și deviant, pe ușa din dos, faptul că omul poate interveni dictând condițiile unei experiențe externe și reușește astfel să schimbe «lumea»; se ajunge la un individualism exacerbat. Care merge mână în mână cu nihilismul și absolutizarea supra-omului nietzschenian.” ...care mi-a amintit de ceea ce Thierry Magnin, în dubla sa calitate de doctor în teologie și fizică, numea „retragerea fundamentului cunoașterii.” Cu alte cuvinte, pe măsură ce înaintează cercetarea, cu atât se deplasează și limitele (aparente, de altfel) cunoașterii. În strânsă legătură cu incompletitudinea godeliana și , deci, cu statutul de contingență al omului față de complexitatea naturii...(aș spune „creației”, dar mi-e să nu deturnăm discuția spre altele). De unde rezultă o necesitate permanentă a omului de știință modern (și/sau post-modern) de a elabora în continuare enunțuri care să dea sens unor evidențe ce par, privite doar prin prisma rațiunii, un non-sens. Este, cum bine spuneați, reacția individului care simte nevoia să se apere în față alterității (prezența unui „celalat” simțit, dar intangibil și - mai ales - inexperimentabil!). Neputând încă accepta concretețea unei realități supra-sensibile, el încearcă să îi găsească „chipuri” în planul sensibilului, chiar dacă devine din ce în ce mai conștient de "statutul lor provizoriu" (Ladriere). Sau, altfel spus, el se simte încă mult mai confortabil într-o „realitate” conjuncturală, provizorie și de multe ori neo-pseudo-mitologică. Firește, se pot invocă rezultatele experiențelor, care ar avea autoritatea de a contrazice adjectivele de mai sus; deși tocmai acele rezultate vin să le confirme, dacă privim dinspre capătul celălalt. Și apoi, există experiențe care să acopere întregul câmp al realității, măcar într-un domeniu limitat? Există experiențe care să includă TOȚI subiecții ce ar putea alcătui un anumit plan al unei probleme date? Până la urmă, experimentul nu se constituie într-o infailibilă demonstrație, ci într-o încercare ce tinde să se apropie de un maxim al probabilității. „ Inteligența noastră are, în ordinea lucrurilor inteligibile, același rang că și corpul nostru în întinderea naturii”, spune Pascal. Probabil că, atunci când vom reuși să acceptăm asta, vom da adevărata ei măsură. Aștept continuarea despre „vidul ultraplin”...pentru că, ajungând acolo cu lectura, tresărisem spunându-mi și eu: „iata zero-ul metafizic!”. Se pare însă că invitații dvs. au niște reticențe în acest sens. Las și eu o peniță, „pentru că merită”...ca să parafrazez un minunat slogan publicitar. Mulțumiri pentru acest eseu absolut provocator.
Lucian, ai făcut o analiză magistrală a poemului.Este un punct de vedere foarte interesant și sincer să fiu, aruncă noi umbre și lumini asupra lui. Căldările ar putea veni și prin aer totuși, cărate de o ființă nevăzută sau un înger... Onorat de aprecierile tale, cu stimă
la prima vedere- ceva ca aplauzele/ca pe o grenadă vie/ca pe o pastilă (plus titlul - ca un cec...) cred că se pot găsi alternative măcar pentru una din ele (mai ales aici-ca aplauzele)
tot la prima citire dar și la a doua - stil poetul blajin. dar despre asta s-a mai scris și chiar de bine/frumos.
Un poem care mi-a mers direct la suflet şi nu e lucru puţin.
Citez o strofă care m-a atins în mod special:
"când unchiu Alexe şi-a pierdut mâna
ne-am jucat cu mingi colorate
pluteau pe apă la vale, pe tante
o ţineau de cot să nu cadă
ar fi fost altceva
de-ar fi atins odată pământul"
Pentru ultimile două versuri din această strofă, măcar pentru atât şi tot ţi-aş fi lăsat o peniţă de nu ar fi trebuit să şi explic de ce aşa şi nu altfel.
"ar fi fost altceva
de-ar fi atins odată pământul"
Andu, bucuroasa de trecere. marturisesc ai dreptate in ceea ce priveste reviziurea textelor, uneori, desi citesc ceea ce am scris, desi incerc sa corectez acolo unde si eu as simti dezacorduri sau 'asemanari' cred ca, cel putin la acest stadiu al poezie mele este nevoie de forma bruta si tocmai pentru ca momentul asta stiu ca trece... spre altceva fireste. dl. niculescu, acel decand este fortat impreuna, mi se pare destul de evident acest lucru. multumesc de apreciri Adriana,
...un motiv în plus și pentru mine să încerc până și conținutul va fi bun.
apreciez sinceritatea, e o scară de evoluție pe care am să urc! :)
mulțumesc pentru atenție.
brațele plânsului nu mi-au stat nici mie liniștite în brațe. acum am revenit infinitezimal pe text să le tai, dar restul rămâne. ce să fac Raluca, eu nu prea am voie să scriu exuberant, testosteronul literar mi-e limitat.
Cristina, în mod jovial am să licențiez un nou proverb românesc: "până la os trebuie să mănânci ceva carne".
Nu îmi rămâne decât să nu mai scriu nimic, domnule Gorun. E trist dar asta e, oricum 8 ani am scris fără talent şi nu merită. Şi vă explic şi de ce. Nu merită să scrii, să încerci să creezi ceva frumos sau acceptabil pentru alţii din moment ce ei nu admiră defel de scrii, ba mai mult, cei ca dvs. inventează că eu aş avea dublă personalitate sau multiplă sau naiba ştie ce (toate acestea sunt concepte fără fond), sau chiar mai rău, că aş fi ipocrită şi nu m-aş exprima pe mine însămi. Se poate înţelege şi de către un copil că între caracterul unui om şi ceea ce scrie nu există lacune sau diferenţe. Mă întreb încă de ce întotdeauna cei sinceri şi perfect raţionali sau normali, adică aceia care nu poartă niciodată mască (din diverse motive) tocmai aceia sunt marginalizaţi complet sau omorâţi indirect, chiar dacă ei nu gândesc de rău despre ceilalţi. Cât despre poezie, încercaţi dvs. să trăiţi ani de zile cu o valoare de numai 500 de lei în mână pe lună. Subliniez: în capitală. Vă daţi seama că de un an nu am mai putut să mă tund, că nu voi putea nici luna aceasta şi că nu am haine de iarnă în afară de fusta mea din anii 2000-2002 (doar acum câteva zile mi-am luat o pereche de pantaloni, dar numai fiindcă am vândut inelul cu rubin al mamei fără ca ea să ştie, cu numai 160 lei). Altfel niciodată nu am luat nimic de la ea sau de la alţii. Pur şi simplu nu aş fi mai avut cum să ies puţin din casă. La second hand nu sunt haine măsura mea, etc, etc, etc. Balconul e nereparat dar asta nu contează, WCul e stricat din decembrie anul trecut şi eu rabd de foame şi tocmai de aceea mă îngraş, de vreo 7 ani. Mănânc în salturi sau multă pâine goală, cartofi şi orez şi mai nou grâu, fiindcă sunt mai ieftine. Azi de exemplu am mâncat din nou ketchup gol. Mi-am permis să îmi cumpăr un ketchup. Ca să nu mai spun că nu pot cumpăra o carte sau merge la spectacole sau în vreun colţ de cultură mai ieftin, pentru a scrie mai bine, pentru a mă "rafina" şi moderniza eventual, pentru a fi pe lumea asta împreună cu alţii, nu între patru pereţi, că nu am greşit nimic toată viaţa. Oamenii se prefac că eu aş avea dreptul să am pensie, dar nu e aşa, m-am interesat, etc. Dar dvs. în pielea cui intraţi? A lui Javert sau a lui Moriarty, sau a contelui Fosco sau mai degrabă a lui Quilp? Tocmai am căutat pe net aceste nume din literatură, pe unele le cunoşteam de mult timp.
Interesantă redarea acestei antiteze finit-infinit, a ideii de infinit sprijinit pe finit, axa lumii ca o dreaptă compusă dintr-o mulțime infinita și numărabilă de puncte - acolo unde se prind ascendent mâinile, pentru a ajunge la punctul terminus - de unde începe descendentul, micimea condiției umane, grandoarea penetrantă a minții sale. Iată cum un poem simplu poate sugera adâncimile complexului...
8 puncte Adilisa...:) e păcatul meu tradițional acela că nu pot fii sau știi cu doi de "i"...mereu de unul singur și în lipsă. așa. lua-m-ar parantezele să mă ia...:) ;)
Bună dimineața! Da, este un text pentru copii și îmi pare foarte rău că nu este atît de reușit cum ați fi dorit dar se adresează unei alte categorii de vîrstă. Așa cum spuneam, eu scriu pentru mine și asta este, îmi plac poveștile.
text ceva mai slab, după părerea mea. care părere poate fi învinuită de orice. singura parte care mi-a plăcut este subtitlul. merita un text. dar un text fără atîtea sentințe și declarații ex catedra. în plus, oricît de self-centred își poate permite să fie autorul (și chestia asta este probabil acceptabilă cînd adopți un stil atît de confesiv) totuși pe undeva ajunge să obosească mai ales atunci cînd repetă și reiterează aceleași teme fără prea multă plus-valoare creativă. again, părerea mea doar.
Apreciez simplitatea textului si felul cum curge. Totusi unele pasaje se lovesc de o banalitate pe care nu o gasesc pozitiva, iar existenta unor stereotipii care nu sunt bine imbracate da senzatia acuta de un deja vu perpetuu. Pierzi firul logic... autostrada, apoi bodegi de ulite, mare... trecere foarte rapida. Remarc utilizarea detaliilor "bere la sticla", "sucul la jumatate " impreuna cu cele spatiale (amintite initial) numai ca mi se pare ca te pierzi in ele, ca nu mai stiu exact ce faci, unde esti... Esti pe autostrada cu berea, ba nu, pe ulite langa bodegi cu sucul, ba la mare, ba in piata mare. Intelegi ce vreau sa zic ? Apoi... pielea de sarpe (aztec) reprezinta un stereotip destul de mare. Oricum, in context acele trei versuri mi se par in plus. Se poate mai bine ! Ialin
Avec Mes Souvenirs J`ai Allume Le Feu Mes Shagrins, Mes Plaisirs, Je N`ai Plus Besoin D`eux Balaye Les Amours Avec Leurs Tremolos Balaye Pour Toujours Je Reparas A Zero
nu stiu daca sint de acord cu primul vers, si cum poemul este tinut in brate de primul vers...cred ca unu (rezultatul din titlu) poate scrie ceva mai dinamic desi ambele parti ale unui pahar pe jumatate plin au farmecul lor.
cred ca textul merita cateva reveniri, de ex, ar fi interesant de vazut imaginea caruselului fara versul explicit "ca-ntr-un carusel", in masura in care ideea rotirii este deja mentionata, apoi as revedea versul "am chema universul să fie lângă noi" - e fortat sa afirmi ca universul e langa cineva/ceva....mai degraba in noi decat langa noi.... si, la fel, as indrazni sa renunt la "noi doi/atât de aproape" ps: daca e asa aproape, prinde curaj si rupe din cuvinte. ce e frumos, greu revine, nu?
eu zic ca transmite foarte multe poemul de fata. de exemplu, doar vazand titlul imi vin in minte zeci, sute de amintiri suprapuse, care pt mine pot insemna "scaranoastradebloc". si nu cred ca sunt cuvinte in plus, ci ca e scris in asa fel incat fiecare vede aici "scarasadebloc", si nu cea din amintirile lui virgil titarenco
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu cred că termiologia aleasă este una care să ridice bariere majore între enunțător și receptor, cel mult îl poate determina pe ultimul să-și completeze niște lacune, îl poate stimula să caute. Mă rog, asta o spune cineva care a făcut mici, mici pași spre fizica cuantică provocat de astfel de scrieri, și care este, totuși, tare departe de o cuprindere amplă a domeniului. (curajul semidoctului- sau nici măcar - nu-i așa, domnule profesor? :)...) Și totuși, eseul mi s-a părut incitant și, mai ales, extreme de sprinten redactat. Domnule Gorun, eu voi porni de aici: „Iar, ca să revenim la ceea ce ne interesează, PoMo nu vrea nici el, în ruptul capului, să renunțe la acest nivel «material». Și refuză cu încăpățânare să vadă că poate dincolo de acest suport ar mai putea exista «ceva» tot «real» deși nu în sensul «materialist» clasic. În schimb adoptă, chiar cu frenezie, lipsa predictibilității și o utilizează din plin; prin tot soiul de «inovații», care mai de care mai neașteptate și mai «originale» tocmai prin impredictibilitatea lor. În al doilea rând, PoMo fură și își însușește, cu totul deformat și deviant, pe ușa din dos, faptul că omul poate interveni dictând condițiile unei experiențe externe și reușește astfel să schimbe «lumea»; se ajunge la un individualism exacerbat. Care merge mână în mână cu nihilismul și absolutizarea supra-omului nietzschenian.” ...care mi-a amintit de ceea ce Thierry Magnin, în dubla sa calitate de doctor în teologie și fizică, numea „retragerea fundamentului cunoașterii.” Cu alte cuvinte, pe măsură ce înaintează cercetarea, cu atât se deplasează și limitele (aparente, de altfel) cunoașterii. În strânsă legătură cu incompletitudinea godeliana și , deci, cu statutul de contingență al omului față de complexitatea naturii...(aș spune „creației”, dar mi-e să nu deturnăm discuția spre altele). De unde rezultă o necesitate permanentă a omului de știință modern (și/sau post-modern) de a elabora în continuare enunțuri care să dea sens unor evidențe ce par, privite doar prin prisma rațiunii, un non-sens. Este, cum bine spuneați, reacția individului care simte nevoia să se apere în față alterității (prezența unui „celalat” simțit, dar intangibil și - mai ales - inexperimentabil!). Neputând încă accepta concretețea unei realități supra-sensibile, el încearcă să îi găsească „chipuri” în planul sensibilului, chiar dacă devine din ce în ce mai conștient de "statutul lor provizoriu" (Ladriere). Sau, altfel spus, el se simte încă mult mai confortabil într-o „realitate” conjuncturală, provizorie și de multe ori neo-pseudo-mitologică. Firește, se pot invocă rezultatele experiențelor, care ar avea autoritatea de a contrazice adjectivele de mai sus; deși tocmai acele rezultate vin să le confirme, dacă privim dinspre capătul celălalt. Și apoi, există experiențe care să acopere întregul câmp al realității, măcar într-un domeniu limitat? Există experiențe care să includă TOȚI subiecții ce ar putea alcătui un anumit plan al unei probleme date? Până la urmă, experimentul nu se constituie într-o infailibilă demonstrație, ci într-o încercare ce tinde să se apropie de un maxim al probabilității. „ Inteligența noastră are, în ordinea lucrurilor inteligibile, același rang că și corpul nostru în întinderea naturii”, spune Pascal. Probabil că, atunci când vom reuși să acceptăm asta, vom da adevărata ei măsură. Aștept continuarea despre „vidul ultraplin”...pentru că, ajungând acolo cu lectura, tresărisem spunându-mi și eu: „iata zero-ul metafizic!”. Se pare însă că invitații dvs. au niște reticențe în acest sens. Las și eu o peniță, „pentru că merită”...ca să parafrazez un minunat slogan publicitar. Mulțumiri pentru acest eseu absolut provocator.
pentru textul : (2) Discuție (virtuală) despre PoMo și empirismul pozitivist cu Fizicianul, Logicianul si Criticul PoMo deLucian, ai făcut o analiză magistrală a poemului.Este un punct de vedere foarte interesant și sincer să fiu, aruncă noi umbre și lumini asupra lui. Căldările ar putea veni și prin aer totuși, cărate de o ființă nevăzută sau un înger... Onorat de aprecierile tale, cu stimă
pentru textul : rădăcinile cresc uneori în sus dela prima vedere- ceva ca aplauzele/ca pe o grenadă vie/ca pe o pastilă (plus titlul - ca un cec...) cred că se pot găsi alternative măcar pentru una din ele (mai ales aici-ca aplauzele)
pentru textul : și mă ofer ca un cec în alb detot la prima citire dar și la a doua - stil poetul blajin. dar despre asta s-a mai scris și chiar de bine/frumos.
Un poem care mi-a mers direct la suflet şi nu e lucru puţin.
Citez o strofă care m-a atins în mod special:
"când unchiu Alexe şi-a pierdut mâna
ne-am jucat cu mingi colorate
pluteau pe apă la vale, pe tante
o ţineau de cot să nu cadă
ar fi fost altceva
de-ar fi atins odată pământul"
Pentru ultimile două versuri din această strofă, măcar pentru atât şi tot ţi-aş fi lăsat o peniţă de nu ar fi trebuit să şi explic de ce aşa şi nu altfel.
"ar fi fost altceva
de-ar fi atins odată pământul"
Un poem deosebit. Te felicit.
pentru textul : Solniţa de hârtie făcută de tante deprimul vers e foarte frumos si ultimele doua. boturile suna urat, as fi inlocuit boturile cu buzele si mai jos buzele cu altceva. doar o parere
pentru textul : mă las așa deÎntotdeauna mi-a plăcut aalizei, acum și mai mult când îl simt cum apasă pe pedală.
pentru textul : aici radio Craiova deAndu, bucuroasa de trecere. marturisesc ai dreptate in ceea ce priveste reviziurea textelor, uneori, desi citesc ceea ce am scris, desi incerc sa corectez acolo unde si eu as simti dezacorduri sau 'asemanari' cred ca, cel putin la acest stadiu al poezie mele este nevoie de forma bruta si tocmai pentru ca momentul asta stiu ca trece... spre altceva fireste. dl. niculescu, acel decand este fortat impreuna, mi se pare destul de evident acest lucru. multumesc de apreciri Adriana,
pentru textul : big bang de...un motiv în plus și pentru mine să încerc până și conținutul va fi bun.
pentru textul : cu o bucată de cer înaintea mea deapreciez sinceritatea, e o scară de evoluție pe care am să urc! :)
mulțumesc pentru atenție.
brațele plânsului nu mi-au stat nici mie liniștite în brațe. acum am revenit infinitezimal pe text să le tai, dar restul rămâne. ce să fac Raluca, eu nu prea am voie să scriu exuberant, testosteronul literar mi-e limitat.
Cristina, în mod jovial am să licențiez un nou proverb românesc: "până la os trebuie să mănânci ceva carne".
vă mulțumesc de citire și de păreri.
pentru textul : o luptă pierdută desi eu spuneam aceasi lucru. cu bucurie am primit primul comentariu. zau asa, face parte din crestere. oricum te mai astept stefan
pentru textul : recreația mare decă titlul se găsea mai bine ca vers în poem.
pentru textul : în loc de braţe cresc atunci valuri în care naufragiază trupul cald şi gol al firescului deNu îmi rămâne decât să nu mai scriu nimic, domnule Gorun. E trist dar asta e, oricum 8 ani am scris fără talent şi nu merită. Şi vă explic şi de ce. Nu merită să scrii, să încerci să creezi ceva frumos sau acceptabil pentru alţii din moment ce ei nu admiră defel de scrii, ba mai mult, cei ca dvs. inventează că eu aş avea dublă personalitate sau multiplă sau naiba ştie ce (toate acestea sunt concepte fără fond), sau chiar mai rău, că aş fi ipocrită şi nu m-aş exprima pe mine însămi. Se poate înţelege şi de către un copil că între caracterul unui om şi ceea ce scrie nu există lacune sau diferenţe. Mă întreb încă de ce întotdeauna cei sinceri şi perfect raţionali sau normali, adică aceia care nu poartă niciodată mască (din diverse motive) tocmai aceia sunt marginalizaţi complet sau omorâţi indirect, chiar dacă ei nu gândesc de rău despre ceilalţi. Cât despre poezie, încercaţi dvs. să trăiţi ani de zile cu o valoare de numai 500 de lei în mână pe lună. Subliniez: în capitală. Vă daţi seama că de un an nu am mai putut să mă tund, că nu voi putea nici luna aceasta şi că nu am haine de iarnă în afară de fusta mea din anii 2000-2002 (doar acum câteva zile mi-am luat o pereche de pantaloni, dar numai fiindcă am vândut inelul cu rubin al mamei fără ca ea să ştie, cu numai 160 lei). Altfel niciodată nu am luat nimic de la ea sau de la alţii. Pur şi simplu nu aş fi mai avut cum să ies puţin din casă. La second hand nu sunt haine măsura mea, etc, etc, etc. Balconul e nereparat dar asta nu contează, WCul e stricat din decembrie anul trecut şi eu rabd de foame şi tocmai de aceea mă îngraş, de vreo 7 ani. Mănânc în salturi sau multă pâine goală, cartofi şi orez şi mai nou grâu, fiindcă sunt mai ieftine. Azi de exemplu am mâncat din nou ketchup gol. Mi-am permis să îmi cumpăr un ketchup. Ca să nu mai spun că nu pot cumpăra o carte sau merge la spectacole sau în vreun colţ de cultură mai ieftin, pentru a scrie mai bine, pentru a mă "rafina" şi moderniza eventual, pentru a fi pe lumea asta împreună cu alţii, nu între patru pereţi, că nu am greşit nimic toată viaţa. Oamenii se prefac că eu aş avea dreptul să am pensie, dar nu e aşa, m-am interesat, etc. Dar dvs. în pielea cui intraţi? A lui Javert sau a lui Moriarty, sau a contelui Fosco sau mai degrabă a lui Quilp? Tocmai am căutat pe net aceste nume din literatură, pe unele le cunoşteam de mult timp.
pentru textul : cerşind milă păduchilor deInteresantă redarea acestei antiteze finit-infinit, a ideii de infinit sprijinit pe finit, axa lumii ca o dreaptă compusă dintr-o mulțime infinita și numărabilă de puncte - acolo unde se prind ascendent mâinile, pentru a ajunge la punctul terminus - de unde începe descendentul, micimea condiției umane, grandoarea penetrantă a minții sale. Iată cum un poem simplu poate sugera adâncimile complexului...
pentru textul : Axis Mundi de8 puncte Adilisa...:) e păcatul meu tradițional acela că nu pot fii sau știi cu doi de "i"...mereu de unul singur și în lipsă. așa. lua-m-ar parantezele să mă ia...:) ;)
pentru textul : Groapa Himalayelor deBună dimineața! Da, este un text pentru copii și îmi pare foarte rău că nu este atît de reușit cum ați fi dorit dar se adresează unei alte categorii de vîrstă. Așa cum spuneam, eu scriu pentru mine și asta este, îmi plac poveștile.
pentru textul : Printre dune fără nume deultima strofa mi a placut
pentru textul : Sub pânze detext ceva mai slab, după părerea mea. care părere poate fi învinuită de orice. singura parte care mi-a plăcut este subtitlul. merita un text. dar un text fără atîtea sentințe și declarații ex catedra. în plus, oricît de self-centred își poate permite să fie autorul (și chestia asta este probabil acceptabilă cînd adopți un stil atît de confesiv) totuși pe undeva ajunge să obosească mai ales atunci cînd repetă și reiterează aceleași teme fără prea multă plus-valoare creativă. again, părerea mea doar.
pentru textul : from scarborough fair with love demultumesc pentru citire si sfaturi, am incercat ceva experimente, mai am de cioplit la text, nu-l las asa
pentru textul : Cu toate astea deText înecacios, apoas, care nu spune mare lucru.
pentru textul : interludiu|mîinile deNu vreau să-l retrag, ci să-l repun la locul lui în atelier. Cezar
pentru textul : Judecata de Apoi deApreciez simplitatea textului si felul cum curge. Totusi unele pasaje se lovesc de o banalitate pe care nu o gasesc pozitiva, iar existenta unor stereotipii care nu sunt bine imbracate da senzatia acuta de un deja vu perpetuu. Pierzi firul logic... autostrada, apoi bodegi de ulite, mare... trecere foarte rapida. Remarc utilizarea detaliilor "bere la sticla", "sucul la jumatate " impreuna cu cele spatiale (amintite initial) numai ca mi se pare ca te pierzi in ele, ca nu mai stiu exact ce faci, unde esti... Esti pe autostrada cu berea, ba nu, pe ulite langa bodegi cu sucul, ba la mare, ba in piata mare. Intelegi ce vreau sa zic ? Apoi... pielea de sarpe (aztec) reprezinta un stereotip destul de mare. Oricum, in context acele trei versuri mi se par in plus. Se poate mai bine ! Ialin
pentru textul : In văzul lumii deAvec Mes Souvenirs J`ai Allume Le Feu Mes Shagrins, Mes Plaisirs, Je N`ai Plus Besoin D`eux Balaye Les Amours Avec Leurs Tremolos Balaye Pour Toujours Je Reparas A Zero
pentru textul : Edith Piaf desilvia, iti dau o bataita...
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. denu stiu daca sint de acord cu primul vers, si cum poemul este tinut in brate de primul vers...cred ca unu (rezultatul din titlu) poate scrie ceva mai dinamic desi ambele parti ale unui pahar pe jumatate plin au farmecul lor.
..just a thought.
pentru textul : french kiss vegetal deDrăguță modalitatea ludică de a exprima o simțire, până la urmă, tragică. Jocul de-a balta lăsată în urmă.
pentru textul : Omul de zăpadă decred ca textul merita cateva reveniri, de ex, ar fi interesant de vazut imaginea caruselului fara versul explicit "ca-ntr-un carusel", in masura in care ideea rotirii este deja mentionata, apoi as revedea versul "am chema universul să fie lângă noi" - e fortat sa afirmi ca universul e langa cineva/ceva....mai degraba in noi decat langa noi.... si, la fel, as indrazni sa renunt la "noi doi/atât de aproape" ps: daca e asa aproape, prinde curaj si rupe din cuvinte. ce e frumos, greu revine, nu?
pentru textul : cascade desimpatic textul deși pe alocuri maniera este școlărească
pentru textul : Între cer şi Vale deeu zic ca transmite foarte multe poemul de fata. de exemplu, doar vazand titlul imi vin in minte zeci, sute de amintiri suprapuse, care pt mine pot insemna "scaranoastradebloc". si nu cred ca sunt cuvinte in plus, ci ca e scris in asa fel incat fiecare vede aici "scarasadebloc", si nu cea din amintirile lui virgil titarenco
pentru textul : scaranoastradebloc decorectura - in loc de "In plus, a pus..." se va citi "In plus, am pus..."
pentru textul : Wittgenstein și Jocurile de limbaj deaş fi curios, dacă ai timp şi chef, să văd ce înţelegi tu prin locuri comune.
chiar dacă comentez mai rar, de citit te citesc aproape mereu.
pentru textul : poveste din mărul pierdut ( II) dePagini