povestea florilor de mireasă de Virgil Titarenco [profetul] 2005-05-12 în partea de apus a clădirii ușile erau din lemn negru roșcat zăvorau liniștea netulburată a miilor de zile și nopți nimeni nu a înțeles cum au înflorit în mai către seară flori mari albe ca de mireasă curgeau peste mînere peste balamalele grele și reci de bronz și aramă se deschideau surprinse privind copilăros încăperile explorau cotloane ascunse cu o nevinovăție imperturbabilă pînă cînd totul a devenit atît de alb încît îți lăcrimau ochii greutatea lor încovoia podelele pereții grinzile aerul se transformase într-un fel de frumusețe irespirabilă în partea de răsărit a cladirii erau panopliile și astrolabul săbiile din oțel de toledo și armurile cavalerilor templieri acolo pînă și nimicul avea un loc bine stabilit în coduri enigmatice întunericul alterna cu lumina în cumpăna perfectă a timpului fără resentimente fără reproșuri fără regrete pe care să le poată auzi cineva la început a fost doar parfumul strecurat ca un duh al nopții prin încheieturile podelelor prin crăpăturile zidurilor vicleană promisiune a unei lumi în care speri să nu poți muri tulburătoare mîngîiere înfiorînd borangicul ascuns în dosul platoșei cînd mîna îmbrăcată în fier încleștează boldul negru al morții lama rece a spadei a cazut involuntar fără vreo explicație plauzibilă peste trupul șerpuitor al miilor de flori de mireasă a țîșnit roșu apoi mereu fără milă fără odihnă fără dragoste de dumnezeu a despicat a tăiat a sfîșiat a săpat a smuls din rădăcini totul pînă la capăt pînă dincolo de durere
Îmi place. Cu toate astea, primele două versuri și ultimul vers nu... sunt prea puerile în raport cu restul. Recitește-ți textul fără ele și vezi cum ți se pare. P.S. Cred că merită să-i dai un titlu.
Da bine scrieți. Încântat ca întotdeauna. Fragment exemplar : Nenea Mihai, care fumase liniștit pînă acum, trage tacticos ultimele fumuri, pînă la unghie. Apoi lasă chiștocul să cadă și îl strivește, buchisindu-l îndelung cu talpa tîrlicului. Pe urmă, după ce scuipă un fir de tutun rămas pe limbă și suduie tacticos, mai mult cu un fel de satisfacție decît cu ciudă („paștele mamii lor de basarabeni, cu Plaiul lor dai în primire”), zice:....
Multumesc pentru penita aurita, dar mai ales, multumesc pentru sugestii. Poemul e putin mai vechi, aveam nevoie de o perspectiva noua. Ma bucur doar ca a reusit sa trezeasca ceva, inseamna ca nu e chiar asa de prafuit cum am crezut.
În primul rând, citind poemul doar pentru trasarea ideii: treci de la un plan la altul, fără să urmărești un axis; astfel, poemul tău se clatină și, la prima respirație, se prăbușește, pentru că balastul este chiar în mijlocul său. Revin cu lectura, în amănunt, și remarc următoarele: "strop de tăcere". imagine arhifolosită. "bătăile inimii". la fel. "te gândești că poate suferi de cea mai cumplită boală că ai avea dintr-o dată înțelepciunea bolnavă". nu în poezie, poate în proză și nici acolo. pentru că formularea este nu tocmai bine aleasă. "culoarea violet a mâinilor". mâinile nu au culoarea violet, nici prin meditație. se înțelege alt plan existențial și nu pare a fi în context. "chiar și țesătura de la fața de masă ți se pare falsă" pe biroul tău". e masă sau birou? alăturarea aleasă de tine nu face deloc bine poeziei. din "chiar și" rezultă că totul e fals. "furia valului". expresie uzată. "trestia gânditoare". expresie uzată. "nu îți va răspunde nici un prieten". dacă îți răspunde cineva, o fi "dușman"? așa se înțelege. "știm numai noi eu mai știu că...". se repetă și, astfel, apare știu_că. "...labirint foarte îngust "cu mult pietriș...". și foarte, și mult. prea mult. Deci: atenție la exprimare, atenție la firul poeziei. Am citit și celelalte texte postate de tine pe Hermeneia. Sfatul meu sincer e să citești mult și să încerci să cerni și mai mult. Însă, nici atunci nu e obligatoriu să iasă Poezia. Iată ce a rămas din text, după ce am cernut balastul: "diminețile tale au gust de pâine prăjită. mirosul de lămâie verde îți intră în piele bei ceaiul și desfaci încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri cine tulbură apa în adâncuri și ce sentiment îngroapă așteptarea ce rupe trupurile în două" Ideea e aceeași și ce a rămas nu e tocmai rău. Însă nu am putut scăpa de repetiția lui "ce", de repetiția lui "poate", da, modificând puțin în text. Mult succes.
am citit de mai multe ori textul si de fiecare data mi-a dat impresia ca face parte din mine. aproape ca si cum simturile mele l-au rescris de fiecare data cand l-am citit. finalul ma lasa mereu suspendata, nu pentru ca ar fi el grabit ci pentru ca se termina confesiunea si trebuie sa ma trezesc. probabil din cauza intimitatii profunde pe care ai reusit s-o creezi, am avut un sentiment de deja vu la un moment dat, in fine.
mi-a placut foarte mult partea asta "dacă auzi vreodată ceva
e doar un magnetofon pe care ascult uneori
pașii tăi și ploaia
nici ea nu mai vine de multă vreme
doar zilele intră în suflet
ca niște hulubi orbi"
toata aprecierea!
reperele destinului si "judecata de apoi a...poetilor". se spune ca ultima camasa nu are buzunare.
o clipa de meditatie profunda si frumoasa. cele bune.
Dana, nu ma mandresc, poate n-ai sesizat ironia cu care i-am raspuns lui Aranca. Evident, e un text vechi - am testat doar reactia noilor scritori la versurile tip "paunescu". La vremea cand a fost scris acest text aveam 14-15 ani, asa cum am spus. Gandeste-te - nu vezi cata maculatura de acest gen apare in limba romana? Cu toate ca scrisa de cineva experimentat, si poezia cu rima are valoarea ei. Nu asa cum este textul despre care vorbim. Poate voi posta ceva mai nou, lui Aranca i-am trimis personal. Multam ca ai intervenit. Sa ai pace, Dancus
sapphire, regasirea, prin nostalgia copilariei si a copilariilor - chiar si cea a termenelor? - permite o reevaluare a ceea ce ramane de facut la bifurcatie. totul e sa mergem. aranca, imi place cum ai spus tu "domnule Poet"....ma simt depasit. imi ramane numai sa multumesc, mirat de atentii si felicitari. va multumesc
No comment, domnule Adrian...tot ce spuneţi dvs. e evident minciună, inclusiv insultele pe care mi le adresaţi la persoana a treia. Vă doresc tot binele din lume, poate veţi înţelege atunci.
Vă mulțumesc pentru comentariu și pentru intepretarea Dvs. mereu strălucitoare atunci când vine vorba de sensuri în poezie...
Versiunea Dvs. pentru strofa de mijloc este nu doar demnă de luat în considerare, dar chiar mă atrage către o variantă cu adevărat minimalistă, așa cum de fapt ar fi trebuit să scriu acest poem... dar cine știe? poate altă dată, când nimeni dintre noi nu va mai fi plecat.
Raspunsul tau seamana a indemn si am sa il urmez pentru ca simt ca porneste din suflet. Dar nu as vrea sa ramai suparat pe mine... pentru ca tu cand esti suparat faci asa un botic dulce... iar eu sunt un mare pacatos.
Vă mulțumesc pentru sugestie și îmi cer scuze dacă încalc regulamentul, dar nu îi pot introduce un titlu, deoarece finalul poeziei nu ar mai avea sens.
S-a omis o literă aici răscuce-a.
În construcția universu’-ntreg nu e nevoie de apostrof, e suficientă doar cratima pentru marcarea formării noii silabe prin elidarea celor două sunete, respectiv l și î.
Ce frumos îmi îmtâmpini primul coment! Mulţumesc, Paul!
Şi fiindcă mă încurajezi la a veni şi cu observaţii, chiar acum aş avea una :): Cred că ai putea renunţa la ,,un pic" fiindcă se înţelege din versurile următoare că nu închizi ochii de tot :)( Doamne, fereşte! ) Ia-o ca pe o glumiţă!
De ce nu? Dar, Boba, unde dracu’ vezi tu New Age? Poate m-am ramolit. Că are logică, are. Că e poezie, e. Chiar ”concretistă” . Şi, chiar, într-un fel îmi place. Că nu este pierdut simţul umorului. Chiar dacă bate spre sarcasm. Spre deosebire de ăia de peste gârlă - cu care vrem să ne sincronizăm globalizându-ne - da’ (tot) care, de la un timp, mai ales după 11 sept., zic că ironia ar cam fi murit şi devin nostalgici. După ce ? Ei, aici e problema. Că nici ei nu ştiu. Şi totuşi, dacă şed şi, mai ales, cuget cred că ai şi tu dreptatea ta. Că parcă trăim într-un fel de New Age în care fiecare a rămas singur cu el însuşi şi vrea să schimbe, mai mult sau mai puţin ”magic”, lumea. Da’ nu ştie cum. Iar poezia asta este, nici mai mult şi nici mai puţin, ecologistă. Ei şi ?
desigur, geo a folosit "fregată" în textul său pentru că avea nevoie de o rimă faină la "vreodată". se consideră licență poetică. nici la tine nu am zis că e greșeală, în definitiv, poezia e lărgire de spații semantice, îmbogățire de sensuri perpetuă, împrospătare lexicală "ochiul crabului"... mi-a dat senzația de ciclopic nu mi se pare prea fragmentat poemul. organizarea lui e bună, simplitate și impact acum, ce să zic, mai trebuie să aducem și obiecții unui text, că, dacă te lăudam doar, ai fi zis că te periez sau te ling sau cine știe ce altă năzdrăvănie... nein? :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
povestea florilor de mireasă de Virgil Titarenco [profetul] 2005-05-12 în partea de apus a clădirii ușile erau din lemn negru roșcat zăvorau liniștea netulburată a miilor de zile și nopți nimeni nu a înțeles cum au înflorit în mai către seară flori mari albe ca de mireasă curgeau peste mînere peste balamalele grele și reci de bronz și aramă se deschideau surprinse privind copilăros încăperile explorau cotloane ascunse cu o nevinovăție imperturbabilă pînă cînd totul a devenit atît de alb încît îți lăcrimau ochii greutatea lor încovoia podelele pereții grinzile aerul se transformase într-un fel de frumusețe irespirabilă în partea de răsărit a cladirii erau panopliile și astrolabul săbiile din oțel de toledo și armurile cavalerilor templieri acolo pînă și nimicul avea un loc bine stabilit în coduri enigmatice întunericul alterna cu lumina în cumpăna perfectă a timpului fără resentimente fără reproșuri fără regrete pe care să le poată auzi cineva la început a fost doar parfumul strecurat ca un duh al nopții prin încheieturile podelelor prin crăpăturile zidurilor vicleană promisiune a unei lumi în care speri să nu poți muri tulburătoare mîngîiere înfiorînd borangicul ascuns în dosul platoșei cînd mîna îmbrăcată în fier încleștează boldul negru al morții lama rece a spadei a cazut involuntar fără vreo explicație plauzibilă peste trupul șerpuitor al miilor de flori de mireasă a țîșnit roșu apoi mereu fără milă fără odihnă fără dragoste de dumnezeu a despicat a tăiat a sfîșiat a săpat a smuls din rădăcini totul pînă la capăt pînă dincolo de durere
pentru textul : ce am scris "atunci" deÎmi place. Cu toate astea, primele două versuri și ultimul vers nu... sunt prea puerile în raport cu restul. Recitește-ți textul fără ele și vezi cum ți se pare. P.S. Cred că merită să-i dai un titlu.
pentru textul : confesión deDa bine scrieți. Încântat ca întotdeauna. Fragment exemplar : Nenea Mihai, care fumase liniștit pînă acum, trage tacticos ultimele fumuri, pînă la unghie. Apoi lasă chiștocul să cadă și îl strivește, buchisindu-l îndelung cu talpa tîrlicului. Pe urmă, după ce scuipă un fir de tutun rămas pe limbă și suduie tacticos, mai mult cu un fel de satisfacție decît cu ciudă („paștele mamii lor de basarabeni, cu Plaiul lor dai în primire”), zice:....
pentru textul : La taifas deE bine că te compari cu Arghezi. Şi modest, şi poet.
pentru textul : de ce? deMultumesc pentru penita aurita, dar mai ales, multumesc pentru sugestii. Poemul e putin mai vechi, aveam nevoie de o perspectiva noua. Ma bucur doar ca a reusit sa trezeasca ceva, inseamna ca nu e chiar asa de prafuit cum am crezut.
pentru textul : car în rucsac o balerină ce strănută mereu deÎn primul rând, citind poemul doar pentru trasarea ideii: treci de la un plan la altul, fără să urmărești un axis; astfel, poemul tău se clatină și, la prima respirație, se prăbușește, pentru că balastul este chiar în mijlocul său. Revin cu lectura, în amănunt, și remarc următoarele: "strop de tăcere". imagine arhifolosită. "bătăile inimii". la fel. "te gândești că poate suferi de cea mai cumplită boală că ai avea dintr-o dată înțelepciunea bolnavă". nu în poezie, poate în proză și nici acolo. pentru că formularea este nu tocmai bine aleasă. "culoarea violet a mâinilor". mâinile nu au culoarea violet, nici prin meditație. se înțelege alt plan existențial și nu pare a fi în context. "chiar și țesătura de la fața de masă ți se pare falsă" pe biroul tău". e masă sau birou? alăturarea aleasă de tine nu face deloc bine poeziei. din "chiar și" rezultă că totul e fals. "furia valului". expresie uzată. "trestia gânditoare". expresie uzată. "nu îți va răspunde nici un prieten". dacă îți răspunde cineva, o fi "dușman"? așa se înțelege. "știm numai noi eu mai știu că...". se repetă și, astfel, apare știu_că. "...labirint foarte îngust "cu mult pietriș...". și foarte, și mult. prea mult. Deci: atenție la exprimare, atenție la firul poeziei. Am citit și celelalte texte postate de tine pe Hermeneia. Sfatul meu sincer e să citești mult și să încerci să cerni și mai mult. Însă, nici atunci nu e obligatoriu să iasă Poezia. Iată ce a rămas din text, după ce am cernut balastul: "diminețile tale au gust de pâine prăjită. mirosul de lămâie verde îți intră în piele bei ceaiul și desfaci încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri cine tulbură apa în adâncuri și ce sentiment îngroapă așteptarea ce rupe trupurile în două" Ideea e aceeași și ce a rămas nu e tocmai rău. Însă nu am putut scăpa de repetiția lui "ce", de repetiția lui "poate", da, modificând puțin în text. Mult succes.
pentru textul : Labirint devoi reveni asupra textului întreg, Dorin. este un șpalt. sunt onorat de trecerea prietenească și semnalarea îngăduitoare a ta.
pentru textul : nu mai ieșisem din casă de vreo săptămână deam citit de mai multe ori textul si de fiecare data mi-a dat impresia ca face parte din mine. aproape ca si cum simturile mele l-au rescris de fiecare data cand l-am citit. finalul ma lasa mereu suspendata, nu pentru ca ar fi el grabit ci pentru ca se termina confesiunea si trebuie sa ma trezesc. probabil din cauza intimitatii profunde pe care ai reusit s-o creezi, am avut un sentiment de deja vu la un moment dat, in fine.
pentru textul : sînt un oraș prin care nu mai trece nimeni demi-a placut foarte mult partea asta "dacă auzi vreodată ceva
e doar un magnetofon pe care ascult uneori
pașii tăi și ploaia
nici ea nu mai vine de multă vreme
doar zilele intră în suflet
ca niște hulubi orbi"
toata aprecierea!
Am rezeve că aceasta ar fi o povestire. Poate mai degrabă o culegere de note personale.
pentru textul : Scara dereperele destinului si "judecata de apoi a...poetilor". se spune ca ultima camasa nu are buzunare.
pentru textul : aşteptarea după Simion deo clipa de meditatie profunda si frumoasa. cele bune.
Dana, nu ma mandresc, poate n-ai sesizat ironia cu care i-am raspuns lui Aranca. Evident, e un text vechi - am testat doar reactia noilor scritori la versurile tip "paunescu". La vremea cand a fost scris acest text aveam 14-15 ani, asa cum am spus. Gandeste-te - nu vezi cata maculatura de acest gen apare in limba romana? Cu toate ca scrisa de cineva experimentat, si poezia cu rima are valoarea ei. Nu asa cum este textul despre care vorbim. Poate voi posta ceva mai nou, lui Aranca i-am trimis personal. Multam ca ai intervenit. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Raspunde-ti! desapphire, regasirea, prin nostalgia copilariei si a copilariilor - chiar si cea a termenelor? - permite o reevaluare a ceea ce ramane de facut la bifurcatie. totul e sa mergem. aranca, imi place cum ai spus tu "domnule Poet"....ma simt depasit. imi ramane numai sa multumesc, mirat de atentii si felicitari. va multumesc
pentru textul : de regăsire deelegant și vizual acest poem. o dinamică a stărilor și nu a lucrurilor, o portretizare a personajlor prin ipostaze atent diluate.
plângi în pumni
pentru textul : blue lady cocktail defaci liniștea melodioasă
vin cu toată puterea să umbresc
căderea unor lacrimi în praful ierusalimului
iată că și dramele urbane își pot justifica existența, transformându-se, depășind bariera poeziei moderne și ajungând la Ghilgameș.
frumos poem, Călin,
pentru textul : Fiara dedeși-mi spun că bine ar fi fost să nu fi fost…
Matei, bine ai venit, ia loc și scuză-mă o clipă. Fac tumbe în tine hormonii?:))
pentru textul : apriliano deNo comment, domnule Adrian...tot ce spuneţi dvs. e evident minciună, inclusiv insultele pe care mi le adresaţi la persoana a treia. Vă doresc tot binele din lume, poate veţi înţelege atunci.
pentru textul : Portretul unei călătoare deVă mulțumesc pentru comentariu și pentru intepretarea Dvs. mereu strălucitoare atunci când vine vorba de sensuri în poezie...
pentru textul : gravity deVersiunea Dvs. pentru strofa de mijloc este nu doar demnă de luat în considerare, dar chiar mă atrage către o variantă cu adevărat minimalistă, așa cum de fapt ar fi trebuit să scriu acest poem... dar cine știe? poate altă dată, când nimeni dintre noi nu va mai fi plecat.
nu cred ca poate fi mai mult decit in cutia de nisip. amestecul acesta de limbi nu mi se pare reusit (cel putin aici).
pentru textul : babilon deRaspunsul tau seamana a indemn si am sa il urmez pentru ca simt ca porneste din suflet. Dar nu as vrea sa ramai suparat pe mine... pentru ca tu cand esti suparat faci asa un botic dulce... iar eu sunt un mare pacatos.
pentru textul : nu mai ieșisem din casă de vreo săptămână deVă mulțumesc pentru sugestie și îmi cer scuze dacă încalc regulamentul, dar nu îi pot introduce un titlu, deoarece finalul poeziei nu ar mai avea sens.
pentru textul : Ultimul muritor deS-a omis o literă aici răscuce-a.
pentru textul : CCCXXIII deÎn construcția universu’-ntreg nu e nevoie de apostrof, e suficientă doar cratima pentru marcarea formării noii silabe prin elidarea celor două sunete, respectiv l și î.
Andu: la primăvară, vii când lansez volumul meu? Te aştept cu mare drag!
Silvia! Şi tv TeleM tocmai mi-au confirmat că vor veni !
pentru textul : Programul Cenaclului Virtualia din 22 decembrie 2012 deCe frumos îmi îmtâmpini primul coment! Mulţumesc, Paul!
pentru textul : întoarcerea la praga deŞi fiindcă mă încurajezi la a veni şi cu observaţii, chiar acum aş avea una :): Cred că ai putea renunţa la ,,un pic" fiindcă se înţelege din versurile următoare că nu închizi ochii de tot :)( Doamne, fereşte! ) Ia-o ca pe o glumiţă!
trupului, geografia cuvântului. anotimpul cel mai încins, ca o minte încinsă. şi uite cum: "Ziua e pusă pe butuci"!
pentru textul : Vară de nisip deMulțumesc sebi pentru sesizarea unei greseli de ortografie l-am văzut acum cu ajutorul tău,o zi frumoasă.
pentru textul : Trăiește capra vecinului deRaluca, felicitari! Imi place titlul volumului:)
pentru textul : Raluca Blezniuc - "imnul cioZvârtei" deBravo si pentru premiul de debut obtinut!
Mă bucur că place poezia și celor mari! tincuta
pentru textul : Țara zăpezii deDe ce nu? Dar, Boba, unde dracu’ vezi tu New Age? Poate m-am ramolit. Că are logică, are. Că e poezie, e. Chiar ”concretistă” . Şi, chiar, într-un fel îmi place. Că nu este pierdut simţul umorului. Chiar dacă bate spre sarcasm. Spre deosebire de ăia de peste gârlă - cu care vrem să ne sincronizăm globalizându-ne - da’ (tot) care, de la un timp, mai ales după 11 sept., zic că ironia ar cam fi murit şi devin nostalgici. După ce ? Ei, aici e problema. Că nici ei nu ştiu. Şi totuşi, dacă şed şi, mai ales, cuget cred că ai şi tu dreptatea ta. Că parcă trăim într-un fel de New Age în care fiecare a rămas singur cu el însuşi şi vrea să schimbe, mai mult sau mai puţin ”magic”, lumea. Da’ nu ştie cum. Iar poezia asta este, nici mai mult şi nici mai puţin, ecologistă. Ei şi ?
pentru textul : neştirea zilei. ciorne scrise pe o pungă ecologică de*faptul
pentru textul : vin creioaneleeeeeeeeeeee dedesigur, geo a folosit "fregată" în textul său pentru că avea nevoie de o rimă faină la "vreodată". se consideră licență poetică. nici la tine nu am zis că e greșeală, în definitiv, poezia e lărgire de spații semantice, îmbogățire de sensuri perpetuă, împrospătare lexicală "ochiul crabului"... mi-a dat senzația de ciclopic nu mi se pare prea fragmentat poemul. organizarea lui e bună, simplitate și impact acum, ce să zic, mai trebuie să aducem și obiecții unui text, că, dacă te lăudam doar, ai fi zis că te periez sau te ling sau cine știe ce altă năzdrăvănie... nein? :)
pentru textul : la nave del olvido dePagini