cam slăbuț textul și cu metaforizări forțate.

Multumesc de trecere, comentariu si opinie.Ideea e ca acest text nu este si nu se vrea poezie. Numai ca nu exista o categorie specaiala pentru colaje de idei. Ialin

Tocmai asta-i, Domnule Sămărghiţan în haiku. Un haiku ori e haiku, ori nu. Nu poţi nici să-l comentezi nici să-l cizelezi. Dacă nu e haiku, poţi să-l ştergi, iar dacă e, e. Diferenţa dintre haiku-uri bune şi proaste, este măiestria prin care prinzi imaginea, la fel ca şi istantaneul unei fotografii.
Vă mulţumesc pentru vizită, Cezar

Inceputul il vad asa... "el ține de mână îngeri dimineața vorbește cu ei" Partea aceasta este bine conturata... "ai mei sunt tăcuți orbi eu îi conduc printre oameni de fapt nu mi-au spus niciodată nici un cuvânt dar asta e bine așa știu că nu au căzut de-au ajuns lângă mine că nu-i doar o-ntâmplare îngerii mei tac tac și eu" Restul textului este prea aglutinat... poate o rearanjare a versurilor ar fi o solutie. E cumva... ca si cum te-ai dezobisnuit sa scrii poezie :) Oricum remarc curajul autoarei de a trata un asa subiect.

Corina, textul este unul confesiv, nu neg, insa nu prea stiu de partida- a ramas mai degraba in aer, dar hei, poate o sa existe o data viitoare. Titlul insa nu este deloc confesiv, in sensul ca e mai degraba o ironie indreptata spre iubire sau ce o fi asta. Usuca-ti sufletul sau dry your soul as in ia prosopul si te sterge:)).
Nu i-au nimic in nume de rau, cum spuneam si in alte dati, aici nu este vorba de comentarii care sa vizeze persoana decat daca asa au fost dorite- nu-i cazul.
Multumesc pentru sugestii, am sa mai revin asupra textului, insa nu acum. Am o campanie de scris:)

l-am citit dimineata, in graba, ce-i drept, si am ramas cu senzatia de...ceva nou, ceva cunoscut, ceva albastru. Mi-am zis ca trebuie ma intorc la el in liniste. Acum e liniste. Imi place jocul vocilor, crestera lor in intensitate. Femeiea din prima strofa - chemand, jucandu-se, constienta de ea forta fragilitatii ei ("numai vedeți piciorul acesta cald, ca de mânz, cum sună /și-adună cerbii în sângele lui, bărbații în glumă-i sugrumă"), seamana (putin) cu Fata cu sosete de diamat, da, asta era acel deja-vu care m-a urmarit. Pote ca si culorile de fond ale tabloului m-au dus intr-acolo, plus papadiile si... microbuzele. Drept e ca bicicletele sunt mai en vogue... De la "ție, femeie, ah, femeie, cum îți ticăie sânul!" Dorin face o volta si ne arunca intr-o lume a de simbolurilor masculine, usor caricaturizate, doar atat cat sa dea bine, zic eu, mai ales daca stai sa le pui in cumpana cu "provocarea". "iar mie, vai, îmi bubuie tâmpla, îmi crapă ochii când treci, supergrozav, pe retină și scuturi alean, în afară, un balon de săpun, ba un moft, o jivină atunci trec la atac, sunt din nou un roman cu roșu canaf, în sandale sunt dac, dârz, cu bustul uns cu miere și lapte o armată întreagă de romani și de daci, sfâșiindu-se sub surâsul tău veșnic în care se coc evii și sunetul cornului de bizon sub care urlu, da, acum urlu, în lună, ca un lup, s-o sfâșii, cazon," pana aici zambeam...finanul, insa, m-a trezit ca un dus rece. Si nu din pricina tonului grav, ci fiindca mi se pare abrupt in comparatie cu dezinvoltura de pana acum. Iar tu stii sa spui si lucruri grave cu multa, multa dezinvoltura. Drept pentru care mi-am pus penita in buzunar si-mi cer iertare pentru aceasta firava incercare de comentariu literar!

...mulțumesc pentru atenție și precizare, Marina. Ai toată dreptatea să observi "portița senină" lăsată de pictor în furtunile sale. Însă sunt peisaje, nu le numim acuma, în care umbra de lumină pare un revers al ineficienței, neputinței umane de a ajunge până acolo. Plăcută trecerea ta. Oricând o sugestie, obiectivă, e remarcabilă.

Solomon era un intelept. si Ioana are sclipirea geniului dar si intepatura Mezalinei. Renunt la baraca definitiv dar trebuie sa intelegi fondul. La noi facem armata pana tarziu ca rezervisti, se doarme in baraci si acolo se petrec lucruri si trairi intre sforaituri, joc de table sau povestile unui sot inselat de doamna sa in timp ce el slujeste patria. Intr-o baraca am auzit senzationale destainuiri ale unui scriitor olandez de carti politiste, am ascultat ghitara unui virtuoz din Argentina samd.. Vreau sa spun ca e un nume demn si nu o povara. Acum la textul tau care e linear si personal ca o dezvaluire in noapte unui strain cu care cauti o conversatie.Desigur e de dragoste ca atfel nu ne-ar zgandarii interesul nici cat o ciuperca la degetul de la picior. Dar e al tau. Si asta e marea lui lipsa as zice pt ca nu depaseste personalul , si nu ne duce sa oftam la propriile noastre distopii, utopii, iubiri, si ce-om mai gasi pe canapeaua psihlogului.

eu zic ca intreg textul ar merita o penita de aur suprarealismul rules still tu imi placeai la fel de mult si cand scriai cu manuta ta cum te pricepeai mai bine pe vremea cand nu mancai chestie maro deci eu ar trebui sa-ti dau o penita maro dar n-am la dispozitie

scuze pentru bolbuirea excesiva, mi-a scapat o paranteza, pe undeva.

Multumesc, Daniela
si bine-ai venit pe aici. :)

da, excelent finalul. "Zîmbete europene pentru alegători din chirpici." E un fel de absurdistan Romania. Intotdeauna a avut mai ales in "regat" o prapastie enorma intre urban si rural. Si se pare ca exista ceva aproape malefic (pe linga explicatiile socio-istorice) care face sa se pastreze aceasta prapastie oribila. In esenta o mare parte din Romania nu este nici macar in Asia ci mai degraba in Africa. In ciuda dificultatilor pe care le are Turcia sa intre in EU, parerea mea este ca spatiul rural turcesc merita mai mult sa fie inclus in Europa decit cel romanesc. Aici Emil a facut un reportaj de prin locurile pe unde trece drumul judetean. Nu incerc sa imi testez imaginatia ca sa vizualizez cum arata satele sau catunele pe unde nici macar acest "drum" nu trece. Un alt aspect pe care l-am observat in text si pe care mi l-am amintit despre zona rurala este disponibilitatea dezinvolta pentru cersit. E aproape ceva african in obiceiul asta. Fie barbat, fie femeie, fie tinar, fie batrin, fie copil, nu se sfiesc sa "ceara". Ii acuzam pe țigani ca ne fac de rusine si cersesc in inima Europei dar aici sint oameni, romani obisnuiti, romani de la tara, care iti cer guma, bomboane, bautura sau bani cu o usurinta cu care nu iti poti imagina ca ar fi in stare sa o faca nici beduinii din Sinai si nici copii din India. Ceva e absolut dezgustator in asta si e ca o ciroza a fiintei romanesti. Asteptarea dupa pomana. Stau uneori si ma intreb ce cauze social-istorice o fi avind aceasta self-acceptare a "onorabilitatii" cersitului. Orice popor are rezerva lui intima de mindrie, iar noi romanii ne dam de ceasul mortii cind e sa ne laudam sau sa ne credem parintii pelasgi ai Europei. Si totusi asta nu ne impiedica sa cersim, poate, poate pica ceva. Indiferent daca cel din fata noastra e un simplu turist sau in investitor strain. Un reportaj pe care il evidentiez atit pentru munca pe care a presupus-o cit si pentru efortul "emotional" de a simti acest absurdistan kafkian.

as renunta la versul 9 ("m-a locuit o vreme"). de ce? fiindca toata poezia mi se pare un instantaneu fotografic. in rest - excelent prin ironie si eleganta, poseda chiar si o anumita senzualitate, ceea ce nu-i dauneaza deloc, si o usoara tenta ludica, prin final... placut pret de o penita.

pana la urma, retorica lui cioran e comica, in sensul bun al cuvantului. mi-ar fi placut ca textul de fata sa fie o fictiune, un mod prin care autorul ne provoaca limitele, plus ca e vorba de identitatea noastra. ca inventie, textul ar fi, pe aceeasi linie cioraniana, f cool, ca sa citez o poeta a zilelor noastre... asa, e ca si cum ne-am taia craca de sub picioare. iar chestia asta, ca sa citez o generatie intreaga, e fumata. personal, citind textul, am chicotit, apoi am plans, apoi m-am spovedit presedintelui de cenaclu. acuma, putin mai linistit (desi tresar din cand in cand) ma gandesc daca, prin absurd, poetul nostru national se scobea in nas sau, cand il durea ceva, se scarpina in...ureche ...