Mircea, Multumesc tie pentru cuvintele deloc laconice de aceasta data :-) Si da, ai simtit bine, acest poem este o amintire si ca orice amintire vie este un poem. Te mai astept, Andu

acuși, acuși ajung la el. mă bucur că ai simțit dorul atât de bine camuflat. mulțumesc frumos, Cris!

simplu clopotarul tau purtand in el ceva din dangatul clopotului... o fi murit la timp, ca tot se electrifica clopotnitele. mi-a placut.

Un poem oglindă a unui interior frămîntat între întrebări și tăcere "la luminițele bradului de crăciun făcute cocoloș în mijlocul nopții" gata de a fi aruncate la coșul de gunoi în seara în care singurătatea e mai adîncă decît în orice altă seară, nici astăzi nu vei primi răspuns "întrebărilor mele dumnezeu le oferea fursecuri și o tavă mare cu sărățele de casă albastre" și dacă ești un om norocos cineva va pluti alb în marea de sepia, cineva care știe "pe de rostul"... "apoi tăceam și despicam buturugile anilor noștri mai departe..."

Frumoasă poezie, imagini frumoase, singurului ei păcat sincer e finalul cu exprimarea redundantă "Dumnezeu mă strigă prin urechea mea/ de auzit dumnezei." Mă așteptam să îl auzi pe Dzeu pe acolo, căci e specializată pe auzit dumnezei, nu? Neașteptat și intreresant ar fi fost să auzi altceva sau pe altcineva sau să îl auzi pe Dzeu cu urechea de auzit orice altceva ce face sens în legatură cu numele lui. În ceea ce mă privește, iubirea mă strigă prin urechea de auzit dumnezei. Și dumnezeu mă strigă prin altă ureche, aceea de auzit norii, suspinul, moartea, singurătatea dumnezeului de cursă lungă, etc Dar ideea de a avea o ureche specializată este salutară.

Corina,
ai citit prea multe despre apusuri de soare, probabil de-alea opiacee, despre sori căzuţi pe pământ şi făcuţi zob, mai ştiu eu? m-ai făcut paf, maaaam! m-ai dat şah-mat!
eşti sigură că nu trebuia sa fi la spital azi dupa-masă? ţi-ai luat sick? apreciez efortul şi talentul. dacă ai avea timp şi răbdare să pui în ingleză rendiţia dumnita, m-aş bucura. ooo! şi rochiţa asta îţi stă aşa de bine!

Sunt multe tipuri/moduri de a scrie haiku. Eu prefer acel gen care se aseamănă cu captuarea unei imagini de către o cameră foto. Grija mea este de a reda acea captură prin cuvinte. Valențele stilistice ale gerunziului sunt multiple, mult mai multe decât ale modului indicativ prezent. Dacă aș fi scris „sprijină” nu aș fi făcut decât să indic o acțiune și totul s-ar fi banalizat. Însă gerunziul „sprijinind” are acel sens de acțiune care durează deși captura s-a finalizat. Eu văd totul ca o încremenire a unei stări... precum femeia lui Lot transformată în stâncă de sare uitându-se în urmă. Cam asta ar fi explicația. Nu știu să explic mai mult/mai bine :)
Adrian a simțit foarte bine nuanța gerunziului ales de mine: „nuanţa de continuitate, de mişcare în nemişcare, de veşnicie”
Vă mulțumesc amândurora.

Adrian, întrebarea este retorică, nu? :)

Cunosc multi autori de pe unele siteuri cu texte incadrate la atelier, care de fapt scriu f bine. La o repede analiza constat ca autorul are o imaginatie bogata, fascicule de imagini si sentimente se impletesc armonios in poezia sa. ești așa departe încât aș trage scoarța pământului spre mine ca pe un covor l-aș tivi cu păsări și i-aș decupa o fereastră undeva într-un ochi spart un păianjen își face veacul înfometat superb inceput cu o continuare eleganta, pe motivul scarii soresciene - scara la cer: brațele lui din cheratină opintesc o scară de ațe multicolore cu ace fine de gherghef dacă o vei urca lumea îți va părea altfel evidentiez si versul catedrală unde privighetorile nu pot cânta ce poate fi mai frumos? ultimele 5 versuri sunt de fapt o poezie in sine, este alegerea autorului, eu as fi considerat ca era bine si pana la versul cu privighetorile, un final mai puternic, fara a cadea in descriptiv. DAR, autorul se intoarce, ciclic, spre inceputul poemului, la acelasi motiv al covorului... Cel mai bun text de departe din ultimele zile, drept pentru care il felicit pe autor si evidentiez.

Corina, mulțumesc de trecere și pentru semn. Încep cu sfârșitul. Din sugestia ta referitoare la titlu, nu pot deduce decât următoarele:

ori pur și simplu ai citit și interpretat textul în alt fel de cheie,
ori te aflai încă sub influența ultimului tău text pe care l-ai scris și publicat(recunosc, l-am citit ca pe un poem-poveste , care conține mai multă imaginație, decât adevăr)aici și în altă parte,
ori ai căzut victimă unei șarade/dezinformări/bârfe(să sperăm că nu...)

Varianta ta, din păcate, nu-mi surâde, pentru că încerc să evit pe cât posibil inversarea locului părților de vorbire în propoziție. Mai ales când e vorba de verbe. Oricum, mulțumesc pentru efortul depus. Eugen

Un text ok, aflat la interesecţia dintre ars poetica şi satiră.
Remarc "eu merg pe fâșia dintre doi oameni vechi/ sprijinită în poze alb-negru" şi " zilele se înnoadă precum prosoapele albite".

În prima unitate, aş tăia "iar"ul - aduce o nuanţă de epic care nu e necesară, ba din contra, mai ales că imediat urmează un "când". Aş tăia şi "şi"ul din "și eu merg pe fâșia dintre doi oameni vechi".
Şi aici aş umbla: "ea își va albi frunzele în apa sărată a emoţiilor" - genitivul ala supărător + "albi"tul - care se repetă.

lumea interioara are ritmul ei autentic departe de "intetirea diezilor" lumea interioara nu inseamna injumatatirea a ceva ci pur si simplu imprima sufletului acordurile lui preferate in care in regaseste echilibrul de care are nevoie, sensul vectorial; poezia compune de altfel o atmosfera in care disperarea proiecteaza o carapace-protectie spre aceasta lume unde doar bemolii decoreaza linistea atit de rivnita. text cu o tenta filosofica in raportul om-mediu deosebite versurile: "ovală, se consumă ora imperfectă alunecând din bemol în bemol" « la musique sert à rendre la vie plus belle que la musique » – Bernard Lubat

Sa-ti spun drept Mariane replica ta este astfel scrisa incat nici nu stiu, sa ma simt magulit, sa ma simt jignit? Prefer sa nu ma simt nicicum, adica sa fiu un nesimtit. Repet, cand vei scrie ceva mai de Doamne-ajuta fii sigur ca ma vei intalni in susolul textului respectiv. Pana atunci, eu ti-am cam zis ce aveam de zis intr-un comm, plus asta fac deja doua. Destul. Bobadil.

Remarc partea aceasta poate mai mult decât celelalte din ciclu, poate și unde cumva o așteptam. Găsesc tulburător modul în care, așa cum remarca și Dan, ai reușit să forțezi cititorul să se suprapună unor dimensiuni diferite, pentru ca apoi să sugerezi vizual și prin cuvânt urcușul (către Dumnezeu) prin coborâre (în sine) și coborârea (către sine) prin urcare (către Dumnezeu). Complet experiment, Dorin.

D-le Dinu, sunteţi în eroare (dar nu-i bai, nu e prima şi nici ultima dată

"nu stiu ce e de penita in articolul de mai sus! si nu inteleg daca articolelor le pot fi acordate penita, intru cat [!] penita este o recunoastere a inspiratiei unui autor si a transmiterii a ceva peste calitatea liniara a scrierilor postate. " (N. Dinu) - nimic mai fals, domnule! În primul rând, peniţele nu înseamnă recunoaştere a nici unui fapt, cu atât mai puţin a unui factor axiolog sau a unui sentiment revelat. Peniţele înseamnă doar o rezonanţă subiectivă şi o recomandare de lectură. În al doilea rând, e absurd să susţii că articolele nu au voie la peniţe@ Cum adică? Nu pricep logica. Aveţi cumva impresia că în articole nu există creativitate? Sau trăire? Aaa, consideraţi că textul este prost, că nu-şi merită îndemnul spre lectură? Ok. Polemizaţi, argumentaţi, distrugeţi. Dar faceţi-o literar, conform regulamentului. Nu veniţi cu afirmaţii de doi lei şi-o urzică! Mai treceţi spusele şi prin logica noastră cea de toate gropile, nu doar prin răutăcismele de crâşmă!

Scuze de intervenţie, Paul!