tu faci cu ochiul tu modelezi forme eu locuiesc într-o scoică în care nu știu dacă sînt durerea care naște perla sau pur și simplu lichidul în care adoarme ...cam atât aș păstra din poezie. restul, pare doar un pretext pentru final. eu am o senzație de lipire eșuată.
Cezar, din câte ştiu eu, poezia lui Eminescu are o anumită structură prozodică: ritm, metru, rimă... Apoi, tu ai mari probleme cu limba română, aşa că nu înţelg ambiţia traducerilor...
aranca - in locul gol o sa invat a pune crini albi... desi mi-e atat de dor de toate neintamplarile... imi lipseste mult atmosfera de acasa, cercurile pe care le frecventam, discutiile ... singura mea legatura cu lumea acum e internetul, de aceea ma bucur mult cand vine cineva si-mi lasa cuvinte, ... scuza-ma daca suna patetic. stiu, lumea e impartita in poeti si oameni care scriu ... eu nu am pretentii deosebite, bineintelesc insa ca ma bucur enorm cand imi reusesc cuvintele, cand vine cineva si-mi spune ca simte un vers, sau o poezie... acum lucrez la un volum de versuri, postez pentru a-mi vedea poeziile cu alti ochi, lipsa parerilor la fel o inteleg ... parerile tale conteaza intotdeauna, multumesc! yester - lumea nu e o biblioteca dar tu poti fi o capodopera ... ceva asa ca un monument de... sfatosenie, cumsecadenie, dragalasenie ... iar ceasurile mele norocoase sunt cand te citesc, cand te ascult ... de la o nostalgie perfecta, la bucurie, e doar un pas de pitic:) e bine cand ma sfatuiesti, putini o mai fac, recunosc ca am nevoie si-ti multumesc, mai departe ... incerc sa cladesc temple (pe dinlauntru), poate indoiala va capata muguri si va creste la primavara o gradina de certitudini, iar rugaciunea care-mi paste inserarile, poate va lumina peretele gol din mine... cami – cand o sa prind un singur ceas norocos, o sa-l trag de urechile lui sfioase, pana va inflori locul de langa mine:) iti multumesc de urari... sa fie!
am vrut să văd cu ochii mei acest articol publicat și în altă parte, așa cum ai precizat. atât. de ce? simplu. pentru că nu l-am văzut publicat în locul care l-a generat, pe unde de altfel, mai publici (și e dreptul tău, nu mă interesează). nici măcar nu s-a pus problema că ai fi ceea ce nu ești (cu atât mai puțin Iisus Christos) și nici că ai fi mincinos. aștept. mulțumesc.
Ioana, am renunțat la ce îmi spuneai, (mi-e mai ușor să renunț se pare) dar mă mai gândesc la traducerea titlului și expandarea senzației de lene. bine ai revenit pe H. cât stai?:)
Între ironie şi nostalgie, aşa cum am mai spus-o şi altă dată, există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte despre un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer.
Dacă se priveşte cu atenţie cam ce se postează, îndeosebi ca „poezie”, pe aici, dar şi pe alte site-uri, precum şi ce se publică, se poate observa cum nostalgia începe să detroneze ironia (care, începând cu romantismul şi trecând în PoMo – fiecare cu specificul său – a făcut carieră). S-a început, mai întâi, să se vorbească de părinţi (îndeosebi mame), bunici, străbunici, etc., care populează spaţiul unei copilării mirific-idealizate (un fel de „cult” al strămoşilor); ca să se ajungă, treptat, pur şi simplu, la o puritate şi nevinovăţie a copilăriei şi, de aici, la mitografia poveştilor (frumoasă, cea bântuită de tot soiul de fantasme, mai mult sau mai puţin înfricoşătoare fiind evitată); ca încet, încet, să se ajungă la divinitate. Astfel, pentru că a venit vorba, se poate vedea ultima inflaţie de „psalmi” (nu o spun totuşi în sens peiorativ) chiar pe Hermenia. Sub acest imperiu se înscrie şi textul de faţă. Se poate scrie poezie de această factură? Ba bine că nu atâta timp cât nu apare rutina şi deci plictiseala suprasaturaţiei. În acest sens, referindu-ă tot la H., pot fi identificate câteva texte de referinţă. Printre ele, unul recent al Maricicăi Frumosu, dar şi altele. Şi, în comparaţie cu ele, poate fi judecat şi textul de faţă care are, cert, valenţe poetice în care sugestia funcţionează nestingherit, nefiind simulată printr-o scriitură la „rece”, voit controlată.
Interesantă mai apare şi o altă tendinţa: cea a unei, să-i zic, „nostalgii ironice”. E vorba de o ironie afectiv benefică (spre deosebire de cea PoMo, cu tente puternice de maliţiozitate şi chiar de sarcasm). Ilustrată, după umila mea părere, de un Dorin Cozan. Care, însă, mai posedă şi alte valenţe, cum ar fi o „reinterpretare” a miturilor, dar şi altele care-sporesc sugestia. Dar despre asta cu altă ocazie.
Îi mulţumesc autoarei care mi-a prilejuit aşternerea acestor gânduri
Francisc, intrebarile tale sunt corect puse, am sa te rog sa ai rabdare pana postez si viitoarele parti ale articolului, cred ca m-am complicat cu foarte multe detalii si va fi prea lung... multumesc de intelegere, erika
maitre, am avut sansa sa scriu cu toc si penita, ca si domnia ta, presupun. era cu multi ani in urma. acum, nici cu pixul nu mai pot scrie. ma bucur de mica rautate. da greutate. multumesc
Lucian, "Îmi tai piciorul sfânt cu care dorm ades Să nu-mi rămână-n urmă broboana biosferei" uite, mie imagine asta mi se pare bombastica. drept e ca si celelalte aluneca spre asta, dar cea de-aici si-a rupt piciorul de-a dreptu' , tot bajbaind dupa un sens. cel putin eu nu i-am gasit unul. "Pe un interior de esofag ca un șirag măiastru Las sufletu-mi iubit să se topească-n soare" nu pot vizualiza nicicum un soare ascuns in capat de esofag. am incercat sa o citesc "in dorul lelii" cautandu-i potentiale valente ironice, dar nici asa nu am ajuns la un rezultat multumitor. poate ma ajuti? Adriana
"cred că dacă aș sta imobilă pe raft aș avea mai mult timp să fiu homo sapiens sapiens. " titlul, anura sapiens sapiens, e un colaj de denumiri, caci Anura sunt denumite broscutele, iar sapiens sapiens-ei bine, cred ca stiti cu totii de unde provine. ma gandeam ca este descifrabil... mi-ati putea sugera o posibila reformulare/cizelare a poeziei? claritatea si finetea se dezvolta prin critici si sugestii :)
Excelent text, savuros, plin de o ironie amară foarte bine dozată. Îl gust, cu atât mai mult cu cât şi pe mine "zeloţii" lui Iliescu, pe vremea când conducea el "destinele tineretului român", m-au determinat să-mi tund admirabila chică de poet. Rememorez, legat de aceasta, două episoade, precizând că faptele se petreceau în 1969, scopul fiind acela de a înăbuşi în faşă influenţa evenimentelor din 68, din Franţa. Pe străzi umblau comandouri alcătuite, chipurile, din muncitori, care acostau tinerii cu plete şi-i duceau în frizerii, unde erau tunşi extrem de sever. Tot aşa, tipii cu barbă erau raşi. Un asemenea grup a intrat în holul Facultăţii de Limba şi Literatura Română şi, la un moment dat, cum pe scări cobora profesorul de lingvistică Emanuel Vasiliu, pe care nu l-am văzut niciodată altfel decât cu o simpatică bărbuţă, cerberii l-au apucat, ca odinioară oamenii lui Brâncoveanu pe cuviosul (dar oarecum culpabilul) Antim, cu scopul de a-l duce să-i taie barba. În zadar protesta omul că are poza în buletin cu barbă. Au sărit câţiva studenţi şi l-au salvat.
Al doile episod e legat de tânărul, pe atunci, poet Adrian Păunescu. La Facultatea de Română funcţiona cenaclul Junimea (condus de George Ivaşcu), în care Păunescu era lider de opinie. Se impunea nu doar prin fermitatea intervenţiilor, dar şi prin vocea tunătoare (utilizată, mai apoi, la Cenaclul Flacăra), ca şi prin chica enormă. Deodată, la şedinţa desfăşurată în luna dedicată de Partid (re)educării tinerilor cu tendinţe suspecte, Păunescu a apărut tuns frumos, stârnind, la intrarea în amfiteatrul Odobescu (şedinţa începuse), râsete semnificative. "Trebuie să ne conformăm...", a zâmbit confuz şi cu jenă autorul "Mieilor primi". Adevărul era că mai bine te duceai singur la frizerie, ca să te tunzi acceptabil (ceea ce am făcut, cu durere, şi eu). Dacă te prindeau ăia, erai tuns aproape zero. Acţiunea punitivă a durat cam vreo lună, apoi s-a renunţat.
Am şi alte amintiri, mai dureroase. Inclusiv trecerea tatălui meu pe la Canal. Dar eu am rămas aici, în România. Fiul meu, însă, nu. Se află în Quebec, unde scoate un mensual pentru imigranţi: "Les imigrants de la Capitale".
Cami, nici nu am spus ca ai făcut sau nu un comentariu care să nu fie la locul lui; poți să mă crezi că nu pot urmări chiar toate comentariile de pe site, dar încerc. Eu te-am încurajat să te exprimi liber aici cu privire la texte, pentru că am înțeles că ai îndoieli că poți face asta. Scopul comentariilor pe hermeneia nu este să schimbăm politețuri și amabilități, ci să încercăm, atât cât putem fiecare dintre noi, să fim critici, pentru a ne ajuta, pentru a crește. Aceasta nu înseamnă, desigur, că aceste comentarii trebuie să fie reci, clar. Dar nu voi repeta regulamentul, el este unul de bun simț, sperăm noi. Câteva clarificări, pe scurt: să spui "îmi place poezia aceasta" nu, nu este suficient. Cel puțin nu aici. Fiecare dintre noi poate comunica pe orice căi dorește, libertatea de exprimare nu înseamnă, cum greșit pare să înțeleagă și Lucian, că putem să discutăm pe acest site de literatură ca pe un forum fără subiect sau ca pe o pagină de chat. Cred că fiecare dintre noi în viața reală ne încadrăm unor diverse regulamente la serviciu, la studii, la teatru, într-o bibliotecă etc. Fără să înțelegem din asta că ne este constrânsă libertatea de exprimare. Dacă vrei să arăți că ți-a plăcut ceva scris aici, e recomandat să argumentezi, altfel persoana căreia i se adresează un astfel de comentariu, eventual și lângă altul în care i se spune că altuia nu i-a plăcut, nu mai are nici o șansă de a înțelege ceva din feed-back-ul cititorilor. Și încă ceva, foarte important: munca și intervenția editorilor și a moderatorilor nu se reduce la ceea ce se vede în comentarii. Încă o dată te asigur că nici un comentariu jignitor, sau care se leagă de persoană celui care scrie sau comentează, nu este trecut cu vederea. Numai rezultatele se văd (sau se vor vedea) în afară. Vă rog încă o dată să revenim la text, să încercăm să comentăm, dacă avem ceva de spus, despre poezie.
un text inchegat, zic eu. un text in care iubirea imbraca toate formele doar ca sa vada ce ii vine. si ii se potriveste China aia asa de bine incat nu mai conteaza daca este sau nu cea mai mare tara din lume. remarc si eu „şedeam sub bolta de vie şi priveam cum lăcrimează ciorchinii de struguri. sub umbrele cenuşii de toamnă păreau nişte călugări care se roagă". frumoasa si trista imagine!
da, ai dreptate, este electrica, eu am gresit. multam. aflasem deja. nu, mie-mi place punctul fara continuari inutile. depeche mode e denumire de trupa. este reluat in engleza numai titlul. duty free e aprobat de nomenclatorul tip al magazinel oral tarii in care locuiesc eu. daca-i sa caut si documentul iti zic si anul exact si definitia. un fel de magazin in care nu poate intra fiecare, magazin din aeroport, se primeste valuta straina, ptr diplomati mai mult. merci.
ce e drept, textul l-am scris acu vreo 10 ani, poate mai bine. Dar ţin la el, de aceea l-am postat aici. Şi da, există o conştiinţă cosmică, ea se găseşte în toate.
Draga Tincuta, M-as fi bucurat sa imi spui direct parerea ta despre poeziile yerba mate nu sa aflu indirect prin comentarii de la alt text. Eu am scris in unul din volumele mele din perioada 2001-2003 despre "ceai de tei ubesc" deci ceaiul nu e ceva nici nou nici iesit din comun in poeiile mele. Revenind, si mie imi place teaiul de musetel, dar mai mult cel de coada soricelului. Dar, la fel ca musetelul, coada soricelului nu suna foarte poetic. De aceea ne refugiem in spatele unor nume de ceai ce suna exotic precum yerba mate si tetley. Pe de alta parte, scriem despre ceea ce bem zilnic din lipsa de ceaiuri romanesti. Tabieturi fara voie si fara discriminare. Draga Marina, Dureros de aluziv acest debut de poezie, in spiritul observatiilor Tincutei: "nu am baut niciodata yerba mate". Cu muscatele mi-am incheiat socotelile inca de pe vremea epocii de aur. Prea multe femei au murit aiurea. Muscata ar trebui sa devina un simbol funebru in Romania. Asta e parerea mea, asa sentimentala si stupida cum e. Patetica strofa penultima, ingrozitor de low esteem as spune: "mări necunoscute vor înghiți strania carcasă roșie a nimănui" Noroc ca ultimul vers defileaza un pic de forta si ridica spiritul spre culmi negate de restul. Toti suferim de ceva, din suferinta si surpriza am scris acest comentariu, sper sa nu ma intelegi gresit si sa te supere prea tare. Cu drag, /O\
ati fost la Virtualia si acum va bateti cu penite! imi pare rau, dar cel mai remarcant si mai pedant participant la cenaclu mi se pare a fi Eminescu. cel putin din poze. apoi, degajand un aer profesoral, privindu-i pe toti de sus, e Cozan, care seamana cu pustiul meu. Alina merita o mentiune pentru "her dolly looks", Bratu parca a intrat intr-o manastire, iar pe Dinis de unde l-ati cules? putea si el sa vina mai ingrijit! ultima poza, cu Targul Frumos taiat pe diagonala, ar putea fi subiect de arte vizuale prelucrat de aalizei. A fost si ziua mea, ieri, pe 6 Decembrie, dar nimeni nu s-a gandit sa zica un bonom "La multi ani". Pe semne pe aici e fiecare cu ale lui si cu oala trasa pe focul lui. in fine, va las sa va bateti mai departe cu penite.
Aveţi dreptate, d-le Dinu, doar că într-o parte avem Biblia, care duce cu gândul la manele doar dacă eşti bătut în cap cu leica, şi care foloseşte sintagma în corpul textului, iar în altă parte avem un text, o poezie, care o foloseşte (sintagma) în subtitlu. Nu mai aduc în discuţie ipoteza că poezia ar fi şi slabă. Cam asta-i mica diferenţă astronomică dintre fenomene. Analogia d-voastră nu stă nici în fund, darămite in picioare.
e foarte reusita. ti-am admirat-o mai ales pentru luminile folosite, efectele acestora, pentru ideea atat de sf. am mai vazut si alte lucrari ale tale, cred ca esti realmente bun. in partea stinga trebuie totusi sa decalezi putin (5cm la scara aceasta) cele doua zburatoare. revin cu o penita: conditia mea este totusi sa o micsorezi putin.
Dl. Nincu, ati observat bine concluzia dintr-un inceput. ideea este ca am vrut sa fie o ruptura, ceva venit brusc dar nu inoportun. ca si cand, intreaga istorie personala ar incepe cu trosnitul unei ramurele intr-o padure. din acel moment, si numai de atunci. in rest, nu cred nu cred ca stilul meu este chiar atat de original, nu inca.:). oricum va multumesc
Cristina, prin comentariile tale ai subliniat faptul că partea artistică la un haiku îi revine cititorului, în sensul că un text foarte mic, aparent fără miză, fără mijloace artistice, banal poate deschide o fantă creativităţii, puterii de imaginaţie şi de reflecţie, capacităţii de a vedea lumini şi umbre, gol şi plinătate, adevărul şi moartea.
Meritul e al tău! Mulţumesc frumos.
Dorin, cu atât mai mult apreciez evaluarea ta şi încadrarea în ,,frumos" a acestui haiku. Mă bucuri. Mulţumesc mult. Oricum, chiar dacă nu eşti un fan la haiku-ului, se pare că e el un fan al tău.
Saptamana trecuta inca un autor buzoian si-a tiparit scrierile. Intr-una din lucrari este chiar aceasta tema. Personajul dv. vine prometeic in mijlocul oamenilor cu focul intelepciunii salvarii prin iubire. Acolo, alt intelept venit <b>de acolo de unde intre bine si rau este o granita abia sesizabila, unde toleranta se impleteste cu intransigenta extrema, dragostea si ura sunt luciri ale aceluiasi brilliant...</b> si incearca sa-i invete pe oamenii care atinsesera perfectiunea prin iubire, ii invata sa ucida. <b> "Prea marea lor incredere in iubire ii pedepseste, se repeta chinul atator civilizatii distruse de dragostea nemasurata pentru armonie si rafinament, de tocirea instinctelor viguroase, o superevolutie reprezinta, ca ultima consecinta, o decadenta. Ganditi-va la urmarile lipsei de veghe, la gararea in palierul linistei increzatoare; ea insasi acumuleza, surprinzator, germenii unui dezastru viitor. Omenirea surprinsa de prea multa incredere in ea insasi. Surprinsa! Prin linistea si siguranta ei narcotizanta o pace senina ascunde pericole definitive. Existenta, spune Budha, trebuie condusa avand opinii rezultate dintr-o judecata justa – atunci te exprimi, actionezi si ai atitudini juste, creezi obisnuinte juste, slujesti o memorie justa si, mai ales, practici o contemplare justa. Mi se parea ca opinia lor despre viata despre viata suferea intrucat ignorasera mari segmente ale culturilor anterioare. Dezvoltasera o schilodita fateta iubirii! (...) actiunea e masura vietii, lupta si uciderea..." " toate castigurile lor, levitatia, telepatia, controlul biologicului in toate formele lui, precum si multe altele, orgoliul inflorit din acestea, sunt neindestulatoare pentru supravietuire, le mai trebuie ceva - spune acel personaj. Acum au nevoie de toata intelepciunea strabunilor lor, de la inceputuri, de cand au devenit ganditori traind in Hamangia, de atunci si pana astazi. Nu numai de arme au nevoie nefericitii, ci si de puterea de a se folosi de ele... impotriva oricaror reticente si impotriva oricui...."</b>
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
tu faci cu ochiul tu modelezi forme eu locuiesc într-o scoică în care nu știu dacă sînt durerea care naște perla sau pur și simplu lichidul în care adoarme ...cam atât aș păstra din poezie. restul, pare doar un pretext pentru final. eu am o senzație de lipire eșuată.
pentru textul : Poezie deultimul vers a fost ales special sa fie asa? sau e o intimplare? functie de asta, voi reveni.
pentru textul : mă dor tâmplele deCezar, din câte ştiu eu, poezia lui Eminescu are o anumită structură prozodică: ritm, metru, rimă... Apoi, tu ai mari probleme cu limba română, aşa că nu înţelg ambiţia traducerilor...
pentru textul : Traducere din Eminescu în spaniolă dearanca - in locul gol o sa invat a pune crini albi... desi mi-e atat de dor de toate neintamplarile... imi lipseste mult atmosfera de acasa, cercurile pe care le frecventam, discutiile ... singura mea legatura cu lumea acum e internetul, de aceea ma bucur mult cand vine cineva si-mi lasa cuvinte, ... scuza-ma daca suna patetic. stiu, lumea e impartita in poeti si oameni care scriu ... eu nu am pretentii deosebite, bineintelesc insa ca ma bucur enorm cand imi reusesc cuvintele, cand vine cineva si-mi spune ca simte un vers, sau o poezie... acum lucrez la un volum de versuri, postez pentru a-mi vedea poeziile cu alti ochi, lipsa parerilor la fel o inteleg ... parerile tale conteaza intotdeauna, multumesc! yester - lumea nu e o biblioteca dar tu poti fi o capodopera ... ceva asa ca un monument de... sfatosenie, cumsecadenie, dragalasenie ... iar ceasurile mele norocoase sunt cand te citesc, cand te ascult ... de la o nostalgie perfecta, la bucurie, e doar un pas de pitic:) e bine cand ma sfatuiesti, putini o mai fac, recunosc ca am nevoie si-ti multumesc, mai departe ... incerc sa cladesc temple (pe dinlauntru), poate indoiala va capata muguri si va creste la primavara o gradina de certitudini, iar rugaciunea care-mi paste inserarile, poate va lumina peretele gol din mine... cami – cand o sa prind un singur ceas norocos, o sa-l trag de urechile lui sfioase, pana va inflori locul de langa mine:) iti multumesc de urari... sa fie!
pentru textul : locul tău gol deam vrut să văd cu ochii mei acest articol publicat și în altă parte, așa cum ai precizat. atât. de ce? simplu. pentru că nu l-am văzut publicat în locul care l-a generat, pe unde de altfel, mai publici (și e dreptul tău, nu mă interesează). nici măcar nu s-a pus problema că ai fi ceea ce nu ești (cu atât mai puțin Iisus Christos) și nici că ai fi mincinos. aștept. mulțumesc.
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic deGenial finalul. Cum de iti veni ideea sa scrii asa?!
pentru textul : shambala defolositor comentariul tău Cris, mulțumesc.
Ioana, am renunțat la ce îmi spuneai, (mi-e mai ușor să renunț se pare) dar mă mai gândesc la traducerea titlului și expandarea senzației de lene. bine ai revenit pe H. cât stai?:)
pentru textul : weed room deÎntre ironie şi nostalgie, aşa cum am mai spus-o şi altă dată, există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte despre un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer.
Dacă se priveşte cu atenţie cam ce se postează, îndeosebi ca „poezie”, pe aici, dar şi pe alte site-uri, precum şi ce se publică, se poate observa cum nostalgia începe să detroneze ironia (care, începând cu romantismul şi trecând în PoMo – fiecare cu specificul său – a făcut carieră). S-a început, mai întâi, să se vorbească de părinţi (îndeosebi mame), bunici, străbunici, etc., care populează spaţiul unei copilării mirific-idealizate (un fel de „cult” al strămoşilor); ca să se ajungă, treptat, pur şi simplu, la o puritate şi nevinovăţie a copilăriei şi, de aici, la mitografia poveştilor (frumoasă, cea bântuită de tot soiul de fantasme, mai mult sau mai puţin înfricoşătoare fiind evitată); ca încet, încet, să se ajungă la divinitate. Astfel, pentru că a venit vorba, se poate vedea ultima inflaţie de „psalmi” (nu o spun totuşi în sens peiorativ) chiar pe Hermenia. Sub acest imperiu se înscrie şi textul de faţă. Se poate scrie poezie de această factură? Ba bine că nu atâta timp cât nu apare rutina şi deci plictiseala suprasaturaţiei. În acest sens, referindu-ă tot la H., pot fi identificate câteva texte de referinţă. Printre ele, unul recent al Maricicăi Frumosu, dar şi altele. Şi, în comparaţie cu ele, poate fi judecat şi textul de faţă care are, cert, valenţe poetice în care sugestia funcţionează nestingherit, nefiind simulată printr-o scriitură la „rece”, voit controlată.
Interesantă mai apare şi o altă tendinţa: cea a unei, să-i zic, „nostalgii ironice”. E vorba de o ironie afectiv benefică (spre deosebire de cea PoMo, cu tente puternice de maliţiozitate şi chiar de sarcasm). Ilustrată, după umila mea părere, de un Dorin Cozan. Care, însă, mai posedă şi alte valenţe, cum ar fi o „reinterpretare” a miturilor, dar şi altele care-sporesc sugestia. Dar despre asta cu altă ocazie.
Îi mulţumesc autoarei care mi-a prilejuit aşternerea acestor gânduri
pentru textul : coliba mea de corali defelicitări!
pentru textul : Trandafiri pe viscere - Daniela Bîrzu deFrancisc, intrebarile tale sunt corect puse, am sa te rog sa ai rabdare pana postez si viitoarele parti ale articolului, cred ca m-am complicat cu foarte multe detalii si va fi prea lung... multumesc de intelegere, erika
pentru textul : Avortul din punct de vedere creștin și din punct de vedere medical (I) demaitre, am avut sansa sa scriu cu toc si penita, ca si domnia ta, presupun. era cu multi ani in urma. acum, nici cu pixul nu mai pot scrie. ma bucur de mica rautate. da greutate. multumesc
pentru textul : Emo Conta - western deLucian, "Îmi tai piciorul sfânt cu care dorm ades Să nu-mi rămână-n urmă broboana biosferei" uite, mie imagine asta mi se pare bombastica. drept e ca si celelalte aluneca spre asta, dar cea de-aici si-a rupt piciorul de-a dreptu' , tot bajbaind dupa un sens. cel putin eu nu i-am gasit unul. "Pe un interior de esofag ca un șirag măiastru Las sufletu-mi iubit să se topească-n soare" nu pot vizualiza nicicum un soare ascuns in capat de esofag. am incercat sa o citesc "in dorul lelii" cautandu-i potentiale valente ironice, dar nici asa nu am ajuns la un rezultat multumitor. poate ma ajuti? Adriana
pentru textul : Tricou albastru cu fulgi în dorul lelii deSincer, nu prea, initial am vrut s-o incadrez la poezie, dar sunt deschis oricaror sugestii.
pentru textul : silent dance for unknown wedding deda, cam așa încercam să definim... nedefinitul.
pentru textul : treceri depe mine poemul acesta m-a câștigat pe deplin prin îmbinarea dintre cântec și arome.
frumos.
"cred că dacă aș sta imobilă pe raft aș avea mai mult timp să fiu homo sapiens sapiens. " titlul, anura sapiens sapiens, e un colaj de denumiri, caci Anura sunt denumite broscutele, iar sapiens sapiens-ei bine, cred ca stiti cu totii de unde provine. ma gandeam ca este descifrabil... mi-ati putea sugera o posibila reformulare/cizelare a poeziei? claritatea si finetea se dezvolta prin critici si sugestii :)
pentru textul : anura sapiens sapiens deExcelent text, savuros, plin de o ironie amară foarte bine dozată. Îl gust, cu atât mai mult cu cât şi pe mine "zeloţii" lui Iliescu, pe vremea când conducea el "destinele tineretului român", m-au determinat să-mi tund admirabila chică de poet. Rememorez, legat de aceasta, două episoade, precizând că faptele se petreceau în 1969, scopul fiind acela de a înăbuşi în faşă influenţa evenimentelor din 68, din Franţa. Pe străzi umblau comandouri alcătuite, chipurile, din muncitori, care acostau tinerii cu plete şi-i duceau în frizerii, unde erau tunşi extrem de sever. Tot aşa, tipii cu barbă erau raşi. Un asemenea grup a intrat în holul Facultăţii de Limba şi Literatura Română şi, la un moment dat, cum pe scări cobora profesorul de lingvistică Emanuel Vasiliu, pe care nu l-am văzut niciodată altfel decât cu o simpatică bărbuţă, cerberii l-au apucat, ca odinioară oamenii lui Brâncoveanu pe cuviosul (dar oarecum culpabilul) Antim, cu scopul de a-l duce să-i taie barba. În zadar protesta omul că are poza în buletin cu barbă. Au sărit câţiva studenţi şi l-au salvat.
pentru textul : mic pamflet de neputinţă. 2. deAl doile episod e legat de tânărul, pe atunci, poet Adrian Păunescu. La Facultatea de Română funcţiona cenaclul Junimea (condus de George Ivaşcu), în care Păunescu era lider de opinie. Se impunea nu doar prin fermitatea intervenţiilor, dar şi prin vocea tunătoare (utilizată, mai apoi, la Cenaclul Flacăra), ca şi prin chica enormă. Deodată, la şedinţa desfăşurată în luna dedicată de Partid (re)educării tinerilor cu tendinţe suspecte, Păunescu a apărut tuns frumos, stârnind, la intrarea în amfiteatrul Odobescu (şedinţa începuse), râsete semnificative. "Trebuie să ne conformăm...", a zâmbit confuz şi cu jenă autorul "Mieilor primi". Adevărul era că mai bine te duceai singur la frizerie, ca să te tunzi acceptabil (ceea ce am făcut, cu durere, şi eu). Dacă te prindeau ăia, erai tuns aproape zero. Acţiunea punitivă a durat cam vreo lună, apoi s-a renunţat.
Am şi alte amintiri, mai dureroase. Inclusiv trecerea tatălui meu pe la Canal. Dar eu am rămas aici, în România. Fiul meu, însă, nu. Se află în Quebec, unde scoate un mensual pentru imigranţi: "Les imigrants de la Capitale".
Cami, nici nu am spus ca ai făcut sau nu un comentariu care să nu fie la locul lui; poți să mă crezi că nu pot urmări chiar toate comentariile de pe site, dar încerc. Eu te-am încurajat să te exprimi liber aici cu privire la texte, pentru că am înțeles că ai îndoieli că poți face asta. Scopul comentariilor pe hermeneia nu este să schimbăm politețuri și amabilități, ci să încercăm, atât cât putem fiecare dintre noi, să fim critici, pentru a ne ajuta, pentru a crește. Aceasta nu înseamnă, desigur, că aceste comentarii trebuie să fie reci, clar. Dar nu voi repeta regulamentul, el este unul de bun simț, sperăm noi. Câteva clarificări, pe scurt: să spui "îmi place poezia aceasta" nu, nu este suficient. Cel puțin nu aici. Fiecare dintre noi poate comunica pe orice căi dorește, libertatea de exprimare nu înseamnă, cum greșit pare să înțeleagă și Lucian, că putem să discutăm pe acest site de literatură ca pe un forum fără subiect sau ca pe o pagină de chat. Cred că fiecare dintre noi în viața reală ne încadrăm unor diverse regulamente la serviciu, la studii, la teatru, într-o bibliotecă etc. Fără să înțelegem din asta că ne este constrânsă libertatea de exprimare. Dacă vrei să arăți că ți-a plăcut ceva scris aici, e recomandat să argumentezi, altfel persoana căreia i se adresează un astfel de comentariu, eventual și lângă altul în care i se spune că altuia nu i-a plăcut, nu mai are nici o șansă de a înțelege ceva din feed-back-ul cititorilor. Și încă ceva, foarte important: munca și intervenția editorilor și a moderatorilor nu se reduce la ceea ce se vede în comentarii. Încă o dată te asigur că nici un comentariu jignitor, sau care se leagă de persoană celui care scrie sau comentează, nu este trecut cu vederea. Numai rezultatele se văd (sau se vor vedea) în afară. Vă rog încă o dată să revenim la text, să încercăm să comentăm, dacă avem ceva de spus, despre poezie.
pentru textul : Gând de vecernie de"oare arta nu e liberă în om?"
si eu, cand am spus "las-o sa fie", la ce m-oi fi referit? sau ti se pare ca intre "a fi" si "a face" nu-i nicio diferenta?
phii...devine din ce in ce mai... interesant dialogul asta! :))
pentru textul : fals interviu despre menirea artei deun text inchegat, zic eu. un text in care iubirea imbraca toate formele doar ca sa vada ce ii vine. si ii se potriveste China aia asa de bine incat nu mai conteaza daca este sau nu cea mai mare tara din lume. remarc si eu „şedeam sub bolta de vie şi priveam cum lăcrimează ciorchinii de struguri. sub umbrele cenuşii de toamnă păreau nişte călugări care se roagă". frumoasa si trista imagine!
pentru textul : pelerin fără veşminte deda, ai dreptate, este electrica, eu am gresit. multam. aflasem deja. nu, mie-mi place punctul fara continuari inutile. depeche mode e denumire de trupa. este reluat in engleza numai titlul. duty free e aprobat de nomenclatorul tip al magazinel oral tarii in care locuiesc eu. daca-i sa caut si documentul iti zic si anul exact si definitia. un fel de magazin in care nu poate intra fiecare, magazin din aeroport, se primeste valuta straina, ptr diplomati mai mult. merci.
pentru textul : "try walking in my shoes" dece e drept, textul l-am scris acu vreo 10 ani, poate mai bine. Dar ţin la el, de aceea l-am postat aici. Şi da, există o conştiinţă cosmică, ea se găseşte în toate.
pentru textul : Ceruri deDraga Tincuta, M-as fi bucurat sa imi spui direct parerea ta despre poeziile yerba mate nu sa aflu indirect prin comentarii de la alt text. Eu am scris in unul din volumele mele din perioada 2001-2003 despre "ceai de tei ubesc" deci ceaiul nu e ceva nici nou nici iesit din comun in poeiile mele. Revenind, si mie imi place teaiul de musetel, dar mai mult cel de coada soricelului. Dar, la fel ca musetelul, coada soricelului nu suna foarte poetic. De aceea ne refugiem in spatele unor nume de ceai ce suna exotic precum yerba mate si tetley. Pe de alta parte, scriem despre ceea ce bem zilnic din lipsa de ceaiuri romanesti. Tabieturi fara voie si fara discriminare. Draga Marina, Dureros de aluziv acest debut de poezie, in spiritul observatiilor Tincutei: "nu am baut niciodata yerba mate". Cu muscatele mi-am incheiat socotelile inca de pe vremea epocii de aur. Prea multe femei au murit aiurea. Muscata ar trebui sa devina un simbol funebru in Romania. Asta e parerea mea, asa sentimentala si stupida cum e. Patetica strofa penultima, ingrozitor de low esteem as spune: "mări necunoscute vor înghiți strania carcasă roșie a nimănui" Noroc ca ultimul vers defileaza un pic de forta si ridica spiritul spre culmi negate de restul. Toti suferim de ceva, din suferinta si surpriza am scris acest comentariu, sper sa nu ma intelegi gresit si sa te supere prea tare. Cu drag, /O\
pentru textul : Tetley deati fost la Virtualia si acum va bateti cu penite! imi pare rau, dar cel mai remarcant si mai pedant participant la cenaclu mi se pare a fi Eminescu. cel putin din poze. apoi, degajand un aer profesoral, privindu-i pe toti de sus, e Cozan, care seamana cu pustiul meu. Alina merita o mentiune pentru "her dolly looks", Bratu parca a intrat intr-o manastire, iar pe Dinis de unde l-ati cules? putea si el sa vina mai ingrijit! ultima poza, cu Targul Frumos taiat pe diagonala, ar putea fi subiect de arte vizuale prelucrat de aalizei. A fost si ziua mea, ieri, pe 6 Decembrie, dar nimeni nu s-a gandit sa zica un bonom "La multi ani". Pe semne pe aici e fiecare cu ale lui si cu oala trasa pe focul lui. in fine, va las sa va bateti mai departe cu penite.
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. deAveţi dreptate, d-le Dinu, doar că într-o parte avem Biblia, care duce cu gândul la manele doar dacă eşti bătut în cap cu leica, şi care foloseşte sintagma în corpul textului, iar în altă parte avem un text, o poezie, care o foloseşte (sintagma) în subtitlu. Nu mai aduc în discuţie ipoteza că poezia ar fi şi slabă. Cam asta-i mica diferenţă astronomică dintre fenomene. Analogia d-voastră nu stă nici în fund, darămite in picioare.
pentru textul : videoconferință cu îngeri dee foarte reusita. ti-am admirat-o mai ales pentru luminile folosite, efectele acestora, pentru ideea atat de sf. am mai vazut si alte lucrari ale tale, cred ca esti realmente bun. in partea stinga trebuie totusi sa decalezi putin (5cm la scara aceasta) cele doua zburatoare. revin cu o penita: conditia mea este totusi sa o micsorezi putin.
pentru textul : Lemuria deDl. Nincu, ati observat bine concluzia dintr-un inceput. ideea este ca am vrut sa fie o ruptura, ceva venit brusc dar nu inoportun. ca si cand, intreaga istorie personala ar incepe cu trosnitul unei ramurele intr-o padure. din acel moment, si numai de atunci. in rest, nu cred nu cred ca stilul meu este chiar atat de original, nu inca.:). oricum va multumesc
pentru textul : toaca este acum în perioada sistolă deerata- stiu cum este!
pentru textul : așadar este mâine deerr: surprinsa, cea mai frumoasa perioada.
pentru textul : Twilight deCristina, prin comentariile tale ai subliniat faptul că partea artistică la un haiku îi revine cititorului, în sensul că un text foarte mic, aparent fără miză, fără mijloace artistice, banal poate deschide o fantă creativităţii, puterii de imaginaţie şi de reflecţie, capacităţii de a vedea lumini şi umbre, gol şi plinătate, adevărul şi moartea.
Meritul e al tău! Mulţumesc frumos.
Dorin, cu atât mai mult apreciez evaluarea ta şi încadrarea în ,,frumos" a acestui haiku. Mă bucuri. Mulţumesc mult. Oricum, chiar dacă nu eşti un fan la haiku-ului, se pare că e el un fan al tău.
pentru textul : Haiku deSaptamana trecuta inca un autor buzoian si-a tiparit scrierile. Intr-una din lucrari este chiar aceasta tema. Personajul dv. vine prometeic in mijlocul oamenilor cu focul intelepciunii salvarii prin iubire. Acolo, alt intelept venit <b>de acolo de unde intre bine si rau este o granita abia sesizabila, unde toleranta se impleteste cu intransigenta extrema, dragostea si ura sunt luciri ale aceluiasi brilliant...</b> si incearca sa-i invete pe oamenii care atinsesera perfectiunea prin iubire, ii invata sa ucida. <b> "Prea marea lor incredere in iubire ii pedepseste, se repeta chinul atator civilizatii distruse de dragostea nemasurata pentru armonie si rafinament, de tocirea instinctelor viguroase, o superevolutie reprezinta, ca ultima consecinta, o decadenta. Ganditi-va la urmarile lipsei de veghe, la gararea in palierul linistei increzatoare; ea insasi acumuleza, surprinzator, germenii unui dezastru viitor. Omenirea surprinsa de prea multa incredere in ea insasi. Surprinsa! Prin linistea si siguranta ei narcotizanta o pace senina ascunde pericole definitive. Existenta, spune Budha, trebuie condusa avand opinii rezultate dintr-o judecata justa – atunci te exprimi, actionezi si ai atitudini juste, creezi obisnuinte juste, slujesti o memorie justa si, mai ales, practici o contemplare justa. Mi se parea ca opinia lor despre viata despre viata suferea intrucat ignorasera mari segmente ale culturilor anterioare. Dezvoltasera o schilodita fateta iubirii! (...) actiunea e masura vietii, lupta si uciderea..." " toate castigurile lor, levitatia, telepatia, controlul biologicului in toate formele lui, precum si multe altele, orgoliul inflorit din acestea, sunt neindestulatoare pentru supravietuire, le mai trebuie ceva - spune acel personaj. Acum au nevoie de toata intelepciunea strabunilor lor, de la inceputuri, de cand au devenit ganditori traind in Hamangia, de atunci si pana astazi. Nu numai de arme au nevoie nefericitii, ci si de puterea de a se folosi de ele... impotriva oricaror reticente si impotriva oricui...."</b>
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei dePagini