Frumoasă viziune! Interesant experiment, ai inlocuit (sau suprapus?) două imagini (fecioare si pisici) într-un text mătăsos :) Merită o peniţă dar ori n-am dreptul ori nu stiu cum :D O să citesc regulamentul, oricum...felicitări şi vise inspirate ca acesta!!!
nu stiu cum nostalgia si sentimentul singuratatii in multime pot fi catalogate ca non-idei. poate ca ii poti reprosa celei de a doua idei ca este prea trendy. dar... atata vreme cat simtit asta, fara de voie sau cu, carcotelile nu-si au locul.
iar ideile, ele, sunt sustinute de intregul poem.
care e frumos. si are acea dramuire a sensibilitatii care nu pica in exces. adica e un poem are mi-ar placea sa fie al meu. nu numai pentru frumusetea gandului, ci pentru haina imbracata de gand.
Virgil, hierofaniile nu sant limitate in plan temporal. il transced, pur si simplu. asa cred... de aceea sfarsitul care nu este. da, si eu sunt mai multumita de forma asta.
Citind acest fragment nu am putut să nu fac asemănarea cu Paulo Coelho, prin “Jurnalul unui mag”. Drumul fiarei este drumul interior al omului în lupta cu sinele. Fiecare duce cu el o fiară, un animal odios şi asta e bine pentru că lupta trebuie să se dea între două personaje (egoul).
„Scăpase lancea din mâini în lucerna ce se făcea tot mai albastră, foșnind sub nările fiarei.”
„Își crezuse pieptul o scorbură seacă”
Moartea aici nu este vizibilă, licornul se întoarce şi se face nevăzut. Doar se anunţă durerea „el o privea, cu genunchii înfipți în pământul inert, cu bărbia căzută în piept ce nu mai putea ridica privirea.”, dar imediat apare suprimarea ei prin metafizica „un abur alb înaintând lent dinspre râu”.
Aburul alb al cunoaşterii, al purificării – „îndreptându-și spinarea”, nu ezită să renască, “se ridică” şi se face nevăzut...
Deosebit de adânc finalul.
Sapphire- tare nu imi plac polemicile, nu imi plac regulamentele si nici sufocarea spiritului. Am observat pe alte situri world-wide, ca nu de poezie e de fapt vorba ci de putere, de orgoliu, de orice numai literatura nu. Pe de alta parte noi experimentam aici un schimb de mesaje efemere, intr-un noian de milioane si milioane de texte globale, date, gunoi comercial, reclame, etc etc. Truda unui text digital se masoara in cam 10-15 minute de butonare. Viata lui e 2-3 zile dupa care e ingropat RIP in beciurile electronice ale netului. Entropia face ca informatia sa devina triviala si neinteresanta imediat dupa ce a fost trimeasa in eter. Publicarea unui text pe net este o renuntare la propietate, el poate fi multiplicat, copiat si siluit de un receptor anonim, autorul neavand niciun instrument de a controla ce se intampla. Hai sa imaginam acum un site literar fara regulament dar cu o singura, unica lege democratica: Orice text postat e votat de membrii dupa merit. Ceva prost va fi refuzat de majoritate. Ce e bun ramane. In acest caz ma bazez pe obiectivismul si sinceritatea judecatorilor care la randul lor sunt judecati de colegi. Exista in Hyde Park, Londra, coltul vorbitorilor, oricine se poate urca Duminica pe un scaunel si tine un discurs omenirii. Daca discursul e interesant se strang spectatori, se incing discutii, sau din contra un speaker in dodii e abandonat si ignorat pentru ca oamenii nu sunt nici prosti si nici nu au timp de platitudini. Dar libertatea de expresie e sfanta si respectata ca un bun, ca o demnitate, nu ca o povara.
...Există o imagine obsedantă în textele tale ( vezi și...Mă vezi, treci atât de aproape, ne vezi........) pătrunderea într-un anume spațiu închis. A merge pe o stradă înseamnă a merge prin timp. Dar încet, pe nebăgate de seamă, strada devine ruină.Iar dincolo de bolta de zorele nu te mai vede Dumnezeu. Este limpede o metaforă a trecerii "dincolo", de unde și setea, bine știută din credințele și ritualurile funerare. Vorba lui Sorescu: problema se pune că odată intrat aici, nu mai ai cale de întoarcere. Doar Orfeu a avut darul blestemat de a privi înapoi. Ai știința imaginilor vizuale puternice și, lucru pe care se pune puțin preț azi din neștiință sau superficialitate, al coerenței acestor imagini. Aici, un "paradis în destrămare" prin care rătăcești într-o singurătate apocaliptică. Exemplu al acestei coerențe: imaginea Turnului, adică singura ieșire posibilă din acest spațiu închis de ziduri și flori dar impenetrabil: ÎN SUS. Și faptul întâmplător că turnul se numește Chindia (adică un timp de maximă "înflorire" a zilei care coboară însă înspre apus) ține de aceea și bine strunită coerență imaginară. Încerc să înțeleg dacă meticuloasa descriere arhitecturală din ultima parte intră în antiteză cu inefabila perdea de zorele de la început. Dar mi se pare că este un fel de "topire în piatră" în această bruscă schimbare de registru în care "eu" dispare. Este ceea ce îmi place să numesc "complexul Anei", căci am mai găsit imagini de acest tip în care anima se vrea zidită, ca semn al morții dar - oximoronic - și al (în)durării indefinite în/prin piatră. Vezi imaginea oului din poemul citat și în paranteza de mai sus. Absolut similară cu cea a turnului, ca regresie la origini și barbian "palat de var". Și mai e ceva: eul se instituie CENTRU doar în momentul ascensiunii în turn. Acum - de la Grigore Alexandrescu citire - ar trebui să învie Marea Fantomă a Trecutului. Ceea ce nu se întâmplă. Căci nu mai suntem romantici și ruinele nu se mai adună ca într-un "reverse" cinematografic într-o arhitectură.Am perceput și o discertă auto-ironie aici. Enumerarea aceea arhitecturală din final care m-a deconcentrat puțin inițial am înțeles-o în cele din urmă ca pe o serie dezarticulată de strigăte de ajutor de acolo din înălțimea turnului. Doar din zidita Ana nu rămâne doar asta: cântecul/plânsetul din ziduri?
Doru, ai regizat bine monologul ăsta, iar discursul simplu, fără patetism(...mult, e bun dozajul, e o artă să păstrezi măsura) îl pune în valoare. Și autoironia e fină: "mă întind noaptea târziu lângă soție mă pliez precum coada sirenei numai pieptul meu în contact cu aripile ei de înger îmi dau de știre că sunt om – nimic altceva." Felicitări și pentru carte! Anunță-ne dacă faci lansare...
Ionut, eu nu am "pretentii literare incalcite" samd.in plus, incerc sa nu vars sau altceva in șoșonii UTC-istilor poeziei romanesti. apreciez insa umorul si bunul simț. mi se pare totusi analogia ta (poezia=tovarasa meduza) un minus. la fel, nu vad necesitatea clorofilei in procesul de aglutinare a binelui si frumosului in sine, fireste.
Multam de vorbele bune. Da, sa ai pace, Cailean, in curand vei primi cartea mea. Cer iertare profetului in numele lui Mircea care, prea entuziast, s-a grabit sa-mi trimita adresa aici. In datele mele biografice am si adresa de e-mail. Poate n-a stiut, Profetule, iarta-l ca si eu am fost iertat. Si vreau si adresa ta profetule, sa-ti trimit cartea. Tot cu iertare o cer, stiu ca nu-i voie. Asta ar fi cam tot. Si eu as avea pace de as sti ca volumul meu v-ar da pace, dar ma indoiesc. Pacea intelegerii inalte vi o doresc tuturor, Dancus
din nou trebuie sa nu fiu de acord. In primul rind (desi nu este neaparat cea mai importanta justificare) este o practica neintilnita pe internet. Oriunde pe internet unde accepti sa beneficiezi de serviciile unui site, forum, comunitate, etc, accepti apriori modul in care aceasta functioneaza. Ea(comunitatea) iti poate eventual explica deciziile ei si/sau masura in care se straduieste sa fie consecventa unui anumit set de principii sau reguli pe care si-l auto-impune dar nu cred ca vei gasi undeva un site unde membrii inscrisi trebuie sa ... isi dea acordul pentru ca site-ul sa functioneze intr-un fel sau altul. Unii pot numi asa dictatura digitala dar reversul este anarhie digitala. In cazul discutat de tine reversul ar fi ca unii membri ar fi autori sau colaboratori in timp ce altii ar ramine (pentru ca asa vor ei din ratiuni personale, capricii, etc) novici. Rezultatul ar fi ca practic termenii acestia nu ar mai avea nici o bruma de sens, ar deveni irelevanti, nu ar mai avea nici un rost sa ii folosim. Un sistem de categorizare are sens atita timp cit este uniform si functioneaza constant in raport cu un sistem unic de referinta. Acest sistem de referinta nu poate fi in acelasi timp si Consiliul Hermeneia dar si orice alt individ. Daca cineva nu vrea sa fie colaborator sau autor pe Hermeneia nu inteleg de ce se inscrie pe Hermeneia. Scopul meu, personal, cu Hermeneia, a fost si este, sa ofer un spatiu gratuit, neinfestat de publicitate, cit mai corect si cit mai elitist si critic pentru oricine vrea sa creeze in limba română si sa devina tot mai bun la aceasta. De aceea l-am facut, de aceea il sustin atit ca munca si nu numai, si sint si ramin garantul lui. Cine urmareste altceva sau are alte scopuri sint convins ca sint mii de alte site-uri unde se poate desfasura. Nu oblig pe nimeni nici sa vina si nici sa stea. Ofer. Dar evident ofer in contextul unor conditii pe care le stipulez cit se poate de clar si de transparent de la bun inceput. Este ceva incorect in modul meu de a gindi sau actiona in aceasta privinta? P.S. in ce priveste „condițiile” despre care vorbeam mai sus, a se vedea ca tocmai le-am „relaxat” prin aparitia pozitiilor de NOU VENIT si COLABORATOR
il citesc intr-o dupa-amiaza cu soare si imi pare textul tau o implinire a starii mele de primavara. este un poem frumos! imi promit sa te citesc de fiecare data cand postezi aici. iar pentru figurile de stil las si eu un semn de apreciere. am lecturat cu drag!
Sebi Șufariu, mulțumesc de vizită și pentru cuvinte. Mă bucură nespus faptul că ai rezonat. Aveam oarece îndoieli înainte de postare, că textul va fi citit în răspăr sau interpretat pe dos/greșit. Mă bucur că nu s-a întâmplat așa, cel puțin cu o parte din ei.
Este mai amplă. Poţi fi nu ştiu ce „ist” pt. că eşti. Sau pt. că aşa e la modă la un moment dat, prin mimesis. Cum eu, ca cititor, pt. că asta sunt, n-am afirmat nici o dată că mă cred „producător” şi dacă încerc să şi „produc” proză şi poezie nu o fac cu prea multă convingere (am ales, ca posibilitate de exprimare, eseistica care, se pare, mi se potriveşte), am, la rândul meu, libertatea de a rezona cu o anumită structură artistică încadrată într-un anumit «istm» sau nu. Dar tot ca „receptor”, în afară de a-mi exprima afinitatea (asta în eseistică) încerc să şi „percep” vibraţia celui care „produce” (proză/poezie). Şi, mi se pare, că în acest fel pot deosebi „autenticul” de „mimesis”. Din acest motiv, în comentarii şi nu în eseuri, îmi permit să aprob, uneori, când e cazul, texte care contravin „sensibilităţii” mele. Din punctul altora de vedere acest mod pare a fi duplicitar. Eu îl cred „raţional”, dacă poţi fi raţional vizavi de artă.
Textul acesta, ca şi altele intitulate „minimaliste” sau cum le voi mai boteza, sunt tot un fel de eseistică, spre deosebire de com-uri. Iar când nu pun nici o etichetă unui text (pezie/proză), scriu şi eu cu nostalgia vremurilor în care chiar credeam că sunt „poet/prozator” . Şi uit că – vârsta este de vină – am devenit mai „lucid” (daca chiar am devenit).
P.S. Profetule, să nu îţi facă nici o dată (nici dumitale, nici altora) impresia că aş fi o „mimoza senzitiva” şi că nu pot deosebi o observaţie pe marginea căreia se poate dialoga de una „ostila”. Cât priveşte ultima categorie, iau lucrurile în joacă – câte o dată depăşind măsura; dar, pe aici sper că nu s-a întâmplat – şi lucrurile revin la normal.
bănuiesc că acum tot diaspora va fi „de vină”. nici nu știu cum să o iau. e un merit sau e o rușine.. ? să zicem că istoric vorbind am votat mai întotdeauna asemănător cu jumătatea de nord, nord-vest a țării. și nu mi-a fost rușine. să aibă și asta ceva de a face cu cît ești mai aproape de occident sau de Siberia, sau Fanar?... nu știu. posibil. anyway, acum că s-a terminat „olimpiada de România” putem urmări relaxați pe cea de la Londra. și poate mai scriem ceva texte poetice. ... mă refer la „cei ce au pierdut”. că tot se zice că suferința și amărăciunea naște literatură. să aveți o zi/noapte bună.
mulțumesc de trecere. GREÁBĂN grébene n. 1) (la unele animale, în special la cabaline și bovine) Partea proeminentă a corpului dintre gât și spinare. 2) Creastă a unui munte. [Pl. și grebeni] /<sl. grebeni
Este un poem bun, un poem care spune ceva. Ai câteva momente de nesiguranță a versului, dar poate e doar respirația. Ce remarc: "așa se întâmplă și cu dragostea la un moment dat te oprești..." (de aici mai departe se poate lucra) și "cât de puțin mai e și se face departe" (așa cred că n-a mai spus nimeni), foarte frumos, emoționant final, cred că voi reține versul acesta mult timp... Îți acord prima mea peniță pe Hermeneia. Felicitări!
First, please excuse my silence. Second, mulțam că te-ai aplecat pe text. Third, bițigla e bicicletă, Altân-tepe este sătulețul din Dobrogea, cu mina de cupru, astăzi lăsată în paragină și nu Altintepe, cu ruinele din Turcia. Apoi:
"de pretutindeni
toamna
veneau zvonuri pline de must"
se vrea: de pretutindeni în anotimpul de toamnă veneau zvonuri... sau: toamna, de pretutindeni veneau zvonuri pline de must. sper că n-am încurcat borcanele cu așezarea cuvintelor în ordinea cuvenită.
Spre deosebire de primul, acesta este mai putin reusit. Actiunea treneaza. Personajele nu mai sunt vii. Nici prin ceea ce spun, autocaracterizandu-se, nici prin descrierea lor. Sper ca acest episod sa fie doa pentr "respiratie". Astept, ca si altii, continuarea.
Andu, nu știu dacă e o modă cu link-urile pe you tube. Eu l-am pus din dorința de a împărtăși ceva care mi-a plăcut sau m-a inspirat. Nu e nimeni însă obligat să dea click pe link. Textul e gândit să stea în picioare și fără videoclip.
Virgil, nu știu ce treabă au oamenii aici. Pur și simplu mi-a plăcut cum sună aceste cuvinte în germană și așa am vrut eu să conturez atmosfera. Dacă nu ți-a plăcut poemul, abordarea, e ok, pot să înțeleg asta.
Totuși, îmi pare rău să spun, dar nu voi mai posta aici. Mulțumesc Hermeneiei că m-a suportat , găzduit.
viața e umbră și vis din care rămân cioburile doar acelea care ne-au intrat ireversibil în carne cu lacrimile lor cu tot. maturizarea intervine brusc obturând visele copilăriei. deosebite ca forță: "copilul meu! copilul meu! strigă mama spre trecători fericită cu părul crescut până la nori " (cred că e părul...)...parcă e o imagine din Nichita... "copilul din mine învață să doarmă e al meu! e al meu! strigă mama și brusc se transformă în pasăre" singurătatea crește prin locurile unde ai învățat să-ți adormi disperat gândurile.
Despre cum se strica un poem, bineinteles in opina mea: fetus avortat in pocalul erbaceelor. Dumnezeule! Ce pocale au erbaceele? ignoranta lunii te saruta pe gene cu buze rujate. Care fata a lunii are buze? Si mai ales rujate? sete de ocru? E Sec, demisec sau cum? gingur? Poate daca ar fi fost gingurim cu vintul de seara era mult mai tandru. Final ratat, in opinia mea. Nici la 19 ani nu scriam asa. Oricum am remarcat atitudinea ta. Presupun ca esti o clona, never mind. Poemul putea curge frumos fara ce am remarcat.
exista citeva scapari typo, cite o cacofonie pe ici pe colo, in final as fi scris „cine a surpat malurile si a junghiat marea”, nu „mieii”, dar, overall un text destul de bun si care incepe sa demonstreze maturizare in scris. am observat si o anumită renunțare la epatare, ceea ce e de bun augur
dna Adiana am reținut părerea exprimată mulțumesc pentru sinceritatea comentariului din partea mea ne putem tutui stimă, george dle Dorel Cristea m-a bucurat comentariul dumneavoastră, chiar dacă nu m-a menajat, nici măcar din patriotism local poate vom vorbi despre aceasta la SST,sîmbăta viitoare stimă, george
Îmi pare un poem care face un cerc în jurul paradisului textual, îl explică prin prezența feminin-fatală(să fie moartea?să fie teama?) și cere de la cititor nu să îl decripteze, ci să accepte codul.Adică să accepte o conduită a fumului, o apocalipsă a frumuseții, spațiul fără limite, livrescul.Sper să nu fi speculat nepermis.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Frumoasă viziune! Interesant experiment, ai inlocuit (sau suprapus?) două imagini (fecioare si pisici) într-un text mătăsos :) Merită o peniţă dar ori n-am dreptul ori nu stiu cum :D O să citesc regulamentul, oricum...felicitări şi vise inspirate ca acesta!!!
pentru textul : fecioare neseduse și neabandonate denu stiu cum nostalgia si sentimentul singuratatii in multime pot fi catalogate ca non-idei. poate ca ii poti reprosa celei de a doua idei ca este prea trendy. dar... atata vreme cat simtit asta, fara de voie sau cu, carcotelile nu-si au locul.
iar ideile, ele, sunt sustinute de intregul poem.
care e frumos. si are acea dramuire a sensibilitatii care nu pica in exces. adica e un poem are mi-ar placea sa fie al meu. nu numai pentru frumusetea gandului, ci pentru haina imbracata de gand.
dixit.
pentru textul : animalul de pradă al resemnării deVirgil, hierofaniile nu sant limitate in plan temporal. il transced, pur si simplu. asa cred... de aceea sfarsitul care nu este. da, si eu sunt mai multumita de forma asta.
pentru textul : Golgotă deCitind acest fragment nu am putut să nu fac asemănarea cu Paulo Coelho, prin “Jurnalul unui mag”. Drumul fiarei este drumul interior al omului în lupta cu sinele. Fiecare duce cu el o fiară, un animal odios şi asta e bine pentru că lupta trebuie să se dea între două personaje (egoul).
pentru textul : Fiara de„Scăpase lancea din mâini în lucerna ce se făcea tot mai albastră, foșnind sub nările fiarei.”
„Își crezuse pieptul o scorbură seacă”
Moartea aici nu este vizibilă, licornul se întoarce şi se face nevăzut. Doar se anunţă durerea „el o privea, cu genunchii înfipți în pământul inert, cu bărbia căzută în piept ce nu mai putea ridica privirea.”, dar imediat apare suprimarea ei prin metafizica „un abur alb înaintând lent dinspre râu”.
Aburul alb al cunoaşterii, al purificării – „îndreptându-și spinarea”, nu ezită să renască, “se ridică” şi se face nevăzut...
Deosebit de adânc finalul.
Sapphire- tare nu imi plac polemicile, nu imi plac regulamentele si nici sufocarea spiritului. Am observat pe alte situri world-wide, ca nu de poezie e de fapt vorba ci de putere, de orgoliu, de orice numai literatura nu. Pe de alta parte noi experimentam aici un schimb de mesaje efemere, intr-un noian de milioane si milioane de texte globale, date, gunoi comercial, reclame, etc etc. Truda unui text digital se masoara in cam 10-15 minute de butonare. Viata lui e 2-3 zile dupa care e ingropat RIP in beciurile electronice ale netului. Entropia face ca informatia sa devina triviala si neinteresanta imediat dupa ce a fost trimeasa in eter. Publicarea unui text pe net este o renuntare la propietate, el poate fi multiplicat, copiat si siluit de un receptor anonim, autorul neavand niciun instrument de a controla ce se intampla. Hai sa imaginam acum un site literar fara regulament dar cu o singura, unica lege democratica: Orice text postat e votat de membrii dupa merit. Ceva prost va fi refuzat de majoritate. Ce e bun ramane. In acest caz ma bazez pe obiectivismul si sinceritatea judecatorilor care la randul lor sunt judecati de colegi. Exista in Hyde Park, Londra, coltul vorbitorilor, oricine se poate urca Duminica pe un scaunel si tine un discurs omenirii. Daca discursul e interesant se strang spectatori, se incing discutii, sau din contra un speaker in dodii e abandonat si ignorat pentru ca oamenii nu sunt nici prosti si nici nu au timp de platitudini. Dar libertatea de expresie e sfanta si respectata ca un bun, ca o demnitate, nu ca o povara.
pentru textul : După Pompei de...Există o imagine obsedantă în textele tale ( vezi și...Mă vezi, treci atât de aproape, ne vezi........) pătrunderea într-un anume spațiu închis. A merge pe o stradă înseamnă a merge prin timp. Dar încet, pe nebăgate de seamă, strada devine ruină.Iar dincolo de bolta de zorele nu te mai vede Dumnezeu. Este limpede o metaforă a trecerii "dincolo", de unde și setea, bine știută din credințele și ritualurile funerare. Vorba lui Sorescu: problema se pune că odată intrat aici, nu mai ai cale de întoarcere. Doar Orfeu a avut darul blestemat de a privi înapoi. Ai știința imaginilor vizuale puternice și, lucru pe care se pune puțin preț azi din neștiință sau superficialitate, al coerenței acestor imagini. Aici, un "paradis în destrămare" prin care rătăcești într-o singurătate apocaliptică. Exemplu al acestei coerențe: imaginea Turnului, adică singura ieșire posibilă din acest spațiu închis de ziduri și flori dar impenetrabil: ÎN SUS. Și faptul întâmplător că turnul se numește Chindia (adică un timp de maximă "înflorire" a zilei care coboară însă înspre apus) ține de aceea și bine strunită coerență imaginară. Încerc să înțeleg dacă meticuloasa descriere arhitecturală din ultima parte intră în antiteză cu inefabila perdea de zorele de la început. Dar mi se pare că este un fel de "topire în piatră" în această bruscă schimbare de registru în care "eu" dispare. Este ceea ce îmi place să numesc "complexul Anei", căci am mai găsit imagini de acest tip în care anima se vrea zidită, ca semn al morții dar - oximoronic - și al (în)durării indefinite în/prin piatră. Vezi imaginea oului din poemul citat și în paranteza de mai sus. Absolut similară cu cea a turnului, ca regresie la origini și barbian "palat de var". Și mai e ceva: eul se instituie CENTRU doar în momentul ascensiunii în turn. Acum - de la Grigore Alexandrescu citire - ar trebui să învie Marea Fantomă a Trecutului. Ceea ce nu se întâmplă. Căci nu mai suntem romantici și ruinele nu se mai adună ca într-un "reverse" cinematografic într-o arhitectură.Am perceput și o discertă auto-ironie aici. Enumerarea aceea arhitecturală din final care m-a deconcentrat puțin inițial am înțeles-o în cele din urmă ca pe o serie dezarticulată de strigăte de ajutor de acolo din înălțimea turnului. Doar din zidita Ana nu rămâne doar asta: cântecul/plânsetul din ziduri?
pentru textul : Printre ruine debuna interpretare! bineinteles, putea fi mult mai buna:) multam de comentariu si apreciere! zile faine!
pentru textul : iluzia peronului deDoru, ai regizat bine monologul ăsta, iar discursul simplu, fără patetism(...mult, e bun dozajul, e o artă să păstrezi măsura) îl pune în valoare. Și autoironia e fină: "mă întind noaptea târziu lângă soție mă pliez precum coada sirenei numai pieptul meu în contact cu aripile ei de înger îmi dau de știre că sunt om – nimic altceva." Felicitări și pentru carte! Anunță-ne dacă faci lansare...
pentru textul : Scrum VI deIonut, eu nu am "pretentii literare incalcite" samd.in plus, incerc sa nu vars sau altceva in șoșonii UTC-istilor poeziei romanesti. apreciez insa umorul si bunul simț. mi se pare totusi analogia ta (poezia=tovarasa meduza) un minus. la fel, nu vad necesitatea clorofilei in procesul de aglutinare a binelui si frumosului in sine, fireste.
pentru textul : podul suspinelor decre că corect e „al temii”, întradevăr. se poate corecta, nu-i bai
pentru textul : noapte cu plată deMultam de vorbele bune. Da, sa ai pace, Cailean, in curand vei primi cartea mea. Cer iertare profetului in numele lui Mircea care, prea entuziast, s-a grabit sa-mi trimita adresa aici. In datele mele biografice am si adresa de e-mail. Poate n-a stiut, Profetule, iarta-l ca si eu am fost iertat. Si vreau si adresa ta profetule, sa-ti trimit cartea. Tot cu iertare o cer, stiu ca nu-i voie. Asta ar fi cam tot. Si eu as avea pace de as sti ca volumul meu v-ar da pace, dar ma indoiesc. Pacea intelegerii inalte vi o doresc tuturor, Dancus
pentru textul : Scrum XXIII dedin nou trebuie sa nu fiu de acord. In primul rind (desi nu este neaparat cea mai importanta justificare) este o practica neintilnita pe internet. Oriunde pe internet unde accepti sa beneficiezi de serviciile unui site, forum, comunitate, etc, accepti apriori modul in care aceasta functioneaza. Ea(comunitatea) iti poate eventual explica deciziile ei si/sau masura in care se straduieste sa fie consecventa unui anumit set de principii sau reguli pe care si-l auto-impune dar nu cred ca vei gasi undeva un site unde membrii inscrisi trebuie sa ... isi dea acordul pentru ca site-ul sa functioneze intr-un fel sau altul. Unii pot numi asa dictatura digitala dar reversul este anarhie digitala. In cazul discutat de tine reversul ar fi ca unii membri ar fi autori sau colaboratori in timp ce altii ar ramine (pentru ca asa vor ei din ratiuni personale, capricii, etc) novici. Rezultatul ar fi ca practic termenii acestia nu ar mai avea nici o bruma de sens, ar deveni irelevanti, nu ar mai avea nici un rost sa ii folosim. Un sistem de categorizare are sens atita timp cit este uniform si functioneaza constant in raport cu un sistem unic de referinta. Acest sistem de referinta nu poate fi in acelasi timp si Consiliul Hermeneia dar si orice alt individ. Daca cineva nu vrea sa fie colaborator sau autor pe Hermeneia nu inteleg de ce se inscrie pe Hermeneia. Scopul meu, personal, cu Hermeneia, a fost si este, sa ofer un spatiu gratuit, neinfestat de publicitate, cit mai corect si cit mai elitist si critic pentru oricine vrea sa creeze in limba română si sa devina tot mai bun la aceasta. De aceea l-am facut, de aceea il sustin atit ca munca si nu numai, si sint si ramin garantul lui. Cine urmareste altceva sau are alte scopuri sint convins ca sint mii de alte site-uri unde se poate desfasura. Nu oblig pe nimeni nici sa vina si nici sa stea. Ofer. Dar evident ofer in contextul unor conditii pe care le stipulez cit se poate de clar si de transparent de la bun inceput. Este ceva incorect in modul meu de a gindi sau actiona in aceasta privinta? P.S. in ce priveste „condițiile” despre care vorbeam mai sus, a se vedea ca tocmai le-am „relaxat” prin aparitia pozitiilor de NOU VENIT si COLABORATOR
pentru textul : hermeneia 2.0 deil citesc intr-o dupa-amiaza cu soare si imi pare textul tau o implinire a starii mele de primavara. este un poem frumos! imi promit sa te citesc de fiecare data cand postezi aici. iar pentru figurile de stil las si eu un semn de apreciere. am lecturat cu drag!
pentru textul : dintr-o altă rătăcire deSebi Șufariu, mulțumesc de vizită și pentru cuvinte. Mă bucură nespus faptul că ai rezonat. Aveam oarece îndoieli înainte de postare, că textul va fi citit în răspăr sau interpretat pe dos/greșit. Mă bucur că nu s-a întâmplat așa, cel puțin cu o parte din ei.
Duminică frumoasă să ai
pentru textul : Dus-întors deToate cele bune,
Eugen.
Este mai amplă. Poţi fi nu ştiu ce „ist” pt. că eşti. Sau pt. că aşa e la modă la un moment dat, prin mimesis. Cum eu, ca cititor, pt. că asta sunt, n-am afirmat nici o dată că mă cred „producător” şi dacă încerc să şi „produc” proză şi poezie nu o fac cu prea multă convingere (am ales, ca posibilitate de exprimare, eseistica care, se pare, mi se potriveşte), am, la rândul meu, libertatea de a rezona cu o anumită structură artistică încadrată într-un anumit «istm» sau nu. Dar tot ca „receptor”, în afară de a-mi exprima afinitatea (asta în eseistică) încerc să şi „percep” vibraţia celui care „produce” (proză/poezie). Şi, mi se pare, că în acest fel pot deosebi „autenticul” de „mimesis”. Din acest motiv, în comentarii şi nu în eseuri, îmi permit să aprob, uneori, când e cazul, texte care contravin „sensibilităţii” mele. Din punctul altora de vedere acest mod pare a fi duplicitar. Eu îl cred „raţional”, dacă poţi fi raţional vizavi de artă.
Textul acesta, ca şi altele intitulate „minimaliste” sau cum le voi mai boteza, sunt tot un fel de eseistică, spre deosebire de com-uri. Iar când nu pun nici o etichetă unui text (pezie/proză), scriu şi eu cu nostalgia vremurilor în care chiar credeam că sunt „poet/prozator” . Şi uit că – vârsta este de vină – am devenit mai „lucid” (daca chiar am devenit).
P.S. Profetule, să nu îţi facă nici o dată (nici dumitale, nici altora) impresia că aş fi o „mimoza senzitiva” şi că nu pot deosebi o observaţie pe marginea căreia se poate dialoga de una „ostila”. Cât priveşte ultima categorie, iau lucrurile în joacă – câte o dată depăşind măsura; dar, pe aici sper că nu s-a întâmplat – şi lucrurile revin la normal.
pentru textul : Recuperarea Realului debănuiesc că acum tot diaspora va fi „de vină”. nici nu știu cum să o iau. e un merit sau e o rușine.. ? să zicem că istoric vorbind am votat mai întotdeauna asemănător cu jumătatea de nord, nord-vest a țării. și nu mi-a fost rușine. să aibă și asta ceva de a face cu cît ești mai aproape de occident sau de Siberia, sau Fanar?... nu știu. posibil. anyway, acum că s-a terminat „olimpiada de România” putem urmări relaxați pe cea de la Londra. și poate mai scriem ceva texte poetice. ... mă refer la „cei ce au pierdut”. că tot se zice că suferința și amărăciunea naște literatură. să aveți o zi/noapte bună.
pentru textul : „Hazardul şi oiştea” demulțumesc de trecere. GREÁBĂN grébene n. 1) (la unele animale, în special la cabaline și bovine) Partea proeminentă a corpului dintre gât și spinare. 2) Creastă a unui munte. [Pl. și grebeni] /<sl. grebeni
pentru textul : verdegri deEste un poem bun, un poem care spune ceva. Ai câteva momente de nesiguranță a versului, dar poate e doar respirația. Ce remarc: "așa se întâmplă și cu dragostea la un moment dat te oprești..." (de aici mai departe se poate lucra) și "cât de puțin mai e și se face departe" (așa cred că n-a mai spus nimeni), foarte frumos, emoționant final, cred că voi reține versul acesta mult timp... Îți acord prima mea peniță pe Hermeneia. Felicitări!
pentru textul : ora amiezii deFirst, please excuse my silence. Second, mulțam că te-ai aplecat pe text. Third, bițigla e bicicletă, Altân-tepe este sătulețul din Dobrogea, cu mina de cupru, astăzi lăsată în paragină și nu Altintepe, cu ruinele din Turcia. Apoi:
"de pretutindeni
toamna
veneau zvonuri pline de must"
se vrea: de pretutindeni în anotimpul de toamnă veneau zvonuri... sau: toamna, de pretutindeni veneau zvonuri pline de must. sper că n-am încurcat borcanele cu așezarea cuvintelor în ordinea cuvenită.
pentru textul : poem pentru dobrogea dedom'le nu te agata de cuie. dar la urma urmei eu ador ultima parte.
pentru textul : în celălalt vis deovYus, mucho gusto, amigo, no lo entiendo, pero estoy bien en mi incapacidad. asta la vista, bebeto!
pentru textul : ce frumusețe rară deSpre deosebire de primul, acesta este mai putin reusit. Actiunea treneaza. Personajele nu mai sunt vii. Nici prin ceea ce spun, autocaracterizandu-se, nici prin descrierea lor. Sper ca acest episod sa fie doa pentr "respiratie". Astept, ca si altii, continuarea.
pentru textul : Spoiler 2 devar.1
iar din ultima sticlă
nu mai picură nimic
var.2 (cu rimă)
vântul se întețește
bătînd prin buzunare
var. 3
pentru textul : Renga denopți fără nicio noimă
somn adânc paradoxal
Andu, nu știu dacă e o modă cu link-urile pe you tube. Eu l-am pus din dorința de a împărtăși ceva care mi-a plăcut sau m-a inspirat. Nu e nimeni însă obligat să dea click pe link. Textul e gândit să stea în picioare și fără videoclip.
Virgil, nu știu ce treabă au oamenii aici. Pur și simplu mi-a plăcut cum sună aceste cuvinte în germană și așa am vrut eu să conturez atmosfera. Dacă nu ți-a plăcut poemul, abordarea, e ok, pot să înțeleg asta.
Totuși, îmi pare rău să spun, dar nu voi mai posta aici. Mulțumesc Hermeneiei că m-a suportat , găzduit.
pentru textul : eine kleine musik deviața e umbră și vis din care rămân cioburile doar acelea care ne-au intrat ireversibil în carne cu lacrimile lor cu tot. maturizarea intervine brusc obturând visele copilăriei. deosebite ca forță: "copilul meu! copilul meu! strigă mama spre trecători fericită cu părul crescut până la nori " (cred că e părul...)...parcă e o imagine din Nichita... "copilul din mine învață să doarmă e al meu! e al meu! strigă mama și brusc se transformă în pasăre" singurătatea crește prin locurile unde ai învățat să-ți adormi disperat gândurile.
pentru textul : peronul nr. 2 deapreciez gestul. este al unui om cu demnitate!
pentru textul : Baletistul-lansare de carte deDespre cum se strica un poem, bineinteles in opina mea: fetus avortat in pocalul erbaceelor. Dumnezeule! Ce pocale au erbaceele? ignoranta lunii te saruta pe gene cu buze rujate. Care fata a lunii are buze? Si mai ales rujate? sete de ocru? E Sec, demisec sau cum? gingur? Poate daca ar fi fost gingurim cu vintul de seara era mult mai tandru. Final ratat, in opinia mea. Nici la 19 ani nu scriam asa. Oricum am remarcat atitudinea ta. Presupun ca esti o clona, never mind. Poemul putea curge frumos fara ce am remarcat.
pentru textul : între două solstiții deexista citeva scapari typo, cite o cacofonie pe ici pe colo, in final as fi scris „cine a surpat malurile si a junghiat marea”, nu „mieii”, dar, overall un text destul de bun si care incepe sa demonstreze maturizare in scris. am observat si o anumită renunțare la epatare, ceea ce e de bun augur
pentru textul : nu mai am timp dedna Adiana am reținut părerea exprimată mulțumesc pentru sinceritatea comentariului din partea mea ne putem tutui stimă, george dle Dorel Cristea m-a bucurat comentariul dumneavoastră, chiar dacă nu m-a menajat, nici măcar din patriotism local poate vom vorbi despre aceasta la SST,sîmbăta viitoare stimă, george
pentru textul : căciula cu patru bilețele deÎmi pare un poem care face un cerc în jurul paradisului textual, îl explică prin prezența feminin-fatală(să fie moartea?să fie teama?) și cere de la cititor nu să îl decripteze, ci să accepte codul.Adică să accepte o conduită a fumului, o apocalipsă a frumuseții, spațiul fără limite, livrescul.Sper să nu fi speculat nepermis.
pentru textul : pasagera dePagini