Sixtus, onoarea și cîștigul sînt de partea mea. Și da, am vrut să devină un pretext. Un pretext lipsit de artificiul unei puneri în scenă. Un pretext „natural”. Sînt de acord cu privire la inutilitatea tehnicii. Poezia nu este artizanat. Cîndva vorbeam despre ce spunea Bernstein in The Poetry of Earth. Daca poti tinde acolo si daca nu pornesti de acolo nu esti decit un mestesugar. Mulțumesc pentru comentariu
De la catafatic la apofatic :) Interesant pentru Virgil ca incearca sa construiasca astfel discursul poetic... oricum pana la urma ajungi tot la greci, apolinic sau dionsisiac :)
Îmi pare rău, Adrian, dar nu le văd. Am citit din nou şi aş putea adăuga numai două. Poate deranjează puţin faptul că am folosit liniuţa de legătură de câteva ori în loc de virgulă sau punct. O pot înlocui.
Text fascinant prin tinta urmarita - oricine crede despre sine ca e unic. Scriere impecabila, desigur, cu retincenta sesizata si de "yester". Asta nu-i un bai mare, se poate repara. Mi-ar placea sa-l aud recitat pe "Toamna" lui Vivaldi. In consecinta, neputand realiza asta asa cum as vrea, fac apel la tehnica. Iese superb, incercati. Pentru placuta experienta, o penita. Dancus
mi-a plăcut cuplul pe care l-am zarit prin intermediul poeziei in fata casei de pe Popa Tatu. un cuplu deosebit. liniste impaciuitoare, tandrete usor amaruie. si unde sa fie cel mai potrivit loc ca o femeie sa-si planga fericirea daca nu in bratele lui?
uuuf, sa renunt la "firimituri de sudoare si untdelemn de inima curata"? mie mi se pare ca toata transpiratia mintii voia sa ajunga la acest (logic) (epitet)...
ma voi despartii cu greu de el pe marturia a doi cititori.
mi se pare ca e mai bine sa renunt la "un fel de" in favoarea a: ci uneori (viata) e o acceptare a fragilitatii noastre...
Multumesc pentru rabdarea de a parcurge textul. Daca ma voi hotara sa-l public intr-o carte voi tine seama de sugestia ta de a include comul meu in text.
Titlul m-a dus sinceră să fiu la una din povestirile lui Gerard Klein care se numea, cred, "Când zeii plâng" (am citit-o de mult așa că dacă mă înșel și nu-i aparține nu mă trageți de urechi :)). Poezia mi s-a părut destul de încărcată, probabil datorită exprsiilor în latină, dar care condimentează puțin discursul. Și totuși... poate "templum" ar trebui lăsat "templul", mi se pare că supralicitezi deja, ca și cu înșiruirea colinelor. Ai creat o atmosferă destul de încărcată și ultimele versuri sună ca o prevestire, ceea ce e bine, fiindcă anunță un deznodământ propriu al cititorului. Cred că, împreună cu strofa a treia, acestea sunt cele mai bune versuri din poezie.
Prima oară când am venit aici, m-am oprit după "pământule întreg". Fiind virgulă, am revenit. Am citit până la italice. A treia oară, am înțeles și rostul. Sunt pasaje la care ai putea renunța. Ce rost are sensul lui "nu l-am avut niciodată"? Fă-l să aibă sens (acolo mai lipsesc vreo 2-3 cuvinte, pentru legătură). La fel, "eu" - o silabă care modifică ritmul interior (citește fără). Nu pentru: "părea că doarme de secole". Da pentru chei.
Pai tu, ca editor pe un site care e partener media pentru un cenaclu din orasul tau, ai putea sa te urnesti sa vezi care-i treaba macar. Sau sa mananci un piscot moka. Daca vrei, iti pregatim si tie un pachet de piscoturi, mai avem unul pentru Hutzo. :)
Pe amandoi si pe toti ceilalti va asteptam cu drag!
un poem de relatii binare cu interferente existentiale pe marginea Creatiei si a Creatorului ei, intr-o "Lume de mântuială. Amândoi" metamorfoza eterna a doua fiinte ce imi aduce aminte de un film The Fly (1986) - David Cronenberg. "că bărbatul și femeia din locul acesta se înghesuie unul în altul și devin – pentru totdeauna – un singur clovn."
Christian, mă bucur că te văd aici cu un eseu "colcăitor", plin de efuziune ideatică, energizant mai les acum dimineața la o cafea. Egalizarea e o nevoie dintotdeauna, oamenii o doresc imperios când sunt subvalori. Îmi place această constatare ironică, din final, conclusivă: "singură condiție: să-i vină ideea. Și aceasta, a naibii, nu vine decât unuia singur. Până când doctorii de gândire nu vor reuși clonarea absolută a ideilor, în așa fel încât, să descoperim toți simultan, noua teorie asupra radiației universale primordiale sau noua hartă a genomului uman sau o nouă simfonie, până atunci vom rămâne sublim de diferiți, de incorecți și de frumoși în varietatea cocoașelor noastre. Oricât ar încerca dumnealor să ni le nivele cu marele caterpilar ideologic." Stil nervos, idei bine susținute, argumentate cu peniță!
Virgil,
Este părerea ta, o respect, dar duelul meu este cu Vlad.
M-ai convins însă... pornesc unul și cu tine ca să nu rămâi așa, off-topic.
All the best
Bună seara! Călin Sămărghiţan, mă bucur că aţi adus în atenţia membrilor filmul "Остров"(Insula). Asta pt. că văzusem filmul cu ceva timp în urmă şi mi-a plăcut anume prin faptul că, aşa cum ai specificat în articol, în această peliculă(non-hollywoodiană nu există focuri de artificii sau trucaje cinematografice, menite să impresioneze şi/sau să şocheze spectatorul. Pe de altă parte, în adolescenţă, văzusem mai multe filme ruseşti(istorice sau nu, documentare sau artistice) cu actorul, muzicianul şi textierul Pyotr Mamonov. A jucat şi în numeroase piese de teatru.
Impresionant la el este faptul că poate intra, ca actor, la fel de bine atât în pielea unui ţar tiranic, cât şi în cea a unui rock muzicant, sau a unui medic, sau a unei lichele sau a idiotului dostoievskian. E genul de actor care ştie şi poate să joace la fel de bine (într-un film sau o piesă de teatru) şi rolul unui nebun şi pe cel al unui psihiatru. O personalitate complexă şi contradictorie acest Mamonov, care a stârnit la un moment dat curiozitatea unora şi antipatia altora.
apreciez în proza lui Dedal prospețimea nostalgiei, capacitatea de a reproduce la aceeași intensitate evenimentele extrase parcă din jurnalul marilor naivi. zilele după. crâmpeie de amintiri, roase, șifonate, de altunde. cine a fost atunci acolo înțelege cu atât mai mult realitatea de acum. gustul fericirii ți-l dă normalitatea. aștept volumul cu dedicație.
alma, comentariul dumneavoastră este concis și deosebit de pertinent. Ati sesizat imediat că lucrurilor li se poate aplica o grilă asemănătoare celei dupa care există și simte ființa umană. Am admirat următoarea judecată pe care o faceti: "Sunt lucruri de gen masculin și lucruri de gen feminin. Poate lucrurile sunt mai mult decât sunt oamenii". În altă ordine de idei, știm că o parte din poezia modernă si aproape integral cea postmoderna desfide orice punctuatie. Dar de aici și până la a spune că lectura poeziei mele v-a fost dificilă pentru că versurile mele încep cu majusculă și că respectă o brumă de punctuație e cale lunga. Vă aflați, cred, sub tirania "canonului" de pe poezie.ro și riscați să nu vedeți pădurea din cauza copacilor. Oricum, va mulțumesc mult pentru comentariu, Mircea Florin Sandru
Răzbate din text și urma adâncă a unei iubiri pierdute, și violetul unei patimi aprinse... dar și incertitudinea dusă la "nebunie", de a nu știi dacă risipirea ei a fost, până la urmă, bună sau rea. Poemul nu are ieșire, nu are soluție, se încolăcește în sine "precum șerpii" (o altă notă a "șerpilor"), autorul însuși nu știe dacă strigătul său e reproș ori regret. El oscilează, iar aceasta se traduce în construcția textului prin împletirea adresării directe, ce apare de trei ori, și face ca starea sufletească să se perpetueze, să nu aibă leac, să doară, să apase, împletită deci cu stările sufletești descrise prelung, cu răbdare, cu atentă privire, cu exces de procedee lingvistice (Ariana amintea de "amalgamul" timpurilor verbale). Mi se pare excelentă sugestia almei cu ultimul vers... e singurul care distonează - în formă, în sugestie e dens și grăitor.
Marina, nu știu dacă toți care trăiesc "în cutii de conserve" au senzația de morbid, nu la asta m-am gândit, ar fi o țintă prea banală, și nu-mi place să pun poze, cred că poemul are destulă forță să creeze imagine. Nicole, mulțumesc pentru lectura în franceză, deja am descoperit deja locuri pe care mai trebuie să mai lucrez. Ai dreptate când descoperi un film, am încercat niște tehnici cinematografice, îngrămădite în 2-3 versuri, de aceea efectul e așa viu. Mulțumesc pentru atenția cu care ai citit. Oriana, nu, aici n-ai dreptate, asta e: nu-ți place, și gata, cauți nod în papură degeaba. E un poem prea chinezărit. Iar slash-urile au ceva istorie în urmă, mulți le folosesc și azi din diverse motive.
Fiecare cuvânt ca un tir trece prin noi…
Am revenit cât de repede am putut.
Pentru început vreu să spun că nu ştiu cine este persoana Oana Zahiu şi în ce colţ de lume îşi duce existenţa. Nu avem nici un fel de filiaţie sau alte legături, în afară de poezie. Spun asta pentru a nu se interpreta cine mai ştie ce. Rândurile mele sunt doar nişte impresii subiective despre creaţia Oanei, fără pretenţii de critică şi analiză literară.
Mereu am sentimentul de jenă că tot ceea ce ni se spune a mai fost spus de altcineva, mai înainte, altfel sau fără să-şi fi dus gândul până la capăt. Cu alte cuvinte, poetul vine şi şterge cu versul său un alt vers, vine şi scrie peste ceea ce a fost scris ceea ce nu s-a scris încă.
Pornind de la ceastă impresie, s-ar părea că totul e simplu, dar, treptat, ne dăm seama că, dimpotrivă, totul e foarte complicat, iar uneori de nepătruns.
Desluşesc, după primele citiri ale textelor tale, că “marea lupta”, “încrâncenata luptă”pe care o porţi, cu tine însuţi şi cu ceilalţi, este lupta împotriva cuvântului şi pentru cuvânt. Şi, îndrăznesc să spun, că nimic nu este mai importat decât cuvântul - această fiinţă care se naşte odată cu noi pentru a ne ajuta să traversăm fărâma noastră de eternitate. Cuvântul, cel care ni s-a dat pentru a fi liberi, iar noi, printre altele, am făcut din el până şi instrument de tortură. Fruct desprins dintr-un arbore nevăzut, menit să ne vindece singurătăţile.
Nu ştiu de ce am impresia că tu auzi cuvântul cu privirea, îl vezi cu auzul şi-i simţi tăcerea ca pe o rană deschisă devenită fântână. “cuvintele…cele nerostite cad pe caldarâmul cadrilat…nişte bile colorate, lovindu-se de lumea în aşteptare, strângându-se cu delicateţea unor balerine înotătoare, în forma unei flori lotus chiar în centrul peronului” sau al poemului, aş spune eu.
Deşi nu pare vizibil tu îţi despici sternul din care iasă poeme ca nişte aripi de păsări nemaivăzute şi te “laşi fuior în mâinile altora să te spună ca pe o rugăciune” deşi “uneori, doar uneori, ar fi atât de bine să nu existe cuvinte”. Inexistenţa cuvintelor înseamnă tăcere, dar în lucrările tale, tăcerea e altceva ce nu se găseşte la oamenii obişnuiţi: „tăcerea asta-n doi ar putea fi un avatar frumos pe o şosea incendiată”. Tăcerea ta mi se pare o tăcere gândită, măsurată, în care se află un întreg univers, o lume a cărei structură şi armonie depinde de tensiunea ce i se opune, aşa cum se întâmplă în cazul arcului care sloboade săgeata numai dacă este bine întins sau în cazul lirei din corzile căreia, apăsându-le, mâna eliberează cântecul.
Acest “incendiu” de “pe autostradă” e cauzat de flacăra ta interioară, care dă naştere la foarte, foarte multe expresii, gânduri, construcţii poetice frumoase şi profunde. Mă surprinde plăcut şi forţa discursului poetic, ceea ce scoate în evidenţă bogăţia şi varietatea zăcământului tău interior.
“fiecare cuvânt (ca) / un tir / trece prin noi”…”se aude şina cum geme sub cuvânt”…
p.s. Modestele mele rânduri sunt doar o faţetă a scriiturii tale. Paleta interpretărilor este mult mai largă. Dacă nu am deranjat prea mult, poate mai încercăm şi din alte unghiuri.
loool, Vlad, e un poem mult mai fain decât cel parodiat:) ești un fel de George Topârceanu cu Vara la Țară:)))
ei da, acum am și seara faină:))) ai semnul meu de apreciere pentru stil și nu numai:)))
week-end mumos:))
mie imi induce o stare de liniste, de increderea. verdele acela, fragilitatea aparenta a plantutelor ciudate, rosul, starea usor cianotica ce indica o lupta...totul ma trimite Acolo
Andu, nici vorbă de suspiciune, dimpotrivă. Deseori, când răspund unui comentariu, nu-mi pot stăpâni un firicel de provocare malițioasă, pentru a stârni interlocutorul, pentru a îl detemina să recitească textul în discuție. Sunt de acord cu tine, privitor la folosirea neologismelor doar atunci când sunt de neînlocuit, altminteri dau senzația unui bombastic epatant, de tinichea pe o haină scumpă. În cazul "friabil" chiar n-am avut altă posibilitate. Mulțumesc pentru revenire și precizări. Toate cele bune!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Sixtus, onoarea și cîștigul sînt de partea mea. Și da, am vrut să devină un pretext. Un pretext lipsit de artificiul unei puneri în scenă. Un pretext „natural”. Sînt de acord cu privire la inutilitatea tehnicii. Poezia nu este artizanat. Cîndva vorbeam despre ce spunea Bernstein in The Poetry of Earth. Daca poti tinde acolo si daca nu pornesti de acolo nu esti decit un mestesugar. Mulțumesc pentru comentariu
pentru textul : downloadez poezii deerata: sufletul, nu...sufleul. :)
pentru textul : Muieri pizmașe (II) deDe la catafatic la apofatic :) Interesant pentru Virgil ca incearca sa construiasca astfel discursul poetic... oricum pana la urma ajungi tot la greci, apolinic sau dionsisiac :)
pentru textul : niciploaia deÎmi pare rău, Adrian, dar nu le văd. Am citit din nou şi aş putea adăuga numai două. Poate deranjează puţin faptul că am folosit liniuţa de legătură de câteva ori în loc de virgulă sau punct. O pot înlocui.
pentru textul : X şi Y deReușită prima strofă, însă spre final am senzația că poemul pierde din valoare. Sau poate că aceasta e și intenția autorului.
pentru textul : adrift deText fascinant prin tinta urmarita - oricine crede despre sine ca e unic. Scriere impecabila, desigur, cu retincenta sesizata si de "yester". Asta nu-i un bai mare, se poate repara. Mi-ar placea sa-l aud recitat pe "Toamna" lui Vivaldi. In consecinta, neputand realiza asta asa cum as vrea, fac apel la tehnica. Iese superb, incercati. Pentru placuta experienta, o penita. Dancus
pentru textul : stai puțin! demi-a plăcut cuplul pe care l-am zarit prin intermediul poeziei in fata casei de pe Popa Tatu. un cuplu deosebit. liniste impaciuitoare, tandrete usor amaruie. si unde sa fie cel mai potrivit loc ca o femeie sa-si planga fericirea daca nu in bratele lui?
pentru textul : femeie aşteptînd primăvara deuuuf, sa renunt la "firimituri de sudoare si untdelemn de inima curata"? mie mi se pare ca toata transpiratia mintii voia sa ajunga la acest (logic) (epitet)...
ma voi despartii cu greu de el pe marturia a doi cititori.
mi se pare ca e mai bine sa renunt la "un fel de" in favoarea a: ci uneori (viata) e o acceptare a fragilitatii noastre...
hai ca nici eu nu stiu cum ar fi mai bine!
pentru textul : viaţa nu este o sumedenie de minuni deLa mulți ani, Virgil!
pentru textul : domnului director cu dragoste deMultumesc pentru rabdarea de a parcurge textul. Daca ma voi hotara sa-l public intr-o carte voi tine seama de sugestia ta de a include comul meu in text.
pentru textul : Ceasul deTitlul m-a dus sinceră să fiu la una din povestirile lui Gerard Klein care se numea, cred, "Când zeii plâng" (am citit-o de mult așa că dacă mă înșel și nu-i aparține nu mă trageți de urechi :)). Poezia mi s-a părut destul de încărcată, probabil datorită exprsiilor în latină, dar care condimentează puțin discursul. Și totuși... poate "templum" ar trebui lăsat "templul", mi se pare că supralicitezi deja, ca și cu înșiruirea colinelor. Ai creat o atmosferă destul de încărcată și ultimele versuri sună ca o prevestire, ceea ce e bine, fiindcă anunță un deznodământ propriu al cititorului. Cred că, împreună cu strofa a treia, acestea sunt cele mai bune versuri din poezie.
pentru textul : și zeii plîng dePrima oară când am venit aici, m-am oprit după "pământule întreg". Fiind virgulă, am revenit. Am citit până la italice. A treia oară, am înțeles și rostul. Sunt pasaje la care ai putea renunța. Ce rost are sensul lui "nu l-am avut niciodată"? Fă-l să aibă sens (acolo mai lipsesc vreo 2-3 cuvinte, pentru legătură). La fel, "eu" - o silabă care modifică ritmul interior (citește fără). Nu pentru: "părea că doarme de secole". Da pentru chei.
pentru textul : cheile dePai tu, ca editor pe un site care e partener media pentru un cenaclu din orasul tau, ai putea sa te urnesti sa vezi care-i treaba macar. Sau sa mananci un piscot moka. Daca vrei, iti pregatim si tie un pachet de piscoturi, mai avem unul pentru Hutzo. :)
Pe amandoi si pe toti ceilalti va asteptam cu drag!
pentru textul : Poezie şi pişcoturi în târgul Ieşilor, înainte de solstiţiu deun poem de relatii binare cu interferente existentiale pe marginea Creatiei si a Creatorului ei, intr-o "Lume de mântuială. Amândoi" metamorfoza eterna a doua fiinte ce imi aduce aminte de un film The Fly (1986) - David Cronenberg. "că bărbatul și femeia din locul acesta se înghesuie unul în altul și devin – pentru totdeauna – un singur clovn."
pentru textul : Lume de mantuiala. Amandoi depunctele de suspensie, ma iertati. multumesc
pentru textul : in dio deChristian, mă bucur că te văd aici cu un eseu "colcăitor", plin de efuziune ideatică, energizant mai les acum dimineața la o cafea. Egalizarea e o nevoie dintotdeauna, oamenii o doresc imperios când sunt subvalori. Îmi place această constatare ironică, din final, conclusivă: "singură condiție: să-i vină ideea. Și aceasta, a naibii, nu vine decât unuia singur. Până când doctorii de gândire nu vor reuși clonarea absolută a ideilor, în așa fel încât, să descoperim toți simultan, noua teorie asupra radiației universale primordiale sau noua hartă a genomului uman sau o nouă simfonie, până atunci vom rămâne sublim de diferiți, de incorecți și de frumoși în varietatea cocoașelor noastre. Oricât ar încerca dumnealor să ni le nivele cu marele caterpilar ideologic." Stil nervos, idei bine susținute, argumentate cu peniță!
pentru textul : Corectitudinea artistică deVirgil,
pentru textul : turburisme deEste părerea ta, o respect, dar duelul meu este cu Vlad.
M-ai convins însă... pornesc unul și cu tine ca să nu rămâi așa, off-topic.
All the best
Bună seara! Călin Sămărghiţan, mă bucur că aţi adus în atenţia membrilor filmul "Остров"(Insula). Asta pt. că văzusem filmul cu ceva timp în urmă şi mi-a plăcut anume prin faptul că, aşa cum ai specificat în articol, în această peliculă(non-hollywoodiană nu există focuri de artificii sau trucaje cinematografice, menite să impresioneze şi/sau să şocheze spectatorul. Pe de altă parte, în adolescenţă, văzusem mai multe filme ruseşti(istorice sau nu, documentare sau artistice) cu actorul, muzicianul şi textierul Pyotr Mamonov. A jucat şi în numeroase piese de teatru.
Impresionant la el este faptul că poate intra, ca actor, la fel de bine atât în pielea unui ţar tiranic, cât şi în cea a unui rock muzicant, sau a unui medic, sau a unei lichele sau a idiotului dostoievskian. E genul de actor care ştie şi poate să joace la fel de bine (într-un film sau o piesă de teatru) şi rolul unui nebun şi pe cel al unui psihiatru. O personalitate complexă şi contradictorie acest Mamonov, care a stârnit la un moment dat curiozitatea unora şi antipatia altora.
O seară frumoasă,
pentru textul : ”Ostrov” (Insula) sau taina căutării lui Dumnezeu, de mână cu El deBot Eugen
Eeei, ce chestie faină! Cred că îmi doream așa ceva, dar nu știam că mi-o doresc. O să-mi fac cont, dar nu azi.
pentru textul : jumpino.com deimi tai părul, hainele pielea, carnea, oasele și floarea de soc de sub ureche ramane sufletul cu miros de cuțit iar titlul... între noi
pentru textul : trup (si suflet). depe mine m-a emoționat acest poem. felicitări Adrian pentru cât ai deschis din tine și pentru cum ai deschis!
pentru textul : Noapte bună, copii deapreciez în proza lui Dedal prospețimea nostalgiei, capacitatea de a reproduce la aceeași intensitate evenimentele extrase parcă din jurnalul marilor naivi. zilele după. crâmpeie de amintiri, roase, șifonate, de altunde. cine a fost atunci acolo înțelege cu atât mai mult realitatea de acum. gustul fericirii ți-l dă normalitatea. aștept volumul cu dedicație.
pentru textul : Rația de libertate (IV) - "Vine o zi..." dealma, comentariul dumneavoastră este concis și deosebit de pertinent. Ati sesizat imediat că lucrurilor li se poate aplica o grilă asemănătoare celei dupa care există și simte ființa umană. Am admirat următoarea judecată pe care o faceti: "Sunt lucruri de gen masculin și lucruri de gen feminin. Poate lucrurile sunt mai mult decât sunt oamenii". În altă ordine de idei, știm că o parte din poezia modernă si aproape integral cea postmoderna desfide orice punctuatie. Dar de aici și până la a spune că lectura poeziei mele v-a fost dificilă pentru că versurile mele încep cu majusculă și că respectă o brumă de punctuație e cale lunga. Vă aflați, cred, sub tirania "canonului" de pe poezie.ro și riscați să nu vedeți pădurea din cauza copacilor. Oricum, va mulțumesc mult pentru comentariu, Mircea Florin Sandru
pentru textul : Lucrurile ne privesc cu o ură infinită deRăzbate din text și urma adâncă a unei iubiri pierdute, și violetul unei patimi aprinse... dar și incertitudinea dusă la "nebunie", de a nu știi dacă risipirea ei a fost, până la urmă, bună sau rea. Poemul nu are ieșire, nu are soluție, se încolăcește în sine "precum șerpii" (o altă notă a "șerpilor"), autorul însuși nu știe dacă strigătul său e reproș ori regret. El oscilează, iar aceasta se traduce în construcția textului prin împletirea adresării directe, ce apare de trei ori, și face ca starea sufletească să se perpetueze, să nu aibă leac, să doară, să apase, împletită deci cu stările sufletești descrise prelung, cu răbdare, cu atentă privire, cu exces de procedee lingvistice (Ariana amintea de "amalgamul" timpurilor verbale). Mi se pare excelentă sugestia almei cu ultimul vers... e singurul care distonează - în formă, în sugestie e dens și grăitor.
pentru textul : Întâlnire deprea suna a colectie de maxime si cugetari
pentru textul : Karenină în piele de cameleon deMarina, nu știu dacă toți care trăiesc "în cutii de conserve" au senzația de morbid, nu la asta m-am gândit, ar fi o țintă prea banală, și nu-mi place să pun poze, cred că poemul are destulă forță să creeze imagine. Nicole, mulțumesc pentru lectura în franceză, deja am descoperit deja locuri pe care mai trebuie să mai lucrez. Ai dreptate când descoperi un film, am încercat niște tehnici cinematografice, îngrămădite în 2-3 versuri, de aceea efectul e așa viu. Mulțumesc pentru atenția cu care ai citit. Oriana, nu, aici n-ai dreptate, asta e: nu-ți place, și gata, cauți nod în papură degeaba. E un poem prea chinezărit. Iar slash-urile au ceva istorie în urmă, mulți le folosesc și azi din diverse motive.
pentru textul : Morgă/Morgue deFiecare cuvânt ca un tir trece prin noi…
Am revenit cât de repede am putut.
Pentru început vreu să spun că nu ştiu cine este persoana Oana Zahiu şi în ce colţ de lume îşi duce existenţa. Nu avem nici un fel de filiaţie sau alte legături, în afară de poezie. Spun asta pentru a nu se interpreta cine mai ştie ce. Rândurile mele sunt doar nişte impresii subiective despre creaţia Oanei, fără pretenţii de critică şi analiză literară.
Mereu am sentimentul de jenă că tot ceea ce ni se spune a mai fost spus de altcineva, mai înainte, altfel sau fără să-şi fi dus gândul până la capăt. Cu alte cuvinte, poetul vine şi şterge cu versul său un alt vers, vine şi scrie peste ceea ce a fost scris ceea ce nu s-a scris încă.
pentru textul : incendiu pe autostradă dePornind de la ceastă impresie, s-ar părea că totul e simplu, dar, treptat, ne dăm seama că, dimpotrivă, totul e foarte complicat, iar uneori de nepătruns.
Desluşesc, după primele citiri ale textelor tale, că “marea lupta”, “încrâncenata luptă”pe care o porţi, cu tine însuţi şi cu ceilalţi, este lupta împotriva cuvântului şi pentru cuvânt. Şi, îndrăznesc să spun, că nimic nu este mai importat decât cuvântul - această fiinţă care se naşte odată cu noi pentru a ne ajuta să traversăm fărâma noastră de eternitate. Cuvântul, cel care ni s-a dat pentru a fi liberi, iar noi, printre altele, am făcut din el până şi instrument de tortură. Fruct desprins dintr-un arbore nevăzut, menit să ne vindece singurătăţile.
Nu ştiu de ce am impresia că tu auzi cuvântul cu privirea, îl vezi cu auzul şi-i simţi tăcerea ca pe o rană deschisă devenită fântână. “cuvintele…cele nerostite cad pe caldarâmul cadrilat…nişte bile colorate, lovindu-se de lumea în aşteptare, strângându-se cu delicateţea unor balerine înotătoare, în forma unei flori lotus chiar în centrul peronului” sau al poemului, aş spune eu.
Deşi nu pare vizibil tu îţi despici sternul din care iasă poeme ca nişte aripi de păsări nemaivăzute şi te “laşi fuior în mâinile altora să te spună ca pe o rugăciune” deşi “uneori, doar uneori, ar fi atât de bine să nu existe cuvinte”. Inexistenţa cuvintelor înseamnă tăcere, dar în lucrările tale, tăcerea e altceva ce nu se găseşte la oamenii obişnuiţi: „tăcerea asta-n doi ar putea fi un avatar frumos pe o şosea incendiată”. Tăcerea ta mi se pare o tăcere gândită, măsurată, în care se află un întreg univers, o lume a cărei structură şi armonie depinde de tensiunea ce i se opune, aşa cum se întâmplă în cazul arcului care sloboade săgeata numai dacă este bine întins sau în cazul lirei din corzile căreia, apăsându-le, mâna eliberează cântecul.
Acest “incendiu” de “pe autostradă” e cauzat de flacăra ta interioară, care dă naştere la foarte, foarte multe expresii, gânduri, construcţii poetice frumoase şi profunde. Mă surprinde plăcut şi forţa discursului poetic, ceea ce scoate în evidenţă bogăţia şi varietatea zăcământului tău interior.
“fiecare cuvânt (ca) / un tir / trece prin noi”…”se aude şina cum geme sub cuvânt”…
p.s. Modestele mele rânduri sunt doar o faţetă a scriiturii tale. Paleta interpretărilor este mult mai largă. Dacă nu am deranjat prea mult, poate mai încercăm şi din alte unghiuri.
loool, Vlad, e un poem mult mai fain decât cel parodiat:) ești un fel de George Topârceanu cu Vara la Țară:)))
pentru textul : autumn sîc deei da, acum am și seara faină:))) ai semnul meu de apreciere pentru stil și nu numai:)))
week-end mumos:))
mie imi induce o stare de liniste, de increderea. verdele acela, fragilitatea aparenta a plantutelor ciudate, rosul, starea usor cianotica ce indica o lupta...totul ma trimite Acolo
pentru textul : o călătorie cu darwin deAndu, nici vorbă de suspiciune, dimpotrivă. Deseori, când răspund unui comentariu, nu-mi pot stăpâni un firicel de provocare malițioasă, pentru a stârni interlocutorul, pentru a îl detemina să recitească textul în discuție. Sunt de acord cu tine, privitor la folosirea neologismelor doar atunci când sunt de neînlocuit, altminteri dau senzația unui bombastic epatant, de tinichea pe o haină scumpă. În cazul "friabil" chiar n-am avut altă posibilitate. Mulțumesc pentru revenire și precizări. Toate cele bune!
pentru textul : Cântec dePagini