Fiecare poem se naște altfel: uneori e de ajuns o stare, alteori un cuvânt sau un fragment din "ceva".E ca și cum a-i clădi o casă: mulți încep de la fundație, alții de sus în jos. Tu sădești ultimul cuvânt și încep să-i dea treptat lăstare noi iar și iar până când ai un ghiveci miraculos. Biblioteca mea e ca o seră: acolo respiră în voie cărțile tale pe rafturi cuminți înflorind prin întuneric Vocea literelor.
De obicei nu e bine să zici nimic de profeți, deoarece știu ei ce știu. Ei așteaptă noaptea cea soră, și stelele cele mame. Ei agrăiesc despre zei și numai ei știu cum fac, de toți caii ceia mult alergători îi leagă de-i supun. Îi leagă de picioare cu funii din sufletul lor tremurător, trase prin ochi. Ca să nu zboare. Ca să-i vedem și noi, aștialalți. Nu mai poți să spui nimic, că poezia asta spune ea tot. Nebuna!
ideea imi apartine, virgil. mi-a venit cand raspundeam la "askalon" si cand mi-am pus iar problema inspiratiei, catharsisului, etc. nu stiu si nu stau sa verific daca a mai avut-o cineva inaintea mea si daca are copyright pe ea. fireste ca in tratatele de specialitate procesul de creatie este larg dezbatut. poate de asta ar fi nevoie si de un dialog pe marginea colajului, pentru ca stiu sigur ca sunt si profesionisti ai literaturii si psihologiei si alte feluri de specialisti ai cuvantului si ai ideii in hermeneia care ar putea sa imprime discutiei directii clara. altfel, fiecare posteaza textele pe proprie raspundere si le apartin, chiar daca experimentul se afla sub numele meu, cu alte cuvinte nu voi da copy/paste pentru a muta ce e mai sus pe alt medium. poate a fost mai bine sa specific toate astea.
corect, Cristina. după mai multe frământări şi căutături pe google am realizat greşala. eu fusesem sigur că înşcolare şi şcolare e acelaşi lucru şi că a plagiariza şi a plagia, de asemenea. am schimbat.
la ultima observaţie nu sunt sigur încă. "ţi-a ieşi"ul ăsta se vrea o formă prescurtată a lui îţi va ieşi. nu-mi place nici forma populară, nici ţi-a ieşit. îl mai las să fermenteze un pic, apoi voi vedea. mulţumesc de trecere şi observaţii.
am reținut obiecțiile, vă mulțumesc pentru implicare. e posibil să fie cumva cam infantil, pentru că, ce să zic și eu sunt pe undeva cam la fel.
adriana, cred că ai dreptate. voi tăcea mai mult, să vedem ce iese. mulțumesc frumos pentru semne.
Paul, am vrut un final rotund, pesimist, irevocabil, aşa cum Maestrul obişnuia. Făcând abstracţie de fondul comparaţiei, ori păstrând proporţiile fireşti - e bizar: exact lucrul pe care mi l-ai reproşat mie, il reproşez şi eu lui Eminescu. Nu de puţine ori, a ciuntit perfecţiunea prin lungire, prin ieşirea din universul discursului, prin "romantizarea" unor idei intelectuale, prin aducerea poeziei intelectuale/meditative/introspective în sfera peoziei de amor. Exp:
Cu perdelele lăsate,
Șed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.
Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Țârâiesc încet ca greeri
Pintre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mângâioase
Și se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.
În odaie prin unghere
S-a țesut păinjeniș
Și prin cărțile în vravuri
Umblă șoarecii furiș.
În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Și ascult cum învelișul
De la cărți ei mi le rod.
Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Și un capăt poeziei
Și pustiului să pui!
Dar atuncea, greeri, șoareci,
Cu ușor-măruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.
Câteodată... prea arare...
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa...
Este Ea. Deșarta casă
Dintr-o dată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieții-mi
E-o icoană de lumină.
Și mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau șoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.
Dpmdv, poezia se termina la "iară ea se face vers". Eminescu nu a rezistat tentaţiei de a o face rotundă, prin romantizare.
Înainte să citesc, ştiu că mă aşteaptă ceva inedit în fiecare proză semnată Avelea şi, niciodată, nu am fost dezamăgit. Descrierile şi comparaţiile sunt sarea şi piperul, iar această frază lungă e construită în aşa fel, încât nu oboseşte cititorul din faţa monitorului. Felicitări!
Versificatie foarte buna, continutul insa, e banal, depasit. Nu-s de acord cu Virgil ca textul nu e OK pentru ca s-ar crampona in rima. Cred ca tema abordata, limbajul, stilistica sunt depasite.
ne închipuim lumea în raport cu limitele propriei noastre condiții umane, și atunci, formele pe care le apreciem sunt în raport cu ale noastre, piatra e rotundă sau angulară, gândurile ei se desfășoară lent, senzațiile ei s-ar putea să fie rarefiate, contrar ephemeridei ce simte concentrat, trăind numai o zi.. cuvântul, cuvântul însă este insul uman implantat în tot ce există. e liniștea dintre înlăuntrul nostru si glas..vorbele din fântâni sunt șoaptele cu care ni se adresează "îngerul"..:) Linea
O imagine frumoasă, o stare intimistă bine dozată şi suficient sugerată, o proiecţie diafană a unei prezenţe feminine în albul timpului. Mi-a plăcut foarte mult.
Aş elmina unele cuvinte: ,,acelea", ,,un", ,,pasul tău" şi ,,acolo" . Mi se pare că acestea personalizează poemul sugerând unele detalii, unele coordonate de spaţiu şi timp, nelăsând lectorului deschidere la interpretări. Aşa am perceput eu. E doar o părere sinceră :)
Virgil. E discutabil într-adevăr. Dovadă comentariul ăsta elaborat. În principiu aici satirizez un obicei bătrîn încăpățînat și beteag care va continua în prostioara lui "fără leac", deși știe că se poate mai fain și mai bine...:) Dacă e comod să tai puiul de brad și nicio tragedie (că doar toți taie ...nu?) atunci propun să fie comod de tot și să se treacă la varianta de plastic. Există azi și miresme "de plastic" cu imitație de brad...nicio problemă. Și globuri și betele de plastic. Și alea și alea. Dar noo că e mai nathural să plătim o crimă elegantă și drăgălașă, un hingher de pădure, ca să avem și noi sărbători "ca lumea". Că brăduțu' e nesimțit și nu se poate apăra decît cu niște biete ace nu e o scuză. E o plantă vie și oricum am lua-o tot crimă se numește. Ca și florile puse la "reanimare" în vază... A, și nu e nicio dramatizare sau exagerare aici. E adevăru' care zburlește păru'. Așa că te poți zburli liniștit Virgil. Tot am dreptate. Rămîn la bonsaiul meu de Crăciun. Și să auzim numai că nu ni se face rău...de bine!
imi place poemul, vehiculeaza mijloace stilistice ce aleg sa infrunte acel inexplicabil din noi si sa-l exprime.
„o camasa de forta ca o redingota” e subtil si bine gasit, o rupere de simetrie in favoarea poeziei de dincolo de cuvinte.
mi-a placut mai putin versul 3 si 4 si finalul cu gandurile care „infloresc”, care scade impactul discursului poetic.
ganduri bune!
nu stiu cat de celebru e de fapt. citeste-l cand mergi cu trenul :) oricum, pentru un om care sta la propriu fata in fata cu moartea, vorbeste despre ea cu o naturalete aproape reconfortanta.
In zece versuri scurte sa apara de 5 ori cuvantul "timp" e cam mult si cam obositor. Nu vad firul logic, coerent al textului. Primele doua versuri aduc o idee cam bizara. Treceti de notiunea de temporalitate... timpul e un loc. Pai daca e un loc in sine, cum sa treaca ? Urmeaza o parte care universalizeaza ideea de timp si un final incomprehensibil- timp ireductibil in timp ? Ialin
Poemul pare a fi metafora a ceva pe care încă nu pot numi cu exactitate. Câștigă starea de omniprezență în ciuda camuflajului poetic :) care, după părerea mea, este bine realizat.
Remarc idea din versurile:
„ai putea fi acolo,
scurmând pântecul orașului,
ascultând vaietul
uriașei orgi, prin care rătăcesc
perechile celor de sus.”
Ca să nu fie licența poetică Tu esti femeie-n plâns de rouă Durerea apei, alb cuprinsă, Când timpul ud de ani, îți plouă, În curcubeu cu vocea stinsă. cu foșnirea dupa cum vedeți, nu suna ciudat, face parte din penultimul vers oricum poate fac textul mai lung ! apropo, nu sunt posibilitati de corecție pe text dupa introducere ?
excelent scris! chiar daca o noapte cum e cea descrisa in text... nici dusmanilor:) Mie unuia imi aduce aminte de cateva nopti d'astea incremenite intr-un spital din cluj, apropo de vorba ardeleneasca.
interesantă poezie, dar interesantă numai așa, ca să fim interesanți. oricum vă jucați bine cu cuvintele, așa bine încît, chiar dacă nu ne place și nu ne transmite mai nimic poema asta, cu greu i-am găsi ceva de reproșat. e și ăsta un fel de a scrie... cred că aveți un typo, la „amerendian”. apropo, ce înseamnă „sine cera” și de ce l-ați aruncat ca subtitlu? nu-i cam pretențios?
am impresia că ai scris un pic mai mult decât ai vrut să zici...
mi-a plăcut însă structura discursului, are ritm, are pe vino-ncoa.
poemul merită rescris, scuturat de zorzoane
și schimbat finalul care e neinspirat, se vede că e încropit
egoismul tău e caracterizat prin dorința ta de a rămîne singur? dacă da, al patrulea distih îți infirmă crezul, cel puțin în mintea mea. mi-a plăcut comparația omului ce vorbea singur, "poate fi dumnezeu deprimat".
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
...reprofilează-te. e mai ușor să aberezi despre religie.
pentru textul : autoportret pe o roșcovă deFiecare poem se naște altfel: uneori e de ajuns o stare, alteori un cuvânt sau un fragment din "ceva".E ca și cum a-i clădi o casă: mulți încep de la fundație, alții de sus în jos. Tu sădești ultimul cuvânt și încep să-i dea treptat lăstare noi iar și iar până când ai un ghiveci miraculos. Biblioteca mea e ca o seră: acolo respiră în voie cărțile tale pe rafturi cuminți înflorind prin întuneric Vocea literelor.
pentru textul : Poemul e zidit în insonor deDe obicei nu e bine să zici nimic de profeți, deoarece știu ei ce știu. Ei așteaptă noaptea cea soră, și stelele cele mame. Ei agrăiesc despre zei și numai ei știu cum fac, de toți caii ceia mult alergători îi leagă de-i supun. Îi leagă de picioare cu funii din sufletul lor tremurător, trase prin ochi. Ca să nu zboare. Ca să-i vedem și noi, aștialalți. Nu mai poți să spui nimic, că poezia asta spune ea tot. Nebuna!
pentru textul : noaptea cailor de fier deideea imi apartine, virgil. mi-a venit cand raspundeam la "askalon" si cand mi-am pus iar problema inspiratiei, catharsisului, etc. nu stiu si nu stau sa verific daca a mai avut-o cineva inaintea mea si daca are copyright pe ea. fireste ca in tratatele de specialitate procesul de creatie este larg dezbatut. poate de asta ar fi nevoie si de un dialog pe marginea colajului, pentru ca stiu sigur ca sunt si profesionisti ai literaturii si psihologiei si alte feluri de specialisti ai cuvantului si ai ideii in hermeneia care ar putea sa imprime discutiei directii clara. altfel, fiecare posteaza textele pe proprie raspundere si le apartin, chiar daca experimentul se afla sub numele meu, cu alte cuvinte nu voi da copy/paste pentru a muta ce e mai sus pe alt medium. poate a fost mai bine sa specific toate astea.
pentru textul : ce am scris "atunci" decorect, Cristina. după mai multe frământări şi căutături pe google am realizat greşala. eu fusesem sigur că înşcolare şi şcolare e acelaşi lucru şi că a plagiariza şi a plagia, de asemenea. am schimbat.
pentru textul : până una alta dela ultima observaţie nu sunt sigur încă. "ţi-a ieşi"ul ăsta se vrea o formă prescurtată a lui îţi va ieşi. nu-mi place nici forma populară, nici ţi-a ieşit. îl mai las să fermenteze un pic, apoi voi vedea. mulţumesc de trecere şi observaţii.
am reținut obiecțiile, vă mulțumesc pentru implicare. e posibil să fie cumva cam infantil, pentru că, ce să zic și eu sunt pe undeva cam la fel.
pentru textul : envoyee de mon i-phone deadriana, cred că ai dreptate. voi tăcea mai mult, să vedem ce iese. mulțumesc frumos pentru semne.
Mda, Andule, iti dau dreptate. Ma gandesc la o alta varianta, mai "comestibila":) cu mult respect Ion Nimerencu
pentru textul : apartament cu 4 camere deeu, mi-aș dori același conținut turnat în altă formă. pentru că nostalgia poemului e frumoasă. părerea mea, doar.
pentru textul : poveste din mărul pierdut ( II) deCred că majoritatea activităților din viața mea au o tendință spre "science fiction", hehehe.
pentru textul : Templul din cer dePaul, am vrut un final rotund, pesimist, irevocabil, aşa cum Maestrul obişnuia. Făcând abstracţie de fondul comparaţiei, ori păstrând proporţiile fireşti - e bizar: exact lucrul pe care mi l-ai reproşat mie, il reproşez şi eu lui Eminescu. Nu de puţine ori, a ciuntit perfecţiunea prin lungire, prin ieşirea din universul discursului, prin "romantizarea" unor idei intelectuale, prin aducerea poeziei intelectuale/meditative/introspective în sfera peoziei de amor. Exp:
Cu perdelele lăsate,
Șed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.
Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Țârâiesc încet ca greeri
Pintre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mângâioase
Și se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.
În odaie prin unghere
S-a țesut păinjeniș
Și prin cărțile în vravuri
Umblă șoarecii furiș.
În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Și ascult cum învelișul
De la cărți ei mi le rod.
Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Și un capăt poeziei
Și pustiului să pui!
Dar atuncea, greeri, șoareci,
Cu ușor-măruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.
Câteodată... prea arare...
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa...
Este Ea. Deșarta casă
Dintr-o dată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieții-mi
E-o icoană de lumină.
Și mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau șoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.
Dpmdv, poezia se termina la "iară ea se face vers". Eminescu nu a rezistat tentaţiei de a o face rotundă, prin romantizare.
pentru textul : De ce mă sfarmă gândul deÎnainte să citesc, ştiu că mă aşteaptă ceva inedit în fiecare proză semnată Avelea şi, niciodată, nu am fost dezamăgit. Descrierile şi comparaţiile sunt sarea şi piperul, iar această frază lungă e construită în aşa fel, încât nu oboseşte cititorul din faţa monitorului. Felicitări!
pentru textul : Plaja de la Vadu într-o singură frază deVersificatie foarte buna, continutul insa, e banal, depasit. Nu-s de acord cu Virgil ca textul nu e OK pentru ca s-ar crampona in rima. Cred ca tema abordata, limbajul, stilistica sunt depasite.
ialin
pentru textul : Primăvara dene închipuim lumea în raport cu limitele propriei noastre condiții umane, și atunci, formele pe care le apreciem sunt în raport cu ale noastre, piatra e rotundă sau angulară, gândurile ei se desfășoară lent, senzațiile ei s-ar putea să fie rarefiate, contrar ephemeridei ce simte concentrat, trăind numai o zi.. cuvântul, cuvântul însă este insul uman implantat în tot ce există. e liniștea dintre înlăuntrul nostru si glas..vorbele din fântâni sunt șoaptele cu care ni se adresează "îngerul"..:) Linea
pentru textul : Iacob și visul deO imagine frumoasă, o stare intimistă bine dozată şi suficient sugerată, o proiecţie diafană a unei prezenţe feminine în albul timpului. Mi-a plăcut foarte mult.
pentru textul : cum atingi pietrele acelea netede ale caldarîmului deAş elmina unele cuvinte: ,,acelea", ,,un", ,,pasul tău" şi ,,acolo" . Mi se pare că acestea personalizează poemul sugerând unele detalii, unele coordonate de spaţiu şi timp, nelăsând lectorului deschidere la interpretări. Aşa am perceput eu. E doar o părere sinceră :)
stii culmea... melcul să plece de acasa...
pentru textul : spring time cassandra deiar primăvara mereu vine peste mine cu tăvălugul!
Virgil. E discutabil într-adevăr. Dovadă comentariul ăsta elaborat. În principiu aici satirizez un obicei bătrîn încăpățînat și beteag care va continua în prostioara lui "fără leac", deși știe că se poate mai fain și mai bine...:) Dacă e comod să tai puiul de brad și nicio tragedie (că doar toți taie ...nu?) atunci propun să fie comod de tot și să se treacă la varianta de plastic. Există azi și miresme "de plastic" cu imitație de brad...nicio problemă. Și globuri și betele de plastic. Și alea și alea. Dar noo că e mai nathural să plătim o crimă elegantă și drăgălașă, un hingher de pădure, ca să avem și noi sărbători "ca lumea". Că brăduțu' e nesimțit și nu se poate apăra decît cu niște biete ace nu e o scuză. E o plantă vie și oricum am lua-o tot crimă se numește. Ca și florile puse la "reanimare" în vază... A, și nu e nicio dramatizare sau exagerare aici. E adevăru' care zburlește păru'. Așa că te poți zburli liniștit Virgil. Tot am dreptate. Rămîn la bonsaiul meu de Crăciun. Și să auzim numai că nu ni se face rău...de bine!
pentru textul : Elegie cu pui de brad deimi place poemul, vehiculeaza mijloace stilistice ce aleg sa infrunte acel inexplicabil din noi si sa-l exprime.
pentru textul : cămaşa lui de forţă semăna cu o redingotă de„o camasa de forta ca o redingota” e subtil si bine gasit, o rupere de simetrie in favoarea poeziei de dincolo de cuvinte.
mi-a placut mai putin versul 3 si 4 si finalul cu gandurile care „infloresc”, care scade impactul discursului poetic.
ganduri bune!
umeri ondulati? frizeaza ridicolul
pentru textul : O iluzie căzută pe ochii tăi denu stiu cat de celebru e de fapt. citeste-l cand mergi cu trenul :) oricum, pentru un om care sta la propriu fata in fata cu moartea, vorbeste despre ea cu o naturalete aproape reconfortanta.
pentru textul : Lunea se moare uniform depe scurt, dansez prost?
pentru textul : cheile deIn zece versuri scurte sa apara de 5 ori cuvantul "timp" e cam mult si cam obositor. Nu vad firul logic, coerent al textului. Primele doua versuri aduc o idee cam bizara. Treceti de notiunea de temporalitate... timpul e un loc. Pai daca e un loc in sine, cum sa treaca ? Urmeaza o parte care universalizeaza ideea de timp si un final incomprehensibil- timp ireductibil in timp ? Ialin
pentru textul : Timp dePoemul pare a fi metafora a ceva pe care încă nu pot numi cu exactitate. Câștigă starea de omniprezență în ciuda camuflajului poetic :) care, după părerea mea, este bine realizat.
Remarc idea din versurile:
„ai putea fi acolo,
scurmând pântecul orașului,
ascultând vaietul
uriașei orgi, prin care rătăcesc
perechile celor de sus.”
Mai ales „rătăcesc perechile celor de sus”.
pentru textul : ubicuu deCa să nu fie licența poetică Tu esti femeie-n plâns de rouă Durerea apei, alb cuprinsă, Când timpul ud de ani, îți plouă, În curcubeu cu vocea stinsă. cu foșnirea dupa cum vedeți, nu suna ciudat, face parte din penultimul vers oricum poate fac textul mai lung ! apropo, nu sunt posibilitati de corecție pe text dupa introducere ?
pentru textul : Tu ești femeie deexcelent scris! chiar daca o noapte cum e cea descrisa in text... nici dusmanilor:) Mie unuia imi aduce aminte de cateva nopti d'astea incremenite intr-un spital din cluj, apropo de vorba ardeleneasca.
poate ca "de"-ul din versul 4 nu e necesar.
in rest... sanatate!
pentru textul : Viraj mult prea strâns deinteresantă poezie, dar interesantă numai așa, ca să fim interesanți. oricum vă jucați bine cu cuvintele, așa bine încît, chiar dacă nu ne place și nu ne transmite mai nimic poema asta, cu greu i-am găsi ceva de reproșat. e și ăsta un fel de a scrie... cred că aveți un typo, la „amerendian”. apropo, ce înseamnă „sine cera” și de ce l-ați aruncat ca subtitlu? nu-i cam pretențios?
pentru textul : Inima dintotdeauna. Priveşte înapoi deam impresia că ai scris un pic mai mult decât ai vrut să zici...
pentru textul : echinox fără peron pe partea dreaptă demi-a plăcut însă structura discursului, are ritm, are pe vino-ncoa.
poemul merită rescris, scuturat de zorzoane
și schimbat finalul care e neinspirat, se vede că e încropit
egoismul tău e caracterizat prin dorința ta de a rămîne singur? dacă da, al patrulea distih îți infirmă crezul, cel puțin în mintea mea. mi-a plăcut comparația omului ce vorbea singur, "poate fi dumnezeu deprimat".
pentru textul : dragoste la periferie demultam, entuziastule, pentru jumatea de penita:))
pentru textul : anti-înger de* * * * *
pentru textul : michelangelo şi elia-clodia deFrumos!
Eu ti-am vorbit despre numere pentru ca tu scrii despre sephirot... si ca tot veni vb, uneori cred ca Tipheret e locul de inceput al fiecarei poezii.
pentru textul : sephirot III dePagini