Eu văd aici un crescendo în modul de a surprinde și de a reda sau de a sugera aspecte citadine la început de iarnă. Ultimele două tablouri îmi plac cel mai mult. Și titlul :)
Corect "așază".
nu pot sa ma impac nicicum cu "boabe de seminţe de aripi"; atat din cauza repetitiei prepozitiei, cat si pentru ca, in contextul dat, boabe si seminţe sunt apropiate ca sens.
iar in strofa a doua, aveti "insula floarei soarelui". nu cumva a florii soarelui?
lucian, textul tau e o strigatura, asa cum in talcioc isi striga marfa negustorii cu mot. ideea nu e rea. poezie de forma aceasta s-a mai facut. nici asta nu-i rau in sine. Insa, in loc de "va invit" pune "te invit", sau "vino" sau "hai", ca sa l seduci mai usor celui caruia i te adresezi. Apoi, e bine sa eviti explicatiile de tipul "Sugestie a alegerii libere ce o trăim!". Nu dezveli marfa, de multe ori ea va atrage mult mai bine imbracata sumar decat asa. iar titlul cred ca merge ca subtitlu.
nu inteleg raspunsul. nu citesc alte bloguri sau site-uri de poezie. eu am pus o intrebare si am ramas fara raspuns. pina la aparitia lui singura concluzie logica este ca nu exista. sau cel putin nu exista pentru mine.
in prima varianta era "tataie se taia", unde am sesizat chiar si eu zgomotul de unghie plimbata pe geam.
e fara pretentii, de aceea lasat in pace. ii spuneam "tataie", nu "bunic" - cred ca aiureala e nevoia de a publica si nu cuvantul in sine, a carui duiosie aproape ca o uitasem.
multumesc pentru atentionare, o sa corectez acolo. si multumesc pentru comentariu, pentru ca ai rezonat (asta e chiar un supliment la care rareori ma astept!), chiar apreciez.
dragul meu, nu stiu cine a fost amenintat dar te asigur ca nu de catre mine. eu nu sint aici protectorul nimanui in mod special. singurul lucru care ma preocupa, chiar si la ora asta tirzie de noapte cind lucrez la maruntaiele site-ului, este buna functionare a lui care implica faptul ca fiecare membru hermeneia sa se simta respectat, responsabil si relaxat. Nimeni nu este obligat sa vina sau sa stea pe Hermeneia cu de-a sila. Dar nimeni nu cred ca are dreptul ca hartuiasca si/sau ameninte pe nimeni. Nu ma simt obligat sa iti oder vreun argument de vreme ce in mod repetat ai dovedit o lipsa semnificativa de respect fata de site si membrii lui. Imi pare sincer rau ca s-a ajuns aici dar te asigur ca daca unii membrii Hermeneia sint obositi deja este din cauza comportamentului tau si nu a incercarilor mele de a calma situatia. Cred ca iti fac un serviciu suspendindu-ti contul pentru a te proteja de tine insuti si de eventualele iesiri pe care vad ca nu ti le mai poti controla.
Un text sensibil. Dar şi un regretabil dezacord (sau, să-i zicem, acord prin atracţie): "iubitele lor sunt ca oglinzile/ fixate în pereţi/ răsuflarea celor de dincolo/ nu le mai aburesc". Predicatul (aburesc) trebuie pus la singular, pentru ca subiectul (răsuflarea) e la singular .
Regãsirea subitã, în mersul negru al șirului de furnici, a copilãriei. Amestec precis de doze de veșnic în fiecare vârstă. Ceva a declanșat privirea înapoi, și de-aici caruselul. Din care nu mai poți refuza ceea ce s-a întâmplat deja: „nu-mi vine sã tai coarda de / cer sã-mi șteargã fața cu fața / sã-mi roadã colțul stelar și gura îmi vin / apoi se vor duce pe / lin” Am mai multe drumuri pe care sã apuc în poezia ta. Azi acesta mi s-a părut potrivit. Încearcă să citești cu voce tare "grea câte-o stea dimineața la prânz și seara". Parcă nu sună, se rupe acolo ceva. Așa mi se pare.
nu știu dacă ai avut în vedere mitul lui Prometeu, dar este o cheie posibila. iar cuvântele poate fi, într-adevar, consecință și cauză auto-devorării noastre.
o poezie clară și puternică, unde am auzit revergerând o parte din propriile mele întrebări.
Deosebit de gingaş. Senzaţia ta de dejà-vu mi s-a transmis şi mie. Imagini frumos alese, cum ar fi cea cu masa cu trei scaune care mie mi-a amintit lucruri dragi, măsuţe şi scaune cu trei picioare, vreau să spun că textul are forţă de evocare. Sunt şi eu de acord că ultimul vers este rupt de contextul poeziei la prima vedere.
Prin, chipurile, „recuperarea realului” vieţii cotidiene, inclusiv renunţarea – printre altele - şi la „livrescul” optzecist, „marcat de demonstraţii de forţă în care spiritul ludic, ironia şi alte mărci lucrau ca o fabrică să-ţi livreze o chestie foarte inteligentă care se cam uita la tine cu o superioritate tranşantă sau cu o falsă apropiere”, cum zice Dan Mihuţ, „douămiismul” în cele din urmă nu face nimic altceva decât, în final, să piardă complet „transcendenţa” poeziei, ajungând să se învârtă în jurul Nimicului. Sau, când îşi dă seama de această învârtire în gol, ajunge la un „transcendent” deviant, căci mizează atunci pe „Visceralizarea, agresivitatea si directatea extrema a discursului, hiperautenticismul, cultivarea valorilor "tari" ale biograficului (optzeciștii cultivau valorile slabe), predilecția pentru morbid si pentru zonele psihedelice si infraumane, deviante, refuzul livrescului si parodicului, spiritul "comunitar", combinația de cinism, dezabuzare si disperare apocaliptica” cum zice cineva într-o discuţie despre “prinderea” trăsăturilor de bază ale zisului “douămiism”. Iar, în ultimă instanţă, toate acestea conduc la o nouă „fabrică” care nu face nimic altceva decât să livreze un nihilism exacerbat, plictisitor prin rutinizare; care, pe mine unu, nu mă încântă.
Faptul că în textul meu am spus-o cum am spus-o, adică, nu prea (sau deloc) fericit, este altă poveste.
E ca un concert pentru două instrumente aici... m-aș hazarda să spun vioară și pian. Un colaj reușit, eu aș spune tocmai pentru că cele două nu "cântă" la unison, ci se distinge cu claritate personalitatea fiecăruia. Am gustat fiecare son, și mai ales mi-a plăcut senzația de răspunsuri în oglindă, picul de ironie din final. Eu aș spune totuși că ar fi câteva locuri unde se mai poate lucra: "tot ce se află în tine e plăcut tălpilor mele între sâni ca biciul domnului meu peste stomac plumbii de aur vor musti de plăcere" (ideea este puțin ambiguă); "placenta luminii iar acestui poem îi vom rămâne în gura lumii a îngerului" (forțată exprimarea aici). Cred că ar fi potrivit să reiterez o rugăminte, prezentă de altfel în regulament, și anume aceea de a face referiri în comentarii cât mai mult la text, și mai puțin la autori, ca și de a ne feri de apelative și exaltări.
lui vlad turburea
“La şicul elegant” de îmbrăcat mirese, Domnişoara Aurica, este cea care cade pradă trăirilor intense. Dezamăgită, cum ne-o descrie Eugen Barbu într- o scenă, în care ea, chiar nu mai suportă, iată, o fată bătrână, Aurica Cârlan, plină de vise şi cu toate acestea fără de ele, pusă în faţa faptului împlinit la auzul unor batjocori, adresaze de nişte vagabonzi, drept sub felinar, iată ce aude:
"- Lăsaţi-o, mă, că e o babă!” Evident, personajul suferă, în imaginaţia lui, cum că ar fi fost altfel decât aşa cum auzise de la acei golani.
Dar, hai, să fim serioşi, ce personaj mai este şi acesta, domnule, Gica? Gică hau-hau!? Şi „trup şi suflet” ce ziar o mai fi şi ăsta?
Cam aşa, cam în acest fel curge povestirea şi aici, ca la Eugen Barbu, deşi stilul, timbrul lui Vlad este mai la patru ace, şi asta pentru că vlad imbină elemente de poem cu proză şi de aceea diferenţa prin poetizare a unor imagini: “aveam şi beţişoare din lemn de salcîm şi învăţam tabla adunării: unu şi cu unu fac doi/doi şi cu doi fac patru/ cinci şi cu cinci fac două mîini cu care să ne rugăm.”
“Difuzorul” lui vlad turburea este un “difuzor de Şipot” pentru că, evident, toate povestirile vin de la Şipot şi se opresc la Bucureşti sub formă de poeme sau nuvele de genul celui de faţă. Personajele sunt frumos creionate. Până şi tristeţea îşi are rostul ei, aici, într-un fragment, pus pe seama lui Sorin, fără să vrea, acesta acceptă, frate fiind, căci plânsul este purificator ca şi la C. Dickens, momentele şi amintirile rămân undeva bine întipărite în minte. Imagini reuşite, cu talent evident, ele nu pot decât să impresioneze cititorul.
Aş mai putea să comentez, dar am fost certată ,cândva, de către autor pentru că, ei drăcie, la un moment dat, mi-a zis ceva de genul, oare sunt celebru şi nu ştiu eu? şi l-am crezut.
E bine să existe câţi mai mulţi autori, de genul lui vlad, care din când în când să spună cititorului: oare am ajuns celebru?
P.S.Dedicaţia şi Finalul sunt o glumă. Sper să fie citite în nota aceasta pentru a se evita interpretările de orice natură. Raluca, ai legătura. Râd.
care, chiar dacă se încearcă ținerea lui la foc mic, ajunge să aibă suficientă căldură pentru a ajunge la cititor într-o manieră în care predomină tonul firesc. finalul foarte bun, probabil unul dintre cele mai bune citite în ultima perioadă. atât.
poate aici: ”două lopeţi se auzeau departe/de trupul meu se îndepărtau”, ar putea, într-adevăr, fi lucrat puțin. chiar și așa un poem care se citește fluid, fără a căuta prea mult.
Aranca, ma tem ca noi, pe Hermeneia, avem nevoie de parerea oricui. Cred ca stii principiul conform caruia daca nu vrei sa primesti pareri critice nu publica. Numai celui ce scrie chiar prost ii este frica de parerea altuia. Parerea mea de exemplu e ca n-am priceput nimic. Pentru ca nu stiu limba asta. Sau nu o stiu suficient de bine ca sa inteleg o poezie. Uite chestia asta ma face sa ma gindesc ca poate va trebui sa separ sectiunea de limbi straine de partea centrala, romaneasca a site-ului.
nu ma gandeam la amerindieni (desi faci trimitere la ei in acest mod original) printre proiectiile propuse, ale singuratatii fiecaruia, ci la altceva; mai repede la pretextele in care imbraci sentimentele, de altfel atat de camuflate, pentru a da forma ideilor: "singurătatea mea a găsit chipul tău spălând aripi prăfuite la intrarea în labirint" poate fortata mi se pare metafora asta datorita unei anume explicitari pe care simti nevoia sa o faci: "din cenușă ies păsări (de mir) împușcate cu gloanțele false ale rugăciunilor oarbe" iertarea nu e omeneasca atata vreme cat nu putem uita, dar fie... te citesc cu interes.
Sau poate e şi perimat şi slab versul ăla. Nici eu nu am fost mulţumit de el, nu sunt nici acum, evident, dar nu mai sunt dispus să bibilesc versurile ca altădată (măcar pe-atunci, contextul era unu clasic, iar vizavi de formă, se impunea). Azi, atât am putut. Mulţumesc de trecere, Virgil!
Și din cocon te-ai ridicat frumoasă, Katiusha. Lirica ta, ca o tinctură amară procesată din sîmburi de răzvrătire, îmi amintește de ceva, cred că am întîlnit undeva chipul acesta de după mască :) ? Ce vreau să spun este că răul tot noi îl creștem, cu slăbiciunile noastre, cu sensibilitatățile noastre. Apoi el ne mușcă de călcîi și noi îi strivim capul și tot așa pînă cînd omida devine fluture, uneori chiar și după 30 de ani.
E orice, dar poezie nu e. Nu are vreun fior liric această înșiruire a unor denumiri de locuri care mie personal (sunt eu mai incultă, de asta) nu îmi spun nimic, tre' să caut cu google. Despre text, nu mai am nimic de adăugat, decât că poate ar merge încadrat la Proză - note sau jurnal. Sincer.
Andu, te rog să îți limitezi răspunsurile la text, interpretări ale acestuia, argumente etc, așa cum ai reușit să facă până în penultimul comentariu, și să nu faci aprecieri/presupuneri despre persoana comentatorilor. Nu folosește unei dialectici sănătoase. Despre text, pentru că l-am citit de când l-ai postat, dar ieri nu am mai reușit să accesez site-ul: mie îmi place. Este o poezie în care abandonezi bășcălia și te apropii de simplitate cu suficientă sinceritate încât să placă. Iar modul în care reușești, după părerea mea, să strecori fără ostentație și alte trimiteri mult mai serioase, care îți este de fapt destul de caracteristic, se mulează aici bine pe structura poeziei. Așa cum văd eu acel controversat termen (și recunosc că mare lucru nu știam despre ce anume ar putea să însemne "buganvilii", dar am căutat pe google imagini), cred că ai reușit să creezi o imagine foarte puternică - așa că vreau să te întreb: ce culoare? În general, nu sunt pentru inventarea de termeni, dar eu am reușit să văd contrastul amețitor între acei (patru) pereți de chirpici și aceste plante agățându-se de ei... Sigur, semnul de întrebare pus anapoda este tot marca Bobadil, care uneori nu se poate stăpâni să inducă în eroare and to enjoz everz moment of this. Nici măcar într-o astfel de poezie. Poate ai face un altfel de serviciu poeziei dacă totuși ai renunța la el.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Eu văd aici un crescendo în modul de a surprinde și de a reda sau de a sugera aspecte citadine la început de iarnă. Ultimele două tablouri îmi plac cel mai mult. Și titlul :)
pentru textul : Ascunzișuri la vedere deCorect "așază".
dar unde anume?
pentru textul : Cenaclul literar Mihai Leoveanu deAm incercat sa sterg un text si m-am trezit cu:
"Introducerea datelor pentru "Experiment literar" este obligatorie."
pentru textul : hermeneia 3.0-c denu pot sa ma impac nicicum cu "boabe de seminţe de aripi"; atat din cauza repetitiei prepozitiei, cat si pentru ca, in contextul dat, boabe si seminţe sunt apropiate ca sens.
iar in strofa a doua, aveti "insula floarei soarelui". nu cumva a florii soarelui?
mi-a placut ultima strofa.
pentru textul : altar delucian, textul tau e o strigatura, asa cum in talcioc isi striga marfa negustorii cu mot. ideea nu e rea. poezie de forma aceasta s-a mai facut. nici asta nu-i rau in sine. Insa, in loc de "va invit" pune "te invit", sau "vino" sau "hai", ca sa l seduci mai usor celui caruia i te adresezi. Apoi, e bine sa eviti explicatiile de tipul "Sugestie a alegerii libere ce o trăim!". Nu dezveli marfa, de multe ori ea va atrage mult mai bine imbracata sumar decat asa. iar titlul cred ca merge ca subtitlu.
pentru textul : Invitație denu inteleg raspunsul. nu citesc alte bloguri sau site-uri de poezie. eu am pus o intrebare si am ramas fara raspuns. pina la aparitia lui singura concluzie logica este ca nu exista. sau cel putin nu exista pentru mine.
pentru textul : se pregătesc fuioarele să iasă dein prima varianta era "tataie se taia", unde am sesizat chiar si eu zgomotul de unghie plimbata pe geam.
pentru textul : Oglinda din nuc dee fara pretentii, de aceea lasat in pace. ii spuneam "tataie", nu "bunic" - cred ca aiureala e nevoia de a publica si nu cuvantul in sine, a carui duiosie aproape ca o uitasem.
multumesc pentru atentionare, o sa corectez acolo. si multumesc pentru comentariu, pentru ca ai rezonat (asta e chiar un supliment la care rareori ma astept!), chiar apreciez.
pe...scheletul caruia
pentru textul : se aud cum lucrează electronii și neutronii dedragul meu, nu stiu cine a fost amenintat dar te asigur ca nu de catre mine. eu nu sint aici protectorul nimanui in mod special. singurul lucru care ma preocupa, chiar si la ora asta tirzie de noapte cind lucrez la maruntaiele site-ului, este buna functionare a lui care implica faptul ca fiecare membru hermeneia sa se simta respectat, responsabil si relaxat. Nimeni nu este obligat sa vina sau sa stea pe Hermeneia cu de-a sila. Dar nimeni nu cred ca are dreptul ca hartuiasca si/sau ameninte pe nimeni. Nu ma simt obligat sa iti oder vreun argument de vreme ce in mod repetat ai dovedit o lipsa semnificativa de respect fata de site si membrii lui. Imi pare sincer rau ca s-a ajuns aici dar te asigur ca daca unii membrii Hermeneia sint obositi deja este din cauza comportamentului tau si nu a incercarilor mele de a calma situatia. Cred ca iti fac un serviciu suspendindu-ti contul pentru a te proteja de tine insuti si de eventualele iesiri pe care vad ca nu ti le mai poti controla.
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deUn text sensibil. Dar şi un regretabil dezacord (sau, să-i zicem, acord prin atracţie): "iubitele lor sunt ca oglinzile/ fixate în pereţi/ răsuflarea celor de dincolo/ nu le mai aburesc". Predicatul (aburesc) trebuie pus la singular, pentru ca subiectul (răsuflarea) e la singular .
pentru textul : chipul demultului deRegãsirea subitã, în mersul negru al șirului de furnici, a copilãriei. Amestec precis de doze de veșnic în fiecare vârstă. Ceva a declanșat privirea înapoi, și de-aici caruselul. Din care nu mai poți refuza ceea ce s-a întâmplat deja: „nu-mi vine sã tai coarda de / cer sã-mi șteargã fața cu fața / sã-mi roadã colțul stelar și gura îmi vin / apoi se vor duce pe / lin” Am mai multe drumuri pe care sã apuc în poezia ta. Azi acesta mi s-a părut potrivit. Încearcă să citești cu voce tare "grea câte-o stea dimineața la prânz și seara". Parcă nu sună, se rupe acolo ceva. Așa mi se pare.
pentru textul : de regăsire deMultumesc.
pentru textul : Algoritm Literar nr.5 denu știu dacă ai avut în vedere mitul lui Prometeu, dar este o cheie posibila. iar cuvântele poate fi, într-adevar, consecință și cauză auto-devorării noastre.
o poezie clară și puternică, unde am auzit revergerând o parte din propriile mele întrebări.
pentru textul : pe scurt depoet roman sau poet român?? atenție la diacritice!
pentru textul : poet latin deDeosebit de gingaş. Senzaţia ta de dejà-vu mi s-a transmis şi mie. Imagini frumos alese, cum ar fi cea cu masa cu trei scaune care mie mi-a amintit lucruri dragi, măsuţe şi scaune cu trei picioare, vreau să spun că textul are forţă de evocare. Sunt şi eu de acord că ultimul vers este rupt de contextul poeziei la prima vedere.
pentru textul : stau pe malul unui râu trist deOvidiu, nu ma intereseaza rafuielile atita timp cit se fac pe un ton civilizat. Ceea ce ai facut tu se cheama atac la persoana.
pentru textul : Doină dePrin, chipurile, „recuperarea realului” vieţii cotidiene, inclusiv renunţarea – printre altele - şi la „livrescul” optzecist, „marcat de demonstraţii de forţă în care spiritul ludic, ironia şi alte mărci lucrau ca o fabrică să-ţi livreze o chestie foarte inteligentă care se cam uita la tine cu o superioritate tranşantă sau cu o falsă apropiere”, cum zice Dan Mihuţ, „douămiismul” în cele din urmă nu face nimic altceva decât, în final, să piardă complet „transcendenţa” poeziei, ajungând să se învârtă în jurul Nimicului. Sau, când îşi dă seama de această învârtire în gol, ajunge la un „transcendent” deviant, căci mizează atunci pe „Visceralizarea, agresivitatea si directatea extrema a discursului, hiperautenticismul, cultivarea valorilor "tari" ale biograficului (optzeciștii cultivau valorile slabe), predilecția pentru morbid si pentru zonele psihedelice si infraumane, deviante, refuzul livrescului si parodicului, spiritul "comunitar", combinația de cinism, dezabuzare si disperare apocaliptica” cum zice cineva într-o discuţie despre “prinderea” trăsăturilor de bază ale zisului “douămiism”. Iar, în ultimă instanţă, toate acestea conduc la o nouă „fabrică” care nu face nimic altceva decât să livreze un nihilism exacerbat, plictisitor prin rutinizare; care, pe mine unu, nu mă încântă.
Faptul că în textul meu am spus-o cum am spus-o, adică, nu prea (sau deloc) fericit, este altă poveste.
pentru textul : Recuperarea Realului deehe, destul de sensibil si secsi acest text - ce ai vedea dincolo de zbaterea lor - O Captain! My Captain! oh oh :)
pentru textul : de vorbă cu tine deE ca un concert pentru două instrumente aici... m-aș hazarda să spun vioară și pian. Un colaj reușit, eu aș spune tocmai pentru că cele două nu "cântă" la unison, ci se distinge cu claritate personalitatea fiecăruia. Am gustat fiecare son, și mai ales mi-a plăcut senzația de răspunsuri în oglindă, picul de ironie din final. Eu aș spune totuși că ar fi câteva locuri unde se mai poate lucra: "tot ce se află în tine e plăcut tălpilor mele între sâni ca biciul domnului meu peste stomac plumbii de aur vor musti de plăcere" (ideea este puțin ambiguă); "placenta luminii iar acestui poem îi vom rămâne în gura lumii a îngerului" (forțată exprimarea aici). Cred că ar fi potrivit să reiterez o rugăminte, prezentă de altfel în regulament, și anume aceea de a face referiri în comentarii cât mai mult la text, și mai puțin la autori, ca și de a ne feri de apelative și exaltări.
pentru textul : doamne ce încet mă mișc delui vlad turburea
“La şicul elegant” de îmbrăcat mirese, Domnişoara Aurica, este cea care cade pradă trăirilor intense. Dezamăgită, cum ne-o descrie Eugen Barbu într- o scenă, în care ea, chiar nu mai suportă, iată, o fată bătrână, Aurica Cârlan, plină de vise şi cu toate acestea fără de ele, pusă în faţa faptului împlinit la auzul unor batjocori, adresaze de nişte vagabonzi, drept sub felinar, iată ce aude:
"- Lăsaţi-o, mă, că e o babă!” Evident, personajul suferă, în imaginaţia lui, cum că ar fi fost altfel decât aşa cum auzise de la acei golani.
Dar, hai, să fim serioşi, ce personaj mai este şi acesta, domnule, Gica? Gică hau-hau!? Şi „trup şi suflet” ce ziar o mai fi şi ăsta?
Cam aşa, cam în acest fel curge povestirea şi aici, ca la Eugen Barbu, deşi stilul, timbrul lui Vlad este mai la patru ace, şi asta pentru că vlad imbină elemente de poem cu proză şi de aceea diferenţa prin poetizare a unor imagini: “aveam şi beţişoare din lemn de salcîm şi învăţam tabla adunării: unu şi cu unu fac doi/doi şi cu doi fac patru/ cinci şi cu cinci fac două mîini cu care să ne rugăm.”
“Difuzorul” lui vlad turburea este un “difuzor de Şipot” pentru că, evident, toate povestirile vin de la Şipot şi se opresc la Bucureşti sub formă de poeme sau nuvele de genul celui de faţă. Personajele sunt frumos creionate. Până şi tristeţea îşi are rostul ei, aici, într-un fragment, pus pe seama lui Sorin, fără să vrea, acesta acceptă, frate fiind, căci plânsul este purificator ca şi la C. Dickens, momentele şi amintirile rămân undeva bine întipărite în minte. Imagini reuşite, cu talent evident, ele nu pot decât să impresioneze cititorul.
Aş mai putea să comentez, dar am fost certată ,cândva, de către autor pentru că, ei drăcie, la un moment dat, mi-a zis ceva de genul, oare sunt celebru şi nu ştiu eu? şi l-am crezut.
E bine să existe câţi mai mulţi autori, de genul lui vlad, care din când în când să spună cititorului: oare am ajuns celebru?
P.S.Dedicaţia şi Finalul sunt o glumă. Sper să fie citite în nota aceasta pentru a se evita interpretările de orice natură. Raluca, ai legătura. Râd.
cu drag,
pentru textul : aici radio Craiova des.b.
care, chiar dacă se încearcă ținerea lui la foc mic, ajunge să aibă suficientă căldură pentru a ajunge la cititor într-o manieră în care predomină tonul firesc. finalul foarte bun, probabil unul dintre cele mai bune citite în ultima perioadă. atât.
pentru textul : nu căutam vreo senzaţie fluidă depoate aici: ”două lopeţi se auzeau departe/de trupul meu se îndepărtau”, ar putea, într-adevăr, fi lucrat puțin. chiar și așa un poem care se citește fluid, fără a căuta prea mult.
Aranca, ma tem ca noi, pe Hermeneia, avem nevoie de parerea oricui. Cred ca stii principiul conform caruia daca nu vrei sa primesti pareri critice nu publica. Numai celui ce scrie chiar prost ii este frica de parerea altuia. Parerea mea de exemplu e ca n-am priceput nimic. Pentru ca nu stiu limba asta. Sau nu o stiu suficient de bine ca sa inteleg o poezie. Uite chestia asta ma face sa ma gindesc ca poate va trebui sa separ sectiunea de limbi straine de partea centrala, romaneasca a site-ului.
pentru textul : adieu denu ma gandeam la amerindieni (desi faci trimitere la ei in acest mod original) printre proiectiile propuse, ale singuratatii fiecaruia, ci la altceva; mai repede la pretextele in care imbraci sentimentele, de altfel atat de camuflate, pentru a da forma ideilor: "singurătatea mea a găsit chipul tău spălând aripi prăfuite la intrarea în labirint" poate fortata mi se pare metafora asta datorita unei anume explicitari pe care simti nevoia sa o faci: "din cenușă ies păsări (de mir) împușcate cu gloanțele false ale rugăciunilor oarbe" iertarea nu e omeneasca atata vreme cat nu putem uita, dar fie... te citesc cu interes.
pentru textul : trandafirul guarani deSau poate e şi perimat şi slab versul ăla. Nici eu nu am fost mulţumit de el, nu sunt nici acum, evident, dar nu mai sunt dispus să bibilesc versurile ca altădată (măcar pe-atunci, contextul era unu clasic, iar vizavi de formă, se impunea). Azi, atât am putut. Mulţumesc de trecere, Virgil!
pentru textul : Suspiciune de"Prin ochiul atelierului, în ceață." - in versul asta nu e o abatere de la prozodie, Cristi? a-te-li-er... sau ma insel?
pentru textul : Sonet XXIV de William Shakespeare deȘi din cocon te-ai ridicat frumoasă, Katiusha. Lirica ta, ca o tinctură amară procesată din sîmburi de răzvrătire, îmi amintește de ceva, cred că am întîlnit undeva chipul acesta de după mască :) ? Ce vreau să spun este că răul tot noi îl creștem, cu slăbiciunile noastre, cu sensibilitatățile noastre. Apoi el ne mușcă de călcîi și noi îi strivim capul și tot așa pînă cînd omida devine fluture, uneori chiar și după 30 de ani.
pentru textul : revelation deE orice, dar poezie nu e. Nu are vreun fior liric această înșiruire a unor denumiri de locuri care mie personal (sunt eu mai incultă, de asta) nu îmi spun nimic, tre' să caut cu google. Despre text, nu mai am nimic de adăugat, decât că poate ar merge încadrat la Proză - note sau jurnal. Sincer.
pentru textul : l'aria è per tutti - (jurnal de calatorie - fragment) detextul nu e prost dar eu am ajuns sa fac alergie cind mai citesc sau mai scriu "tăcerea", "umbre", "clipă" sau "icoană".
pentru textul : peretelui din gînd deAndu, te rog să îți limitezi răspunsurile la text, interpretări ale acestuia, argumente etc, așa cum ai reușit să facă până în penultimul comentariu, și să nu faci aprecieri/presupuneri despre persoana comentatorilor. Nu folosește unei dialectici sănătoase. Despre text, pentru că l-am citit de când l-ai postat, dar ieri nu am mai reușit să accesez site-ul: mie îmi place. Este o poezie în care abandonezi bășcălia și te apropii de simplitate cu suficientă sinceritate încât să placă. Iar modul în care reușești, după părerea mea, să strecori fără ostentație și alte trimiteri mult mai serioase, care îți este de fapt destul de caracteristic, se mulează aici bine pe structura poeziei. Așa cum văd eu acel controversat termen (și recunosc că mare lucru nu știam despre ce anume ar putea să însemne "buganvilii", dar am căutat pe google imagini), cred că ai reușit să creezi o imagine foarte puternică - așa că vreau să te întreb: ce culoare? În general, nu sunt pentru inventarea de termeni, dar eu am reușit să văd contrastul amețitor între acei (patru) pereți de chirpici și aceste plante agățându-se de ei... Sigur, semnul de întrebare pus anapoda este tot marca Bobadil, care uneori nu se poate stăpâni să inducă în eroare and to enjoz everz moment of this. Nici măcar într-o astfel de poezie. Poate ai face un altfel de serviciu poeziei dacă totuși ai renunța la el.
pentru textul : avon cosmetics deSarbatori fericite tuturor oriunde v-ati afla!
pentru textul : despre tine dePagini