deocamdata, nu stiu daca initiativa mea va prinde. Daca dumneata consideri ca trebuie re-clasificat, rugamintea mea este s-o faci. Eu nu-mi dau inca seama la ce rubrica ar putea fi incadrata reproducerea unor astfel de texte care, in intentia mea, ar constitui un "Dosar" documentarist.
paul
eu ma bucur cand iti place si pentru ca stabilesc o legatura dar si pentru ca e ca un fel de control de calitate. nu muncesc poemele, m-am saturat de asta, de aceea ma astept sa iasa si multe rebuturi - atunci cand nu se intampla imi spun ca nu-i totul pierdut pe dinauntru.
moi
pe tine te imbratisez fiindca sunt oameni pentru care asta-i exact scopul poeziei. dupa care poate zbura si la cos.
O viziune aparte care transpare chiar din titlu. Sunt câteva cuvinte / expresii care ar putea fi lucrate, în opinia mea: "în așteptarea sicriului", "cu un zîmbet" (cere adjectiv sau adverb la "jonglează" - cum?), "acrișor", "neverosimil", rima "mine / vine". O altă dimensiune: " uterul sufletului".
Există păreri că suntem prea mulți pe planetă și unii chiar se tem că nu mai au loc. Din fericire cineva s-a răstignit pe cruce, să-ncăpem cu toții și există și promisiunea că dacă nu mai avem loc, ni se va mai face. Poemul cuprinde metafore de mare sensibilitate și ceea ce este, cel mai important în poezie, în poem ai curajul să te afli și tu și alături de tine să fie și alții. Am reținut:
după drum lung
m-am oprit sub o ploaie de cuţite
tăcerea ca un anestezic incolor
infuzat în măduvă
întorc capul pe spate
să îmi plouă în ochi
să nu mai doară lipsa de durere
golul din viscere
la ora siestei celorlalţi
pe strada aceasta înfundată
Bobadil, exista doua probleme majore, una ai subliniat-o chiar tu. In primul rind e diferenta dintre consumatorul de presa si cel care lucreaza efectiv in presa. Nu ma indoiesc de faptul ca ai invatat cite ceva. Problema romanului e ca stam beton la teorie. Apoi a doua problema, diferenta enorma dintre presa nationala si cea de provincie.
M-a bucurat acest poem fiindcă prezintă un hristos omniprezent şi, mai mult de atât, un hristos ce locuieşte în om (purtătorul de Hristos). Şi eu l-am întâlnit într-o zi în parc...mânca nişte firimituri dintr-o batistă. M-a privit. L-am recunoscut.
În poemul tău e un hristos căruia îi pasă de noi, care ştie de orice fir de păr, când cade sau albeşte. Şi ce e mai minunat, e invitaţia aceea la a sta de vorbă, de a fi disponilbil să asculte ca un adevărat prieten. Îmi aminteşte de ,,voi intra la el şi voi cina cu el". Ce e mai minunat ca starea de la cină? Ai surprins esenţialul creştinismului, al religiei iubirii, într-un context în care aproape totul e instituţionalizat şi rece. Aici e multă căldură în hristosul acela de la mall.
O incarcatura de simboluri, apoi o palida incercare de adresare directa (de fapt un autentic monolog in forta), o incursiune prin cateva lumi posibile, in cateva cuvinte un poem-extemporal care la final ne spune ca "mai e ceva" ca si cum n-ar fi fost, adica, destul. Apreciez aceasta scriere ca fiind greoaie, prolixa si academica. Metafore cum ar fi (citez doar dintre primele) "neantul interval intre sunete" "carnatia sufletului e la un semiton" "zgomot al punctelor cardinale in deriva" fac lectura extrem de solicitanta. Strofa a doua incearca o adresare mai directa, cum spuneam, dar nu dureaza mult aceasta "umanizare" a poemului. "fagure din care au fugit fluturii" "nada a pestilor insirati in randuri asimetrice" vin intr-o cavalcada de expresii desprinse aproape mot-a-mot dintr-o lirica sud-americana a anilor nouazeci. Conculzie: un poem care se vrea pretentios (gomos spunem noi ardelenii) dar care, stripped to the bone, nu are aproape nimic original. Parerea mea de baietel. Andu
Eu nu mi l-am schimbat niciodata, am scris cu i pentru ca am observat ca pe I (i mare) l-ai interpretat pe post de L (l mic). Deci pseudonimul meu e de vreo 6-7 ani incoace ialin (Ialin ala e "i" mare nu "L" mic). ialin
in prima strofa m-ai adus pe mine cititor prea repede de la inaltimea acoperisurilor sub fusta de in. eu cred ca versurile de inceput ar sta bine la finalul strofei.
textul e interesant ca procedeu (imi inspira genul de pictura in acuarela, din cateva tuseuri), ceea ce n-are absolut nicio legatura cu felul in care e scris numele lui segovia.
a reusit sa creeze o stare si pare mai degraba un joc lejer cu final de salon, de aceea cuvantul "interesant" cred ca il defineste destul de exact.
intr-o nota amuzanta, mi-am amintit (nu poemul mi-a amintit) de lectiile de caligrafie, cand erai plesnit pentru felul in care inclinai literele. :o)
Virgil, arta stranie provine din faptul ca de-abia acum incep sa-mi aduc aminte. Toata partea cu tata, cu fugitul de-acasa e adevarata. De aia am si simtit nevoia sa separ, e un text foarte important pentru mine pentru ca marcheaza o trecere. Imaginatia mea se reflecta, cred eu, in comparatii. Lucrind mai nou, intr-o unitate militara, mi se recomanda foarte multa atentie. Multumesc de apreciere.
Leapșa (dar tot cu tine; ca s-o amplificăm): Măi Alma, te iubesc! Nu te speria. De la distanță. Pentru că mi-aduc aminte de ce zicea Sf. Augustin: „Iubește și fă ce vrei!”. Iar unii, chiar „teologi” (și creștini pe deasupra) s-au revoltat: „Asta-i o blasfemie! Adică dacă eu sunt gelos și iubesc pe cineva, să bag cuțitul în el dacă dânsul (sau dânsa) nu vrea și mă traduce cu altcineva?!” Fără să pătrundă înțelesul profund al Augustinului. Care nu se referea la „iubirea – posesie”. Ci la „iubirea” fără obiect și care se „revarsă fără pierdere” precum „Logosul Divin” al lui Philon din Alexandria. „Logos” ce constituie unul dintre stâlpii Creștinismului. „Iubire” căreia, prin Estul acela Extrem-Oriental i se zice, mult mai bine și mai frumos decât prin părțile noastră de lume, „COMPASIUNE”.
Multumesc, Alma. Ma bucura dar ma si surprinde putin faptul ca aceasta poezie a avut un asemenea ecou. Mi-ar face placere sa fie inclusa intr-o antologie de poezie, desi nu stiu cat de bine i-ar veni printre poeziile 'serioase'. E potrivita, intr-adevar, sa incheie un volum, daca va mai exista unul. Multumesc si pentru aceasta idee.
Iata, voi face o tentativa de a "reinvia" spiritul a ceea ce, cred eu, ar trebui sa fie un comentariu literar pe Hermeneia. Si fac asta in speranta ca voi mai vedea comentarii pe Hermeneia care sa spuna si altceva decat acelasi banale "technicalities". Si pornesc de la ideea ca fado-ul are de-a face cu acea stare de "nefiintare" care are, in foarte multe feluri, si nu doar aparente, de-a face cu practicile spirituale yoga. Catre mijlocul secolului 19 dr. M. Honingberg uimea lumea cu povestea yoghinului Haridas. La Lahore, in prezenta maharajahului Ranjit si a curtii sale Haridas a intrat in stare cataleptica si a fost ingropat intr-o gradina, mormantul a fost apoi pazit timp de 40 de zile. Cand Haridas a fost deshumat, era rece si rigid. I s-au pus prosoape calde pe cap, a fost frecat cu insistenta pe tot corpul, i s-a suflat aer in gura si, in cele din urma Haridas a revenit la viata. Astazi nu mai dispunem de mijloacele necesare pentru a verifica autenticitatea unei astfel de relatari, insa povestea lui Haridas este semnificativa azi pentru mine dintr-un cu totul alt motiv. Pentru ca maiestria sa in yoga nu deriva dintr-o spiritualitate superioara, Haridas fiind cunoscut mai degraba ca un om cu o moralitate dubioasa. El a fugit pana in cele din urma cu o femeie si s-a refugiat in munti unde a si murit in cele din urma (definitiv) si a fost ingropat asa cum se cuvine acolo. Pentru Haridas, Yoga pare sa fi fost inainte de orice, o tehnica fachirica. La fel cum acest sunet inconfundabil al fado-ului este construit astfel incat sa zideasca in cel care-l asculta un templu menit sa spuna o poveste foarte simpla dar totusi atat de profunda: cea a vantului fara de moarte si a apelor oceanului care uda coastele Portugaliei la Cascais. Bobadil.
și cel mai complex. și cel mai frumos. ciudat cum lipești de imagine un stafidit fumuriu și taciturn precum beckett. (dar ce scriitor!) oricum, deși nu prea îmi place să laud, am fost fascinat. era să nu las nici un semn din această cauză. te felicit!
ok, andu. voi incepe cu "osul"! mustirea lui ar putea fi intuita in continuarea versului. taietura ceea groasa a ranei ar fi ajuns pana la os. dar daca suna jenibil, apoi vad eu cum oi croseta afacerea "osul" numa sa nu lase cititorii in dileme existentiale. ;) acum despre horaieli rurale. mmda, zici bine cu bagatelizarea, dar, intelege-ma si tu: acolo am neaparata nevoie de o hora! nu stiu de ce imi imaginam o scena idilica si usor ridicola a unor sateni in itari prinsi intr-o hora ireala, mai degraba decupata din desenele de clasa a 2-a decat din "viata satelor" (duminica pe la 10, daca esti interesat! desi acum s-ar putea sa-i fi schimbat titlul in: "euroagricultorii", talkshow reprogamat la o ora de varf, nu in timpul crestinestei leturghii, cum foarte urat aparea in mai vechea grila). hora e una din imaginile esentiale ale poemului, ramane sa vad cum o pot aseza frumos si gospodareste intr-un realism liric. poate renunt la "sate", oricum am alergie la contondentii tarani postmoderni care fac stirile de la 5, iar cei "clasici" parca nu mai au acelasi impact precum odinioara. s-o fi nascut vesnicia la sat, dar satul de azi esueza la protv/antena1 unde "sangele curge in rauri. tineti aproape!" (carcotasii). cat dinspre partea oprobriului..."Cand Dumnezeu vrea sa piara furnica, ii da aripi" (proverb arab).
aici parcă mai era un comentariu al Profetului!!!! acela cere făcea referire, din ce îmi mai amitesc, la faptul că poemul are defecte, precum ar fi: "o iarbă/și o bancă". nu înțeleg, deși mi s-a reproșat personal, că nu trebuie să folosim acest mod de exprimare, acest fel de a scrie poezie: adică o foaie.../ o bancă... și altele asemenea. doresc să mi se explice de de ce nu sună bine o astfel de exprimare în poezie, sau în ce context nu trebuie folosită, deoarece întâlnesc doar observații de genul "nu recomand... " sau "nu îmi pare ca sună bine.. ", și altele asemenea, nu numai în dreptul textelor mele . vă mulțumesc!
prea multe întrebări și acel „Oh” care ...
retin ca interesanta ideea cu balerina care dansează într-o cutie. incearca sa schitezi ceva in jurul acestei idei, fara atatea interogatii-conjunctii-pronume-explicatii si clisee (de ex mierea care-ti indulceste cararile...e expirata,sorry). succes!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
deocamdata, nu stiu daca initiativa mea va prinde. Daca dumneata consideri ca trebuie re-clasificat, rugamintea mea este s-o faci. Eu nu-mi dau inca seama la ce rubrica ar putea fi incadrata reproducerea unor astfel de texte care, in intentia mea, ar constitui un "Dosar" documentarist.
pentru textul : Manifeste (1) - Manifestul Partidului Comunist detext jenant de slab
pentru textul : chemarea primă depaul
eu ma bucur cand iti place si pentru ca stabilesc o legatura dar si pentru ca e ca un fel de control de calitate. nu muncesc poemele, m-am saturat de asta, de aceea ma astept sa iasa si multe rebuturi - atunci cand nu se intampla imi spun ca nu-i totul pierdut pe dinauntru.
moi
pe tine te imbratisez fiindca sunt oameni pentru care asta-i exact scopul poeziei. dupa care poate zbura si la cos.
pentru textul : În jurul casei noastre, păpădii deO viziune aparte care transpare chiar din titlu. Sunt câteva cuvinte / expresii care ar putea fi lucrate, în opinia mea: "în așteptarea sicriului", "cu un zîmbet" (cere adjectiv sau adverb la "jonglează" - cum?), "acrișor", "neverosimil", rima "mine / vine". O altă dimensiune: " uterul sufletului".
pentru textul : apocalipsa după mine deExistă păreri că suntem prea mulți pe planetă și unii chiar se tem că nu mai au loc. Din fericire cineva s-a răstignit pe cruce, să-ncăpem cu toții și există și promisiunea că dacă nu mai avem loc, ni se va mai face. Poemul cuprinde metafore de mare sensibilitate și ceea ce este, cel mai important în poezie, în poem ai curajul să te afli și tu și alături de tine să fie și alții. Am reținut:
după drum lung
m-am oprit sub o ploaie de cuţite
tăcerea ca un anestezic incolor
infuzat în măduvă
întorc capul pe spate
pentru textul : Lacăt greu oxidabil desă îmi plouă în ochi
să nu mai doară lipsa de durere
golul din viscere
la ora siestei celorlalţi
pe strada aceasta înfundată
Bobadil, exista doua probleme majore, una ai subliniat-o chiar tu. In primul rind e diferenta dintre consumatorul de presa si cel care lucreaza efectiv in presa. Nu ma indoiesc de faptul ca ai invatat cite ceva. Problema romanului e ca stam beton la teorie. Apoi a doua problema, diferenta enorma dintre presa nationala si cea de provincie.
pentru textul : reporter în războiul din absurdistan deM-a bucurat acest poem fiindcă prezintă un hristos omniprezent şi, mai mult de atât, un hristos ce locuieşte în om (purtătorul de Hristos). Şi eu l-am întâlnit într-o zi în parc...mânca nişte firimituri dintr-o batistă. M-a privit. L-am recunoscut.
pentru textul : l-am întîlnit pe hristos în mall într-o zi deÎn poemul tău e un hristos căruia îi pasă de noi, care ştie de orice fir de păr, când cade sau albeşte. Şi ce e mai minunat, e invitaţia aceea la a sta de vorbă, de a fi disponilbil să asculte ca un adevărat prieten. Îmi aminteşte de ,,voi intra la el şi voi cina cu el". Ce e mai minunat ca starea de la cină? Ai surprins esenţialul creştinismului, al religiei iubirii, într-un context în care aproape totul e instituţionalizat şi rece. Aici e multă căldură în hristosul acela de la mall.
O incarcatura de simboluri, apoi o palida incercare de adresare directa (de fapt un autentic monolog in forta), o incursiune prin cateva lumi posibile, in cateva cuvinte un poem-extemporal care la final ne spune ca "mai e ceva" ca si cum n-ar fi fost, adica, destul. Apreciez aceasta scriere ca fiind greoaie, prolixa si academica. Metafore cum ar fi (citez doar dintre primele) "neantul interval intre sunete" "carnatia sufletului e la un semiton" "zgomot al punctelor cardinale in deriva" fac lectura extrem de solicitanta. Strofa a doua incearca o adresare mai directa, cum spuneam, dar nu dureaza mult aceasta "umanizare" a poemului. "fagure din care au fugit fluturii" "nada a pestilor insirati in randuri asimetrice" vin intr-o cavalcada de expresii desprinse aproape mot-a-mot dintr-o lirica sud-americana a anilor nouazeci. Conculzie: un poem care se vrea pretentios (gomos spunem noi ardelenii) dar care, stripped to the bone, nu are aproape nimic original. Parerea mea de baietel. Andu
pentru textul : glasul tău ar putea salva paradisul deda ce-i Cris, iar ți s-a stricat google-ul?:) sau vrei sa faci conversație, ca între fete?:)
pentru textul : Paul, te iubesc canonic deEu nu mi l-am schimbat niciodata, am scris cu i pentru ca am observat ca pe I (i mare) l-ai interpretat pe post de L (l mic). Deci pseudonimul meu e de vreo 6-7 ani incoace ialin (Ialin ala e "i" mare nu "L" mic). ialin
pentru textul : strâmtori dein prima strofa m-ai adus pe mine cititor prea repede de la inaltimea acoperisurilor sub fusta de in. eu cred ca versurile de inceput ar sta bine la finalul strofei.
pentru textul : fata care scrie pe boabe de orez detextul e interesant ca procedeu (imi inspira genul de pictura in acuarela, din cateva tuseuri), ceea ce n-are absolut nicio legatura cu felul in care e scris numele lui segovia.
pentru textul : crochiu II dea reusit sa creeze o stare si pare mai degraba un joc lejer cu final de salon, de aceea cuvantul "interesant" cred ca il defineste destul de exact.
intr-o nota amuzanta, mi-am amintit (nu poemul mi-a amintit) de lectiile de caligrafie, cand erai plesnit pentru felul in care inclinai literele. :o)
"Măscărici"? Confundaţi site-ul cu tarlaua. Cred că v-ar prinde bine o vacanţă...
pentru textul : psalm deVirgil, arta stranie provine din faptul ca de-abia acum incep sa-mi aduc aminte. Toata partea cu tata, cu fugitul de-acasa e adevarata. De aia am si simtit nevoia sa separ, e un text foarte important pentru mine pentru ca marcheaza o trecere. Imaginatia mea se reflecta, cred eu, in comparatii. Lucrind mai nou, intr-o unitate militara, mi se recomanda foarte multa atentie. Multumesc de apreciere.
pentru textul : jucării pentru fiul nostru deLeapșa (dar tot cu tine; ca s-o amplificăm): Măi Alma, te iubesc! Nu te speria. De la distanță. Pentru că mi-aduc aminte de ce zicea Sf. Augustin: „Iubește și fă ce vrei!”. Iar unii, chiar „teologi” (și creștini pe deasupra) s-au revoltat: „Asta-i o blasfemie! Adică dacă eu sunt gelos și iubesc pe cineva, să bag cuțitul în el dacă dânsul (sau dânsa) nu vrea și mă traduce cu altcineva?!” Fără să pătrundă înțelesul profund al Augustinului. Care nu se referea la „iubirea – posesie”. Ci la „iubirea” fără obiect și care se „revarsă fără pierdere” precum „Logosul Divin” al lui Philon din Alexandria. „Logos” ce constituie unul dintre stâlpii Creștinismului. „Iubire” căreia, prin Estul acela Extrem-Oriental i se zice, mult mai bine și mai frumos decât prin părțile noastră de lume, „COMPASIUNE”.
pentru textul : Vin Sărbătorile de Paști. Până la Inchiziție ne mănâncă popii (de cartier). deStefan, corecteaza titlul, te rog.
pentru textul : oraşul simţit de"să înnoptăm"
pentru textul : mi-e părul alb dee evident sensul și se folosește și-n afara moldovei sintagma asta, nu știu ce miră
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte deMultumesc, Alma. Ma bucura dar ma si surprinde putin faptul ca aceasta poezie a avut un asemenea ecou. Mi-ar face placere sa fie inclusa intr-o antologie de poezie, desi nu stiu cat de bine i-ar veni printre poeziile 'serioase'. E potrivita, intr-adevar, sa incheie un volum, daca va mai exista unul. Multumesc si pentru aceasta idee.
pentru textul : Căsuțe umblătoare deIata, voi face o tentativa de a "reinvia" spiritul a ceea ce, cred eu, ar trebui sa fie un comentariu literar pe Hermeneia. Si fac asta in speranta ca voi mai vedea comentarii pe Hermeneia care sa spuna si altceva decat acelasi banale "technicalities". Si pornesc de la ideea ca fado-ul are de-a face cu acea stare de "nefiintare" care are, in foarte multe feluri, si nu doar aparente, de-a face cu practicile spirituale yoga. Catre mijlocul secolului 19 dr. M. Honingberg uimea lumea cu povestea yoghinului Haridas. La Lahore, in prezenta maharajahului Ranjit si a curtii sale Haridas a intrat in stare cataleptica si a fost ingropat intr-o gradina, mormantul a fost apoi pazit timp de 40 de zile. Cand Haridas a fost deshumat, era rece si rigid. I s-au pus prosoape calde pe cap, a fost frecat cu insistenta pe tot corpul, i s-a suflat aer in gura si, in cele din urma Haridas a revenit la viata. Astazi nu mai dispunem de mijloacele necesare pentru a verifica autenticitatea unei astfel de relatari, insa povestea lui Haridas este semnificativa azi pentru mine dintr-un cu totul alt motiv. Pentru ca maiestria sa in yoga nu deriva dintr-o spiritualitate superioara, Haridas fiind cunoscut mai degraba ca un om cu o moralitate dubioasa. El a fugit pana in cele din urma cu o femeie si s-a refugiat in munti unde a si murit in cele din urma (definitiv) si a fost ingropat asa cum se cuvine acolo. Pentru Haridas, Yoga pare sa fi fost inainte de orice, o tehnica fachirica. La fel cum acest sunet inconfundabil al fado-ului este construit astfel incat sa zideasca in cel care-l asculta un templu menit sa spuna o poveste foarte simpla dar totusi atat de profunda: cea a vantului fara de moarte si a apelor oceanului care uda coastele Portugaliei la Cascais. Bobadil.
pentru textul : fado curvo deandule, am obosit sa mai dau explicatii care se pot citi si in Regulamentul Hermeneia
pentru textul : carinthia deși cel mai complex. și cel mai frumos. ciudat cum lipești de imagine un stafidit fumuriu și taciturn precum beckett. (dar ce scriitor!) oricum, deși nu prea îmi place să laud, am fost fascinat. era să nu las nici un semn din această cauză. te felicit!
pentru textul : rosario denu, eu nu am spus ce insinuezi
pentru textul : art nouveau decred ca imi place ultima. si prima. si cea de mijloc
pentru textul : Lunatice deok, andu. voi incepe cu "osul"! mustirea lui ar putea fi intuita in continuarea versului. taietura ceea groasa a ranei ar fi ajuns pana la os. dar daca suna jenibil, apoi vad eu cum oi croseta afacerea "osul" numa sa nu lase cititorii in dileme existentiale. ;) acum despre horaieli rurale. mmda, zici bine cu bagatelizarea, dar, intelege-ma si tu: acolo am neaparata nevoie de o hora! nu stiu de ce imi imaginam o scena idilica si usor ridicola a unor sateni in itari prinsi intr-o hora ireala, mai degraba decupata din desenele de clasa a 2-a decat din "viata satelor" (duminica pe la 10, daca esti interesat! desi acum s-ar putea sa-i fi schimbat titlul in: "euroagricultorii", talkshow reprogamat la o ora de varf, nu in timpul crestinestei leturghii, cum foarte urat aparea in mai vechea grila). hora e una din imaginile esentiale ale poemului, ramane sa vad cum o pot aseza frumos si gospodareste intr-un realism liric. poate renunt la "sate", oricum am alergie la contondentii tarani postmoderni care fac stirile de la 5, iar cei "clasici" parca nu mai au acelasi impact precum odinioara. s-o fi nascut vesnicia la sat, dar satul de azi esueza la protv/antena1 unde "sangele curge in rauri. tineti aproape!" (carcotasii). cat dinspre partea oprobriului..."Cand Dumnezeu vrea sa piara furnica, ii da aripi" (proverb arab).
pentru textul : Doină de2/4 troheu. Sorry!
pentru textul : Mit deaici parcă mai era un comentariu al Profetului!!!! acela cere făcea referire, din ce îmi mai amitesc, la faptul că poemul are defecte, precum ar fi: "o iarbă/și o bancă". nu înțeleg, deși mi s-a reproșat personal, că nu trebuie să folosim acest mod de exprimare, acest fel de a scrie poezie: adică o foaie.../ o bancă... și altele asemenea. doresc să mi se explice de de ce nu sună bine o astfel de exprimare în poezie, sau în ce context nu trebuie folosită, deoarece întâlnesc doar observații de genul "nu recomand... " sau "nu îmi pare ca sună bine.. ", și altele asemenea, nu numai în dreptul textelor mele . vă mulțumesc!
pentru textul : amalia deadaugio:
pentru textul : trezvie demesajul de mai sus se adresează d-nei Cristina Ştefan.
prea multe întrebări și acel „Oh” care ...
pentru textul : Balerină deretin ca interesanta ideea cu balerina care dansează într-o cutie. incearca sa schitezi ceva in jurul acestei idei, fara atatea interogatii-conjunctii-pronume-explicatii si clisee (de ex mierea care-ti indulceste cararile...e expirata,sorry). succes!
Ai dreptate :( Pe caietul meu, ultima varianta era ,,te frange". Ma grabeam. Si sensul era tot de rupere, nu doar de ... planare. Multumesc! Corectez!
pentru textul : Despărţire dePagini