"Vinul îl toarnă buzele vlăstare În șoapte tandre ce nu s-au desprins Dintr-o prelungă, dulce sărutare" Să fie femeia astfel zămislită încât versul sonetului să îi dea o lumină în loc de oglindă? Și cum fiecare cuvânt aici este ales cu migală, ca " un semn al învierii", eu mă înclin cu zâmbet admirativ pentru măiestria de a scrie, "de dincolo de timpul neînvins". Sărbătoarea spiritului născător și etern viu să îți lase inima în ritm de sonet. Dani-Ela
"de la proful de sport ori cu gaşca unii" - versul acesta, faţă de rest, e disonant din toate punctele de vedere.
"încep să înoate fiecare cum a învăţat de la părinţi" - chestia cu "a învăţa", la nivel (meta)liric, a început să fie cel puţin un reflex şi cel mult un clişeu. La tine, "a învăţa de la părinţi" mi se pare a fi o micuţă obsesie. Dacă mă înşel sau confund oareşce, mea culpa!
ideea poetica este interesanta, poezia ca act de intoarcere intr-un spatiu sigur si dincolo de el, o topire in abisul matern prietenos, luand-o in sens invers. poemul este un pic obosit, totusi, cu posibila pornire de la "nici cald nici rece".
Adriana, stii am citit textul acesta atunci cind a aparut si am simtit ca ceva nu merge dar nu mi-am dat seama ce este. Acum am recitit si zic eu ca am putut sa identific acel lucru care ma intriga. In primul vers vorbesti despre timp framintat in palme "ca pe o frunza de nuc" si imaginea, desi putin neclara, e frumoasa sau cel putin sugestiva. Dar apoi asezi totul in mijlocul iernii, si inca o iarna din aia cumplita. Problema e ca mie mi se pare un salt spatio-temporal cam dificil de facut de la frunza evident verde de nuc (altfel e discutabil cita aroma buna de frint in palme ar avea), deci frunza verde de nuc care evident vorbeste despre toamna, chiar poate toamna tirziu, catre cumplita iarna. Eu am probleme cu asta. Dar poate este vorba numai de perceptia mea.
Calin, acolo folososem "calitatea" in sensul de atribut. Aerul este mediul cel mai propriu propagarii vibratiilor sonore. Asocierea, insa, nu o fac eu, ea poate fi gasita in textele vedice. :)
Eu chiar nu cred ca poezia are mari dusmani "in afara", in orice caz, acestia nu sunt mai mari, in timpurile noastre, decat cei "dinlauntru". Poetul contemporan nu mai doreste sa fie unul din cei care "indumnezeieste omenirea", cum spune Bergson, si care "au imprimat ratiunii un caracter divin", cel care deschide poarta "cetatii divine". El nu mai este in slujba Intelectului, a devenit "laic", si cand spun "laic" ma gandesc la conotatia pe care o da acestui cuvant Benda, in a sa celebra "Tradare...". Azi, poetul se lupta sa devina oglinda a conjuncturalului...si atunci ma-ntreb ce s-ar intampla daca ACUM ar trai Platon? sau...Pitagora, cel care nu ii accepta pe poeti in scoala sa, spunand ca acestia nu vor fi capabili sa pastreze tacerea?
Felul in care s-a transformat poezia imi aminteste de fabula padurii si a toporului...si cat de impropriu suna, daca privim etimologic, "transformare", aici! trans-formare, adica "depasire a formei", cand azi poezia tinde numai catre formal si lasa informalul deoparte, se dezice de el.
oare de ce nu ne intrebam daca nu cumva "informatie" inseamna mai mult decat...stire?
asa ca, de ce am condamna "dusmanii de la granita", in timp ce ne aplaudam tradatorii?
mie personal mi se pare, si asta e doar părerea mea sincera, ca versul "munte de maini zambete sani iubire" care mi a smuls un zambet ( cu gropitze), l as gandi asa "munte de sani zambete sani sani iubire." imi permit la divagation pt ca tocmai mi am luat le permis de penser, de inseile tut le chakre in juru buriculu la primul nascut al poetului: MODESTIA
locul lui gol inca straluceste de urmele nemartursirilor tardive. ca o carte de suflet in biblioteca lumii. "dacă lumea ar fi o bibliotecă ceasurile norocoase ar putea sări uneori din pagini" un poem deosebit.
există o ruptură, cred eu, între ceea ce se înțelege prin "formulă poetică" și "cadrul imagistic" al fiecărui autor; însă, posibil să ai dreptate cu Villon; recunosc, nu mi-am pus problema, dar, probabil că, în spatele fiecărei inetnții metafizice, în fiecare dintre noi se ascunde o voluptate arhaică, un senzorial elementar pentru care, fie că ne place sau nu, suntem tributari simțurilor. mulțumesc pentru lectura constantă (ce pustiu ar fi pe aici fără tine). cu drag, Vasile Munteanu
Experimentul din 2 sept. m-a cutremurat. Pe 3 sept. ar fi trebuit pentru mine să fie zi aniversară, legată de inel. Nostalgie, trasă prin inel, la propriu și la figurat... în toate sensurile posibile. Cum au trecut anii...câte anotimpuri arămii am numărat, câte frunze am călcat în picioare după ce ne-au încântat ochii cu frumusețea culorilor toamnei! Ce potrivire fantastică, ce fire nevăzute ne leagă, e dureros, dar adevărat. Trebuie să ne cunoaștem și în realitate. Ziua de astăzi, m-a făcut să mă întorc pe hermenia, să nu creez conflicte pe alte site-ri cu reacțiile mele tomnatice. Și acum, în zi aniversară pentru tine draga mea, prietena mea de suflet din lumea virtuală îți doresc sănătate cât cuprinde, restul depinde de tine, să ți se împlinească toate dorințele, să fii fericită și mulțumită cu darul pe care-l ai, o sensibilitate deosebită. La Mulți Ani din partea mea și a familiei mele! Vio
ok,
caminante, mulțumesc, dar versurile remarcate de tine rămân strict în zona metafizicului...
Matei, ai greșit filmul...
Cristina, mulțumesc pentru elocuțiune și apreciere. aici e doar o sastisire de frigul iernii exprimată pe un motiv uzat. dar atât de prezent în viețile tuturor. sper.
vă mulțumesc!
interesant, eu nu am scris niciodata in bucatarie. nu stiu cum e. iar de plins nu stiu daca este cazul. cel putin eu nu.
uite abia acum imi dau seama ca as putea pune inca o varianta de final
Un text de forta, imaginile imi amintesc pe alocuri de Nora Iuga iar logosul acesta este, fara indoiala inca foarte "la moda". Oricum, se simte un crescendo intens catre final, asta e o reusita indiscutabila a scriiturii insa eu cred ca ai pus prea multa presiune pe acest final, pe versurile acelea de sfarsit parca zace greutatea unui munte de simboluri si metafore atent construite inainte. Si in acest context finalul nu face fata, e prea mic, prea ... nu stiu cum sa zic, prea pitic. Intai ca in acest final se vede de la departare ca te-ai straduit sa eviti o exprimare directa "ma strange ca o camasa de forta" pentru ca nu suna bine si ai gasit o evitare "cum o camasa de forta". Un asemenea detaliu poate schimba de tot cheia lecturii, tocmai la final, si asta nu e bine. Finalul poate ar suna mai ok fara acel "cum"... e inutil sa facem excese de determinari si/sau de comparatii in acest scop. iar timpul ar trebui adus la prezent, zic eu... "uneori te visez/si cand ma trezesc dimineata/ma strange o camasa de forta/intrata in carne/ atunci imi intorc gura pe dos.... La fel un pic discutabila mi se pare abordarea "urlu fericita in mine" care risca sa creeze o imagine rasturnata in raport cu logosul poemului. Poate ca "urlu fericita LA mine/ ca intr-o pestera" ar contine mai mult mesaj mai ales tinand cont de dedublarea care strabate intreg textul. Cu scuze de asa parere lunga si sper ca nu nefericit de nepotrivita cu ce ai fi vrut sa auzi, Andu
Am reușiiiit! Nu vă spun unde era greșala, că o să râdeți mai tare... dar probabil o bănuiți. Oricum, textul de mai sus eu zic că-i bine scris. Iar ideea rămâne valabilă. Tot nu-ți explică.
a, iata o tema care chiar merita sa fie adusa aproape de ochi!
in mine, alt om exasperat de folia aseptica in care singuri ne izolam, poezia asta a avut ecou.
"o moarte fără viermi
o moarte cu adevărat moartă"
//
"și mîncam domnule labiș
mîncam"
şi mie mi-ar fi plăcut un text fără fund sau alte variante (care nu aduc absolut nimic textului) dar dacă e preferinţa expresă din varii motive ale autorului, nu tai capul nimănui. cred că Mariana a punctat foarte bine punctul slab al textului, iar Alina, menţionând finalul, pe cel bun. restul e ceea ce autorul crede că are pilon, ca experienţă.
pe langa faptul ca ma impresioneaza poeziile carora le pot atribui conotatii simbolice, imi plac si cele scrise bine din punct de vedere tehnic, ori poezia Almei exact asta e. nu gasesti nici un cuvant in plus, nici un vers de care sa te impiedici, totul vine parca in intampinarea cititorului. frumos 1.15, de fapt acel " serpeste" este foarte bine plasat acolo, iar la versurile: "cât de mare te-ai făcut doamne" si "ai înflorit doamne" aproape ca m-au lasat fara respiratie. e ca si cum ai fi spus: ce mai vrei si tu doamne, ai un cer, ai ajuns domn moare, un pamant intreg te proslaveste, esti in floarea ascensiunii tale, ce nu-ti mai ajunge? asta ar fi o traducere in limbajul meu banal si nepoeticesc. mi-a placut.
Pare un poem interesant, personal însă nu înțeleg și nu agreez în mod deosebit textele în care țigara este un motiv. Am remarcat ideea lui "un Dumnezeu funcțional / numai pe principii hidraulice" și, ca orice bun creștin cu lecturi de fizică, mă întreb care din principiile hidraulicii sunt valabile în această situație.
Eu cred că numai versurile cu caracterul şi cel cu încrederea în sine pot fi modificate, în rest nu prea văd de ce respingi poemul ca întreg; mi se pare unitar ca stil, chiar dacă e încadrat într-o ramă de oarecare lirism. Aşa sunt şi poveştile pentru copii.
Raluca, scuze pentru întârziere-am probleme cu laptopul. Nici eu nu stiam, care va fi firul-sa zic narativ al poemului" Rupere de luna".
In primele doua părți, atmosfera este rece, tonurile confuze.Iată in al treilea poem, care este schitat sub forma unei succesiuni de tanka, simtim o suava bucurie, o usoară relaxare.Călătorind pe net am descoperit povestea incredibilă a tanărului Nick Vujicic.Acesta a fost punctul de plecare in abordarea ultimului poem, care inchide ciclul" Rupere de lună".
Raluca, multumesc pentru citire.Iti doresc sănătate si o toamnă bogată!
Adriana, traim in poveste. Numai ca ele sfarsesc prost sau nu sfarsesc niciodata. Uneori cred ca ceea ce e posibil in poezie este posibil si in viata. Deocamdata, nu e. Azi, in Vaslui, e un soare cu dinti multumesc
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
"Vinul îl toarnă buzele vlăstare În șoapte tandre ce nu s-au desprins Dintr-o prelungă, dulce sărutare" Să fie femeia astfel zămislită încât versul sonetului să îi dea o lumină în loc de oglindă? Și cum fiecare cuvânt aici este ales cu migală, ca " un semn al învierii", eu mă înclin cu zâmbet admirativ pentru măiestria de a scrie, "de dincolo de timpul neînvins". Sărbătoarea spiritului născător și etern viu să îți lase inima în ritm de sonet. Dani-Ela
pentru textul : Piciorul zvelt, un semn al învierii deMarina, multumesc, ai inteles starea de tipat pe care orice crestere il mosteneste.
pentru textul : peronul nr. 2 de"de la proful de sport ori cu gaşca unii" - versul acesta, faţă de rest, e disonant din toate punctele de vedere.
"încep să înoate fiecare cum a învăţat de la părinţi" - chestia cu "a învăţa", la nivel (meta)liric, a început să fie cel puţin un reflex şi cel mult un clişeu. La tine, "a învăţa de la părinţi" mi se pare a fi o micuţă obsesie. Dacă mă înşel sau confund oareşce, mea culpa!
pentru textul : de albastru de adânc de muze deideea poetica este interesanta, poezia ca act de intoarcere intr-un spatiu sigur si dincolo de el, o topire in abisul matern prietenos, luand-o in sens invers. poemul este un pic obosit, totusi, cu posibila pornire de la "nici cald nici rece".
pentru textul : scrisori imaginare III decorecteaza, te rog, "ieslea sfântă"
pentru textul : Rugă de Crăciun deAdriana, stii am citit textul acesta atunci cind a aparut si am simtit ca ceva nu merge dar nu mi-am dat seama ce este. Acum am recitit si zic eu ca am putut sa identific acel lucru care ma intriga. In primul vers vorbesti despre timp framintat in palme "ca pe o frunza de nuc" si imaginea, desi putin neclara, e frumoasa sau cel putin sugestiva. Dar apoi asezi totul in mijlocul iernii, si inca o iarna din aia cumplita. Problema e ca mie mi se pare un salt spatio-temporal cam dificil de facut de la frunza evident verde de nuc (altfel e discutabil cita aroma buna de frint in palme ar avea), deci frunza verde de nuc care evident vorbeste despre toamna, chiar poate toamna tirziu, catre cumplita iarna. Eu am probleme cu asta. Dar poate este vorba numai de perceptia mea.
pentru textul : madlenă deCalin, acolo folososem "calitatea" in sensul de atribut. Aerul este mediul cel mai propriu propagarii vibratiilor sonore. Asocierea, insa, nu o fac eu, ea poate fi gasita in textele vedice. :)
Eu chiar nu cred ca poezia are mari dusmani "in afara", in orice caz, acestia nu sunt mai mari, in timpurile noastre, decat cei "dinlauntru". Poetul contemporan nu mai doreste sa fie unul din cei care "indumnezeieste omenirea", cum spune Bergson, si care "au imprimat ratiunii un caracter divin", cel care deschide poarta "cetatii divine". El nu mai este in slujba Intelectului, a devenit "laic", si cand spun "laic" ma gandesc la conotatia pe care o da acestui cuvant Benda, in a sa celebra "Tradare...". Azi, poetul se lupta sa devina oglinda a conjuncturalului...si atunci ma-ntreb ce s-ar intampla daca ACUM ar trai Platon? sau...Pitagora, cel care nu ii accepta pe poeti in scoala sa, spunand ca acestia nu vor fi capabili sa pastreze tacerea?
Felul in care s-a transformat poezia imi aminteste de fabula padurii si a toporului...si cat de impropriu suna, daca privim etimologic, "transformare", aici! trans-formare, adica "depasire a formei", cand azi poezia tinde numai catre formal si lasa informalul deoparte, se dezice de el.
oare de ce nu ne intrebam daca nu cumva "informatie" inseamna mai mult decat...stire?
asa ca, de ce am condamna "dusmanii de la granita", in timp ce ne aplaudam tradatorii?
pentru textul : Războiul rece dintre ştiinţă şi poezie demie personal mi se pare, si asta e doar părerea mea sincera, ca versul "munte de maini zambete sani iubire" care mi a smuls un zambet ( cu gropitze), l as gandi asa "munte de sani zambete sani sani iubire." imi permit la divagation pt ca tocmai mi am luat le permis de penser, de inseile tut le chakre in juru buriculu la primul nascut al poetului: MODESTIA
pentru textul : Suntem primul născut delocul lui gol inca straluceste de urmele nemartursirilor tardive. ca o carte de suflet in biblioteca lumii. "dacă lumea ar fi o bibliotecă ceasurile norocoase ar putea sări uneori din pagini" un poem deosebit.
pentru textul : locul tău gol deexistă o ruptură, cred eu, între ceea ce se înțelege prin "formulă poetică" și "cadrul imagistic" al fiecărui autor; însă, posibil să ai dreptate cu Villon; recunosc, nu mi-am pus problema, dar, probabil că, în spatele fiecărei inetnții metafizice, în fiecare dintre noi se ascunde o voluptate arhaică, un senzorial elementar pentru care, fie că ne place sau nu, suntem tributari simțurilor. mulțumesc pentru lectura constantă (ce pustiu ar fi pe aici fără tine). cu drag, Vasile Munteanu
pentru textul : autoportret deExperimentul din 2 sept. m-a cutremurat. Pe 3 sept. ar fi trebuit pentru mine să fie zi aniversară, legată de inel. Nostalgie, trasă prin inel, la propriu și la figurat... în toate sensurile posibile. Cum au trecut anii...câte anotimpuri arămii am numărat, câte frunze am călcat în picioare după ce ne-au încântat ochii cu frumusețea culorilor toamnei! Ce potrivire fantastică, ce fire nevăzute ne leagă, e dureros, dar adevărat. Trebuie să ne cunoaștem și în realitate. Ziua de astăzi, m-a făcut să mă întorc pe hermenia, să nu creez conflicte pe alte site-ri cu reacțiile mele tomnatice. Și acum, în zi aniversară pentru tine draga mea, prietena mea de suflet din lumea virtuală îți doresc sănătate cât cuprinde, restul depinde de tine, să ți se împlinească toate dorințele, să fii fericită și mulțumită cu darul pe care-l ai, o sensibilitate deosebită. La Mulți Ani din partea mea și a familiei mele! Vio
pentru textul : arămie deSună bine D'Annunzio în traducerea ta și-mi place cum ai găsit acel ”soarele scade” pentru ”il sol declina”. Și că ai zis ”aripei”.
Cred că d'Annunzio e cu doi n.
pentru textul : Il vento scrive (Gabriele D'Annunzio) deok,
pentru textul : apriliano decaminante, mulțumesc, dar versurile remarcate de tine rămân strict în zona metafizicului...
Matei, ai greșit filmul...
Cristina, mulțumesc pentru elocuțiune și apreciere. aici e doar o sastisire de frigul iernii exprimată pe un motiv uzat. dar atât de prezent în viețile tuturor. sper.
vă mulțumesc!
interesant, eu nu am scris niciodata in bucatarie. nu stiu cum e. iar de plins nu stiu daca este cazul. cel putin eu nu.
pentru textul : uneori|singurătate deuite abia acum imi dau seama ca as putea pune inca o varianta de final
yester, ai putea te rog, sa revezi textul in franceza?
pentru textul : ...I'm growing like spells... deultima strofă e în sine un poem. cred că ea susține restul poemului.
pentru textul : la vest de mine însămi deUn text de forta, imaginile imi amintesc pe alocuri de Nora Iuga iar logosul acesta este, fara indoiala inca foarte "la moda". Oricum, se simte un crescendo intens catre final, asta e o reusita indiscutabila a scriiturii insa eu cred ca ai pus prea multa presiune pe acest final, pe versurile acelea de sfarsit parca zace greutatea unui munte de simboluri si metafore atent construite inainte. Si in acest context finalul nu face fata, e prea mic, prea ... nu stiu cum sa zic, prea pitic. Intai ca in acest final se vede de la departare ca te-ai straduit sa eviti o exprimare directa "ma strange ca o camasa de forta" pentru ca nu suna bine si ai gasit o evitare "cum o camasa de forta". Un asemenea detaliu poate schimba de tot cheia lecturii, tocmai la final, si asta nu e bine. Finalul poate ar suna mai ok fara acel "cum"... e inutil sa facem excese de determinari si/sau de comparatii in acest scop. iar timpul ar trebui adus la prezent, zic eu... "uneori te visez/si cand ma trezesc dimineata/ma strange o camasa de forta/intrata in carne/ atunci imi intorc gura pe dos.... La fel un pic discutabila mi se pare abordarea "urlu fericita in mine" care risca sa creeze o imagine rasturnata in raport cu logosul poemului. Poate ca "urlu fericita LA mine/ ca intr-o pestera" ar contine mai mult mesaj mai ales tinand cont de dedublarea care strabate intreg textul. Cu scuze de asa parere lunga si sper ca nu nefericit de nepotrivita cu ce ai fi vrut sa auzi, Andu
pentru textul : gravură rupestră cu femeie și măr deAm reușiiiit! Nu vă spun unde era greșala, că o să râdeți mai tare... dar probabil o bănuiți. Oricum, textul de mai sus eu zic că-i bine scris. Iar ideea rămâne valabilă. Tot nu-ți explică.
pentru textul : În căutarea lui "non-breaking space" sau monstrul HTML din sertar dea, iata o tema care chiar merita sa fie adusa aproape de ochi!
in mine, alt om exasperat de folia aseptica in care singuri ne izolam, poezia asta a avut ecou.
"o moarte fără viermi
o moarte cu adevărat moartă"
//
"și mîncam domnule labiș
mîncam"
da.
pentru textul : domnule Labiș deşi mie mi-ar fi plăcut un text fără fund sau alte variante (care nu aduc absolut nimic textului) dar dacă e preferinţa expresă din varii motive ale autorului, nu tai capul nimănui. cred că Mariana a punctat foarte bine punctul slab al textului, iar Alina, menţionând finalul, pe cel bun. restul e ceea ce autorul crede că are pilon, ca experienţă.
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. deamin
pentru textul : ortholost deLaurentiu, te rog reciteste regulamentul. Si incearca sa-l respecti.
pentru textul : deși Botticelli era îndrăgostit Michelangelo te-a pictat mai bine depe langa faptul ca ma impresioneaza poeziile carora le pot atribui conotatii simbolice, imi plac si cele scrise bine din punct de vedere tehnic, ori poezia Almei exact asta e. nu gasesti nici un cuvant in plus, nici un vers de care sa te impiedici, totul vine parca in intampinarea cititorului. frumos 1.15, de fapt acel " serpeste" este foarte bine plasat acolo, iar la versurile: "cât de mare te-ai făcut doamne" si "ai înflorit doamne" aproape ca m-au lasat fara respiratie. e ca si cum ai fi spus: ce mai vrei si tu doamne, ai un cer, ai ajuns domn moare, un pamant intreg te proslaveste, esti in floarea ascensiunii tale, ce nu-ti mai ajunge? asta ar fi o traducere in limbajul meu banal si nepoeticesc. mi-a placut.
pentru textul : flu & stuff dePare un poem interesant, personal însă nu înțeleg și nu agreez în mod deosebit textele în care țigara este un motiv. Am remarcat ideea lui "un Dumnezeu funcțional / numai pe principii hidraulice" și, ca orice bun creștin cu lecturi de fizică, mă întreb care din principiile hidraulicii sunt valabile în această situație.
pentru textul : pasagera deEu cred că numai versurile cu caracterul şi cel cu încrederea în sine pot fi modificate, în rest nu prea văd de ce respingi poemul ca întreg; mi se pare unitar ca stil, chiar dacă e încadrat într-o ramă de oarecare lirism. Aşa sunt şi poveştile pentru copii.
pentru textul : ceainicul dedar aici dă-mi voie să nu o iau în considerare. mulțumesc însă pentru.
pentru textul : trăiesc cu 5 minute în urmă dedar scriai mult mai bine înainte de a lua sabaticul. astea sunt încercări modeste a la cafeneaua literară, noi vrem mai mult!
pentru textul : dragoste deRaluca, scuze pentru întârziere-am probleme cu laptopul. Nici eu nu stiam, care va fi firul-sa zic narativ al poemului" Rupere de luna".
pentru textul : bungheli prin foșnet de frunze deIn primele doua părți, atmosfera este rece, tonurile confuze.Iată in al treilea poem, care este schitat sub forma unei succesiuni de tanka, simtim o suava bucurie, o usoară relaxare.Călătorind pe net am descoperit povestea incredibilă a tanărului Nick Vujicic.Acesta a fost punctul de plecare in abordarea ultimului poem, care inchide ciclul" Rupere de lună".
Raluca, multumesc pentru citire.Iti doresc sănătate si o toamnă bogată!
Adriana, traim in poveste. Numai ca ele sfarsesc prost sau nu sfarsesc niciodata. Uneori cred ca ceea ce e posibil in poezie este posibil si in viata. Deocamdata, nu e. Azi, in Vaslui, e un soare cu dinti multumesc
pentru textul : prințesa oarbă, ariciul și colivia de aur deBun venit pe Hermeneia! Te rog să citeşti regulamentul! Te rog să postezi cel mult un text pe zi!
pentru textul : Mersul pe sârmă dePagini