eu deplâng nivelul de trai al românilor... și nu mai cred că o epocă precum cea a brătienilor mai poate reveni, epocă în care interesul național (da, există acest clișeu) era reprezentat optim. astfel încât acest aspect să se facă simțit și individual. suntem încă o societate primitivă. iar eu sunt dintr-o generație de sacrificiu. atât. interesele externe sunt îndeplinite. suntem membri NATO și UE. că vom avea un președinte filorus e greu de crezut. lucrurile s-au stabilit în privința RO între marile puteri. acum e o mascaradă.
chestii cu ăla a plagiat, ăsta a furat flota, ăla e mincinos, ăsta și-a amenajat o vilă pentru bătrânețe, etc. mă lasă impasibil. chiar amuzat (vb. dvs)... însă pentru că sunt în spațiul public și între un premier și un președinte al țării mele... tot mă dor. oricât m-aș detașa. da! punct!

Titlul la comentariu nu era deranjant însă subtitlul obligatoriu la text da.
Salut această modificare constructivă și chiar inventivă.
P.S. Chestia cu @ nu merge cel puțin deocamdată.

există o boare în textul tău, și-mi vine să adiez...

Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor.
Aceasta este întrebarea…

Cu stimă, I:P.V.

Virgil, nu eu am deschis această cutie a Pandorei, dar știi tu... o dată deschisă... poate că eu nu cunosc prea bine limba engleză dar o mai folosesc pe ici, pe colo, prin comentarii.
Însă tu folosești limba română în poeme și ar trebui nu? să o folosești în mod corect.
Acest poem are două greșeli de gramatică destul de deranjante... eu nu-s un adept al impunerii gramaticii în poezie, sper că știi... dar aici e clar de corectat.
Nu-ți spun unde, îți vei da probabil singur seama, dacă nu poate întrebi un prieten sau alegi altă variantă disponibilă.
În rest, poemul mi-a plăcut ca deobicei
nu-ți lipsesc deloc ideile în poezie nu te-ai patinat și asta mă bucură
însă acest poem ar trebui simplificat
ideea e picturală, e minimalistă, iar încărcarea simbolică ar trebui redusă la minim
părerea mea
Cele bune my bro

initial mi-am zis ca lumini si umbre sunt doua substantive tocite, dar in contextul ideii sunt ideale.
e foarte frumos conceptul de maternitate condus spre vegetal si viceversa.
cu nuantele sugerate de lumini , apoi de umbre ... mi-a placut de am ramas un pic pierdut in monitor :)

Cristina, nu știu dacă ți-a spus vreodată cineva dar frazele care încep cu „dacă aș fi” nu valorează nici cît o ceapă degerată și nici nu interesează pe nimeni. Sînt doar lamentările tale ridicole. Cele ce au importanță sînt faptele. Nu are importanță nici dacă știai sau nu dacă Emilian are cont acolo. La urma urmei o astfel de justificare mi se pare culmea stupizeniei. Este responsabilitatea ta să știi ce faci și în ce context faci ceea ce faci, și ce consecințe are ceea ce faci. Evident, chestiile astea se învață în primii ani de viață. Mi se pare jenant să fiu nevoit să ți le spun ție acum. Dar modul cum pui tu problema trădează o incapacitate suspectă de a-ți asuma responsabilități. În orice caz, toate asta nu sînt problemele mele ci ale tale. Și ți le rezolvi singură.
Dacă nu știi ce drepturi i-ai refuzat lui Emilian gîndește-te măcar la cel de replică. Care, să-mi fie cu iertare, dar este o problemă de bun simț în primul rînd.

intuiesc ca acest text a trecut prin mainile criticilor si ale prietenilor din moment ce a fost publicat intr-un volum, dar asta nu ma impiedica sa cred ca e o poezie slaba in care repetitiile deranjeaza (chiar daca or fi fost puse cu un scop acolo). nu mi se pare bine ales verbul "sugruma" in prima strofa. de asemenea nu mi se mai par interesante inversiunile tip:"piatră cu miez de nisip nisip cu miez de piatră". de obicei acestea sunt specifice incepatorilor carora nu prea le da ghes inspiratia si nu pot sa se exprime. din toata poezia mi-a placut doar "sinuciderea clepsidrei".

Marga îţi mulţumesc pentru citire şi semn, o să ţin cont de obiecţiile tale şi voi încerca să lucrez la partea tehnică mai mult.

Nu înțeleg, ce anume este necesar să explic? Cu siguranță nu cred că partea a doua. Pentru că a fost doar o exclamație. Iar partea întîi a fost enunțarea unei prezumții. Poate îmi explici tu ce înseamnă „eu nu pot comenta serios aici”? Argumentul „medieval” mi se pare subțire. Chiar neadecvat. Mă bănuiești că am pus întrebarea din titlu așa... de florile mărului? Nu am avut nici o „hidden agenda” și nici un răspuns pe care îl așteptam. De fapt încă mai aștept răspunsul. Chiar și de la tine. Dar, stai, am uitat, tu nu poți da un răspuns „serios” din cauza... mea. Is this not a cheap shot? Încep eu să suspectez că sub subterfugiul „neputinței” de a fi serios se află de fapt (poate) neputința de a vorbi despre poezie. Evident eu am încercat să îndulcesc pastila cu o glumă (în exclamație) din motive evidente.

superb! mai astept... sper sa mai fie. iata ceva viu, real... chiar daca unii poate au mai scris despre asta....

multumesc frumos pentru opinie. corina nu e alina, e doar corina. cand am spus dumnezeu imperfect-m-m riferit la barbatul iubit care pentru femeia sa e un al doilea dumnezeu. Corina repetă teoria lui Sigmund Freud- o ironie, corina isi repeta faptu ca ar trebui sa uite tit ce-a fost dureror. in fine, inteleg ca nu a fost pe palcul dumneavostra si considerati textulextremde slab. multumesc frumos cu respect. adelina

Sorin, textul nu e rău, dar, având în vedere miza lui, aș aerisi puțin finalul. ( lasă-i și citiorului o temă de gândire, nu îi arunca morala în brațe, ai o proză alegorică aici, nu o fabulă.) Cam așa: "Fără să perceapă câtă vreme trecuse de când părăsise stâlpii de electricitate, ajunse la două bătrâne de zăpadă așezate față în față. Privi cu luare-aminte urmele înșirate dezordonat înainte-i și propriile urme făcute cu bocancii grei: erau identice. Mai bine și-ar construi un iglu, precum eschimoșii, s-ar întinde pe blana sa de oaie și ar aștepta acolo zorile sau moartea cu arama somnului de gheață. Mai bine și-ar continua drumul cât se mai zăresc urmele." mai citim...:)

îmi place ideea de lume-bibliotecă...interesantă ... poate că ceasul norocos va sări chiar dacă din ultimele pagini (niciodată nu e prea târziu, nu?) și va umple locul rămas gol pentru tine... îți doresc un nou început mai bun decât toate celelalte.