Nu purta atunci
în pumnul lui strâns
nici un gândăcel cu lacrimi de copil adevărat,
nici smochine coapte de grijă în sân,
nici o altă urmă de poveste cu rost.
Trebuia deci, să ghicesc ca un om mare.
Prima noastră încercare
ne trădează întotdeauna de suflet cărunt:
nimic.
Abia după aceasta putem începe
să nu știm ceva anume.

E o lună...am zâmbit în cinci colțuri,
previzibilă ca o dimineață cu ceas.
O săptămână? O zi?
Erau doar clipa și zarul ei,
valoroase cât libertatea de a iubi sau nu.
Tu unde crezi că poți să pleci fără mine?
Șase-șase.