aș înlocui "bunica mea" cu simplu "bunica" ce e "tiugă"? "sunt morții pe care-i priveam de la pod cum intrau pe rând pe ușa bisericii și doar noi martore la slobozirea apelor" sună oarecum confuz poate că dacă ți-ai reedita textele nu ar fi chiar așa rău
În text am găsit o singură metaforă deosebită: "în curând orașul se va ridica din asfalt agățându-și fruntea de păsări". Restul e neuniform ca valoare și mesaj, caduc. Strofa a III-a e slabă prin comparație cu prima, purtând unele clișee redundante, ca de ex."vei sorbi revărsarea luminii" sau cuvinte intrate forțat în limba română : "xerox"... Text de sertar. Deocamdată.
"De ce este forțată "Liniştea zgomotului (de fond)" ? Nu este „forțată” orice metaforă sau orice sugerare prin paradox?" (V. T) - metafora (a dăuga peste sens) în sine este o forţare a limbajului, de acord, am spus-o şi eu de curând. Doar că ea este şi cumva necesară, în acelaşi timp. De ce este forţat "liniştea zgomotului"? Pentru că, 1. este o construcţie antitetică, paradoxală, iar mecansimul ăsta s-a folosit atât de mult, încât nu mai surprinde cu nimic, aproape indifrent de context, şi 2. nu cred că ai epuizat toate formele de sugestie a liniştii din zgomot, pentru a te folosi de expresia brută a acesteia, ca să spun aşa.
"Iar „facilitatea” este neaparat un defect?" (V. T) - dacă ne situăm în contextul în care am afirmat, la nivel subînţeles, că facilitatea este un defect, răspunsul este "da". Pentru că, în ceea ce priveşte construcţiile/metaforele genitivale, este vorba despre o lejeritate care ia minţile, dă dependenţă, deci reflex. Spunea cineva că un poet slab se recunoaşte (şi) după frecvenţa cu care foloseşte punctele de suspensie. Eu aş adăuga aici şi metaforele genitivale. De ce? Pentru că: se iau două substantive la liberă alegere (să spunem "scaun" şi "gripă", că tot e sezonu' răcelilor), şi avem: 1.scaunul gripei, 2.gripa scaunului. Wow! Mai dăm de un cititor de grabă vărsătoriu de sentimente, care se apucă să dea simboluri intercontextuale (înţelepciune ptr scaun, de exp), şi uită-te ce poezie faină iese.
Aşadar, da, în cazul ăsta, facilitatea este un defect.
"Trebuie sa scriem contorsionat, dificil?" (V. T) - n-am spus asta, nici n-am dat de înţeles. Dar bănuiesc că întrebarea era retorică. Am răspuns, totuşi.
Nu "bucuria cuvântului nerostit" sună prăfuit, ci "cuvântul(ui) nerostit", care, trebuie să fii de acord cu mine, este un megaclişeu. Şi de aici, niciun context nu te mai scoate.
Astea-s părerile mele, şi nu au pretenţia adevărului sui-generis.
apreciez ineditul împletirii candorii cu maturitatea de după trăire, claritatea cu care se imprimă ambele, acceptarea și echilibrul exprimării lor, forța sugestivă a ,,îngerului de vată de zahăr" și mai ales acel ,,nu mai încap prin urechi de ac", care m-a oprit câteva clipe bune. cred că ar fi fost de evitat repetitia adjectivului - ,,degete albe", ,,cerul alb", eliminat ,,ale umbrei", reformulate versurile 6-7 prin evitarea patetismului parcă prea explicit, dar, în ansamblu, un fragment reușit . La mulți ani, Ioana!
Joc de cuvinte sec. Partea ce include "La soare-o pisică îmi linge-amintirile Răstingnindu-mi rănile pentru toate zilele." este mai degraba amuzanta decat profunda. "verde crud"... poate e o sintagma la care ar trebui sa renuntam in texte, foarte uzitata. Aritmii, versificatia gresita, text slab. Cu parere de rau, Ialin
Paul, sub crucea lui Hristos strămoșii noștri jucau barbut. Nici mai mult nici mai puțin decît barbut. Și tu te miri că sub un psalm românii fac chestia asta după 2000 mii de ani?! Le este, ne este, în sînge. Evident asta nu înseamnă să devii cinic dar nici surprins. De fapt, cu cît e noroiul mai negru cu atît este crinul mai alb. Asigură-te numai că este crin.
cu exceptia finalului mi se pare un text foarte, foarte bun. cred că finalul taie din puterea de până acolo. din punctul meu de vedere, după "geamul unui lupanar" s-ar putea incheia (sau s-ar putea rescrie ultima strofă, pentru că e clară intenția de a focaliza in altă parte).
poemul e condensat, dar respiră foarte frumos. metaforele sunt atent construite si ritmează bine. (cel ami bun exemplu este ultimul vers - superb, de altfel - din prima strofă). strofele 2,3,4 sunt un fel de imersiune in ceea ce deschide acest vers si de aici pana inainte de final e o pendulare frumoasă intre zero si - 1. strofa mea preferată este a 3-a. chiar dac nu prea inteleg rostul gâturilor emo....mă rog.
cum ziceam, cred ca ultima strofă e (mult) perfectibilă.
în rest...chapeau. mi-a plăcut mult.
Niciodată nu am înțeles cum poți să dormi cu capul pe piatră... trebuie că e un somn de profet. Normal că atunci visezi îngeri. Iar lumea, nu mai e decât un fund de fântână.
text în general reușit pe temă, una baladescă, cu inserții de lirism obs.: - aritmie și silabă în plus la "Când strigă prin timp o istorie frumoasă." ("is-to-ri-e"), silabă în plus și la "O tristă vibrație din clopote dusă" (vi-bra-ți-e) - cine este "Crin-armăsarul" și ce a făcut el? Apare în text o singură dată și atunci rămâne suspendat întru cătarea Oanei, în munți
îmi cer scuze, a fost absolut neintenționat și ar fi fost înțelept pentru mine să nu răspund în grabă în timp ce făceam altceva. o lecție de învățat. Numele este Pal.
Dar în același timp îi cer și eu lui Emilian Pal să își ceară scuze pentru o măgărie mult prea mare și pe care de data aceasta a făcut-o deliberat. Pentru fraza: "Virgil Titarenco, ca tot scrii romania ta, pune-ti intrebarea de ce nu vei depasi niciodata stadiul de "ruda din strainate", care e cu totul altceva de a fi roman in sinul familiei." Mi se pare una din cele mai mari obrăznicii care mi s-au spus. Dar, așa cum am observat în ultimii ani, gradul de mîrlănie și obrăznicie în România a atins cote înspăimîntătoare. În primul rînd „românia lui virgil t” este un titlu, un subtitlu, o sintagmă. Și nu am inventat-o eu (asta în primul rînd). Și în al doilea rînd, nu trebuie neaparat să se refere la mine. Dar, evident, e nevoie de subtilitate (și bunăvoință) ca să observi nuanța. Și apoi nu îți permit și nici nu ai tu dreptul să faci judecăți de valoare la adresa persoanei mele. Judecăți de genul „pune-ti intrebarea de ce nu vei depasi niciodata stadiul de "ruda din strainate"” sau „care e cu totul altceva de a fi roman in sinul familiei.” Aș putea spune mai multe despre relația dintre noi doi dar mă abțin (și am să mă abțin). Pot doar să spun că mi-ai dovedit încă o dată că urîțimea caracterului multor români e ca o plagă care nu poate fi stăvilită. Și cred că e o nenorocire mai mare decît comunismul. Poate despre asta voi scrie cîndva. Recunosc că m-a surprins însă la tine xenofobismul de-a dreptul bubos cu care generalizezi și care îți marchează atitudinea. Dacă toată generația mai tînără e ca tine atunci soarta României nu e tragică. E catastrofală.
Iar despre text... deci este un „protest”. Adica un fel de luare de atitudine. „Împotriva diasporei care se bate cu pumnul în piept.”(sic). Blah, blah blah. Și eu, naivul de mine, care credeam că este un articol de ziar. Un gest ziristic. Și cînd colo era un protest, o luare de atitudine. Îți mai trebuia fața de masă de catifea vișinie și secera și ciocanul în spatele profilului tău care perorează vîrtos împotriva disaporei. La schimb se poate folosi chiar și fața de masă din catifea verde închis și în spate emblema aia bizară cu zăbrele. Pai de ce nu te duci dom'le la un ziar de partid? Sau poate ești și nu știm noi. Că și așa văd că ai și orientarea și încrîncenarea necesare. Tu nu ești ziarist dragă Emilian cum nu sînt eu elefant. Tu ești activist. Și nu e nimica rău cu asta. Doar că ne induci în eroare. Ca în pilda din evanghelie cu lupii în blană de oaie. Deci, dragul meu, cu furiile astea xenofobe poți face carieră în cîteva partide prin România. De agitatori e întotdeauna nevoie. Dar nu ne(ma) amăgi pe noi cum că tu ai avea calmul și obiectivitatea unui reporter. Că aia e altceva. Iar tu nu o ai. Și nici nu cred că poți să o ai. Vezi remarca xenofobă în care mă numești pe mine „rudă din străinătate”. Chestia asta nu ai spus-o la furie. Chestia asta a fost clocită, deliberată în timp.
Și că tot a menționat bobadil faptul că Emilian a fost editor pe Hermeneia. Probabil că ar fi trebuit să știe și modul cel puțin jenant cum a plecat pe ușa din dos. Asta, evident, nu are neaparat o legătură cu textul de față. Dar spune ceva despre caracterul celui care sare să arate paiul din ochiul diasporei.
Ce nu inteleg eu este faptul ca nu aveti niciun cuvant frumos de spus despre ceea ce scriu. Oare sa fie totul atat de negru? Toate poeziile postate aici sunt doar... de "liceu"?
"Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut?". Problema nu exista (nici macar nu e pros pusa). Nici unul si nici altul. Si nici un fel de "limbaj". Nici macar cel "teologic". Doar atunci cand cineva atinge "Logosul Divin" (care "se revarsa necontenit fara pierdere") se intampla minunea. Pentru ca nici un "limbaj" inventat de om, de genul, de la Chomsky citire: fixarea unui set de simboluri si apoi statuarea unor reguli de compozitia a acestora in cuvinte, propozitii si fraze, nu este in stare de o asemenea minune.
Doresc să adaug şi eu câteva cuvinte aici, deşi nu mă consider întrutotul poet. Mi-a plăcut comentariul adăugat de Maria-Doina, reliefează o parte din gândurile mele şi exprimă anumite adevăruri atemporale cred eu.
Cred că poezia nu moare niciodată, simplu spus. Oricâte schimbări sau cataclisme ar exista în societate.
Atât îmi permite să spun experienţa mea de viaţă. Mă consider în glumă un fel de Rousseau Vameşul în poezie, fără pretenţia de a atinge măiestria acelui artist, care a creat o artă naivă de succes (nu în timpul vieţii), deşi a început să picteze doar la 41 de ani. Dar se spune că vârful creativităţii artistice e la o vârstă mai înaintată pentru bărbaţi, poate e doar o prejudecată. Nu vreau însă să vorbesc despre mine, ci despre experienţa mea în ce priveşte poezia ca fenomen cultural sau receptarea acesteia.
Mereu vor exista tineri care vor deschide cărţi de poezie găsite întâmplător în drumul vieţii lor, fiindcă poezia, spre deosebire de proză, permite o mai mare deschidere emoţională, o proiecţie a sensibilităţii cititorului în cuvântul scris. E ca un tablou fără ramă, consider că permite mai multă interacţiune expeditor-receptor. Deschide mai multe drumuri, creează sensuri divergente. Şi din călătoria acestor tineri printre cuvinte vor rezulta mereu noi descoperiri, terenuri pe care vor le vor stăpâni sau lucra şi alţii.
Pentru mine proza este ca apa râului schimbătoare, în timp ce poezia este o pietricică colţuroasă şi rezistentă pe care o găseşti pe rafturi şi după secole. Nu va muri.
bobadile, cât aș vrea să citesc și la tine o poezie măcar ca aceasta! poti să "deliveri"? oricum, ultimele două versuri ție nu ți se potrivesc. ultimul vers în cazul tău e așa: "tu ai în suflet var și-n minte sârme". de ce trebuie să ne hârjonim?
Cred că aici există forţă imagistică şi capacitate lirică, însă, pe alocuri, nu sunt corelate ori sunt separate de unele erori tehnice, cum ar fi cuvintele de legătură, topica şi cele două-trei timbre diferite care sunt folosite în alcătuirea stilistică.
multumesc pentru atentie si comentarii.
e poezie la minut, are deopotriva meritul si defectul de a nu fi fost defel prelucrata, am fost uimita de corectitudinea impresiilor lasate si desigur, m-am bucurat sa gasesc comentariile.
Frumos discurs, imi place curgerea poemului si schimbarea de planuri. Insa pe alocuri m-ai pierdut, poate ca nici eu nu sunt in perioada asta suficient de atent. Insa remarc o anume limpezime si o revolta de om matur in aceste versuri. Daca stau stramb si judec drept, cred ca episodul cu revolutia e derutant, poate ca fara el poemul ar fi mai castigat... nu stiu. Si ca sa ma intelegi mai bine o sa-ti zic bancul care mi se potriveste acum de minune, cica vine unul la psihiatru si zice "dom' doctor, nu stiu ce am, dar de cateva zile sunt confuz... sau poate nu?" Andu
Bun (re)găsit Virgil. Încep prin a-mi cere scuze pentru reacția mea la ștergerea fostului cont de autor. Se pare că nu doar la mine răspunsurile voastre pe mail intră la coșul de gunoi. N-am căutat acolo și credeam că nu am fost acceptat, de unde și neînțelegerea. În fine, de data asta am căutat peste tot și bine am făcut pentru că, iată, contul meu e activ. Ergo, îmi fac mea culpa și mă bucur să fiu membru al comunității Hermeneia. Sper să fie într-un ceas bun și spre un reciproc folos, autor-cititori. Cu mulțumiri pentru aprecierea textului de față, amical...de cursă lungă, George cel Asztalos
Din punctul meu de vedere este slefuita. Este o poezie mai veche cu niste modificari. Cat despre "neincheiata" si "necitita" nu are nici o legatura cu primul vers. Hiaturile nu sunt multe. Oricum, ma bucur ca ti-am atras atentia. Multumesc ca ai trecu pe aici. Astept si alte sfaturi. .. Vreau sa cred ca manifest suficienta "deschidere".
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
aș înlocui "bunica mea" cu simplu "bunica" ce e "tiugă"? "sunt morții pe care-i priveam de la pod cum intrau pe rând pe ușa bisericii și doar noi martore la slobozirea apelor" sună oarecum confuz poate că dacă ți-ai reedita textele nu ar fi chiar așa rău
pentru textul : O umbră în plus deÎn text am găsit o singură metaforă deosebită: "în curând orașul se va ridica din asfalt agățându-și fruntea de păsări". Restul e neuniform ca valoare și mesaj, caduc. Strofa a III-a e slabă prin comparație cu prima, purtând unele clișee redundante, ca de ex."vei sorbi revărsarea luminii" sau cuvinte intrate forțat în limba română : "xerox"... Text de sertar. Deocamdată.
pentru textul : Röntgen de"De ce este forțată "Liniştea zgomotului (de fond)" ? Nu este „forțată” orice metaforă sau orice sugerare prin paradox?" (V. T) - metafora (a dăuga peste sens) în sine este o forţare a limbajului, de acord, am spus-o şi eu de curând. Doar că ea este şi cumva necesară, în acelaşi timp. De ce este forţat "liniştea zgomotului"? Pentru că, 1. este o construcţie antitetică, paradoxală, iar mecansimul ăsta s-a folosit atât de mult, încât nu mai surprinde cu nimic, aproape indifrent de context, şi 2. nu cred că ai epuizat toate formele de sugestie a liniştii din zgomot, pentru a te folosi de expresia brută a acesteia, ca să spun aşa.
"Iar „facilitatea” este neaparat un defect?" (V. T) - dacă ne situăm în contextul în care am afirmat, la nivel subînţeles, că facilitatea este un defect, răspunsul este "da". Pentru că, în ceea ce priveşte construcţiile/metaforele genitivale, este vorba despre o lejeritate care ia minţile, dă dependenţă, deci reflex. Spunea cineva că un poet slab se recunoaşte (şi) după frecvenţa cu care foloseşte punctele de suspensie. Eu aş adăuga aici şi metaforele genitivale. De ce? Pentru că: se iau două substantive la liberă alegere (să spunem "scaun" şi "gripă", că tot e sezonu' răcelilor), şi avem: 1.scaunul gripei, 2.gripa scaunului. Wow! Mai dăm de un cititor de grabă vărsătoriu de sentimente, care se apucă să dea simboluri intercontextuale (înţelepciune ptr scaun, de exp), şi uită-te ce poezie faină iese.
Aşadar, da, în cazul ăsta, facilitatea este un defect.
"Trebuie sa scriem contorsionat, dificil?" (V. T) - n-am spus asta, nici n-am dat de înţeles. Dar bănuiesc că întrebarea era retorică. Am răspuns, totuşi.
Nu "bucuria cuvântului nerostit" sună prăfuit, ci "cuvântul(ui) nerostit", care, trebuie să fii de acord cu mine, este un megaclişeu. Şi de aici, niciun context nu te mai scoate.
Astea-s părerile mele, şi nu au pretenţia adevărului sui-generis.
pentru textul : un tren numit eu deapreciez ineditul împletirii candorii cu maturitatea de după trăire, claritatea cu care se imprimă ambele, acceptarea și echilibrul exprimării lor, forța sugestivă a ,,îngerului de vată de zahăr" și mai ales acel ,,nu mai încap prin urechi de ac", care m-a oprit câteva clipe bune. cred că ar fi fost de evitat repetitia adjectivului - ,,degete albe", ,,cerul alb", eliminat ,,ale umbrei", reformulate versurile 6-7 prin evitarea patetismului parcă prea explicit, dar, în ansamblu, un fragment reușit . La mulți ani, Ioana!
pentru textul : Îngerul din vată de zahăr deJoc de cuvinte sec. Partea ce include "La soare-o pisică îmi linge-amintirile Răstingnindu-mi rănile pentru toate zilele." este mai degraba amuzanta decat profunda. "verde crud"... poate e o sintagma la care ar trebui sa renuntam in texte, foarte uzitata. Aritmii, versificatia gresita, text slab. Cu parere de rau, Ialin
pentru textul : Oraș incendiat deMulţmesc pentru încurajare.
pentru textul : mama primenea cerul într-un trunchi de salcie deAr fi mult mai util dacă la pagina unui autor am găsi TOATE textele și comentariile, nu doar cele mai noi.
pentru textul : Hermeneia.com la o lună de existență delasă că pot fi...zemoase :) (și nu aride) fără a avea panseluțe. Hai că in curând voi fi banned pe motiv de offtopic. :)
pentru textul : lullaby deAi dreptate, Aranca. E un mic volum aici. De acum le voi posta separat. Mulțumesc.
pentru textul : poezii de toamnă și dragoste de modă veche deDe abia acum am observat, promit sa fiu mai atent!
pentru textul : Unchiul Fedea (3) deCu adanc respect Mihai T.
Alina, încă ceva:
să nu facem confuzii între studiile ori datele biogarfice ale unui autor și ceea ce scrie acesta...
pentru textul : Unui mare poetastru dePaul, sub crucea lui Hristos strămoșii noștri jucau barbut. Nici mai mult nici mai puțin decît barbut. Și tu te miri că sub un psalm românii fac chestia asta după 2000 mii de ani?! Le este, ne este, în sînge. Evident asta nu înseamnă să devii cinic dar nici surprins. De fapt, cu cît e noroiul mai negru cu atît este crinul mai alb. Asigură-te numai că este crin.
pentru textul : îngeri sub cărămizi decu exceptia finalului mi se pare un text foarte, foarte bun. cred că finalul taie din puterea de până acolo. din punctul meu de vedere, după "geamul unui lupanar" s-ar putea incheia (sau s-ar putea rescrie ultima strofă, pentru că e clară intenția de a focaliza in altă parte).
pentru textul : pe aici nu se întâmplă nimic depoemul e condensat, dar respiră foarte frumos. metaforele sunt atent construite si ritmează bine. (cel ami bun exemplu este ultimul vers - superb, de altfel - din prima strofă). strofele 2,3,4 sunt un fel de imersiune in ceea ce deschide acest vers si de aici pana inainte de final e o pendulare frumoasă intre zero si - 1. strofa mea preferată este a 3-a. chiar dac nu prea inteleg rostul gâturilor emo....mă rog.
cum ziceam, cred ca ultima strofă e (mult) perfectibilă.
în rest...chapeau. mi-a plăcut mult.
Niciodată nu am înțeles cum poți să dormi cu capul pe piatră... trebuie că e un somn de profet. Normal că atunci visezi îngeri. Iar lumea, nu mai e decât un fund de fântână.
pentru textul : Iacob și visul detext în general reușit pe temă, una baladescă, cu inserții de lirism obs.: - aritmie și silabă în plus la "Când strigă prin timp o istorie frumoasă." ("is-to-ri-e"), silabă în plus și la "O tristă vibrație din clopote dusă" (vi-bra-ți-e) - cine este "Crin-armăsarul" și ce a făcut el? Apare în text o singură dată și atunci rămâne suspendat întru cătarea Oanei, în munți
pentru textul : Oana deam des-forţat strofele amintite de tine, Sancho. sper să sune mai plăcut. dacă nu, I'm open for sugestions.
pentru textul : temeri grizate deMulțumim frumos.
pentru textul : De Nașterea Domnului deMulțumesc Matei. Mai exact cinci ani și trei zile. Am vrut să scriu ceva despre dar am amînat pentru cîteva zile.
îmi cer scuze, a fost absolut neintenționat și ar fi fost înțelept pentru mine să nu răspund în grabă în timp ce făceam altceva. o lecție de învățat. Numele este Pal.
Dar în același timp îi cer și eu lui Emilian Pal să își ceară scuze pentru o măgărie mult prea mare și pe care de data aceasta a făcut-o deliberat. Pentru fraza: "Virgil Titarenco, ca tot scrii romania ta, pune-ti intrebarea de ce nu vei depasi niciodata stadiul de "ruda din strainate", care e cu totul altceva de a fi roman in sinul familiei." Mi se pare una din cele mai mari obrăznicii care mi s-au spus. Dar, așa cum am observat în ultimii ani, gradul de mîrlănie și obrăznicie în România a atins cote înspăimîntătoare. În primul rînd „românia lui virgil t” este un titlu, un subtitlu, o sintagmă. Și nu am inventat-o eu (asta în primul rînd). Și în al doilea rînd, nu trebuie neaparat să se refere la mine. Dar, evident, e nevoie de subtilitate (și bunăvoință) ca să observi nuanța. Și apoi nu îți permit și nici nu ai tu dreptul să faci judecăți de valoare la adresa persoanei mele. Judecăți de genul „pune-ti intrebarea de ce nu vei depasi niciodata stadiul de "ruda din strainate"” sau „care e cu totul altceva de a fi roman in sinul familiei.” Aș putea spune mai multe despre relația dintre noi doi dar mă abțin (și am să mă abțin). Pot doar să spun că mi-ai dovedit încă o dată că urîțimea caracterului multor români e ca o plagă care nu poate fi stăvilită. Și cred că e o nenorocire mai mare decît comunismul. Poate despre asta voi scrie cîndva. Recunosc că m-a surprins însă la tine xenofobismul de-a dreptul bubos cu care generalizezi și care îți marchează atitudinea. Dacă toată generația mai tînără e ca tine atunci soarta României nu e tragică. E catastrofală.
Iar despre text... deci este un „protest”. Adica un fel de luare de atitudine. „Împotriva diasporei care se bate cu pumnul în piept.”(sic). Blah, blah blah. Și eu, naivul de mine, care credeam că este un articol de ziar. Un gest ziristic. Și cînd colo era un protest, o luare de atitudine. Îți mai trebuia fața de masă de catifea vișinie și secera și ciocanul în spatele profilului tău care perorează vîrtos împotriva disaporei. La schimb se poate folosi chiar și fața de masă din catifea verde închis și în spate emblema aia bizară cu zăbrele. Pai de ce nu te duci dom'le la un ziar de partid? Sau poate ești și nu știm noi. Că și așa văd că ai și orientarea și încrîncenarea necesare. Tu nu ești ziarist dragă Emilian cum nu sînt eu elefant. Tu ești activist. Și nu e nimica rău cu asta. Doar că ne induci în eroare. Ca în pilda din evanghelie cu lupii în blană de oaie. Deci, dragul meu, cu furiile astea xenofobe poți face carieră în cîteva partide prin România. De agitatori e întotdeauna nevoie. Dar nu ne(ma) amăgi pe noi cum că tu ai avea calmul și obiectivitatea unui reporter. Că aia e altceva. Iar tu nu o ai. Și nici nu cred că poți să o ai. Vezi remarca xenofobă în care mă numești pe mine „rudă din străinătate”. Chestia asta nu ai spus-o la furie. Chestia asta a fost clocită, deliberată în timp.
Și că tot a menționat bobadil faptul că Emilian a fost editor pe Hermeneia. Probabil că ar fi trebuit să știe și modul cel puțin jenant cum a plecat pe ușa din dos. Asta, evident, nu are neaparat o legătură cu textul de față. Dar spune ceva despre caracterul celui care sare să arate paiul din ochiul diasporei.
pentru textul : despre inundaţii. altfel deCe nu inteleg eu este faptul ca nu aveti niciun cuvant frumos de spus despre ceea ce scriu. Oare sa fie totul atat de negru? Toate poeziile postate aici sunt doar... de "liceu"?
pentru textul : De-a Dumnezeu… de"Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut?". Problema nu exista (nici macar nu e pros pusa). Nici unul si nici altul. Si nici un fel de "limbaj". Nici macar cel "teologic". Doar atunci cand cineva atinge "Logosul Divin" (care "se revarsa necontenit fara pierdere") se intampla minunea. Pentru ca nici un "limbaj" inventat de om, de genul, de la Chomsky citire: fixarea unui set de simboluri si apoi statuarea unor reguli de compozitia a acestora in cuvinte, propozitii si fraze, nu este in stare de o asemenea minune.
pentru textul : Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut? deDoresc să adaug şi eu câteva cuvinte aici, deşi nu mă consider întrutotul poet. Mi-a plăcut comentariul adăugat de Maria-Doina, reliefează o parte din gândurile mele şi exprimă anumite adevăruri atemporale cred eu.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deCred că poezia nu moare niciodată, simplu spus. Oricâte schimbări sau cataclisme ar exista în societate.
Atât îmi permite să spun experienţa mea de viaţă. Mă consider în glumă un fel de Rousseau Vameşul în poezie, fără pretenţia de a atinge măiestria acelui artist, care a creat o artă naivă de succes (nu în timpul vieţii), deşi a început să picteze doar la 41 de ani. Dar se spune că vârful creativităţii artistice e la o vârstă mai înaintată pentru bărbaţi, poate e doar o prejudecată. Nu vreau însă să vorbesc despre mine, ci despre experienţa mea în ce priveşte poezia ca fenomen cultural sau receptarea acesteia.
Mereu vor exista tineri care vor deschide cărţi de poezie găsite întâmplător în drumul vieţii lor, fiindcă poezia, spre deosebire de proză, permite o mai mare deschidere emoţională, o proiecţie a sensibilităţii cititorului în cuvântul scris. E ca un tablou fără ramă, consider că permite mai multă interacţiune expeditor-receptor. Deschide mai multe drumuri, creează sensuri divergente. Şi din călătoria acestor tineri printre cuvinte vor rezulta mereu noi descoperiri, terenuri pe care vor le vor stăpâni sau lucra şi alţii.
Pentru mine proza este ca apa râului schimbătoare, în timp ce poezia este o pietricică colţuroasă şi rezistentă pe care o găseşti pe rafturi şi după secole. Nu va muri.
bobadile, cât aș vrea să citesc și la tine o poezie măcar ca aceasta! poti să "deliveri"? oricum, ultimele două versuri ție nu ți se potrivesc. ultimul vers în cazul tău e așa: "tu ai în suflet var și-n minte sârme". de ce trebuie să ne hârjonim?
pentru textul : Cum se naște o poezie deStai linistita Cristina, nu ma descurajez eu asa de repede. Apreciez in schimb o parere sincera si o sugestie buna.
pentru textul : Between the bars deCred că aici există forţă imagistică şi capacitate lirică, însă, pe alocuri, nu sunt corelate ori sunt separate de unele erori tehnice, cum ar fi cuvintele de legătură, topica şi cele două-trei timbre diferite care sunt folosite în alcătuirea stilistică.
Nu ştiu exact de ce, mi-a plăcut finalul.
pentru textul : memento demultumesc pentru atentie si comentarii.
pentru textul : pisica vărgată a bunicii dee poezie la minut, are deopotriva meritul si defectul de a nu fi fost defel prelucrata, am fost uimita de corectitudinea impresiilor lasate si desigur, m-am bucurat sa gasesc comentariile.
corectează textul
pentru textul : Maci roșii deFrumos discurs, imi place curgerea poemului si schimbarea de planuri. Insa pe alocuri m-ai pierdut, poate ca nici eu nu sunt in perioada asta suficient de atent. Insa remarc o anume limpezime si o revolta de om matur in aceste versuri. Daca stau stramb si judec drept, cred ca episodul cu revolutia e derutant, poate ca fara el poemul ar fi mai castigat... nu stiu. Si ca sa ma intelegi mai bine o sa-ti zic bancul care mi se potriveste acum de minune, cica vine unul la psihiatru si zice "dom' doctor, nu stiu ce am, dar de cateva zile sunt confuz... sau poate nu?" Andu
pentru textul : să aiurim de bine deCailean eu cred ca este o idee preconceputa. Vrei sa spui ca orice rima substantivala este banala ?
pentru textul : Fi-va mie deBun (re)găsit Virgil. Încep prin a-mi cere scuze pentru reacția mea la ștergerea fostului cont de autor. Se pare că nu doar la mine răspunsurile voastre pe mail intră la coșul de gunoi. N-am căutat acolo și credeam că nu am fost acceptat, de unde și neînțelegerea. În fine, de data asta am căutat peste tot și bine am făcut pentru că, iată, contul meu e activ. Ergo, îmi fac mea culpa și mă bucur să fiu membru al comunității Hermeneia. Sper să fie într-un ceas bun și spre un reciproc folos, autor-cititori. Cu mulțumiri pentru aprecierea textului de față, amical...de cursă lungă, George cel Asztalos
pentru textul : Tată de duminică deDin punctul meu de vedere este slefuita. Este o poezie mai veche cu niste modificari. Cat despre "neincheiata" si "necitita" nu are nici o legatura cu primul vers. Hiaturile nu sunt multe. Oricum, ma bucur ca ti-am atras atentia. Multumesc ca ai trecu pe aici. Astept si alte sfaturi. .. Vreau sa cred ca manifest suficienta "deschidere".
pentru textul : Glasul tăcerilor dePagini