atunci când poezia este un mănunchi de neadevăruri, cum în ultimul timp, de dragul artei zicem noi, este,
poezia e pe IV(ai vi). ea va muri odată cu veacul acesta.
cred că au ceva magic misterios călătoriile în care (ne) deprimă aproape o nouă arhitectură - "arhitectura așteptării" (în cadrul tipic californian) - din care desprindem trist umbrele îndepărtării. note furișate pe o nouă partitură lirică.
un poem despre o femeie necunoscuta ("își așeza fața în palme/își devora singură/visele ca pe niște cireșe coapte") si orasul ei cu ferestre de nori, unde pisicile noptii se adincesc in moliciunea trecutului ei, inventind un alt supravietuitor, ca si ea, de la capatul dezastrului. un poem simplu, ce se lichefiaza treptat, ca ploaia ce asteapta semnul discret al unei anume femei, un exercitiu tandru de inima intr-o alta gama, tonalitate, ce iti (ne) ofera unul din celelalte multe chipuri neasteptate, pe care le porti cu tine, prin buzunarele sufletului.
interesant eseu. te felicit. e remarcabil ca cineva ca tine care nu a trăit înainte de '89 și care este cu neputință să își amintească ce a însemnat aceea, să facă astfel de reflecții.
"mă bucur Elena că ai citit texte mult mai bune la mine, oricum nu ţin minte care";
nu tii minte daca am citit sau daca erau bune? pentru ca in primul caz, nu aveai cum sa stii, doar le-am citit, in cel de-al doilea, eu cred ca autostima ta ca poet e la alt nivel, mult mai ridicat, sau asa ar trebui sa fie;
un text mai aproape de suflet te face in acelasi timp mai subiectiv, ceea ce nu conteaza foarte mult pentru lector; si cred ,da, in voci sensibile si in auzuri asemenea; o zi buna si imi cer scuze daca am revenit poate nu tocmai necesar.
Ideile sunt foarte uzitate: moarte, mireasa, dor, sudoare de gheata, suflet, vesnicie, mormant, cruci, iubirea din perspectiva mortii... faptul ca textul are tenta macabra nu salveaza lipsa de originalitate, ritmul ratat, combinatiile foarte facile si nejustificate... Eu cred ca ar trebui fie sa comasezi ideile, sa concentrezi substanta textului. Adica sa faci doua strofe dar cu adevarat bune, cu idee, continut ok decat zece de genul asta. Alta chestie... ai putea renunta la prozodie si sa scrii in vers alb, poate o sa te prinda... Se vede clar ca mai e de lucru pe text, pe idee, pe stil. Nu pari sa ai un stil conturat foarte bine. ialin
Textul acesta e ca un sentiment atât de adânc şi concret dintr-un vis, care, mai apoi, se încearcă a fi explicat raţional, printr-un limbaj insuficient.
Poți să folosești cât vrei expresia "biserica pițigoilor", nu există interdicție, sunt de acord cu Virgil Titarenco, doar am spus că nu e a ta. E titlul fericit al unei colecții. Cine e Mircea Lăcătuș?
procesul de creatie cu semnificatia psihologia a starilor in timpul actului creator, inspiratia, declickul care se produce in noi in momentul in care "incepem", toate astea ar fi interesant de dezbatut, poate pe forum. mi-am amintit momentul in care am scris acest poem, cand am citit comentariile... o lupta pe viata si pe moarte. cam asa. mai departe, cum resusesti sa redai starile, sa le gestionezi, cat poti lasa sa transpara si cat nu. probabil ca multi ar spune: asa mi-a venit, mi-a placut, asa mi-am dorit. orice am spune, oricat de idealisti sau lipsiti de pragmatism am fi, este "jocul" creierului nostru, cu conexiuni intre constient, subconstient si inconstient. de asta am sustinut mereu ca cea mai erogena si sexy parte din om este creierul. poemul este poemul refuzului mortii, al alegerii vietii (ceea ce nu este acelasi lucru), al groazei pe care o ai cand te arunci de pe pod si intri in bulboana. este un poem al marginii. va multumesc ca v-ati aporpiat de el, chiar daca si acum acest poem ma tulbura la fel de mult ca atunci...
în culorile nopţii o samba-reggae
s-a oprit sub geam
copacabana e încă plină de lume
el sambodromo a curs până la ultima picătură
maracatu şi frevo zgâlţâie aerul parcă
încercând să-l despice
cordao do bola preta
marchinhas
munecas
ritmuri de burgeonic dans
carnaval sau circ frivol în toate moleculele
oraşului
tu calcă încet
roşu e culoarea mea preferată
am terminat dansul
sectorul 6 e ca un câmp plin cu măşti
baloane sparte steguleţe pene de papagal
sicle goale de bere şi sânge
nu pune întrebări
iniţierea n-are nevoie de zgomot
lasă-ţi cuvintele în antreu şi ca rafta marley
acordează-mi atent coardele pielii
apasă pe coarda g pe coarda o
vor înflori aceleaşi acustice note
în acelaşi timp în amândoi
apoi vom vorbi.
Ma intreb cum ar fi acest demers poetic fara acele trei de ca-uri si trei de care-uri in "ca o nava", "care are", "ca niste tinte", "ca pe o tabla", "cu care sa construiesc", "in care tipii", "un om pe care"? Oare nu se poate sugera asemanarea fara cuvintele "ca", "asemeni" si "precum"? "Un local cu tipi tacuti", "am rămas în urmă/ navă eșuată/ totul trebuie sa fie real" "materie densa/ cu o singura calitate: apasa", "cu tinte intinse pe mese", "doar proiecțiile din trecut/ ambalate în gips risipite pe tablă de șah/ umbre decupate/ schele pentru o nouă zi", "lângă fereastra se așază praf verde peste un om" etc Imi place tot ce incerci sa spui, mai putin cum spui.
Am citit cu mare plăcere excelenta analiză psihologică a personajelor făcută de actaeon. Chiar profundă pentru o proză așa de scurtă, și, plină de miez, s-a dovedit a fi benefică. El disecă acolo ceva foarte sensibil: în ce măsură am putea atribui incoerența psihologică a personajelor unei eventuale inconsecvențe a atenției autorului? Spun asta, mai ales deoarece suntem aici ca la un fel de masă de lucru. Până la urmă să luăm personajele așa cum sunt ele: dacă ele consideră că înșală în gând, nu contează ce simt eu ca cititor. Etc. Pe de altă parte să nu uităm că poate unul dintre cele mai incoerente, a-logice, contradictorii sentimente e chiar iubirea. Ori aici personajele chiar asta dovedesc împleticindu-se în ambiguu, în "incongruențe", până la urmă în incertitudinea clarității propriilor sentimente. Ele se sustrag analizei și a lui Ficino, și a lui Platon și a oricui. Eu zic să acordăm scriitoarei credibilitate, și nu sincope de coerență în construirea personajului, (așa este el, personajul: inconscvent în propriile atitudini și sentimente). Un autor scrie și din instinct; nu-și conștientizează întotdeauna stilul, nu și-l cenzurează permanent, își simte personajul și și-l pune pe hârtie. Și poate că până la urmă acest instinct face diferența. Actaeon a mai surprins conflictul între "a fi" și "a avea". Interesant. E până la urmă drumul iubirii înseși, de la iubirea-posesie la iubirea-ființă, de la iubirea-consum (devoratoare) la iubirea-împlinire (întregitoare). Și cum tot Vladimir zice, evoluția viitoare a personajelor ar fi foarte interesantă, dar totodată și foarte pretențioasă pentru autoare.
sa stii ca ma mai gindesc la ideea cu titlul si subtitlul. stii cum se spune, poezia si poetii au o logica a lor pe care de cele mai multe ori nu o intelegi pentru ca e numai a lor. la capitolul pasiune primavara asta e mai degraba o continua astenie pentru mine
Oui, mon amie Nicole, c'est une expérimentation poétique dans l' espace de "liberté sacrée ", difficile et belle, sainte...methaphysique. Je te remerçie!
Avem aici un poem, nu o povestire. Un poem narativ, ușor ambiguu și întrucâtva calofil, prin care adie misterul. Ingenioasă ideea din "Pe dosul cuvintelor zice cu negru că cei fără mâini pot să pipăie lucrurile cu pleoapa întoarsă". De obicei orbii văd cu mâinile, în vreme ce aici ordinea e răsturnată. Finalul reverberează frumos asupra întregului, invitând la o relectură.
Bine ai revenit, Adina! Am descoperit o reprezentare remarcabilă despre agorafobia (literar vorbind) acută a citadinului, ceva specific universului tău poetic: "și dintr-o dată totul e prea tare tac și ascult îmi privesc mâinile picioarele mâinile îmi simt pulsul ca pe o cărămidă aruncată de pe bloc știu că dacă se face țăndări mii de prafuri o să-mi ia respirația. " Citind textul tău mă mai gândeam și la noutățile gramaticale: dintr-o dată - dintr-odată o dată ce - odată ce o dată cu - odată cu nici un - niciun etc Cred că ar putea fi un subiect interesant, poate îl vom discuta undeva (nu neapărat aici) cândva...
"La fel cum Luna poate bate în fereastră, la fel cum o piatră poate sta în lacrimă etc., metaforic vorbind şi Luna poate sta agăţată." (Cezar)
Cezar,
...A presupune ori a spune pe de-a dreptu' că oareşcine de pe acest site nu pricepe o metaforă nu înseamnă altceva decât să arăţi cât de naivoliterar eşti; pentru că 1. "în luna stă agăţată pe cer" marea problemă nu stă în metaforă (fie ea chiar clişeică/nesărată/infantilă etc), cu alte cuvinte, nu stă în verb - agăţată - ci stă în tautologia "pe cer". Bineînţeles: într-un univers cutare, luna poate sta agăţată până şi de iţarii lu' Moş Crăciun, dar până una alta, primordial, luna stă în cer, de aceea, acea "metaforă" e tautologică.
Apoi, "chipul ei de aur", sintagmă pre-prepaşoptistă (cred că o găseşti şi-n Biblie) este în stare să distrugă orice discurs, al oricărui autor; "lumina ei minunată" păcătuieşte prin sărăcie ("minunată" nu spune nimic; poate fi totul şi nimic; când un autor este în impas creator, mai uzează de astfel de petice); "cu lumina ei minunată şi cu mărirea ei, ne face s-o privim în fiecare noapte când cerul e senin" - fraza asta (pentru că mi-e greu să o ridic la rang de versuri) poate fi oricât de inocentă/sensibilă etc... tot infantilă rămâne, fără vlagă artistică, fără nimic; nu mai pomenesc de umorul din "când cerul e senin" vs "în fiecare noapte"
...Spre a doua "unitate" nu mai privesc. Remarc doar "mama nopţilor" - numai aşa nu a fost numită această minunate entitate.
...Aşadar, acest text, stând la "magazie" este privilegiat, iar frustrarea ta este manifestată spre editori ori cititori; originea ei este în autor. Sunt sigur că, pe viitor, vei da dreptate acestor firi mogule, care vor să-ţi oprească urcuşul scriitoricesc.
Un fel de a vorbi prin semne, atingeri, un întreg arsenal dinainte inventat al trupului, o liniște braille a mirării din noi. Există semeni care ne înțeleg dincolo de cuvinte? Și totuși câteodată ți-e dat să întîlnești în viață un loc în care să îți lași inima și ea să bată în continuare la puterea a doua, fără alte teoreme, fără prejudecăți. "/ ain’t nothing like the real thing baby /" E frumos acest edificiu nou al sufletului: "ne construim religia binară pe risipă de semne" Întinerește întotdeauna.
dacă ne trimiți la Biblie, Nicodem, hai să facem drumul împreună. și dă-mi voie să-ți spun că între „un număr așa de mare” și „fără număr” e o diferență (conceptuală) ca de la cer la pământ, sau ca de la DIVERSITATE la UNITATE. pentru că doar Unitatea este principiu al numărului, deci „fără număr în sine”, pentru că din ea decurg toate numerele, iar „principiul a ceva” nu e totuna cu acel „ceva” pe care îl generează. Asta nu o spun eu, ci unii mai credibili decât mine, a se vedea cei care au urmat drumul deschis de Pitagora și de precursorii lui (Plotin, Aristotel și alții).
că noi ne-am înstrăinat de sensul prim, asta-i altă poveste. și nu-i vina lor.
aaa, să nu uit. nu cred că „simbolisme” e un termen... adecvat. dar putem vorbi despre simbol(uri) și simbolism.
nu dragul meu. nu sînt eu aşa supărăcios. şi de fapt mi-am cam propus să fiu mai degrabă cold pe hermeneia pentru ca să pot aplica regulamentul imparţial şi fără echivoc. în rest, sînt un tip destul de îngăduitor şi nu am nici prejudecăţi şi nici speranţe prea mari. iar pacea mea depinde de cu totul altceva. dar mulţumesc pentru intenţiile bune.
1. de ce am fost declasat de la nivelul de autor la cel de colaborator? am doua volume publicate, sunt inregistrat ca si scriitor (poet) in almanahul "Scriitori romani contemporani" , am castigat (desi sunt plecat de 30 de ani din Romania, rupt de evolutia culturii, literaturii si limbii romane) doua premii mari in domeniul poeziei, in Romania, ultimul in luna Septembrie 2009 si anume "Premiul pentru poezie al editurii Emma", de la Orastie cu premierea facuta la Casa de cultura din Deva, s-au scris despre mine articole in presa, unele lucrari ale mele sunt publicate in reviste literare din tara, activez pe diferite situri literare, iar pe situl tau, directore Titarenco, activez mai mult decat saptamanal. Ma ai cumva la burta dom'le director?
2. Nu respecti intocmai ceea ce ai spus in informatia postata pe data de 19 decembrie 2009 cu privire la Hermeneia 2.
Potrivit cu cele enuntate, domnul scriitor cu pseudonimul Vladimir (n-am nimic cu dansul, Cel de sus mi-e martor) trebuia incadrat in categoria "corespondent" intru-cat nu a activat pe site de mai mult de 12 luni, mai precis din luna Septembrie a anului 2008.
3. E evident ca toti ce-i ce activeaza la tine, pe site, din grupul celor care au plecat sau inca mai posteaza pe Agonia au primit preferentialul treatment de autori. niciunul nu e colaborator sau membru, pe cand altii care activeaza pe alte situri au primit calificativul de novici sau mojici sau cum vrei sa le spui.
3. dupa parerea mea postatorul pe Hermeneia sub pseudonimul Hialin, nu se ridica la o valoare literara pentru a primi calificativul de autor, dar, in fine, e unul din simpatizanzii si pupindosistii tai.
4. autori cu merite, cu dovezi literare, cu un bagaj literar in spatele lor sunt maturati sub presul arogantei dumitale, dom director, iar altii care n-au nici in clin nici in maneca cu literatura romaneasca, cum ar fi fiul dumitale David si fica dumitale Noemi si maine poimaine sotia dumitale, bag sama, sunt impinsi inainte pe forum ca big brothers watchmen. David editor cand el nici nu stie sa citeasca romaneste? Noemi corespondent, adica cineva cu mari merite literare dar care n-a activat pe site in mai mult de 12 luni? It's a joke dom' director!
5. dom' director (curand maestru), eu voi inceta sa mai activez pe situl dumitale din motive de mandrie lezata. clasarea mea de la nivelul de novice la cel de autor in anul care abia s-a incheiat, a fost ca urmare a unor opinii obiective luate de un ansamblu de editori. declasificarea mea de la nivelul de autor la cel de colaborator (nici macar nu stiu ce inseamna asta) este facuta in mod subiectiv, de catre o singura persoana si aceasta este domnul scriitor, poet, eseist, critic literar, posesor al cheilor agorei si al esafodului - Virgil Titarenco, asistat de fiul acestuia, noul editor al sitului, David Titarenco.
Va multumesc!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
atunci când poezia este un mănunchi de neadevăruri, cum în ultimul timp, de dragul artei zicem noi, este,
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? depoezia e pe IV(ai vi). ea va muri odată cu veacul acesta.
cred că au ceva magic misterios călătoriile în care (ne) deprimă aproape o nouă arhitectură - "arhitectura așteptării" (în cadrul tipic californian) - din care desprindem trist umbrele îndepărtării. note furișate pe o nouă partitură lirică.
pentru textul : catalina island deun poem despre o femeie necunoscuta ("își așeza fața în palme/își devora singură/visele ca pe niște cireșe coapte") si orasul ei cu ferestre de nori, unde pisicile noptii se adincesc in moliciunea trecutului ei, inventind un alt supravietuitor, ca si ea, de la capatul dezastrului. un poem simplu, ce se lichefiaza treptat, ca ploaia ce asteapta semnul discret al unei anume femei, un exercitiu tandru de inima intr-o alta gama, tonalitate, ce iti (ne) ofera unul din celelalte multe chipuri neasteptate, pe care le porti cu tine, prin buzunarele sufletului.
pentru textul : femeia și ploaia dear trebui sa ii schimbi incadrarea la poezie generala pentru ca, din cite ma pricep, acest text nu are elementele necesare ale unui haiku
pentru textul : Haiku(1) deinteresant eseu. te felicit. e remarcabil ca cineva ca tine care nu a trăit înainte de '89 și care este cu neputință să își amintească ce a însemnat aceea, să facă astfel de reflecții.
pentru textul : De la x milimetri la y kilometri de"mă bucur Elena că ai citit texte mult mai bune la mine, oricum nu ţin minte care";
nu tii minte daca am citit sau daca erau bune? pentru ca in primul caz, nu aveai cum sa stii, doar le-am citit, in cel de-al doilea, eu cred ca autostima ta ca poet e la alt nivel, mult mai ridicat, sau asa ar trebui sa fie;
un text mai aproape de suflet te face in acelasi timp mai subiectiv, ceea ce nu conteaza foarte mult pentru lector; si cred ,da, in voci sensibile si in auzuri asemenea; o zi buna si imi cer scuze daca am revenit poate nu tocmai necesar.
pentru textul : strada mântuleasa deIdeile sunt foarte uzitate: moarte, mireasa, dor, sudoare de gheata, suflet, vesnicie, mormant, cruci, iubirea din perspectiva mortii... faptul ca textul are tenta macabra nu salveaza lipsa de originalitate, ritmul ratat, combinatiile foarte facile si nejustificate... Eu cred ca ar trebui fie sa comasezi ideile, sa concentrezi substanta textului. Adica sa faci doua strofe dar cu adevarat bune, cu idee, continut ok decat zece de genul asta. Alta chestie... ai putea renunta la prozodie si sa scrii in vers alb, poate o sa te prinda... Se vede clar ca mai e de lucru pe text, pe idee, pe stil. Nu pari sa ai un stil conturat foarte bine. ialin
pentru textul : „Fără nume” deTextul acesta e ca un sentiment atât de adânc şi concret dintr-un vis, care, mai apoi, se încearcă a fi explicat raţional, printr-un limbaj insuficient.
pentru textul : ploaie de vis cu povesti dePoți să folosești cât vrei expresia "biserica pițigoilor", nu există interdicție, sunt de acord cu Virgil Titarenco, doar am spus că nu e a ta. E titlul fericit al unei colecții. Cine e Mircea Lăcătuș?
pentru textul : bunica mea a fost o lebădă neagră deprocesul de creatie cu semnificatia psihologia a starilor in timpul actului creator, inspiratia, declickul care se produce in noi in momentul in care "incepem", toate astea ar fi interesant de dezbatut, poate pe forum. mi-am amintit momentul in care am scris acest poem, cand am citit comentariile... o lupta pe viata si pe moarte. cam asa. mai departe, cum resusesti sa redai starile, sa le gestionezi, cat poti lasa sa transpara si cat nu. probabil ca multi ar spune: asa mi-a venit, mi-a placut, asa mi-am dorit. orice am spune, oricat de idealisti sau lipsiti de pragmatism am fi, este "jocul" creierului nostru, cu conexiuni intre constient, subconstient si inconstient. de asta am sustinut mereu ca cea mai erogena si sexy parte din om este creierul. poemul este poemul refuzului mortii, al alegerii vietii (ceea ce nu este acelasi lucru), al groazei pe care o ai cand te arunci de pe pod si intri in bulboana. este un poem al marginii. va multumesc ca v-ati aporpiat de el, chiar daca si acum acest poem ma tulbura la fel de mult ca atunci...
pentru textul : askalon deîn culorile nopţii o samba-reggae
s-a oprit sub geam
copacabana e încă plină de lume
el sambodromo a curs până la ultima picătură
maracatu şi frevo zgâlţâie aerul parcă
încercând să-l despice
cordao do bola preta
marchinhas
munecas
ritmuri de burgeonic dans
carnaval sau circ frivol în toate moleculele
oraşului
tu calcă încet
roşu e culoarea mea preferată
am terminat dansul
sectorul 6 e ca un câmp plin cu măşti
baloane sparte steguleţe pene de papagal
sicle goale de bere şi sânge
nu pune întrebări
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 23 deiniţierea n-are nevoie de zgomot
lasă-ţi cuvintele în antreu şi ca rafta marley
acordează-mi atent coardele pielii
apasă pe coarda g pe coarda o
vor înflori aceleaşi acustice note
în acelaşi timp în amândoi
apoi vom vorbi.
Ma intreb cum ar fi acest demers poetic fara acele trei de ca-uri si trei de care-uri in "ca o nava", "care are", "ca niste tinte", "ca pe o tabla", "cu care sa construiesc", "in care tipii", "un om pe care"? Oare nu se poate sugera asemanarea fara cuvintele "ca", "asemeni" si "precum"? "Un local cu tipi tacuti", "am rămas în urmă/ navă eșuată/ totul trebuie sa fie real" "materie densa/ cu o singura calitate: apasa", "cu tinte intinse pe mese", "doar proiecțiile din trecut/ ambalate în gips risipite pe tablă de șah/ umbre decupate/ schele pentru o nouă zi", "lângă fereastra se așază praf verde peste un om" etc Imi place tot ce incerci sa spui, mai putin cum spui.
pentru textul : cine mă visează deAm citit cu mare plăcere excelenta analiză psihologică a personajelor făcută de actaeon. Chiar profundă pentru o proză așa de scurtă, și, plină de miez, s-a dovedit a fi benefică. El disecă acolo ceva foarte sensibil: în ce măsură am putea atribui incoerența psihologică a personajelor unei eventuale inconsecvențe a atenției autorului? Spun asta, mai ales deoarece suntem aici ca la un fel de masă de lucru. Până la urmă să luăm personajele așa cum sunt ele: dacă ele consideră că înșală în gând, nu contează ce simt eu ca cititor. Etc. Pe de altă parte să nu uităm că poate unul dintre cele mai incoerente, a-logice, contradictorii sentimente e chiar iubirea. Ori aici personajele chiar asta dovedesc împleticindu-se în ambiguu, în "incongruențe", până la urmă în incertitudinea clarității propriilor sentimente. Ele se sustrag analizei și a lui Ficino, și a lui Platon și a oricui. Eu zic să acordăm scriitoarei credibilitate, și nu sincope de coerență în construirea personajului, (așa este el, personajul: inconscvent în propriile atitudini și sentimente). Un autor scrie și din instinct; nu-și conștientizează întotdeauna stilul, nu și-l cenzurează permanent, își simte personajul și și-l pune pe hârtie. Și poate că până la urmă acest instinct face diferența. Actaeon a mai surprins conflictul între "a fi" și "a avea". Interesant. E până la urmă drumul iubirii înseși, de la iubirea-posesie la iubirea-ființă, de la iubirea-consum (devoratoare) la iubirea-împlinire (întregitoare). Și cum tot Vladimir zice, evoluția viitoare a personajelor ar fi foarte interesantă, dar totodată și foarte pretențioasă pentru autoare.
pentru textul : Amantă spirituală deAtunci te rog sa folosesti numai conexiuni la internet care functioneaza corect.
pentru textul : De noapte desa stii ca ma mai gindesc la ideea cu titlul si subtitlul. stii cum se spune, poezia si poetii au o logica a lor pe care de cele mai multe ori nu o intelegi pentru ca e numai a lor. la capitolul pasiune primavara asta e mai degraba o continua astenie pentru mine
pentru textul : obsesia definițiilor I deOui, mon amie Nicole, c'est une expérimentation poétique dans l' espace de "liberté sacrée ", difficile et belle, sainte...methaphysique. Je te remerçie!
pentru textul : Val de timp /Vague de temps deputin prea retoric, dar finalul este de remarcat. toate bune.
pentru textul : delirul demariana - mulțumesc pentru apreciere. Doar o mică rectificare : eu scriu sonete.
pentru textul : Cerșim la poarta gândului și-a vieții deAvem aici un poem, nu o povestire. Un poem narativ, ușor ambiguu și întrucâtva calofil, prin care adie misterul. Ingenioasă ideea din "Pe dosul cuvintelor zice cu negru că cei fără mâini pot să pipăie lucrurile cu pleoapa întoarsă". De obicei orbii văd cu mâinile, în vreme ce aici ordinea e răsturnată. Finalul reverberează frumos asupra întregului, invitând la o relectură.
pentru textul : Hieroglif deBine ai revenit, Adina! Am descoperit o reprezentare remarcabilă despre agorafobia (literar vorbind) acută a citadinului, ceva specific universului tău poetic: "și dintr-o dată totul e prea tare tac și ascult îmi privesc mâinile picioarele mâinile îmi simt pulsul ca pe o cărămidă aruncată de pe bloc știu că dacă se face țăndări mii de prafuri o să-mi ia respirația. " Citind textul tău mă mai gândeam și la noutățile gramaticale: dintr-o dată - dintr-odată o dată ce - odată ce o dată cu - odată cu nici un - niciun etc Cred că ar putea fi un subiect interesant, poate îl vom discuta undeva (nu neapărat aici) cândva...
pentru textul : am trecut strada de"La fel cum Luna poate bate în fereastră, la fel cum o piatră poate sta în lacrimă etc., metaforic vorbind şi Luna poate sta agăţată." (Cezar)
Cezar,
...A presupune ori a spune pe de-a dreptu' că oareşcine de pe acest site nu pricepe o metaforă nu înseamnă altceva decât să arăţi cât de naivoliterar eşti; pentru că 1. "în luna stă agăţată pe cer" marea problemă nu stă în metaforă (fie ea chiar clişeică/nesărată/infantilă etc), cu alte cuvinte, nu stă în verb - agăţată - ci stă în tautologia "pe cer". Bineînţeles: într-un univers cutare, luna poate sta agăţată până şi de iţarii lu' Moş Crăciun, dar până una alta, primordial, luna stă în cer, de aceea, acea "metaforă" e tautologică.
Apoi, "chipul ei de aur", sintagmă pre-prepaşoptistă (cred că o găseşti şi-n Biblie) este în stare să distrugă orice discurs, al oricărui autor; "lumina ei minunată" păcătuieşte prin sărăcie ("minunată" nu spune nimic; poate fi totul şi nimic; când un autor este în impas creator, mai uzează de astfel de petice); "cu lumina ei minunată şi cu mărirea ei, ne face s-o privim în fiecare noapte când cerul e senin" - fraza asta (pentru că mi-e greu să o ridic la rang de versuri) poate fi oricât de inocentă/sensibilă etc... tot infantilă rămâne, fără vlagă artistică, fără nimic; nu mai pomenesc de umorul din "când cerul e senin" vs "în fiecare noapte"
...Spre a doua "unitate" nu mai privesc. Remarc doar "mama nopţilor" - numai aşa nu a fost numită această minunate entitate.
...Aşadar, acest text, stând la "magazie" este privilegiat, iar frustrarea ta este manifestată spre editori ori cititori; originea ei este în autor. Sunt sigur că, pe viitor, vei da dreptate acestor firi mogule, care vor să-ţi oprească urcuşul scriitoricesc.
Toate bune!
pentru textul : Luna demultam de semn si sugestii. acum, ca ma uit la poezea as taia "din camera" din prima strofa.
nu stiu inca daca ai dreptate cu finalul. musai. de fapt nu stiu de ce mi se pare neterminata. si finalul ala provizoriu.
pentru textul : Stând de veghe deaccept critica de la unul mai bun decat mine, prietene. vezi ce e cu "bunul simt", ai trecut la lovituri sub centura.
pentru textul : hiatus deUn fel de a vorbi prin semne, atingeri, un întreg arsenal dinainte inventat al trupului, o liniște braille a mirării din noi. Există semeni care ne înțeleg dincolo de cuvinte? Și totuși câteodată ți-e dat să întîlnești în viață un loc în care să îți lași inima și ea să bată în continuare la puterea a doua, fără alte teoreme, fără prejudecăți. "/ ain’t nothing like the real thing baby /" E frumos acest edificiu nou al sufletului: "ne construim religia binară pe risipă de semne" Întinerește întotdeauna.
pentru textul : Poeme accidentale. Slow motion dedacă ne trimiți la Biblie, Nicodem, hai să facem drumul împreună. și dă-mi voie să-ți spun că între „un număr așa de mare” și „fără număr” e o diferență (conceptuală) ca de la cer la pământ, sau ca de la DIVERSITATE la UNITATE. pentru că doar Unitatea este principiu al numărului, deci „fără număr în sine”, pentru că din ea decurg toate numerele, iar „principiul a ceva” nu e totuna cu acel „ceva” pe care îl generează. Asta nu o spun eu, ci unii mai credibili decât mine, a se vedea cei care au urmat drumul deschis de Pitagora și de precursorii lui (Plotin, Aristotel și alții).
că noi ne-am înstrăinat de sensul prim, asta-i altă poveste. și nu-i vina lor.
aaa, să nu uit. nu cred că „simbolisme” e un termen... adecvat. dar putem vorbi despre simbol(uri) și simbolism.
pentru textul : videoconferință cu îngeri deAş rescrie "lăstarii fragezi/ mânuţa mică". Şi aş reîncadra textul... Poate la "note".
pentru textul : După ce-i calci, lăstarii fragezi zvâcnesc din nou spre cer deatenţie la lipsa diacriticelor. te sfătuiesc să editezi textul înainte de postare. despre conţinut - cam prea multe cuvinte pentru efect
pentru textul : Amurg deAcum am realizat că acest text pare a fi prima parte a celuilalt crâmpei de proză, "Monstrul". Este scris cursiv și captivant.
pentru textul : Crevasă între șansă și miraj denu dragul meu. nu sînt eu aşa supărăcios. şi de fapt mi-am cam propus să fiu mai degrabă cold pe hermeneia pentru ca să pot aplica regulamentul imparţial şi fără echivoc. în rest, sînt un tip destul de îngăduitor şi nu am nici prejudecăţi şi nici speranţe prea mari. iar pacea mea depinde de cu totul altceva. dar mulţumesc pentru intenţiile bune.
pentru textul : ROTUND deam cateva plangeri privitoare la noua formula:
1. de ce am fost declasat de la nivelul de autor la cel de colaborator? am doua volume publicate, sunt inregistrat ca si scriitor (poet) in almanahul "Scriitori romani contemporani" , am castigat (desi sunt plecat de 30 de ani din Romania, rupt de evolutia culturii, literaturii si limbii romane) doua premii mari in domeniul poeziei, in Romania, ultimul in luna Septembrie 2009 si anume "Premiul pentru poezie al editurii Emma", de la Orastie cu premierea facuta la Casa de cultura din Deva, s-au scris despre mine articole in presa, unele lucrari ale mele sunt publicate in reviste literare din tara, activez pe diferite situri literare, iar pe situl tau, directore Titarenco, activez mai mult decat saptamanal. Ma ai cumva la burta dom'le director?
2. Nu respecti intocmai ceea ce ai spus in informatia postata pe data de 19 decembrie 2009 cu privire la Hermeneia 2.
Potrivit cu cele enuntate, domnul scriitor cu pseudonimul Vladimir (n-am nimic cu dansul, Cel de sus mi-e martor) trebuia incadrat in categoria "corespondent" intru-cat nu a activat pe site de mai mult de 12 luni, mai precis din luna Septembrie a anului 2008.
3. E evident ca toti ce-i ce activeaza la tine, pe site, din grupul celor care au plecat sau inca mai posteaza pe Agonia au primit preferentialul treatment de autori. niciunul nu e colaborator sau membru, pe cand altii care activeaza pe alte situri au primit calificativul de novici sau mojici sau cum vrei sa le spui.
3. dupa parerea mea postatorul pe Hermeneia sub pseudonimul Hialin, nu se ridica la o valoare literara pentru a primi calificativul de autor, dar, in fine, e unul din simpatizanzii si pupindosistii tai.
4. autori cu merite, cu dovezi literare, cu un bagaj literar in spatele lor sunt maturati sub presul arogantei dumitale, dom director, iar altii care n-au nici in clin nici in maneca cu literatura romaneasca, cum ar fi fiul dumitale David si fica dumitale Noemi si maine poimaine sotia dumitale, bag sama, sunt impinsi inainte pe forum ca big brothers watchmen. David editor cand el nici nu stie sa citeasca romaneste? Noemi corespondent, adica cineva cu mari merite literare dar care n-a activat pe site in mai mult de 12 luni? It's a joke dom' director!
5. dom' director (curand maestru), eu voi inceta sa mai activez pe situl dumitale din motive de mandrie lezata. clasarea mea de la nivelul de novice la cel de autor in anul care abia s-a incheiat, a fost ca urmare a unor opinii obiective luate de un ansamblu de editori. declasificarea mea de la nivelul de autor la cel de colaborator (nici macar nu stiu ce inseamna asta) este facuta in mod subiectiv, de catre o singura persoana si aceasta este domnul scriitor, poet, eseist, critic literar, posesor al cheilor agorei si al esafodului - Virgil Titarenco, asistat de fiul acestuia, noul editor al sitului, David Titarenco.
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deVa multumesc!
Pagini