frumos poem, într-adevăr! aș spune că de data asta te-ai cenzurat bine în prima strogă, și ai „răbufnit” spectaculos în cea de a doua.

felicitări!

si vezi? pina si numele ti l-am schimbat din Nicholas in Vlad...Corina out!:))

Mulțumesc mult, Alina, pentru vizită și comentariu. Pentru Virgil: așa este, povestea are și elemente tragice. Din fericire, în zona satului meu puricii sunt rari. Iarna e prea frig și nu pot supraviețui. Nici unul din animalele noastre de casă nu a avut vreodată purici. Probabil că am dat zilele acestea destul cu bâta în baltă legat de versuri, când mai găsesc ceva timp voi încerca să mai scriu ceva proză, unde e posibil să am mai multă inspirație.

mi-a placut "trebuia să trec apele decolorate de insomnie" si nu mi-au placut "plamanii tai" din ultima strofa. sar prea mult in evidenta, chiar dau isi au rostul lor. frumos spus:"nu pot urca mai departe mă ascund în nașteri obscure aici bântuie o răcoare neîmblânzită" si interesant "ascunsa" ideea nasterii "sange din sangele tau" exprimata in versurile:"să las din mine sângele germinând plantații nesfârșite de iasomie". este, intr-adevar, o aglomerare de imagini, dar te tin cu sufletul la gura si construiesc o poezie foarte buna

eu aștept și un volum de poezie. pînă ce.... felicitări!

in textul asta se simte o mana sigura. sa stii ca eu de obicei te citesc, chiar daca nu las semne.

astept si eu continuarea - ai grija, subiectul este destul de uzat. sper sa poti scoate ceva bun din el.

citită invers... adică: partea a doua e de fapt începutul, prima parte fiind cea ordonată de prezența lui Dumnezeu, în care masa nu e răsturnată și farfuria e la locul ei, în toată povestea. Acum comentariul ar fi: incepe melodramatic și desuet, dar se termină bine (primele două versuri). Toată stima și mulțam pentru răbdarea de a mă citi.

Atunci cum se face ca citim texte din ce in ce mai aride? Bate un vant desertic prin mai toate prozele scurte ale contemporanilor. Citesc volume de o sterilitate infioratoare. A disparut de tot nobila substanta a creatiei adevarate - de aceea sunt fericit cand dau peste cate un text precum cel de fata. Succes in continuare! Dancus

venele tale subtiri si albastre, cred ca era suficient sa spui venele tale fiindca se intelege ca sunt subtiri si albastre, la fel si soptitul in ureche, parca ti se poate sopti si-n alta parte?.
versul cum spunea un regretat prieten, mi se pare redunant iar cuvantu gaj imi aduce aminte de camatarii din bucuresti.

deci, cred ca mai trebuie lucrat textul.

te salut

Experimentul din 2 sept. m-a cutremurat. Pe 3 sept. ar fi trebuit pentru mine să fie zi aniversară, legată de inel. Nostalgie, trasă prin inel, la propriu și la figurat... în toate sensurile posibile. Cum au trecut anii...câte anotimpuri arămii am numărat, câte frunze am călcat în picioare după ce ne-au încântat ochii cu frumusețea culorilor toamnei! Ce potrivire fantastică, ce fire nevăzute ne leagă, e dureros, dar adevărat. Trebuie să ne cunoaștem și în realitate. Ziua de astăzi, m-a făcut să mă întorc pe hermenia, să nu creez conflicte pe alte site-ri cu reacțiile mele tomnatice. Și acum, în zi aniversară pentru tine draga mea, prietena mea de suflet din lumea virtuală îți doresc sănătate cât cuprinde, restul depinde de tine, să ți se împlinească toate dorințele, să fii fericită și mulțumită cu darul pe care-l ai, o sensibilitate deosebită. La Mulți Ani din partea mea și a familiei mele! Vio

„ poemele sunt ca flacarile vii de pe comori lasate de urma gandurilor noastre, ca potecile unei ierni rupte de lume” foarte frumoase cuvinte Marina ... finalul acesta fara echivoc, mi s-a parut potrivit pentru ca voiam sa accentueze imaginea reala a unui timp trait mereu pe margine(a) prapastiei; probabil ca nu are forta finalul asta, ca e prea abrupt... dar asa l-am simtit eu. e aiurea sa explic , vezi tu, mereu lasam o parte din noi in vers, versul este viu pentru ca este traire; sunt versuri pe care le modific cu usurinta, pentru ca simt ca pot spune mai mult, aici insa m-am poticnit ... dar daca mi-ai semnalat o sa incep sa ma detasez putin de imaginea din finalul, care nu stiu de ce mi s-a parut perfecta:) iti multumesc ca stai pe-aproape!

Alma, Alma, simpatica ironia ta subtilă. Probabil că dacă textul acesta ar ajunge vreodată pe hîrtie m-aș ocupa și de „neologisme” dar altfel, știi prea bine că numai în cazuri cînd am ce să pun acolo intervin. Îmi este foarte greu să „recompun” un text. Și așa petrec suficient timp editîndu-l pentru a fi măcar ceea ce este. Nu știu, eu nu sînt poet, nu am timpul și universul unui poet, chiar dacă mi-aș dori asta. Matei, este foarte posibil să fii un tip deosebit de inteligent. Pentru că eu scriu inteligent (sau cam așa mă străduiesc) și de aceea rezonezi le ceea ce scriu eu. Oricum, e loc de mai bine. Încă. Ecaterina, eu sînt un om cam simplu. N-am prea înțeles ce ai scris tu aici fiindcă e foarte elevat. Dar sînt convins că e foarte interesant. Merci de trecere.

eu speram sa vii cu distributia gaussiana...

adriana, sugestiile mele vizau maniera conformista in care este utilizat limbajul si implicit ideile pe care le poarta. mi s a parut, mi s a parut ca mustrarea, formularea pe care ai ales o, deserveste ideii de mutenie pe care, cred, ca ai vrut s o exprimi. fireste, creatorul alege limbajul si lumea pe care o contureaza, in cel mai frumos si bun mod posibil. personal, m am gandit la mana care priveste mana care o priveste, conturandu se reciproc ps: nu proclamasem recent balcanismul meu iremediabil? ;))