...acum ajung aici... Felicitări Adina, ai un scris ce întotdeauna mi-a atras atenția printr-o simplitate necăutată, intensitate ascuțită și căldură pentru lector, îmi place cum scrii și e declarație oficială.(tre' să zâmbim puțin). Felicitări Marina pentru prezentare și inițiativă!Este benefică hermeneii și membrilor ei, printre care și eu. cu gânduri bune, paul

Domnule Gorun Manolescu, vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și pt. semnul de trecere. Nu-mi stă în fire să-mi explic textele, însă aici, mă simt nevoit să aduc câteva precizări. Nevoit, pentru că, este unul din puținele comentarii pertinente pe care le-am primit în subsolul acestui text.(nu aici, ci pe alte siteuri).
Desigur, ați făcut bine că ați amintit în comentariul d-ră de locul meu de baștină, pt. că, într-un fel sau altul, are legătură cu acest text, însă, țin să precizez că sunt plecat de acasă din 1992, așadar, locuiesc în România de peste 18 ani. În toți acești ani, am făcut nenumărate drumuri(navete) la Chișinău, în special de sărbători, ori cu ocazia vacanțelor de vară(în anii de studenție), să-mi vizitez părinții. Și în toți acești ani, am întâlnit în drumul meu persoane cu diferite păreri în legătură cu diferite lucruri. În timp, mi s-a impregnat o imagine destul de clară în minte asupra anumitor aspecte care privesc atât oamenii ce mă înconjoară, cât și teritoriul geografic în cadrul căruia îmi duc zi de zi existența. Este, dacă doriți, un text pe care l-am purtat mulți ani de zile în mine, dar pentru care nu găsisem până acum mijloacele de expresie potrivite. (Deși această tematică a mai fost abordată de mine și în alte texte, chiar dacă am făcut-o mult mai voalat) Vă respect întru totul părerea, însă primul impuls pe care l-am simțit, scriind acest text, n-a fost nostalgia, ci dezamăgirea și lipsa de speranță. Am scris efectiv ca un observator, cu detașare, despre lucruri care mă frământă de multă vreme, încă de pe când eram student. Mă simt detașat atât de trecut cât și de viitor. Deci, nu poate fi vorba(cel puțin nu în cazul meu) despre cel care are nostalgia trecutului tocmai pentru că trăiește într-un prezent haotic... Și dacă tot ați adus aminte în com-ul d-ră de diaspora, țin să mai precizez ceva: e una când privești cu detașare la locul tău de baștină dintr-o țară străină, și e cu totul alta detașarea celui care privește ceea ce se întâmplă chiar sub nasul lui și descrie ceea ce simte, trăind în interiorul haosului, nu în afara lui. Aș zice că cea din urmă(detașare) este una mult mai dramatică/dureroasă, chiar dacă personajele din textul meu ajung până la urmă să nu mai simtă nimic, nici măcar pt. lucrurile care i se păreau odată sfinte/sacre. Aveți dreptate în ceea ce privește ironia, pe care, din păcate, eu o văd ca un element predominant în acest text, o ironie care duce, până la urmă, la sarcasm, la un fel de ironie exasperată.
În altă ordine de idei, vă spun La mulți ani și multă sănătate!

Cu stimă și respect,
Bot Eugen.

Aş reformula "lama inimii/ coaja amiezii ".

mircea, ma bucur din tot sufletul ca ai adus "orasul" pe hermeneia, si pe tine in el. sper ca aici vei fi primit si apreciat asa cum trebuie sa fie primit un poet, iar experienta si stiinta ta sa foloseasca tuturor. inca este o societate curata si sper sa ramana asa. oricum, ai avut dreptate. voi face intocmai. bine ai venit!

Poemul are prospetimea si transparenta unei picàturi de rouà. Ritmul este construit urmînd un flux interior lejer care este în alt registru decît ultimele poeme din ciclul anterior. Aranca, cu acest poem ne oferi un frumos buchet de tradafiri albi de Saint Valentine. Daniela

Sa invete sa posteze . Pentru ca pe Hermeneia, eu il astept cu drag! Felicit dascalul care a stiut sa cultive acest talent. Si ma bucur ca ultima antologie Virtualia a trecut prin mainile lui. Drum senin, copil al unei alte Romanii!

Cristi, puţin umor, destul derapaj către vulgaritate. S-au vrut versurile 1/3 iamb şi 2/3 troheu?

lucian, asteptam o justificare a stelutei pe care ai acordat-o

"ideea de s.f. în poezie e un adevărat filon."
Andule, asta mi-a amintit de intriga din "Adio, Europa" si de faptul ca si Marx, nu-i asa, a fost un scriitor "stiintific si fantastic"...

acum, serios vorbind, poemul de aici chiar mi se pare huxleryan, mai ales in strofele de mijloc, dar asta nu se vrea a fi o critica, ci doar o observatie. la urma urmei, confruntati fiind cu o evolutie intr-o anume directie, nu ne ramane decat sa brodam pe marginea ei.

Mi-ar fi plăcut fără acel "imediat", cu atât mai mult cu cât lași sens de "căutare a pulsului", primăverii. Îmi place aparenta astenie, aparenta iluzie a slăbiciunii, spun aparentă fiindcă se descoperă o memorie a mugurilor. Magnolii? Sau cel puțin eu așa disting. (întrebare tehnică IT: cum pot dezactiva small-caps-urile din adobe photoshop, să revin și eu la minuscule majuscule etc.? fiindcă altfel risc ca toate vizualele să le scriu cu small-caps. ))

dar trecerea mea te bucura? vreau sa te bucur si eu! acum mi-am dat si eu seama ca seth este o copila din poveste, si nu baiatul actor din film. da. frumos ai scris, adriana. ma speriasem rau ca iar te apuci de balada, ca iti veni gustul sa fabulezi, dar vad ca esti bine, esti foarte bine. mai scrie asa! ec

Emanuel, mulțumim. Silvia

ioane, pana la urma fiecare pasare pe limba ei piere. cel mai rau insa este cand pasarea vrea sa piara pe o limba straina, atunci sufletul ei se chinuie in iadul pasarilor. ce facusi tu aici? imi e asa de greu sa te comentez pe text de parca as ridica o piatra de moara. baga-l la cutia cu nisip, dormi apoi bine o noapte doua si revino-ti in matca ta. you cannot be in someone else's shoes, i already said that Andu

Titlul ne duce într-un sens giratoriu cu multe direcţii, însă abia spre finalul poemului, observăm care a fost direcţia bună şi, ,,uneori, numai uneori” :) (mi-a plăcut accentuarea din poem), suntem nevoiţi să ne întoarcem din drum. Poemul are o voce interioară, şi ca să fiu în ton cu primul enunţ, o să o asemăn cu vocea de la GPS :) (sper să nu banalizez că nu m-aş ierta), care îmi dă nişte indicii în primele două strofe că se vrea o pledoarie lirică pentru omul OM, pentru adevăratele valori, pentru ,,esenţele tari ţinute în sticluţe mici”… ,,o întoarcere la lucrurile mici”. Aceste indicii sunt: ,, puţinii noştri oameni” şi ,, ne privim bănuitori o clipă/ şi mergem mai departe”. Epitetul ,,puţinii” în contrast cu miliardele arată clar cât de rari sunt adevăraţii oameni, cei care sunt surprinşi în următoarele strofe. De aici încolo o să tac, cu degetul la tâmplă, întrebându-mă cât loc am în inimă, câtă pâine am în mâini, cât timp am pentru ,,foamea şi setea” semenului meu...
Apreciez tot poemul, însă aş evidenţia câteva expresii: ,,
,, tâmplarii cioplesc mese în tâmple” ( şi trag cu ochiul şi la ,,întâmplare”, o aparentă familie de cuvinte ); ,,toamna începe să usture galben”, ,,viile norilor ne toarnă mov în ochi” ( foarte bine alese culorile galben şi mov, culori complementare, specifice toamnei şi cu bună sugestie a unor stări interioare); ,, cineva întârzie pe loc, cu umerii deschişi”, ,, zâmbind ceaţă, ultimul aduce apă”.
Şi, evident, finalul, după care chiar tac:
,, Şi acolo, împreună,
aprinzând focul cu tăcerea noastră,
aşteptăm cu toţii alţi tâmplari
şi aceeaşi întrebare.”

Peniţa de aur e la tine!