buna intrebarea ta. eu insumi ma intreb. dar, pana la urma, cred ca e bine. si asa am aflat raspunsul azi noapte, ascultand Casa Poetescu, care mi a dat starea necesara, la intrebarea cu ce raman in urma textelor. ca daca stai si te gandesti, la prima vedere, cu nimica. insa, acum zic ca raman macar cu textele, pe care am sa mi le citesc la pensie. daca n oi avea cui, mie. multumesc
Viteza luminii e mica in comparatie cu viteza lui Aranca. Sunt in plina editare a textului si nu am apucat sa finizez mici detalii. Propun acordarea a 2-3 ore de gratie oricarui text nou. Multumesc.
Fain poem, fără discuție intelectualist, cam la fel cu tot ce scrie această autoare pe care eu o văd ca având un mare potențial. Mărturisesc, poemele acestea nu sunt favoritele mele, dar nu pot să nu le remarc valoarea. La fel ca și la Emilian Pal. Sunt mai mulți autori în această grupă hai să o numesc valorică, ei parcă se iau unii după alții când scriu, parcă sunt unul singur. Dar ce iese este valoros. Nu e original, dar e valoros. Un fel de generație Ioana Negoescu and such... plăcut condei.
Poemul e reușit mi-a plăcut să-l citesc de două trei ori, aș renunța la precizarea aceea de pe final 'în două' care nu spune nimic mai mult decât 'retezată' și aș da o peniță ipotetică.
Marga
este exact un amalgam, Virgil. am inversat un pic versurile, m-am "jucat" într-o gară de sticlă... știu că sunt câteva imagini forțate. am recitit poemul după comentariul tău și îți dau dreptate. mulțumesc pentru părere. Madim
hai sa va dau eu in cap la toti, ca e sub textul meu si am dreptul si pot s-o fac.
1. site de referinta? ce e aia? la ora actuala cele mai multe dintre ele fie s-au inchis, fie nu poti sa intri pentru ca, vezi doamne, is zaharul de pe rahat!
2. pe cele mai multe din site-urile astea "de referinta" is maxim 10 oameni care chiar scriu si care au un interes serios in ale literaturii, restul sunt niste papagali care se cred foarte tari si care dupa juma' de an pleaca sau mai dau o duma, ca sa nu uite lumea de cat de tari is ei
3. concursurile astea de care tot spuneti voi, sunt foarte ok, dar de ce mama naibii nu le faceti? si de ce neaparat aici, pe H.? Daca e sa fiti cu adevarat seriosi si vreti sa castigati audienta si sa aduceti vzitatori pe site si sa le aratati lumii cat misto suntem noi, hermeneii, faceti un concurs pentru Toate site-urile literare. unul serios nu de basca, ca asa pot si io, dau cinj de euro pentru cine scrie cea mai tare poezie- cea mai tare in termenii mei, desigur.
4. imi place ca sunteti melancolici, ma intreb cat de interesanta este viata voastra in acest moment...
5. emilian pal, neoprotestantii sunt mai permisivi decat crezi, eu sunt baptista si cu toate astea am sa-ti expun toate treburile astea de mai sus si poate mai jos ca si cum as avea un pusti de cartier in mine, e bine asa? si nu, nu ma rusinez, de ce as face-o? (nu extrapola, nu sunt sigura ca mai sunt si alte specimene asa spurcate ca mine;) )
6.la el acasa, fiecare face ce vrea, sunt medii culturale mai stricte
7. un formum pe site ar fi genial
8. este pacat ca acest site se axeaza in special pe poezie, dar daca oamenii care au venit aici doar atat stiu sa faca, ne multumim cu asta. pe data viitoare am sa va fac un filmuleti, niste pese de teatru absurd si eventual poate niste imagini grafice mai slabute, ca nca nu ma pricep asa bine. Ideea este, dragi doamne si domni- cultura site-ului (ca mom. nu putem vb desp altceva) se muleaza pe utilizatori, vreti ceva mai de calitate sau mai waw, faceti, ca voi sunteti utilizatorii, pupa-v-as
apreciez starea ta de interes. nu inteleg rostul precizării. iar daca zanganitul de suliti iti stirneste neuronii e bine. daca as alege sa fiu ironic as putea spune ca e bine ca are ceva de stirnit. dar nu aleg sa fiu ironic. am vazut oameni care pling din cauza asta.
buna ziua. iti spun eu. te simti mai bine acum? chestia cu arena e khewl. chestia cu cele trei teste e obsolete.
parera ta este ca poezia este reportaj. parerea mea este ca nu. adica desi poate sa sugereze ideea de reportaj nu se opreste acolo. (la urma urmei poate iliada o fi fost si asa ceva - adica reportaj). dar daca nu reuseste intr-un sens inefabil sa treaca de asta nu este poezie. tocmai de aceea in agentiile de stiri exista reporteri si nu poeti. dar asta e o alta poveste. nu am inteles ce cauta textul lui mircea ivanescu aici. scuza-ma, eu sint un om mai simplu. pricep mai greu.
"Dupa cum vezi parerile sunt multe si lumea este plina de intamplari." -- intrebarea mea este daca am voie sa casc de plictiseala la afirmatia asta.
"Nu de alta, dar am o parere destul de scurt conturata despre cititor si libertatile lui de re-creatie a textului." -- deci tu ai prejudecati si ma inviti pe mine sa bag capul sub ghilotina. doar asa de amorul artei sau cine stie,... de amorul tau. hai sa fim seriosi. daca esti curioasa se vede, se simte. nu se spune. tu astepti cu nerabdare sa tragi funia ghilotinei. si asta e khewl. dar e din alt film. iar acolo eu nu mor neaparat in bratele tale. de poet(a).
deci, trip 3 e interesanta. de ce nu o postezi? de ce o "irosesti" prin comentarii? cu cititori nevrednici ca mine?
Bine ai venit pe Hermeneia! Tardiv, dar sincer! despre text: imi aminteste de cineva din mine pe care trebuie sa il scot... "Uitându-mă în oglindă, niște iritații îmi ieșiseră pe piele: erau cuvintele ei…" Un text-metafora.
Joaca de-a zeii. "Amintirea" de-a fi fost zei, de fapt. Stii ce zic? Desi "amalgamati in propriul ecou" mi-a creat imaginea pe care cred ca ai vizat-o, nu-mi pare din acelasi registru cu restul poeziei. Sunt interesata de continuare. Ce vei indrazni sa creezi de-aici?
Naan Lea, din păcate ăsta e punctul de vedere al străinilor care nu prea știu geografie : confundă România cu Ungaria. Deci poezia e scrisă din perspectiva străinului. Titlul e bun că atrage atenția. Textul nu-mi place(cred că e multă ironie aici totuși), sau mă abțin să mai comentez.
cred că s-ar potrivi mai bine "împrăștiate pe jos" fiindcă "răspîndite" duce cu gîndul la rolul reproducerii. sau poate chiar asta ai și vrut să se subînțeleagă, dacă faci referințe și la animale în continuare. interesant racordajul "optativ/durere". răzbunarea conturează o anume stare însă nu văd rostul ei. anterior, reproșurile erau îndreptate înspre sine.
Un texte superbe, qui porte à la réflexion de la pensée ainsi qu'à la réflexion du regard sur un paysage intérieur. En fait, j'aime particulièrement ce texte qui me fait penser à la méditation et au "non-agir" total: depuis la rive, j'observe les évènements. A noter la construction et le très beau rythme interne de ce poème grâce à de nombreuses allitérations : mordent - mouvant, la lune - dans l'eau, coule- croise, ombre- arbres. Le plus beau vers étant le final : "La respiration pousse la nuit vers les berges." Bienvenue Daniela sur ce site.
utima data ti-am spus ca nu esti umana, ma intorc dupa ceva vreme sa-ti spun acelasi lucru: imi dai impresia ca tu esti poezie si in carne. mi-a placut mult cum pare ca se lega titlul de primele doua versuri (ganduri care se-ntorc din afara, ninsoare/porumbei), de restul poeziei fiind foarte clar cum se leaga. in rest, nu stiu cine spunea ca poezia trebuie disociata de viata autorului - eu daca nu de fiecare data, in orice caz de cele mai multe ori am tendinta de a da fuga sa te-mbratisez. partea ne-hilara din asta e ca reusesti sa atingi fara niciun pic de efort. "fara niciun pic de efort" - e chiar remarcabil.
Versul cel lung l-am împărțit. Da, arată mai bine, ideea inițială era de a reda, oarecum la ralanti, îndelungul proces al vânătorului de a-și pândi prada, de-a întinde lațul, de-a-și ferchezui armele... Înainte, poate, de-a deveni și el, la rându-i, vânat. Da, lupii se ascund uneori în cerbi. Mai ales iarna. Vine un timp când fiecare vânător își va accepta propria-i condiție de vânat. Absolut. Nimeni nu poate fi vânător la nesfârșit... și-atunci săgețile din piept îți vor atârna ca neprețuite comori. Pentru că le-ai tras tu însuți... sau un altul la fel de înverșunat. Mă bucură trecerea ta... ca de fiecare dată.
"În altă ordine de idei, chestia cu normele morale în societate e o aberație. Cine le impune? Tu? De unde știi ce consideră moral societatea și ce nu? Îți asumi responsabilitatea să vorbești în numele tuturor?
Cât privește calitatea textului, doamna Mariana Doina Leonte, tu nu vei fi în stare să scrii niciodată un text ca acesta. Cunosc foarte bine ce poți în materie de literatură și toate încercările tale dubioase în materie de haiku ori alte genuri de lirică. Comenatriul de mai sus care se vrea critic este subțirel."
- nu este vorba de norme morale in societate aici. (apropo, aceasta este manipulare - a pune cuvinte în gura altuia este manipulare). deci, aici este vorba de niște cerințe pe care le impune Hermeneia prin regulament și la care și eugen și alina și mariana și eu am subscris. diferența este ca (nu alina, și nu eugen) (ci) mariana decide asupra respectării acestui lucru. dacă nu vă place, sorry, dar asta este. dacă mă întrebați pe mine vă pot spune că mariana... a greșit... fiindcă și-a pierdut timpul să vă ofere explicații. pe viitor o rog să nu le mai dea. nu se merită. arunci prăjituri la cine nu apreciază. nu vă faceți iluzii, regula nu se schimbă. și nu încercați să dați cu capul în zid că... nu se sparge. zidul.
- Eugen, despre al doilea paragraf. te rog frumos să nu mai jignești moderatorii sau editorii cînd iau decizii care nu-ți convin. iar dacă ți s-a făcut un comentariu învață să spui mulțumesc chiar dacă nu ești de acord cu el. a ataca la modul acesta nu îți scoate în evidență nici bărbăția și nici talentul. în cazul în care există.
Despre text. Nu e neparat prost. Dar e simpluț și cam logoreic. Prea multe cuvinte într-o înșiruire banală care nu reușeșete să spună mai nimic. Mai ales în prima parte.
De fapt mie mi-a plăcut expresia
„Stăm în fund
pe treptele unei biserici
şi ne uităm la lună;”
Dar după ea urmează cam nimic. Și se temină letargic cu somn și lacrimi. Părerea mea (repet, este doar o părere) este că textul putea să fie mult mai reușit dacă chiar vroia să fie poezie. Dar nu vrea decît așa, sa fie un fel de letargie. Și cu ambiția de a fi din... cur. Hai să fim serioși. Dacă toată miza acstui text a ajuns să se sprijine doar pe elementul de rezistență al cuvîntului „cur”, atunci e chiar trist. Și pe bune că aș fi fost gata să zic că e ok să apară acolo cuvîntul și să fie vizibil. Dar să fi fost și altceva mai cu greutate în text. Altfel e doar un text care începe... din cur. Și... cam tot acolo rămîne.
Îmi voi permite și o observație vis a vis de argumentul Alinei. Care este valid... atunci cînd este valid. Adică în analiza unui text, în hermeneutică. există atît etimologie(vocabular) cît și contextualitate(context). Dacă textul ar fi fost „Stăm în biserică, în fund”, aș fi fost de acord că ar fi sunat ambiguu. Dar cînd spui „Stăm în fund, pe treptele unei biserici”, nu mai există ambiguitate. „Justificarea” Alinei mi se pare doar un moft cu pretenții lingvistice. A spune că „Stăm în fund, pe treptele unei biserici” te-a dus cu gîndul la fundul bisericii... e o glumiță. Asta ca să nu fim nevoiți să chemăm un lingvist ca să ne lumineze cum stau lucrurile și cu... fundul bisericii. Are biserica fund? Sau e mai corect a spune spatele bisericii. Sau „în partea din spate”? Sau toate sînt corecte și nu facem decît să căutăm nod în papură.
de acord, și evident există și aspecte, să le zicem de natură „morală”. pentru că la urma urmei toata problema asta nu are de a face cu fonemele și asocierea lor (de vreme ce s-a demonstrat deja că ele există în tot felul de alte cuvinte și nu explodează dicționarul) ci mai degrabă este generată de imaginea pe care o proiectăm asupra cititorului (oricare ar fi elș și aici se include și autorul textului). cu alte cuvinte ori de cîte ori întîlnim o astfel de asociere sîntem gata să ne imaginăm că cu (sic!) siguranță mintea celuilalt cititor e automat murdară. cine ne dă acest drept? aici nu este vorba de limbaj obscen. ci pur și simplu de un fel de pseudo-superioritate morală de la înălțimea căreia sîntem gata să considerăm pe oricine vinovat pînă la proba contrarie. situația asta mi se pare ciudat de asemănătoare cu ministerele virtuții și viciului din țările cu regimuri fundamantalist islamice. unde o femeie trebuie să fie acoperită aproape în totalitate nu pentru că neaparat ea ar fi vinovată de ceva ci pentru că se presupune (cu aceeași pseudo-superioritate ) că orice bărbat are o minte murdară și cu siguranță o va „dezbrăca” la vederea unui fir de păr sau a unui centimetru de epidermă. evident, comparația mea este destul de dramatică dar ideea mi se pare, așa cum am spus, asemănătoare.
ar fi putut proveni si din pastrarea timpului verbelor (cred), dar astfel ar fi "suparat" repetarea obsesiva "as face si as drege".
cat despre "alunecarea spre locurile comune"... e greu sa n-o fac: sunt un tip mediocru si, nu-i asa, poezicile mele nu pot decat sa reflecte asta. incerc eu sa extrag, dar...
multumesc, din nou, pentru trecere!
Domnului Manolescu Gorun, Vă citesc cu interes articolele. Cât privește “simulacru gen Baudrillard” este știut că filozoful speră ca prin folosirea unor termeni împrumutați din sfere ale astrofizicii, biologiei, medicinei, să împingă lucrurile spre o nouă lumină a corelării lor. Câteodată șocantă dar trebuie recunoscut că întotdeauna e o vibrantă invitație de a gândi și altfel la fel ca și articolele dumneavoastră. Ori cum spunea Noica, nu răspunsul este cel care interesează ci întrebarea. Dar chiar și așa nimic nou, dacă înțelegem omul ca un exponent narcisist în perceperea universului: “Dar, oare, tehnologiile virtualului sunt cele care propagă indecidabilul, sau universul nostru indecidabil fabrică tehnologiile virtualului?” Stylistica sa amintește de Nietzsche iar pesimismul poate fi captat ușor în linia lui Cioran. Dar înainte de a sucumba cu totul ca în modelul “reciclării” propus de el ( cee ce oricum nu este intenția din spatele acestor rânduri) aș atrage atenția către următorea sa afirmație care mi se pare esențială în citatul preluat de dumneavoastră: “La fel stau lucrurile și cu mass-media: ele nu sunt responsabile, ele propagă iresponsabilitatea, care constituie, astăzi, modul nostru de solidaritate colectivă.” Și remarc aceast pasaj, dincolo de evidența mesajului, dorind a o lega de un alt subiect fierbinte la dumneavoastră, și anume logicile “paraconsistente”. De ce? Netăgaduind rolul efervescent al unor asemenea încercări de reîntemeiere, există o întrebarea pe care nu mi-o pot refuza : cum vor lucra toate acestea asupra “moralei”, știut fiind că dacă logicii îi putem forța logicitatea, moralei în schimb nu-i poți sustrage omul. Nu fac referire la un mod particular de morală. Asta și ca reiterare a răspunsului la “unde dai și unde crapă”. Nefiind un împătimit al Stagirintului găsesc(e adevarat foarte ciudat pentru acesta) un viciu de expunere ( sper că de traducere nu mai e cazul dupa atâtea exegeze) în formula: Cȃt privește materia în sine (substanța) ea nu poate fi cunoscută”, lucru apoi fiind ușor de exploatat de Graham Priest. Mai mult necesită să ne întrebăm dacă o teorie este intemeiată numai dacă se verifică în domeniul ei definit de obiecte sau în toate aspectele( metafizic si/ori fizic) pentru că sunt convins că Aristotel ținea un ochi pe morală în timp ce își construia logica terestră. Ori nu este nevoie și atunci putem clădi oricîte paradisuri inovatoare, ca în cele poetice. Nu aș vrea să considerați toate aceastea ca fiind de o răutăcioasă natură și vă doresc o căt mai viguroasă sănătate. Cu respect, Emanuel Pope
Nu este simplu. Mă pregătesc să fac „saltul” în Buddhism. Am un material imens, strȃns în timp, care încă mai „dospește”. Sper să nu mai treacă prea mult timp pȃnă să intre la „copt”. Odată cu intrarea în acest alt context cultural, voi încerca să fac legătura și cu cel anterior pentru a pune în evidență unele dintre caracteristicile care să creioneze începutul punerii în evidență a „invarianților” nucleului „dur” al esoterismului transcultural. Și care, sper, să se rotunjescă, din ce în ce mai bine, pe măsură ce voi face și pașii următori spre sufismul islamic ca, în final să ajung în Europa. Mă vor ține puterile? Nu știu. Dar merită să încerc. Și fără să mă întind prea mult (ca spațiu) în fiecare text ce-l voi produce pas cu pas, păstrȃnd numai ceea ce mi se va părea a fi esențial. Fără a deveni, la rȃndul meu, „esoteric”. Iar faptul că acest prim text introductiv pare a fi (cu cei care am stat de vorbă și l-au parcurs) relativ clar și, tot relativ, ușor de înțeles, îmi dă oarece speranțe. Aici vreau să vorbesc de ceea ce îmi stă în permanență în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe. Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. E absurd în ambele situații. Acum, fiind în cea de a doua…Dar marită să risc. De dragul riscului. De dragul jocului. De dragul mizei. Pentru că….Pentru că, prin ceața de acum, mi se pare a întrezări „ceva”. Și anume că se face o confuzie regretabilă între „postmodern” – ca perioada in care am intrat – și potmodernism care constituie numai o tendință în cadrul acestei perioade. Confuzie similară cu cea făcută între modern (tot ca perioada) și modernism ca tendință. Și aceasta deoarece nu se poate confunda „modernismul” de sorginte iluministă (ca doctrina oficială filosofico-științifică cu reflectare și în artă) cu modernul care, pe lȃngă „modernism” mai include o serie întreagă de alte tendințe (mă refer doar la arta): romantism, expresionism, impresionism, suprarealism, dadaism, futurism si alte „isme” inclusiv așa zisul „realism magic”, unele dintre ele chiar minȃnd modernismul (atat artistic cȃt si doctrinar dpdv filosofico-științific), altele întărindu-l; precum si un curent subteran al Sacralității (transculturale) „esoterică”, căutat a fi ocultat dar care nu s-a reușit a fi distrus. Tot așa și in postmodernitate. Căci și aici pot fi identificate cel puțin urmatoare trei tendințe: postmodernismul care nu este altceva decȃt un modernism întȃrziat, in agonie, New Ageu-l (un ocultism exoterico-magic sincretic) si cel al Sacralității esoterice transcultutale. Ultima, ținută atȃta timp sub presiune, începe acum să iasă la suprafață din ce in ce mai evident și cred ca va face erupție nu prea tȃrziu, aceasta fiind „marca” și speranța ce va reprezenta postmodernitatea in final. Gȃnduri….Gȃnduri…. Ce ar fi să se înhame și alții la un asemenea „proiect” (cu cȃțilva chiar am vorbit și sunt de acord). E un război prea mare pentru posibilitățile mele (în scădere) de Don Quijote hirsut. Ce aș putea oferi? Posibilitatea publicării (prin relațiile pe care le am) într-o editură ca lumea, inclusiv d.p.d.v. al promoției, în măsura în care ce ar ieși să fie tot „ca lumea”.
dorința de a ne aminti de jertfa prin care putem fi altfel, altundeva, aerul răcoros al poemului care are mănuși triste cu care simt, acum la oră de seară, operația pe cord, confruntarea cu gustul acestei lumi și imposibilitatea de a fi perfecți, de a relaționa după regulile altei lumi... toate acestea și încă multe altele care ar plictisi mai mult cititorii acestui comentariu, mă determină să spun că îmi place poemul din toate punctele de vedere. desigur, sunt persoane mai exigente. e dreptul lor să lase un comentariu.
am poposit aici cu drag și aș vrea să am salcâmi înfloriți la fereastră... cu drag, semnul meu de apreciere.
Să înțeleg că ai de gând să aplici pentru un post de editor, Andule? Văd că ai fost cel mai inspirat astă seară, m-am amuzat copios, cred că mai avem nevoie și de așa ceva... Tare mi-a plăcut, te las acum, mă duc să dau anunț pe monster, ejobs, jobing, careerbuilder și care or mai fi; nu se poate, mai găsim noi unul, Andule. Cititorul a murit, trăiască Cititorul! Și, apropos, eu nu te-am citit, doar ni se pare.
Chiar mai inainte discutam pe YM cu un pusti de 19 ani, aspirant catre poezie, i-am dat sa citeasca din textele tale vechi de prin 2004, 2005, de pe ago si ma intreaba daca mai e valabil stilul clasic, ii spun ca da, e singurul care rezista timpului. Si cu ocazia asta am recitit si eu vremurile bune, iar acest text mi-a amintit de ele; prin ritmul sau interior mi-a amintit de vremurile cand poezia ne ocupa tot timpul, oriunde am fi fost. Ma bucur ca, parafrazand titlul meu, tie ti-a reusit un poem bun.
Din punctul meu de vedere, marele avantaj al textului il reprezinta tehnica folosita. Subiectul nu e unul nou, insa abordarea aproape naiva(in sensul bun al cuvintului) ii da o dinamica aparte. Finalul m-a cam dezamagit, pentru ca ma asteptam sa fie la fel de suprinzator ca dialogul, insa textul compenseaza prin miza dialogului care creioneaza personajele in lipsa naratiunii. Tot in opinia mea, poate unora li se pare fortat, dar limbajul e de o naturalete moldoveneasca dezarmanta.
Ecaterina, ai 24 de ore la dispoziție ca să pui diacriticele la acest text. Dacă nu o vei face va trebui să îl anulăm. În plus te rog să te consideri avertizată pentru această abatere. La următoarea de acest gen va trebui să luăm o decizie administrativă.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
buna intrebarea ta. eu insumi ma intreb. dar, pana la urma, cred ca e bine. si asa am aflat raspunsul azi noapte, ascultand Casa Poetescu, care mi a dat starea necesara, la intrebarea cu ce raman in urma textelor. ca daca stai si te gandesti, la prima vedere, cu nimica. insa, acum zic ca raman macar cu textele, pe care am sa mi le citesc la pensie. daca n oi avea cui, mie. multumesc
pentru textul : Visul marelui orb, văzut mic dinspre soare deViteza luminii e mica in comparatie cu viteza lui Aranca. Sunt in plina editare a textului si nu am apucat sa finizez mici detalii. Propun acordarea a 2-3 ore de gratie oricarui text nou. Multumesc.
pentru textul : Un Poet Român la Paris deFain poem, fără discuție intelectualist, cam la fel cu tot ce scrie această autoare pe care eu o văd ca având un mare potențial. Mărturisesc, poemele acestea nu sunt favoritele mele, dar nu pot să nu le remarc valoarea. La fel ca și la Emilian Pal. Sunt mai mulți autori în această grupă hai să o numesc valorică, ei parcă se iau unii după alții când scriu, parcă sunt unul singur. Dar ce iese este valoros. Nu e original, dar e valoros. Un fel de generație Ioana Negoescu and such... plăcut condei.
pentru textul : Când totul începe să tacă exact așa cum se vede dePoemul e reușit mi-a plăcut să-l citesc de două trei ori, aș renunța la precizarea aceea de pe final 'în două' care nu spune nimic mai mult decât 'retezată' și aș da o peniță ipotetică.
Marga
este exact un amalgam, Virgil. am inversat un pic versurile, m-am "jucat" într-o gară de sticlă... știu că sunt câteva imagini forțate. am recitit poemul după comentariul tău și îți dau dreptate. mulțumesc pentru părere. Madim
pentru textul : Într-o gară de sticlă dehai sa va dau eu in cap la toti, ca e sub textul meu si am dreptul si pot s-o fac.
pentru textul : Cantata în mi minor de1. site de referinta? ce e aia? la ora actuala cele mai multe dintre ele fie s-au inchis, fie nu poti sa intri pentru ca, vezi doamne, is zaharul de pe rahat!
2. pe cele mai multe din site-urile astea "de referinta" is maxim 10 oameni care chiar scriu si care au un interes serios in ale literaturii, restul sunt niste papagali care se cred foarte tari si care dupa juma' de an pleaca sau mai dau o duma, ca sa nu uite lumea de cat de tari is ei
3. concursurile astea de care tot spuneti voi, sunt foarte ok, dar de ce mama naibii nu le faceti? si de ce neaparat aici, pe H.? Daca e sa fiti cu adevarat seriosi si vreti sa castigati audienta si sa aduceti vzitatori pe site si sa le aratati lumii cat misto suntem noi, hermeneii, faceti un concurs pentru Toate site-urile literare. unul serios nu de basca, ca asa pot si io, dau cinj de euro pentru cine scrie cea mai tare poezie- cea mai tare in termenii mei, desigur.
4. imi place ca sunteti melancolici, ma intreb cat de interesanta este viata voastra in acest moment...
5. emilian pal, neoprotestantii sunt mai permisivi decat crezi, eu sunt baptista si cu toate astea am sa-ti expun toate treburile astea de mai sus si poate mai jos ca si cum as avea un pusti de cartier in mine, e bine asa? si nu, nu ma rusinez, de ce as face-o? (nu extrapola, nu sunt sigura ca mai sunt si alte specimene asa spurcate ca mine;) )
6.la el acasa, fiecare face ce vrea, sunt medii culturale mai stricte
7. un formum pe site ar fi genial
8. este pacat ca acest site se axeaza in special pe poezie, dar daca oamenii care au venit aici doar atat stiu sa faca, ne multumim cu asta. pe data viitoare am sa va fac un filmuleti, niste pese de teatru absurd si eventual poate niste imagini grafice mai slabute, ca nca nu ma pricep asa bine. Ideea este, dragi doamne si domni- cultura site-ului (ca mom. nu putem vb desp altceva) se muleaza pe utilizatori, vreti ceva mai de calitate sau mai waw, faceti, ca voi sunteti utilizatorii, pupa-v-as
apreciez starea ta de interes. nu inteleg rostul precizării. iar daca zanganitul de suliti iti stirneste neuronii e bine. daca as alege sa fiu ironic as putea spune ca e bine ca are ceva de stirnit. dar nu aleg sa fiu ironic. am vazut oameni care pling din cauza asta.
pentru textul : Devorah debuna ziua. iti spun eu. te simti mai bine acum? chestia cu arena e khewl. chestia cu cele trei teste e obsolete.
parera ta este ca poezia este reportaj. parerea mea este ca nu. adica desi poate sa sugereze ideea de reportaj nu se opreste acolo. (la urma urmei poate iliada o fi fost si asa ceva - adica reportaj). dar daca nu reuseste intr-un sens inefabil sa treaca de asta nu este poezie. tocmai de aceea in agentiile de stiri exista reporteri si nu poeti. dar asta e o alta poveste. nu am inteles ce cauta textul lui mircea ivanescu aici. scuza-ma, eu sint un om mai simplu. pricep mai greu.
"Dupa cum vezi parerile sunt multe si lumea este plina de intamplari." -- intrebarea mea este daca am voie sa casc de plictiseala la afirmatia asta.
"Nu de alta, dar am o parere destul de scurt conturata despre cititor si libertatile lui de re-creatie a textului." -- deci tu ai prejudecati si ma inviti pe mine sa bag capul sub ghilotina. doar asa de amorul artei sau cine stie,... de amorul tau. hai sa fim seriosi. daca esti curioasa se vede, se simte. nu se spune. tu astepti cu nerabdare sa tragi funia ghilotinei. si asta e khewl. dar e din alt film. iar acolo eu nu mor neaparat in bratele tale. de poet(a).
deci, trip 3 e interesanta. de ce nu o postezi? de ce o "irosesti" prin comentarii? cu cititori nevrednici ca mine?
Bine ai venit pe Hermeneia! Tardiv, dar sincer! despre text: imi aminteste de cineva din mine pe care trebuie sa il scot... "Uitându-mă în oglindă, niște iritații îmi ieșiseră pe piele: erau cuvintele ei…" Un text-metafora.
pentru textul : PURIFICAREA deJoaca de-a zeii. "Amintirea" de-a fi fost zei, de fapt. Stii ce zic? Desi "amalgamati in propriul ecou" mi-a creat imaginea pe care cred ca ai vizat-o, nu-mi pare din acelasi registru cu restul poeziei. Sunt interesata de continuare. Ce vei indrazni sa creezi de-aici?
pentru textul : antiplatonice I deNaan Lea, din păcate ăsta e punctul de vedere al străinilor care nu prea știu geografie : confundă România cu Ungaria. Deci poezia e scrisă din perspectiva străinului. Titlul e bun că atrage atenția. Textul nu-mi place(cred că e multă ironie aici totuși), sau mă abțin să mai comentez.
pentru textul : e bună tipa decred că s-ar potrivi mai bine "împrăștiate pe jos" fiindcă "răspîndite" duce cu gîndul la rolul reproducerii. sau poate chiar asta ai și vrut să se subînțeleagă, dacă faci referințe și la animale în continuare. interesant racordajul "optativ/durere". răzbunarea conturează o anume stare însă nu văd rostul ei. anterior, reproșurile erau îndreptate înspre sine.
pentru textul : dalet sau a patra teorie a incompatibilității deit's a bit confusing. which are "these two". I thought you were talking about the "sound of fury" that "is [...] a glass"
pentru textul : Through a glass darkly deConcursul de poezie de pe Hermeneia are ecouri în Spania: http://circulopoeticoreflexos.espacioniram.com/?p=101
Câştigătorului Premiului Reflexos i se pregăteşte receptarea.
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” deUn texte superbe, qui porte à la réflexion de la pensée ainsi qu'à la réflexion du regard sur un paysage intérieur. En fait, j'aime particulièrement ce texte qui me fait penser à la méditation et au "non-agir" total: depuis la rive, j'observe les évènements. A noter la construction et le très beau rythme interne de ce poème grâce à de nombreuses allitérations : mordent - mouvant, la lune - dans l'eau, coule- croise, ombre- arbres. Le plus beau vers étant le final : "La respiration pousse la nuit vers les berges." Bienvenue Daniela sur ce site.
pentru textul : Nuit sur le fleuve deutima data ti-am spus ca nu esti umana, ma intorc dupa ceva vreme sa-ti spun acelasi lucru: imi dai impresia ca tu esti poezie si in carne. mi-a placut mult cum pare ca se lega titlul de primele doua versuri (ganduri care se-ntorc din afara, ninsoare/porumbei), de restul poeziei fiind foarte clar cum se leaga. in rest, nu stiu cine spunea ca poezia trebuie disociata de viata autorului - eu daca nu de fiecare data, in orice caz de cele mai multe ori am tendinta de a da fuga sa te-mbratisez. partea ne-hilara din asta e ca reusesti sa atingi fara niciun pic de efort. "fara niciun pic de efort" - e chiar remarcabil.
pentru textul : porumbeii și ninsorile știu derevin cu o penita. am recitit textul si nu ma pot abtine
pentru textul : a christmas tale deCezar, tu scrii textele direct pe site? Sau: tu îţi citeşti "poeziile" după ce le postezi?
pentru textul : Tărâmul nimănui denu respectă schema unui sonet, oricât m-am străduit să-i dau de cap...
pentru textul : Porumbelul alb deVersul cel lung l-am împărțit. Da, arată mai bine, ideea inițială era de a reda, oarecum la ralanti, îndelungul proces al vânătorului de a-și pândi prada, de-a întinde lațul, de-a-și ferchezui armele... Înainte, poate, de-a deveni și el, la rându-i, vânat. Da, lupii se ascund uneori în cerbi. Mai ales iarna. Vine un timp când fiecare vânător își va accepta propria-i condiție de vânat. Absolut. Nimeni nu poate fi vânător la nesfârșit... și-atunci săgețile din piept îți vor atârna ca neprețuite comori. Pentru că le-ai tras tu însuți... sau un altul la fel de înverșunat. Mă bucură trecerea ta... ca de fiecare dată.
pentru textul : Cerbul de"În altă ordine de idei, chestia cu normele morale în societate e o aberație. Cine le impune? Tu? De unde știi ce consideră moral societatea și ce nu? Îți asumi responsabilitatea să vorbești în numele tuturor?
Cât privește calitatea textului, doamna Mariana Doina Leonte, tu nu vei fi în stare să scrii niciodată un text ca acesta. Cunosc foarte bine ce poți în materie de literatură și toate încercările tale dubioase în materie de haiku ori alte genuri de lirică. Comenatriul de mai sus care se vrea critic este subțirel."
- nu este vorba de norme morale in societate aici. (apropo, aceasta este manipulare - a pune cuvinte în gura altuia este manipulare). deci, aici este vorba de niște cerințe pe care le impune Hermeneia prin regulament și la care și eugen și alina și mariana și eu am subscris. diferența este ca (nu alina, și nu eugen) (ci) mariana decide asupra respectării acestui lucru. dacă nu vă place, sorry, dar asta este. dacă mă întrebați pe mine vă pot spune că mariana... a greșit... fiindcă și-a pierdut timpul să vă ofere explicații. pe viitor o rog să nu le mai dea. nu se merită. arunci prăjituri la cine nu apreciază. nu vă faceți iluzii, regula nu se schimbă. și nu încercați să dați cu capul în zid că... nu se sparge. zidul.
- Eugen, despre al doilea paragraf. te rog frumos să nu mai jignești moderatorii sau editorii cînd iau decizii care nu-ți convin. iar dacă ți s-a făcut un comentariu învață să spui mulțumesc chiar dacă nu ești de acord cu el. a ataca la modul acesta nu îți scoate în evidență nici bărbăția și nici talentul. în cazul în care există.
Despre text. Nu e neparat prost. Dar e simpluț și cam logoreic. Prea multe cuvinte într-o înșiruire banală care nu reușeșete să spună mai nimic. Mai ales în prima parte.
De fapt mie mi-a plăcut expresia
„Stăm în fund
pe treptele unei biserici
şi ne uităm la lună;”
Dar după ea urmează cam nimic. Și se temină letargic cu somn și lacrimi. Părerea mea (repet, este doar o părere) este că textul putea să fie mult mai reușit dacă chiar vroia să fie poezie. Dar nu vrea decît așa, sa fie un fel de letargie. Și cu ambiția de a fi din... cur. Hai să fim serioși. Dacă toată miza acstui text a ajuns să se sprijine doar pe elementul de rezistență al cuvîntului „cur”, atunci e chiar trist. Și pe bune că aș fi fost gata să zic că e ok să apară acolo cuvîntul și să fie vizibil. Dar să fi fost și altceva mai cu greutate în text. Altfel e doar un text care începe... din cur. Și... cam tot acolo rămîne.
Îmi voi permite și o observație vis a vis de argumentul Alinei. Care este valid... atunci cînd este valid. Adică în analiza unui text, în hermeneutică. există atît etimologie(vocabular) cît și contextualitate(context). Dacă textul ar fi fost „Stăm în biserică, în fund”, aș fi fost de acord că ar fi sunat ambiguu. Dar cînd spui „Stăm în fund, pe treptele unei biserici”, nu mai există ambiguitate. „Justificarea” Alinei mi se pare doar un moft cu pretenții lingvistice. A spune că „Stăm în fund, pe treptele unei biserici” te-a dus cu gîndul la fundul bisericii... e o glumiță. Asta ca să nu fim nevoiți să chemăm un lingvist ca să ne lumineze cum stau lucrurile și cu... fundul bisericii. Are biserica fund? Sau e mai corect a spune spatele bisericii. Sau „în partea din spate”? Sau toate sînt corecte și nu facem decît să căutăm nod în papură.
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. dede acord, și evident există și aspecte, să le zicem de natură „morală”. pentru că la urma urmei toata problema asta nu are de a face cu fonemele și asocierea lor (de vreme ce s-a demonstrat deja că ele există în tot felul de alte cuvinte și nu explodează dicționarul) ci mai degrabă este generată de imaginea pe care o proiectăm asupra cititorului (oricare ar fi elș și aici se include și autorul textului). cu alte cuvinte ori de cîte ori întîlnim o astfel de asociere sîntem gata să ne imaginăm că cu (sic!) siguranță mintea celuilalt cititor e automat murdară. cine ne dă acest drept? aici nu este vorba de limbaj obscen. ci pur și simplu de un fel de pseudo-superioritate morală de la înălțimea căreia sîntem gata să considerăm pe oricine vinovat pînă la proba contrarie. situația asta mi se pare ciudat de asemănătoare cu ministerele virtuții și viciului din țările cu regimuri fundamantalist islamice. unde o femeie trebuie să fie acoperită aproape în totalitate nu pentru că neaparat ea ar fi vinovată de ceva ci pentru că se presupune (cu aceeași pseudo-superioritate ) că orice bărbat are o minte murdară și cu siguranță o va „dezbrăca” la vederea unui fir de păr sau a unui centimetru de epidermă. evident, comparația mea este destul de dramatică dar ideea mi se pare, așa cum am spus, asemănătoare.
pentru textul : Cacofonia - un monstru de fum dear fi putut proveni si din pastrarea timpului verbelor (cred), dar astfel ar fi "suparat" repetarea obsesiva "as face si as drege".
pentru textul : negociere decat despre "alunecarea spre locurile comune"... e greu sa n-o fac: sunt un tip mediocru si, nu-i asa, poezicile mele nu pot decat sa reflecte asta. incerc eu sa extrag, dar...
multumesc, din nou, pentru trecere!
dar cred că vinovată pentru nedumeririle mele e faptul că am citit asta azi, marți 13.
scuzați offtopic-ul, dar am rămas într-un hal de contemplație, de nerostit...
pentru textul : Cub rubick deDomnului Manolescu Gorun, Vă citesc cu interes articolele. Cât privește “simulacru gen Baudrillard” este știut că filozoful speră ca prin folosirea unor termeni împrumutați din sfere ale astrofizicii, biologiei, medicinei, să împingă lucrurile spre o nouă lumină a corelării lor. Câteodată șocantă dar trebuie recunoscut că întotdeauna e o vibrantă invitație de a gândi și altfel la fel ca și articolele dumneavoastră. Ori cum spunea Noica, nu răspunsul este cel care interesează ci întrebarea. Dar chiar și așa nimic nou, dacă înțelegem omul ca un exponent narcisist în perceperea universului: “Dar, oare, tehnologiile virtualului sunt cele care propagă indecidabilul, sau universul nostru indecidabil fabrică tehnologiile virtualului?” Stylistica sa amintește de Nietzsche iar pesimismul poate fi captat ușor în linia lui Cioran. Dar înainte de a sucumba cu totul ca în modelul “reciclării” propus de el ( cee ce oricum nu este intenția din spatele acestor rânduri) aș atrage atenția către următorea sa afirmație care mi se pare esențială în citatul preluat de dumneavoastră: “La fel stau lucrurile și cu mass-media: ele nu sunt responsabile, ele propagă iresponsabilitatea, care constituie, astăzi, modul nostru de solidaritate colectivă.” Și remarc aceast pasaj, dincolo de evidența mesajului, dorind a o lega de un alt subiect fierbinte la dumneavoastră, și anume logicile “paraconsistente”. De ce? Netăgaduind rolul efervescent al unor asemenea încercări de reîntemeiere, există o întrebarea pe care nu mi-o pot refuza : cum vor lucra toate acestea asupra “moralei”, știut fiind că dacă logicii îi putem forța logicitatea, moralei în schimb nu-i poți sustrage omul. Nu fac referire la un mod particular de morală. Asta și ca reiterare a răspunsului la “unde dai și unde crapă”. Nefiind un împătimit al Stagirintului găsesc(e adevarat foarte ciudat pentru acesta) un viciu de expunere ( sper că de traducere nu mai e cazul dupa atâtea exegeze) în formula: Cȃt privește materia în sine (substanța) ea nu poate fi cunoscută”, lucru apoi fiind ușor de exploatat de Graham Priest. Mai mult necesită să ne întrebăm dacă o teorie este intemeiată numai dacă se verifică în domeniul ei definit de obiecte sau în toate aspectele( metafizic si/ori fizic) pentru că sunt convins că Aristotel ținea un ochi pe morală în timp ce își construia logica terestră. Ori nu este nevoie și atunci putem clădi oricîte paradisuri inovatoare, ca în cele poetice. Nu aș vrea să considerați toate aceastea ca fiind de o răutăcioasă natură și vă doresc o căt mai viguroasă sănătate. Cu respect, Emanuel Pope
pentru textul : Unde dai și unde crapă. De la matricea S la eveniment impredictibil. deNu este simplu. Mă pregătesc să fac „saltul” în Buddhism. Am un material imens, strȃns în timp, care încă mai „dospește”. Sper să nu mai treacă prea mult timp pȃnă să intre la „copt”. Odată cu intrarea în acest alt context cultural, voi încerca să fac legătura și cu cel anterior pentru a pune în evidență unele dintre caracteristicile care să creioneze începutul punerii în evidență a „invarianților” nucleului „dur” al esoterismului transcultural. Și care, sper, să se rotunjescă, din ce în ce mai bine, pe măsură ce voi face și pașii următori spre sufismul islamic ca, în final să ajung în Europa. Mă vor ține puterile? Nu știu. Dar merită să încerc. Și fără să mă întind prea mult (ca spațiu) în fiecare text ce-l voi produce pas cu pas, păstrȃnd numai ceea ce mi se va părea a fi esențial. Fără a deveni, la rȃndul meu, „esoteric”. Iar faptul că acest prim text introductiv pare a fi (cu cei care am stat de vorbă și l-au parcurs) relativ clar și, tot relativ, ușor de înțeles, îmi dă oarece speranțe. Aici vreau să vorbesc de ceea ce îmi stă în permanență în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe. Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. E absurd în ambele situații. Acum, fiind în cea de a doua…Dar marită să risc. De dragul riscului. De dragul jocului. De dragul mizei. Pentru că….Pentru că, prin ceața de acum, mi se pare a întrezări „ceva”. Și anume că se face o confuzie regretabilă între „postmodern” – ca perioada in care am intrat – și potmodernism care constituie numai o tendință în cadrul acestei perioade. Confuzie similară cu cea făcută între modern (tot ca perioada) și modernism ca tendință. Și aceasta deoarece nu se poate confunda „modernismul” de sorginte iluministă (ca doctrina oficială filosofico-științifică cu reflectare și în artă) cu modernul care, pe lȃngă „modernism” mai include o serie întreagă de alte tendințe (mă refer doar la arta): romantism, expresionism, impresionism, suprarealism, dadaism, futurism si alte „isme” inclusiv așa zisul „realism magic”, unele dintre ele chiar minȃnd modernismul (atat artistic cȃt si doctrinar dpdv filosofico-științific), altele întărindu-l; precum si un curent subteran al Sacralității (transculturale) „esoterică”, căutat a fi ocultat dar care nu s-a reușit a fi distrus. Tot așa și in postmodernitate. Căci și aici pot fi identificate cel puțin urmatoare trei tendințe: postmodernismul care nu este altceva decȃt un modernism întȃrziat, in agonie, New Ageu-l (un ocultism exoterico-magic sincretic) si cel al Sacralității esoterice transcultutale. Ultima, ținută atȃta timp sub presiune, începe acum să iasă la suprafață din ce in ce mai evident și cred ca va face erupție nu prea tȃrziu, aceasta fiind „marca” și speranța ce va reprezenta postmodernitatea in final. Gȃnduri….Gȃnduri…. Ce ar fi să se înhame și alții la un asemenea „proiect” (cu cȃțilva chiar am vorbit și sunt de acord). E un război prea mare pentru posibilitățile mele (în scădere) de Don Quijote hirsut. Ce aș putea oferi? Posibilitatea publicării (prin relațiile pe care le am) într-o editură ca lumea, inclusiv d.p.d.v. al promoției, în măsura în care ce ar ieși să fie tot „ca lumea”.
pentru textul : (1) Până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții [și îngerii]. Azi, «Vrăjitorii tolteci» dedorința de a ne aminti de jertfa prin care putem fi altfel, altundeva, aerul răcoros al poemului care are mănuși triste cu care simt, acum la oră de seară, operația pe cord, confruntarea cu gustul acestei lumi și imposibilitatea de a fi perfecți, de a relaționa după regulile altei lumi... toate acestea și încă multe altele care ar plictisi mai mult cititorii acestui comentariu, mă determină să spun că îmi place poemul din toate punctele de vedere. desigur, sunt persoane mai exigente. e dreptul lor să lase un comentariu.
am poposit aici cu drag și aș vrea să am salcâmi înfloriți la fereastră... cu drag, semnul meu de apreciere.
pentru textul : pe aceeaşi parte a drumului deSă înțeleg că ai de gând să aplici pentru un post de editor, Andule? Văd că ai fost cel mai inspirat astă seară, m-am amuzat copios, cred că mai avem nevoie și de așa ceva... Tare mi-a plăcut, te las acum, mă duc să dau anunț pe monster, ejobs, jobing, careerbuilder și care or mai fi; nu se poate, mai găsim noi unul, Andule. Cititorul a murit, trăiască Cititorul! Și, apropos, eu nu te-am citit, doar ni se pare.
pentru textul : Cititorul fie-i țărâna ușoară! deChiar mai inainte discutam pe YM cu un pusti de 19 ani, aspirant catre poezie, i-am dat sa citeasca din textele tale vechi de prin 2004, 2005, de pe ago si ma intreaba daca mai e valabil stilul clasic, ii spun ca da, e singurul care rezista timpului. Si cu ocazia asta am recitit si eu vremurile bune, iar acest text mi-a amintit de ele; prin ritmul sau interior mi-a amintit de vremurile cand poezia ne ocupa tot timpul, oriunde am fi fost. Ma bucur ca, parafrazand titlul meu, tie ti-a reusit un poem bun.
pentru textul : text cu oameni care nu mă surprind deUrez cu sufletul deschis sărbători luminoase și la mulți ani comunității Hermeneia.
pentru textul : The State of Hermeneia deDin punctul meu de vedere, marele avantaj al textului il reprezinta tehnica folosita. Subiectul nu e unul nou, insa abordarea aproape naiva(in sensul bun al cuvintului) ii da o dinamica aparte. Finalul m-a cam dezamagit, pentru ca ma asteptam sa fie la fel de suprinzator ca dialogul, insa textul compenseaza prin miza dialogului care creioneaza personajele in lipsa naratiunii. Tot in opinia mea, poate unora li se pare fortat, dar limbajul e de o naturalete moldoveneasca dezarmanta.
pentru textul : La cumpărături deEcaterina, ai 24 de ore la dispoziție ca să pui diacriticele la acest text. Dacă nu o vei face va trebui să îl anulăm. În plus te rog să te consideri avertizată pentru această abatere. La următoarea de acest gen va trebui să luăm o decizie administrativă.
pentru textul : scrisoare dePagini