cappuccino cu acompaniament de pian. dicteu cronometrat, catalog kelaro, op.2
bine, mama, bine... închid, intru în repetiție pentru boema, vin să te iau după de la medic. poop/ gong 1. kati, la cabină/ machiajul? gong 2... e bine/ de ce îmi ard emoțiile? primii 30 de ani sunt grei în artă, după aia te obișnuiești/ george... aici eram/ gong de orchestră. 1, 2,3 primele acorduri/
am uitat: eu unde trebuie să stau?
hai, mă... lângă george. sunteți certați?/ concentrează-te, katya/ mă uit spre regizoare. o văd pe mama, alb de spital. două vocalize și o perfuzie.
de pe scenă, sala se pierde în abis. cinematografic.
mi-amintesc brusc o secvență de dragoste cu doi negri. ce fac? am întrebat, copil fiind. întuneric/
Costi: … ai mai descoperit ceva?
Fane: Ce să descopăr?
Costi: Păi despre dragoste. Din cartea aia, de-i zicea „Despre dragoste”. Ai mai descoperit ceva?
Fane: Să-ți spun drept m-am împotmolit.
Costi: Aaaa… ți-am spus eu!?... Nu e de bine. Mai bine o lași. Da’ cum te-ai împotmolit?
Fane: M-am împotmolit la o frază.
Costi: Ce frază?
Fane: Cică zice „În dragoste să îți urmezi inima.” Cum vine aia?
Costi: Bazaconii!! Ți-am spus eu că e plină de bazaconii. Ți-am spus să te lași de dragoste că ajungi rău.
Fane: Cum adică?
AMALTHEIA:
Ei, na poftim, prietene am vrut, prietene am. Cine dracu’ m-a pus să mă nasc fată mare?... Gata, ajunge! Mă fac curvă!
(Sună telefonul, îl dă pe spiker.)
Aloou!
VOCEA:
Domnișoara?...
AMALTHEIA:
Da chiar ea!
VOCEA:
Vai ce bine îmi pare, eu… știți…
AMALTHEIA:
Cu cine am onoarea?
VOCEA:
Ce aveți?
AMALTHEIA:
Cu cine vorbesc?
VOCEA:
Cu mine!
AMALTHEIA:
Ați uitat să vă prezentați!
VOCEA:
Unde?
AMALTHEIA:
Spuneți-mi cine sunteți?
VOCEA:
Știți, eu v-am sunat…
AMALTHEIA:
Domnule dacă nu te prezinți îți închid telefonul în nas!
VOCEA:
În nas… ce nas?...
AMALTHEIA:
Este o expresie, așa se spune.
VOCEA:
Expresie?... Interesant!
AMALTHEIA:
AUTORUL: Domnule redactor, aș vrea sa vă trimit o lucrare.
REDACTORUL: Cine te oprește?
A: Eu!
R: De ce?
A: N-am scris-o încă.
R: Atunci, scrie-o!
A: Dar poate că n-ar trebui să fie scrisă [1] și, cu atât mai puțin, tipărită.
R: De ce?
A: Pentru că ea oricum - virtual - există. Și orice virtualitate este o realitate. Fie că este un original sau o copie [2] ("simulacru" [3]).
R:…..?!
A: Îmi permiteți să continuu?
R: Bineînțeles, eu de ce sunt aici?
A: Sau, suprema îngăduință - din partea Dvs. și a eventualilor cititori - poate ar fi suficient să prezint numai "concluziile"?
R: Atunci scrie "concluziile" !.
A: Da, dar în acest caz, amploarea lor ar depăși orice lucrare care s-ar fi scris vreodată.
R: Nu înțeleg.
Comentarii aleatorii