Am mai spus-o în câteva rânduri - eu nu cred în cacofonii, nu le dau atenţie, nu mă feresc de ele, dar nici nu le fac intenţionat. Dacă i-am produs neplăceri autoarei, prezint scuze!
Şi pentru că a început sa mă oftice rău această mare falsă problemă a limbii române, acest oscior al scheletului din debara, am să înjgheb un articol/ eseu ceva, prin care poate reuşesc să schimb unele gândiri. Doar că nu chiar în această perioadă. Dar curând.

pornind dintr/o locatie aleatorie, cuvantul, ce se straduieste sa infloreasca poemul acesta, se pierde, se dezintegreaza intr/o casa boiereasca, ce comunistii au daruiot/o abuziv cetatenilor rromi.

era vorba de alta critica. imi pare rau ca te dezamagesc, nu-s progresista. nici nu stiu ce-i aia. :o)
sorry ca nu iau in serios "luptele", e un fel de-a da de lucru femeii de serviciu la sters podele, nimic mai mult.
in ultimul comentariu mi-ai fost simpatica.
spor mult si tie.

două recomandări: modifică majusculele în titlu și nu mai posta mai mult de un text pe zi

Ce rost are slash-ul din penultimul vers?

Mulţumesc pentru semnul de lectură Alina.

Din pacate, pentru mine acest text este si va ramine un text mediocru. Cu atit mai mult, regret, nu ma pot erija in criticul pe care il astepti; frecventeaza un cenaclu, doua, citeste mai mult, e recomandabil la orice virsta. A publica orice mi se pare chiar indecent. Ceea ce ii spuneai lui Andu Moldovean ti se potriveste si tie, din nefericire. Multe texte pot fi numai maculatura daca nu exista o farima de talent. Talentul este un cumul de capacitati iesite din comun, nu are tangenta nici cu zodia, nici cu studiile superioare. Urari, felicitari etc. consider ca nu isi au locul aici.

"text de sertar". Marina, deci imi recomanzi sa- il sterg? in sertar nu le tin...dar imi reuseste din cand in cand aruncarea la...cos.

Fain scris, insa mie cel putin mi-e dor de cocktailurile tale... si stii de ce? Erau mai putin previzibile, cel putin pentru mine, decat tot ce postezi in ultima vreme. La urma urmei sunt bune si prozele astea-jurnal la ceva, nu-i asa? Parca te scapa de o povara... si maine e o alta zi... Dar vreau sa-ti spun ca la ora asta mi se pare cea mai tare lectie aia cand la urma, cand suna clopotelul, ai priceput ca n-ai de ce sa-ti fie rusine. Andu

paule, felicitari pentru acest poem foarte puternic. M-ai dus prin multe locuri, incepand cu Cernul si terminand cu Biblia Reloaded. Felicitari si pentru un final puternic, un final al jocului, un final al titanilor care arunca unul dupa altul cu muntii. ai o penita de la mine. ai naibii fotonii astia!!! :) petre

2) sensul misterului Primul autor pe care ni-l aduce Magnin este Gabriel Marcel care, în „Pozitii și abordări concrete ale miserului ontologic”, reproșează filosofilor că au abandonat misterul fie teologilor, fie vulgarizatorilor [ultimii reușind să-i compromită cu totul înțelesul promordial]. Tot el face o distincție netă între probleme și mister – în prima categorie intrând întrebările care, atingând cunoașterea, nu modifică elementele problemei, păstrându-și un caracter de exterioritate vis-a-vis de subiect (și nedepășind sfera interesului intelectual); pe când misterul are un caracter de interioritate, subiectul fiind el însuși parte a problemei. Ființa este un exemplu elocvent - nu îți poți pune problema ființei din afara ființării. „Misterul este ceva în care mă aflu angajat, și, aș adaugă, nu angajat parțial prin vreun aspect al meu, ci dimpotrivă, angajat în întregime, realizând o unicitate care, de altfel, prin definiție, nu se poate cuprinde niciodată pe sine și nu poate fi decât obiect de creație și de credința.” [Mi-a plăcut această vecinătate: creație/credință, ca fațete ale misterului ființei.] Și, pentru că tot făceam referire ia înțelesul prim al cuvântului, iar dumnevostra la semiotică, mi-am amintit că Annick de Souzenelle încadrează misterul, prin rădăcină sa MI , în categoria cuvintelor care ilustrează arhetipurile - MI fiind acea silabă din ebraicul Miam , ( „apele principiale”) ce definește „apele de deasupra întinderii”. L-am mentionat pe Gabriel Marcel pentru că alte fațete a misterului ființei sunt, în opinia sa, „ misterului actului de gândire , ceea ce se traduce și prin faptul următor: nu ne putem pune întrebări despre ființă ca și cum gândirea care își pune întrebări despre ființă ar fi în afara ființei. Există un mister al cunoașterii : cunoașterea se agăță de un mod de participare pe care nicio epistemologie nu poate spera să-l exprime, pentru că ea însăși îl presupune.” Drept urmare, misterul nu este nici incognoscibil, nici pseudo-solutie...ci doar îndemn la cercetare. As zice ca cercul s-a închis, și am ajuns de unde am pornit, adică tot la J.Ladriere, cu a sa „retragere a fundamentului”. P.S. Volumul lui Priest nu e de găsit în Brașov...așa că l-am comandat de pe internet, sper să-l primesc în cursul acestei săptămâni. Iar citatele adăugate de mine (din autori pe care presupun că i-ați studiat) nu au decât rolul de a limpezi, atât cât e posibil, firele exprimării și logicii mele, care, dacă nu-i una <<paraconsistentă>>, în-consistentă are toate șansele să fie. vine vorba de astfel de subiecte. Sper că nu v-am obosit...de tot. uitam de link: http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=166

Textul a vrut să curgă spre o anumită dezumanizare. Sintagma "sufletele din spate" trebuie înţeleasă, primordial, via "labele din spate": dezumanziare - sălbăticie. De aici şi urletul.

Bucuros de trecerea ta.

aș face-o cu drag Ovidiu, dar nu pot sa devin membru, sau nu știu cum să fac asta. mulțumesc pentru gândul bun!

frumos dialog, faină dezbatere de idei! ca în vremurile bune de pe site...
Iar când vine Virgil și scoate din mânecă încă un 'se merită'...
Se merită... deci despre ce vorbim aici, ce mai poate fi spus?