sunt zile ca niște alveole
în care doarme Yorick

îți ating obrazul
și simt adierea timpului
ne mușcăm buzele
de parcă am prinde
boabe de struguri din ciorchine

străzile sunt linii de cărbune
trasate pe gheață
mă plimb liniștit / știu următorul pas
alter-ego mă urmează agitat
un animal de companie care face tumbe
schimonosindu-se la cer

petele din soare ar putea fi răni
lăsate de încleștarea cu întunericul
sau urmele unei ciocniri sado-maso cu un înger căzut

simt în noi topită atâta poezie ca un plumb
din care or să facă lingouri sau gloanțe

orașul ne îmbrățișează genunchii zdreliți
târându-ne în subterane
în mâna fiecărui John Doe licărește un spin