Lucrarea mi se pare impecabila dpdv tehnic, insa mesajul este fie confuz, fie nu-s eu pe lungimea de unda corespunzatoare. Oricum ar fi, Vlad ma incanta din nou cu arta sa, aceasta simfonie muta insa atat de plina de reverberatii interioare. Chapeau. Andu

"Când a privit-o
cu ochiul întors
în el însuşi"

partea asta ma face sa ma gandesc la "Cel care se vede pe sine, in lume"
mai ales ca, mai departe, ceasul e intr-o incremenire care ar putea insemna prezentul continuu...

azi ma vrut sa va cer o tigara, si-am vazut ca a disparut pachetul. :) de ce?

Din cauza ca tu nu faci diferenta, inclin sa cred ca sint la Romanii au talent si tu imi dai voturi. Exact titlul de la comul tau.

Personal, cred ca "goala de cuvinte" e cam cliseistic. In rest, un text bun din punctul meu de vedere, natural, elegant.Placut in special candoarea si gingasia.

da... adriana este una din cele mai frumoase poete pe care le-am intalnit vreodata. indaznesc sa spun ca de la ea am inceput sa vad poezia cu alti ochii.

poate e putin bombastic primul cuvant, dar Craciunul nu e un lucru oarecare. pentru el a asteptat istoria patru milenii si catre el se indreapta milioane de inimi. insusi cerul il marturiseste si-l serbeaza. apoteotic e prea putin spus. despre cele rostite mai departe, atata pot, deocamdata.

D-nă Deminescu, numai cineva care ştie să pună murături, zarzavaturi şi alte gogonele poate să scrie asemenea plăcinţele, deci vă cred pe cuvânt. :)

Un poem feminin, cuminte si deloc cuminte. Cu incarcatura emotionala pe un font crescendo si un final cu macalendri in flacari.

"Aș dori doar să amintesc că regulamentul acestui site prevede ca textele aici postate sa nu fi fost anterior postate pe alte site-uri." îmi cer scuze! "14.5. să nu mai fi fost publicat pe un alt website de literatură sau în volum timp de două luni înainte de publicarea lui pe Hermeneia. (fac excepție site-urile personale)." Așadar, întrebare, mai vechi de două luni (pe alt site) le pot posta aici? Mulțumesc pentru un eventual răspuns și încă odată scuzele mele!

În general sînt şi nu sînt întotdeauna de acord cu aserţiunile lui Kiyosaki. Pentru ca lucrurile nu sint totdeauna la fel de simple si absolut nici o situaţie nu este sinonimă cu alta. De aceea a susţine că o anumită soluţie sau chiar filozofie s-ar aplica în orice context sau la orice persoană mi se pare şi nerealist dar şi lipsit de smerenie intelectuală.
Dar revenind la text, m-aş fi aşteptat să citesc ceva mult mai consistent şi mai interesant, ceva să-i zicem patapievician la primul paragraf "Bucuria de a sta pe un val mic". În schimb am citit o colecţie de repetiţii şi banalităţi (şi chestii evidente). Thank you for stating the obvious. Probabil o analiză mai adîncă şi mai serioasă a diferenţei dintre plăcere şi bucurie, fără ostracizări moralizatoare ar fi ceva ce aş citi cu interes.
Următorul paragraf, "A gândi cu sentimentele" mi se pare şi el atît banal cît şi rupt de realitate prin susţinerea absolutizării. Şi am să îţi dau un exemplu. Tu şi Kiyosaki susţineţi că "Acea persoană a „socotit” că e mai sigur să muncească pentru un salariu, decât să facă o investiţie." Întrebarea mea este: "Crezi că brockerii şi agenţii de bursă nu operează sau acţionează cu sau din cauza sentimentelor, sau şi mai rău, a emoţiilor?" Eşti naiv dacă crezi asta. Absolut oricine este motivat şi influenţat de sentimente. Este o fabulaţie ideea că bancherii sau brockerii nu au inimă ci doar o minte cu calcule reci. Problema nu este să ai sau nu, sau să foloseşti sau nu sentimente în raport cu banii ci mai degrabă este măsura în care ţii echilibrul între emoţional şi raţional atunci cînd te raportezi la bani şi la tot ce implică ei. Ignoranţa nu înseamnă sentimentalism. Iar erudiţia sau intelectualismul nu înseamnă lipsă de sentimente.
Paragraful trei, "Hamsterul din colivie" sau cum i se spune în America, "the rat's race", este şi el o colecţie de chestii pe care le ştie toată lumea. Dar şi aici mă deranjează absolutizarea pe care o sugerezi tu şi K. Pentru că orice extremă se întîlneşte în eroare. Greenspan a fost evanghelistul aceleiaşi teorii într-un anumit sens. Ideea că market-ul se reglează de la sine şi că legile investiţiei şi pieţei sînt prin ele însele soluţia şi mîntuirea financiară a societăţii. Iar cuvîntul magic este, aşa cum sugerează şi K, "investiţia". Şi uite unde am ajuns!? În burta unei recesiuni economice cu origini clare de natura financiară. Mi-ar trebui ore şi mult spaţiu să demonstrez asta aici dar îmi imaginez că te pricepi. Un contrarăspuns anaecdotic pentru ce spui tu şi K ar putea fi chiar sugestia piramidală a "Caritasului" sau a schemei Ponzi. La urma urmei şi ei proslăveau cuvîntul maigic "investiţie". Aici eu înclin mai degrabă spre teoriile vechii şcoli de gîndire econimică a lui Mises.
Paragraful "Negarea realităţii". Oare cît din asta este de fapt "strugurii la care nu ajung sînt acri". Hai să fim serioşi. Dacă eşti prost eşti prost şi dacă eşti sărac şi dacă eşti bogat. Isteţimea, optimismul, atitudinea în viaţă nu au de a face cu banii sau bogăţia ci cu cine eşti. De aceea a fi bogat nu este o chestie de evitat şi nu implică neaparat o "negarea a realităţii". Poate de aceea Hristos deşi a spus că unde este comoara omului acolo este şi inima lui dar în acelaşi timp nu a încurajat pe nimeni să nu aibă bani sau bogăţii ci doar să nu îşi lipească inima de ele. La urma urmei este o problemă de alegere. Şi săracul care se droghează cu aurolac dar şi bogatul care se droghează cu ultimul Bugatti tot drogat de numeşte. Dar asta nu este neaparat pentru că banii sînt răi în ei înşişi ci pentru că inima omului este bolnavă. Parcă apostolul Pavel spunea (nu că banii sînt rădăcina tuturor relelor) şi că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.
Paragraful "Morcovul măgăruşului". La fel ca şi cel cu hamsterul, nu sînt neaparat de acord cu idealismul lui. Stau şi mă întreb cum şi-ar imagina oamenii ăştia societatea. Şi economia. Oamenii sînt diferiţi. Unii nu vor fi niciodată antreprenori. Preferă să fie stujitori şi preferă să o facă cu loialitate. Nu fac apologetica capitalismului dar e utopic să îţi imaginezi o societate formată doar din investitori. Unde ar fi atunci medicii, pompierii, profesorii, vînzătorii, artiştii, etc. Cu siguranţă că e mai bine să fii "om" decît "măgăruş" dar te asigur că uneori "măgăgruşii" au mult mai puţină bătaie de cap şi mult mai multă linişte. Şi poate de aceea o societate echilibrată are şi partide de stînga, nu crezi?
Paragraful "O lecţie neînvăţată" „Ignoranţa în privinţa banilor este cea care duce la atâta lăcomie şi la atâta teamă.” Cu asta sînt de acord. Mai ales în România. Dar nu este numai o chestiune de ignoranţă ci şi de alegere morală după părerea mea. Şi pot explica dacă este nevoie. Lucrurile nu sînt chiar aşa de simple si nu se pot rezolva cu o şedinţă de cursuri.
În ce privesc banii înţeleg ce vrea să spună cu ideea că ar fi o iluzie dar şi această afirmaţie este o iluzie pentru că "iluzia" asta a banilor îmi cumpără mie maşini şi ecrane plasma şi mîncare şi case. Şi toate aste te asigur că nu sînt o iluzie.
Uneori mă întreb dacă apariţia cărţii lui Kiyosaki, prin America cam prin 2003, deci chiar cu cîţiva ani înaitea meltdown-ului financiar nu a fost motivată şi ea fie de intenţii malefice fie de obsesia asta fanatică cum că piaţa le rezolvă pe toate. Doar să introduci bani în ea. Şi ce te faci cînd nu mai sînt bani şi eşti nevoit să tipăreşti bani noi doar ca să ţii motorul pieţii mergînd? Nu se numeşte asta autopăcăleală şi duce la crash? Dar asta este doar colecţia mea de teorii conspiraţioniste.

nu merg impreuna cotofene, mierle, branduse...exclude pe viitor ac delatii (care tin, cred, mai mult de memorie si nu imaginatie). prefer o axare pe ideea textului. limbajul permite.

Excepţional, din punctul meu de vedere, ce spui, Cristina! ” eu as prefera sa fie euridice cea răspunzătoare de toate astea”, spui dumneata.

Hai să fac analiză pe text. Ca şi când nu ar fi al meu. Pentru a evidenţia, pe cât posibil, un prim nivel de «dezambiguizare».

„Când a privit-o [pe Euridice]
cu ochiul întors
în el însuşi” [deoarece atunci când Orfeu a privit-o, a orbit şi nu mai putea s-o vadă, în urmă, decât cu „ochiul [interior] întors în el însuşi” [cu văzul «văzului»]

„o ultimă rafală de mitralieră
a modulat liniştea” [după o astfel de «rafală» liniştea care se lasă e «asurzitore» şi doar «urechea interioară» mai reuşeşte s-o «moduleze» şi să discearnă «ecoul»]

„ceasului cu o singură limbă
ce stătea” [«ceas cu o singură limbă» ce se oprise; cu o «singură limbă» pentru că cea care indica orele dispăruse deja odată cu moartea fizică a Euridicei şi acum, după ce o pierde a doua oară, privind înapoi, se opreşte, fizic, şi minutarul; rămâne însă «ecoul» vieţii de «după» ce continuă şi se transformă, amplificat, în cântecul orfic]

„o auziţi
cum clipeşte?” [cine? Euridice/ liniştea/ acest «ecou» care pare continuu, dar care este format din «puncte instantanee» care urmează unul după altul ca bătăile unei inimi noi care îşi deapănă «cântecul» revenind/rămânând în «viaţă»?]

Acesta este, aşa cum am spus, un prim nivel de dezambiguizare. Altele, mai profunde le intuieşti şi pe ele: „anima/ animus”; “ying/yang iar intre ele timpul asasin ciunteste armonia initiatica” etc.

Încă o dată, îţi mulţumesc din suflet, Cristina, că ai «rezonat»! Fie ca urările de bine pe care mi le adresezi să ţi se reîntoarcă înmiit!

„pe care el le-a făcut” - „pe care el nu le-a făcut”

Eugen

Acum am realizat că acest text pare a fi prima parte a celuilalt crâmpei de proză, "Monstrul". Este scris cursiv și captivant.