am început să adorm invers –
dinspre bătrânețe spre înapoi
mă uit la trupul meu cu uimire,
abia acum pășește lin peste stinghia zorilor
de parcă ar pleca la semănatul pleiadelor,
nu mă întreabă dacă mai are merinde prin buzunarele inimii,
nici apă destulă în sângele răzvrătit,
cât de ciudat! îmi zic,
oricine ar numi asta penurie existențială,
s-ar apuca de scobit după stârvuri de sentimente,
norocoșii ar juca la loto adevărurile
ce le-au mai rămas apoi
ar închiria la prețuri de speculă
câteva iluzii luxoase,
ar trebui, poate, să mă îngrijorez,
să dau anunțuri,
să colecționez facturi plătite
conform Legii Talionului
înainte de scadență
(certificând o existență așezată cu binișorul
sub semnul competitivității),
să îmbătrânesc regulamentar și decent, cel puțin

dar
la ce bun?
cineva trebuie să însămânțeze pleiadele
și-apoi
abia acum am vreme să măsor în liniște
tot ce aș fi greșit dacă
moartea nu m-ar fi bătut pe umăr
la timp.