îmi injectez morfină în viscere
să simt durerea pierderii, pierduto
și iarăși viața ce-ntre noi ai vrut-o...
un trăitor ce pacea lui și-o cere
sunt iar. tu bucură-te,Moarte, sluto
de-aceste negre patimi de tăcere
ce -știu!- erau infima ta plăcere...
Tu, Doamne, ai zidit în van din lut o
fărîmă din Adam, numai o coastă
ce-n început de lume lin străluce
dar oasele-i sunt prefăcute-n pastă.
și trupul ei în pat mi de năluce
lin, Dumnezeule, ca o năpastă
cum fost de ridicatu-te-au pe cruce.