cred ca ar fi trebuit sa schimbi incadrarea. sa pui ...jurnal, note, fluturasi...

mă bucur că ți-a plăcut, paul. în ultima vreme, observ că îmi place să scriu mai mult poezii-povești. mai mult oglindirea propriilor mele senzații în anumite momente. și chiar mă bucură dacă plac, pentru că ăsta este și scopul meu, de a scrie.. frumos. îți mulțumesc și eu pentru aprecieri.
Adrian, am să mă mai gândesc cum scap de ”ce” -ul acela... deși să știi că l-am sesizat și mi-am bătut ceva capul cu el, dar tot acolo a rămas, după cum se vede.
o duminică frumoasă
referitor la chiosk... nu prea pot explica de ce am scris asa, cred că am vizualizat o pagină din ”Anna Karenina” și parcă acolo era folosit cuvântul așa. dar nu mai tin minte exact. dar voi ceda :). multumesc frumos pentru semn.

D-le Dinu, dacă tăceaţi, măcar lăsaţi loc de interpretări. Aşa, aţi convins definitiv.

în "ce fac atunci când nu va fi soare" e mai bine "ce sa fac...". "știu ca stai"- scrie "că stai". e cumva straniu sa scrii despre euro si apoi brusc despre dragoste. "pe stradă aceași oameni" scrie "pe stradă sunt aceeași oameni". facind exceptie de greselile de taste sau de gramatica, este un text pe gustul meu.

Apreciez mutarea centrului de greutate de pe secularizatul sens de mulțumire către pionierii colonizării, înspre elementul creștin, nu știu cât de conștientizat astăzi tocmai pe melagurile care celebrează această, după mine ciudată, sărbătoare. Consider că limbajul este unul adecvat și se susține din punctul de vedere al autorului. Poate că pe alocuri s-ar fi impus o mai elevată expresie, dar aici las intenția auctorială să-și spună cuvântul. Cu toată aprecierea pentru un autor și comentator ca Emil Fanache, nu aș spune împreună cu el că e un "mod de exprimare foarte învechit", cât unul propriu unui astfel de mesaj, care nu poate veni cu o formă prea... "ușchită".

Multumesc pentru ajutor! De laude nu mai zic nimic, poate ma pacaliti.

înțeleg și... apreciez asta!

"dă-mi toată durerea nopților sau dă-mi vieți de pierdut". mi-a placut tot textul, dar versul asta in special. Fiecare storfa mi s-a parut asemeni unei pastilute parfumate pe care o lasi prin camera- iubita, ce comparatie fericita, primavara (care nu mai vrea sa vina) dintre cei doi umeri pare atat de proaspata, bineinteles, iubirea se presupune ca nu imbatraneste niciodata.

Recitesc si, la fiecare recitire, parca mai vreau sa dau o penita. Dar n-am voie, asa ca singurul lucru pe care il pot face este sa te invit la Cenaclul Virtualia, din toamna acestui an, la Iasi, iar acest text sa te reprezinte in volumul de cenaclu. [email protected]

Si am uitat sa mai spun ceva. Despre chestia asta cu proprietar de site. Chiar nu o inteleg. Nu inteleg ce importanta are asta. Pentru ca nu vad ce as putea sa iti ofer eu (mai mult decit ti-am oferit) in cazul absurd in care mi-ai (ap)lauda textele pe nedrept, cel putin in fata constiintei tale artisitice. Pentru ca pe bune ca nu as oferi nimanui mai mult decit ceea ce ofer oricarui membru. Si nu inteleg ce rau ti-as putea face daca mi-ai ponegri pe nedrept scriitura. Evident ca ar exista posibilitatea sa ma razbun si sa procedez si eu la fel cu textele tale. Dar asta o poate face orice membru obisnuit aici. Nu este nevoie sa fii proprietar de site ca sa poti face asta. Dar, filosofia mea este alta. Eu cred ca daca ma inconjor cu aplaudaci am toate sansele sa devin si mai mediocru decit sint. Iar daca ii incurajez pe oameni sa fie onesti cu mine am toate sansele sa invat ceva chiar si cu riscul malitiozitatii unora.
Dar revenind la ideea cu proprietarul, nu exista nimeni, si as vrea chiar sa imi spuna cineva care a beneficiat de vreun avantaj din partea mea pentru ca mi-a laudat in mod gratuit un text, sau care a fost exclus din Hermeneia, sau a fost persecutat de mine in vreun fel pentru ca mi-a criticat textele.
Deci, de vreme ce nimeni nu are nici ce cistiga si nici ce pierde prin critica pe care o face textelor mele, nu vad ce importanta are faptul ca autorul acestor texte este proprietarul site-ului.

Ce rost are slash-ul din penultimul vers?

câteodată suntem aproape, alteori departe... dar El este mereu exact acolo unde trebuie... mulțam de citire și semn!

nu ştiu de ce am avut impresia că Mihaela Aionesei a comentat pe text. deci mulţumesc Nuţa, mulţumesc pentru opinie.

“E o întîmplare a ființei mele”- așa cum spunea poetul – să citesc poezia postată aici. Mai zicea poetul: “Două cântece diferite, lovindu-se , amestecîndu-se” Voi cita și din cîntecul lui: “Pe căldurile groaznice el își face vînt cu aripile păsărilor pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare” Și: “Poetul e ca și timpul Mai repede sau mai încet mai mincinos sau mai adevărat” Și încă: “Dar mai ales vă conjur, nu puneți mîna pe poet! Nu, nu puneți niciodată mîna pe poet! ...Decît numai atunci cînd mîna voastră este subțire ca raza Și numai așa mîna voastră, ar putea să treacă prin el Altfel ea nu va trece prin el, și degetele voastre vor rămîne pe el, și tot el va fi acela care se va lăuda că are mai multe degete decît voi. Și voi veți fi obligați să spuneți o da, că într-adevăr el are mai multe degete...” (Nichita Stănescu, “Cîntec” ; “Poetul și soldatul”) Îndrăznesc să mă mir, la prima citire- cameră cu „perdele uscate”; de regulă sînt ude? Și dacă mă aplec asupra versurilor: “deși peste el cad toate începuturile ca un năvod peste peștii mării”, crezi că sînt lipsit de simțire dacă mă gîndesc că unii pești nu sînt la primul năvod? Mulțumiri autorului pentru bucuria aducerii aminte.