idolii de lut se intorc cu spatele, in ritmul baroc al serilor in care umbrela varstei se deschide din cand in cand... imi place acest ciclu Botero in care te uiti dincolo printre degete cautand fericirea...

Virgil, ma bucur cind sint plasata la mijloc din foarte multe motive, iti spun doar 3 (azi):
1 - e mai cald
2 - sint mai greu de observat
3 - lumea asta surda si cu un brat lipsa are nevoie de un mid-filder cu mingea la picior..:D

multumesc pentru aurul investit!:)

Voici une scène anodine, qui me fait penser à un bout d'essai cinématographique où deux "têtes" jaillissent par la fenêtre, chacune de son appartement à un étage donné. Plan large : vision d'ensemble : immeuble, deux fenêtres, deux têtes, environnement : plantes vertes. Plan rapproché: deux têtes, cendres de cigarette et volutes de fumée. Cet argument est prétexte à la plongée dans un monde réflexif, où le regard se retourne en soi, sur soi, méditatif et nostalgique.... reflet - réflexion sur la vie et sur autrui . Un texte bien élaboré qui s'inscrit dans la continuité des actes au quotidien, et dans une certaine dérision avec cette référence aux tiroirs qui s'empilent à la morgue, tout comme les habitants s'empilent dans les appartements à chaque étage de l'immeuble . Nous sommes peu de chose... quelques cendres, c'est vrai... bien empilées.

Cer scuze pentru repetiția cuvîntului spus, spune și pentru dart în loc de dat.

am des-forţat strofele amintite de tine, Sancho. sper să sune mai plăcut. dacă nu, I'm open for sugestions.

Stau pe balconul meu de la etajul doi și mă gândesc la un text citit recent din pagina aalizei. Îți mărturisesc autorule, fără pic de cenzură, că stilul scrierilor tale pe de-oparte jucăușe, pentru omul inițiat în substraturi rafinate, pe de altă parte extrem de mature împinse de o “ironie bolnăvicioasă” sau o „boală prosperă” cum spunea H. P. Bengescu în Concert de muzică de Bach, regăsită la nivel global din prea mult stres pentru ziua de mâine, fac din textele tale punte peste privirea cititorului în persoană, fix peste blocuri, exact peste privirea celor trei personaje din scriitura ta. Practic ni se conturează o nouă lume privită de data aceasta prin vodkă nu doar ca simbol al beției în adevăratul sens al cuvântului , ci ca pistă de lansare a eului creator , a meditației sub efectul afrodiziac dat de această băutură “ce zace” în mințile celor trei intelectuali: Florian, Pompiliu, Marcel. Un haz de necaz foarte bine mânuit de autor, o vărsare de năduf din toți rărunchii cu oprire accentuată pe o ghenă de gunoi și-un gard. Efecte ce vizează lipsa de fairplay chiar și-n rândurile pensionarilor .”Odată, unul a ajuns până la ghena de gunoi”. Asta da ambiție!Râd. În fine...nu pot să nu zâmbesc când citesc acest text aparent glumeț. O proză poem plină de mișcare, suculentă, cu forfotă continuă de idei bine conturate: „pensionarii bat aerul cu brațele în semn de salut” – Da. Este și acesta un salut „șchiop”, amețit de vremea anilor scurși peste neputința lor actuală. „apoi cad amețiți la umbră” – doar sunt o umbră de oase și ei! Ceea ce-mi place în mod deosebit este faptul că totuși avem trei personaje intelectuale care „bagă în seamă” un grup de pensionari. Chiar și la pariu dacă se merge, tot este de bine. Contează efectul și nu cauza. Râd cu voia autorului din nou. Dramaturgul Florian, Profesorul Pompiliu, Filozoful Marcel (intenționat le-am scris așa pentru a arăta și eu ce-am înțeles; măreția funcțiilor care nu sunt de ici-colo, da?, ca să nu-mi aud vorbe) sunt intelectuali adevărați, suprinși în ipostaze firești (la o vodkă) pe terasa unui bloc, la etajul zece, destul de important. A se vedea riscul de a cădea de la o asemenea înălțime având în vedere și starea lor eforică. Necazul mare este că terasa nu dă în stradă la „gagici”, ci la pensionari. Asta este. Ghinion! Ba mai mult, unul Iilarie care știa să vorbească “străinește” i-a distras atenția filozofului nostru Marcel prin expresia „americănească” fuck you adresată chiar lor. Și de aici începe Marcel să gândească, să-și facă meseria cum s-ar spune. Intervin pe rând dramaturgul și profesorul și cu bună știință merg și eu puțin invers pe text și mă opresc la expresia folosită de aalizei: “ a ține cu dinții de iarbă” aici în proză cu sensul de “a lua o gură de iarbă” verde, bună și proaspătă ca să nu uităm că ne tragem din neam de poeți. Iată autorul nu ne lasă pe căi greșite nici de data aceasta și ne propune un exercițiu de minte la care participă cine dorește ca ironia pusă pe umerii unui pensionar să dea aspect de „ pajiște verde”. Spre final autorul ne deschide o poartă către ezotericul creat de Arkadi și Boris Strugatki ca mai apoi să facă foarte bine legătura cu acel cântec dinspre ziuă: „a noastră-i fericirea/noi am ridicat orașul Telos” – Din pământ, din iarbă verde un oraș s-a ridicat, o nouă lume ruptă din cărțile lui Sir Clarke Arthur, un subiect al vieții virtuale extraterestre pusă pe seama figurilor pelerinilor ascunși de lumina soarelui, subiect văzut prin ochii lui Marcelino, prin silogismele lui Pompiliu neexprimate dar exprimate prin “vomitatul peste balustradă” și să nu-l uităm pe dramaturg, pe scenarist și pe aalizeei... Din zepelin se auzea Led zeppelin cu STAIR AWAY TO HEAVEN LYRICS cred... O proză încântătoare, o proză ALTFEL care merită înstelată! Mi-a luminat fața, aalizeei!mulțumesc.

Melancolie şi rutină, Virgil (dacă-mi permiţi renunţarea la pronumele de reverenţă), trasate pe axa unui microoraş/microunivers. Merci de trecere!

Oana, cu riscul de-a părea mai incult decât sunt, nu am citit nimic din Sorin Stoica, deşi notorietatea sa o impune. Mulţumesc pentru lectură şi rezonanţă!

Mulțumesc Aranca, este un semn care înseamnă mult pentru mine. Mă temeam că va bate din nou vântul... Refrenul acela, în ultimul timp, am ajuns chiar să-l cânt, îmi place și mie cum a ieșit, iar dacă îți sună și ție, cu atât mai mult. Am avut probleme la aranjarea versurilor, și după cum ai reprodus, cred că l-am lăsat pe cel potrivit la urmă.

Am citit cu plăcere și acest fragment. " vârteje de pietre", deși este corectă și această formă de plural, parcă mai bine sună "vârtejuri". "imi comandase lansetă special pentru mine." Cred că ar trebui o virgulă după "lansetă". Sfârșitul fragmentului este un pic previzibil.

simțire poetică este din belșug la tine. și asta e bine. pentru că, ulterior, aceasta și cultura pe care o posezi te va ajuta mult. până una alta încearcă să scapi de truisme. sunt convins că orice sentiment, idee, stare poate fi redată cu acuratețe livrească. nu uita, ferește-te de truisme

Lucian, in primul rand, am niste observatii ce tin de gramatica. "În care constrânge-am veșnicia să-ncapă."...o cratima in plus. apoi: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte./ Înțelesul lor nu se rostea, ci deveneau puternice,". In versul al doilea, subiectul este "intelesul", deci acordul este gresit. Am inteles cum ai gandit tu, dar ar trebui sa renunti l punctul dintre versuri. "Cicatrizam veșniciei în piele"...vesnicie sai vesniciei? as prefera prima varianta... trecand peste aceste amanunte, primele doua strofe mi se par prea incorsetate in imagini. parca s-ar izbi unele de altele. strofa a treia mi-a parut salvata de versul: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte."...desi adjectivul "masive" il umbreste putin. si inca ceva, aici mi se pare ca exista o inadvertenta: "Palmele ridicau bucăți de humă./ Le așezau În centuri de beton sub formă inversă de trepte." huma sau beton?! cam asta ar fi. :) la buna citire.

da, am citeva erori de tiparire in comentariul precedent (vezi cucu si altele). A.A.A., iti dai seama ca le-as fi putut corecta daca as fi tinut neaparat. dar daca as fi facut-o ma intreb de care alte „chichite" te-ai mai fi putut lega tu. fiindca, hai sa fim onesti, din felul in care raspunzi in ultimul comentariu (si in ciuda aparentei disculpari) de fapt te legi in mod constant de astfel de lucruri. si nu vreau sa spun ca nu am defecte sau greseli care ar trebui sa mi le corectez dar in ceea ce te priveste pe tine nu pretinde ca nu te legi de "chichite" pentru ca, din cite am putut eu sa observ, asta faci aici. multe din greselile mele de tiparire sint pentru ca gindesc mai repede decit tastez. (sau ma rog, invers, tastez mai incet decit gindesc). in opinia mea expresia "atunci sindromul autosuficienței în problema exprimării atinge cote alarmante" este ofensatoare dar e ok, m-am obisnuit cu astfel de acuzatii in momentul cind cei care le fac nu mai au argumente. e usor sa arunci cu petarde fumigene numai ca sa creezi un gen de diversiune. dar asta nu face decit sa camufleze lipsa de munitii. in opinia mea cele doua expresii sint relativ sinonime. probabil ca cea care contine pe "banuiesc" la sfirsit este putin neobisnuita dar ma gindesc ca nu e chiar asa o cadere din har sa o faci daca mai tii cont si de faptul ca cel care o face trebuie sa tina in mod regulat conferinte in limba engleza si nu in limba romana. nu ca asta ar fi o scuza dar ma gindesc ca poate functiona ca o explicatie in masura in care cuiva formularea in cauza ii poate genera o indigestie pe care nu am intentionat-o. in ce priveste raspunsul meu intial, raspuns care se pare ca te-a indispus la culme, explicatia mea este urmatoarea. am formulat astfel de raspunsuri de multe ori si in multe situatii. am descoperit cu dezamagire ca membrii hermeneia nu citesc si nu cunosc regulamentul hermeneia. o dovada in plus este chiar cazul tau. si chestia asta ma indispune la culme. pentru ca pentru mine asta este un amestec de neglijenta si lipsa de respect. nu inteleg de ce trebuie altcineva sa o faca in locul tau si sa iti functioneze ca un fel de secretar sau asistent personal. ca director hermeneia acest aspect este unul din lucrurile care ma deranjeaza cel mai mult. faptul ca trebuie sa irosesc timpul si rabdarea unor moderatori si editori care in loc sa faca ceva creativ pentru site sint nevoiti sa politieneasca site-ul pentru tot felul de abateri care apar ici si colo si pe care trebuie sa le tii sub control pentru ca sa nu te inghita haosul sau mediocritatea. nimanui, absolut nimanui nu ii place sa faca asta. in momentul acesta am doar un moderator care deocamdata nu este disponibil. probabil ca nu am ajunge la discutii din acestea daca fiecare ar binevoi sa faca ceea ce a promis sa faca atunci cind s-a inscris pe hermeneia. si nu uita, nimeni nu obliga pe nimeni ca sa se incrie aici. avem de fapt o rata de respingeri de cereri de inscriere de cam 80%. cu alte cuvinte din zece oameni care vor sa se inscrie 8 sint respinsi, asa ca nu este nevoie sa imi spui ca politica mea "dictatoriala" si restrictiva indeparteaza oameni pentru ca pur si simplu nu imi pasa de asta. ceea ce stiu si ceea ce promovez aici cu toata forta este ca daca cineva vrea sa scrie bine si din ce in ce mai bine si vrea sa o faca intr-un cadru reglementat si civilizat este bine primit pe Hermeneia. punct. tocmai de aceea nu am raspuns cu paragraful si punctul din regulament. pentru ca tu sa te duci si sa citesti ceea ce nu ai citit. pentru ca pe viitor asemenea abateri sa nu se mai repete. imi pare rau, sincer rau ca uneori trebuie sa ma port ca si cu niste copii de gradinita dar nu este alegerea mea sa fac asta. in intelegerea mea oamenii mari, maturi, sint oameni responsabili, civilizati care cunosc si respecta regulile contextului in care traiesc. in general exceptiile de la aceasta regula au locuri special ingradite in societate unde regulile se impun... cu forta. anyway, banuiesc ca ai inteles ce am vrut sa spun. Bobadil, da ziceam altceva. faceam misto. cam asta era. dar nu te-ai prins.

este o idee, dar in original e altfel...

Nu înțeleg sensul următoarelor versuri nu numai din punctul de vedere al editării dar și al logicii: "cum trage noaptea de noi toți să mai ajungem până mânie până mâine când vreau să mergem la teatru" "femeia orgasmică fetițe de douăzeci-și-ceva de ani cu șosete roșii în dungi portocalii și dorințe buclate în vagine de unde vine mirosul de iarnă" "sub toate mânile fierbinți "