textul acesta nu are diacritice. va rog sa-l editati corespunzator.

Depărtarea dintre silabă și cuvânt pare să exprime o detașare, dar și un interval de criză, un protest față de un timp paradisiac. Faptul că a avut loc o ruptură în cuvânt este și expresia apariției celor câteva mii de limbi ce se vorbesc pe pământ. Poemul pare o rugă dublă. Observ nevoia de a scrie atât despre timpul perfect, redus la eternitate, „atunci”, cât și despre timpul prezent, supus trecerii, sugerate de verbul „așteaptă”. Ingenioasă opoziția dintre verbele „te-am văzut” și „te simt” în contextul dat, având în vedere că în primul caz, vederea a avut loc în condiția apropierii, pe când simțirea are loc în condiția depărtării. Luv spune că silaba „așteaptă”, deși în text cuvântul „așteaptă” silaba. Ce va fi vrut să spună? Mă întreb încotro a plecat silaba și dacă nu cumva e un act de voință în a trimite silaba în lume? Poemul ascunde noțiunea spațiului, lăsând la vedere doar timpul. Aș spune că primul „acum” din versul al doilea reprezintă spațiul. Îmi dă ocazia să susțin că dimensiunile spațiului și timpului se pot substitui uneori cu scopul de a modifica reguli sau stări de lucruri depășite. Notă: nu prea mă împac bine cu poziționarea virgulelor. M-au cam încurcat la citit.

Acum am vazut propunerea ta. Spun doar atit: eu in locul tau ori nu as fi scris textul acesta, ori as fi renuntat la el. Nu ma intreba de ce, raspunsurile sunt in tine. Fiindca, uimitor pentru mine, tu doresti amplificarea fenomenului si doresti si altii implicati in el. Stiu pe cineva inalt pe toate nivelurile care ti-ar spune acum: "ai mare grija la EU-l tau". Acesta a fost ultimul meu comentariu, pe luna martie.

Am fost intrebat de mai multe ori de ce nu las mai des semne, de ce nu ma implic acolo unde cred ca pot fi de ajutor. Tocmai din cauza unui astfel de raspuns. Din nou, oricit as incerca sa subliniez, se pare ca ori lumea asta e cu josul in sus ori sunt eu sucit. Paul Blaj, intentia mea nu a fost nicidecum sa demolez textul tau. La fel, este dreptul tau sa fii de acord sau nu cu mine. Dar sa-mi spui ca nu iei in considerare demersul meu este tocmai genul de impolitete care ma convinge, inca o data, de inutilitatea unei interventii, cred eu, destul de aplicate. Cred ca, in momentul postarii, ar trebui sa ne intrebam fiecare ce vrem: un feedback onest sau ca cineva sa rezoneze pur si simplu cu ceea ce scriem noi. Eu am ales rezonanta.Ceea ce scriu eu pentru mine nu are decit valoare de jurnal, deci daca as primi vreodata vreun feedback aplicat as putea sau nu sa fiu de acord. Dar niciodata nu-l voi desconsidera.
Nu-mi pare rau pentru timpul-pe care tocmai mi-ai demonstrat ca l-am pierdut in incercarea de a-ti oferi un feedback onest pe care tu l-ai interpretat ca pe o incercare de a demola un text. Imi pare rau, in schimb, de increderea investita.
Promit ca este ultimul semn pe care l-am lasat sub textele tale. Nu ca ar conta, dar eu nu am fost niciodata poet si nu am cerut nimanui sa scrie cu instrumentele mele. Consider ca sunt destul de matur incit sa pot citi detasat un text, satul de instrumentele mele. Sfat: atita timp cit nu vei face fata unui feed negativ nu vei sti niciodata valoarea reala a unui text. Poti da vina pe subiectivismul cititorului dar, sincer sa fiu, in momentul in care il vei desconsidera acest lucru se va intoarce impotriva ta. Acestea fiind spuse, ma retrag dezamagit dar multumit. Stiu ca o sa fiu inteles gresit din nou, dar ceea ce trebuia demonstrat am demonstrat: vanitas vanitatum... Sau cum spunea Al Pacino: "Vanity... my favourit sin..."

asa e, aceeasi fotografie. au schimbat doar luminozitatea. si-au cerut scuze?

Apreciez mutarea centrului de greutate de pe secularizatul sens de mulțumire către pionierii colonizării, înspre elementul creștin, nu știu cât de conștientizat astăzi tocmai pe melagurile care celebrează această, după mine ciudată, sărbătoare. Consider că limbajul este unul adecvat și se susține din punctul de vedere al autorului. Poate că pe alocuri s-ar fi impus o mai elevată expresie, dar aici las intenția auctorială să-și spună cuvântul. Cu toată aprecierea pentru un autor și comentator ca Emil Fanache, nu aș spune împreună cu el că e un "mod de exprimare foarte învechit", cât unul propriu unui astfel de mesaj, care nu poate veni cu o formă prea... "ușchită".

Iată o constatare poetică a omului de nisip excelentă, care umbrește tot ce-i stă-nainte sau înapoi: "dar dacă ne-am putea atinge am descoperi că a iubi este cu siguranță cea mai ciudată alienare". E un poem prea migălit, dar frumos!

remarc în mod deosebit partea centrală a textului, strofa 3, 4 și 5.
„am trasat un gol care semăna cu un ochi alb,
o secundă ca plămânul negru
şi un cerc gri.”

Bobadil, nu ti-am dat telefon aiurea, nu am facut nimic. Personal, imi vine sa rid. Te-am intrebat in miezul zilei, pt ca eram in Bucuresti, daca vrei sa ne intilnim. Din pacate, am facut o mare greseala. Ai jignit enorm si continui sa jignesti fara sa ai habar. Probabil lipsa ta de talent te face sa faci spume la gura si sa te apuci sa spui bancuri. Probabil lipsa ta de talent te face sa cumperi talentul cu niste euro pe care ii oferi la diferite concursuri. Personal, ca autor si ca om nu mai am niciun argument in favoare ta, pentru ca, in momentul in care Virgil a propus revenirea ta, am fost primul care m-am declarat de acord. Asta este, Bobadile, sa te compromiti mai mult decit atit nu cred ca ai reusit.

Alina, mulțumesc frumos pentru popas și apreciere!
Marga, a descrie o acțiune și motivația ei îmi pare un demers literar destul de clar. chiar sugestiv. însă nu e prima oară când logica 'au înțelesurile te necăjesc. nu am să stau să îți explic poemul. vorba unui defunct: te las să îți bați capul singură. insistă pe la colțuri. hm, parcă sună mai bine în acest context:)

...cu conditia sa stearga poza Margai de pe container si sa ma puna pe mine sef de santier:)
nu de-alta, dar se supara toti ceilalti care imi zic "baraca" si care, ori de cate ori se simteau amenintati de statura mea impunatoare, icercau sa o bagatelizeze satirizandu-mi numele :). si sunt destui acestia. dealtfel, in acest fel verific daca scriu poeme bune.:)

e simplu. Vlad ăsta e născut pe cîmpul de lucernă și nu pe google. acum ce să-ți fac eu te-am pus să dai mîna cu PageRank-ul și să începi mișcarea asta browseriană ca să nu mai ai somn? grea povară identitatea asta! chiar vorbeam cu Sergey Brin-nu știu ce să mă mai fac zice, Caragea vrea tot domeniul de scalabilitate.

ce credeti, jucindu-va de-a baba oarba este o meserie, poezia nu este joaca de-a baba oarba, e ceva mult mai serios, este chiar viata, miros de transpiratie, de sex, de pamint, de zgura, de alcool, de fum de tigare, de.........

nu cred ca este corecta expesia/ se merita sa traiesti/. ci / merita sa traiesti./ nu fac pe profa', dar ma mira sa o gasesc aici, de fapt, stiu ca ma enerveaza cand cineva intreaba" nu-i asa, ca se merita?" :). eu nu prea am inteles poemul tau, as spune doar ca mi-a placut ideea ca viata ar avea un manual de functionare.si ghemul care devine o inima in pieptul fluturelui metalic.