Ai vazut vreodata o electrocardiograma? Are urcusuri si coborasuri. Ca si cum ar fi emotii inalte si emotii joase. Ce se intampla cu inima unuia care moare? O linie incontinua, plata, monotona, fara viata. Cam asa este si poemul tau. Nu are nimic nici care sa urce, nici care sa coboare. Daca nu te afli sub influenta emotiilor puternice, daca nu ai ceva nerv, nu scrie.

Cred că prima unitate suferă din punct de vedere al fragmentărrii.

Mulțumesc pentru aprecieri.

O forță sugestivă evidentă, subliniată atât în modelul ales, cât și în tehnica utilizată: suprapunerea a două imagini într-un gri monocord, precum și printr-o superpoziție perfect studiată ce are scopul de a crea un punct fix în Spațiu și Timp, spre a induce o veritabilă centrare pe imagine: gândirea se întrerupe într-o clipă, "ô temps, suspends ton vol..." („o, timp, oprește-ți zborul”…)(Lamartine). Calul așteaptă în acest peisaj urban al unui cartier burghez de la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX.Caleașca este goală, statuia este încremenită, nici un suflet omenesc nu apare, doar umbra bustului profilat interoghează prin ferestrele clădirii, ce par a fi „ochii unui chip uman” – ceea ce s-ar traduce printr-o privire interioară ducând către introspecție, deoarece Fața însăși ne apare direct, în timp ce privirea răzbate până departe, printr-un „salt cuantic” în afara dimensiunilor :)) Imediatitatea realității se estompează, fiind ștearsă de acest gri precum o ceață invadatoare care înghite, încetul cu încetul, cele mai fine detalii perceptibile, și ne aduce aminte că fenomenul realului este efemer. De observat că această poziționare a chipului (din față) și cu părul lung ne aduce aminte de Gioconda, având ca și aceasta o privire enigmatică proiectată în direcția spectatorului, pus astfel în legătură cu titlul fotografiei: „Autoportret”. Si expresia pusa inaintea "Totul despre Mine" ( cu majuscule...) mi se pare cu subtila tenta ironica.

Mariana,
tu ştii să cobori în adâncuri să iei pulsul cuvintelor, să alini.
nu mi-am dorit să doară,dar...mulţumesc şi iertare.

Am citit si eu articolul cam de cind a aparut, asa cum citesc aproape tot ce se posteaza. Si, sincer, eu salut stilul acesta mai "punisher" al lui Bogdan, stil de care se cam duce lipsa pe Hermeneia. Prea ne pupam si admiram pe aici. In orice caz, mie mi se pare putin cam idealista totusi filozofia lui. Sint convins ca isi da seama ca, oricit ar fi de neplacut(sic!), ne aflam totusi in lumea capitalimului kitschios. Si asta inseamna probababil tot mai multa mediocritate, globalizare si timpire in general. Sint convins ca tipul sau tipii care scot ziarul asta o fac pentru ca sa cistige bani si ca daca nu au rentabilitate il vor anula. Ziarele nu le scot ministerele de cultura sau institutele nationale. Si poate ca totusi e bine asa. Desi asta duce inevitabil la reducerea nivelului de cultura al populatiei. Am citit undeva ca majoritatea emisiunilor de televiziune "prime time" si a ziarelor cotidiene din US se straduiesc sa pastreze nivelul maxim de intelegere a limbii engleze pe care o folosesc la nivelul clasei a opta. E asta bine sau rau? E un subiect discutabil cu partizani si oponenti de ambele parti. Ideea e insa ca presa e pe bani si daca nu face bani nu exista. SI eu cred ca ar scrie si despre sobolani daca asta aduce bani. Si nu cred ca i-as judeca prea aspru. Faptul ca cineva ajunge la artificii din astea pseudo-culturale e poate trist sau poate amuzant dar e cu certitudine interesant. Ca daca nu era, Bogdan nu scria. E bine ca se ofera unei anumite grupe de populatie senzatia falsa ca devin "culti"? Habar n-am. Stiu doar ca, cu cit mai multi inculti cu atit cei culti cu adevarat, adica cei care vor sa citeasca si sa cunoasca in mod autentic vor fi mai bine conturati ca grup social. Si daca as fi sociolog poate ca v-as spune ca asa se intimpla cind o societate trece din socialismul "academicist" la capitalismul "de piata". Un comentariu offline: Oriana, pe Hermeneia se poate comenta "in virtutea dreptului fundamental la exprimare libera". Sapphire s-a referit insa la altceva. Dar eu cred ca Oriana a inteles asta de la inceput, de aceea face ironia cu "ingerul pazitor". Nu, Sapphire nu cred ca e ingerul pazitor al lui Bogdan, si de fapt al nimanui for that matter. Cred ca doar modereaza interactiunile pe site.

Bine Mariana! Hai la o cafea virtuală...c-am obosit deja.

observ din partea ta si a altora o rautate si o aciditate carora eu ne le vad rostul, daca pun un comentariu la textele altora nu fac asta pentru a critica ci pentru a ajuta.

textul a fost evidențiat și acest act doresc să-l motivez puțin, tentată de a fi poate mai puțin obiectivă câteodată (poate și cunoscând majoritatea poemelor Luminiței Suse precum și evoluția lor de-a lungul timpului): palimpsestul acesta e mult mai vechi decât s-ar putea scrie...venit din alte toamne în care speranțele respirau vitralii spre lumile albastre ale irealului. e mult mai nostalgic și sfâșietor decât s-ar părea asemeni unei tumori vechi uitate. planurile metaforelor au un subtil crescendo cu tentă fină ironică, dar păstrând ceva din universul grafic al stampelor japoneze (metamorfoze nocturne incerte dar din nefericire inevitabile - liniile frânte de cocori spre comune gâște sălbatice ale locurilor noastre atât de comune): "caligrafiază cuneiformele trecerii prin ideograma diurnă" până la spațiile inospitaliere, noi, agresive aproape, din alte lumi conflictuale: "arțarii își dau foc greierii se îneacă prin ambră lichefiată" sfârșitul este însă atât de aproape, abreviat/abreviant, inevitabil și malign ca într-un ultim palimpsest in-folio închis fatalmente în unicul loc imposibil, atât de expus, atât de vulnerabil: "evanghelia inimii" (metaforă cu totul specială) "toamna transcrie fosile din piatră în evanghelia inimii sfielnic abreviind iubirea din urmă" inevitabilis...

Eugen, tu îmi pari într-o călătorie, momentan. Bine, mă raportez şi la un text care mie mi-a plăcut mult: Dus-întors.un pretext literar. care exploatat cum trebuie, e o mină de aur.pentru că livrescul ne omoară. vrem, (desigur, şi eu), să scriem inventând trăiri. pe care ori nu le avem, ori nu le putem percepe.
spun că e nişa ta, nu pentru a cânta basmul unirii ( dragi mie, dealtfel), ci pentru că poţi, după ani 20 şi...să spui, paradoxal, lucruri noi. eu nu le-aş putea spune.
Dihotomia aceasta-durere în fond-e nişa. mai puţin, aproape spre deloc, mi-a plăcut "fostei mele şotii". nu e genul tău. deşi, a vorbi de manelism acolo, e o exagerare. mi s-a părut un experiment, puţin forţat.hei bine,şi cine n-a forţat la un moment dat:)

eu cred în talentul tău.

m-ai facut sa zambesc. mai ales pentru ca nu ma asteptam sa gasesc asa o poezie pe aici.

placut.

"peste lume s-a lăsat tristeţea.
grea ca mirosul unei cârciumi de gară" + finalul, şi mi-a fost de-ajuns. Restul îmi par accente inutile.

există cîteva probleme cu acest text.
În primul rînd nu respectă condiţiile impuse de regulament cu privire la existenţa diacriticelor.
În al doilea rînd este un text foarte slab şi lipsit de practic orice valoare literară.
Nu cred că orice emoţie personală este literatură. Ţi-aş recomanda să citeşti poezie, să cieşti cum se scrie poezie. Pe aici sau prin alte locuri şi să încerci să înţelegi cam ce înseamnă un text poetic şi să încerci să scrii. Chiar dacă la început într-o cantitate mai mică.
Deocamdată acest text este de şantier.

Adrian îmi cer scuze pentru răspunsul întârziat.
am cam dat "bir cu fugiţii".
mi s-a mai sugerat ceea ce înseamnă că ai dreptate, aşa că voi modifica.
mulţumesc pentru atenţie.