mie imi pare ca modificarea a schimbat total semnificatia poemului. l-a mutat din zona nostalgica asumata (neputinta e a ma mai intoarce) in cea imaginativa, a fanteziei (regret ceva ce nu s-a intamplat niciodata). nu mi se pare o miscare constructiva. in plus, este si o poticnire, acolo, la finalul care cere un "niciodata" in loc de "vreodata", dar care ar tripla negarea si ne-ar arunca si mai mult in inchipuire. e doar un punct de vedere care tine, strict, de maniera in care am receptat eu textul.
o viata fara credinta/religie e o viata fara principii iar o viata fara principii este un vapor fara comandant - spunea Gadhi. Dumnezeu nu te-a uitat, esti doar dupa chipul si asemanarea lui.
„Ordinea îmi pare mai degrabă o rupere a lungului șir de cotropiri barbare ale haosului.” Gânduri și păreri oneste în haină filozofico-literară cu argumentări pertinente
Mi-a plăcut verticalitatea :) și curajul de a fi ALTFEL.
Un text fluid, bine scris, așa cum deja m-am obișnuit a citi în pagina ta. Dacă îl iei (cum spune Dorin, casa ar putea fi și "inima"), acordă-i libertatea alegerii - fie și de a spune sau a nu spune tot, de a alege esențialul. Cineva spunea că prieteniile sunt contextuale, vin și pleacă, precum orice-ul lumii acesteia. M-ai crede dacă ți-aș spune că singurul cel mai bun prieten rămâne Dumnezeu?
esti prea desteapta ptr. mine. tu vezi lumea cunosti people, ai texte remarcabile, cunosti limbi, ai tupeu poetic, pictezi, poate si canti, sculptezi ...no? pb e ca scrii slab
Am mai spus într-un alt coment, că îmi e dor să primesc o scrisoare scrisă de mână. Are alt parfum.
Cu riscul de a ,,manipula" cititorul, vreau să spun de ce am ales sintagma ,,plic timbrat": fiindcă ,,plicul netimbrat" ajunge acasă altfel decât prin poştă...printr-un supravieţuitor, ceea ce ar putea însemna că expeditorul nu mai e în viaţă...Poemul e un oftat. Poate de asta punctele de suspensie :) Însă le voi şterge, mai ales că nu mai folosesc şi alte semne de punctuaţie. Mă bucură încurajările. Mulţumesc mult!
Lea, e interesant cum ai receptat mesajul şi mă bucură că poate avea mai multe valenţe. De fapt e un amestec de stări sub semnul toamnei. Mulţumesc frumos pentru atenţie!
Adrian, recunosc, l-am postat fără să-l lucrez prea mult. Am vrut să-i văd minusurile şi plusurile prin ochii voştri, de asta şi încadrarea la experiment. Probabil că ar trebui să îi schimb încadrarea, şi chiar voi face asta. Dacă nu e voie, rog să fiu atenţionată. Am deja soluţii pentru gerunzii. Despre punctele de suspensie am spus mai sus.
Am înţeles ideea cu > , mai ales că sunt date exemple convingătoare, însă eu m-am referit aici la o ,,specie" de margarete, ,,cele care înfloresc mai târziu". E drept că m-am folosit de expresie pentru a sublinia dorinţa de prelungire a verii :), deci ai dreptate. Mi-am notat toate sfaturile. Mulţumesc de două ori, ba chiar de trei :)
Zi memorabilă a unsprezecea zi a lui răpciune!
uite ca citind poema asta incep sa apreciez si eu talentul tau. e mai bun decat ultimul postat. mi-a placut in intregime. nu dau stea, astept ceva super. cred ca-i suficient una aici, si chiar merita. mai trec, mai citesc.
Voi ajunge sa cred ca voua incepe sa va placa munca pe care o face Bianca in calitate de moderator... chestia asta e cu doua taisuri, eu vreau sa nu mai am nici o interventie pe domeniul asta... Andu, te rog sa raspunzi la obiect daca ai la ce sa raspunzi, daca nu, spune-o simplu si atat. Si nu este nevoie sa faca nimeni pe victima pe hermeneia... ne straduim sa nu existe asa ceva. Poate avem si ajutorul vostru... Pe de alta parte, nu obligam pe nimeni sa aprecieze ceva ceea ce alti editori au apreciat. Ii poti spune democratie, eu ii spun drept la opinie. Mai curand sanctionam lejeritatea in apreciere, decat critica excesiva. Aranca, fa-i o favoare lui Andu: expliciteaza-ti, pe cat posibil, aprecierile/critica, pentru a nu parea arbitrare sau rau-voitoare. Nu intotdeauna avem timp de asta, stiu, dar problema aceasta o avem mai toti pe hermeneia. Daca nu avem timp, lasam pe data viitoare. Scutim multe neplaceri si reactii mai mult sau mai putin exagerate.
intreg e aici:
Ori cum e sunetul vorbirii de gândul care-l mână;
Tu nu cunoşti unde se află Oceanul întins al cugetării;
Şi totuşi, când întrezăreşti ale vorbirii valuri,
Tu ştii că Oceanul minunat se află la temelia lor.
Când valurile gândului se nasc din Marea Înţelepciunii,
Ele căpăta de-ndată forma sunetului vorbirii.
Şi aceste forme ale vorbirii se nasc şi mor din nou,
Apoi aceste valuri iarăşi se-ntorc în larg.
Forma se naşte din Ceea ce este fără formă,
Şi totul se repetă: „Noi ne întoarcem cu adevărat la El.”>>
cred ca prima strofa, care tine de_decor, mai merge lucrata. primele doua versuri sunt foarte bune, nu le-as accentua cu masinile de lux si fetele de infractori.
Emilian, serios vorbind, îmi place ce scrii. Şi ce comentezi. Şi te respect şi ca om. Şi ţi-am răspuns la neînţelegerea ta onest. Şi te rog să mă laşi sa păstrez toate astea! Căci abia acum am realizat care-i, în fapt, problema. Nu-i textul, nu-s eu. De aia, la fel de prieteneşte şi direct, am să vă rog, Emilian, Ştefan, Raluca, să vă spălati sau sfâşiaţi rufele în familie, nu la mine-n pagină. Mulţumesc şi punct!
Paul, ma bucura mult popasul facut, parerea ta conteaza mult pentru mine, iti multumesc , suflet ales!
Viorel, sunt coplesita! este prima mea penita pe aici, ai un suflet darnic si sensibil, multumesc mult!
răspusul este că deocamdată da. dar am și eu o întrebare: de ce este răspunsul important pentru tine de vreme ce nu ai mai postat nici un text de aproape o lună?
O poezie mai dura decat cele cu care ma obisnuisem in ultimul timp. daca ar fi sa urmez firul narativ si sa incerc sa descopar mesajul acestei poezii as spune ca autorul se afla la o rascruce de drumuri in ce priveste propria creatie. este o stare de tensiune continua:"prin mîinile mele trec batalioanele zilei". mainile certifica ideea ca este vorba despre creatie. apare o presimtire apasatoare:"pentru că eventualitatea unui război trebuie să mă găsească ucis în poziție regulamentară" care explica nevoia de poduri. acestea din urma vor exprima dorinta sau posibilitatea sau mai degraba trebuinta trecerii de la o stare la alta, de la o forma de alta. In dictionarul de simboluri de Jean Chevalier, Alain Gheerbrant se afirma ca "podul il pune pe om pe o cale stramta, unde el intalneste in mod ineluctabil obligatia de a alege. iar alegerea facuta il va osandi sau il va mantui". am reprodus acest citat fiindca observ ca exact aceasta vrea sa sugereze Virgil. acel "chiar daca" accentueaza ideea unei eventuale solutii, dar daca ar alege-o pe aceasta propusa ar insemna sa renunte la ea si la el insusi, pentru a putea ramane din ce in ce mai singur. mi-au placut foarte mult versurile:"pînă cînd și cea mai perfectă metaforă se oprește indecisă ca o fetiță orfană în mijlocul prăfuit al drumului".e atat de nesigura aceasta stare si autorul atat de pierdut incat si metafora se simte aproape tradata, parasita(ca o fetita orfana), aruncata (in mijlocul prafuit al drumului). poezia creste in tensiune pe masura ce inainteaza spre final, poetul striga, cauta, cere, cautand podurile, de fapt, isi doreste o iesire, o solutie, o ceva, mai sus afirma ca ar trebui sa fie singur, iar aici este aproape disperat fiind urmarit de turma, care ar putea fi considerata ca o iluminare, dar e prea putin probabil ca sa il pasca turmele pentru a-i aduce iluminarea. aurul mai simbolizeaza degradarea omului din conditia de nemuritor in cea de muritor, deci turmele acestea de aur il cauta pentru a-l conduce spre o cale gresita, diferita de cea pe care o cauta cu inversunare.lacustele exprima foarte bine ideea de aglomerare, de sufocare. eu am perceput-o ca pe o arta poetica reusita. mi-a placut mult.
de acord cu tine, postmodernismul nu e experimentalism. experimentalism a existat intotdeauna. de fapt probabil ca orice curent sau metoda ulterior stabilizate au avut initial statutul de experiment (alaturi de alte incercari esuate). dar postmodernismul este inainte de orice o filozofie, un mod de a intelege si explica realitatea exterioara si interioara si este esentialmente anti-modernist, anti-pozitivist si o resemnare (paradoxal revoltata in acelasi timp) in fata falimentului (de-acum total acceptat) al optimismului rationalist. evident ca nu se pot spune prea multe despre postmodernism in citeva cuvinte si eu sint departe de a fi un expert in asa ceva. revenind la literatura, eu sint un absolut nepriceput dar cred ca daca postmodernismul are vreun merit e poate tocmai acela ca poate pentru prima data nu a mai ostracizat "experimentatorii". pe de alta parte asta insa poate sa fie si certificatul de deces al "revolutionarismului experimental" pentru ca in postmodernism inclusivismul poate emascula orice tentativa experimentala. sa devina atunci revenirea la canoane o ispita pentru nonconformisti? sau este asta moartea filozofica a culturii?
Bună idee, bun poem, chiar mă gândesc să trec pe viitor direct la provocări :-) nu de altceva, dar să ridicăm nivelul... Are însă ceva balast, chiar în incipit acel 'recunosc' mi se pare superflu și indecent dpdv poetic, de parcă cineva te-ar acuza, ar fi și asta o opțiune desigur, dar restul poemului nu susține această abordare. 'moare cu un ultim refren desuet' e mult balast aici, cum poți muri decât cu un 'ultim refren' mai zici unu' din sicriu? Apoi 'cuvinte rostite emfatic și gol'? sincer, nu ți se pare ceva nelalocul ei în această exprimare, forțat? fără substanță?
Finalul este reușit, are o tușa post-modernistă destul de vivace și un dram valoros de ironie, de fapt de auto-ironie (mi se pare că autorul începe să lucreze în această direcție și chiar salut această abordare), păcat de celelalte chestiuni pe care le-am subliniat... nu știu dacă poemul poate fi îmbunătățit sau ar trebui rescris dintr-o altă perspectivă a prozodiei
Margas
textul e bun, ioana. sunt reticent la ce spui tu acolo, dar textul curge frumos și, în ciuda (pre)dispoziției spre automutilare care te-a făcut să-l scrii (sau pe care o trăiai), falsul confesionalism afișat aici aproape că ne convinge că te iubești imposibil.
o viziune cosmică, o parabola a vietii si mortii simplificate prin versul de debut si cel final, intre care autorul intercaleaza etapele devenirii sale - mai intai mugurii de cires, apoi tolaneala sub coviltirul hodorogit. dimensiunea metafizica este redata surprinzator prin imaginea fumului de tigara care se inalta si intuieste facerea si implinirea - caleea lactee ca simbol al cautarii si hranirii spirituale, acestea sunt imaginile in care surprindem in esenta felul extrem de simplu, dar nu simplist, in care si-a croit fiecare frază, strunită bine, aducandu-ne in fata un text de rasă, subtil, cu o tentă uşor de invidiat, un text pupilă care-şi fixează parametrii într-un cadru destul de incomod la prima vedere dar evident foarte bine creionat prin simbolul final al vietii, presocratic, al aerului, asa cum il sustine Anaximene.
termenul exista, desigur, se poate aplica unui stil, si cred ca ai dreptate, de multe ori vad versurile ca pe imagini, inainte de a le scrie, imi intra sub frunte culorile si apoi se imbraca in sens, in California, nu stiu, n-am fost, dar cred ca nu mi-ar fi imposibil (daca toamna e foarte cetoasa, in afara de ceata ce mai conteaza-nconjurul? :) multumesc pentru aprecieri, cateodata imi pari prea generos
mi-a plăcut poemul acesta, în special pentru nuanțele sale aforistice. și prin înșiruirea sa de poveste, de „pildă”. m-am gândit, pentru o clipă, la (să nu râzi!) Anton Pann.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mie imi pare ca modificarea a schimbat total semnificatia poemului. l-a mutat din zona nostalgica asumata (neputinta e a ma mai intoarce) in cea imaginativa, a fanteziei (regret ceva ce nu s-a intamplat niciodata). nu mi se pare o miscare constructiva. in plus, este si o poticnire, acolo, la finalul care cere un "niciodata" in loc de "vreodata", dar care ar tripla negarea si ne-ar arunca si mai mult in inchipuire. e doar un punct de vedere care tine, strict, de maniera in care am receptat eu textul.
pentru textul : amputarea literei d deo viata fara credinta/religie e o viata fara principii iar o viata fara principii este un vapor fara comandant - spunea Gadhi. Dumnezeu nu te-a uitat, esti doar dupa chipul si asemanarea lui.
pentru textul : nu e o vină dema bucur ca ti-a placut, Marian,... am citit titlurile si mi-au sunat in ureche versuri
pentru textul : colaj ludic de„Ordinea îmi pare mai degrabă o rupere a lungului șir de cotropiri barbare ale haosului.” Gânduri și păreri oneste în haină filozofico-literară cu argumentări pertinente
pentru textul : haos și ordine deMi-a plăcut verticalitatea :) și curajul de a fi ALTFEL.
Vă mulţumesc pentru comentariu! Am lasat indicaţii despre funcţionalitatea de 'zoom' la versiunea online a cărţii mele.
pentru textul : nud artistic deUn text fluid, bine scris, așa cum deja m-am obișnuit a citi în pagina ta. Dacă îl iei (cum spune Dorin, casa ar putea fi și "inima"), acordă-i libertatea alegerii - fie și de a spune sau a nu spune tot, de a alege esențialul. Cineva spunea că prieteniile sunt contextuale, vin și pleacă, precum orice-ul lumii acesteia. M-ai crede dacă ți-aș spune că singurul cel mai bun prieten rămâne Dumnezeu?
pentru textul : Să-l iau pe cel mai bun prieten al meu in gazdă? decenca cualli! ihuani cochiztli ximopanolti hermeneiapan! foarte fain. interesant vis bunvenit pe hermeneia! matei h. (cuetlachtli)
pentru textul : vis finit nedeterminist deesti prea desteapta ptr. mine. tu vezi lumea cunosti people, ai texte remarcabile, cunosti limbi, ai tupeu poetic, pictezi, poate si canti, sculptezi ...no? pb e ca scrii slab
pentru textul : omul pe care nu îl așteptam deAm mai spus într-un alt coment, că îmi e dor să primesc o scrisoare scrisă de mână. Are alt parfum.
Cu riscul de a ,,manipula" cititorul, vreau să spun de ce am ales sintagma ,,plic timbrat": fiindcă ,,plicul netimbrat" ajunge acasă altfel decât prin poştă...printr-un supravieţuitor, ceea ce ar putea însemna că expeditorul nu mai e în viaţă...Poemul e un oftat. Poate de asta punctele de suspensie :) Însă le voi şterge, mai ales că nu mai folosesc şi alte semne de punctuaţie. Mă bucură încurajările. Mulţumesc mult!
Lea, e interesant cum ai receptat mesajul şi mă bucură că poate avea mai multe valenţe. De fapt e un amestec de stări sub semnul toamnei. Mulţumesc frumos pentru atenţie!
Adrian, recunosc, l-am postat fără să-l lucrez prea mult. Am vrut să-i văd minusurile şi plusurile prin ochii voştri, de asta şi încadrarea la experiment. Probabil că ar trebui să îi schimb încadrarea, şi chiar voi face asta. Dacă nu e voie, rog să fiu atenţionată. Am deja soluţii pentru gerunzii. Despre punctele de suspensie am spus mai sus.
pentru textul : stau pe malul unui râu trist deAm înţeles ideea cu > , mai ales că sunt date exemple convingătoare, însă eu m-am referit aici la o ,,specie" de margarete, ,,cele care înfloresc mai târziu". E drept că m-am folosit de expresie pentru a sublinia dorinţa de prelungire a verii :), deci ai dreptate. Mi-am notat toate sfaturile. Mulţumesc de două ori, ba chiar de trei :)
Zi memorabilă a unsprezecea zi a lui răpciune!
uite ca citind poema asta incep sa apreciez si eu talentul tau. e mai bun decat ultimul postat. mi-a placut in intregime. nu dau stea, astept ceva super. cred ca-i suficient una aici, si chiar merita. mai trec, mai citesc.
pentru textul : Eterna reîntoarcere deVoi ajunge sa cred ca voua incepe sa va placa munca pe care o face Bianca in calitate de moderator... chestia asta e cu doua taisuri, eu vreau sa nu mai am nici o interventie pe domeniul asta... Andu, te rog sa raspunzi la obiect daca ai la ce sa raspunzi, daca nu, spune-o simplu si atat. Si nu este nevoie sa faca nimeni pe victima pe hermeneia... ne straduim sa nu existe asa ceva. Poate avem si ajutorul vostru... Pe de alta parte, nu obligam pe nimeni sa aprecieze ceva ceea ce alti editori au apreciat. Ii poti spune democratie, eu ii spun drept la opinie. Mai curand sanctionam lejeritatea in apreciere, decat critica excesiva. Aranca, fa-i o favoare lui Andu: expliciteaza-ti, pe cat posibil, aprecierile/critica, pentru a nu parea arbitrare sau rau-voitoare. Nu intotdeauna avem timp de asta, stiu, dar problema aceasta o avem mai toti pe hermeneia. Daca nu avem timp, lasam pe data viitoare. Scutim multe neplaceri si reactii mai mult sau mai putin exagerate.
pentru textul : excalibur deşi eu care mă dădeam de ceasul morţii ptr o măgulire. just kiddin'.
pentru textul : i really don't think that i care deintreg e aici:
pentru textul : Scurte considerații lingvistice pe drumul spre limbajul absolut deOri cum e sunetul vorbirii de gândul care-l mână;
Tu nu cunoşti unde se află Oceanul întins al cugetării;
Şi totuşi, când întrezăreşti ale vorbirii valuri,
Tu ştii că Oceanul minunat se află la temelia lor.
Când valurile gândului se nasc din Marea Înţelepciunii,
Ele căpăta de-ndată forma sunetului vorbirii.
Şi aceste forme ale vorbirii se nasc şi mor din nou,
Apoi aceste valuri iarăşi se-ntorc în larg.
Forma se naşte din Ceea ce este fără formă,
Şi totul se repetă: „Noi ne întoarcem cu adevărat la El.”>>
cred ca prima strofa, care tine de_decor, mai merge lucrata. primele doua versuri sunt foarte bune, nu le-as accentua cu masinile de lux si fetele de infractori.
pentru textul : lumea e o pisică jigărită deEmilian, serios vorbind, îmi place ce scrii. Şi ce comentezi. Şi te respect şi ca om. Şi ţi-am răspuns la neînţelegerea ta onest. Şi te rog să mă laşi sa păstrez toate astea! Căci abia acum am realizat care-i, în fapt, problema. Nu-i textul, nu-s eu. De aia, la fel de prieteneşte şi direct, am să vă rog, Emilian, Ştefan, Raluca, să vă spălati sau sfâşiaţi rufele în familie, nu la mine-n pagină. Mulţumesc şi punct!
pentru textul : Alb şi roşu deun simplu typo. multumesc de atentionare
pentru textul : hurricane plane dePaul, ma bucura mult popasul facut, parerea ta conteaza mult pentru mine, iti multumesc , suflet ales!
pentru textul : o variantă de iubire deViorel, sunt coplesita! este prima mea penita pe aici, ai un suflet darnic si sensibil, multumesc mult!
răspusul este că deocamdată da. dar am și eu o întrebare: de ce este răspunsul important pentru tine de vreme ce nu ai mai postat nici un text de aproape o lună?
pentru textul : interludiu|mîinile deultimele 4 versuri fac tot poemul. frumoasa germinatia ta.
pentru textul : cerc deO poezie mai dura decat cele cu care ma obisnuisem in ultimul timp. daca ar fi sa urmez firul narativ si sa incerc sa descopar mesajul acestei poezii as spune ca autorul se afla la o rascruce de drumuri in ce priveste propria creatie. este o stare de tensiune continua:"prin mîinile mele trec batalioanele zilei". mainile certifica ideea ca este vorba despre creatie. apare o presimtire apasatoare:"pentru că eventualitatea unui război trebuie să mă găsească ucis în poziție regulamentară" care explica nevoia de poduri. acestea din urma vor exprima dorinta sau posibilitatea sau mai degraba trebuinta trecerii de la o stare la alta, de la o forma de alta. In dictionarul de simboluri de Jean Chevalier, Alain Gheerbrant se afirma ca "podul il pune pe om pe o cale stramta, unde el intalneste in mod ineluctabil obligatia de a alege. iar alegerea facuta il va osandi sau il va mantui". am reprodus acest citat fiindca observ ca exact aceasta vrea sa sugereze Virgil. acel "chiar daca" accentueaza ideea unei eventuale solutii, dar daca ar alege-o pe aceasta propusa ar insemna sa renunte la ea si la el insusi, pentru a putea ramane din ce in ce mai singur. mi-au placut foarte mult versurile:"pînă cînd și cea mai perfectă metaforă se oprește indecisă ca o fetiță orfană în mijlocul prăfuit al drumului".e atat de nesigura aceasta stare si autorul atat de pierdut incat si metafora se simte aproape tradata, parasita(ca o fetita orfana), aruncata (in mijlocul prafuit al drumului). poezia creste in tensiune pe masura ce inainteaza spre final, poetul striga, cauta, cere, cautand podurile, de fapt, isi doreste o iesire, o solutie, o ceva, mai sus afirma ca ar trebui sa fie singur, iar aici este aproape disperat fiind urmarit de turma, care ar putea fi considerata ca o iluminare, dar e prea putin probabil ca sa il pasca turmele pentru a-i aduce iluminarea. aurul mai simbolizeaza degradarea omului din conditia de nemuritor in cea de muritor, deci turmele acestea de aur il cauta pentru a-l conduce spre o cale gresita, diferita de cea pe care o cauta cu inversunare.lacustele exprima foarte bine ideea de aglomerare, de sufocare. eu am perceput-o ca pe o arta poetica reusita. mi-a placut mult.
pentru textul : evanghelia lăcustelor dede acord cu tine, postmodernismul nu e experimentalism. experimentalism a existat intotdeauna. de fapt probabil ca orice curent sau metoda ulterior stabilizate au avut initial statutul de experiment (alaturi de alte incercari esuate). dar postmodernismul este inainte de orice o filozofie, un mod de a intelege si explica realitatea exterioara si interioara si este esentialmente anti-modernist, anti-pozitivist si o resemnare (paradoxal revoltata in acelasi timp) in fata falimentului (de-acum total acceptat) al optimismului rationalist. evident ca nu se pot spune prea multe despre postmodernism in citeva cuvinte si eu sint departe de a fi un expert in asa ceva. revenind la literatura, eu sint un absolut nepriceput dar cred ca daca postmodernismul are vreun merit e poate tocmai acela ca poate pentru prima data nu a mai ostracizat "experimentatorii". pe de alta parte asta insa poate sa fie si certificatul de deces al "revolutionarismului experimental" pentru ca in postmodernism inclusivismul poate emascula orice tentativa experimentala. sa devina atunci revenirea la canoane o ispita pentru nonconformisti? sau este asta moartea filozofica a culturii?
pentru textul : Postmodernism&experimentalism deBună idee, bun poem, chiar mă gândesc să trec pe viitor direct la provocări :-) nu de altceva, dar să ridicăm nivelul... Are însă ceva balast, chiar în incipit acel 'recunosc' mi se pare superflu și indecent dpdv poetic, de parcă cineva te-ar acuza, ar fi și asta o opțiune desigur, dar restul poemului nu susține această abordare. 'moare cu un ultim refren desuet' e mult balast aici, cum poți muri decât cu un 'ultim refren' mai zici unu' din sicriu? Apoi 'cuvinte rostite emfatic și gol'? sincer, nu ți se pare ceva nelalocul ei în această exprimare, forțat? fără substanță?
pentru textul : last bohemian deFinalul este reușit, are o tușa post-modernistă destul de vivace și un dram valoros de ironie, de fapt de auto-ironie (mi se pare că autorul începe să lucreze în această direcție și chiar salut această abordare), păcat de celelalte chestiuni pe care le-am subliniat... nu știu dacă poemul poate fi îmbunătățit sau ar trebui rescris dintr-o altă perspectivă a prozodiei
Margas
textul e bun, ioana. sunt reticent la ce spui tu acolo, dar textul curge frumos și, în ciuda (pre)dispoziției spre automutilare care te-a făcut să-l scrii (sau pe care o trăiai), falsul confesionalism afișat aici aproape că ne convinge că te iubești imposibil.
pentru textul : de dragoste deai putea sa imi explici de ce acest text apare postat pe un alt site sub un alt titlu la o distanta de citeva zile? gest reprobabil...
pentru textul : între cuvânt și cer deeu insumi nu as sti ce sa spun sub un astfel de text
pentru textul : Eu scriu, deci exist. demultumesc pentru semne. am avut emotii.
aș vrea să am cuvinte, dar nu am cuvinte, doar imaginea lui aplecată peste pian... peste lumea în care trăim...
pentru textul : în amintirea lui johnny răducanu deo viziune cosmică, o parabola a vietii si mortii simplificate prin versul de debut si cel final, intre care autorul intercaleaza etapele devenirii sale - mai intai mugurii de cires, apoi tolaneala sub coviltirul hodorogit. dimensiunea metafizica este redata surprinzator prin imaginea fumului de tigara care se inalta si intuieste facerea si implinirea - caleea lactee ca simbol al cautarii si hranirii spirituale, acestea sunt imaginile in care surprindem in esenta felul extrem de simplu, dar nu simplist, in care si-a croit fiecare frază, strunită bine, aducandu-ne in fata un text de rasă, subtil, cu o tentă uşor de invidiat, un text pupilă care-şi fixează parametrii într-un cadru destul de incomod la prima vedere dar evident foarte bine creionat prin simbolul final al vietii, presocratic, al aerului, asa cum il sustine Anaximene.
pentru textul : Puterea aerului deVirgil, scuza-ma, comentariul anterior a fost scris de Vladimir. Vladimir, tie ti se adreseaza, desigur. :) Bun revenit. Mesajul este pentru tine.
pentru textul : urme de cerb determenul exista, desigur, se poate aplica unui stil, si cred ca ai dreptate, de multe ori vad versurile ca pe imagini, inainte de a le scrie, imi intra sub frunte culorile si apoi se imbraca in sens, in California, nu stiu, n-am fost, dar cred ca nu mi-ar fi imposibil (daca toamna e foarte cetoasa, in afara de ceata ce mai conteaza-nconjurul? :) multumesc pentru aprecieri, cateodata imi pari prea generos
pentru textul : Septembrie, începuturi demi-a plăcut poemul acesta, în special pentru nuanțele sale aforistice. și prin înșiruirea sa de poveste, de „pildă”. m-am gândit, pentru o clipă, la (să nu râzi!) Anton Pann.
pentru textul : Perpetuum robia dePagini