Nu am sa ii raspund aici lui queen margot. Am sa las moderatorii si editorii Hermeneia ca sa decida. Am citit si eu textul acesta si pot spune ca e slab. Adica am rezerve ca ar contine poezie. Nu am pretentia de a fi mare critic literar dar rezervele exista. Adica imi intareste convingerea ca Laurentiu deocamdata este bine incadrat la novice si ca de dragul de a proteja Hermeneia de asa maculatura este bine sa se respecte regulamentul cu privire la frecventa postarilor. Asta in cazul in care nu se doreste sa ajung sa introduc un regim special pentru Laurentiu de postare nu o data la 2 zile ci o data la 3 zile. Pentru ca putem face si asta. Stiu ca queen margot este o adepta a cantitatii fara calitate, a gramezii de moloz (sau alte gunoaie) unde scormonesc gainile. Bineinteles cautind calitatea. Evident e o chestiune de perspectiva. Well, eu nu le am cu crescutul gainilor (sau cocosilor). De fapt nu am timp pentru asta. Exista site-uri (unul a si fost mentionat aici) unde fiecare isi poate bascula molozul si maculatura. Noi nu ne ocupam de asa ceva. Dimpotriva, ne straduim sa promivam calitatea, elitismul textelor. Dar asta se cunoaste deja zic eu. Si sper ca intr-o anumita masura si reusim. Dorim insa numai intelegere din partea adeptilor gramezii de moloz.

Alma, din pacate de cand nu mai am net la serviciu sunt nevoit sa merg la un clubde internet, unde nu am diacritice. Initial era varianta cu vazu-i, adica vazul ei, dar observand ca nu are logica versul m-am razgandindit si am modificat acum cu "vazui" . Multumesc de scurta ta trecere pel am ine si te mai astept

Sapphire, mulțumesc mult pentru cuvintele tale. Atât de frumos le-ai împletit cu gândurile mele, oarecum împrăștiate prin versurile de mai sus... Cândva te voi ruga să mi le scrii pe o carte...

Mai Andule, doua probleme. Prima e despre asa zisa suparare. Cred ca ma confunzi cu altcineva in povestea aceea cu suparatul. In al doilea rind, vad ca ai facut o obsesie cu america si cu chestia asta cu recesiunea si cu economia care merge rau si chestii din astea. Pe linga faptul ca ai inceput sa semeni la frustrarea asta verbala cu un pensionar securist care se pricepe la tot ce e america din manualui lui de la stefan gheorghiu, deci pe linga acest ridicol (de care nu sint convins daca iti dai seama) problema este ca eu habar nu am despre ce vorbesti tu acolo si nici nu stiu daca m-a afectat vreodata. Ceea ce tu nu poti intelege este ca acum in america nenorocita este asa de nashpa si este asa de rau cu recesiunea si cu criza si cu dolarul ca noi aici la pacific tocmai ne-am intors de pe o parte pe alta ca ne cam prinsese soarele si ne gindeam sa mergem la niste snorkeling ceva mai incolo sau poate mergem pe Catalina Island. Anyway, mai pe toamna cred ca mergem in Hawaii sau poate in Caraibe. Nu stiu daca ai priceput "meteaforeale" astea dar daca pe tine mieunaturile astea de vulpe care nu ajunge la struguri iti dau vreo satisfactie eu n-am nici o problema sa te las sa le continui dar nu iti imagina ca te afli in zona realului. Pentru ca nu esti si habar nu ai cu ce se maninca america asta. Si esti doar pitoresc. Ti-am spus, la fel de pitoresc ca vecinul de la patru, pensionarul securist si manualul lui de la stefan gheorghiu.

Ottilia (de ce doi de t?) pentru că prin slalomul de comentarii te-ai oprit şi pe pagina mea. ai lăsat plăcerea drept cadou şi, probabil te-ai înarmat cu acelaşi fel de curaj. sper. (şi) doresc să te citesc.

*

dragă Diana, Alexandra, Veronika, betka, sau cum te mai cheamă, (poate camui)
cine eşti tu cavalerule de-mi vorbeşti de iq-uri?
înainte de a pune punct dialogului ţine minte că nu am nimic - resentiment, antipatie - faţă de tine. tu eşti tu şi eu sînt eu. nu mă afectează cu nimic persoana, personalitatea, caracterul, dublura, clona, masca, plagiatul, scrisul, apartenenţa ta la cluburi literare, etcetera. şi poţi liniştit să faci orice referire la text desigur. textul meu stă în picioare chiar dacă se cutremură pământul. o analiză de-a ta nu mă sperie. colegial.

m-am prostit ditat. Sau sunt intr-o dispozitie blegosa. Da textu' asta imi placu. Are in el ceva desuet. Probabil ca i se trage de la "yerba mate" pe care Virgil o consuma cam de mult si abia acum isi face efectul de a-l face nostalgic. Pt. ca, asa cum zice un prieten al meu (recunosc, lucru asta i l-am sugerat), "intre nostagie si ironie exista o asemanare neasteptata: ambele sunt duplicitare.In timp ce ironia propune un inteles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeste despre un trecut idealizat de pe pozitia unui prezent mizer". Asta nu inseamna ca textul in discutie ar fi chiar genial.

Andreea, te rog sa revii asupra textului si sa faci corecturile necesare gramaticale.

Virgil, nu pot să te contrazic!...Glumesc, zău aşa! Deşi ţin la textul ăsta, redactat mai demult şi remixat acum - îndeosebi la acele distincţii sintetice între cei doi poeţi...Confirmarea ta şi a Ottiliei mă bucură foarte mult!
Dincolo de asta, eu tot mai aştept grupajul acela promis! [email protected]

foarte frumos si adevarat ce scrie anna, cuvintele mele de prisos. o doina de jale in singuratate cantata sublim. liliacul? da, el liliacul.adorm tare greu. aici e bine. aici nu esti singur. nu-ti mai vine sa dormi.

hialin, francisc, bobadil va multumesc pentru pareri mai treceti cu respect Ion Nimerencu

da, nu pot decit sa apreciez acest articol-tableta extraordinar de bine scris, echilibrat si distilat pina la transparent. mai mult decit atit, are acel dar, rar intilnit, de a te ispiti sa recitesti opera acestor poeti cu alti ochi, cu o alta atentie. imi ridic palaria domnule profesor.

Nasol.. eu am vrut să zic doar că mi-a plăcut..apoi, uite, în doua-trei cuvinte ai explicat tot ce era de explicat și suficient de vizibil cred; eu ce să mai explic?. Treaba cu situl cela nu era o acuză de plagiat, era o asociere pe care eu am făcut-o prin prisma acelei tehnici, pusă în discuție.

Nicolas si am hotărât să nu mai postez, o vreme. poate poeziile mele sunt prea slabe, prea ușoare pentru ,,greutatea,, acestui site.
și mai citesc, uneori, șicanele dintre membri care nu mi se par ,,prea ortodoxe,,.

mult success tuturor și fie ca cei mai ,,buni,, să câștige....ce? nu știu!

Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?

Zâmbeam amar gândind că ceea ce pentru unii reprezintă nobilul testosteron pentru alţii se reduce la cea mai crudă dintre realităţi: supravieţuirea. Supravieţuirea în ceea ce a devenit un alt fel de lagăr de experimentare şi implicit extertminare în masă.
Introducerea primelor experimente de tip Codex Alimentarius într-o ţară decimată de malnutriţie, reducerea celor mai elementare surse de venit care să asigure nu strictul necesar ci ceea ce mai exact înseamnă un minim subliminal de hrana şi medicamente, de haine nu mai vorbim, pentru categoriile cele mai defavorizate: femei, copii, bătrâni.
Loviturile direcţionate sistematic împotriva a tot ceea ce înseamnă educaţie, sănătate, împotriva tuturor instituţiilor care încă mai funcţionau, împotriva celor care mai reprezentau ţara, care făceau să bată cu mândrie inimile de român, oamenii de ştiinţă, artiştii, sportivii campioni mondiali târâţi în mizerie şi ruşine, în mizerie, să muşte din ţărână, tot ceea ce înseamnă demnitate şi mândrie naţională.
Drumurile, capcane ale morţii, ţara, o junglă în care răzbeşte nu cel mai tare ci cel mai ticălos şi mai infam şi mai fără de scrupule.
Cele enumerate sunt doar câteva vagi exemple.
La noi, pe platourile cele mai inaccesibile ale Tibetului, sunt încă alcătuiri tribale. Nu avem drumuri asfaltate, dar avem demnitate şi avem morală. Morala este simplă, constă în respectul pentru bătrâni. Şi Occidentul, cel spre care a alergat România ca spre un vis de aur, îi ajută pe bătrânii, prea mulţi la număr, să moară, visând frumos. Pentru eutanasie se găsesc mijloace destul de civilizate, am putea spune. În România nu. Dar ce mai contează, urmaşi ai nemuritorilor daci, românii nu vor mai îmbătrâni niciodată; rând pe rând, încetul cu încetul, devin şi ei nemuritori.