Admir efortul dumneavostra de a ramane impartial, si scriitura foarte documentata si cursiva.
Aveti un text asemanator si despre Istoria lui Alex Stefanescu ?
V-as fi recunoscatoare daca l-ati posta aci.
m-ai facut curios si am citit. dar am fost dezamagit. pentru ca mi-a adus aminte de copii de rromi care cersesc prin paris sau prin alta parte. inteleg (sau incerc sa inteleg) tragedia alora. dar nu vad ce legatura are asta cu furtul sau cu minciuna. as vrea sa iti spun ca lucia m-a mai mintit cindva. am prins-o cu un cont clona pe hermeneia. si a negat dar am dovezi indubitabile ca este vorba de ea. si m-a mintit. am impresia ca are o problema patologica cu minciuna. iar chestia asta mi se pare cea mai grava. tragedii sau necazuri in viata am avut fiecare. mai multe sau mai putine. dar nu cred ca simte nimeni nevoia sa si le fluture sau sa le folosesca pentru ca sa stirneasca mila sau induiosare. asta doar daca nu cumva esti copil de rrom prin paris cu picioarele rupte la nastere si implori mila. iar aceia chiar ca merita mila pentru ca e cumplit ca cineva sa le faca asa ceva in mod deliberat. dar a-ti insusi textul literar al altuia sau a minti pentru ca... ai avut leucemie, mi se pare cam aiurea. cunosc oameni greu bolnavi care nu si-au pierdut compasul moral. nu exista nici o justificare pentru fapta ei. dimpotriva. cel putin asta este parerea mea. ma gindesc acum mai degraba la oamenii care au suferinte in trupul lor si isi pastreaza demnitatea si se simt injositi de gestul unei astfel de persoane. la ei oare nu se gindeste nimeni?...
ma bucur ca ati trecut,pentru lectura si sugestii...o sa ma gandesc insa nu mult ca e tarziu si maine ma vad cu doamna maria gheorghe, poeta , venita din canada in pelerinaj pe urmele junimistilor. in concluzie, taiem capul ultimelor versuri.cine are nevoie de morala?
Ceasul. Timpul. Acea de nenumit „oră care trebuie”. Oglinda (reflecția realului) și ochii, privirea (a te vedea pe tine, prin ceilalți… și reciproca. sau a-ți imagina că vezi, compunând totul din frânturi). Și iarăși ceasul, care trebuie întors la momentul potrivit, nu mai devreme, nu mai târziu. Și fără să insiști, pentru că apare ruptura.
Am o problemă cu acel ficus… un indiciu?
Tanti Nina, ca o parabolă a necesității și a clipei ratate, mă face să mă gândesc la (să nu râdeți, domnule Gorun)… la sfârșitul poveștii lui Ispirescu, „Tinerețe fără bătrânețe…”
Bun. Inițial, scrisesem un comentariu mai lung, dar am șters o bună parte din el… prea se învârtea în jurul aceleiași idei. Destul de cețoase, de altfel, nu?
In seri de vara-albastre/ porni-voi pe carare/ calcind firave ierburi/ de grine ciugulit - Rimabud. Poezia ta sta-n picioare insa legatura om-natura este prea vaga, prea sublimata. Notiunea de timp-moment prea accentuata dind o senzatie de superficial. Ideea frumoasa dar insuficient exploatata.ca rima dumicate -spate merge insa suna inestetic. macerate . desi si-asta suna deplasat. E numai parerea mea.
Ați împins povestea atât de mult spre parabolă încât a dat tot în poezie.
Spre deosebire de ”diriginții” țării care se bucură de bătutul nucilor altora, cum spuneți, cei înaintea lor citați ”îngroapă nuci” pentru plăcerea de a-i vedea crescând. Și bucuria amenințării că va depăși lărgimea cercului.
"Cu toții bem Daniels în sufragerie și ne acoperim picioarele cu o pătură care nu ne ajunge." e un singur exemplu pe care îl aduc drept martor sugestivității textului. Din aceleași motive ca și tine nu merg mai departe.
Tot ce vreau să îți spun, Adrian, (și nu o fac din condescendență, chiar cu prietenie o fac)e că un text este greu de catalogat teribilist dacă nu cunoști autorul. Iar chestia cu "urmăreala" m-a făcut să zâmbesc din nou. Nu mă cred cine știe ce somitate și nici superior ție. În intervențiile mele, contez pe respectul reciproc și aprecierea așijderea. De aceea îmi permit tonul familiar. Dar dacă acestea te deranjeajă, iar respectul meu pentru ceea ce faci pe plan literar nu valorează nimic pentru tine, spune-mi și mă voi retrage elegant când opiniile noastre vor fi divergente. Deși îmi doresc să nu simți asta!
mai Dorin, aici te apropii mai frumos de natural, ai renuntat la pretentiile literare incalcite si ai varsat un text imaginativ placut. Am o idee, ce-ai zice daca ai inventa un vers cu clorofila in prima strofa, ar da bine cu calofila. Ramane la latitudinea ta. Tot inainte mandru pionier al poeziei... si nu uita, poetul este o meduza...
Textul acesta demonstreaza ca nu este oricand indicat a se omite diacriticile total. Cel putin partea cu "oare ati incercat" nici nu mi-am dat seama ca e acolo, a trebuit sa reiau fraza pentru a o citi cum era firesc. La "rotulele genunchilor" din moment ce nu a existat nicio asociere metaforica ce poate implica "rotulele" cred ca existenta "genunchilor" este superflua. Descrierea mortilor ciopartiti imi aduce aminte de Remarque ("Pe frontul de vest nimic nou"). Fraza "războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii" suna fals si ambiguu. Mortii erau multi si umflati pe campii sau multi dintre morti erau umflati pe campii ? Imagini macabre, o constructie in jurul unei idei a razboiului, dar care pica. Razboiul se opreste pentru ca... "ne-a invatat iubirea". Ideea lipsei iubirii in contextul anterior nu este sustinuta in niciun fel, iar faptul ca un razboi este dus din lipsa de iubire devine o speculatie. La nivelul textului am remnarcat constructiile cu tenta negativa unele destul de bine conturate prin aliteratiile in "ne" si am remarcat o tendinta si la alti autori de utilizare a epizeuxisurilor negative. Aici "nici dupa". - "filele galbene ale hrisoavelor" stereotip. Mi-a placut ideea "calai bolnavi de tanjet". Cred ca ati putea concentra ideile mai mult... Ialin
Mai întâi de toate, sper ca aceste rânduri să nu te găsească surd, nu că ai citi cu urechile, dar poate vei dori să pui pe oareşcine să-ţi citească această filipică, să te simţi ca un conte lungit între (i)ele, spărgând struguri muiaţi în sos de migdale şi accesând Hermeneia. Aşadar, dragul meu posibil surd:
află că am luat la purtător neuronal semnul antibormaşină şi mi-am achiziţionat una bucată. Una bucată de tir plin. Sincer şi complet onest şi corect să-ţi spun, m-am codit cum se codeşte craiu' la-nsurătoare timp de câteva zile + v'o două săptămâni - să i-l lipesc mârlei pe uşă, să nu i-l lipsesc, să i-l lipsesc, să ma atârn de tavan... Pentru că de ce din ce motiv: datorită din cauza faptului că, imediat după primirea scrisorii tale (pe care am simţit-o ca pe a doua venire a mântuitorului şi pe care am sărutat-o stând în genunchi, cu moaca spre răsărit, cum am mai sărutat numa' la 13 ani, când m-a pus Vivina, în vie, să-i pup rotulele, prin ştrampi, vreo patru ceasuri, de mi-am făcut un bot cât Cheetah ) , imediat după scrisoarea ta, spuneam, mi-am luat un rânjet de asin mângâiat dupa ceafă, mi-am pus cămăşa de duminică, m-am dat din urechi până-n călcâie cu agheasmă, mi-am îndesat o legătură de usturoi în chiloţi şi am tăbărât la uşa ţopârlanului comunist, adică a ucigaşului de ciocan, scăriţă şi nicovală. Mi-a deschis şi m-am mirat până la stupefacţie uluită că, de data asta, nu mai era în bipu' gol şi nu se mai scărpina în icsicselul plin, ci era aproape decent: chilot tip zeghe Jilava, care cădeau elegant până sub genunchi, maiou tip tractor U650, cu "anchior" galben, iar din pieptul său răsărea neterminatul peisaj al lui Grigorescu - Pădure cu mistreţii morţi. Zâmbea apocaliptic şi, între trei coji de răsărită pe care mi le-a tuflit între ochi, m-a intrebat ceva aproape inteligibil. Cum era prea târziu să fug, iar zborul prin geamul de pe casa scării mi se părea oarecum riscant, m-am mulţumit să-i laud tonusul, să-i spun că ultima partitură după Vivaldi îi iese nemaipomenit atunci când o începe la trei de noapte. Apoi, numai şi numai ca să-mi dovedesc restul infim de bărbăţie şi puterea de încasare, am adus vorba de semnul despre care mi-ai spus. După numai cinci vorbe şi trei interjecţii din partea mea, târla s-a prins ce şi cum si mă aşteptam la o dură discuţie contradictorie, cu argumente aristotelice, de tipul cosmosului mitizat, despre utopia libertăţii din perspectivă metafizică, despre defragmentarea logosului ideilor înnăscute, până la discrepanţa dintre cotitura lingvistică şi aparenta lipsă de nevoie a limbajului în arta castraveciorilor în oţet. Numai că totul s-a terminat mult mai paşnic: fleoşc, fleoşc, bum, bum! Dârla mi-a aplicat, destul de subversiv, două palme peste gât şi două nucleare dorofteice sau butice în ochiul stâng, de-ţi scriu acum cu lupa. I-am mulţumit pentru timp şi am plecat legănatu.
E de prisos, dragul meu Sebi, să-ţi mai scriu că n-am mai putut să stau în propria mea casă şi m-am mutat în tir, tir care e luat cu chirie şi-l mai am la dispoziţie trei zile, M-am culcat printre acele semne îmbrăţişând, destul de mămos, bucăţile de carton. N-am abandonat nicio secundă lupta. Când m-am trezit, i-am dat unui puşti 5 lei, de acadele, ca să-i bage jigodiei, pe sub uşă, un semn de ăla. A venit înapoi, mi-a arătat 50 de lei, m-a intrebat dacă am idee de unde-i are, apoi a scos o praştie şi mi-a spart geamul de la bucătărie. M-am strecurat eu însumi (că fie-s curajos din cale-afară, fie a început să-mi placă bătaia) până la pragul dobitocului, şi i-am umplut uşa de cercuri roşii. Ah, nu vreau să-ţi spun ce orgasm de linişte mi s-a pogorât din urechi, ce satisfacţie (mu)zeistică am avut... A doua zi mi-a explodat butelia.
Azi noapte, chiar când îţi scriam acest bocet, fiind în tir, am îngheţat. Cataclismul metalic se auzea din podea. Până să fiu în stare să raţionez din nou, s-a ivit ţestosu' mârlanului, purtat de o rânjeală demonică şi ştirbă. Apoi, ca Lucifer din fundul iadului, a apărut şi bormaşina rotindu-şi halucinant limba oţelită. N-am mai auzit decât "mi-era frică să nu mori, ţi-am făcut aerisire".
Acum bat străzile, e 4 de noapte ori de dimineaţă, şi mă gândesc că nu mai am decât o soluţie, cea mai inumană cale de apărare pe care am sperat să n-o pun în practică niciodată: mă voi propti în uşa lui, îmi pun armură şi coif, şi încep să-i recit din Adrian Păunescu. Dacă nici aşa nu crapă râia, înseamnă că nu există Dumnezeu.
Acum te las, sper să te regăsesc în toate urechile.
interesanta perspectiva. si probabil mai onesta decit a multora. mi se pare totusi putin cam naiv-evaziva formularea "nu spun că e minciună,/ se poate să existe"
e ca si cum se presupune ca cineva il acuza pe autor ca ar crede ca dumnezeu este o minciuna. astfel de prezumtii culpabilizatore sint oarecum dezavantajoase. si nu inteleg de ce in primul vers dumnezeu apare cu majuscula iar in antepenultimul vers apare cu majuscula. este vorba de aceeasi persoana sau avem de-a face cum altceva?
In primul rind o mica obiectie: cred ca titlul "impreunarea cu patul" mi se pare putin nepotrivit in corelatie cu atmosfera textului. Dar e posibil sa fie si un joc al autorului, un joc ludic. Personal optez pt 1:6., mi se pare foarte puternica. Remarc inventivitatea din 1:13. La inceput am mustacit crezind ca e o adunatura de criza, insa totul s-a rezolvat elegant prin termenul posesiuni. O psaltire la cheie de usa metalica in adevaratul sens al cuvintului. Finalul foarte puternic, de asemenea.
M.M.C.L., Andu, e o versificare ușoară, ca dealtfel toate textele mele. "Incornorați", vreodată , privat îți voi spune. Cât de nepotrivită e pluralizarea...din contra....respect față de valorile ce ne părăsesc; "la mișto" ar fi un sacrilegiu! Mersi pentru remarci, ca întotdeauna pertinente.
"De ce l-or fi poreclit Lenin [virgulă] nu se poate spune cu precizie.
"Stăteam cu ochii mijind de somn pe laviţa strâmtă [v] de lemn"
" despre Ciontolag [v] care se spânzurase în şură, despre Dudur şi Duduroaie, rude mai îndepărate [v] care ne lăsaseră moştenire icoane vechi pe sticlă [v] acum pierdute, despre moşul Nicodim [v] care a trăit peste o sută de ani şi apăruse în ziar în ultimul an de viaţă, şi despre încă mulţi alţii."
" de pildă [virgulă] în loc de „V” [ virgulă] la începutul cuvântului [virgulă] trebuia să folosesc un sunet gutural..."
"Când am mai crescut [v] mă duceam singură..."
" Într-o zi [v] am tremurat de emoţie,..."
"învăţătorul de odinioară din sat [v] care le învăţase carte şi pe bunica şi pe mama. "
"Dar vorba pe care nu o voi uita niciodată [v] şi poate că nici acum nu o înţeleg întrutotul..." - atenţie la "intrutotul"! --> întru totul (dezlegat)
"avusesem o rudă poreclită aşa [v] nu mai era la fel de amuzant:
"Mi-am amintit atunci de femeia bătrână [v] care îmi vorbea în mijlocul satului."
"bărbaţilor le lipseşte un braţ pe cromozomul Y [v] comparativ cu cromozomul X."
"bun la oraş [v] iar bătrânii s-au ascuns".
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
că textul merită din patosul creat o formă fixă demnă de el. eu m-am oprit la vs 3 unde sari din ritm.
pentru textul : Listă deschisă deda, ce să îi faci. am ajuns să ne văităm în tragedii. nici nu știu dacă e culmea mioriticului sau a penibilului.
pentru textul : Pixeli dea, remarc plăcut comparația dintre femeie și cartea cu colțurile îndoite. foarte sugestivă!
pentru textul : ploua în eden II deAdmir efortul dumneavostra de a ramane impartial, si scriitura foarte documentata si cursiva.
pentru textul : Nicolae Manolescu – Foiletonul critic și eseul speculativ ca istorie literară deAveti un text asemanator si despre Istoria lui Alex Stefanescu ?
V-as fi recunoscatoare daca l-ati posta aci.
multumesc frumos, ioana. ma bucur ca ti-a placut macar o strofa din toate..:) Te mai astept
pentru textul : mecca fluturilor deNicodem, te rog eu frumos, fă ceva cu primul rând din ultima strofă, cred că bunicile merită mai mult decât o... ;)
dacă-mi permiți, sugerez
„noaptea o aud pe bunica
se coboară din cer”
altfel, mi-ar părea rău de poezie... ;)
pentru textul : de Sân' Nicolae dem-ai facut curios si am citit. dar am fost dezamagit. pentru ca mi-a adus aminte de copii de rromi care cersesc prin paris sau prin alta parte. inteleg (sau incerc sa inteleg) tragedia alora. dar nu vad ce legatura are asta cu furtul sau cu minciuna. as vrea sa iti spun ca lucia m-a mai mintit cindva. am prins-o cu un cont clona pe hermeneia. si a negat dar am dovezi indubitabile ca este vorba de ea. si m-a mintit. am impresia ca are o problema patologica cu minciuna. iar chestia asta mi se pare cea mai grava. tragedii sau necazuri in viata am avut fiecare. mai multe sau mai putine. dar nu cred ca simte nimeni nevoia sa si le fluture sau sa le folosesca pentru ca sa stirneasca mila sau induiosare. asta doar daca nu cumva esti copil de rrom prin paris cu picioarele rupte la nastere si implori mila. iar aceia chiar ca merita mila pentru ca e cumplit ca cineva sa le faca asa ceva in mod deliberat. dar a-ti insusi textul literar al altuia sau a minti pentru ca... ai avut leucemie, mi se pare cam aiurea. cunosc oameni greu bolnavi care nu si-au pierdut compasul moral. nu exista nici o justificare pentru fapta ei. dimpotriva. cel putin asta este parerea mea. ma gindesc acum mai degraba la oamenii care au suferinte in trupul lor si isi pastreaza demnitatea si se simt injositi de gestul unei astfel de persoane. la ei oare nu se gindeste nimeni?...
pentru textul : Lucia Marinescu - suspendare cont dema bucur ca ati trecut,pentru lectura si sugestii...o sa ma gandesc insa nu mult ca e tarziu si maine ma vad cu doamna maria gheorghe, poeta , venita din canada in pelerinaj pe urmele junimistilor. in concluzie, taiem capul ultimelor versuri.cine are nevoie de morala?
pentru textul : monolog despre creolă deCeasul. Timpul. Acea de nenumit „oră care trebuie”. Oglinda (reflecția realului) și ochii, privirea (a te vedea pe tine, prin ceilalți… și reciproca. sau a-ți imagina că vezi, compunând totul din frânturi). Și iarăși ceasul, care trebuie întors la momentul potrivit, nu mai devreme, nu mai târziu. Și fără să insiști, pentru că apare ruptura.
pentru textul : Ceasul deAm o problemă cu acel ficus… un indiciu?
Tanti Nina, ca o parabolă a necesității și a clipei ratate, mă face să mă gândesc la (să nu râdeți, domnule Gorun)… la sfârșitul poveștii lui Ispirescu, „Tinerețe fără bătrânețe…”
Bun. Inițial, scrisesem un comentariu mai lung, dar am șters o bună parte din el… prea se învârtea în jurul aceleiași idei. Destul de cețoase, de altfel, nu?
"pana la pamant nu e mult" - aci e punctul in care sta infipt titirezu':) linistit vers, fain scris, faine zile sa ai!
pentru textul : autumn music 2 deimi place cum ai transformat-o, mai la obiect si mai la subiect si asa devine evident care-i spilu
pentru textul : mărturisirile unui hoț de buzunare deIn seri de vara-albastre/ porni-voi pe carare/ calcind firave ierburi/ de grine ciugulit - Rimabud. Poezia ta sta-n picioare insa legatura om-natura este prea vaga, prea sublimata. Notiunea de timp-moment prea accentuata dind o senzatie de superficial. Ideea frumoasa dar insuficient exploatata.ca rima dumicate -spate merge insa suna inestetic. macerate . desi si-asta suna deplasat. E numai parerea mea.
pentru textul : Mă simt întreg prin clipa ce mă cheamă deAți împins povestea atât de mult spre parabolă încât a dat tot în poezie.
Spre deosebire de ”diriginții” țării care se bucură de bătutul nucilor altora, cum spuneți, cei înaintea lor citați ”îngroapă nuci” pentru plăcerea de a-i vedea crescând. Și bucuria amenințării că va depăși lărgimea cercului.
pentru textul : Sentiment de septembrie deîmi place francheţea comului tău şi dibăcia cu care izbuteşti să transpui textul cu plusurile şi minusurile lui. mulţumesc.
pentru textul : se ia prin copy-paste de"Cu toții bem Daniels în sufragerie și ne acoperim picioarele cu o pătură care nu ne ajunge." e un singur exemplu pe care îl aduc drept martor sugestivității textului. Din aceleași motive ca și tine nu merg mai departe.
Tot ce vreau să îți spun, Adrian, (și nu o fac din condescendență, chiar cu prietenie o fac)e că un text este greu de catalogat teribilist dacă nu cunoști autorul. Iar chestia cu "urmăreala" m-a făcut să zâmbesc din nou. Nu mă cred cine știe ce somitate și nici superior ție. În intervențiile mele, contez pe respectul reciproc și aprecierea așijderea. De aceea îmi permit tonul familiar. Dar dacă acestea te deranjeajă, iar respectul meu pentru ceea ce faci pe plan literar nu valorează nimic pentru tine, spune-mi și mă voi retrage elegant când opiniile noastre vor fi divergente. Deși îmi doresc să nu simți asta!
pentru textul : It is possible to die deOttilia, mă bucur că ți-a plăcut această poveste marină. Îți mulțumesc, să ne citim mereu cu bine!
pentru textul : Uneori, pe aici, râde marea deOk, din perspectiva mea, e mult mai bine.
pentru textul : chipul de umbră deVa rog sa va limitati postarea la un text pe zi!
pentru textul : jurnalul meu demai Dorin, aici te apropii mai frumos de natural, ai renuntat la pretentiile literare incalcite si ai varsat un text imaginativ placut. Am o idee, ce-ai zice daca ai inventa un vers cu clorofila in prima strofa, ar da bine cu calofila. Ramane la latitudinea ta. Tot inainte mandru pionier al poeziei... si nu uita, poetul este o meduza...
pentru textul : podul suspinelor deTextul acesta demonstreaza ca nu este oricand indicat a se omite diacriticile total. Cel putin partea cu "oare ati incercat" nici nu mi-am dat seama ca e acolo, a trebuit sa reiau fraza pentru a o citi cum era firesc. La "rotulele genunchilor" din moment ce nu a existat nicio asociere metaforica ce poate implica "rotulele" cred ca existenta "genunchilor" este superflua. Descrierea mortilor ciopartiti imi aduce aminte de Remarque ("Pe frontul de vest nimic nou"). Fraza "războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii" suna fals si ambiguu. Mortii erau multi si umflati pe campii sau multi dintre morti erau umflati pe campii ? Imagini macabre, o constructie in jurul unei idei a razboiului, dar care pica. Razboiul se opreste pentru ca... "ne-a invatat iubirea". Ideea lipsei iubirii in contextul anterior nu este sustinuta in niciun fel, iar faptul ca un razboi este dus din lipsa de iubire devine o speculatie. La nivelul textului am remnarcat constructiile cu tenta negativa unele destul de bine conturate prin aliteratiile in "ne" si am remarcat o tendinta si la alti autori de utilizare a epizeuxisurilor negative. Aici "nici dupa". - "filele galbene ale hrisoavelor" stereotip. Mi-a placut ideea "calai bolnavi de tanjet". Cred ca ati putea concentra ideile mai mult... Ialin
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei deDragă Sebi,
Mai întâi de toate, sper ca aceste rânduri să nu te găsească surd, nu că ai citi cu urechile, dar poate vei dori să pui pe oareşcine să-ţi citească această filipică, să te simţi ca un conte lungit între (i)ele, spărgând struguri muiaţi în sos de migdale şi accesând Hermeneia. Aşadar, dragul meu posibil surd:
află că am luat la purtător neuronal semnul antibormaşină şi mi-am achiziţionat una bucată. Una bucată de tir plin. Sincer şi complet onest şi corect să-ţi spun, m-am codit cum se codeşte craiu' la-nsurătoare timp de câteva zile + v'o două săptămâni - să i-l lipesc mârlei pe uşă, să nu i-l lipsesc, să i-l lipsesc, să ma atârn de tavan... Pentru că de ce din ce motiv: datorită din cauza faptului că, imediat după primirea scrisorii tale (pe care am simţit-o ca pe a doua venire a mântuitorului şi pe care am sărutat-o stând în genunchi, cu moaca spre răsărit, cum am mai sărutat numa' la 13 ani, când m-a pus Vivina, în vie, să-i pup rotulele, prin ştrampi, vreo patru ceasuri, de mi-am făcut un bot cât Cheetah ) , imediat după scrisoarea ta, spuneam, mi-am luat un rânjet de asin mângâiat dupa ceafă, mi-am pus cămăşa de duminică, m-am dat din urechi până-n călcâie cu agheasmă, mi-am îndesat o legătură de usturoi în chiloţi şi am tăbărât la uşa ţopârlanului comunist, adică a ucigaşului de ciocan, scăriţă şi nicovală. Mi-a deschis şi m-am mirat până la stupefacţie uluită că, de data asta, nu mai era în bipu' gol şi nu se mai scărpina în icsicselul plin, ci era aproape decent: chilot tip zeghe Jilava, care cădeau elegant până sub genunchi, maiou tip tractor U650, cu "anchior" galben, iar din pieptul său răsărea neterminatul peisaj al lui Grigorescu - Pădure cu mistreţii morţi. Zâmbea apocaliptic şi, între trei coji de răsărită pe care mi le-a tuflit între ochi, m-a intrebat ceva aproape inteligibil. Cum era prea târziu să fug, iar zborul prin geamul de pe casa scării mi se părea oarecum riscant, m-am mulţumit să-i laud tonusul, să-i spun că ultima partitură după Vivaldi îi iese nemaipomenit atunci când o începe la trei de noapte. Apoi, numai şi numai ca să-mi dovedesc restul infim de bărbăţie şi puterea de încasare, am adus vorba de semnul despre care mi-ai spus. După numai cinci vorbe şi trei interjecţii din partea mea, târla s-a prins ce şi cum si mă aşteptam la o dură discuţie contradictorie, cu argumente aristotelice, de tipul cosmosului mitizat, despre utopia libertăţii din perspectivă metafizică, despre defragmentarea logosului ideilor înnăscute, până la discrepanţa dintre cotitura lingvistică şi aparenta lipsă de nevoie a limbajului în arta castraveciorilor în oţet. Numai că totul s-a terminat mult mai paşnic: fleoşc, fleoşc, bum, bum! Dârla mi-a aplicat, destul de subversiv, două palme peste gât şi două nucleare dorofteice sau butice în ochiul stâng, de-ţi scriu acum cu lupa. I-am mulţumit pentru timp şi am plecat legănatu.
E de prisos, dragul meu Sebi, să-ţi mai scriu că n-am mai putut să stau în propria mea casă şi m-am mutat în tir, tir care e luat cu chirie şi-l mai am la dispoziţie trei zile, M-am culcat printre acele semne îmbrăţişând, destul de mămos, bucăţile de carton. N-am abandonat nicio secundă lupta. Când m-am trezit, i-am dat unui puşti 5 lei, de acadele, ca să-i bage jigodiei, pe sub uşă, un semn de ăla. A venit înapoi, mi-a arătat 50 de lei, m-a intrebat dacă am idee de unde-i are, apoi a scos o praştie şi mi-a spart geamul de la bucătărie. M-am strecurat eu însumi (că fie-s curajos din cale-afară, fie a început să-mi placă bătaia) până la pragul dobitocului, şi i-am umplut uşa de cercuri roşii. Ah, nu vreau să-ţi spun ce orgasm de linişte mi s-a pogorât din urechi, ce satisfacţie (mu)zeistică am avut... A doua zi mi-a explodat butelia.
Azi noapte, chiar când îţi scriam acest bocet, fiind în tir, am îngheţat. Cataclismul metalic se auzea din podea. Până să fiu în stare să raţionez din nou, s-a ivit ţestosu' mârlanului, purtat de o rânjeală demonică şi ştirbă. Apoi, ca Lucifer din fundul iadului, a apărut şi bormaşina rotindu-şi halucinant limba oţelită. N-am mai auzit decât "mi-era frică să nu mori, ţi-am făcut aerisire".
Acum bat străzile, e 4 de noapte ori de dimineaţă, şi mă gândesc că nu mai am decât o soluţie, cea mai inumană cale de apărare pe care am sperat să n-o pun în practică niciodată: mă voi propti în uşa lui, îmi pun armură şi coif, şi încep să-i recit din Adrian Păunescu. Dacă nici aşa nu crapă râia, înseamnă că nu există Dumnezeu.
Acum te las, sper să te regăsesc în toate urechile.
Cu prietenie,
pentru textul : Jurnal de vecin. Bormașina cu surdină decamaradul tău de tortură.
precizare: imaginea utilizata aici reprezinta unul din simbolurile fundamentale ale crestinismului si anume crucea. am ales aici crucea hughenota.
pentru textul : rosario deinteresanta perspectiva. si probabil mai onesta decit a multora. mi se pare totusi putin cam naiv-evaziva formularea "nu spun că e minciună,/ se poate să existe"
pentru textul : dumnezeu e un drog dee ca si cum se presupune ca cineva il acuza pe autor ca ar crede ca dumnezeu este o minciuna. astfel de prezumtii culpabilizatore sint oarecum dezavantajoase. si nu inteleg de ce in primul vers dumnezeu apare cu majuscula iar in antepenultimul vers apare cu majuscula. este vorba de aceeasi persoana sau avem de-a face cum altceva?
In primul rind o mica obiectie: cred ca titlul "impreunarea cu patul" mi se pare putin nepotrivit in corelatie cu atmosfera textului. Dar e posibil sa fie si un joc al autorului, un joc ludic. Personal optez pt 1:6., mi se pare foarte puternica. Remarc inventivitatea din 1:13. La inceput am mustacit crezind ca e o adunatura de criza, insa totul s-a rezolvat elegant prin termenul posesiuni. O psaltire la cheie de usa metalica in adevaratul sens al cuvintului. Finalul foarte puternic, de asemenea.
pentru textul : psaltirea după Lilith deAlt registru. Interesant. Umbland la "magia neagra" a poeziei.
pentru textul : Clivaj demultumesc de trecere si pareri hialin. te asigur ca voi tine cont de ele pe viitor. trecerea ta ma bucura si te mai astept.
pentru textul : Tot pieptul cerului deM.M.C.L., Andu, e o versificare ușoară, ca dealtfel toate textele mele. "Incornorați", vreodată , privat îți voi spune. Cât de nepotrivită e pluralizarea...din contra....respect față de valorile ce ne părăsesc; "la mișto" ar fi un sacrilegiu! Mersi pentru remarci, ca întotdeauna pertinente.
pentru textul : Popor supus, valet la curtea lumii deștii câtă rezonanță are pentru mine comentariul tău.
pentru textul : fără pereche deonorată.
e un poem in proză. cum facem?
pentru textul : pescarii din nashville dePăi să le vedem:
"De ce l-or fi poreclit Lenin [virgulă] nu se poate spune cu precizie.
"Stăteam cu ochii mijind de somn pe laviţa strâmtă [v] de lemn"
" despre Ciontolag [v] care se spânzurase în şură, despre Dudur şi Duduroaie, rude mai îndepărate [v] care ne lăsaseră moştenire icoane vechi pe sticlă [v] acum pierdute, despre moşul Nicodim [v] care a trăit peste o sută de ani şi apăruse în ziar în ultimul an de viaţă, şi despre încă mulţi alţii."
" de pildă [virgulă] în loc de „V” [ virgulă] la începutul cuvântului [virgulă] trebuia să folosesc un sunet gutural..."
"Când am mai crescut [v] mă duceam singură..."
" Într-o zi [v] am tremurat de emoţie,..."
"învăţătorul de odinioară din sat [v] care le învăţase carte şi pe bunica şi pe mama. "
"Dar vorba pe care nu o voi uita niciodată [v] şi poate că nici acum nu o înţeleg întrutotul..." - atenţie la "intrutotul"! --> întru totul (dezlegat)
"avusesem o rudă poreclită aşa [v] nu mai era la fel de amuzant:
"Mi-am amintit atunci de femeia bătrână [v] care îmi vorbea în mijlocul satului."
"bărbaţilor le lipseşte un braţ pe cromozomul Y [v] comparativ cu cromozomul X."
"bun la oraş [v] iar bătrânii s-au ascuns".
Nu sunt sgur că le-am văzut pe toate, dar sper.
Textul este atutentic. Şi emoţionant.
pentru textul : X şi Y dePagini