cappuccino cu acompaniament de pian. dicteu cronometrat, catalog kelaro, op.2
bine, mama, bine... închid, intru în repetiție pentru boema, vin să te iau după de la medic. poop/ gong 1. kati, la cabină/ machiajul? gong 2... e bine/ de ce îmi ard emoțiile? primii 30 de ani sunt grei în artă, după aia te obișnuiești/ george... aici eram/ gong de orchestră. 1, 2,3 primele acorduri/
am uitat: eu unde trebuie să stau?
hai, mă... lângă george. sunteți certați?/ concentrează-te, katya/ mă uit spre regizoare. o văd pe mama, alb de spital. două vocalize și o perfuzie.
de pe scenă, sala se pierde în abis. cinematografic.
mi-amintesc brusc o secvență de dragoste cu doi negri. ce fac? am întrebat, copil fiind. întuneric/
S-a înnorat deodată și vântul bate din nord. De obicei de acolo vine ploaia. Țânțarii își fac de cap și e cam cald pentru un sfârșit de aprilie. Fata sta în mijlocul grădinii și privește peste gard, la bunici. Au înflorit cireșii. O ia agale către dig prin pământul cenușiu. Peisajul e rupt din loc în loc de buruieni. Anul trecut mai era iarbă, dar au adus pământ să umple curtea și au acoperit-o. Cu pomii nu înțelege ce-au avut. Privește în jur, un gard alb ușor putrezit, o casa-bijuterie-nouă și un pârâu înșelător cu dig înșelător. Nici un pom, nici copac, doar câte un arbust supraviețuitor și buruieni. Strânge în palme flori de cireș, verifică încă o dată locurile alese, tace și își mușcă buza de jos.
Costi: Măi Fane, ce faci?
Fane: Citesc.
Costi: Ce citești?
Fane: Despre dragoste.
Costi: Despre dragoste?
Fane: Da.
Costi: Ce despre dragoste? Tu despre... dragoste? Te-ai prostit?
Fane: Da, despre dragoste. Așa îi zice la carte. Și de ce să mă prostesc?
Costi: Păi așa, tu despre dragoste?
Fane: Da, eu. Ce, nu e voie?
Costi: Ba e, am zis eu că nu e? Doar că e așa, cum să zic, aiurea. Înțelegi?
Fane: Ce e aiurea?
Costi: Lasă măi, și ce zice la carte? Ce zice despre dragoste?
Fane: Păi zice că toți avem nevoie de ea, cam așa ceva. Am citit doar primul capitol.
Costi: Toți avem nevoie de ea? Ei lasă..
Fane: Ce să las?
Costi: Nimic măi. Ce mare chestie e și asta, că toți avem nevoie de ea?
Fane: Păi dacă așa scrie... Tu m-ai întrebat să-ți spun ce scrie. Asta scrie.
AMALTHEIA – funcționară (nemăritată), între 35-40 de ani
AGLAÉ – profesoară de franceză, între 35-40 de ani
PARASCHIVA – văduvă bogată, între 40-45 de ani
VOCILE DE LA TELEFON
DECORUL
Acțiunea se petrece în salonul unei case, mobilat în stil clasic (sau după placul regizorului).
SCENA I
Amaltheia singură. Stă într-un fotoliu, lângă care se află o măsuță cu telefonul pe ea, și citește ziarul,
AMALTHEIA:
Așa-a-a... Ia să vedem ce avem aici!... Vând teren intravilan,
stăm trei în pat
deja nu mai are sens să ne ascundem
nu mai are sens
toți știu
că sub patul nostru este gara din perpignan
așteptăm trenul albastru
să oprească
să urcăm în ultimul vagon
fără bilete
Un călator la clasa 3-a:
și să dormim cât să traversăm rusia china americile
cu pantofii noștri văzuți de sub
peste roțile trenului văzut de deasupra
Lali:
ți se ia respirația când găsești atâta frumusețe într-un scandal sexual
plângem și facem dragoste
ca niște copii de greiere
când află adevărul despre toamnă
și despre șinele de tren care au tăiat marea în două
Un om bătrân pe peron:
e atâta frumusețe în ceea ce am uitat
am uitat și nu ne mai amintim
Comentarii aleatorii