Nu e vorba de "numarul" epitetelor, ca doar nu le numar ca pe bani! :-) E vorba de o senzatie pe care o am citind textul, un feeling de "epitetare excesiva" - undeva, prin mijlocul textului... parca ar fi mers o exprimare un pic mai cursiva, asa cum e acum ma impiedic. Poate in "rugile de maces" sau in "inimile dezghiocate"... tot ce e posibil... sau poate ca efectul "cade" de mai de sus, de la "caroseriile ruginite" iar "inimile dezghiocate" nu produc decat o amplificare... ce sa zic, asta e senzatia mea. Andu
Incearca sa nu abuzezi de culori: ruginiu, alb, verde, bruna. Iar la verbe precum - contureaza - care suna foarte nepoetic, incearca asa:oglinzile conturul ultimei gene. Nici nu ai nevoie de atat de multe verbe in poezie pentru a scoate in evidenta un cadru. Trebuie doar un rafinemant lingvistitc obtinut prin deduceri. Remarc primul vers cu timpul care se descalta.
Ecaterina, chiar imi pare rau ca te enerveaza ultimele versuri, treci peste ele sau poti sa le si inveti, daca vrei. In primul vers nu e niciun dezacord, e vorba de carnea ei, asa cum ai zis. Oricum, multumesc si apreciez semnul lasat de tine, te mai astept, desi nu cred ca voi putea sa te multumesc, poate, intotdeauna.
asa cum preciza si ecaterina poemul devine puternic de la faza cu interviurile si se finalizeaza in aceeasi nota de forta. imi par in plus moartea, salamandra si excalibur, dar banuiesc ca tie ti-s dragi si n-o sa renunti la ele. am lasat semnul pentru poem ca intreg, dar mai ales pentru versurile: "nu-mi place să dau interviuri să fiu întrebată cu ce săruturi îmi țin buzele tinere /încotro mă deșir", "așa că nu-mi vorbi despre dragoste/cum nu vorbești focului/despre fum"
și din faguri va curge mierea celor ce vin. bună soluție pentru zămislire prin fagure ai ales. nu e numic mai ascuns decât ce se întâmplă acolo. bun poem, dorine. deși mereu îmi vine să-ți spun că ai mers prin stilul ăsta al scriiturii tale de am făcut eu bătături, cred că reușești să surprinzi și asta e mai important decât suspiciunile ceacâre.
cred că e interesant raportul pictural care se insunuează doar prin mențiune și se susține prin coordonatele unui itinerar. un eros subtilizat și dedus în masca unui paralelism între interior și exterior. nu mi-am dat seama la ce faci referire cu (presocraticul?) philolaus și a sa pasăre mecanică. știu doar că și el păși prin italia, nu știu dacă a ajuns chiar în liguria. asta dacă vorbim de aceeași persoană. dincolo de câteva versuri puternice și atmosfera frumos "creionată", un final bun care respiră altfel. ușurat.
Imagine în vertij. Cuvintele vin ca și cum ar fi luate de un taifun și așternute pe o plajă de trăiri. Se repetă destul de în gol golul. Stare de prăbușire bine ținută la limita suspensiei, poemul se dorește a fi o intensă sublimare a ceea ce depășește linia posibilului. Remarc anumite construcții lingvistice, atrag însă atenție asupra necesității de a lucra poemul după construcția sa. Puncte slabe: "noi ne numărăm degetele" - prin banalul formulării și prin repetarea inutilă a noi-ne-nu.. "respirația e ca o mască întoarcem visele cu gura în jos" - prin paradoxul forțat între respirație-mască: nu se poate trăi fără a respira, prin urmare respirația cel puțin ca stare nu poate fi comparabilă cu o mască; alăturaea cu visele cu gura în jos trimite deja la alt sens; trăirea în vis este tot trăire, gura în jos nu permite aerului să intre; și totuși - trăim în vis. - repetiția succesivă în versuri: "o literă - o literă" unul sub altul tehnic necesită modificare; alăturarea "cade în gol și încă zvâcnește" care se dorește a fi o perpetuare a vieții în pofida prăbușirii, se împiedică prin simplitatea expresiei. Ar fi meritat o metaforizare. - după "umbre" cred că ar fi urmat un punct. fiindcă apoi vine scris "tristețea nu mai are tristețe" care este de sine stătătoare. - "fără să știu prea multe despre puterea furnicii" este ușor hilar și contrastează cu întregul poem; ar merita modificat. -" să privești în sus cerul" ar fi mer fără cerul, este implicit Remarc construcții precum: "mergem în goluri de suflet punem mâna la gură și amestecăm aerul" - sentimentul de ireversibilă trecere; spațiu alb în care ne temem să nu ne prăbușim; bine redat prin metaforizare "mă dor ochii. privesc ca prin ceață cum versurile mele nu mai au puncte" - redarea unei stări de rătăcire. punctul, cel esențial. care permite un alt început. o continuare. ceața în care orbecăim când nu mai putem găsi cuvinte spre a ne rosti. "promit să te-nvăț să plutești ce-ai făcut până acum se numește cădere" - legământ. să transmiți mai departe o clipă de înțelepciune. să poți diferenția între cădere și înălțare. Concluzie. Aș respira înainte de a trimite poemul. L-aș asculta în mine. Nu m-aș duce să dau click. L-aș mai lăsa o oră să se înalțe. Aș reveni să îi dau sensul desăvârșiri. Apoi, m-aș privi în el. Și așa ar fi timp pentru aer pur. Poetic. Drag, Ela
Nu te-am asemănat cu Vasile Voiculescu sau Felix Aderca. Ți-am recomandat să-i citești. Este foarte adevărat că nimeni nu plătește să participi la un cenaclu literar. Dar este o experiență inedită, un loc în care ascultând, poți învăța de la alții. Nici nu știi ce ai pierdut.
Eu nu am spus că este o problemă, am spus că este prea multă rimă în acele versuri.
Este o chestiune de estetică și atât, doar tu faci o 'problemă' din așa ceva... ca aproape întotdeauna când tu Virgil sari calul, dintr-o apucătură probabil de a face ceva mai multă mișcare or such... ca atunci când acuzându-mă de calomnie plus că 'nu mai dă nimeni doi bani pe calomniile mele' ai ieșit în evidență ca fiind ce? Un jogger cu vagi apucături literare, ceea ce chiar nu ești, dar te molipsești prea ușor, părerea mea.
I really rest my case.
4 now
P.S.
Mersi Corina, chapeau!
Încă razele gamma nu au avut efect asupra tuturor anemonelor, thank God!
În sfârșit, o proză reușită cu umor sec bine dozat ce trezește amintiri de acum 18 ani...unele lucruri trebuie asumate, mai ales naivitatea acelor zile trăite, fie la Timișoara fie la București, fie aici în acest loc anonim la margini de poduri.
"noaptea asta alba ca o ghilotina" e un oximoron reusit, bine surprinsa starea de "insomniere" cand lehamitea si problemele cotidiene fac corp comun iar singurul lucru care salveaza de la "nebunie", e comutarea pe pilot automat.
Revin și eu pentru a spune că mi-a plăcut foarte mult întoarcerea aceasta spre copilărie, și impresia de carusel de imagini, vârste și persoane, pe care am avut-o citind textul. E bine că pot spune asta din nou. Desigur, cu toate ramificările de drumuri cu care ne-am obișnuit în textele tale. Cea cu termenele.
...sunt perfect conștient de mărinimia ta, cârlionțată, Ioana, precum și de multele mele păcate. dar a trecut Paștele, ce păcat! și regret nespus de mult că nu te pot comenta în "limbi" , sunt convins că o fac alții cu succes, care să aducă satisfacții pe măsură. atent și mâhnit până în măduvă, paul
Cînd am început Hermeneia am știut că voi ajunge aici. Am știut că poheții aștia, fie cu MAJUSCULE, fie fără, au un EGO mare cît calu' lu' Berilă și abia așteaptă să sară unul la gîtul altuia. Tocmai de aceea am vrut ca aceste comentarii să nu degenereze în astfel de caraghioslîcuri pe care le afișează pe aici atît Bobadil cît și queen margot. De fapt și ea cred că merită un avertisment. Habar nu am dacă Lentib e poet sau nu, cu majuscule sau fără dar mie mi s-ar părea ridicol să scrie cineva așa despre mine. Se pare ca queen margot nu are capacitatea să vadă acest ridicol și continuă să joace pe mîna lui Bobadil ducînd această melodramă dinspre tragic spre comic. Avem se pare tot ce ne trebuie. Inclusiv măști. Am să scriu poate mai tîrziu cîte ceva și despre text.
Dinule, din pacate, comentariul adaugat de catre Dedal este unul pur liric. mesajul tainic al rugaciunii, pentru el, este unul de forma. lirica ta i se pare fada in conditiile literaturii contemporane, deoarece nu traieste si nu scrie hranindu/se din filonul credintei. apreciez zbaterea ta zilnica si modul in care expui trairile tale. Remarc d.p.d.v. literar versurile pe care si Dedal le/a pus in evidenta dar, dincolo de reusita lirica, remarc profunda traire si simtire a crediciosului din tine. Poemul acesta este o lupta pierduta frumos pe frontul poeziei, in opinia mea. cu urari de bine!
Domnule Sixtus, în versurile "fluviul neantului/ ce curge din sine în sine spre nicăieri" mărturisesc cu rușine că nu am avut în cap nicio referință filosofică, de genul Hegel sau Heidegger. Am avut o intuiție poetică, un fel de imagine apărută în urma meditării la cea mai dificilă întrebare: "de ce există mai degrabă ceva decât nimic?". Logic, totul ar fi trebuit să fie nimicul infinit, zero, neant, vid, gol. De ce există energie, de ce există totuși diversitatea formelor? Această intuiție a unui fenomen care nu poate fi descris sau apropriat prin logică am încercat să o cuprind în acele versuri. Pentru mine e destul de mulțumitoare. Nu pretind că ar fi și pentru alții. Oricum, de această problemă a infinitului nu ne putem apropria decât prin metafore, nu? Am încercat să vă urmez sfatul și să decriptez discursiv textul meu. Nu văd însă cu ce aș putea înlocui stringurile (corzile nu trimit la conceptul vizat) sau electronii ori fractalii ori curenții electrici. Nu avem încă sinonime prin care să echivalăm aceste concepte pentru alt nivel de înțelegere. Ce se poate înlocui, totuși? Vortex cu vârtej (dar vortex e un cuvânt la care țin mult). Și aveam deja "sorb"! Sau "casante", dar aveam mai sus "fragile". De fapt am încercat să vorbesc în poem despre dragostea pe fundalul infinitului și al eternității, dar fără a folosi învechitele metafore ale reîncarnării sau genezei. Cu o altă viziune: a stringurilor, a fractalilor, etc. Am înțeles însă obiecțiile dvs. și voi ține seama de ele. Poate că, deși Aranca spune că astfel de experimente se fac demult, vremea poeziei "savante" sau "S.F." nu a sosit încă, deoarece nu există un public-țintă, nu există critici, nu există gusturi formate pentru așa ceva. Și probabil sună prea bizar, prea artificial pentru cei scufundați în poezia zilelor noastre. Aranca, scriu și proză s.f. Însă sunt doar un amator în acest domeniu, mai mult citesc în domeniu. Mulțumesc pentru încurajare. Însă tind să cred că o astfel de poezie "s.f." (deși nu mă încântă deloc termenul, am avea nevoie de altă denumire) are nevoie de site-uri de profil, unde un public restrâns ar gusta așa ceva. Dar suntem prea puțini, așa simt, ca să se poată coagula vreo mișcare, fie ea cât de mică, doar la nivel de blog. Să aveți parte de poezie frumoasă!
Avand in vedere ca cenaclul este in 2 zile, si sunt convinsa ca sunt alte 20 de lucruri care trebuiesc facute in acelasi timp, afisul este ok, mie-mi place si nu ma agaseaza fonturile in nici un fel. Mi se pare bine realizat, si va felicit pentru munca depusa! Este un efort cat se poate de admirabil! Iar afisul asta nu merita sa fie criticat, pentru ca simbolic vorbind e mult mai mult decat un fundal rosu, o imagine si fonturi. (si chiar si asa vorbind, este suficient de bine realizat). Din nou, felicitari! Si abia astept sa va cunosc. :)
Tocmai comentasem despre suferinţă ceva mai înainte şi dau apoi de acest text oarecum complementar. Acolo imaginar-meditativ, aici lucid-reflexiv. Între cele două talere, fericire şi suferinţă, se întinde un braţ de balanţă plin de paradoxuri de greutate zero. Imaginaţia şi iluzia atârnând tot imponderabile, imposibil de a influenţa în vreun fel greutatea. Oare? Întrebarea rămâne.
Virgil, într-adevăr, ideea este de moment, dar nu e nouă, textul însă e lucrat câteva zile (nu postez niciodată fără să lucrez textele), dar probabil că mai mult nu s-a putut scoate din conținut sau nu am reușit eu. Vulnerabilitatea poate fi uneori o calitate. ;) Vă invit la o "completare" proprie sau o antiteză, așa cum a scris Ela. :)
Bogdan, poate că într-adevăr asocierea articolului comentat de către tine cu dislexicii îi jignește... pe aceștia din urmă. Pentru că un dislexic are singura problemă de a înțelege cu dificultate și, prin urmare, are nevoie de ajutor special. Care nu înseamnă neaparat "repovestirea". Cred că și o astfel de persoană ar putea citi o carte întreagă... cu ajutor, ce-i drept, și mult mai pe îndelete decât alții. Și apoi, dislexia este o boală... de care nimeni nu este vinovat. Oriana, apreciez un comentariu scris cu ironie fină, care nu se referă la autor, ci la textul criticat. Așa cum apreciez și răspunsul la fel de "frumos" al lui Bogdan. Ce nu apreciez însă, și te voi ruga să încerci să delimitezi astfel de păreri și să nu le mai expui în subsolul textelor de pe hermeneia, sunt astfel de cuvinte: "Adevărul de duminică în România trebuie să fie foarte trist dacă se citește povestirea după carte și nu cartea. Cu atât mai mult cu cât Bogdan o face și nu înțelege de ce se scrie despre ceea ce citește." Nu cred că este nevoie să spun mai mult, cuvintele subliniate exced unui comentariu asupra textului și se lansează în presupuneri asupra autorului textului.
in primul rand sa stabilim gradele, domnisoara e de ajuns, iar textul dumneavoastra seamana foarte tare cu versurile melodiei pe care v-am zis-o. nu vreau sa par penibila, aratatul cu degetul nu-mi sta in fire. ma voi limita doar la cliseu in cazul in care sa presupunem ca nu ati mai auzit de melodiea asta.
Your stairway lies on the whispering wind= iar scara ta sta pe soaptele vantului( citat din stairway to heaven= scara catre cer)
o zi buna!
e un text palid. poate prea cuminte.poate prea lung.ultimele versuri par a sugera ceva, dar nu prea se leaga intre ele. tu sa te topesti intr-o coloana infinita cu mercur care si ea la randul ei se afla intr-un termometru care si el e in gura unui bolnav. parca ar fi pestii din Iona lui Marin Sorescu, dar cum poti tu, cum poti fi atat de linistita, cum iti pot fi deajuns oare aceste lucruri cand te afli in acest univers inchis:"mi-ar fi de ajuns să mă topesc". nu simti nevoia de evadare, nu vrei sa vezi ce se afla dincolo?. spui "nu nu mai pot" dar e atat de slab si atat de fals fiindca nu exprima ceea ce urmeaza. s-apoi cum poate fi o "coloana infinita" cand se afla in limitele impuse de termometru care si el e in gura de bolnav. mi se pare absurd. nu poate fi nicidecum infinita.in rest poezia, nu cred ca aceasta e poezie, ar putea fi lucrata. "mă prinde de-o mână și haț mă piaptănă îmi cântă mă împletește nu nu mai pot"- uite si versurile acestea. nu spun nimic. sunt doar ca sa fie si ca sa fie poezia mai lunga. nu are nici un fir poetic, nu sensibilizeaza.incepi oarecum poetic, termini cum termini, am explicat mai sus, si pui in mijlocul acestui text o gramada de versuri care nu-si au rostul, de exemplu astea: "eu nu simt nimic palpează pișcă înțeapă la cine te uiți când te uiți așa la mine mi-e rușine că nu-mi mai amintesc o mulțime de lucruri cum ne-am întâlnit când mi-ai lăsat pe masă brândușe cum ne-am certat prima dată cum ne-am pus coarne cum am plâns mă umplu de sânge inutil am probleme de circulație cum aș putea să-mi rog frumos hematitele știți n-ați vrea să rămâneți câteva clipe locului"
Luana, Bach se ascultă în tine, singura catedrală. Altfel nu l-ai auzi nici în biserica neagră, nici în notre-dame, nici într-o sală de concerte. Mulțumesc pentru Rodin; Michel e doar o invenție, pentru a se potrivi în contextul poetic. Și pentru a trimite astfel și la arhanghel, și la sculptor, și la un om.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu e vorba de "numarul" epitetelor, ca doar nu le numar ca pe bani! :-) E vorba de o senzatie pe care o am citind textul, un feeling de "epitetare excesiva" - undeva, prin mijlocul textului... parca ar fi mers o exprimare un pic mai cursiva, asa cum e acum ma impiedic. Poate in "rugile de maces" sau in "inimile dezghiocate"... tot ce e posibil... sau poate ca efectul "cade" de mai de sus, de la "caroseriile ruginite" iar "inimile dezghiocate" nu produc decat o amplificare... ce sa zic, asta e senzatia mea. Andu
pentru textul : parcul revoluțiilor de absint I deSper ca o eventuală lectură a prozei să fie mai plăcută decât versurile. Mulţumesc de trecere şi aştept, pe viitor, comentarii la fel de sincere!
pentru textul : Dincolo deIncearca sa nu abuzezi de culori: ruginiu, alb, verde, bruna. Iar la verbe precum - contureaza - care suna foarte nepoetic, incearca asa:oglinzile conturul ultimei gene. Nici nu ai nevoie de atat de multe verbe in poezie pentru a scoate in evidenta un cadru. Trebuie doar un rafinemant lingvistitc obtinut prin deduceri. Remarc primul vers cu timpul care se descalta.
pentru textul : învăţ să-mi număr (ne)primăverile deEcaterina, chiar imi pare rau ca te enerveaza ultimele versuri, treci peste ele sau poti sa le si inveti, daca vrei. In primul vers nu e niciun dezacord, e vorba de carnea ei, asa cum ai zis. Oricum, multumesc si apreciez semnul lasat de tine, te mai astept, desi nu cred ca voi putea sa te multumesc, poate, intotdeauna.
pentru textul : pictograme (3) deasa cum preciza si ecaterina poemul devine puternic de la faza cu interviurile si se finalizeaza in aceeasi nota de forta. imi par in plus moartea, salamandra si excalibur, dar banuiesc ca tie ti-s dragi si n-o sa renunti la ele. am lasat semnul pentru poem ca intreg, dar mai ales pentru versurile: "nu-mi place să dau interviuri să fiu întrebată cu ce săruturi îmi țin buzele tinere /încotro mă deșir", "așa că nu-mi vorbi despre dragoste/cum nu vorbești focului/despre fum"
pentru textul : să nu mă întrebi deși din faguri va curge mierea celor ce vin. bună soluție pentru zămislire prin fagure ai ales. nu e numic mai ascuns decât ce se întâmplă acolo. bun poem, dorine. deși mereu îmi vine să-ți spun că ai mers prin stilul ăsta al scriiturii tale de am făcut eu bătături, cred că reușești să surprinzi și asta e mai important decât suspiciunile ceacâre.
pentru textul : crucile deAndu, daca scriam "Andu", in loc de "domnul Pa", tot asa de rizibila ar fi fost? In rest, multumesc de semnalari. O sa incerc, pe cat posibil.
pentru textul : domnul Pa și visul decred că e interesant raportul pictural care se insunuează doar prin mențiune și se susține prin coordonatele unui itinerar. un eros subtilizat și dedus în masca unui paralelism între interior și exterior. nu mi-am dat seama la ce faci referire cu (presocraticul?) philolaus și a sa pasăre mecanică. știu doar că și el păși prin italia, nu știu dacă a ajuns chiar în liguria. asta dacă vorbim de aceeași persoană. dincolo de câteva versuri puternice și atmosfera frumos "creionată", un final bun care respiră altfel. ușurat.
pentru textul : helioză II deImagine în vertij. Cuvintele vin ca și cum ar fi luate de un taifun și așternute pe o plajă de trăiri. Se repetă destul de în gol golul. Stare de prăbușire bine ținută la limita suspensiei, poemul se dorește a fi o intensă sublimare a ceea ce depășește linia posibilului. Remarc anumite construcții lingvistice, atrag însă atenție asupra necesității de a lucra poemul după construcția sa. Puncte slabe: "noi ne numărăm degetele" - prin banalul formulării și prin repetarea inutilă a noi-ne-nu.. "respirația e ca o mască întoarcem visele cu gura în jos" - prin paradoxul forțat între respirație-mască: nu se poate trăi fără a respira, prin urmare respirația cel puțin ca stare nu poate fi comparabilă cu o mască; alăturaea cu visele cu gura în jos trimite deja la alt sens; trăirea în vis este tot trăire, gura în jos nu permite aerului să intre; și totuși - trăim în vis. - repetiția succesivă în versuri: "o literă - o literă" unul sub altul tehnic necesită modificare; alăturarea "cade în gol și încă zvâcnește" care se dorește a fi o perpetuare a vieții în pofida prăbușirii, se împiedică prin simplitatea expresiei. Ar fi meritat o metaforizare. - după "umbre" cred că ar fi urmat un punct. fiindcă apoi vine scris "tristețea nu mai are tristețe" care este de sine stătătoare. - "fără să știu prea multe despre puterea furnicii" este ușor hilar și contrastează cu întregul poem; ar merita modificat. -" să privești în sus cerul" ar fi mer fără cerul, este implicit Remarc construcții precum: "mergem în goluri de suflet punem mâna la gură și amestecăm aerul" - sentimentul de ireversibilă trecere; spațiu alb în care ne temem să nu ne prăbușim; bine redat prin metaforizare "mă dor ochii. privesc ca prin ceață cum versurile mele nu mai au puncte" - redarea unei stări de rătăcire. punctul, cel esențial. care permite un alt început. o continuare. ceața în care orbecăim când nu mai putem găsi cuvinte spre a ne rosti. "promit să te-nvăț să plutești ce-ai făcut până acum se numește cădere" - legământ. să transmiți mai departe o clipă de înțelepciune. să poți diferenția între cădere și înălțare. Concluzie. Aș respira înainte de a trimite poemul. L-aș asculta în mine. Nu m-aș duce să dau click. L-aș mai lăsa o oră să se înalțe. Aș reveni să îi dau sensul desăvârșiri. Apoi, m-aș privi în el. Și așa ar fi timp pentru aer pur. Poetic. Drag, Ela
pentru textul : Linii deNu te-am asemănat cu Vasile Voiculescu sau Felix Aderca. Ți-am recomandat să-i citești. Este foarte adevărat că nimeni nu plătește să participi la un cenaclu literar. Dar este o experiență inedită, un loc în care ascultând, poți învăța de la alții. Nici nu știi ce ai pierdut.
pentru textul : Satul din vale deEu nu am spus că este o problemă, am spus că este prea multă rimă în acele versuri.
pentru textul : în dimineața asta mi-am ars poeziile deEste o chestiune de estetică și atât, doar tu faci o 'problemă' din așa ceva... ca aproape întotdeauna când tu Virgil sari calul, dintr-o apucătură probabil de a face ceva mai multă mișcare or such... ca atunci când acuzându-mă de calomnie plus că 'nu mai dă nimeni doi bani pe calomniile mele' ai ieșit în evidență ca fiind ce? Un jogger cu vagi apucături literare, ceea ce chiar nu ești, dar te molipsești prea ușor, părerea mea.
I really rest my case.
4 now
P.S.
Mersi Corina, chapeau!
Încă razele gamma nu au avut efect asupra tuturor anemonelor, thank God!
În sfârșit, o proză reușită cu umor sec bine dozat ce trezește amintiri de acum 18 ani...unele lucruri trebuie asumate, mai ales naivitatea acelor zile trăite, fie la Timișoara fie la București, fie aici în acest loc anonim la margini de poduri.
pentru textul : Rația de libertate I - Salvarea podului de"noaptea asta alba ca o ghilotina" e un oximoron reusit, bine surprinsa starea de "insomniere" cand lehamitea si problemele cotidiene fac corp comun iar singurul lucru care salveaza de la "nebunie", e comutarea pe pilot automat.
pentru textul : insomniac deRevin și eu pentru a spune că mi-a plăcut foarte mult întoarcerea aceasta spre copilărie, și impresia de carusel de imagini, vârste și persoane, pe care am avut-o citind textul. E bine că pot spune asta din nou. Desigur, cu toate ramificările de drumuri cu care ne-am obișnuit în textele tale. Cea cu termenele.
pentru textul : de regăsire deÎți mulțumesc de trecere și pentru apreciere. Te mai aștept Cu drag Djamal
pentru textul : Haiku de...sunt perfect conștient de mărinimia ta, cârlionțată, Ioana, precum și de multele mele păcate. dar a trecut Paștele, ce păcat! și regret nespus de mult că nu te pot comenta în "limbi" , sunt convins că o fac alții cu succes, care să aducă satisfacții pe măsură. atent și mâhnit până în măduvă, paul
pentru textul : blogbadil deCînd am început Hermeneia am știut că voi ajunge aici. Am știut că poheții aștia, fie cu MAJUSCULE, fie fără, au un EGO mare cît calu' lu' Berilă și abia așteaptă să sară unul la gîtul altuia. Tocmai de aceea am vrut ca aceste comentarii să nu degenereze în astfel de caraghioslîcuri pe care le afișează pe aici atît Bobadil cît și queen margot. De fapt și ea cred că merită un avertisment. Habar nu am dacă Lentib e poet sau nu, cu majuscule sau fără dar mie mi s-ar părea ridicol să scrie cineva așa despre mine. Se pare ca queen margot nu are capacitatea să vadă acest ridicol și continuă să joace pe mîna lui Bobadil ducînd această melodramă dinspre tragic spre comic. Avem se pare tot ce ne trebuie. Inclusiv măști. Am să scriu poate mai tîrziu cîte ceva și despre text.
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deDjamal, eu zic că este bine dacă ai rămas flămând, înseamnă că vei medita...
pentru textul : Miraj deMulţumesc de trecere.
Vreau să ştiu care este motivul pentru care a fost radiat din pagina mea textul Poemul-blestem.
Eugen
pentru textul : Amurgul negru de dinaintea unei nopţi albe deDinule, din pacate, comentariul adaugat de catre Dedal este unul pur liric. mesajul tainic al rugaciunii, pentru el, este unul de forma. lirica ta i se pare fada in conditiile literaturii contemporane, deoarece nu traieste si nu scrie hranindu/se din filonul credintei. apreciez zbaterea ta zilnica si modul in care expui trairile tale. Remarc d.p.d.v. literar versurile pe care si Dedal le/a pus in evidenta dar, dincolo de reusita lirica, remarc profunda traire si simtire a crediciosului din tine. Poemul acesta este o lupta pierduta frumos pe frontul poeziei, in opinia mea. cu urari de bine!
pentru textul : Rugă de fiecare zi deDomnule Sixtus, în versurile "fluviul neantului/ ce curge din sine în sine spre nicăieri" mărturisesc cu rușine că nu am avut în cap nicio referință filosofică, de genul Hegel sau Heidegger. Am avut o intuiție poetică, un fel de imagine apărută în urma meditării la cea mai dificilă întrebare: "de ce există mai degrabă ceva decât nimic?". Logic, totul ar fi trebuit să fie nimicul infinit, zero, neant, vid, gol. De ce există energie, de ce există totuși diversitatea formelor? Această intuiție a unui fenomen care nu poate fi descris sau apropriat prin logică am încercat să o cuprind în acele versuri. Pentru mine e destul de mulțumitoare. Nu pretind că ar fi și pentru alții. Oricum, de această problemă a infinitului nu ne putem apropria decât prin metafore, nu? Am încercat să vă urmez sfatul și să decriptez discursiv textul meu. Nu văd însă cu ce aș putea înlocui stringurile (corzile nu trimit la conceptul vizat) sau electronii ori fractalii ori curenții electrici. Nu avem încă sinonime prin care să echivalăm aceste concepte pentru alt nivel de înțelegere. Ce se poate înlocui, totuși? Vortex cu vârtej (dar vortex e un cuvânt la care țin mult). Și aveam deja "sorb"! Sau "casante", dar aveam mai sus "fragile". De fapt am încercat să vorbesc în poem despre dragostea pe fundalul infinitului și al eternității, dar fără a folosi învechitele metafore ale reîncarnării sau genezei. Cu o altă viziune: a stringurilor, a fractalilor, etc. Am înțeles însă obiecțiile dvs. și voi ține seama de ele. Poate că, deși Aranca spune că astfel de experimente se fac demult, vremea poeziei "savante" sau "S.F." nu a sosit încă, deoarece nu există un public-țintă, nu există critici, nu există gusturi formate pentru așa ceva. Și probabil sună prea bizar, prea artificial pentru cei scufundați în poezia zilelor noastre. Aranca, scriu și proză s.f. Însă sunt doar un amator în acest domeniu, mai mult citesc în domeniu. Mulțumesc pentru încurajare. Însă tind să cred că o astfel de poezie "s.f." (deși nu mă încântă deloc termenul, am avea nevoie de altă denumire) are nevoie de site-uri de profil, unde un public restrâns ar gusta așa ceva. Dar suntem prea puțini, așa simt, ca să se poată coagula vreo mișcare, fie ea cât de mică, doar la nivel de blog. Să aveți parte de poezie frumoasă!
pentru textul : baloane de tăcere deAvand in vedere ca cenaclul este in 2 zile, si sunt convinsa ca sunt alte 20 de lucruri care trebuiesc facute in acelasi timp, afisul este ok, mie-mi place si nu ma agaseaza fonturile in nici un fel. Mi se pare bine realizat, si va felicit pentru munca depusa! Este un efort cat se poate de admirabil! Iar afisul asta nu merita sa fie criticat, pentru ca simbolic vorbind e mult mai mult decat un fundal rosu, o imagine si fonturi. (si chiar si asa vorbind, este suficient de bine realizat). Din nou, felicitari! Si abia astept sa va cunosc. :)
pentru textul : Virtualia XI - anunț final deMultumesc. E bine
pentru textul : Inconştient deTocmai comentasem despre suferinţă ceva mai înainte şi dau apoi de acest text oarecum complementar. Acolo imaginar-meditativ, aici lucid-reflexiv. Între cele două talere, fericire şi suferinţă, se întinde un braţ de balanţă plin de paradoxuri de greutate zero. Imaginaţia şi iluzia atârnând tot imponderabile, imposibil de a influenţa în vreun fel greutatea. Oare? Întrebarea rămâne.
pentru textul : dopamine I deVirgil, într-adevăr, ideea este de moment, dar nu e nouă, textul însă e lucrat câteva zile (nu postez niciodată fără să lucrez textele), dar probabil că mai mult nu s-a putut scoate din conținut sau nu am reușit eu. Vulnerabilitatea poate fi uneori o calitate. ;) Vă invit la o "completare" proprie sau o antiteză, așa cum a scris Ela. :)
pentru textul : lucruri care nu-mi plac deBogdan, poate că într-adevăr asocierea articolului comentat de către tine cu dislexicii îi jignește... pe aceștia din urmă. Pentru că un dislexic are singura problemă de a înțelege cu dificultate și, prin urmare, are nevoie de ajutor special. Care nu înseamnă neaparat "repovestirea". Cred că și o astfel de persoană ar putea citi o carte întreagă... cu ajutor, ce-i drept, și mult mai pe îndelete decât alții. Și apoi, dislexia este o boală... de care nimeni nu este vinovat. Oriana, apreciez un comentariu scris cu ironie fină, care nu se referă la autor, ci la textul criticat. Așa cum apreciez și răspunsul la fel de "frumos" al lui Bogdan. Ce nu apreciez însă, și te voi ruga să încerci să delimitezi astfel de păreri și să nu le mai expui în subsolul textelor de pe hermeneia, sunt astfel de cuvinte: "Adevărul de duminică în România trebuie să fie foarte trist dacă se citește povestirea după carte și nu cartea. Cu atât mai mult cu cât Bogdan o face și nu înțelege de ce se scrie despre ceea ce citește." Nu cred că este nevoie să spun mai mult, cuvintele subliniate exced unui comentariu asupra textului și se lansează în presupuneri asupra autorului textului.
pentru textul : O sută de cărți pentru dislexicii români depe alocuri, expresii reusite, specifice limbajului intalnit aici, insa unele pasaje nu pricep de ce aluneca atat de mult in ....sentimental
pentru textul : 4 telefoane cu Moniq dein primul rand sa stabilim gradele, domnisoara e de ajuns, iar textul dumneavoastra seamana foarte tare cu versurile melodiei pe care v-am zis-o. nu vreau sa par penibila, aratatul cu degetul nu-mi sta in fire. ma voi limita doar la cliseu in cazul in care sa presupunem ca nu ati mai auzit de melodiea asta.
Your stairway lies on the whispering wind= iar scara ta sta pe soaptele vantului( citat din stairway to heaven= scara catre cer)
pentru textul : om! deo zi buna!
e un text palid. poate prea cuminte.poate prea lung.ultimele versuri par a sugera ceva, dar nu prea se leaga intre ele. tu sa te topesti intr-o coloana infinita cu mercur care si ea la randul ei se afla intr-un termometru care si el e in gura unui bolnav. parca ar fi pestii din Iona lui Marin Sorescu, dar cum poti tu, cum poti fi atat de linistita, cum iti pot fi deajuns oare aceste lucruri cand te afli in acest univers inchis:"mi-ar fi de ajuns să mă topesc". nu simti nevoia de evadare, nu vrei sa vezi ce se afla dincolo?. spui "nu nu mai pot" dar e atat de slab si atat de fals fiindca nu exprima ceea ce urmeaza. s-apoi cum poate fi o "coloana infinita" cand se afla in limitele impuse de termometru care si el e in gura de bolnav. mi se pare absurd. nu poate fi nicidecum infinita.in rest poezia, nu cred ca aceasta e poezie, ar putea fi lucrata. "mă prinde de-o mână și haț mă piaptănă îmi cântă mă împletește nu nu mai pot"- uite si versurile acestea. nu spun nimic. sunt doar ca sa fie si ca sa fie poezia mai lunga. nu are nici un fir poetic, nu sensibilizeaza.incepi oarecum poetic, termini cum termini, am explicat mai sus, si pui in mijlocul acestui text o gramada de versuri care nu-si au rostul, de exemplu astea: "eu nu simt nimic palpează pișcă înțeapă la cine te uiți când te uiți așa la mine mi-e rușine că nu-mi mai amintesc o mulțime de lucruri cum ne-am întâlnit când mi-ai lăsat pe masă brândușe cum ne-am certat prima dată cum ne-am pus coarne cum am plâns mă umplu de sânge inutil am probleme de circulație cum aș putea să-mi rog frumos hematitele știți n-ați vrea să rămâneți câteva clipe locului"
pentru textul : nu pot deLuana, Bach se ascultă în tine, singura catedrală. Altfel nu l-ai auzi nici în biserica neagră, nici în notre-dame, nici într-o sală de concerte. Mulțumesc pentru Rodin; Michel e doar o invenție, pentru a se potrivi în contextul poetic. Și pentru a trimite astfel și la arhanghel, și la sculptor, și la un om.
pentru textul : Michel dePagini