esti sigura?

... uitasem ceva:) totuși ...poate o să găsești cândva, mai apoi, o construcție diferită de "fluviul timpului", să nu fie genitivală, bată-o-ar vina:)! știi tu, gen: farul speranței, portul iubirii... etc.

comentariul tău este mediocru şi nu poemul; punctuaţia este pusă exact acolo unde îi este locul.
Pe lângă asta, te-aş ruga să comentezi textul şi nu comentariile ori atitudinile userilor, altfel încalci regulamentul.

Eugen
02.06.2012;
11:39

err: înclin/ întotdeauna

Daniel, scena aceea cu lămâile, gloanțele și coada ordonată (ca și refacerea ei) este extraordinară. Sincer, restul prozei pălește, aproape că nu pare decât un suport modest. Ai pe alocuri tendința expresiilor comune, ai putea cred eu să revii și să le înlături. Doar două exemple fugare acum "Ca la un semnal...", "plonjând artistic, ca un tigru siberian" (umorul pare forțat, căutat). Aproape că te invidiez că poți să scrii despre acele zile. Pe mine mă apucă un fel de greață sartriană când mă gândesc la toate acele mici dedesubturi trăite atunci, pe care nu le-am înțeles decât mult mai târziu. Poate mai îmi trece cu lămâile astea ale tale.

măturat, desigur, ca orice preş pe care calci, da, mai poate fi pus sub microscop şi găsit defecte. nu am soluţii încă.
tnx pt păreri.

mulțumesc Dana. geografia ne omoară. asta e. încă mă strădui să (re)aduc penițele

Bobadile, poate tu nu ai aflat dar între timp s-a inventat pasta de dinți și periuța. E posibil ca tu să nu le folosești. Sau poate cei din jurul tău. În orice caz, în lumea în care trăiesc eu oamenii le folosesc. Așa că nu știu la ce te referi. Nu știu cu ce ești obișnuit tu. De asemeni te asigur că sînt încîntat și mulțumit (nu știu ce să spun despre înțelepciune) și cînd ești tu aici la fel ca și atunci cînd nu ești. Nu mă deranjezi, dacă asta ai vrut să insinuezi. Am, zic eu, o cantitate suficientă de răbdare. Iar de cînd cu Hermeneia am exersat asta și mai mult. Așa că nu ai nici un motiv ca să te îngrijorezi. În ce privește textul înțeleg că nu îți place dar dacă ai explica opiniile tale în loc să încarci cu vitriol probabil că toată lumea ar înțelege mai bine ce vrei să spui.

Bobadil, ai tu talentul ăsta special de a mă amuza chiar şi cînd zilele sînt blue. Chestia cu a face "textele invizibile pe perioada suspendării" e cea mai bună glumă pe care am auzit-o în ultima vreme (în româneşte). Sau cum se spune în lb. engleză, e un caz tipic de ID10T. N-am auzit de nici un forum sau comunitate online care să practice aşa ceva. Ceva ce este absolut "insane". Ca şi cum după ce că unul abuzează de un site drept recompensă să mai poată să te şi chinuie cu sonfigurări şi para-configurări pe care să le tot actualizezi numai ca să nu se supere musiu. Hai să fim serioşi, logica ta e de-andoaselea. În orice caz, dacă un membru suspendat vrea să plece de tot poate să îmi spună şi le ştergem fără problemă. Dar definitiv. Nu cred că are nimeni nici timp şi nici chef să se joace de-a vizibil-invizibil numai aşa de amoru' artei.
În ce priveşte textele pe care le-ai găsit făcute vizibile îmi cer scuze. În orice caz, probabil că e de preferat să fie aşa decît să pierzi texte definitiv. A şterge e uşor, a recupera ce ai şters nu e totdeauna simplu sau posibil. Eu am anunţat că vor mai fi probleme şi m-am oferit să le rezolv în măsura timpului disponibil. Iar dacă tu consideri că Hermeneia este "un site făcut fără respectul cuvenit celor care postează aici (autorilor) și care sunt tratați ca și cum li s-ar face un favor prin această hai să o numim publicare", mă întreb de ce nu pleci? Definitv? Că doar nu eşti masochist ca să îţi placă să fii tratat fără respect de mine, nu?. Există un buton cu care îţi poţi şterge contul. Îmi trimiţi un email şi mă anunţi că vrei să îţi şterg textele şi gata. Te asigur că o fac în două minute. Mingea e la tine dragul meu. Dar dacă nu faci decît să verşi lacrimi de crocodil şi să te plîngi pe la colţuri aruncînd acuzaţii de trei lei, pe bune că nu mai impresionezi pe nimeni.
Faptul că pe tine nu te impresionează modestia mea mă lasă absolut rece. Te asigur. Nu am pretins absolut niciodată că aş fi mare profesionalist şi nici poet. Aş vrea să îmi arăţi unde m-am lăudat eu cu aşa ceva. Nu am făcut decît să muncesc (cam pe brînci) dar de plăcere pentru chestia asta care se numeşte Hermeneia. A fost un pariu cu mine. Tu eşti absolut pe dinafara acestui lucru. Şi dacă nu îl apreciezi e ok pentru mine.
Abia acum observ cum te contrazici:
La început scrii: "... cred că te străduiești să faci ceva bun și asta e de apreciat, just."
şi apoi la sfîrşit spui:
"... Hermeneia nu este doar un site făcut pe genunchi, ci este un site făcut fără respectul cuvenit celor care postează aici".

Bobadile, las-o moartă că ai ameţit-o.

N-am mai citit de mult un poem atât de feminin dacă ne luăm după importanța acordată verbelor la participiu, după cele trei verbe la un mod indicativ, „au privit” (nu oricum, ci „pe ascuns”), „se închină”, „îți dăruiesc” și după imaginile ce trimit spre un sud latin („castaniete”) la întâlnirea cu fildeșul african. Am folosit „feminin” referindu-mă la orientarea clasică potrivit căreia atributul e asociat cu pasivitatea, lipsa de acțiune, cedarea în fața „măritelor zări”. Totuși „spuma unui val speriat de păunii albaștri ai dorinței” îmi spune că pășești pe drumul bun al cunoașterii. :-) Pentru ca mi-au placut „palmele sufletului”, am căutat să aflu dacă a mai folosit cineva expresia și uite ce am găsit: Haloiu Roxana scrie „aș pune lacrima cristalină / în palmele sufletului tău / care-mi vor săruta fruntea durerii”; Lucia Firefly Popescu propune o atitudine optimistă imaginându-și că „în palmele sufletului alți muguri vor plesni”; Sorin Rus e și el un romanțios când mărturisește „țin în palmele sufletului / unduirile privirilor scuturate / sub un tainic surâs”; Nu aceeași atitudine are Mica pentru care „creierul mi se fărâmă în palmele sufletului tău”. În „Din scorbura ideilor priveam”, Bejliu Anne-Marie sprijină întregul poem pe sintagma aceasta cu rol definitoriu pentru starea pe care a vrut să o transmită (vezi tu pe google). Se poate și mai bine? Rămâne de văzut. Cred că se putea spune și altfel decât arghezianul „cuvinte potrivite”.

... Ionuț, după cum bine știi, sunt titluri de cărți care se repetă. Aici nu se poate vorbi de plagiat. Uite, scria Montherlant prin intermediul unui personaj feminin al său: "suficientă mie nu mi-am fost niciodată"(Îndurare pentru femei), expresie regăsită într-una din poeziile Anei Blandiana. Să acuzăm? Nu cred. Uneori, oamenii gândesc în aceeași termeni. Iar aici, vorba Marinei, nu este deloc ce insinuezi tu elegant. Știu că ești obiectiv și sincer. La fel și eu.

A fost părerea mea despre acest text, că există un potențial deosebit, chiar dacă mai poate fi lucrat. Totul este perfectibil nu-i așa? Crede-mă că am înțeles pe deplin scopul peniței și nu am făcut niciodată abuz. Dacă mie, ca lector mi-a plăcut un text și am găsit de cuviință, l-am evidențiat, ca și cum aș fi aplaudat. De ce? Pentru ca artistul să nu aibă impresia că se desfășoară într-o sală goală. Acum, eu nu vreau să forțez în nici un fel nota, dar mie îmi cereți să justific fiecare gest, pentru fiecare peniță am de dat cîte două extemporale, de ce nu pretinzi aceasta de la toată lumea, inclusiv de la cei care au o responsabilitate mult mai mare?

Am senzația că am citit textul acesta sub formă de proză. Dacă este adevărat, atunci parcă mi-a plăcut mai mult. Parcă era mai natural. Îmi place ideea, poate că putea fi chiar mai lung. Însă prin anumite locuri are porțiuni care prin mundanul lor nu cred că slujesc scopului scrierii ci mai degrabă traădează un fel de dicteu automat. Exemple ar fi: „ iarna aluneci foarte ușor un vecin chiar și-a rupt piciorul.” sau „frate-miu și-a spart arcada într-un scrînciob a intrat în comă.”. Probabil că „porțiunea” „habemus papam” ar fi putut fi dezvoltată mai mult.

oare sabia nu este decât un laitmotiv, o proiecție a unui obiect bidimensional într-un spațiu tridimensional al prezentului? și de ce arca? o nouă arcă a lui Noe ca o imagine în spațiu, ca o arcă salvatoare creată din benzi din ce în ce mai multe, la nesfârșit? purtăm fiecare câte o sabie de multe ori înfiptă în umeri, în omoplați, de aproape. de cele mai multe ori, cel ce îți înfige sabia în piept te privește întotdeauna în adâncul ochilor și ai deplină încredere și îl lași să se apropie... "iată de ce mă dureau mângâierile și tot ce atingeam cu inima sângera."